Ministrului Moșteanu i s-ar fi oferit o șpagă de un milion de euro prin intermediar
Tribunalul București a aprobat cererea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului senator Marius Ovidiu Isăilă, acuzat de cumpărare de influență.
Mită de un milion de euro
Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi promis intervenții pe lângă ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, pentru încheierea unor contracte între o firmă privată și compania de stat Romtehnica.
Procurorii susțin că Isăilă ar fi promis indirect, prin intermediul unui martor, suma de un milion de euro, având convingerea că ministrul Apărării ar putea influența conducerea Romtehnica în favoarea firmei interesate.
Fostul senator a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat în fața instanței, care a dispus arestarea sa preventivă.
DNA a anunțat că infracțiunea de cumpărare de influență a fost comisă în stare de recidivă, Isăilă executând anterior o pedeapsă cu închisoarea pentru trafic de influență și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind condamnat definitiv în 2019 la cinci ani și patru luni de închisoare.
Moșteanu, martor în dosar
"Lupta împotriva corupției nu e un slogan pentru mine, e o linie roșie. Recent, o persoană a încercat să îmi cumpere influența cu un milion de euro pentru a facilita un contract cu Romtehnica.
Am refuzat categoric orice întâlnire cu acea persoană.
Sunt martor în dosar și sprijin pe deplin autoritățile pentru clarificarea faptelor.
Știu că deranjez multe socoteli ca ministru al Apărării și probabil de aceea s-au înmulțit atacurile și fake news-urile împotriva mea. Nu mă voi da la o parte niciun milimetru.", a scris ministrul Apărării pe Facebook.