vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 18 noiembrie 2025

VIDEO Gimnasta Sabrina Voinea, abuzată fizic și verbal de mama sa la antrenamente la vârsta de opt ani

Gimnasta Sabrina Voinea, abuzată fizic și verbal de mama sa la antrenamente la vârsta de opt ani (sursa: golazo.ro)
Gimnasta Sabrina Voinea, abuzată fizic și verbal de mama sa la antrenamente la vârsta de opt ani (sursa: golazo.ro)

Camelia Voinea, 55 de ani, a fost acuzată de două gimnaste de abuzuri fizice, psihice și verbale.

Victimă a comportamentului ei agresiv a fost chiar și propria fiică, Sabrina Voinea, pe care o antrenează în cadrul Federației Române de Gimnastică (VIDEO).

Copila imploră să fie lăsată să se oprească, mama o înjură

Înregistrările obținute de GOLAZO.ro arată cum Camelia Voinea își ciupește fiica, o jignește și o presează, deși copilul – în vârstă de doar 8–9 ani la momentul filmărilor – spune repetat că nu mai poate continua.

Citește și: Coaliția a decis: pensia magistraților, 70% din salariul net, anunță Kelemen Hunor. CSM cerea 65% din brut, adică peste net

O fostă sportivă intervievată de GOLAZO.ro a povestit că abuzurile antrenoarei au împins-o la limită:

„Mă gândeam să mă arunc de pe pod. Pe Podul Vechi, lângă City Mall. Nu știam să înot, iar asta m-ar fi scăpat de toate. Cineva m-a văzut, m-a întrebat dacă sunt bine, apoi m-a dus la spital. Au venit bunicii și unchiul și m-au luat acasă”.

„Ne trăgea și ne târa pe jos”

O altă fostă gimnastă a relatat agresiunile fizice la care era supusă: „Aveam găuri în păr, se vedea scalpul. Îmi smulsese smocuri întregi. Vă dați seama cât de tare ne trăgea și cum ne târa pe jos”.

Teama de a vorbi public vine și din legătura strânsă dintre Camelia Voinea și Ioan Suciu, președintele Federației Române de Gimnastică:

„S-a înrudit cu domnul Suciu, care e nașul ei de cununie. Ce ar putea să-i facă Federația? Dar eu am încă speranță… Până acum nimeni nu a avut curaj să spună aceste povești. Poate acum se va schimba ceva”.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră