vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: vize

30 articole
Eveniment

România poate intra în Visa Waver

România poate intra în Visa Waver. România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver, a anunţat marţi ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, într-o declaraţie pe Facebook. România poate intra în Visa Waver "Ieri (luni - n.r.) s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută", a afirmat Muraru. Citește și: Cui i-a folosit isteria falsului ciclon Ashley: Ciolacu, la Comandamentul pentru gestionarea efectelor inundaţiilor, a spus că „s-a acţionat profesionist, ca la carte, nu avem nici o victimă” "Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere", a adăugat acesta. Fără vize, probabil, începând cu 2025 Potrivit ambasadorului, "primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor". "A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei ţări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai uşor, românii vor construi mai multe punţi şi vor putea impulsiona astfel comerţul sau investiţiile. De asemenea, ne aşteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România şi America", a adăugat diplomatul român. "Alianţa cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generaţie după generaţie a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârşită", a mai subliniat el.

România poate intra în Visa Waver (sursa: Facebook/Andrei Muraru)
Qatar, scutită de vize pentru SUA (sursa: Facebook/U.S. Embassy Doha)
Internațional

Qatar, scutită de vize pentru SUA

Qatar, scutită de vize pentru SUA. Statele Unite au anunţat marţi că vor ridica obligativitatea vizelor pentru cetăţenii din Qatar, făcând din acest partener apropiat din regiunea Golfului prima ţară arabă care a depăşit acest obstacol. Qatar, scutită de vize pentru SUA Ţara bogată în zăcăminte de gaze a îndeplinit "criterii stricte în materie de securitate" pentru a deveni al 42-lea membru al programului de scutire de vize, a anunţat Departamentul pentru Securitate Internă într-un comunicat. Citește și: Guvernul a tăiat 16 miliarde lei din cheltuielile cu PNRR și a crescut cu 18 miliarde de lei cheltuielile cu salariile bugetarilor. Consiliul Fiscal atrage atenția asupra riscurilor majore Croaţia a fost adăugată în 2021, iar Israelul anul trecut. Programul cere măsuri similare pentru cetăţenii americani care se deplasează în aceste ţări. Acordul va "aprofunda parteneriatul nostru strategic şi va ameliora fluxul de persoane şi comerţ dintre cele două ţări", a adăugat secretarul de stat Antony Blinken, potrivit comunicatului. Baza aeriană americană din Qatar Qatarul, care găzduieşte o importantă bază aeriană americană, a avut un rol principal în eforturile eşuate de până acum de a media o încetare a focului în Gaza. Emiratul a ajutat anterior Statele Unite să evacueze pe calea aerului mii de afgani după ce talibanii au preluat din nou controlul în ţara lor în 2021. Autorităţile americane au declarat că sunt deschise la ideea ca şi alte ţări arabe să poată participa la programul de scutire de vize.

Vizele pentru SUA, șanse pentru România (sursa: Facebook/U.S. Embassy Bucharest)
Eveniment

Vizele pentru SUA, șanse pentru România

Vizele pentru SUA, șanse pentru România. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a reluat apelul la cetăţenii români de a-şi reînnoi vizele de tip B1 sau B2 pentru SUA sau de aplica pentru vize, precizând că acest lucru este util pentru acceptarea României în programul „Visa Waiver”. Vizele pentru SUA, șanse pentru România „Guvernul României, apropo de campania «Visa Waiver», a lansat un site, pe care vă invităm din nou să-l vizitaţi - se numeşte calificamromania.ro - care este parte componentă a campaniei de informare pentru a aduce cetăţenilor români beneficiile programului «Visa Waiver» al Statelor Unite ale Americii”, a afirmat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. Citește și: Pensiile de până în 3.000 de lei nu vor mai fi impozitate, a promis Ciolacu: Vom da OUG Constantin a adăugat: „Îndemnul, îl repet, este de a aplica până pe 30 septembrie pentru reînnoirea vizei de tip B1 sau B2 sau pentru eliberarea unei vize B1 sau B2, dacă deţineţi deja orice alt tip de viză americană. După data de 30 septembrie Departamentul de Stat american va declanşa evaluarea ratelor de refuz pentru toate statele deja incluse în 'Visa Waiver' sau în curs de aderare, precum este ţara noastră, iar această evaluare este ultimul criteriu tehnic pentru ca românii să poată călători în Statele Unite fără viză cât mai curând posibil.” El a mulţumit şi în numele Guvernului românilor care au aplicat deja la vizele pentru SUA şi au înţeles, astfel, importanţa acestei campanii. Promovarea României Totodată, Constantin a menţionat că reprezentanţii Cancelariei prim-ministrului au depus la CNA o solicitare pentru ca videoclipul de promovare a campaniei "CalificămRomânia", realizat de Guvern, să fie prezentat de televiziuni şi radiouri la orele serii, în orele prim-time, pentru a avea o audienţă mai mare. " O recomandare CNA încă în funcţiune îndeamnă televiziunile şi radiourile să promoveze acest videoclip, dar Cancelaria prim-ministrului a depus o nouă solicitare către Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru ca în perioada 1-15 septembrie videoclipul pe care l-am menţionat să fie difuzat inclusiv sau preponderent în orele serii, orele prime-time, aşa-numite, pentru a avea o audienţă cât mai mare. Mulţumim anticipat radiourilor şi televiziunilor care vor răspunde acestei solicitări din partea noastră. Şi vreau să vă şi readuc aminte despre impactul potenţial al acestui videoclip (...), un videoclip pe care l-am dori promovat cât de intens se poate de către mass-media româneşti pentru a califica România în programul Visa Waiver, de care urmează să beneficiem mulţi ani de acum înainte", a declarat Constantin.

Zvonuri despre vizele SUA pe Agerpres( sursa: Inquam Photos/Eduard Vinatoru)
Eveniment

Zvonuri despre vizele SUA pe Agerpres

Zvonuri despre vizele SUA pe Agerpres. Autorităţile din SUA ar urma să anunţe, pe 15 octombrie, o decizie privind ridicarea vizelor pentru români, decizie care se aplică de anul viitor, din 2025, au precizat surse guvernamentale. Zvonuri despre vizele SUA pe Agerpres Guvernul României desfăşoară în această perioadă campania "Calificăm România" care vizează includerea ţării noastre în Programul Visa Waiver. Citește și: Nu tuturor pensionarilor li s-au recalculat pensiile. Care sunt pensionarii excluși și care sunt motivele Premierul Ciolacu a anunţat pe 18 iulie lansarea campaniei. „Lansăm astăzi campania «Calificăm România» şi ne propunem, făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în Programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize. Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie. De aceea, rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizând cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a afirmat prim-ministrul, în şedinţa de guvern.

Ciolacu, promsiune mincinoasă: „Vom călători în SUA fără vize”
Eveniment

Ciolacu, promsiune mincinoasă: „Vom călători în SUA fără vize”

Premierul Marcel Ciolacu a făcut o promsiune mincinoasă, în cadrul vizitei în SUA: „Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize”, a spus el la Prima TV, dar și la alte posturi. Dar ridicarea vizelor nu este o decizie strict politică, ci mai degrabă una tehnică, condițiile fiind clar înscrise în legea americană: cea mai importantă condiție este că rata de refuz a solicitărilor de viză trebuie să fie sub 3%. Citește și: EXCLUSIV Judecătorii se ceartă între ei de la bani: Corbu, șefa ÎCCJ, acuzată că plătește toate drepturile celor de la Înalta Curte, în timp ce la instanțele inferioare salariile vin tăiate Ultimele date publicate de Departamentul de Stat, pentru anul fiscal 2022, arată că rata de refuz este de patru ori mai mare și este puțin probabil ca în doar doi ani să scadă spectaculos. Ciolacu, promsiune mincinoasă: „Vom călători în SUA fără vize” „E o consolidare a Parteneriatului strategic, am vorbit foarte mult de eliminarea vizelor şi lucrul acesta mai mult ca sigur anul viitor va fi anunţat, şi din anul 2025 vom putea călători în Statele Unite fără vize. Va fi un efort comun, am făcut apel şi la diaspora şi o să se implice foarte mult şi românii şi statul român şi statul american astfel încât să îndeplinim această condiţie”, a susținut Ciolacu la Prima TV. La Antena 3 el a pomenit, în treacăt, de îndeplinirea criteriului privind rata de refuz de 3%, dar știrea de pe site-ul postului nici măcar nu menționează acest fapt. Liderul PSD a mai afirmat că „am vorbit cu fiecare congresman în parte, absolut toată lumea ne susține”, dar nu este clar cu câți membri ai Legislativului de la Washington s-a întâlnit el, de fapt. Codul SUA prevede clar, la Titlul 8, Capitolul 12, Subcapitolul II, Partea II, 1187, care reglementează condițiile pentru programul Visa Waiver: „O astfel de rată de refuz pentru resortisanții țării respective în cursul întregului an fiscal precedent a fost mai mică de 3,0 %”. Legea prevede și alte condiții, precum deținerea unui pașaport biometric și să nu fi călătorit, după 2011, în țări precum Siria, Iran sau Coreea de Nord. Citește și: Dezastrul din spionajul german: o „cârtiță” a vândut Moscovei zeci de pagini de documente secrete. Gruparea Wagner, avertizată că germanii i-au interceptat comunicațiile Rata de refuz în cazul României a fost extrem de mare, în ultimii ani: peste 17% în anul fiscal 2021(13% - Serbia, doar 9,30% Muntenegru) și 12,61% în anul fiscal 2022 (Serbia - 19,45%, Muntenegru - 34,03%, dar Bulgaria a ajuns la 10%).

Germania, umanitară cu rușii calificați superior (sursa: Facebook/Olaf Scholz)
Internațional

Germania, umanitară cu rușii calificați superior

Germania, umanitară cu rușii calificați superior. Potrivit estimărilor, sute de mii de ruși și-au părăsit țara după ce trupele țării lor au invadat Ucraina. Țările care nu le impun viză au înregistrat creșteri semnificative ale economiei. Citește și: Ștefan Mandachi s-a supărat pe Aeroportul Otopeni pentru că l-a pus să plătească parcarea. Omul de afaceri și-a lăsat mașina timp de șase zile în parcarea unde costă 20 lei/oră În Uniunea Europeană, Germania este cea mai puțin restrictivă în eliberarea permiselor de ședere cetățenilor ruși, în ciuda unei potențiale amenințări la adresa securității publice. Motivele invocate sunt umanitare, realitatea cifrelor spune însă altceva. Peste 32.000 de vize acordate După mobilizarea parțială decretată de Rusia în septembrie 2022, UE a convenit asupra unei poziții restrictive acordării de vize cetățenilor ruși, politica țărilor baltice fiind cea mai dură. Totuși, de la bun început, guvernul german a refuzat această restricție, din motive umanitare. "Toate deciziile pe care le luăm nu ar trebui să le interzică cetățenilor ruși să caute libertatea și să părăsească țara pentru a scăpa de dictatura din Rusia", a declarat anul trecut Olaf Scholz. Recent, Ministerul Federal de Interne a comunicat că numărul cetățenilor ruși care au ajuns în Germania a crescut cu 32.183 de când Rusia a invadat Ucraina. Cifrele provin din Registrul Central al Străinilor, unde sunt înscriși străinii care nu stau doar temporar în țară. Comparând sosirile și plecările, rezultă că numărul rușilor care au emigrat în Germania este în creștere. Ministerul de Externe a confirmat că, de la începutul războiului, a fost eliberat un număr de aproximativ 32.000 de vize naționale care servesc practic pentru "o ședere mai lungă și migrație" și sînt destinate muncitorilor calificați. În plus, au mai fost eliberate pentru cetățenii ruși peste 51.000 de vize Schengen, care le permit șederea până la trei luni în UE. Germania, umanitară cu rușii calificați superior Printre motivele invocate de guvernul german de a lăsa ușa deschisă cetățenilor ruși au fost, pe de o parte, faptul că izolarea completă ar putea înstrăina și mai mult societatea rusă de Europa, pe de alta, șansa pentru persoanele din opoziția rusă să fugă de regim. Totuși, cu excepția specialiștilor cu înaltă calificare în domeniul tehnic, foarte puțini dintre cei care au părăsit Rusia din motive politice pot primi vize. Rușii nu sunt bineveniți din motive umanitare, ci doar dacă sunt un beneficiu pentru economia Germaniei, confruntată în prezent cu un mare deficit de muncitori calificați. Guvernul cancelarului Olaf Scholz a eficientizat procesul de solicitare a vizei în special pentru specialiștii ruși cu expertiză în domenii precum IT și tehnologia comunicațiilor. Permisul de "aprobare globală pentru accesul pe piața muncii" se aplică doar celor cu expertiză profesională și diplomă universitară, care se angajează într-o companie germană, fiind calificați pentru un salariu minim de 58.400 de euro pe an. Disidenții, triați la sânge Decizia de a facilita intrarea muncitorilor calificați ruși a fost luată anul trecut, în timp ce ONG-urile pentru drepturile omului susțineau că guvernul german nu facilitează procesul de solicitare a vizelor pentru jurnaliştii independenţi care se confruntă cu represiunea în Rusia. Dacă IT-iștii ruși primeau vize naționale, jurnaliștii ruși, angajați ai postului independent de televiziune Dozhd și ai site-ului de știri Meduza, deși incluși pe lista de vize umanitare întocmită de ministerul german al Culturii, nu erau luați în considerare. Prin comparație, potrivit datelor Ministerului Federal de Interne, în timp ce Germania a acordat peste 30.000 de vize naționale, doar 1.665 de persoane, considerate a fi "deosebit de expuse riscului", inclusiv membri ai opoziției sau jurnaliști, au primit o viză umanitară. Rusia, hemoragie de capital în 2022 În 2022, Rusia a înregistrat o ieșire net de capital de 216 de miliarde de euro, din cauza războiului din Ucraina, potrivit unui raport publicat luni de Centrul pentru Analiză Macroeconomică și Prognoze pe Termen Scurt, un think tank cu sediul la Moscova. Potrivit Băncii Mondiale, ieșirile de capital de această amploare sunt chiar mai mari decât PIB-ul Greciei, de 219 miliarde de dolari (aproximativ 198 de miliarde de euro) în 2022. Potrivit analizei, ieșirile de capital din Rusia, de anul trecut, au fost de patru ori mai mari decât în 2021 și cu 70% mai mari decât în 2008, anul crizei financiare globale. În prima jumătate a anului 2023, încă 27 de miliarde de dolari au zburat din Rusia. Rușii care au fugit și-au luat afacerile cu ei Ieșirea de bani din Rusia nu se referă doar la transferul de bani în afara țării, ci și la investiții în străinătate. Mulți dintre rușii fugiți și-au reînființat afacerile în țările în care au fugit, stimulând economiile acelor țări. Produsul intern brut (PIB) al Caucazului de Sud, regiune care include Armenia, Azerbaidjan și Georgia, a crescut cu peste 7% în 2022, potrivit Băncii Mondiale, depășind cu mult creșterea de 5,6% prognozată. Rușii au transferat aproximativ 1,75 miliarde de dolari în Armenia în 2022, a declarat guvernatorul Băncii Centrale Armene, Martin Galstyan, în luna ianuarie. Potrivit Băncii Centrale a Georgiei, remitențele din Rusia către Georgia au crescut de cinci ori, de la 411 milioane de dolari în 2021 la 2,1 miliarde de dolari în 2022.

Putin, la nunta lui Karin Kneissl, fost ministru de Externe austriac (sursa: kremlin.ru)
Eveniment

Austria, pe cale să scoată Rusia din izolare

Austria este pe cale să scoată Rusia din izolare: 15 parlamentari ruși supuși sancțiunilor ar putea primi vize pentru a participa la o reuniune a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) la Viena, între 23 și 24 februarie. Austria, pe cale să scoată Rusia din izolare Delegațiile din nu mai puțin de 20 de state democratice, printre care Marea Britanie, Canada, Franța sau Polonia, au scris cancelarului austriac, precum și ministerului de Externe din această țară, cerându-le să blocheze participarea delegației ruse. „Este important să ne amintim că parlamentarii ruși sunt parte integrantă a sistemului de putere și complici la crimele pe care Rusia le comite în fiecare zi în Ucraina", se arată în scrisoare, care a fost citită de Associated Press. "Ei nu au ce căuta într-o instituție însărcinată cu promovarea unui dialog sincer și a opoziției față de război". Televiziunea de stat din Polonia consemnează și faptul că delegația rusă ar fi prezentă la Viena exact în ziua în care este marcat un an de la începutul invaziei rusești în Ucraina. Austria is set to issue visas to sanctioned Russian parliamentarians to attend an upcoming security summit on the anniversary of Russia’s invasion of Ukraine. https://t.co/cj11PhAIlp— Foreign Policy (@ForeignPolicy) February 10, 2023 Delegații americani la Adunarea Parlamentară a OSCE nu s-au numărat printre semnatarii scrisorii. Ambasadorul american la OSCE, Michael Carpenter, a declarat vineri reporterilor că delegații ruși „nu sunt oameni care merită să poată călători în țările occidentale". Cu toate acestea, Carpenter a adăugat că "depinde de guvernul austriac să stabilească dacă va acorda sau nu vize". Oficialii austrieci nu au comentat scrisoarea. La 5 februarie, ministrul de externe Alexander Schallenberg a apărat decizia Austriei de a permite rușilor sancționați să intre în țară, argumentând că este important să se mențină deschise canalele de comunicare cu Moscova, în ciuda "atacului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei". Citește și: OZN-urile cilindrice de deasupra Americii de Nord zboară la înălțimea culoarelor aeriene civile, există temeri că ar putea avea loc o catastrofă Ministerul austriac de Externe a insistat, de asemenea, că, în calitate de gazdă a sediului OSCE din Viena, este obligat din punct de vedere legal să acorde vize reprezentanților națiunilor participante care doresc să ia parte la reuniunile de acolo.

Iohannis despre vizele SUA Ne străduim (sursa: Facebook/Administrația Prezidențială a României)
Eveniment

Iohannis despre vizele SUA: Ne străduim

Iohannis despre vizele SUA: Ne străduim. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că deocamdată România nu îndeplineşte criteriile tehnice pentru intrarea în programul Visa Waiver şi a subliniat că trebuie să existe o campanie de conştientizare şi o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize pentru Statele Unite ale Americii. Iohannis despre vizele SUA: Ne străduim "Toată lumea se implică pentru aşa-numitul Visa Waiver, adică să se poată circula fără viză. Deocamdată, România nu îndeplineşte criteriile tehnice, însă, ca să le îndeplinească, trebuie să existe o campanie de conştientizare, trebuie să existe o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize şi cred că, în final, dacă toţi ne străduim, vom reuşi", a spus şeful statului, care s-a aflat în aceste zile în SUA. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat, joi, că românii stabiliţi în Statele Unite au sprijinit integrarea României în NATO prin trimiterea de scrisori către Congresul american, arătând că acest lucru ar putea să funcţioneze şi în cazul programului Visa Waiver. Muraru se face că lucrează "Credem că Visa Waiver este un moment în care (românii din SUA - n.r.) s-ar putea aduna. Ştim cu toţii că momentul care i-a făcut pe românii americani să se adune în jurul unui obiectiv a fost la sfârşitul anilor '90, la începutul anilor 2000 pentru integrarea în NATO şi vă dau un singur exemplu: au trimis peste 160.000 de scrisori Congresului american, prin care le-au spus congresmanilor de ce este important ca România să fie parte în NATO şi cât de util ar fi acest lucru. Citește și: Bărbați tineri din Rusia au luat cu asalt vămile către Kazahstan și Finlanda pentru a scăpa de mobilizare Credem că ar putea să funcţioneze acest lucru cu noile tehnologii - sigur că nu mai trimiţi astăzi scrisori, trimiţi e-mail-uri sau ai altfel de iniţiative, dar credem că putem face acest lucru", a spus Muraru, după întâlnirea preşedintelui Klaus Iohannis cu comunitatea de români de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii.

Rușii, mult mai greu în Schengen (sursa: dw.com)
Internațional

Rușii, mult mai greu în Schengen

Rușii, mult mai greu în Schengen. Cetăţenii ruşi au pierdut de luni accesul la acordul privind vizele care le permitea să intre relativ uşor în Spaţiul Schengen european, potrivit DPA. Rușii, mult mai greu în Schengen Consiliul European a adoptat săptămâna trecută o propunere de a suspenda acordul actual de facilitare a vizelor cu Rusia. Măsura va reduce semnificativ numărul de noi vize emise ruşilor pentru Spaţiul Schengen, care include 22 de state din UE şi alte patru ţări europene. Taxa de înscriere pentru viză Schengen va creşte de la 35 de euro la 80 de euro şi va fi nevoie de mai multe documente. Timpul de procesare a aplicaţiilor va fi mai lung şi vor exista restricţii în privinţa vizelor pentru intrări multiple. România, Bulgaria, Irlanda, Croația și Cipru nu fac parte din spațiul Schengen. Deși non-membre UE, din Schengen fac parte și Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Vize deja date pot fi revocate Înăsprirea regulilor ar putea duce la respingerea aplicaţiilor de viză şi chiar la revocarea vizelor actuale. Liniile directoare ale UE pe oferă statelor membre puteri sporite în această privinţă, precum şi o bază pentru o examinare mai detaliată a aplicaţiilor. Citește și: Explicații pentru dezastrul rusesc: moralul este la pământ. Echipamente din al doilea război mondial, hrana proastă, salariile întârzie, degerături – iarna, iar vara îi atacă țânțarii În acelaşi timp, UE rămâne deschisă la aplicaţiile persoanelor care călătoresc din motive urgente, în special familiile cetăţenilor UE, jurnalişti, disidenţi şi reprezentanţi ai societăţii civile. Statele pot reduce sau elimina taxele de viză pentru membrii acestor categorii. Acordul de facilitare a vizelor între UE şi Rusia a fost introdus în 2007, dar a fost suspendat pentru oameni de afaceri, reprezentanţi guvernamentali şi diplomaţi la scurt timp după invadarea Ucrainei în februarie.

Moscova amenință cu iradierea nucleară Foto: Twitter
Eveniment

Moscova amenință cu iradierea nucleară a Vestului

Moscova amenință cu iradierea nucleară a Vestului pentru că turiștii ruși nu mai primesc vize. Azi, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a spus, ironic, că Uniunea Europeană este ocupată cu chestiunea vizelor pentru ruși. Dar radiațiile nu țin cont de granițe și, dacă se petrece ceva la centrala nucleară de la Zaporojie, nu va mai fi vorba de vize, granițe sau pașapoarte, se arată în mesajul Zaharovei, citat de ambasada rusă în Marea Britanie. Mesajul ei a fost distribuit pe Twitter de ambasadele rusești în străinătate. MFA spox #Zakharova: #EU is now busy with important decision – whether or not to issue visas to Russians. But radiation doesn't need a visa to cross borders. If something happens at #Zaporozhye, it will not be about visas, passports or borders.?https://t.co/VooUyfjkOJ pic.twitter.com/oFW1Hb5faY— Russian Embassy, UK (@RussianEmbassy) September 1, 2022 Moscova amenință cu iradierea nucleară Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat joi că se opune adoptării unor măsuri de retorsiune la restricţiile impuse de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte emiterea de vize pentru cetăţenii ruşi, transmite EFE. ''Nu trebuie să răspundem la prostii cu prostii'', a afirmat şeful diplomaţiei ruse într-o intervenţie în cadrul Institutului de Relaţii Internaţionale din Moscova, cu prilejul începerii anului academic. Lavrov a amintit că Rusia nu are nevoie să se izoleze şi nici ''să-i pedepsească în mod colectiv pe cetăţenii ţărilor europene''. În acelaşi timp, Lavrov a atras atenţia că funcţionează principiul reciprocităţii şi a subliniat că acesta ''trebuie să se aplice împotriva celor care inspiră, organizează şi pun în aplicare aceste sancţiuni antiruse''. Citește și: Kremlinul arde gazul ca să șantajeze Europa: Putin aruncă milioane de euro, zilnic, pe coș. Se apropie momentul în care Rusia nu va mai avea ce să facă cu gazele extrase La rândul său, într-un comentariu oficial, Ministerul de Externe al Rusiei a considerat decizia UE ''o altă confirmare a ostilităţii în creştere a UE la adresa Rusiei''. „Nu vom fi ca UE” ''Nu vom fi ca Uniunea Europeană în privinţa politicii nerezonabile de 'a arde punţi' între persoane, dar în acelaşi timp ne rezervăm dreptul de a lua contramăsuri pentru a proteja interesele cetăţenilor noştri şi pentru a garanta securitatea noastră naţională'', a precizat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova. Russian MFA: if we can't go on holiday in the Mediterranean, nobody will pic.twitter.com/PvnYGaFldb— Max Fras (@maxfras) September 1, 2022 Miercuri, miniştrii de externe din Uniunea Europeană au decis să suspende acordul care relaxa regimul de vize cu Rusia, ceea ce va face ca procesul de obţinere a vizelor de către cetăţenii ruşi să fie mai anevoios şi mai lung, în contextul invaziei ruse din Ucraina. Experții internaționali ai ONU au ajuns la centrala nucleară de la Zaporojie. Anterior, Ucraina a acuzat Rusia că bombardează ruta convenită cu inspectorii AIEA. Șeful delegației, care spune că el și colegii săi vor să evite un accident nuclear.

Lituania va acorda vize turistice tuturor rușilor care pot înota circa 500 de mile marine
Eveniment

Vize turistice tuturor rușilor care pot înota

Un parlamentar lituanian, Matas Maldeikis, le-a promis vize turistice tuturor rușilor care pot înota de la Sankt Petersburg la Klaipeda. El a făcut această glumă în contextul campaniei de interzicere a acordării de vize Schengen pentru cetățenii ruși. Vize turistice tuturor rușilor care pot înota „Lituania va elibera vize turistice tuturor rușilor care pot înota în stațiunile noastre de vacanță prin acest coridor maritim”, a scris Maldeikis pe Twitter. El a atașat la postare o hară pe care era punctat traseul de la Sankt Petersburg la Klaipeda, în Lituania. Site-ul ports.com susține că între cele două localități sunt, pe mare, 513 mile marine. Lithuania will issue tourist visas to all Russians who can swim to our holiday resorts via this sea corridor. #visabanforrussians pic.twitter.com/mHF1XQ8aNM— Matas Maldeikis MP ?? (@MatasMaldeikis) August 15, 2022 Lituania nu mai emite vize pentru ruși. Ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis a declarat că ţara sa a încetat practic să mai elibereze vize de turism ruşilor şi eliberează doar vize din motive umanitare, se arată într-un interviu publicat luni de compania germană de media Deutsche Welle. EU countries could follow Lithuania's example and implement a visa ban for Russian tourists, the country's Foreign Minister Gabrielius Landsbergis told DW. https://t.co/MfmjCa3Cii— DW News (@dwnews) August 15, 2022 Maldeikis este membru al unui partid conservator de dreapta și un puternic susținător al relațiilor cu Taiwanul. În noiembrie 2021, a făcut parte dintr-o delegație de parlamentari din statele baltice care au vizitat Taiwanul. Mai multe țări nordice au cerut UE să nu mai acorde vize rușilor. Apelul acestor țări a venit la o zi după ce președintele Volodimir Zelenski a spus că închiderea granițelor pentru turiștii ruși este cea mai importantă sancțiune. “Russians can wage a war against their neighbors, or they can travel freely to the West — but they should not be allowed to do both.” ⁦@DaliborRohac⁩ https://t.co/1kAcZVEXwm— Paul Massaro (@apmassaro3) August 16, 2022 Însă cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunțat că se opune unei astfel de măsuri. Citește și: Rusia a închis podul peste strâmtoarea Kerci. Oficial, există riscul atacurilor cu rachete. Neoficial: nomenklatura din Crimeea fuge

Eveniment

Polonia refuză vizele pentru turiștii ruși

Polonia se alătură statelor baltice și refuză vizele pentru turiștii ruși, o măsură pe care Ucraina o solicită de mai multe săptămâni. Președintele ucrainean Volodimir Zelenki a cerut, într-un interviu cu cotidianul american Washington Post, ca țările occidentale să nu mai emită vize pentru cetăţenii ruşi. Însă Germania, Franța și, probabil, și Olanda, se opun. Polonia refuză vizele pentru turiștii ruși Încă de joi, Estonia a anunțat că nu mai primește turiști ruși. #Poland will stop issuing visas to Russian citizens and will support a ban on Schengen visas for #Russians at the #European level.Germany and France are against this decision, while the Baltic States, the Czech Republic, Finland, Denmark and Slovakia support it. pic.twitter.com/PHnbYWolfK— NEXTA (@nexta_tv) August 14, 2022 Ministrul eston de externe Urmas Reinsalu a declarat, după o ședință de guvern, că, deși vizele Schengen emise de țara sa vor rămâne valabile, acestea nu vor fi acceptate pentru intrarea în Estonia. Ele rămân însă valabile pentru restul țărilor din spațiul Schengen. Estonia a încetat să mai elibereze noi vize turistice rușilor la scurt timp după începerea invaziei din Ucraina, excepție făcând rudele cetățenilor estonieni. Russians flash mob in Estonia to protest the Visa ban, many were trashing Ukraine and threatening Russian invasion of Europe. The police detained them and gave them a 3 day deportation notice to get out of Estonia. You can't make this stuff up https://t.co/WoOUSVhMji— Russian Propaganda Bot? (@PutinHasNoPenis) August 14, 2022 Poziția Estoniei este sprijinită și de Finlanda, de statele baltice, Cehia, Slovacia și Danemarca. Însă cancelarul Germaniei, Olaf Scholz a insistat că preşedintele rus Vladimir Putin ”este cel responsabil pentru acest război”, nu ansamblul populaţiei ruse, iar o astfel de măsură generală de interzicere a vizelor pentru cetăţenii ruşi ”ar fi îndreptată împotriva întregii populaţii, inclusiv a celor nevinovaţi”. Citește și: Zelenski, amenințare fățișă pentru militarii ruși de la centrala nucleară de la Zaporojie: Sunt ținte speciale pentru armata noastră The Times susținea, azi, într-un editorial, propunerea ca rușii să nu mai fie primiți în Europa de Vest: „Pe malul lacului Como, cel mai grav război din Europa din ultimii 75 de ani pare departe. Fără griji, cosmopoliți și cheltuitori, vizitatorii ruși se înghesuie în baruri și plaje. Există și ucraineni, în mare parte la muncă. Un refugiat care trudea în hotelul nostru a petrecut o lună într-o pivniță înainte de a evada în Italia; ea spune că îi place aerul proaspăt și singurătatea plimbării ei târzii, până acasă. Cât ar mai trebui rușii să se bucure de vacanțele din Europa?”

Zelenski vrea interzicerea vizelor pentru ruși (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Zelenski vrea interzicerea vizelor pentru ruși

Zelenski vrea interzicerea vizelor pentru ruși. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat vineri seara un nou apel către statele Uniunii Europene să interzică vizele pentru cetăţenii ruşi pentru a evita ca blocul să devină un "supermarket" deschis oricui are mijloacele necesare pentru a intra, informează Reuters. Zelenski vrea interzicerea vizelor pentru ruși Zelenski a declarat că propunerea sa nu se aplică ruşilor care au nevoie de ajutor pentru că şi-au riscat libertatea sau viaţa rezistând politicilor liderului de la Kremlin, Vladimir Putin. "Trebuie să existe garanţii că ucigaşii ruşi sau complicii terorii de stat nu folosesc vizele Schengen", a spus preşedintele ucrainean într-o alocuţiune în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, referindu-se la vizele care acordă titularilor acces în spaţiul Schengen fără frontiere, care se întinde pe teritoriul mai multor state UE. "În al doilea rând, nu trebuie să distrugem însăşi ideea de Europa - valorile noastre europene comune. Prin urmare, Europa nu trebuie să fie transformată într-un supermarket în care nu este important cine intră şi unde principalul lucru este doar ca oamenii să plătească pentru produsele lor", a adăugat președintele ucrainean. Marile țări din UE resping ideea Zelenski a îndemnat pentru prima dată la interzicerea vizelor într-un interviu acordat săptămâna aceasta ziarului The Washington Post, afirmând că ruşii ar trebui să trăiască în propria lor lume până când îşi vor schimba filozofia. Apelul lui Zelenski nu a fost încă susţinut de marii jucători din UE. Dar el a spus că a fost încurajat de sprijinul din partea statelor baltice foste sovietice şi al Republicii Cehe, care deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE. Finlanda a susţinut, de asemenea, această idee. Citește și: Putin, disperat să ocupe cât mai mult din Donbas după ce un aerodrom militar rusesc din Crimeea a fost făcut terci de un atac-surpriză. Forțele Moscovei, atacuri aeriene furibunde Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a denunţat săptămâna aceasta apelul lui Zelenski, afirmând că "orice încercare de a-i izola pe ruşi sau Rusia este un proces care nu are nicio perspectivă".

Estonia și Finlanda au cerut UE să nu mai acorde vize rușilor Foto: Twitter
Internațional

Estonia și Finlanda să nu mai acorde vize rușilor.

Estonia și Finlanda au cerut UE să nu mai acorde vize rușilor. Apelul acestor țări a venit la o zi după ce președintele Volodimir Zelenski a spus că închiderea granițelor pentru turiștii ruși este cea mai importantă sancțiune. Letonia s-a alăturat acestei cereri, azi. Însă Germania pare să fi pus deja capăt acestui proiect. Acum cinci zile, Bulgaria a decis să nu maia corde vize rușilor care dețin proprietăți în această țară, precum și turiștilor. Estonia și Finlanda au cerut UE să nu mai acorde vize rușilor „Opriți eliberarea de vize turistice pentru ruși. Vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept al omului. Zborurile dinspre Rusia sunt oprite, ceea ce înseamnă că, atunci când țările Schengen eliberează vize, vecinii Rusiei poartă povara (Finlanda, Estonia și Letonia sunt singurele puncte terestre de acces). Este timpul să punem capăt turismului din Rusia, acum”, a scris pe Twitter premierul estonian Kaja Kallas. Stop issuing tourist visas to Russians. Visiting #Europe is a privilege, not a human right. Air travel from RU is shut down. It means while Schengen countries issue visas, neighbours to Russia carry the burden (FI, EE, LV – sole access points). Time to end tourism from Russia now— Kaja Kallas (@kajakallas) August 9, 2022 Însă, azi, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunțat că se opune unei astfel de măsuri. ⚡️Chancellor of Germany Olaf Scholz said that he can hardly imagine a ban on the issuance of Schengen visas in the EU to Russians."This is Putin's war, and therefore I have a hard time with this idea (entry restrictions for Russians - ed.)", - Der Tagesspiegel quotes Scholz.— Flash (@Flash43191300) August 11, 2022 ”Acesta este războiul lui (Vladimir) Putin. Şi îmi este greu să înţeleg acest fel de cereri”, a spus Scholz la o conferinţă de presă axată pe criza energetică şi războiul din Ucraina. Citește și: Taiwanul poate respinge o invazie a Chinei, dar cu ajutorul SUA – simulări făcute de generali americani în rezervă și Centrul pentru Studii Strategice Internaționale Scholz îl laudă pe Schroeder Scholz a insistat că preşedintele rus Vladimir Putin ”este cel responsabil pentru acest război”, nu ansamblul populaţiei ruse, iar o astfel de măsură generală de interzicere a vizelor pentru cetăţenii ruşi ”ar fi îndreptată împotriva întregii populaţii, inclusiv a celor nevinovaţi”. Putin's chief propagandist Solovyev says that EU failing to issue visas to Russians may cause Russia to commit "a preventative nuclear strike".WE HAVE FOUND PUTIN'S ACHILLES HEAL. pic.twitter.com/8opUDVfnnb— Jay in Kyiv (@JayinKyiv) August 11, 2022 Întrebat dacă ar acceptat ca fostul cancelar social-democrat Gerhard Schröder, cunoscut ca un apropiat al Kremlinului, să acţioneze ca mediator între Germania şi Rusia pentru soluţionarea disputelor generate de reducerea livrărilor de gaz rusesc, Scholz a răspuns iniţial ”nu ştiu”, adăugând apoi că o asemenea acţiune ar fi ”lăudabilă”.

Biden vrea să-i fure lui Putin cercetătorii științifici Foto: Casa Albă
Eveniment

Biden vrea să-i fure lui Putin cercetătorii

Biden vrea să-i fure lui Putin cercetătorii științifici: guvernul SUA vrea să relaxeze regimul vizelor pentru oamenii de știință ruși care vor să vină în America. O propunere, pe care Casa Albă a inclus-o într- solicitare adresată Congresului, este să renunțe la regula conform căreia profesioniștii ruși care solicită o viză de angajare trebuie să aibă deja un angajator, explică Bloomberg. Biden vrea să-i fure lui Putin cercetătorii științifici Regula s-ar aplica cetățenilor ruși care au obținut masterate sau doctorate în știință, tehnologie, inginerie sau matematică în SUA sau în străinătate. Un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate a confirmat că efortul SUA este menit ca, pe termen scurt, să slăbească resursele umane de care dispune Putin în domeniul tehnologic, iar pe termen lung să submineze baza de inovație a Rusiei. De acest exod al creierelor ar urma să beneficieze economia americană. Administrația Biden dorește să faciliteze mutarea în S.U.A. a rușilor cu experiență de vârf în semiconductori, tehnologie spațială, securitate cibernetică, inginerie nucleară, inteligență artificială, tehnologii de propulsie a rachetelor și alte domenii științifice specializate. Profesioniștii ruși au început să părăsească țara după ce a început invazia din Ucraina, pe 24 februarie. Exod în masă al rușilor educați Konstantin Sonin, economist de la Universitatea din Chicago, a scris pe Twitter pe 7 martie că „peste 200.000 de oameni au fugit din Rusia în ultimele 10 zile. Exodul tragic nemaivăzut de un secol.” Un raport Interfax, care citează o estimare a Asociației Ruse pentru Comunicații Electronice, spunea că între 70.000 și 100.000 de specialiști în IT ar putea încerca să emigreze în aprilie. President Biden wants Congress to expedite visas for Russian scientists eager to leave their country, an effort to accelerate a brain drain already underway and further deprive President Vladimir V. Putin of some of Russia’s top talent.https://t.co/ZGiJn9Cio1— Freddie Johnson (@FreddieSJohnson) April 30, 2022 Statele Unite și unii din aliații din G7 au discutat în ultimele săptămâni acordarea unui statut de protejat pentru oamenii de știință ruși, inclusiv a celor care lucrează la CERN, Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară. CERN, care conduce cel mai mare laborator de fizică a particulelor, și-a suspendat cea mai mare parte a cooperării cu Rusia după începutul războiului. Citiți și: Soldații ucraineni au găsit într-un transport cu aruncătoare de grenade, din Spania, cârnați și mesajul: „Vă urez victoria”. De la cine era mesajul

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră