Înălțarea Domnului în 2023, sărbătorită de catolici pe 18 mai, cu o săptămână înaintea ortodocșilor

Înălțarea Domnului în 2023 la catolici. "Înălţarea Domnului este un mister de slavă. La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie îl preamărim pe Domnul nostru Isus Cristos care, la patruzeci de zile după învierea din morţi, s-a suit la ceruri şi şade de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul.", arată Vatican News.
Înălțarea Domnului în 2023 la catolici
"Înălţarea lui Isus la cer înseamnă sosirea la capătul
De fapt, Isus îl promite pe Duhul Sfânt, asigurând în felul acesta că rămâne mereu prezent cu discipolii săi în Cuvântul vestit şi în Tainele celebrate. Acesta este drumul Bisericii prin istoria lumii.
În consideraţiile care urmează încadrăm tematic lecturile liturgice în convingerea că ele sunt Cuvântul Domnului care pătrunde inimile.
Textele şi rugăciunile liturgice prin însăşi forţa lor performantă sunt indicatoare spre cerul lui Dumnezeu.
Ele ne fac . Aşadar, să-l lăudăm pe Domnul. Bucuria în Domnul este puterea noastră. Dă-ne, Doamne, bucuria că te putem lăuda, chiar în vremuri tulburi!", mai arată sursa citată.