vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: roma

11 articole
Internațional

Roma proclamă o zi de doliu după moartea muncitorului român prins sub dărâmăturile Torre dei Conti

Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a declarat ziua de miercuri, 5 noiembrie, drept zi de doliu municipal în memoria muncitorului român Octav Stroici, care și-a pierdut viața în urma prăbușirii parțiale a turnului Torre dei Conti, o clădire medievală situată în centrul istoric al capitalei italiene. Roma, în doliu pentru Octav Stroici „Orașul Roma este alături de familia lui Octav Stroici, de colegii săi și de toți cei care l-au iubit, împărtășind durerea în urma acestei pierderi tragice”, a transmis Primăria Romei într-un comunicat oficial. Citește și: Propaganda trustului lui Budeanu, din care face parte și G4Media, o susține pe Anca Alexandrescu: „Ea vrea să fie cu adevărat primarul general” Octav Stroici, în vârstă de 66 de ani, a murit luni seară într-un spital din Roma, la câteva ore după ce fusese salvat în viață de sub dărâmături. Muncitorul român a stat 11 ore prins sub ruine, fiind singurul dintre cei cinci muncitori prinși în prăbușire care nu a supraviețuit. Proteste sindicale după tragedie În semn de protest față de creșterea numărului de decese la locul de muncă, principalele sindicate din Italia au organizat marți după-amiază un marș cu torțe în centrul Romei. „Într-o țară sănătoasă, Octav nu ar fi trebuit să lucreze pe un șantier îndeplinind sarcini grele și periculoase pentru a-și câștiga existența. Toate acestea trebuie să se schimbe”, au transmis sindicatele într-o declarație comună. Doliu municipal și anularea ceremoniei aeriene Decizia primarului Gualtieri coincide cu celebrarea Zilei Forțelor Armate din Italia, programată tot pe 5 noiembrie. În cadrul acesteia era prevăzută o ceremonie de depunere de coroane la Altarul Patriei, aflat în apropierea locului tragediei. În semn de respect pentru muncitorul român și pentru a permite desfășurarea anchetei, Ministerul italian al Apărării a decis anularea mitingului aerian planificat deasupra Via dei Fori Imperiali, zona în care se află Torre dei Conti. Un monument istoric aflat în renovare Turnul Torre dei Conti, ridicat la începutul secolului al XIII-lea de Papa Inocențiu al III-lea, urma să fie transformat în muzeu și spațiu de conferințe. Clădirea, situată între Piazza Venezia și Colosseum, se afla într-un proiect de restaurare de patru ani, care trebuia finalizat în 2026. Turnul a fost inițial de două ori mai înalt, însă a fost parțial distrus de cutremurele din secolele XIV și XVII. În ultimii ani, construcția se afla într-o stare avansată de degradare și nu mai fusese folosită din 2006. Posibile neglijențe la lucrări Procuratura din Roma a deschis o anchetă pentru omor din culpă și vătămare corporală, dispunând izolarea zonei. Procurorii investighează cauzele exacte ale prăbușirii și posibile neglijențe în evaluările de siguranță. Potrivit Superintendenței Patrimoniului Cultural din Roma, înainte de începerea lucrărilor au fost efectuate teste structurale și de rezistență, care ar fi indicat „stabilitatea teoretică a turnului”. Două prăbușiri succesive au complicat operațiunile de salvare Incidentul s-a produs în două etape: prima prăbușire a avut loc în jurul orei 11:20 (ora locală), când cinci muncitori au fost prinși sub dărâmături. Patru dintre ei au fost salvați rapid, însă Octav Stroici a rămas blocat. În timpul operațiunilor de salvare, a avut loc o a doua prăbușire, care a îngreunat intervenția pompierilor. După 11 ore de eforturi, muncitorul român a fost scos în viață, dar a decedat ulterior la spital din cauza rănilor grave.

Roma, în doliu după moartea muncitorului român (sursa: X/Marco Rizzo)
Prăbușirea turnului din Roma, muncitor român mort (sursa: X/Rukiga F.M)
Eveniment

Românul prins sub dărâmăturile turnului Torre dei Conti (Roma) a murit, deși a fost extras viu

Un muncitor român a murit la spital după ce fusese scos în viață, la peste 10 ore de la prăbușirea parțială a unui turn medieval din centrul Romei. Prăbușirea turnului din Roma, muncitor român mort Bărbatul, prins sub dărâmături, a intrat în stop cardiac și nu a mai putut fi resuscitat. Citește și: EXCLUSIV „Căpușa” de la Fabrica de Pulberi Făgăraș: cum a apărut SRL-ul de apartament cu un singur angajat la momentul oportun Tragedia a avut loc luni, la Torre dei Conti, un monument istoric aflat în renovare, situat între Forumurile Imperiale și Colosseum. Potrivit agenției ANSA, alți trei muncitori au fost blocați la nivelul superior al clădirii, însă au fost salvați și au suferit doar răni ușoare. Printre aceștia se află și un alt muncitor român. Guvernatorul regiunii Lazio, Francesco Rocca, a declarat că „nu poți și nu trebuie să mori la locul de muncă”, subliniind eforturile extraordinare ale echipelor de intervenție. Explozie puternică și panică în centrul Romei Martorii au relatat că au auzit o explozie urmată de un nor dens de praf care a acoperit străzile înguste din zonă. Pompierii și poliția au izolat imediat perimetrul pentru a permite intervenția echipelor de salvare. În timpul operațiunilor, o altă parte a turnului s-a prăbușit, însă pompierii aflați pe o scară rotativă au reușit să se retragă la timp. Turnul Torre dei Conti, monument istoric în renovare Direcția de patrimoniu cultural a precizat că, înainte de începerea lucrărilor, analizele tehnice confirmaseră condițiile de siguranță necesare. Lucrările de reabilitare, începute în iunie 2025 și aproape finalizate, vizau în special îndepărtarea azbestului. Procuratura din Roma a deschis o anchetă pentru neglijență și vătămare corporală involuntară, interogând deja muncitorii și responsabilii proiectului. Bijuterie arhitecturală afectată de cutremure și timp Construit în secolul al IX-lea și extins în secolul al XIII-lea de papa Inocențiu al III-lea, Torre dei Conti avea inițial o înălțime de 50-60 de metri, însă cutremurele din secolele XIV și XVII au dus la demolarea etajelor superioare. Turnul, închis din 2007, este restaurat prin fonduri europene și urma să fie transformat într-un centru cultural.

MAE rus, cinism după prăbușirea turnului medieval de la Roma în care au fost răniți și doi români (sursa: X/The Informant)
Internațional

MAE rus, cinism după prăbușirea turnului medieval de la Roma în care au fost răniți și doi români

Ministerul de Externe al Italiei a anunțat că îl va convoca pe ambasadorul Rusiei la Roma pentru a transmite un protest oficial, după ce purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a ironizat prăbușirea unui turn medieval din centrul capitalei italiene (VIDEO). Citește și: EXCLUSIV „Căpușa” de la Fabrica de Pulberi Făgăraș: cum a apărut SRL-ul de apartament cu un singur angajat la momentul oportun Convocarea ar putea avea loc marți, potrivit surselor diplomatice citate de presa italiană. Zaharova invocă sprijinul acordat Ucrainei Zaharova a comentat incidentul afirmând că, „după sprijinul acordat Ucrainei, economia Italiei se va prăbuși la fel ca turnul din Roma”, declarație care a stârnit indignare la nivel politic și diplomatic la Roma. Este pentru a doua oară în ultimele luni când ambasadorul rus este chemat la Ministerul italian de Externe. În iulie, acesta a fost convocat după ce Rusia i-a inclus pe președintele Sergio Mattarella și pe alți oficiali italieni pe o listă a „comportamentelor rusofobe”, ca reacție la mai multe declarații critice la adresa Moscovei. Mattarella a acuzat atunci Rusia că promovează o „narațiune nucleară periculoasă”, iar anterior comparase invazia din Ucraina cu acțiunile celui de-al Treilea Reich. Un român, încă sub dărâmături Incidentul diplomatic a izbucnit pe fondul tragediei din Roma, unde părți din Torre dei Conti, un turn medieval situat lângă Colosseum, s-au prăbușit în timpul lucrărilor de renovare. Un muncitor român a rămas prins sub dărâmături, iar echipele de salvare încearcă să-l scoată în viață, potrivit purtătorului de cuvânt al pompierilor italieni, Luca Cari. Un al doilea muncitor român a fost rănit grav la cap, dar se află în afara pericolului, iar alți doi au suferit răni minore. Defecțiunea a avut loc în două etape – prima prăbușire în jurul orei 10:30 GMT, urmată de o a doua cădere la aproximativ 90 de minute distanță. Torre dei Conti, înalt de 29 de metri, a fost construit la începutul secolului al XIII-lea de Papa Inocențiu al III-lea și urma să fie transformat într-un muzeu și spațiu de conferințe. Monumentul se află pe Via dei Fori Imperiali, bulevardul care leagă Piazza Venezia de Colosseum.

Roma, blindată înaintea funeraliilor Papei Francisc (sursa: Inquam Photos/Andrei Pungovschi)
Internațional

Roma, sub stare de asediu: măsuri de securitate fără precedent pentru funeraliile Papei Francisc

Roma, blindată înaintea funeraliilor Papei Francisc. În așteptarea celor 164 de delegații și a aproximativ 50 de șefi de stat și de guvern care vor participa la funeraliile Papei Francisc, Roma a fost puternic securizată, iar numeroase străzi din centrul orașului vor rămâne închise pentru procesiunea funerară. Roma, blindată înaintea funeraliilor Papei Francisc Peste 4.000 de agenți ai forțelor de ordine și alți 4.000 de voluntari ai Protecției Civile sunt mobilizați în zona Bazilicii San Pietro și în alte puncte cheie ale orașului. Citește și: Eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați face CSM să se zvârcolească: Consiliul acuză discriminarea De-a lungul traseului procesiunii, au fost desfășurați lunetiști, echipe de genişti, unități canine și patrule pe râul Tibru. Măsuri speciale împotriva amenințărilor și dronelor Brigada de pompieri este pregătită să intervină în caz de amenințări nucleare, bacteriologice, chimice sau radiologice. Totodată, apărarea italiană a desfășurat sisteme anti-drone, avioane de luptă Eurofighter și un distrugător în largul coastei Fiumicino, agenții fiind dotați și cu „bazooka anti-drone”. Servicii medicale întărite în zona Vaticanului În apropierea Vaticanului, serviciile medicale sunt pregătite cu 55 de echipe de intervenție, 11 posturi medicale avansate și 52 de ambulanțe. Spitalul Santo Spirito, situat la doar câțiva metri de San Pietro, este complet echipat pentru orice urgență. Restricții de circulație și facilități pentru pelerini Toate drumurile de acces din zona Vaticanului au fost închise, iar vehiculele retrase, ceea ce va genera probleme de mobilitate în oraș. Pelerinii vor fi direcționați spre piață, unde vor fi montate patru ecrane gigant pentru a putea urmări funeraliile în direct.

Ambasadorul Italiei spulberă teoriile lui Simion Foto: Facebook
Politică

Ambasadorul Italiei la București spulberă teoriile lui Simion

Ambasadorul Italiei la București, Alfredo Maria Durante, spulberă teoriile lui George Simion. „Am realizat cât de intensă şi profundă a fost manipularea din surse externe a informaţiei şi intervenţia externă deliberată in procesul democratic al alegerilor, procesul electoral din România”, a spus diplomatul de la Roma, într-un interviu la TVR.  Citește și: Dacă Ucraina cade, rușii vor fi la Sulina într-o zi iar Trump va negocia cu Putin la fel ca pentru Ucraina Fratelli d’Italia e frate cu Simion Guvernul de la Roma este condus de Giorgia Meloni, care se în fruntea partidului Fratelli d’Italia. Această formațiune este aliată cu AUR, în Parlamentul European. Mai mult, Simion susținea că Meloni critică anularea alegerilor prezidențiale. „Ne bazăm pe Giorgia Meloni în lupta pentru alegeri libere în România: premierul Italiei cunoaşte despre lovitura de stat din România şi ne va ajuta la nivel european să îi oprim”, afirma Simion, în decembrie 2024. Ambasadorul Italiei la București spulberă teoriile lui Simion Însă ambasadorul Italiei i-a arătat că nu se poate „baza” pe Meloni. „Urmărim cu atenţie evenimentele din ultimele săptămâni, în urma anulării primului tur al alegerilor prezidenţiale. Am realizat cât de intensă şi profundă a fost manipularea din surse externe a informaţiei şi intervenţia externă deliberată in procesul democratic al alegerilor, procesul electoral din România. Riscul este foarte ridicat datorită faptului că entităţile străine exploatează fisurile din societatea internă. Nu doar în România, dar am văzut în mod particular în România ce s-a întâmplat printr-o atentă analiză a direcţiei, sentimentului opiniei publice si cum sunt exploatate aceste puncte slabe”, a arătat diplomatul. 

Ciolacu a vizitat coiful de aur, furat acum Foto: Facebook
Politică

Ciolacu a vizitat coiful de aur, furat acum

Premierul PSD Marcel Ciolacu pare că a uitat că a vizitat, la Roma, expoziția „Dacia. L'ultima frontiera della romanità”, unde era expus coiful de aur, furat acum din Olanda. Citește și: Fostul premier și șef al SIE Mihai Răzvan Ungureanu despre Călin Georgescu: „Este un caz clinic. Are suferințe care se accentuează pe măsura trecerii timpului” Expoziția a fost organizată la Muzeul Național Roman din Roma, iar aici au fost expuse „piese precum coiful de aur de la Coțofenești, tezaurele getice de la Stâncești, Agighiol, Peretu, tezaurul princiar getic de la Cucuteni-Băiceni, tezaurele de argint dacice de la Sâncrăieni, Herăstrău, Senereuș, Vedea, tezaure sarmatice din județul Buzău și Smârdan, tezaurele de la Pietroasele, Apahida și Histria”. Ciolacu a vizitat coiful de aur, furat acum Ciolacu și-a consemnat vizita pe Facebook. „Nu am putut pleca din Roma fără o scurtă oprire la expoziția «Dacia. L'ultima frontiera della romanità» deschisă la Muzeul Național Roman din Roma”, a scris el. La postare a adăugat patru fotografii, din care în una se vedea coiful de aur de la Coțofenești. „Proiectul expozițional este conceput și coordonat de Muzeul Național de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii din România, realizat în parteneriat cu Ambasada României în Italia, Ministerul Afacerilor Externe din România, Ministerul Culturii din Italia, Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania, beneficiind de sprijin din partea Ministerului Apărării Naționale din România”, explica Gândul, la acel moment. Sâmbătă spre duminică, mai multe piese dacice au fost furate de la Muzeul Drents, din Olanda, inclusiv Coiful de Aur de la Coţofeneşti şi trei brăţări de aur. Poliţia olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră şi a informat Interpol.

Călin Georgescu și-a "umflat" CV-ul internațional (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

Călin Georgescu și-a "umflat" CV-ul internațional

Călin Georgescu și-a "umflat" CV-ul internațional, spune un fost demnitar. Calitatea sa de membru în Clubul de la Roma, de exemplu, ar fi o ficțiune. Călin Georgescu și-a "umflat" CV-ul internațional O "informatie falsa pe care media o prezinta este legata de apartenenta lui CG la Clubul de la Roma. Din ce stiu eu, Romania a avut in trecut doar doi membri in acest club, Mircea Malita si Mugur Isarescu. Citește și: Călin Georgescu, afaceri imobiliare de milioane de euro în România și Austria. Acum o lună, a cumpărat o vilă la Mogoșoaia cu 560.000 de euro Actualmente mai este doar guvernatorul BNR. CG nu prezinta credentialele necesare pentru a corespunde criteriilor de admitere (). CG a fost doar membru al unui ONG romanesc, Asociatia Romana pentru CdR, cu functia de secretar general. El a activat la nivel national. Clubul incuraja astfel de asociatii nationale, pentru ca rapoartele si mesajele sale sa fie mai usor promovate si explicate la nivelul diferitelor tari ale lumii.", a scris Iulian Fota pe Facebook. În prezent, Asociația din România este condusă de Mugur Isărescu (care este și membru plin al Clubului) iar secretar general este Remus Pricopie. Lista membrilor Clubului de la Roma Clubul de la Roma este o organizație formată din persoane care împărtășesc o preocupare comună pentru viitorul omenirii și se străduiesc să facă diferența. Membrii noștri sunt oameni de știință notabili, economiști, lideri de afaceri, funcționari publici de nivel înalt și foști șefi de stat din întreaga lume. Calitatea de membru al Clubului Internațional de la Roma se obține pe bază de invitație și este acordată celor care au demonstrat o dedicație și un impact excepționale în domeniile lor respective. În plus, există asociații naționale ale Clubului de la Roma care funcționează independent, fiecare având propriile criterii de aderare și structuri de guvernanță, potrivit site-ului organizației. Fantomaticul European Support/Research Centre Într-o prezentare pe care Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului i-o face lui Călin Georgescu, acesta este prezentat și drept "Chair of the Board of the European Support Centre of the Club of Rome in Vienna" (președintele Adunării Centrului European de Sprijin al Clubului de la Roma). Acest Centru European de Sprijin al Clubului de la Roma, însă, nu este prezentat pe site-ul Clubului de la Roma iar referințele online sunt aproape inexistente. Pe de altă parte, în propriul CV, Călin Georgescu menționează că a fost președinte al European Research Centre of the Club of Rome, dar cu sediul în Winterthur, Elveția, nu Viena, Austria. Fragment din CV-ul lui Călin Georgescu postat pe site-ul Centrului Universitar Pitești (sursa: upit.ro) Dar această organizație nu apare în nici o căutare pe internet și nici pe site-ul Clubului de la Roma. Totuși, într-o declarație de sprijin cu mișcarea globală a studenților care protestează pentru climă, asumată de Clubul de la Roma în 2019, apare o anexă care îl pomenește și pe Călin Georgescu. La acea dată, însă, potrivit propriilor declarații, Georgescu nu mai avea nici o legătură cu organizația. O variantă arhivată a site-ului Clubului de la Roma, însă, spune că Călin Georgescu era membru al acestei organizații în 2020.

Furtună la Roma, monument istoric deteriorat (sursa: thetrainline.com)
Eveniment

Furtună la Roma, monument istoric deteriorat

Furtună la Roma, monument istoric deteriorat. Arcul lui Constantin, un uriaş arc de triumf construit lângă Colosseum în perioada Imperiului Roman, a fost deteriorat după ce o furtună violentă a lovit Roma, au declarat marţi autorităţile italiene din domeniul conservării monumentelor. Furtună la Roma, monument istoric deteriorat Reprezentanţii Parcului Arheologic Colosseum au confirmat că monumentul a fost lovit de fulger. Citește și: Marcel Ciolacu vrea să-l ierte pe prietenul său Robert Negoiță de datorii de circa 200 de milioane de lei către stat prin efectul amnistiei fiscale anunțate de premierAcest arc de triumf a fost construit în secolul al IV-lea d.Hr. pentru a celebra victoria lui Constantin - primul împărat roman convertit la creştinism - asupra rivalului său, Maxentius. Monumentul are o înălţime de 82 de metri şi este localizat în aceeaşi zonă pietonală în care se află şi Colosseum, o atracţie turistică majoră. "Un fulger a lovit arcul chiar aici şi apoi a lovit colţul său şi am văzut acea bucată zburând", a declarat un turist, arătând spre un bloc mare de piatră căzut la pământ. Imaginile video au arătat şi alte blocuri de piatră şi moloz care zăceau în jurul monumentului, iar personalul parcului arheologic lucra la colectarea lor. Evaluarea pagubelor "Toate fragmentele au fost recuperate şi securizate. Evaluarea pagubelor a început deja, iar analizele vor continua mâine dimineaţă", au precizat reprezentanţii parcului arheologic. Arcul a fost lovit în partea sa sudică, unde lucrările de conservare programate în prealabil au început în urmă cu două zile şi care se vor concentra de acum şi pe repararea daunelor, au adăugat oficialii italieni. Incidentul a avut loc în timpul unei furtuni violente, care a doborât copaci şi crengi şi a inundat mai multe străzi din capitala Italiei. Fenomen "straniu" Agenţia de Protecţie Civilă a declarat că 60 de milimetri de ploaie au căzut în centrul Romei în mai puţin de o oră, echivalentul cantităţii de precipitaţii căzute în mod normal într-o lună întreagă de toamnă. Acest episod meteorologic straniu a fost un aşa-numit "downburst" ("rafală descendentă"), a declarat primarul Romei, Roberto Gualtieri, referindu-se la tipul de furtună severă, cu vânturi puternice descendente, despre care se crede că ar fi provocat şi scufundarea iahtului magnatului britanic din domeniul tehnologiei Mike Lynch în largul Siciliei, luna trecută. "Evenimentul care a lovit Roma este cu adevărat fără precedent, deoarece a fost atât de puternic şi de concentrat într-un timp foarte scurt şi doar în anumite zone ale oraşului, începând cu centrul istoric", a declarat Roberto Gualtieri într-un comunicat. Agenţia de presă ANSA a citat-o pe consilierul pentru mediu al capitalei Italiei, Sabrina Alfonsi, care a afirmat că precipitaţiile de această amploare au fost complet neaşteptate şi nu au fost prevăzute de nicio prognoză meteorologică. Alte furtuni, însoţite de temperaturi de 32 de grade Celsius, sunt prognozate pentru Roma în zilele următoare

Revolta de la Leeds, relatată impecabil în The Times Foto: X/Twitter
Eveniment

Revolta de la Leeds, relatată impecabil în The Times

Revolta de la Leeds este relatată impecabil în The Times: articolul se limitează să relateze și să preia o serie de declarații, dar nu are acuzații de natură rasială sau etnice și nu încearcă să decidă cine este vinovat. Citește și: Scandal uriaș la Ministerul Digitalizării: suspiciuni că de la împărțirea a 320 de milioane EUR pentru cercetare au fost excluse marile universități din România printr-o șmecherie birocratică Mai mult, articolul începe cu o frază empatică față de „familia aflată în centrul evenimentelor”. În articol se menționează faptul că în zonă locuiește o comunitate mare de români, precum și un grup de romi, dar nu îi încriminează pe aceștia pentru revolte. Articolul menționează doar o confruntare verbală, la care reporterul The Times pare să fi asistat, între un grup de români și o doamnă care îi acuză pe aceștia că iau locuințele sociale de la britanici. Revolta de la Leeds, relatată impecabil în The Times Cum sunt menționați românii și romii în articolul din The Times despre revolta din Leeds: „De ce au avut loc revolte în Leeds? În interiorul nopții de foc și haos. După ce protestatarii au răsturnat o mașină de poliție și au incendiat un autobuz, localnicii s-au străduit să stingă focul și au consolat familia aflată în centrul evenimentelor. Dar mulți se întreabă dacă zona va mai fi vreodată la fel” - titlul și subtitlul articolului. „Tulburările, care se pare că au început după ce un asistent social a vizitat casa unei familii de români, au implicat o mulțime de aproximativ 2 000 de persoane (...) Leeds are o populație românească semnificativă de aproximativ 5.000 de persoane. Consiliul municipal a declarat că efectuează o „evaluare urgentă” a unei „probleme familiale” care a provocat revoltele (...) Tulburările au început joi, când ofițeri ai poliției din West Yorkshire au răspuns la un apel al asistenților sociali, cu puțin înainte de ora 17.00, care au raportat „ostilitate” în timp ce se ocupau de o problemă de protecție a copilului”. „Știrile despre copiii care au fost scoși din casă de polițiști s-au răspândit rapid în comunitatea românească locală. Un prieten al familiei a declarat: «Oamenii au văzut ce s-a întâmplat pe rețelele de socializare - atunci a devenit violent». Până la ora 18:00, se adunase mulțimea. Pe fondul creșterii tensiunilor, mulțimea a răsturnat o mașină de poliție. Alături de comunitatea românească, în zonă există și un grup mare de romi. Aceștia au acuzat poliția de rasism și persecuție” „Vineri, tensiunile erau mari pe străzi. În timp ce membrii comunității românești stăteau într-un parc, o femeie i-a acostat spunându-le că fură locuințe sociale. O confruntare a izbucnit rapid până când poliția a intervenit. Bătând într-un coș de gunoi, femeia a putut fi auzită spunând: «Vă urăm bun venit, dar nu vrem asta… Trebuie să respectați asta… britanicii nu conduc nimic pe aici», înainte ca poliția să o îndepărteze”. „Consiliul a declarat că a fost de acord să efectueze o evaluare urgentă a cazului și să colaboreze cu comunitatea românească și romă pentru a evita scene similare de violență. Un purtător de cuvânt a declarat: «Comunitatea română și romă a jucat un rol fantastic în comunitate și a contribuit mult la diversitatea și bogăția Harehills»”. Articolul arată că un consilier local, Mothin Ali, ales recent din partea Verzilor, a acțiionat ca un scut între protestatari și poliție, încercând să calmeze situația. „Membrii a două organizații caritabile creștine locale au fost la fața locului după-amiază, împărțind înghețată oamenilor care stăteau afară sub soarele arzător”, mai arată The Times.

Pescobar, cursă cu Ferrari, permis suspendat (sursa: Facebook/Taverna Racilor Herastrau Fishtodoor)
Eveniment

Pescobar, cursă cu Ferrari, permis suspendat

Pescobar, cursă cu Ferrari, permis suspendat. Paul Nicolau, cunoscut drept Pescobar, conduce mașini de superlux luate în leasing de firmele la care este angajat pe salariul minim pe economie. Pescobar, cursă cu Ferrari, permis suspendat Printre acestea, Ferrari Roma, Lamborghini Urus, BMW X6. Citește și: EXCLUSIV Pescobar, bogat pe credit: Ferrari Roma, Lamborghini Urus și BMW X6, în leasing pe firma la care e angajat pe salariul minim pe economie și care administrează „Taverna Racilor” Toate aceste mașini foarte puternice au generat mai multe amenzi de la Poliția Rutieră și chiar suspendarea dreptului de a conduce. Citește și: EXCLUSIV Pescobar nu vrea să plătească nici măcar 500 de lei lunar dintr-o datorie bancară de 102.000 de lei, a fost dat în judecată de un executor judecătoresc Cu Ferrari, de exemplu, Nicolau a fost prins de radar în București, pe Aviatorilor, între Piața Victoriei și statuia Aviatorilor, cu 145 km/h. Adică cu 85 de km/h mai mult decât limita maximă de viteză în acea zonă. Citește și: Pescobar nu doar că nu are nici o firmă pe numele lui, dar de operațiunile restaurantelor „Taverna Racilor” se ocupă mâna lui dreaptă "În fapt, s-a reţinut că în data de 19.11.2022, ora 12:29, petentul a condus autoturismul cu nr. B-650-(...), in Bucuresti, pe b-dul. Aviatorilor nr. 1 si a fost depistat de aparatul radar TRUCAM TC 001346, circuland cu viteza de 145 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteza este de 60 km/h (+ 85 km/h peste regimul legal de viteza).", se arată în hotărârea de instanță prin care i s-a respins lui Pescobar cererea de a-i fi anulată amenda. Cu Lamborghini, zmeu în Pufești Pentru viteza cu care a fost luat pe radar, Nicolau a primit o amendă de 1.305 lei, dar i s-a suspendat și dreptul de a conduce pe 120 de zile. Totuși, în prezent, Pescobar poate conduce autovehicule pe drumurile publice întrucât procesul nu este încheiat. Citește și: Pescobar de la „Taverna Racilor” a încasat câte 10.000 de euro pe zi în 2022. Profit curat: peste cinci milioane de lei anul trecut, din alimente expirate, rugină și lipsă de igienă la fițe în Herăstrău În altă situație, dar aflat în Lamborghini, Paul Nicolau a depășit cu mult viteza legală în Vrancea, pe DN2/E85, "drumul morții", cum mai este cunoscut din cauza numărului mare de accidente soldate cu decese. Pescobar și Lamborghini Urus în leasing (sursa: Facebook/Taverna Racilor Herastrau Fishtodoor) "Prin procesul-verbal de contravenție PVNX nr. ##########.02.2023, în sarcina petentului Nicolau Paul s-a reținut că, în data de 25.02.2023, ora 10:14, a condus auto cu nr de înmatriculare B 640 (...), pe DN2/E85 Pufești, cu viteza de 117 km/h.", se arată în altă decizie de instanță. Și de data aceasta, Nicolau a contestat amenda și suspendarea carnetului, dar s-a adresat unei instanțe greșite. Procesul nu este, nici în acest caz, definitivat.

Președintele Poloniei a transportat cu avionul său, la Roma, șase copii ucraineni bolnavi de cancer Foto: Facebook
Internațional

Președintele Poloniei a transportat copii ucraineni bolnavi de cancer

Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a transportat cu avionul său, la Roma, șase copii ucraineni bolnavi de cancer. El a postat pe Facebook imagini în care soția sa ține în brațe un bebeluș. La începutul invaziei ruse, Duda a oferit două din reședițele președinției poloneze pentru refugiații din Ucraina. Președintele Poloniei a transportat copii ucraineni bolnavi de cancer „Împreună cu noi, la Roma, au zburat copii din Ucraina, care vor fi spitalizați. Printre cei mai mici dintre ei e bebelușa Victoria, care s-a născut cu două luni înainte de invazia Rusiei în Ucraina. La mormântul Sf. Ioan Paul al II-lea ne-am rugat astăzi ca numele acesteia să fie o prorocire pentru patria ei”, a scris președintele Poloniei. Potrivit administrației prezidențiale de la Varșovia, cinci copii bolnavi, tutorii și frații și surorile lor au ajuns la Roma. Vineri, prima doamnă a Poloniei a vizitat secția unde sunt tratați pacienții din Ucraina. La începutul agresiunii rusești, președintele polonez Andrzej Duda a permis refugiaților să doarmă în reședința sa oficială. La inițiativa soției sale, Agata Kornhauser-Duda, refugiații au fost cazați în două dintre vilele oficiale ale președintelui, a declarat șeful cancelariei lui Duda, Adam Kwiatkowski, agenției de presă PAP. În afară de palatul prezidențial și Palatul Belvedere din Varșovia, președintele polonez mai are la dispoziție alte patru vile oficiale, inclusiv în peninsula Hel de la Marea Baltică și în stațiunea de sporturi de iarnă Wisla. Citește și: Oprobriu public împotriva vedetelor din Rusia care suțin invazia din Ucraina: un site împarte celebritățile în „oameni” și „neoameni”

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră