vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: raluca turcan

11 articole
Politică

PNL și USR critică plângerea penală a CSM împotriva Oanei Gheorghiu: O acțiune de intimidare

Tensiunile dintre puterea politică și sistemul judiciar s-au amplificat după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că sesizează organele abilitate în urma declarațiilor vicepremierului Oana Gheorghiu despre pensiile speciale ale magistraților. Decizia a stârnit un val de critici din partea clasei politice, fiind considerată de unii lideri o tentativă de intimidare și o abatere de la rolul constituțional al CSM. Raluca Turcan acuză CSM de intimidare politică Deputatul PNL Raluca Turcan a reacționat dur după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis să sesizeze organele abilitate pentru cercetarea vicepremierului Oana Gheorghiu, acuzând-o de incitare la ură în legătură cu declarațiile despre pensiile speciale ale magistraților. Citește și: ANALIZĂ Plângerea penală a CSM împotriva Oanei Gheorghiu: toți cei care cârtim putem fi băgați la pușcărie Într-o postare pe Facebook, Raluca Turcan a calificat acțiunea CSM drept „un fapt grav” și „o tentativă de intimidare” care depășește rolul constituțional al instituției. „CSM a tergiversat să dea un aviz pe pensiile speciale, dar s-a autosesizat imediat pentru o declarație politică. Practică un dublu standard îngrijorător, care subminează încrederea publică într-o instituție-cheie pentru democrația românească”, a scris deputata liberală. Turcan a subliniat că justiția are prin Constituție rolul de a apăra libertatea de exprimare, nu de a o limita: „Este grav și faptul că CSM a ajuns să vorbească la unison cu PSD. Reacția instituției pare să urmeze linia de comunicare a PSD și a lui Sorin Grindeanu – o confuzie periculoasă între actul de justiție și interesul politic.” Precedent periculos Turcan a avertizat că demersul CSM poate crea un precedent periculos: „România are nevoie de instituții ferme, dar și de discernământ – nu de reacții comandate și reflexe politice. Gestul CSM reprezintă un precedent periculos, iar ministrul Justiției, membru al Consiliului, este dator să clarifice cum a fost posibil ca acest organism să intimideze prin plângeri penale un membru al Guvernului.” Turcan a concluzionat că atunci „când justiția devine instrument de intimidare pentru opinii, pierdem tocmai esența libertății pe care Constituția o garantează”. USR reacționează: „Pensiile speciale nu sunt stat de drept” Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, a criticat la rândul său decizia CSM, considerând-o o exagerare periculoasă. „Când cineva spune că nu e de acord cu pensiile speciale, nu atacă statul de drept, nici independența justiției, nici magistrații, ci un privilegiu. Pensiile luate la 48 de ani, egale cu salariul magistratului care muncește, sunt un privilegiu. Arestați-mă că am scris asta”, a scris Seidler pe Facebook. „Statul de drept nu e pensie specială” Reprezentantul USR a adăugat că în țări precum Suedia, statul de drept funcționează fără pensii speciale: „Are Suedia probleme cu independența justiției? Nu! Nu se duce de râpă statul de drept dacă magistrații se vor pensiona la 65 de ani. Justiția nu va fi mai puțin independentă dacă pensia va fi 70% din ultimul salariu.” El a atras atenția că plângerea penală împotriva Oanei Gheorghiu transmite un mesaj periculos către cetățeni: „Când un reprezentant al magistraților depune plângere penală pentru o declarație politică despre pensii speciale, e ca și cum ar spune: ‘dai în pensia specială, dai în mine’. Țara în care un om ar face închisoare pentru că se exprimă împotriva pensiilor speciale s-ar numi dictatură.”

CSM, acuzat de intimidare politică gravă (sursa: Facebook/Consiliul Superior al Magistraturii)
Turcan acuză PSD că și-a pus oamenii din CCR să voteze împotriva tăierii pensiilor magistraților Foto: Facebook
Politică

Turcan acuză PSD că și-a pus oamenii din CCR să voteze împotriva tăierii pensiilor magistraților

Fostul ministru PNL Raluca Turcan acuză PSD că și-a pus oamenii din CCR să voteze împotriva tăierii pensiilor magistraților: „Îmi cer scuze, dar așa se vede”, a spus ea la RFI, întrebată dacă sugerează că a fost vorba de un sabotaj al PSD în privința legii pensiilor speciale pentru magistrați. Citește și: Șoșoacă, părăsită din nou: fostul ei apropiat își face partid și racolează parlamentari PSD Mai mulți lideri PSD au respins azi acuzațiile că acest partid ar fi influențat Curtea Constituțională să respingă proiectul guvernului Bolojan de modificare a sistemului de pensii speciale ale magistraților. Turcan acuză PSD că și-a pus oamenii din CCR să voteze împotriva tăierii pensiilor magistraților „Nu poți să nu vezi că sunt anumiți judecători propuși de PSD în CCR, au votat contrar unui proiect al Guvernului din care PSD face parte, cu ministere, inclusiv Ministerul Justiției, în condițiile în care până în acest moment, jurisprudența CCR nu prevedea un aviz obligatoriu de primit cu caracter în felul acesta de aviz conform din partea CSM-ului”, a arătat Turcan. „În mod evident, decizia CCR nu poate fi separată de PSD. Am văzut cu toții ce se întâmplă în coaliția de guvernare, faptul că nu toată lumea pare să tragă la aceeași căruță, că decizii ale premierului sunt contestate de către PSD în spațiul public, mai mult decât atât, avem și voturi în Parlamentul României împotriva unor decizii luate în Guvern, avem instituții care funcționează pe vot politic, în care PSD-ul practic își face propriul joc, sfidând așteptările oamenilor. Și la CCR pare să avem o decizie influențată de către PSD”, a declarat ea. Turcan a explicat și vina ministerului Justiției, condus de pesedistul Radu Marinescu. „Până acum, toată jurisprudența CCR prevedea ca pentru decizii privind sistemul judiciar, avizul CSM să fie unul facultativ, el trebuie solicitat, dar în nici un caz nu este o condiționalitate pentru a adopta legislație pe domeniu. Decizia CCR completează din nefericire și jurisprudența Curții, dar și legislația în vigoare, pentru că reiese că dacă Guvernul nu a avut avizul CSM, atunci există un viciu de procedură. Însă în același timp, nu putem scoate din ecuație nici Ministerul Justiției, în sensul în care Ministerul Justiției este ministerul avizator pentru tot ceea ce înseamnă act normativ elaborat de Guvern. Dacă exista un viciu de procedură, primul care ar fi trebuit să se sesizeze ar fi trebuit să fie Ministerul Justiției”, a arătat Raluca Turcan.   

Turcan despre „tăcerea asurzitoare din PNL”: aproape nimeni nu-l apără pe Bolojan de atacurile PSD Foto: Inquam/George Calin
Politică

Turcan despre „tăcerea asurzitoare din PNL”: aproape nimeni nu-l apără pe Bolojan de atacurile PSD

Fostul ministru Raluca Turcan (PNL) scrie pe Facebook despre „tăcerea asurzitoare din PNL”: aproape nimeni nu-l apără pe premierul Ilie Bolojan de atacurile PSD. Ea arată că „e o tăcere care seamănă izbitor cu cea din alte momente-cheie din trecut”, probabil o referire la alte schimbări ai unor premieri PNL, dați jos de propriul partid în alianță cu PSD.  Citește și: EXCLUSIV Ministrul Nazare, asociat cu un pedofil grec condamnat, dar scăpat prin prescripție. Georgiadis, mâna dreaptă a premierului Mitsotakis Turcan a mai apreciat că această coaliție își sabotează propriul premier și s-a întrebat „cui servește acest comportament”. Turcan despre „tăcerea asurzitoare din PNL”: aproape nimeni nu-l apără pe Bolojan de atacurile PSD „Observ tot mai des cum Ilie Bolojan devine ținta atacurilor venite dinspre PSD - de parcă ar fi dușmanul lor politic de moarte, nu premierul care conduce o coaliție din care chiar PSD face parte. În schimb, dinspre PNL se aude o tăcere asurzitoare. Aproape nimeni nu simte nevoia să iasă public să apere propriul premier. Ce-i drept, în secunda zero riști să intri sub valul de invective din partea colegilor de Coaliție. Dar e o tăcere care seamănă izbitor cu cea din alte momente-cheie din trecut.   Putem fi sau nu de acord cu măsurile lui Bolojan - dar un lucru e sigur: este singurul care și-a asumat responsabilitatea unei guvernări teribil de dificile, cu bune (puține) și cu multe datorii primite pe inventar de la Marcel Ciolacu.   Suntem în situația actuală pentru că, în anii trecuți, în primul rând PSD a împins țara în derapaje bugetare prin măsuri populiste și nesustenabile. Poate într-o postare viitoare merită să îi amintim pe fiecare, cu nume și prenume.   Până atunci, o întrebare simplă: Cui servește acest comportament, în care coaliția își sabotează propriul premier?   Pentru că sigur nu servește României”, a scris Turcan.       

Un milion de „decreței” din regimul Ceaușescu vor ieși la pensie în următorii ani Foto: Historia
Eveniment

Un milion de „decreței” din regimul Ceaușescu vor ieși la pensie în următorii ani, ce se poate face

Un milion de „decreței” din regimul Ceaușescu vor ieși la pensie în următorii 6-8 ani, ce se poate face: „Fără mai mulți contribuabili și fără creșterea numărului de contribuții, ajustările de deficit se vor face prin taxe mai mari, datorie publică mai mare sau prin presiune pe regulile de pensionare”, arată o analiză a fostului ministru al Muncii, Raluca Turcan. Citește și: Ministrul Bogdan Ivan arată dezastrul de după mandatul lui Burduja: 27.000 lei/megawatt, risc de blackout, proiecte „pe hârtie” Ea prezintă care sunt estimările privind numărul celor care se vor pensiona, la cât va ajunge pensia medie și ce ar trebui să facă atât viitorii pensionarti, cât și statul. Un milion de „decreței” din regimul Ceaușescu vor ieși la pensie în următorii ani „În următorii 6–8 ani, aproape un milion de noi pensionări vor schimba aritmetica sistemului de pensii în România. De ce sistemul de pensii e mai important ca niciodată — și de ce merită să citești până la capăt?   Pe scurt: intrăm într-un deceniu în care deficitul sistemului public va crește, iar un val demografic masiv (generațiile ’67–’69) intră la pensie. Asta înseamnă presiune pe buget, pe piața muncii și pe echilibrul dintre contribuabili și beneficiari. Dacă ești aproape de pensionare sau ai părinți în această situație, informațiile de mai jos îți pot pune ordine în decizii și așteptări   1) Unde suntem azi?   • Deficitul bugetului de pensii: ~5,4 mld. lei. Deficitul structural arată că ceea ce colectăm din contribuții nu mai acoperă ce plătim în pensii.   • Pensia medie: ~2.814 lei; în 10 ani poate urca spre ~4.200 lei. Această creștere nominală va depinde de salariul mediu, inflație și regulile de indexare.   • Raport activi/pensionari: aproximativ 1,3 la 1. Tendința este de scădere pe măsură ce generațiile numeroase ies din activitate. Consecința imediată: fără mai mulți contribuabili și fără creșterea numărului de contribuții, ajustările de deficit se vor face prin taxe mai mari, datorie publică mai mare sau prin presiune pe regulile de pensionare.   2) Valul demografic care vine (și de ce contează)   • Cum am ajuns aici: în 1968 s-au născut ~512.500 copii, iar în 1969 peste 460.000 — dublu față de 1966–1967. Aproximativ 430.000 au fost fete.   • Regulile pentru femei: vârsta standard urcă etapizat până la 65 de ani în 2035; pot beneficia de pensie anticipată cu până la 5 ani înainte, dacă există minimum 40 de ani de stagiu (35 contributivi + până la 5 ani perioade asimilate).   • Calendarul ieșirilor:   • grupul născută în 1967 (≈212.000 femei) poate accesa pensia anticipată încă din 2025 (dacă îndeplinește stagiul).   • restul valului (≈800.000) intră la limită de vârstă între 2030–2033, iar o parte poate opta pentru pensie anticipată începând cu 2025.   • Impactul macro: în 6–8 ani avem ≈1 milion de pensionari în plus. Asta înseamnă:   1. presiune pe bugetul asigurărilor sociale,   2. deficit de personal în sectoare mari (sănătate, educație, administrație, industrie),   3. cerere mai mare de servicii sociale (sănătate, îngrijire de lungă durată),   4. nevoia de recalibrare a Pilonului I (public) împreună cu Pilonul II (privat obligatoriu) și Pilonul III (voluntar).   3) Ce înseamnă „miza” acestei etape?   a) Echitate în Pilonul I (public) Recalcularea pensiilor pe principiul „la muncă egală, pensie egală” corectează discrepanțele istorice dintre cariere similare. Beneficiul social: legitimitate și încredere mai mare în sistem. Costul: efort administrativ și bugetar pe termen scurt.   b) Corectarea pensiilor de serviciu („speciale”)   Reducerea inechităților și a derapajelor de vârstă/stagiu este crucială, mai ales cu pensionări masive după 2031. Altfel, deficitul Pilonului I riscă să fie „dublu penalizat”: de demografie și de ieșiri preferențiale.   c) Mai mulți contributori, mai multă muncă efectivă Raportul 1,3 activi / 1 pensionar nu e sustenabil pe termen lung. Avem nevoie de: • Rată mai mare de ocupare; • Migrație de revenire / imigrație selectivă în domeniile cu deficit cronic; • Prelungirea voluntară a vieții active (muncă part-time după vârsta standard, cumul pensie-salariu, în privat, în zonele deficitare).   d) Pilonul II: randamente și contribuții „Dinamizarea randamentelor” înseamnă reglementare și guvernanță care să permită diversificare prudentă, costuri mai mici și disciplină de investiții pe termen lung. La fel de important: creșterea contribuției virate și extinderea numărului de participanți.   4) De ce ar trebui să te intereseze acum, dacă ești aproape de pensionare? 1. Calendarul inseamna bani. Diferența dintre anticipată și limită de vârstă poate însemna mii de lei pierduți sau câștigați pe termen de viață — în funcție de stagiu, speranță de viață și indexări. 2. Toate veniturile contributive ajustează pozitiv pensia. Cariera, sporurile, perioadele asimilate și modul în care au fost raportate pot să-ți modifice substanțial punctajul. 3. Ferestre de oportunitate. 2025–2033 reprezinta perioada în care deciziile despre a mai rămâne în muncă încă 1–3 ani, a completa stagiul, pot produce diferențe reale în venitul de la bătrânețe. 4. Inflația, șocurile pe piața muncii, evoluția regulilor fiscale și de indexare pot să producă mutații negative asupra veniturilor din pensie.   5) Ce e de făcut? • Verifică-ți stagiul (Pilon I): cere adeverințe pentru perioade contributive și corectează erorile din Revisal/carnet. • Calculează scenarii: • Anticipată vs. limită de vârstă: diferență de punctaj/penalizare, speranță de viață, indexări. • Rămân încă 12–24 luni în muncă? • Optimizează Pilonul II: verifică istoricul contribuțiilor, nivelul comisioanelor, randamentele pe 5–10 ani; nu te uita doar la ultimul an. • Activează Pilonul III (voluntar): chiar și contribuții mici, constante, pot suplimenta Pilonul I/II. • Plan de tranziție la pensie: dacă sectorul tău riscă depopulare, negociază part-time/mentorat după vârsta de pensionare. Astfel, îți păstrezi venitul, acumulezi stagiu și ajuți la transferul de competențe. • Păstrează flexibilitatea: evită deciziile ireversibile până clarifici recalcularea și impactul asupra punctajului personal.   6) Ce trebuie să facă statul(pe scurt)? 1. Să finalizeze echitabil recalcularea și să digitalizeze integral istoricul de carieră. 2. Să corecteze pensiile de serviciu astfel încât Pilonul I să nu fie dezechilibrat de excepții. 3. Să crească baza de contribuabili: măsuri pentru ocupare, combaterea muncii nedeclarate, programe pentru 55–64 ani, atragerea diasporei. 4. Să consolideze Pilonul II: guvernanță, transparență, diversificare și contribuții coerente. 5. Să pregătească serviciile sociale (sănătate și îngrijire pe termen lung) pentru un număr mai mare de vârstnici.   7) Concluzie   Nu e doar o discuție tehnică de buget: e viața ta la pensie. În următorii 6–8 ani, aproape un milion de noi pensionări vor schimba aritmetica sistemului. Dacă ești la câțiva ani de pragul de pensionare, informația și planificarea sunt cel mai bun „randament” pe care îl poți obține: verifică stagiul, analizează scenarii, clarifică opțiunile de Pilon II/III și decide când și cum ieși la pensie pe baza datelor tale, nu la întâmplare”, a scris Turcan pe Facebook. 

Un fost președinte al PNL critică proiectul Guvernului privind Pilonul II, sugerând interese obscure Foto: Facebook
Politică

Un fost președinte al PNL critică proiectul Guvernului privind Pilonul II, sugerând interese obscure

Un fost președinte al PNL, Raluca Turcan, critică proiectul Guvernului privind Pilonul II de pensii, sugerând interese obscure: „O analiză atentă a mecanismului de înființare a unor «noi» societăți de plată, precum și a acționarilor lor ar fi extrem de utilă, pentru a înțelege cine sunt, de fapt, adevărații beneficiari ai acestei prevederi”, a scris ea pe Facebook.  Turcan a fost președintele interimar al PNL din 21 decembrie 2016, în urma demisiei Alinei Gorghiu, până pe 17 iunie 2017. Acum, ea critică dur o prevedere din proiectul de lege privind Pilonul II de pensii, proiect avansat de guvernul Bolojan, cea potrivit căreia furnizori de pensii private pot fi și ”Societăți nou-înființate”, denumite „societăți de plată a pensiilor private” (S.A.). Citește și: Primul atac major al lui Călin Georgescu împotriva lui Simion și a AUR Un fost președinte al PNL critică proiectul Guvernului privind Pilonul II „Proiectul de lege privind plata pensiilor private, inițiat de ASF și trimis Parlamentului, conține unele prevederi corecte, menite să evite situații neprevăzute precum retragerile masive care ar putea destabiliza sistemul investițional și ar putea afecta cele peste 170 de miliarde de lei acumulate. Există, însă, și unele prevederi care ridică un mare semnal de alarmă și care pot deschide calea unor noi afaceri pentru așa-numiții «băieți deștepți», care se bucură de avantajul unor informații din interior.   Conform proiectului, furnizori de pensii private pot deveni: • Administratorii actuali ai fondurilor de pensii (NN, BCR etc.); • Societăți de asigurare de viață; • Societăți de administrare a investițiilor; • ”Societăți nou-înființate”, denumite „societăți de plată a pensiilor private” (S.A.).   Această ultimă categorie ridică întrebări foarte serioase!   Este nevoie de «societăți noi» pentru plata pensiilor private, într-o piață deschisă și competitivă, dar cele noi au oare aceleași rigori de autorizare cu administratorii existenți și societățile de asigurări sau de investiții care dețin deja atât infrastructura, mecanismele, cât și expertiza necesare realizării plăților?   În practică, acest mecanism ar însemna că fondurile acumulate – cu randamente pozitive în ultimii ani – vor fi transferate către aceste societăți «nou-înființate» care, printr-un simplu soft de plată, ar deveni nu doar distribuitori de pensii, ci și beneficiari ai unor noi comisioane.   OARE CINE VREA SĂ IA COMISIOANE DE PE URMA PENSIILOR PRIVATE ALE ROMÂNILOR?   O analiză atentă a mecanismului de înființare a unor «noi» societăți de plată, precum și a acționarilor lor ar fi extrem de utilă, pentru a înțelege cine sunt, de fapt, adevărații beneficiari ai acestei prevederi.   Din punct de vedere economic, măsura pare discutabilă: banii deja investiți, cu diferite randamente, sunt scoși din piață și transferați către entități noi, care adaugă un cost suplimentar fără a ști dacă aduc o valoare reală pentru participanți.   Pensiile private și, în mod special, Pilonul II trebuie tratate cu maximă responsabilitate.   Este vorba despre economiile de o viață ale românilor, care deja suportă povara unui Pilon I nesustenabil. Pentru orice guvernant sau parlamentar, cu atât mai mult pentru cei care se revendică liberali, protejarea acestui mecanism ar trebui să fie o prioritate absolută.   De aceea, solicit colegilor parlamentari ca această prevedere privind «societățile de plată a pensiilor private» din proiectul de lege să fie analizată cu toată atenția în Parlament. De asemenea, dacă există o recomandare OCDE cu privire la o astfel de măsură, ASF să o transmită Parlamentului, împreună cu o analiză comparativă cu situația din alte state OCDE”, a scris Turcan. 

Turcan, ghiveci cu Opera pentru Jinga (sursa: Facebook/Daniel Jinga)
Eveniment

Turcan, ghiveci cu Opera pentru Jinga

Raluca Turcan, ghiveci cu Opera pentru Jinga. Ministrul Culturii, a declanșat un scandal imens în lumea artistică după ce a anunțat că vrea să comaseze Opera Națională București cu Centru Național de Artă "Tinerimea Română", două instituții care abordează stiluri muzicale diametral opuse și au istorii diferite. Citește și: Ciolacu confirmă că nu are diplomă de bacalaureat, dar susține că deține o copie legalizată a diplomei examenului luat în 1986, când a terminat liceul De exemplu, "Tinerimea Română" are tradiție în promovarea cântecului și jocului popular în țară și peste hotare, pe când Opera Națională București pune în scenă spectacole de teatru liric. Desființarea și comasarea ulterioară a celor două instituții de artă ascunde în realitate o bătălie cruntă pentru păstrarea în funcția de manager și director general a dirijorului Daniel Jinga, și nu o reformă reală. Turcan, ghiveci cu Opera pentru Jinga Baritonul Ștefan Ignat a câștigat procesul pentru a fi repus în funcția de director general al Operei Naționale București la data de 1 iulie 2024. În urma acestei decizii, ministrul Culturii Raluca Turcan trebuia să emită un ordin de ministru prin care să-i înceteze mandatul de director al dirijorului Daniel Jinga și să-l repună în funcție pe Ștefan Ignat. Totodată, în contractul de management nr. 116 din august 2022 al lui Daniel Jinga este stipulat faptul că mandatul acestuia încetează de drept în cazul în care Ștefan Ignat câștigă procesul aflat pe rolul Curții de Apel București. Dar liberala Raluca Turcan nu a vrut să respecte decizia instanței și să îl repună în funcție pe Ștefan Ignat. Mai mult, pentru a fenta hotărârea judecătorească, a decis să inițieze un proiect de Hotărâre de Guvern prin care s-ar desființa Opera Națională București și Centru Național de Artă "Tinerimea Română", apoi s-ar reînființa comasat sub egida unei noi instituții, "Opera Română". Petiție pentru stoparea comasării Proiectul liberalei Raluca Turcan este contestat atât de angajații Operei Naționale București, cât și de sindicate și organizații profesionale. Petiția online "Salvați Opera Națională București", prin care i se cere ministrului Raluca Turcan să nu desființeze Opera Națională București, a strâns deja 1.745 de semnături. "Obiectivele viitoarei instituții sunt departe de ceea ce reprezintă așa cum o știm de peste 100 ani, practic aceasta va deveni un fel de Casă de Cultură unde se vor organiza spectacole folclorice, de jazz, pop, muzică lăutărească, din când în când operă și balet fiind în totală contradicție cu ce se întâmplă azi și de mai bine de 100 de ani cu instituțiile similare de prestigiu din Europa și din lume. Păstrarea teatrului liric în forma lui tradițională este de-o importanță culturală și artistică inestimabilă. Opera Națională București, cu istoria sa bogată reprezintă un bastion al artei și patrimoniului cultural românesc", se menționează în petiție. Sindicatele: Nu există argumente solide Federația FAIR – Mediasind i-a cerut ministrului Raluca Turcan să retragă proiectul de Hotărâre de Guvern prin care vrea să distrugă Opera Națională București. Aceștia i-au explicat ministrului Raluca Turcan rolul și istoria în cultura românească a Operei Naționale București, dar și al Centrului Național de Artă "Tinerimea Română". "În ceea ce privește activitatea comună a celor doua instituții, respectiv spectacolele artistice, Tinerimea Română are o istorie în promovarea cântecului şi jocului popular atât în ţară, cât şi peste hotarele ei, pe când teatrul liric a făcut tranziția poporului român către valorile și civilizația europeană. Astfel, nu se poate susține cu argumente solide care este cu adevărat oportunitatea desființării a două instituții diferite și suprimarea specificului și identității fiecăreia prin comasarea forțată a istoriilor diferite, a stilurilor diferite a celor două instituții reprezentative pentru poporul român și care au luat ființă din nevoi diferite ale poporului român", atrag atenția sindicaliștii.

Marile studiouri americane ar vrea România (sursa: Facebook/Raluca Turcan)
Economie

Marile studiouri americane ar vrea România

Marile studiouri americane ar vrea România. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, afirmă că marile studiouri americane sunt interesate să revină în România. Marile studiouri americane ar vrea România "Marile studiouri americane sunt interesate să revină în România, valoarea profesioniştilor din ţara noastră fiind bine-cunoscută peste ocean", a scris Turcan, sâmbătă, pe Facebook, după ce s-a întâlnit la Washington cu Charles H. Rivkin, Preşedinte şi CEO al Motion Pictures Association (MPA), care reuneşte cele mai mari studiouri de film, respectiv Walt Disney Studios Motion Pictures, Netflix Studios, LLC, Paramount Pictures Corporation, Sony Pictures Entertainment Inc., Universal City Studios LLC, şi Warner Bros. Entertainment Inc. Citește și: ANALIZĂ De ce vizita lui Ciolacu în SUA este un eșec: o comparație cu vizitele la Washington ale altor premieri români. Până și Dăncilă a avut acces la vicepreședintele SUA Ministrul Culturii arată că l-a asigurat pe reprezentantul MPA de angajamentul său şi al Guvernului României în repornirea schemei de sprijin pentru producţia de opere audiovizuale în Romania. Restanțe la filmări mai vechi "Săptămâna viitoare, Ministerul Culturii, prin Oficiul de Film şi Investiţii Culturale, va deconta primele plăţi, pentru proiecte care aşteaptă, de peste trei ani, ca statul român să-şi onoreze obligaţiile. La începutul anului următor, vom continua soluţionarea şi decontarea proiectelor restante, în paralel cu deschiderea unui nou apel de proiecte, într-o formă revizuită, care să crească competitivitatea Romaniei pe piaţa europeană a locaţiilor de filmare", a mai scris Raluca Turcan. Ministrul Culturii efectuează, începând cu 26 noiembrie până sâmbătă, o vizită în Statele Unite ale Americii.

Turcan, obligată să verifice restaurarea bojdeucii (sursa: Facebook/Costel Alexe, Raluca Turcan)
Eveniment

Turcan, obligată să verifice restaurarea bojdeucii

Turcan, obligată să verifice restaurarea bojdeucii. Pe lista monumentelor istorice din județul Iași, bojdeuca lui Ion Creangă este la numărul 1.597 și are codul IS-IV-m-B-04328. Turcan, obligată să verifice restaurarea bojdeucii Lista este întocmită de Institutul Național al Monumentelor Istorice, subordonat Ministerului Culturii. Citește și: Bojdeuca lui Creangă din Iași era din lemne și lut. A devenit din ciment încă din 1984, după prima restaurare Acest institut, prin Direcția de Cultură Iași, ar fi trebuit să supervizeze lucrările de restaurare ale bojdeucii lui Ion Creangă din municipiu. Și direcțiile județene de cultură sunt subordonate Ministerului Culturii, condus acum de Raluca Turcan, colegă în PNL cu Costel Alexe, șeful Consiliului Județean Iași (instituția care s-a ocupat de restaurarea bojdeucii). Construită în 1842, căsuţa din mahalaua Ţicău a devenit primul muzeu memorial din România, al unui scriitor român, pe data de 15 aprilie 1918. Actuala restaurare este însă a treia, iar multe din elementele puse acum la zid în public, cum ar fi cimentul de pe pereţi sau curtea pavată, existau dinaintea acestei intervenţii.

Turcan, trasă în scandalul azilelor groazei (sursa: Facebook/Raluca Turcan)
Politică

Turcan, trasă în scandalul azilelor groazei

Turcan, trasă în scandalul azilelor groazei. La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale, a transmis, luni, ministrul Culturii, Raluca Turcan, după ce PSD i-a cerut demisia în scandalul "azilelor groazei" având în vedere că a deţinut portofoliul Muncii în perioada respectivă. Turcan, trasă în scandalul azilelor groazei "La momentul acreditării centrului din Voluntari toate lucrurile erau în regulă din punctul de vedere al formalităţilor legale. Semnarea acreditării este o cerinţă administrativă şi o obligaţie legală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege. Sunt acreditaţi peste 5.500 de furnizori de servicii sociale publice sau private la nivel naţional (pe an sunt de ordinul sutelor). Oricine intervine pentru a acoperi nereguli în activitatea unor astfel de centre, pentru a ascunde nerespectarea obligaţiilor în derularea activităţii sau pentru a bloca aflarea adevărului trebuie să plătească. Sunt ferm convinsă că ancheta va scoate la iveală cine se face vinovat de astfel de lucruri şi că făptuitorii vor fi pedepsiţi", a scris Turcan, într-un mesaj postat luni pe Facebook. Romașcanu și logica, dușmani Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a susţinut că Raluca Turcan ar trebui să îşi dea demisia, pentru că este una dintre persoanele care au avizat "azile ale groazei". "În plan politic, Gabriela Firea şi Marius Budăi şi-au făcut analizele şi au decis să-şi dea demisia de onoare. Cred că şi doamna Turcan, fiind una dintre persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate. E un gest de demnitate politică. Citește și: Firea insistă că este încă ministru al Familiei: pagina sa de Facebook menționează și luni, 17 iulie, funcția guvernamentală. Demisia i-a fost oficializată prin decret pe 14 iulie Nu o acuz pe doamna Turcan că ar fi făcut ceva direct, care să influenţeze direct activitatea acelor aşezăminte, dar şi-a asumat să avizeze un azil care s-a dovedit a fi al groazei, la sfârşit", a afirmat Romaşcanu.

Tentativă de a păcăli Comisia Europeană, spune Raluca Turcan despre actuala formulă de reducere a pensiilor speciale Foto: Facebook
Eveniment

Tentativă de a păcăli Comisia Europeană

Deputatul PNL Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, despre proiectul de reducere a pensiilor speciale: modificare superficială, e de faţadă, e un fel de tentativă de păcăli Comisia Europeană. Tentativă de a păcăli Comisia Europeană „Încă nu pot să spun că există o reformă asumată de Ministerul Muncii, pentru că varianta transmisă Parlamentului nu răspunde cerinţelor din PNRR pentru a obţine finanţarea pe care o aşteaptă toată România. (...) Dacă într-un final nu se respectă cerinţele din PNRR, nu se respectă angajamentul României, riscăm să pierdem bani, per ansamblu. (...) Revenind la partea de reformă, nu există încă ceva asumat foarte clar şi asta pentru că prin obligaţia de a corecta de fapt o problemă pe care o resimt toţi românii – că eşti angajat, că eşti pensionar, că lucrezi la stat sau la privat, când priveşti spre inechitatea crasă dintre sistemul public de pensii şi sistemul de pensii speciale simţi o revoltă şi te întrebi de ce clasa politică, în decursul timpului, nu a reuşit să găsească o rezolvare, să-şi asume rezolvarea acestei probleme. Este adevărat că şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a creat, oarecum, o legislaţie ambiguă şi atunci politicienii, în funcţie de presiunile, lobby-ul pe care l-au avut de la diferite categorii socio-profesionale, au perpetuat această problemă, în loc să caute rezolvare”, a afirmat Raluca Turcan sâmbătă, la Prima Tv, în emisiunea Insider Politic. Pensionar special cu 50.000 lei/lună ar pierde 7.000 lei Aceasta a arătat că, în condiţiile în care modificările legislative ar trebui să aducă nivelul pensiilor de serviciu cât mai aproape de contributivitate, proiectul aflat în prezent în Parlament pentru dezbateri, proiect adoptat de Senat, aduce doar „o modificare de faţadă”, prin faptul că aduce o impozitare de 15% pentru partea de necontributivitate a pensiilor se serviciu. „Cred că cel mai bine se înţelege lucrul acesta din exemple, de ce, până la urmă, modificarea este superficială, e de faţadă, e un fel de tentativă de a păcăli Comisia Europeană. Pentru că cele mai mari pensii, de exemplu speciale, sunt undeva în jur de 50.000 venit net în momentul de faţă. Or formula din Parlament aduce o reducere a acestor pensii cu maxim 7000 de lei”, a exemplificat fostul ministru. Citește și: CSM, presiuni pentru a bloca reforma pensiilor speciale: 1.500 de magistrați se vor pensiona dacă le crește „intempestiv” vârsta de pensionare. La ICCJ ar pleca 82 din 104 judecători Puterea de cumpărare a pensiilor se va înjumătăți Ea adaugă că proiectul aflat în Parlament nu răspunde nici la cerinţa privind crearea unui sistem sustenabil pe termen lung pentru întregul sistem de pensii, în condiţiile în care de ani de zile există deficit la bugetul de pensii, iar acesta este în creştere. „Noi, dacă nu face ceva astfel încât să asigurăm o sustenabilitate a întregului sistem de pensii, riscăm ca acest deficit să se adâncească. Nu vreau să se sperie lumea şi să creadă că nu or să mai fie bani de plată a pensiilor, pentru că întotdeauna se vor transfera aceşti bani, dar transferând aceşti bani de la bugetul de stat, înseamnă că tu, de fapt, periclitezi bugetul statului şi scade puterea de cumpărare a pensiilor şi există studii care arată că dacă nu se întâmplă nimic în materie de pensii în sistemul public din România, atunci puterea de cumpărare a pensiilor din România va fi destul de redusă, aproape jumătate din cât avem noi astăzi”, a adăugat Raluca Turcan.

Liberalii, nemulțumiți de atacurile PSD-iștilor, i-au cerut lui Ciucă să intervină. Sursă imagine: Facebook Nicolae-Ionel Ciucă
Politică

Liberalii, nemulțumiți de atacurile PSD-iștilor

Liberalii, nemulțumiți de atacurile PSD-iștilor, i-au cerut luni premierului Nicolae Ciucă să sancționeze miniștrii social-democrați care atacă PNL. În schimb, șeful Guvernului le-ar fi cerut liderilor PNL să nu mai anunțe măsuri înainte să fie decise de Executiv, potrivit unor surse politice citate de Digi 24. Ulterior, imediat cum Nicolae Ciucă a ieșit din ședință, întrebat de jurnaliști cum comentează reproșurile colegilor și faptul că Raluca Turcan l-ar fi acuzat pe ministrul Muncii (PSD) că minte, a declarat că nu comentează nimic. Citește și: IPS Teodosie a sfințit un sediu AUR, cu tot cu Simion. Patriarhia s-a dezis de AUR, acuzând „amestecarea nătângă a religiei cu politica” Liberalii, nemulțumiți de atacurile PSD-iștilor. Turcan ar fi spus despre Budăi că minte Gheorghe Flutur ar fi susținut în ședință că „trebuie discutat în coaliție să nu mai fim atacați”. Raluca Turcan ar fi acuzat că Marcel Ciolacu și ministrul PSD al Muncii Marius Budăi „mint” în fiecare seară la televizor legat de creşterea pensiilor şi modificarea PNRR. „Să susții in fiecare seara ca PSD vrea cresterea pensiilor, ca sunt bani, dar ca PNL sau PNRR nu permit asta, e o abordare de maxima perfidie fata de PNL”, ar fi spus Turcan, conform unor surse politice citate de Digi 24. Ciucă le-ar fi cerut liderilor PNL să susțină Guvernul Raluca Turcan ar mai fi spus și că „din astfel de lovituri scade PNL”. În schimb, Nicolae Ciucă le-ar fi spus liberalilor că trebuie să sprijine Guvernul și că „nu am nici o reținere să mă detașez dacă se emit măsuri care nu au fost discutate în Guvern”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră