Dealer-ul Catena, activitate intensă la festivaluri și concerte în București și în țară: "Am pierdut, cică a mers foarte bine la Untold, la toate nebuniile, aș vrea să pistonez…"

Dealer-ul Catena, furnizor pentru concerte, festivaluri. Unul din distribuitorii de medicamente psihotrope cu care lucra Constantin Șonea, dealer-ul de droguri angajat la Fildas/Catena, îi cerea acestuia să crească numărul de cutii de medicamente pentru concerte.
Dealer-ul Catena, furnizor pentru concerte, festivaluri
Potrivit referatului DIICOT de arestare a lui Șonea, distribuitorul (numit "colaborator" în stenograme) cerea marfă în plus pentru evenimente muzicale.
"COLABORATOR: Iți dau, fac un calcul, dar în principiu e pentru data trecută, pentru când ne-am văzut…săptamâna trecută, nici nu mai ştiu. Voiam să discut cu tine, am niște cereri pentru tine că cică sunt nişte concerte weekendul viitor, da, weekendul viitor sunt 2 sau 3 concerte aici în București, festivaluri.
COSTI (Constantin Șonea - n.r.): Viitor înseamnă ăsta cu ‘’neinteligibil’’?
COLABORATOR: 8,9, ( n. este vorba de 8, 9 septembrie) sunt 2 sau 3 aici şi unul prin Prahova.
COSTI: Păi şi ce trebuie să pregătim?
COLABORATOR: Îmi trebuie neapărat fentanyl de 100, oxy… (...)
COLABORATOR: Aş vrea să profit acum de pe aceste concerte, am pierdut, cică a mers foarte bine la Untold, la toate nebuniile, aș vrea să pistonez…
COSTI: Pai şi ce să fac, să îți fac un inventar cu tot ce am?", se menționează în stenogramele din referatul de arestare.