vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: sfaturi

10 articole
Internațional

ȘOCANT Emisarul lui Trump îl sfătuiește pe consilierul lui Putin cum să ia teritorii de la Ucraina

Emisarul prezidențial american Steve Witkoff a avut, pe 14 octombrie, o convorbire telefonică de peste cinci minute cu Iuri Ușakov, principalul consilier al lui Vladimir Putin pe politică externă. Potrivit unei stenograme obținute de Bloomberg, discuția a avut loc după succesul acordului de pace privind Gaza și a vizat posibilitatea unui plan similar pentru Ucraina, cu implicarea lui Donald Trump. Cum să discute Putin cu Trump: sugestiile lui Witkoff Steve Witkoff i-a sugerat lui Ușakov că ar fi oportună o conversație între Donald Trump și Vladimir Putin chiar înaintea vizitei lui Volodimir Zelenski la Casa Albă. Citește și: Fostă judecătoare: Justiția, ca în anii '50, cînd se practica mascarada judiciară. „Prescripția, cea mai mare escrocherie, pentru salvarea marii corupții” Mai mult, i-a recomandat ca dialogul să fie construit pornind de la exemplul acordului privind Gaza. „Am elaborat un plan Trump în 20 de puncte pentru pace și cred că am putea face același lucru și cu dumneavoastră”, i-a transmis Witkoff consilierului rus. Flatarea diplomatică: „Domnul Trump este un om al păcii” Witkoff i-a indicat lui Ușakov că Putin ar trebui să-l felicite pe Trump pentru succesul acordului din Gaza, să sublinieze că Rusia a susținut efortul diplomatic și că îl respectă pe președinte ca „om al păcii”. Această abordare, a spus emisarul american, ar crea un context politic favorabil discuției despre Ucraina. El a formulat chiar o sugestie concretă pentru Putin: „Iată ce cred că ar fi extraordinar: poate că îi va spune președintelui Trump că Steve și Iuri au discutat un plan de pace în 20 de puncte, foarte similar, și că ar putea schimba puțin lucrurile.” O convorbire de două ore și jumătate La două zile după această discuție, Vladimir Putin și Donald Trump au vorbit la telefon, la inițiativa Rusiei. Trump a descris ulterior dialogul, care a durat două ore și jumătate, drept „foarte productiv”. El a afirmat că Putin l-a felicitat pentru acordul privind Gaza și că cei doi intenționează să se întâlnească la Budapesta – un summit care nu a fost încă programat. Reacția lui Trump: „Asta face un negociator” Întrebat despre dezvăluirile Bloomberg, Donald Trump a spus că nu a ascultat înregistrarea convorbirii, dar că nu este surprins de demers. „Este o formă foarte obișnuită de negociere. Asta face un negociator”, a declarat președintele american, aflat în avionul prezidențial spre Florida, cu ocazia Zilei Recunoștinței. Trump a adăugat că își imaginează că Putin transmite aceleași mesaje și Ucrainei. Donald Trump a confirmat că Steve Witkoff se va deplasa la Moscova săptămâna viitoare, pentru o întâlnire cu Vladimir Putin. Totodată, Jared Kushner, ginerele lui Trump și un actor-cheie în negocierea acordului de pace din Gaza, este implicat în acest nou demers. Planul pentru Ucraina: fără termen limită Trump declarase anterior că ziua de Thanksgiving ar fi momentul ideal pentru ca Ucraina să accepte un acord care să pună capăt războiului. Ulterior însă, el și consilierii săi au renunțat la ideea unei date fixe. „Termenul limită pentru mine este atunci când se termină”, a precizat președintele american, subliniind că își dorește pacea „cât mai curând posibil”. Stenograma publicată Bloomberg Steve Witkoff: Bună, Iuri. Iuri Ușakov: Da, Steve, bună, ce mai faci? Witkoff: Bine, Iuri. Tu ce mai faci? Ușakov: Sunt bine. Felicitări, prietene. Witkoff: Mulțumesc. Ușakov: Ai făcut o treabă excelentă. Pur și simplu excelentă. Mulțumesc mult. Mulțumesc, mulțumesc. Witkoff: Mulțumesc, Iuri, și mulțumesc pentru sprijinul tău. Știu că țara ta a susținut acest lucru și îți mulțumesc. Ușakov: Da, da, da. Da. Știi, de aceea am suspendat organizarea primului summit ruso-arab. Witkoff: Da. Ușakov: Da, pentru că credem că faci o treabă adevărată în regiune. Witkoff: Ascultă. O să-ți spun ceva. Cred, cred că dacă putem rezolva problema dintre Rusia și Ucraina, toată lumea va sări în sus de bucurie. Ușakov: Da, da, da. Da, trebuie să rezolvi o singură problemă. [râde] Witkoff: Care? Ușakov: Războiul ruso-ucrainean. Witkoff: Știu! Cum putem rezolva asta? Ușakov: Prietene, vreau doar sfatul tău. Crezi că ar fi util dacă șefii noștri ar vorbi la telefon? Witkoff: Da, cred. Ușakov: Crezi. Și când crezi că ar fi posibil? Witkoff: Cred că imediat ce vei sugera, omul meu este gata să o facă. Ușakov: Ok, ok. Witkoff: Iuri, Iuri, uite ce aș face eu. Recomandarea mea. Ușakov: Da, te rog. Witkoff: Aș da telefon și aș reitera că îl felicități pe președinte pentru această realizare, că ați susținut-o, că ați susținut-o, că îl respectați pentru că este un om al păcii și că sunteți pur și simplu foarte bucuroși că s-a întâmplat. Aș spune asta. Cred că va fi o convorbire foarte bună Pentru că – lasă-mă să-ți spun ce i-am spus președintelui. I-am spus președintelui că tu – că Federația Rusă a dorit întotdeauna un acord de pace. Asta este convingerea mea. I-am spus președintelui că asta cred. Și cred că întrebarea este – problema este că avem două națiuni care au dificultăți în a ajunge la un compromis și, când o vom face, vom avea un acord de pace. Mă gândesc chiar că am putea să elaborăm o propunere de pace în 20 de puncte, așa cum am făcut în Gaza. Am elaborat un plan Trump în 20 de puncte pentru pace și mă gândesc că am putea face același lucru și cu voi. Ideea mea este următoarea… Ușakov: Bine, bine, prietene. Cred că tocmai acest lucru ar putea fi discutat de liderii noștri. Steve, sunt de acord cu tine că el îl va felicita, va spune că domnul Trump este un adevărat om al păcii și așa mai departe. Asta va spune. Witkoff: Dar iată ce cred eu că ar fi uimitor. Ușakov: Bine, bine. Witkoff: Ce-ar fi dacă, ce-ar fi dacă… ascultă-mă… Ușakov: Voi discuta asta cu șeful meu și apoi revin la tine. Ok? Witkoff: Da, pentru că – ascultă ce-ți spun. Vreau doar să spui, poate doar să-i spui asta președintelui Putin, pentru că știi că am cel mai profund respect pentru președintele Putin. Ușakov: Da, da. Witkoff: Poate că el îi va spune președintelui Trump: știi, Steve și Iuri au discutat un plan foarte similar în 20 de puncte pentru pace și asta ar putea fi ceva care, credem noi, ar putea schimba puțin lucrurile, suntem deschiși la astfel de lucruri – să explorăm ce este necesar pentru a ajunge la un acord de pace. Acum, între noi fie vorba, știu ce este necesar pentru a ajunge la un acord de pace: Donețk și poate un schimb de teritorii undeva. Dar spun că, în loc să vorbim așa, să vorbim mai optimist, pentru că cred că vom ajunge la un acord aici. Și cred că Iuri, președintele, îmi va acorda mult spațiu și libertate de acțiune pentru a ajunge la acord. Ușakov: Înțeleg… Witkoff: …așadar, dacă putem crea această oportunitate, după ce am vorbit cu Iuri și am avut o conversație, cred că asta ar putea duce la lucruri mari. Ușakov: Ok, sună bine. Sună bine. Witkoff: Și încă ceva: Zelenski vine la Casa Albă vineri. Ușakov: Știu asta. [râde] Witkoff: Voi merge la acea întâlnire pentru că vor să fiu acolo, dar cred că, dacă este posibil, vom avea discuțiacu șeful tău înainte de întâlnirea de vineri. Ușakov: Înainte, înainte — da? Witkoff: Corect. Ușakov: Ok, ok. Am înțeles sfatul tău. Așa că voi discuta asta cu șeful meu și apoi revin la tine, ok? Witkoff: Ok Iuri, vorbim curând. Ușakov: Minunat, minunat. Mulțumesc mult. Mulțumesc. Witkoff: Pa, pa. Ușakov: Pa.

Emisarul lui Trump, sfaturi pentru Kremlin (sursa: kremlin.ru)
ChatGPT, folosit de persoane cu gânduri suicidare (sursa: Facebook/OpenAI)
Eveniment

Un milion de utilizatori cu gânduri suicidare pe ChatGPT. Unii cer sfaturi practice și le și primesc

Mai mult de 1 milion de utilizatori ai programului ChatGPT au menționat, în conversațiile lor cu asistentul AI, gânduri legate de sinucidere, potrivit estimărilor publicate de compania OpenAI, creatorul chatbotului. ChatGPT, folosit de persoane cu gânduri suicidare Conform datelor comunicate de compania americană, aproximativ 0,15% dintre utilizatori au avut „conversații care includ indicatori expliciți de planificare sau intenție suicidară potențială”. Citește și: Ministrul PSD al Sănătății vorbește despre spargerea monopolului CNAS. Deputatul USR Claudiu Năsui, libertarian, îl laudă Cu 800 de milioane de utilizatori săptămânali activi, acest procent corespunde unui număr de circa 1,2 milioane de persoane. Semne de urgențe de sănătate mintală OpenAI estimează, de asemenea, că aproximativ 0,07% dintre utilizatorii săptămânali ai ChatGPT prezintă semne de urgență psihiatrică, cum ar fi episoade maniacale sau psihotice. Acest procent echivalează cu aproape 600.000 de persoane care pot trece prin momente de criză mentală în timpul interacțiunilor cu chatbotul. Cazul tragic care a declanșat controversele Subiectul a ajuns în prim-planul opiniei publice după moartea adolescentului californian Adam Raine, al cărui caz a stârnit o amplă dezbatere privind responsabilitatea companiilor de inteligență artificială. Părinții tânărului au dat în judecată OpenAI, acuzând compania că ChatGPT i-ar fi oferit fiului lor sfaturi explicite despre cum ar putea să-și pună capăt vieții. OpenAI întărește măsurile de siguranță și control parental Ca reacție la acest caz și la creșterea numărului de interacțiuni sensibile, OpenAI a implementat o serie de măsuri de protecție pentru utilizatori. Printre acestea se numără funcții consolidate de control parental; acces îmbunătățit la linii telefonice de urgență; redirecționarea automată a conversațiilor cu conținut delicat către modele AI mai sigure; mesaje de atenționare care invită utilizatorii să ia pauze în timpul sesiunilor lungi. ChatGPT, actualizat pentru a recunoaște crizele emoționale Compania californiană a anunțat că a actualizat modelul ChatGPT pentru a recunoaște mai eficient semnele de criză emoțională sau psihologică și pentru a reacționa într-un mod mai empatic și responsabil. OpenAI a precizat că colaborează cu peste 170 de specialiști în sănătate mintală pentru a îmbunătăți detecția conversațiilor cu potențial de risc și pentru a reduce semnificativ răspunsurile problematice generate de sistem. Inteligență artificială, responsabilitate socială Prin noile protocoale de siguranță, OpenAI încearcă să arate că tehnologia poate coexista cu empatia, iar AI generativă poate fi un instrument util doar atunci când este gestionată etic și responsabil. Compania afirmă că va continua să îmbunătățească algoritmii de detecție a suferinței psihice, pentru ca ChatGPT să devină un spațiu sigur pentru dialog, nu o sursă de risc pentru persoanele vulnerabile.

Cum alegem o asigurare de locuință (sursa: Pexels/MART PRODUCTION)
Eveniment

Cum să alegem o asigurare de locuință: ce trebuie să știm înainte să semnăm un contract

Cum alegem o asigurare de locuință. Îți cumperi un apartament, îl renovezi cu grijă, îți alegi mobilierul cu atenție și electrocasnicele cu gândul că vor rezista ani buni. Însă, într-o clipă, un incendiu, o inundație de la vecini sau chiar un cutremur pot transforma tot acest efort într-un șir lung de cheltuieli și bătăi de cap. Tocmai de aceea, asigurarea de locuință nu e doar o hârtie birocratică, ci o plasă de siguranță. Cum alegem o asigurare de locuință În România, mulți proprietari semnează polițe doar pentru că sunt obligați prin lege, fără să înțeleagă exact ce acoperă și ce nu. Citește și: Autostrada A8, mai aproape să fie abandonată decât să primească finanțare Rezultatul? Surprize neplăcute atunci când au nevoie de despăgubiri. Cum să alegem o asigurare de locuință potrivită, cum să citim clauzele și ce greșeli să evităm sunt pași esențiali. Asigurarea obligatorie (PAD) – minimul legal Legea spune clar: fiecare locuință din România trebuie să aibă o asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale, cunoscută sub numele de PAD.  Această poliță este emisă de PAID și se încheie prin intermediul companiilor de asigurări autorizate. Ce acoperă PAD? Doar trei riscuri majore: cutremur, inundații naturale și alunecări de teren. Atât. Nu acoperă incendii, explozii, furturi sau pagube cauzate de inundații provocate de vecini. Valoarea asigurată este standardizată: 20.000 de euro pentru locuințele construite din materiale rezistente (beton, cărămidă arsă etc.) 10.000 de euro pentru cele construite din materiale mai vulnerabile (ex. chirpici) Prima anuală este foarte mică: 20 lei sau 10 lei, în funcție de tipul clădirii. Problema e că suma maximă despăgubită e, de cele mai multe ori, insuficientă pentru a acoperi pagube reale. PAD este un fel de „minim de siguranță”, dar nu te protejează cu adevărat de toate riscurile. Asigurarea facultativă, protecția reală Dacă vrem să dormim liniștiți, atunci avem nevoie de o asigurare facultativă de locuință. Aceasta vine în completarea PAD și poate fi personalizată în funcție de nevoi. În general, o poliță facultativă acoperă: Incendii și explozii Inundații provocate de vecini Furt și vandalism Defecțiuni electrice sau mecanice la aparate Cheltuieli de relocare temporară, dacă locuința devine nelocuibilă Unele companii oferă și extraopțiuni: acoperire pentru animalelor de companie sau a bunurilor de lux, inclusiv bijuterii și artă, asistență tehnică pentru urgențe, ori plata directă a daunelor către terți. Pe scurt, polița facultativă este cea care îți poate salva investiția și liniștea, mai ales dacă ai un apartament bine echipat sau o casă de valoare. Ce NU acoperă, de obicei, o poliță Chiar și cele mai generoase polițe au excluderi. Cele mai frecvente sunt: Uzura normală a instalațiilor și aparatelor. Pagube provocate intenționat sau prin neglijență (de exemplu, dacă uiți apa deschisă). Daune produse de animale de companie, dacă nu există o clauză specifică. Bunuri de valoare mare, care nu au fost declarate separat Aici apar cele mai mari frustrări: oamenii presupun că sunt acoperiți pentru orice, dar află la momentul daunelor că există limite sau condiții neîndeplinite. Cum să citești clauzele „ascunse” Contractele de asigurare au reputația de a fi scrise într-un limbaj tehnic și greu de descifrat. Totuși, există câteva puncte-cheie la care trebuie să fii atent: Excluderile: lista situațiilor neacoperite e mai importantă decât lista riscurilor incluse. Franșiza: suma pe care o plătești din buzunar la fiecare daună. Limitele de despăgubire:  unele polițe au plafoane mai mici pentru electronice sau obiecte de artă. Principiul proporționalității: dacă asiguri locuința la o valoare mai mică decât cea reală, despăgubirea se va reduce proporțional Obligațiile noastre sunt de a procura acte justificative, fotografii, facturi sau instalarea unor sisteme de siguranță, după caz. Dacă un contract e greu de înțeles, trebuie să cerem explicații în scris de la agent sau să consultăm un specialist. Pași practici pentru a alege polița potrivită Pentru a alege poliția potrivită trebuie să începem cu PAD – este obligatorie și condiție pentru orice altă asigurare. Trebuie să evaluăm riscurile zonei. De exemplu, în București contează cutremurele, în zone de câmpie inundațiile sau furturile. Este vital să comparăm mai multe oferte. Pentru aceasta este indicat să folosim platforme de comparație sau să cerem cotații de la mai mulți asiguratori. Analiza franșizei este, de asemenea importantă, pentru a decide cât suntem dispuși să dăm din buzunar la fiecare daună. Trebuie să declarăm bunurile valoroase, pentru bijuterii, ceasuri sau artă, clauzele suplimentare sunt obligatorii. Verificarea excluderilor și plafoanelor este un alt pas important: realitatea stă în detalii, nu în reclamele cu „protecție completă”. Nu în ultimul rând trebuie să negociem clauze suplimentare. Multe companii permit adăugarea lor pentru sume modice. Cât costă liniștea? Prețul unei polițe facultative variază în funcție de valoarea locuinței și de riscurile acoperite. Pentru un apartament standard, primele pornesc de la câteva sute de lei pe an.  Poate părea mult, dar o singură daună majoră poate însemna mii de euro cheltuiți din buzunar. De ce merită să fim atenți Adevărata valoare a unei asigurări nu se vede când o închei, ci atunci când ai nevoie de ea. Un exemplu simplu: dacă vecinul de deasupra ne inundă și vem doar PAD, nu vom primi nimic. Dacă avem o poliță facultativă, compania de asigurări ne va acoperi dauna și, eventual, va recupera banii de la vecin. Diferența este uriașă. Investiție în liniște Asigurarea de locuință nu ar trebui privită ca o formalitate sau ca o cheltuială inutilă. E o investiție în liniște, siguranță și stabilitate. PAD oferă o minimă protecție legală, dar adevărata securitate vine dintr-o poliță facultativă bine gândită și personalizată. Pe scurt, o oră de atenție, în care să citim clauzele, să întreabăm și să comparăm, ne poate economisi mii de euro și ne scutește de mult stres în viitor.

Creditul ipotecar, dobânzi și costuri ascunse (sursa: Pexels/Kindel Media)
Eveniment

Creditul ipotecar: unde se ascund costurile pe care nu ți le spune banca

Creditul ipotecar, dobânzi și costuri ascunse. Pentru mulți români, creditul ipotecar reprezintă singura soluție pentru a deveni proprietarii unui apartament sau a unei case. Însă, deși reclamele bancare promit „dobânzi atractive” și „condiții flexibile”, realitatea din spatele contractelor este mai complexă. Creditul ipotecar, dobânzi și costuri ascunse Dobânzile pot varia de la un an la altul, comisioanele „invizibile” se acumulează, iar graba poate transforma o alegere rezonabilă într-o povară financiară. Citește și: Au încărcat o rulotă cu de toate, și-au luat fetițele și au gonit spre moarte. Oficial, plecau în vacanță Un credit ipotecar este un angajament pe 20–30 de ani. De aceea, înainte de a semna, e nevoie de o informare atentă. În continuare, vom explica tipurile de dobânzi, costurile ascunse la care trebuie să fii atent și pașii de urmat pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză. Dobândă fixă și dobândă variabilă Dobânda fixă îți oferă stabilitate pe o perioadă limitată (3, 5 sau chiar 10 ani), după care se transformă, de regulă, în variabilă. Avantajul: știi exact cât plătești. Dezavantajul: după expirarea perioadei fixe, rata poate crește considerabil. Dobânda variabilă este calculată în funcție de indici de piață (IRCC pentru lei, EURIBOR pentru euro) la care se adaugă marja fixă a băncii. Avantajul: poate fi mai mică decât dobânda fixă la început. Dezavantajul: ești expus la creșteri bruște. Conform datelor The Global Economy, în aprilie 2025 rata medie a dobânzilor la creditele ipotecare în România era de 6,52%. O variație de numai 1% poate însemna câteva sute de lei în plus la fiecare rată lunară, pe întreaga durată a creditului. IRCC și ROBOR – cifre care contează Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) este recalculat trimestrial. În perioade de inflație ridicată, creșterea acestuia poate majora brusc ratele. De exemplu, potrivit BRD, în anii recenți ROBOR a crescut cu peste 5 puncte procentuale într-un interval de câteva luni. Costurile ascunse și cheltuieli neprevăzute Un credit ipotecar nu înseamnă doar dobândă. Costurile „invizibile” pot ridica semnificativ suma finală plătită. Evaluarea și notarul: Evaluarea imobilului: între 300 și 1.000 de lei (Patria Bank). Taxele notariale: 1–2% din valoarea locuinței (Credit Europe Bank). Intabularea în Cartea Funciară: aproximativ 0,15% din valoarea imobilului. Comisioane bancare Comision de analiză dosar: 400–900 lei, uneori exprimat în euro (150 € la anumite bănci). Comision de administrare: lunar, aplicat la sold (ex. 0,04%) (CEC Bank). Comision de rambursare anticipată: până la 1% din sold, deși unele bănci îl elimină. Asigurări Asigurarea obligatorie de locuință (PAD) – anuală, cu sumă fixă. Asigurarea facultativă a imobilului – uneori impusă de bancă prin companii partenere. Asigurarea de viață – nu e obligatorie prin lege, dar poate fi condiție de credit. Alte cheltuieli Impozitul pe proprietate: stabilit de primăria locală. Costuri de transfer bancar și administrare cont: aparent minore, dar pe termen lung se acumulează. Pașii de urmat înainte de semnare Înainte de semnarea unui contract este esențial să comparăm mai multe oferte. Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este cel mai relevant indicator. Include dobânda și principalele comisioane, astfel încât poți compara corect ofertele între bănci. De asemenea, este indicată consultarea unui broker de credite. Aceștia colaborează cu mai multe bănci și, conform Finance Imobiliare, serviciile lor sunt gratuite pentru client. Pot obține condiții mai bune și te scapă de drumuri. Bineînțeles, contractul trebuie citit integral. Atenție mare la clauzele privind modificarea dobânzii, a comisioanelor sau la obligația de a încheia anumite asigurări! Negocierea Nu trebuie ignorată arta negocierii. Se pot obține eliminarea unor comisioane sau reduceri (evaluare gratuită, vouchere pentru taxe notariale, dobândă promoțională pentru primii ani). De asemnea, opinia unui specialist este de dorit. Pentru că un notar sau consilier financiar pot explica termenii tehnici și implicațiile juridice. Scenariul pesimist Deși băncile aprobă credite cu rate de până la 40% din venituri, specialiștii recomandă să nu depășești pragul de 30–35%. Trebuie avute în vedere și scenariile pesimiste, precum veniturile care ar putea fi reduse, sau dobânzile care ar putea să crească. Sfaturi practice pentru un credit sănătos Un credit sănătos cere, așadar, urmarea unor pași concreți Crearea unui fond de urgență, cu echivalentul a 6 luni de rate. Evitarea unui împrumut la limita maximă aprobată de bancă. Monitorizează permanent IRCC și ROBOR. Evoluția lor influențează direct rata. Analiza perioadei de dobândă fixă: ce se întâmplă după expirarea ei? Informarea la bancă despre condițiile de rambursare anticipată. Unele credite permit plata în avans fără penalizare. Evitarea surprizelor Creditul ipotecar nu este doar un instrument financiar, ci și un angajament pe mai mulți ani. Însă drumul către propria locuință poate deveni un maraton al costurilor, dacă nu suntem atenți la detalii. Dobânda, comisioanele și asigurările cer o informare corectă și multă prudență înainte de semnarea unui contract.. Iar o decizie înțeleaptă astăzi poate însemna o viață liniștită mâine, fără surprize neplăcute din partea băncii.

Sfaturi utile pentru vacanța în Egipt (sursa: Pexels/Valera Rychman)
Eveniment

Cele mai utile sfaturi despre vacanța în Egipt, pe care nu vi le va spune nici un agent de turism

Sfaturi utile pentru vacanța în Egipt. Dacă planificați o vacanță în Egipt, consultantul financiar Adrian Negrescu oferă câteva recomandări practice, bazate pe experiență directă, care ne pot ajuta să evităm neplăcerile și să ne bucuri de sejur. Sfaturi utile pentru vacanța în Egipt Într-o postare pe Facebook, Adrian Negrescu oferă 15 sfaturi practice pentru o vacanță în Egipt. Citește și: Decanul FABIZ, Stamule: „Minimum 60% din primării trebuie desființate. Primarii nu mai aduc voturi”. Plus: „Sistemul de pensii speciale, monstruos” „Cateva chestii despre Egipt pe care probabil nu vi le va spune niciun agent de turism: 1. Nu cumparati vize online. Pentru Hurghada, le luati din aeroport. La Sharm el Sheik nu va trebuie. 2. Vantul e o mare problema. Daca resortul este aproape de desert, veti simti praful galben peste tot. 3. Tantarii. Sunt peste tot. Ei incearca sa ii combata, dau cu tot felul de substante insa doar atunci cand nu bate vantul. Daca e o zi cu vant, asteptati-va seara la o multime de tantari. Luati-va cu voi creme, solutii antitantari. Le puteti cumpara si de aici, mai ales de la farmacii unde preturile sunt mai mici ca in tara. 4. Antinal. Tineti minte acest medicament. Este un antidiareic eficient. Au niste bacterii pe aici pe care le poti lua de oriunde si la care tratamentele europene nu functioneaza. Altfel spus, daca gasiti o farmacie, cumparati Antinal pastile pentru adulti si sirop pentru copii. S-ar putea sa aveti nevoie. 5. Ondalenz. E un medicament pentru varsaturi, excelent, care vine sub forma unui microfilm care se pune pe limba si se dizolva. Nu il gasiti in UE. 6. Nu beti apa de la robinet. Doar imbuteliata. Ma refer, bineinteles, si la spalatul pe dinti. 7. Puneti bani in pasaport cand va cazati in hotel. Veti primi o camera mai buna. De asemenea, lasati tips-uri zilnic la omul de la curatenie. Veti beneficia de servicii excelente. 8. Creme de plaja. Va trebuie neaparat factor 50, pentru ca soarele este extrem de puternic. Puteti lua creme de plaja la un pret excelent si de aici, mai ales din farmacii. 9. Sharm el Sheik e prea mult laudata. Hurghada mi se pare mai ok . Servicii mai bune, mai putini tantari, parca mai modern totul. 10. Luati-va vacanta cu cel putin 6 luni inainte daca vreti niste preturi mai bune. 11. Egiptul nu se compara cu Turcia. Antalia este cu 3 clase peste la tot ce inseamna servicii turistice si mai ales entertainment. 12. Piramidele sunt de vazut. La fel Alexandria. Luati-va un ghid de pe Booking care va veni cu sofer si masina. Veti avea tot confortul la un pret ridicol de mic. 13. Folositi dolari. E un curs excelent. In plus, nu ezistati sa platiti cu cardul sau telefonul. Au POS-uri peste tot si cursul lirei egiptene este ridicol. 14. La plecarea din Egipt este obligatorie infolierea bagajelor. Incercati sa o faceti de la hotel, la aeroport pretul e mai mare. 15. Mancarea este excelenta insa mare atentie la sosuri. Daca luati hamburgeri de la beach-bar, de exemplu, veti vedea ca sosurile nu sunt tinute la rece. Un pericol exista."

Cum poți evita o țeapă imobiliară (sursa: Facebook/Nordis Group)
Eveniment

Care este primul semn al unei țepe imobiliare. Cazuri trase la indigo cu Nordis în țară

Cum poți evita o țeapă imobiliară. Avocatul Silviu Munteanu, expert în litigii imobiliare și implicat în dosare precum NORDIS, avertizează că majoritatea țepelor urmează un tipar: clienții sunt ademeniți cu prețuri imposibil de mici. Cum poți evita o țeapă imobiliară Diferențele de 400-500 de euro pe metrul pătrat față de piață, mai ales în zonele căutate din Iași, ar trebui să fie un semnal de alarmă chiar și atunci când plata în avans este prezentată drept un avantaj. Citește și: Nicu Marcu, ex-șeful ASF care a închis ochii la falimentele City și Euroins, o nouă sinecură: director general la ORNISS Investițiile în proiecte imobiliare nerealiste, precum Solumnia & Viliera, pot deveni rapid capcane juridice. Documentarea atentă și consultarea unui avocat specializat sunt esențiale înainte de a semna orice contract. Continuarea, în Ziarul de Iași

Simion așteaptă sfaturile lui Călin Georgescu (sursa: Facebook/George Simion)
Politică

Simion merge la Călin Georgescu ca la guru: "Aşteptăm sfatul pe care Călin Georgescu ni-l va da”

Simion așteaptă sfaturile lui Călin Georgescu. Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a anunțat că luni va avea o întâlnire cu Călin Georgescu pentru a decide strategia partidului, după ce Biroul Electoral Central (BEC) i-a respins acestuia candidatura la alegerile prezidențiale. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul AUR, imediat după decizia oficială. Simion așteaptă sfaturile lui Călin Georgescu George Simion a evitat să ofere un răspuns clar despre o posibilă candidatură proprie, subliniind că partidul va rămâne în cursa electorală. Citește și: Piedone se laudă cu gestul de eroism făcut în fața protestatarilor pro-Georgescu care devastau Centrul Vechi: comisarii s-au ascuns în restaurante Acesta a afirmat că, indiferent de „abuzurile” comise împotriva AUR, votul și democrația vor fi decisive. Simion a mai precizat că partidul său va urma recomandările lui Călin Georgescu, care va decide următorii pași. Comparația cu Donald Trump În discursul său, liderul AUR a comparat situația lui Călin Georgescu cu cea a lui Donald Trump, susținând că președintele american a fost „arestat de patru ori” înainte de a câștiga alegerile.  Simion a criticat decizia BEC, afirmând că instituția nu are competența de a bloca o candidatură și că această atribuție nu aparține nici Curții Constituționale. Critici la adresa presei și a instituțiilor electorale Simion a atacat dur unele televiziuni, acuzându-le că răspândesc „narative dictate din birouri conspirate” despre AUR. Exclusivitățile DeFapt.ro, cu un simplu click pe "Urmăriți" în dreapta sus De asemenea, a acuzat BEC de abuz de putere, susținând că decizia de respingere a candidaturii nu respectă legislația electorală și afectează procesul democratic. Liderul AUR a promis că va reveni cu un anunț oficial după întâlnirea cu Georgescu, pentru a clarifica direcția pe care partidul o va urma în campania prezidențială.

Sfaturile lui Bolojan către Crin Antonescu (sursa: Digi24)
Politică

Sfaturile lui Bolojan către Crin Antonescu

Sfaturile lui Bolojan către Crin Antonescu. Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că Crin Antonescu, candidatul anunțat al coaliției pentru alegerile prezidențiale, va trebui să-și consolideze legătura cu electoratul, în special cu cel tânăr. Bolojan a subliniat că în zilele următoare se vor încheia sondajele care au evaluat poziția candidatului în preferințele publicului. Sfaturile lui Bolojan către Crin Antonescu Potrivit lui Bolojan, Crin Antonescu urmează să fie validat oficial la finalul lunii ca unic candidat al coaliției formate din PNL, PSD și UDMR. Citește și: Boloș recunoaște că pensiile speciale au blocat PNRR-ul: „Avem jaloane care nu au fost îndeplinite, unul, cel legat de pensiile speciale” „Odată validat, va fi un semnal clar că această coaliție nu bâjbâie și își asumă o direcție unitară. Este esențial ca electoratul să perceapă că acesta este candidatul coaliției”, a explicat Bolojan într-un interviu pentru Euronews. Bolojan a atras atenția că Antonescu va trebui să se concentreze pe transmiterea unui mesaj clar și coerent către tinerii alegători, explicând planurile sale pentru România. „Am încredere în dânsul, este un lider experimentat care se va lupta pentru România dacă va fi ales președinte”, a spus liderul interimar al PNL. Sondajele de opinie Ilie Bolojan a subliniat că sondajele realizate recent au scopul de a identifica temele importante pentru cetățeni și nu de a schimba candidatul desemnat. „Aceste sondaje ne oferă informații despre îngrijorările și prioritățile românilor, astfel încât campania să fie construită în jurul acestora”, a precizat el. Lecțiile învățate din greșelile trecutului Referindu-se la alegerile din anul anterior, Bolojan a catalogat situația drept un „experiment nefericit”, în care partidele coaliției au avut candidați separați. Această decizie a dus la conflicte interne și la scăderea încrederii în stabilitatea politică. „Dacă nu învățăm din greșelile trecutului, atunci coaliția riscă să repete aceleași erori. Un candidat unic este esențial pentru a menține unitatea și credibilitatea alianței”, a explicat el. "Stabilitate și responsabilitate" Bolojan a evidențiat importanța unui angajament ferm între partidele din coaliție, pentru a evita discordia și pentru a menține încrederea electoratului. „Respectarea înțelegerilor este un element-cheie în recâștigarea încrederii publicului”, a concluzionat liderul liberal.

Ce sfaturi dau oficialii suedezi civililor, în caz că intră în război Foto: Twitter
Eveniment

Ce sfaturi dau oficialii suedezi civililor, în caz că intră în război

Ce sfaturi dau oficialii suedezi civililor, în caz că intră în război cu Rusia: această țară nordică, care vrea să intre în NATO, a intrat în febra pregătirilor pentru un conflict armat. Acum câteva zile, conducerea militară și civilă a țării a avertizat că un război ar putea ajunge pe teritoriul suedez și fiecare civil trebuie să fie pregătit. Citește și: VIDEO Oficialii NATO ne sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia: să avem în casă radiouri și lanterne cu baterii. Germania încurajează populația să păstreze și bani cash În consecință, magazinele care vând truse de prim ajutor au fost luate cu asalt în ultimele zile și s-a înregistrat o cerere masivă pentru broșurile cu recomandări în caz de conflict armat. Ce sfaturi dau oficialii suedezi civililor, în caz că intră în război Sfaturile practice oferite populației conțin mai multe tipuri de recomandări. Cum trebuie procedat pentru a putea menține comunicațiile: încărcătoare de telefon pentru mașini, care trebuie să aibă plinul făcut. baterii și încărcătoare mobile pentru telefoane radiouri cu baterii numerele de telefon importante, păstrate pe hârtie Căldură și apă: chibrite, saci de dormit, saltele de dormit găleți cu capac, apă minerală „bidoane, de preferință cu un robinet, pentru a colecta apă. Puteți avea, de asemenea, câteva bidoane curate, umplute cu apă, ca rezervă. Acestea trebuie depozitate într-un loc răcoros și întunecat” Mâncare: pâine care rezistă mult timp, brânză tare, paste care se gătesc rapid conserve de pește sau supe cafea, ceai, miere marmeladă „Dacă toaleta nu funcționează, puteți lua pungi de plastic rezistente și le puteți pune în vasul de toaletă. O bună igienă a mâinilor este importantă pentru a evita infecțiile”, recomandă guvernul Suediei. Sfaturile guvernului suedez către civili „Dacă se întrerupe curentul electric într-o perioadă rece a anului, casa dumneavoastră va deveni rapid rece. Adunați-vă într-o singură cameră, atârnați pături peste ferestre, acoperiți podeaua cu covoare și construiți o vizuină sub o masă pentru a vă menține cald. Gândiți-vă la riscul de incendiu. Stingeți toate lumânările și sursele alternative de încălzire înainte de a merge la culcare. Aerisiți camera în mod regulat pentru a lăsa să intre oxigenul”, se mai arată în broșura de supraviețuire. Guvernul Suediei recomandă populației să învețe să acorde primul-ajutor

Ghid: școlarii pupă învățătorii în fund (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Ghid: școlarii "pupă învățătorii în fund"

Ghid: școlarii "pupă învățătorii în fund". Cartea este scrisă sub forma unui ghid de supraviețuire la școală, iar elevul este învățat de autor diverse trucuri prin care își poate păcăli profesorii și părinții fără să suporte consecințe. Ghid: școlarii "pupă învățătorii în fund" Toate sfaturile oferite se opun unei bune educații. Alte învățături oferite de autorul cărții se regăsesc în capitole precum: „Exersează-ți abilitățile de pupat în fund”, „Fă troc cu profii și păcălește-i” sau „Răzbună-te pentru acea dată când nu ai luat notă de trecere”. Citește și: Ridicola poveste inventată de FSB (ex-KGB) ca să justifice asasinarea Dariei Dughina: „agenta” ucraineană ar fi locuit în bloc cu victima și schimbat de trei ori într-o lună numărul mașinii Ghidul de supraviețuire este recomandat categoriei de vârstă 6-8 ani și 8-10 ani, perioade în care copiii asimilează ușor orice informație și își doresc să o pună în aplicare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră