Nelu Tătaru, pus sub control judiciar, nu are voie să profeseze în spitale publice. Fostul ministru al Sănătății, acuzat că lua bani și produse alimentare de la pacienți

Nelu Tătaru, plasat sub control judiciar. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus măsura controlului judiciar pentru fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită în formă continuată. În perioada de 60 de zile cât se află sub această măsură, Tătaru nu va putea profesa ca medic în spitalele publice.
Nelu Tătaru, plasat sub control judiciar
Conform comunicatului emis de DNA, Nelu Tătaru, medic specialist la Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huși, este suspectat că ar fi primit mită de la pacienți și aparținători pentru diferite servicii medicale.
Pe durata controlului judiciar, Tătaru trebuie să respecte mai multe obligații, printre care interdicția de a părăsi țara fără aprobare și de a practica medicina în sistemul public.
Acuzații de primire de mită
Potrivit DNA, Nelu Tătaru ar fi acceptat mită constând în sume între 100 și 500 de lei, precum și produse alimentare, în perioada 3 aprilie - 12 iulie.
Banii și bunurile ar fi fost primite de la 45 de persoane, în schimbul unor servicii medicale precum intervenții chirurgicale, consultații și rețete eliberate în cadrul Spitalului Municipal din Huși.
Ancheta, extinsă și asupra altor suspecți
În dosar sunt investigate și alte 27 de persoane, suspectate de dare de mită în relație cu activitatea profesională a lui Tătaru.
Procurorii DNA continuă cercetările pentru a stabili toate aspectele legate de activitățile de corupție din acest caz.