Cum jecmănea Regia Protocolului de Stat o altă instituție de stat, Prefectura București: în 2022, a închiriat prefecturii un sediu, pentru 25.000 de lei pe lună, dar facturile au fost de la 140.000 de lei în sus. Ultimele facturi trimise au fost de 220.000 de lei, dar prefectura a refuzat să le mai achite.
Prefectul de București, Andrei Nistor (USR), arată că acest contract a fost semnat de fostul prefect Toni Greblă (PSD), iar acum corpul de control al ministerului de Interne verifică situația.
Cum jecmănea Regia Protocolului de Stat o altă instituție de stat, Prefectura București
„A fost trimis Corpul de Control al MAI la Prefectura București pentru verificări asupra contractului de chirie.
Mă bucur ca s-a întâmplat, sper să ne susțină în demersurile noastre de a rezolva problema spațiului în care își desfășoară activitatea Prefectura.
În 1994 a fost stabilit prin lege că sediul Prefecturii este în actualul sediu al PMB, cu titlu gratuit (să reținem acest termen pentru ceea ce urmează).
Când au început lucrările de consolidare la PMB, Prefectura a fost mutată la Piața Presei Libere. Când PMB a revenit în sediul actual, surpriză, noua compartimentare nu mai permitea și relocarea Prefecturii.
În 2022, fostul prefect Greblă decide semnarea unui contract cu RA-APPS pentru închirierea spațiului din Batiștei 13 (fosta Ambasadă a SUA). Decizie justificată, având în vedere condițiile fostului spațiu.
Justificarea însă se cam oprește aici. Contractul a fost semnat pe 25.000 de lei lunar, plus utilități, cu toate că legea spune clar că Primăria trebuie să puna un spațiu de 3.500 mp la dispoziția Prefecturii. Lucru confirmat și într-un control ulterior al Curții de Conturi.
Buuun... acum începe distracția. Prima factură primită de la RA-APPS – 140.000 de lei! Greșeală? Mai multe luni facturate? Nu! Toate facturile următoare, lunare, au avut valori similare. Apoi a crescut la 160.000 de lei. Iar din vara acestui an, la 220.000 de lei pe lună.
A fost printre primele probleme pe care le-am găsit aici, situație semnalată inclusiv de fostul prefect, căruia îi mulțumesc că nu a semnat ultimul act adițional, cel cu 220.000 de lei pe lună.
De atunci am încercat să găsim soluții, deci pot doar să mă bucur de acest control, în urma căruia sper să găsim tot sprijinul pentru a rezolva această problemă și pentru a nu mai muta banii dintr-un buzunar în altul.
Asta, în timp ce noi nu putem digitaliza Prefectura pentru că nu avem buget. Știți cât costă? Jumătate de lună de chirie!”, a scris prefectul Andrei Nistor pe Facebook.