Sorina Matei, directoarea AUR a televiziunii publice, masiv promovată de Sputnik. Plus mesaje vulgare despre „Mucușor”
Directoarea interimară a TVR, Sorina Matei, susținută de AUR și votată de parlamentarii PSD și SOS România din cele două Birouri Permanente ale Parlamentului, era preluată masiv de Sputinik România, în perioada în care acest site nu era încă interzis în România. Pe contul de X/Twitter a lui Costin Andrieș au fost publicate titluri și link-uri ale articolelor de pe Sputnik în care era citată laudativ Sorina Matei. Citește și: FOTO Social-democratul Florin Manole se lăfăie în avionul privat spre Mykonos – USR Pe de altă parte, ea are postări vulgare, în care preia insultele alegătorilor AUR la adresa lui Nicușor Dan: „Mucusor este efectiv bătut în cap”, scrie ea, pe Instagram. „Tovarășul Anastasiu o ține langa: vrea ca declarațiile de avere să nu fie publice, în capul lui decizia CCR este corectă ( că-i protejează lui averea). Mucușorii lui Mucușor ”, este o postare pe Facebook, din mai 2025. Teoriile conspiraționiste anti-SUA ale Sorinei Matei, lăudate de Sputnik Însă, așa cum arată Costin Andrieș, ea era favorita Sputnik România, între 2019 și 2020. „Sorina Matei: «Dacă mă vaccinez? Răspunsul tinde spre NU»”, este un titlu din Sputnik. „O atitudine onestă, bazată nu pe idei preconcepute – și pe argumente! Sorina Matei expune aspecte controversate despre companiilor care produc vaccinul ce se va folosi în România”, se arată în articol. „Cea mai realistă prezentare a situației de la Caracal – jurnalista de investigații prezintă clar, tăios, situația reală, punct cu punct”, scria Sputnik în 2019, sub titlul „Provocare totală: Hai, are curaj vreun anchetator să-i răspundă Sorinei Matei?”. De ce era Sputnik entuziasmat de mesajul Sorinei Matei: „Ei bine, negarea asta a pornit de la presupusa legătură între suspect și procurarea de fete pentru militarii SUA de la Deveselu (legătură făcută de presa locală, ca urmare a unor «surse»). DIICOT a negat existența acestei legături, atitudine pe care a avut grijă să o provoace presa de tip G4Media (...) Deci, negarea asta a DIICOT – și vehemența presei pro-SUA - este suspectă, în contextul unor evidențe. Și anume: rezistența rețelelor de prostituție locale, în condițiile unei zone sărace, cu o singură excepție cu bani – Deveselu.” Alte titluri din Sputnik, identificate de Costin Andrieș: - Sorina Matei, revoltată de tupeul Ambasadei SUA: ”Eu îi dădeam afară sau îi țineam la ușă” - 19 Februarie - Iohannis, făcut sandvici între Rareș Bogdan și Sorina Matei -16 Octombrie 2017 - Situație gravă: Iohannis, făcut praf de două personalități... total incompatibile - 6 Februarie 2018 - Sorina Matei: "Fugea cu șoriciul și peștele după Kovesi și era milog" - 14 Martie 2018 - Ana-Maria Roman și Sorina Matei au reușit: DNA ”a găsit” un denunț grav contra lui Maior - 23 Mai 2019 - ”Nucleara” în cazul Sorina: legătura SUA - Ana Birchall! Cunoscută investigatoare, blocată - 28 Iunie 2019 Președinta TVR a fost ani de zile una din marile vedete Sputnik: Sorina Matei, numită azi la conducerea TVR, la propunerea AUR și cu voturile PSD-SOS, a fost ani de zile o preferată de top ai site-ului Sputnik - propaganda oficială a Kremlinului în limba română. Cel puțin în… pic.twitter.com/Oh7ejxdFnr — Costin Andries (@CostinAndriess) September 8, 2026 Avocatul Toni Neacșu scrie că numirea Sorinei Matei ca director provizoriu al TVR este neconstituțională, dar are rolul de a tergiversa numirea unui nou consiliu de administrație, până când guvernul Bolojan este înlăturat, iar liderul PNL nu-și mai poate trimite oamenii in conducerea televiziunii publice.