vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: sibiu

28 articole
Politică

Premieră: ANAF anunță public că l-a dat în judecată pe Iohannis și a cerut să i se pună poprire

ANAF anunță public, într-un comunicat difuzat azi, că l-a dat în judecată pe Klaus Iohannis și a cerut să i se pună poprire pe bunuri. Antena 3 a anunțat de acum o săptămână că ANAF va cere sechestru pe casa în care locuiesc soții Iohannis, la Sibiu. Fiscul începe astfel acțiunea de recuperare a banilor pe care fostul președinte i-a încasat pe chiriile de la un imobil recent recuperat de stat de la el.  Citește și: EXCLUSIV Miruță (USR) dinamitează Guvernul: îl acuză pe ministrul Ivan (PSD) de ilegalități, a sesizat DNA Este fără precedent ca ANAF să mediatizeze atât de intens acțiunile împotriva unui fost demnitar.  ANAF anunță public că l-a dat în judecată pe Iohannis și a cerut să i se pună poprire Familia Iohannis a încasat chirii totale în valoare de 4,7 milioane de lei, timp de 16 ani, pentru imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, pe care l-a pierdut în instanţă. „Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanţa competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoașterea dreptului de proprietate a Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil. Având în vedere că pârâții au refuzat plata voluntară, în cadrul acțiunii s-a solicitat instanţei şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite Statului. Asigurăm opinia publică de faptul că vor fi întreprinse cu celeritate toate măsurile legale în vederea apărării tuturor intereselor Statului Român”, se arată în comunicatul ANAF. 

ANAF anunță public că l-a dat în judecată pe Iohannis și a cerut să i se pună poprire pe bunuri Foto: Inquam/George Calin
Boc află acum că Molotov este cetățean de onoare al Clujului Foto: Facebook
Politică

De 13 ani, Boc știe că Molotov este cetățean de onoare al Clujului și nu face nimic

De 13 ani, primarul PNL Emil Boc știe că Molotov este cetățean de onoare al Clujului și nu face nimic.  Într-un document oficial trimis Senatului, el se preface că a aflat abia acum că Molotov deține acest titlu și cere date de la Arhive. Într-un răspuns la o interpelare, Boc anunță, la 22.10.2025, că „a inițiat demersurile administrative pentru obținerea unor date istorice suplimentare de la Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale şi a unui punct de vedere al Academiei Române, filiala Cluj, necesare în vederea identificării şi fundamentării informaţiilor transmise”.  Citește și: Anca Alexandrescu îl atacă pe Băluță și apoi face o ciorbă de lobodă Însă, în 2006 și apoi în 2012 presa a notificat primăria și pe el personal în legătură cu această situație, iar Boc a dat același răspuns ca acum: va cere informații și, „dacă se confirmă” va cere retragerea titlului.  Boc știe că Molotov este cetățean de onoare al Clujului și nu face nimic Molotov a fost ministru de externe al URSS din 1939 în 1949 și ulterior din 1953 în 1956. Cel mai cunoscut act al său a fost semnarea pactului de neagresiune sovieto-german cu ministrul de externe nazist Joachim von Ribbentrop în august 1939. Prin protocolul secret la acest pact, Germania nazistă a permis URSS să ocupe Basarabia și Bucovina de Nord. Protocolul a deschis calea pentru invazia Poloniei și anexarea statelor baltice. Un senator i-a cerut lui Boc copii ale documentelor prin care fostul ministru de Externe al URSS a primit cetățenia de onoare și a întrebat dacă primarul va iniția un proiect de retragere a acestui titlu onorific.  Informația privind cetățenia de onoare conferită lui Molotov apare în Scânteia.  „Voi cere informații” „Consiliul politic al Primăriei Cluj, lărgit cu reprezentanții vieții politice, culturale și sociale a orașului a ținut eri, 18 martie, orele 12 în sala festivă a Primăriei o ședință solemnă la care a participat Înalt Prea Sfinția să Nicolae Colan, șeful Bisericii Ortodoxe, general Victor Precup, Emil Petrovici - rectorul Universității "Ferdinand", Vasile Pogăceanu - prefectul județului, dr. Alexe Kiss Csobor - rectorul Universității "Bolyai". Primarul municipiului Cluj a subliniat meritele ministrului de Externe al Uniunii Sovietice, Viaceslav Molotov, în lupta pentru pacea și libertatea popoarelor și serviciile speciale făcute României și îndeosebi Ardealului prin cunoscuta declarație de la 3 aprilie 1944, care a contribuit la pregătirea evenimentelor de la 23 August, precum și faptul că la conferințele internaționale și la conferința de pace a susținut interesele politice și teritoriale ale României. Pentru acest motiv, conducerea Primăriei, în deplin acord cu consiliul politic și în numele cetățenilor capitalei Ardealului, i-au conferit lui Viaceslav Molotov titlul de cetățean de onoare al municipiului Cluj”, relata Scâteia, la 19 martie 1947 - potrivit Jurnalului Național.  Puterea arăta că Molotov a primit titlul de cetăţean de onoare la 2 aprilie 1947, momentul fiind consemnat în Registrul de intrare al Primăriei Cluj din acel an, document conservat la Filiala Cluj a Arhivelor Statului.  În 2006, primăria Cluj recunoștea, într-un răspuns transmis Jurnalului Național, că Molotov este încă cetățean de onoare: „Direcția Învățământ Cultură, Biroul Mass-Media, Integrare Europeană, nr. 254/ 02.11.2006/ Referitor la solicitarea adresată vă comunicam că Viaceslav Molotov este cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca. Hotărârea respectivă a rămas valabilă./ Biroul Mass-media, Primăria Cluj-Napoca”. La acel moment, Emil Boc era primar.  În 2012, tot Boc declara pentru revista Historia: „Le voi solicita departamentelor din primărie să-mi pregătească o fundamentare şi dacă se confirmă, pentru că deocamdată am informaţii doar din presă, atunci voi cere Consiliului Local să revoce titlul de cetăţean de onoare atribuit lui Molotov". Dar nu s-a petrecut nimic. 

Primarul Sibiului critică dur Internele, în legătură cu noile cărți electronice de identitate Foto: cartedeidentitate.gov.ro
Politică

Primarul Sibiului critică dur Internele, în legătură cu noile cărți electronice de identitate

Primarul Sibiului, Astrid Fodor (FDGR), critică dur Internele - deși nu a menționat direct acest minister - în legătură cu noile cărți electronice de identitate: „Un proiect care ne-a fost prezentat ca fantastic, nu funcţionează”, a spus ea într-o ședință de consiliu. Astrid Fodor a spus că și alți primari de municipii sunt copleșiți de această problemă. Ea a arătat că cetățenii ar trebui „să se documenteze” la „ministerele conduse de cei care ne-au adus în această situaţie”.  Ministerul de Interne a gestionat acest proiect, care oricum a fost mult întârziat, al cărții electronice de identitate.  Citește și: Cine administrează banii luați de la pensionari pentru CNAS: ex-general SRI, medic PNL, personaje fără CV Primarul Sibiului critică Internele, în legătură cu noile cărți electronice de identitate Consiliera municipală USR, Diana Mureşan, a declarat miercuri, în timpul şedinţei, că doi sibieni i s-au plâns că trebuie să aştepte două luni ca să primească noul buletin electronic.În replică, primarul Sibiului, Astrid Fodor, a spus: „Aceasta este o problemă în întreaga ţară şi este o problemă, din punctul meu de vedere, foarte gravă, pentru că nu funcţionează sistemul. (...) Şi pe grupul nostru de AMR (Asociaţia Municipiilor din România) se discută foarte intensiv, că se lovesc toate oraşele, (...) personalul nostru este total epuizat (...). Poate cei care au posibilitatea se documentează şi la ministerele conduse de cei care ne-au adus în această situaţie. Deci, un proiect care ne-a fost prezentat ca fantastic şi funcţional, nu funcţionează".Sibienii care doresc noile cărţi electronice de identitate fac solicitările la Primăria locală, însă tipărirea se face la Bucureşti, arată Agerpres.  Mulți dintre cei care au primit noile cărți de identitate se plâng că nu există cititoare pentru noile cărți. În plus, pe document nu apare adresa posesorului, care are nevoie de acte suplimentare în relația cu diferite instituții. 

Criză financiară la Filarmonica din Sibiu (sursa: Facebook/SAIFS Sindicatul Artiștilor Instrumentiști din Filarmonica de Stat Sibiu)
Eveniment

Filarmonica din Sibiu concediază nouă muzicieni: nu mai sunt bani de salarii

Criză financiară la Filarmonica din Sibiu: instituția va concedia nouă muzicieni, ca parte a unui plan de reorganizare aprobat luni de Consiliul Județean Sibiu, în cadrul unei ședințe extraordinare. Măsura vine pe fondul lipsei fondurilor necesare pentru plata salariilor. Criză financiară la Filarmonica din Sibiu Potrivit hotărârii adoptate, reorganizarea presupune reducerea numărului total de posturi de la 103 la 86. Citește și: EXCLUSIV „Bomba” pusă de Tîlvăr sub scaunul lui Moșteanu: sistemul de rachete SHORAD-VSHORAD de 2,2 miliarde de euro care nu respectă cerințele de licitație Dintre acestea, 3 sunt funcții de conducere, iar 83 sunt posturi de execuție, inclusiv cele ocupate de instrumentiști ai orchestrei. Sindicatele critică decizia de reorganizare Filiala sibiană a Blocului Național Sindical a criticat public pe rețelele sociale decizia de concediere a muzicienilor. În schimb, Sindicatul Salariaților Filarmonicii Sibiu a transmis, printr-un comunicat, că înțelege măsura, considerând că este singura soluție pentru a asigura plata salariilor până la sfârșitul anului. „Luăm act de această decizie, convinși fiind că va asigura, cel puțin până la sfârșitul anului, bugetarea activităților instituției, inclusiv plata salariilor angajaților – între care se numără și cei 54 de instrumentiști ai orchestrei”, se arată în comunicatul sindicatului. Managerul avertizează: fără concedieri, nu sunt bani de salarii Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii și dirijor, a declarat că din luna august instituția nu va mai putea plăti integral salariile, dacă nu se aplică măsura de concediere. „Ascunzându-se în spatele jocurilor politice sub falsul pretext al protejării unor angajați, consilierii județeni pun în pericol contractele de muncă ale tuturor celor 92 de salariați ai Filarmonicii”, a avertizat Lupeș în cadrul unei conferințe de presă organizate pe 23 iunie. 10 iulie – termen limită pentru salarii integrale Potrivit managerului, 10 iulie este ultima zi în care angajații Filarmonicii din Sibiu vor mai încasa salarii întregi, dacă nu se aprobă restructurarea. Printre cei vizați de concedieri se numără și lidera sindicatului artiștilor instrumentiști, o pianistă pe care Lupeș o consideră mai puțin esențială pentru activitatea orchestrei, comparativ cu ceilalți muzicieni.

Școlile din Sibiu, în grevă japoneză (sursa: Facebook/Inspectoratul Școlar Județean Sibiu)
Eveniment

Grevă japoneză în școlile din Sibiu, profesorii cer salarii mai mari înaintea instalării guvernului

Școlile din Sibiu, în grevă japoneză. Peste 95% dintre unitățile de învățământ preuniversitar din județul Sibiu participă miercuri la o grevă japoneză inițiată de Sindicatul Învățământului Preuniversitar (SIP). Școlile din Sibiu, în grevă japoneză Acțiunea are ca scop atragerea atenției asupra nevoii de salarii decente în educație, un domeniu în care doar un număr restrâns de angajați beneficiază de sporuri și indemnizații. Citește și: Suma uriașă cu care a fost premiat bufetierul de la Transelectrica și nimeni nu știe de ce. Inginerii energeticieni au luat mult mai puțin Sindicaliștii denunță public ignorarea drepturilor legitime ale cadrelor didactice și „încălcarea flagrantă a legislației în vigoare”. Aceștia avertizează că recentele propuneri apărute în spațiul public subminează acordurile asumate politic și semnate de autorități. Cadrele didactice cer respectarea acordurilor În comunicatul transmis presei, sindicaliștii subliniază că nu cer sporuri suplimentare, ci doar respectarea legilor și a acordurilor deja în vigoare. „Răbdarea e virtutea noastră, dar nu infinită”, transmite SIP, insistând că acordarea sporurilor nu trebuie confundată cu necesitatea unor salarii decente pentru toți angajații din învățământ. Solicitare de măsuri urgente din partea autorităților Iulia Dănilă, director de comunicare al SIP Sibiu, afirmă că protestul urmărește recunoașterea și menținerea drepturilor câștigate legal. Sindicatul cere autorităților „o atitudine adecvată” și „măsuri urgente” pentru a evita escaladarea conflictului.

George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși  Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși - presă

Președintele AUR, George Simion, a efectuat, imediat după turul I al alegerilor prezidențiale, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși. Publicația locală Turnul Sfatului a prezentat mai multe fotografii cu Simion pe aeroportul din Sibiu, la întoarcerea de la Viena. Citește și: Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși  Liderul AUR era singur, neînsoțit. De aici, el a plecat la Alba Iulia. „Domnul președinte George Simion a realizat mai multe materiale de campanie (poze, clipuri video), pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cu politicieni europeni de renume în prima parte a zilei. Susținerea pentru George Simion va veni între cele două tururi de la marea majoritate a partidelor patriotice, suveranitate și conservatoare din Uniunea Europeană”, a transmis Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor. Însă site-ul Podul arată că aceasta este a treia vizită a lui Simion la Viena în utlimele săptămâni. „Este a treia oară în ultimele săptămâni (...) când Simion ajunge la Viena (...), oraș considerat „cuib” al spionilor ruși. Anul trecut un mare scandal de spionaj a scos la iveală faptul că rețelele rusești sunt infiltrate în toată Europa. Tot în Austria a petrecut ani mulți și Călin Georgescu, care avea inclusiv costisitoare proprietăți imobiliare, deși, de la un moment dat, nu a fost deloc prea clar cum își câștigau soții Georgescu existența. Practic, niciunul din ei nu avea serviciu”, scrie Podul, pe Facebook.    Simion a câștigat zdrobitor alegerile în Austria, unde a fost votat de 20.771 alegători români, respectiv peste 68% din cei care s-au prezentat la secțiile de votare deschise în această țară. 

Klaus Iohannis a vorbit, după vot (sursa: Facebook/Klaus Iohannis)
Eveniment

Minune: Klaus Iohannis a spus câteva cuvinte la ieșirea de la vot, la Sibiu

Klaus Iohannis a vorbit, după vot. Fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, a transmis duminică, 4 mai 2025, un mesaj clar privind integritatea procesului electoral. Klaus Iohannis a vorbit, după vot La ieșirea de la urne, acesta a subliniat importanța organizării unor alegeri corecte, transparente și independente de orice influență externă. Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real „Este bine să ne dăm seama că de data aceasta alegerile trebuie să se desfăşoare foarte bine, foarte clar şi fără influenţe din afara României. Sper să fie o zi bună pentru România”, a declarat Klaus Iohannis. Vot în Sibiu, alături de Carmen Iohannis Klaus Iohannis a votat la una dintre secțiile de votare din municipiul Sibiu, fiind însoțit de soția sa, Carmen Iohannis. Fostul președinte și-a exprimat speranța că această zi electorală va reprezenta un pas înainte pentru democrația românească. Peste 380.000 de alegători așteptați la Sibiu Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Sibiu, Alina Voina, în județ sunt așteptați la vot 383.207 cetățeni, pentru care au fost distribuite 421.720 de buletine de vot. Autoritățile locale au transmis că procesul electoral decurge în condiții normale.

Bill Murray, sold out la FITS (sursa: X/Universal Pictures UK)
Eveniment

Bill Murray va juca la Sibiu (FITS) în piesa "Lumi noi". Record de vânzări de bilete

Bill Murray, sold out la FITS. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a început miercuri vânzarea biletelor, marcând un record istoric: s-au vândut de șapte ori mai multe bilete în prima jumătate de oră decât în întreaga primă zi a ediției precedente. Spectacolul în care va juca Bill Murray este sold out. Bill Murray, sold out la FITS Spectacolele „Faust” în regia lui Silviu Purcărete, „Trilogia memoriei” de Radu Afrim și „Lumi noi”, un spectacol cu Bill Murray, Jan Vogler, Vanessa Perez și Mira Wang, au fost sold out în primele 10 minute de la deschiderea vânzărilor. Citește și: Dezmăț cu salariile la Autoritatea Aeronautică Civilă, plus creșterea numărului de angajați cu 10%: salariile cresc cu 13%, veniturile - cu sub 3% „În prima jumătate de oră s-au vândut peste 100 de bilete și la spectacolele transmise online”, a precizat Sorana Maier pentru Agerpres. Ultimele bilete disponibile Pentru iubitorii de teatru care nu au reușit să prindă loc la spectacolele sold out, mai sunt disponibile bilete pentru: O istorie a omenirii Nunta însângerată Vizionara Pâinea din cer Violoncelul Lungul drum al zilei către noapte Tertium (non) datur Prețurile biletelor rămân neschimbate din 2021 Biletele pentru FITS 2025 au aceleași prețuri ca în anii anteriori, între 30 și 150 de lei, în ciuda creșterii generale a costurilor. Acestea pot fi cumpărate: online, pe site-ul oficial: www.sibfest.ro sau fizic, de la Agenția de bilete TNRS (str. Nicolae Bălcescu nr. 17, Sibiu) Mai mult de jumătate dintre spectacole, gratuite Președintele FITS, actorul Constantin Chiriac, a anunțat că 57% dintre spectacolele ediției 2025 sunt gratuite, un gest simbolic dedicat publicului fidel. „Este un efort uriaș pentru noi, dar o reverență sinceră pentru publicul care ne este alături. Nu există alt festival în lume care să ofere atât de multe spectacole gratuite”, a subliniat Chiriac.  

Trei ambasade din UE cer zadarnic reabilitarea unor drumuri, pentru ca trupele lor să se poată deplasa Foto: Facebook Centrul de Instruire Cincu
Politică

Ambasade din UE cer zadarnic reabilitarea unor drumuri, pentru ca trupele lor să se poată deplasa

Trei ambasade din UE, Franța, Belgia și Luxembrug, cer zadarnic reabilitarea unor drumuri, pentru ca trupele lor, aflate în România, să se poată deplasa corespunzător, arată o interpelare a lui George Simion către ministerul Dezvoltării. Drumurile ar fi necesare pentru desfășurarea în condiții adecvate a exercițiului militar Dacia Spring, care trebuia să se desfășoare în mai, dar a fost amânat. Citește și: EXCLUSIV De ce a secretizat CNSAS dosarul lui Crin Antonescu: pentru a ascunde originea unui "document nou și neprocesat" Cele trei țări au trupe staționate la baza de la Cincu.  Ambasade din UE cer zadarnic reabilitarea unor drumuri, pentru ca trupele lor să se poată deplasa Și ministerul Apărării ar solicita aceste reparații, întrucât „drumurile solicitate pentru reparație vor fi utilizate pentru îndeplinirea misiunilor NATO, conform obligațiilor asumate de România prin memorandumuri şi prin Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, ele asigurând fluxul de afluire și defluire a structurilor, în contextul planurilor militare de contingență”.  „Domnule ministru, având în vedere că lipsa infrastructurii afectează apărarea României, vă rog să îmi comunicați următoarele: 1. Care este, în prezent, stadiul reabilitării/consolidării următoarelor obiective și data exactă a finalizării lucrărilor: • drumul de pământ care face legătura între drumul județean (DJ)104J şi accesul la o locație din Făgăraş;  • drumul de exploatare/vecinătate de interes local care face legătura între DJ 104A şi o locație din Comuna Şinca (județul Braşov), pe care se află trei podețe, dintre care două trebuie reparate; • drumul de exploatare care face legătura între DJ 7C şi o locație din Cârţişoara (județul Sibiu), aflat pe o tarla; • extinderea străzii 13 Decembrie din Municipiul Braşov. • podul care va asigura o legătură rutieră între gara Voila şi tabăra Grupului de Luptă „General Berthelot” de la Cincu 2. Întrucât exercițiul militar Dacian Spring 25 urma să aibă loc în perioada 5-26 mai 2025 și a fost anulat, cine sunt vinovați pentru întârzierea extrem de mare în ceea ce privește rezolvarea solicitărilor strategice ale Ministerului Apărării Naționale? 3. Care este costul total al lucrărilor solicitate de MapN (enunțate la punctul 1)?”, se arată în interpelarea lui Simion. 

Motivul aberant pentru care au oprit izolarea termică cu bani PNRR Foto: Turnul Sfatului
Eveniment

Motivul aberant pentru care au oprit izolarea termică cu bani PNRR

Motivul aberant pentru care locuitorii unui bloc din Sibiu au oprit izolarea termică cu bani PNRR: „După reabilitare, pereții nu vor mai fi ai noștri”, relatează Turnul Sfatului. Citește și: Mesaj viral despre efectul benefic al multinaționalelor: „Aduc know-how, locuri de muncă bine plătite și susțin economia locală” Motivul aberant pentru care au oprit izolarea termică cu bani PNRR „Chiar dacă – pentru proprietarii de apartamente – programul derulat prin PNRR nu implică nicio cofinanțare, locuitorii au fost avertizați de o vecină că realitatea este alta. «Discuția a început pe grupul de WhatsApp al blocului, unde o vecină a spus că banii nu sunt nerambursabili, că sunt bani de împrumut. Și că tot noi va trebui să îi dăm înapoi», povestește un locuitor, care arată discuțiile de pe grup”, relatează Turnul Sfatului. „De către cine spuneam că e finanțat programul acesta cu renovarea? De PNRR! Păi și cum se face că primăria spunea că sunt fonduri nerambursabile?! Una e împrumutul și alta e «donația»!”, a scris pe grup vecina care a refuzat să-și de acordul pentru reabilitarea energetică. Ulterior, în dezbatere a apărut o altă vecină, care a susținut că, după renovare, „au și ei cotă parte din proprietățile noastre” - fără să fie clar cine sunt „ei”. Un consilier local din Sibiu, Lucian Hunyadi, a estimat că aproximativ 5% din locuitorii orașului „ nu vor accepta realitatea, ci vor prefera să creadă și să împrăștie tot felul de scenarii aiuritoare”.

Examen auto picat, în ciuda mitei (sursa: Facebook/Poliția Română)
Eveniment

Examen auto picat, în ciuda mitei

Examen auto picat, în ciuda mitei. Un bărbat din Sibiu a plătit 2.500 de lei pentru a promova examenul auto, dar, în ciuda mitei oferite, nu a reușit să obțină permisul de conducere. Suspectul care ar fi cerut șpaga a fost dus miercuri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru continuarea cercetărilor, conform unui comunicat emis de Direcția Generală Anticorupție (DGA). Examen auto picat, în ciuda mitei Comunicatul DGA a precizat într-un comunicat: Citește și: Cine îl huiduie pe Bolojan pentru că vrea să-i mai dea afară: funcționarii Senatului au dreptul la pensie specială, media fiind de peste 6.100 de lei pe lună „Astăzi, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Sibiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Sibiu. Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunii de trafic de influență”. Ancheta a fost inițiată în urma unui denunț făcut de un candidat care a acceptat oferta unui bărbat fără calitate specială, de a plăti 2.500 de lei pentru a facilita promovarea examenului auto. Tentativa de mituire În luna august 2024, suspectul i-a propus martorului denunțător că, în schimbul unei sume de bani, un polițist din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu ar facilita promovarea probei practice. Candidatul a plătit suma solicitată, însă nu a reușit să treacă examenul auto. „Martorul denunțător a acceptat propunerea suspectului, înmânându-i suma solicitată. Cu toate acestea, persoana în cauză nu a reușit să promoveze examenul auto”, se mai arată în comunicat. Continuarea cercetărilor În urma perchezițiilor efectuate pe raza județului Sibiu, suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru continuarea cercetărilor. Autoritățile încearcă să stabilească întregul context al faptelor și să tragă la răspundere persoanele implicate. „Cercetările continuă pentru stabilirea întregului context al faptelor și tragerea la răspundere a celor implicați”, au subliniat reprezentanții DGA.

Iohannis nu poate fi executat silit (sursa: Facebook/Administrația Prezidențială a României)
Eveniment

Iohannis nu poate fi executat silit

Iohannis nu poate fi executat silit. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursul declarat de Rodica Baştea, cea de la care familia Iohannis a cumpărat o parte dintr-un imobil din Sibiu, dosarul vizând dreptul de proprietate al casei. Proces pentru moștenirea statului Cauza a fost strămutată în luna aprilie 2017 de la Tribunalul Sibiu, printr-o hotărâre a Curţii de Apel Alba Iulia, la solicitarea formulată într-un dosar de succesiune de către Rodica Baştea, soţia lui Ioan Baştea, de la care familia Iohannis a cumpărat o parte din locuinţa din Sibiu, şi care a deschis în anul 2016 o acţiune contra statului român. Citește și: Șeful investițiilor de la Metrou este un fost muncitor necalificat și „meseriaș tunel”, dar nepot de lider sindical "Este vorba despre o acţiune civilă în care se urmăreşte recunoaşterea calităţii de succesor a reclamantei asupra unei cote din două imobile situate în Sibiu, pentru unul dintre ele statul român având certificat de moştenitor, aşa cum rezultă din actele existente în acest moment la dosar. Este vorba de dezbaterea a patru succesiuni subsecvente", au precizau, în anul 2016, pentru Agerpres, surse judiciare. Soții Iohannis au cumpărat de la soții Baștea Practic, Rodica Baştea solicita să se constate că familia sa are drept de succesiune asupra unor părţi din casele deţinute de soţii Maria şi Eliseu Ghenea în Sibiu, pe străzile Bălcescu şi Magheru. Procesul a debutat în toamna anului 2016 la Tribunalul Sibiu, iar Rodica Baştea a formulat cerere de strămutare la o altă instanţă. Casa din centrul Sibiului, unde Klaus şi Carmen Iohannis au cumpărat o parte, la parter, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea. După decesul acestora, în anii '70, imobilul a trecut în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. Baștea a pierdut procesul Ulterior, această casă din Sibiu a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Foştii chiriaşi au deschis însă procese în instanţe, contestând calitatea de urmaş de drept al lui Nicolae Baştea. CA Alba Iulia a respins, ca nefondat, recursul declarat de Rodica Baştea în procesul deschis de locatarii a două apartamente din imobilul ce s-a aflat în proprietatea familiilor Iohannis şi Baştea. Prin această decizie, care este irevocabilă, practic locatarii celor două apartamente şi-au redobândit şi consolidat dreptul de proprietate asupra imobilelor în cauză. Și Iohannis a pierdut procesul După mai multe cicluri procesuale, în mai 2014, Tribunalul Braşov, printre alte măsuri dispuse în acest dosar, a anulat contractul de vânzare-cumpărare în cazul imobilului din Sibiu "încheiat între pârâţii Baştea Ioan - decedat, moştenitor fiind Baştea Rodica, în calitate de vânzător, şi Iohannis Carmen Georgeta şi Iohannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători", potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei. Familia preşedintelui a pierdut definitiv procesul la CA Braşov, unde a fost respins recursul declarat de soţii Iohannis şi menţinută decizia Tribunalului, prin care a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare. Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei prin care cei doi soţi au pierdut imobilul aflat în centrul Sibiului s-a judecat la CA Piteşti, unde s-a solicitat de către aceştia strămutarea procesului. În februarie 2017, CA Piteşti a respins contestaţia în anulare formulată de familia preşedintelui Iohannis. Iohannis nu poate fi executat silit ANAF explica în aprilie a.c., într-un răspuns pentru G4Media, că, din cauza litigiilor privind moștenirea, nu poate recupera un alt imobil care a aparținut președintelui, spațiul comercial din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu 29. Și nici cei 260.000 de euro obținuți din chirie de familia prezidențială. Practic, statul român pierde de două ori, cu fiecare zi în care recuperarea este tergiversată: spațiul comercial stă nefolosit din 2016 și nici nu poate recupera banii de la familia Iohannis. Recuperarea banilor de la familia Iohannis, însă, se anunță a fi un proces de durată. Potrivit unei postări pe Facebook a avocatei Elenina Nicuț, ANAF nu le poate lua direct banii soților Iohannis întrucât nu are un titlu executoriu iar suma nici nu este creanță fiscală. Prin urmare, este probabil să urmeze un nou proces, prin care Fiscul să recupereze banii de la familia președintelui.

Chirurg din Sibiu, acuzat că tratează pacienții în stare de ebrietate Foto: News.ro
Eveniment

Chirurg acuzat că tratează pacienții în stare de ebrietate

Un chirurg din Sibiu este acuzat că tratează pacienții în stare de ebrietate, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a anunţat că s-a autosesizat şi va face verificări la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Cei care au sesizat acest caz sunt chiar colegii acestui chrirurg. Citește și: Plățile imense pe care guvernul Ciolacu le face pentru transportul angajaților de la Palatul Victoria. Cheltuielile din 2024, cu 25% mai mari ca în 2023 Chirurg acuzat că tratează pacienții în stare de ebrietate Jurnaliştii de la Turnul Sfatului au scris că medicul Iulian Făgeţan, şeful Compartimentului Clinic de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, a fost reclamat de mai mulţi colegi pentru faptul că ar acorda consultaţii pacienţilor în stare de ebrietate. Medicii care îl acuză chirurgul Iulian Făgeţan susţin că acesta „se prezintă şi tratează pacienţi sub influenţa băuturilor alcoolice". Conform sursei citate, şapte medici au adresat o sesizare scrisă conducerii spitalului, arătând că această situaţie se repetă, începând cu luna ianuarie. ”Suntem un grup de medici primari, specialişti şi rezidenţi intrigaţi şi revoltaţi de situaţia la care ne supunem cu toţii în cadrul acestui spital. Dorim să se efectueze de urgenţă o anchetă şi să luaţi atitudine în acest sens", se arată în scrisoarea adresată conducerii spitalului, document din care jurnaliştii locali citează. Managerul SCJU Sibiu, medicul Daniel Chelcea, a confirmat marţi, pentru Agerpres, că a primit această sesizare "săptămâna trecută".

"Ecce Homo", expus temporar la Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

"Ecce Homo", expus temporar la Iași

"Ecce Homo", expus temporar la Iași. Locuitorii orașului vor putea admira una din cele mai celebre picturi ale omenirii. "Ecce Homo", expus temporar la Iași Începând de joi, 9 mai, tabloul "Ecce Homo" de Tiţian este expus pentru prima dată la Muzeul Municipal "Regina Maria" din Iaşi. Citește și: Magistrații cu pensii speciale au mai descoperit o metodă să spolieze statul: își cer indemnizația de pensionare. Guvernul blocase plata acestei indemnizații Această lucrare face parte din colecția Muzeului Național Brukenthal, care este singura instituție din România și din Europa de Est care deține o operă a renumitului artist italian. "Ecce Homo", prezentată publicului ieșean în preajma sărbătorilor pascale, abordează o temă rară în pictura italiană a secolului al XVI-lea, reprezentându-l pe Iisus Hristos. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ucigașul afaceristului sibian, eliberat de judecător (sursa: Poliția Română)
Eveniment

Ucigașul afaceristului sibian, eliberat de judecător

Ucigașul afaceristului sibian, eliberat de judecător. Marian-Cristian Minae, unul din cei trei care l-au ucis și jefuit pe omul de afaceri sibian Adrian Kreiner, este recidivist. Inculpat pentru trafic de migranți Minae s-a aflat multă vreme sub control judiciar fiind inculpat într-un caz de trafic de migranți. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Minae este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranți și de trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Citește și: Cine este judecătoarea care, din lene, era să-i scape pe presupușii criminali ai omului de afaceri din Sibiu: fost avocat, cu o avere consistentă, câștigă circa 20.000 lei/lună Minae, arată procurorii, a participat la realizarea a două transporturi de migranți originari din Afganistan și Pakistan, în februarie și martie 2021. Aceștia erau aduși din Serbia și trecuți ilegal granița în România. Pe 7 decembrie 2021, Tribunalul Dolj a dispus începerea judecății cauzei în acest dosar, soluție rămasă definitivă pe 23 februarie 2022. Ucigașul afaceristului sibian, eliberat de judecător Încă din iulie 2021, Marian-Cristian Minae se afla sub control judiciar. O măsură pe care a tot contestat-o în instanță, fără succes. Citește și: Criminalii omului de afaceri din Sibiu ar putea scăpa din arest, urmare a greșelilor de procedură făcute de judecătorii români. Capul grupării, de negăsit în continuare Până pe 8 decembrie 2022, când un complet al Tribunalului Dolj a decis că "Revocă măsura preventivă a controlului judiciar" în cazul lui Minae și a celorlalți inculpați din dosar. Din acel moment, Minae a fost liber să iasă în afara țării fără nici un fel de opeeliște. Ceea ce a și făcut după crima și jaful din Sibiu. Minae a făcut și cinci ani de pușcărie pentru un jaf din 2013.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră