sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 02 august 2024

"Baronul" PNL Iulian Dumitrescu, încă 50 de șpăgi descoperite de DNA. În dosar, audiat și primarul "Șpăguță" de la Lehliu Gară

Iulian Dumitrescu, încă 50 de șpăgi (sursa: Facebook/Iulian Dumitrescu)
Iulian Dumitrescu, încă 50 de șpăgi (sursa: Facebook/Iulian Dumitrescu)

Iulian Dumitrescu, încă 50 de șpăgi. Primarul oraşului Lehliu Gară, Iulian Iacomi, s-a prezentat vineri la sediul DNA, pentru a fi audiat în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Iulian Dumitrescu, încă 50 de șpăgi

Audierea vine după ce în referatul de extindere penală pe numele lui Iulian Dumitrescu apar detalii despre o afacere de corupţie cu terenuri în oraşul Lehliu.

Citește și: Statul a investit într-un bazin de înot la Cornu, paradisul rural al baronilor PSD, în timp ce David Popovici se chinuie sub un balon unde se sufocă

Astfel, conform unor stenograme apărute în presă, Iulian Dumitrescu i-ar fi dat primarului din Lehliu mari sume de bani, pentru ca edilul să aprobe ridicarea unei hale de producţie a panourilor termoizolante, pe un teren de şapte hectare deţinut de firme controlate de preşedintele CJ Prahova.

În stenograme, primarul Iulian Iacomi apare cu apelativul "Şpăguţă".

Joi, DNA a anunţat că a extins urmărirea penală pe numele lui Iulian Dumitrescu, pentru alte peste 65 de fapte, printre care dare de mită în formă continuată (50 acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (3 acte materiale), luare de mită în formă continuată (8 acte materiale), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Combinațiile lui Dumitrescu

Conform DNA, în perioada 22 octombrie 2021 - 8 noiembrie 2022, Iulian Dumitrescu, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale care era proprietara unui teren şi beneficiar real al sumelor de bani care alimentau un cont bancar având ca titular societatea comercială respectivă, ar fi dat unui funcţionar public, în numerar, suma totală de 923.350 lei (în 43 de tranşe) şi 74.000 euro (în 7 tranşe).

"Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către funcţionar a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv.

Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe Iulian Dumitrescu", arată anchetatorii.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră