Economie
Vinurile roșii franțuzești, consum drastic scăzut
Vinurile roșii franțuzești, consum drastic scăzut: acestea se confruntă cu un declin "existențial": generațiile tinere optează tot mai mult pentru alte băuturi sau evită complet alcoolul, conform experților.
Vinurile roșii franțuzești, consum drastic scăzut
Consumul de vin roșu în Franța a scăzut cu aproape 90% din 1970 până în prezent, potrivit CIVB (Conseil Interprofessionnel du Vin de Bordeaux). În plus, consumul total de vin – roșu, alb și rose – s-a redus cu peste 80% din 1945, potrivit datelor Nielsen, cu o scădere accentuată între Generația Z și mileniali.
Citește și: O putinistă cu opinii similare cu cele ale lui Georgescu, „uitată” de Parlament într-o funcție crucială, deși mandatul i-a expirat de șase luni
"Problemele pentru vin, în special pentru vinul roșu, devin existențiale acum și există probleme care au început în urmă cu mai mult de un deceniu", spune Spiros Malandrakis, analist la Euromonitor International. El subliniază că sectorul suferă din cauza "lipsei de conexiune cu generațiile mai tinere".
Jean-Pierre Durand, membru în consiliul director al CIVB, descrie impactul generațional: "Cu fiecare generație din Franța vedem o schimbare. Dacă bunicul consuma 300 de litri de vin roșu pe an, tatăl consuma 180 de litri, fiul consumă 30 de litri."
Tinerii vor culori mai deschise
Declinul consumului este accentuat și de preferințele tinerilor pentru rose, bere, băuturi spirtoase și opțiuni fără alcool. În plus, sectorul suferă de pe urma scăderii cererii din China, o piață de export esențială, și a impactului schimbărilor climatice.
"Vinurile roșii cu un conținut mare de tanin sunt în declin puternic, iar declinul accelerează odată cu schimbul de generații", explică Thomas Castet, cumpărător de vin.
Pentru a răspunde provocărilor, liderii industriei vinului sugerează fie o concentrare pe vinurile de calitate ridicată, fie extinderea gamei prin vinuri albe sau cu conținut redus de alcool, deși aceste opțiuni necesită investiții.
Defrișări masive de vie
Spiros Malandrakis menționează rezistența viticultorilor față de produse inovative, precum vinurile la cutie, și reticența față de turismul oenologic și marketingul personalizat, care ar putea atrage tinerii.
Presiunile au condus la defrișarea a până la 9.500 de hectare de vie în regiunea Bordeaux, ca răspuns la supra-producție și pentru controlul dăunătorilor. Conform unui plan început în 2023, viticultorii primesc 6.000 de euro pentru fiecare hectar de vie defrișat, cu un buget total de 57 milioane de euro finanțat de Guvernul francez și CIVB.
"Nu putem continua să producem vinuri care nu sunt băute. Atunci când modelul nu funcționează, ne adaptăm", afirmă Jean-Pierre Durand.