sâmbătă 22 august
Login Contact
DeFapt.ro

psd

1646 articole
Politică

Primarul PSD al Buzăului își desființează propriul partid: „Face un joc periculos”. Jocul, făcut de Grindeanu

Primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, își desființează propriul partid: „Face un joc periculos”, a spus el, la Digi 24. Jocul este făcut de președintele PSD, Sorin Grindeanu, și de un grup de șase oameni din jurul acestuia, a mai spus Toma. Citește și: Sanador i-a luat banii, dar nu a tratat-o, așa că a chemat SMURD - relatează directoarea Humanitas, Lidia Bodea Primarul PSD al Buzăului își desființează propriul partid: „Face un joc periculos” „Partidul meu face un joc foarte periculos, de care nu știu cât de conștienți sunt cei care conduc partidul. Vorbesc de domnul Grindeanu și de echipa de încă șase oameni care sunt acolo, cei cinci prim vicepreședinți, secretarul general. Pentru că acest joc nu cred că, cum să spun, ne crește numărul de votanți în momentul ăsta sau recuperează ceva din ce am pierdut, pentru că lumea își de seama, nu este proastă deloc. Acest joc este făcut numai pentru supraviețuirea partidului, de fapt, pentru supraviețuirea lor. Din păcate, spun acest lucru... pentru că oamenii aveau așteptări foarte mari. Vorbesc de cei care au simpatizat în timp PSD-ul și vorbesc de simpli membri de partid, cum sunt și eu”, a afirmat edilul Buzăului. El a acuzat „jocul” PSD, arătând că acesta întârzie adoptarea bugetului pe 2026, iar primarii nu vor avea timp să cheltuie banii. Toma a sugerat că pachetul social pregătit de PSD înseamnă o revenire la „populisme”.  „În momentul ăsta eu ca primar și orice primar din România așteaptă bugetul național. Pentru că noi strângem bani de la oameni și va fi un mare paradox, n-o să mai avem timp să-i consumăm, să cheltuim. Deci este aberant ceea ce se întâmplă. Deci, ar trebui cu creionul pe hârtie orice măsură de asta, inclusiv acel pachet de solidaritate socială, ce vrea să facă? Să punem pe hârtie și să vedem de unde tăiem, pentru că dacă ajungem din nou... ceea ce s-a câștigat până acum, că am coborât sub 8% cu deficitul, ceea ce este un semnal extraordinar pentru partenerii noștri din Europa, pentru creditori și așa mai departe. Un lucru extraordinar. Acum ne putem întoarce cu populismule astea, ne putem întoarce din nou aproape de dezastru”, a arătat Toma.  Primarul a mai spus că PSD nu are motive să iasă de la guvernare: „De ce n-a ieșit de la guvernare când s-au mărit taxele și impozitele? (...) Atunci era un motiv foarte serios pentru ca să ieși de la guvernare. Acum care este motivul? Un motiv serios. Pentru că dacă ieși fără un motiv neserios și ajungi în destabilizarea asta politică și n-o să mai fie, cum să spun eu, creditat, cresc dobânzile până la cer, va fi jale, va fi jale. Și atunci vinovat cine va fi? Care va fi percepția publică?”. 

Primarul PSD al Buzăului își desființează propriul partid: „Face un joc periculos”. Jocul, făcut de Grindeanu
Dușmanul lui Bolojan, Thuma, se duce la Antena 3 ca să-l acuze pe premierul PNL de trădare
Politică

Dușmanul lui Bolojan, Thuma, se duce la Antena 3 ca să-l acuze pe premierul PNL de trădare

Dușmanul lui Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, se duce duminică la Antena 3 ca să-l acuze pe premierul PNL de trădare. „I-am propus domnului Bolojan să candideze la președinția României...(...) Crin Antonescu a fost trădat”, spune Thuma, într-un promo al interviului, care va fi difuzat duminică seara. Citește și: Sandu, reacție surprinzătoare la raportul Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor din SUA Interviul a fost luat de Oana Zamfir, soția senatorului PSD Daniel Zamfir, un apropiat al familiei Firea-Pandele.  Dușmanul lui Bolojan, Thuma, se duce la Antena 3 ca să-l acuze pe premierul PNL de trădare Potrivit site-ului Antenei 3, „Thuma vorbește de un plan care începe din vara lui 2024, avându-l personaj principal pe Ilie Bolojan (...) Veți vedea duminică seară, la Ora de Foc, propunerile pe care Ilie Bolojan le-a făcut apropiaților săi atunci când i-au propus să candideze la președinția României”.  Din ianuarie, Thuma îl atacă sistematic pe Bolojan. El cerea aleșilor locali să se coalizeze împotriva guvernului Bolojan pentru că întârzie adoptarea bugetului pe 2026: „Cred că asociațiile aleșilor locali ar trebui să ia poziție în acest context. PNL are 1.150 de primari la nivel național care așteaptă și merită claritate și predictibilitate”, a scris Thuma pe Facebook. Disputa dintre Thuma și Bolojan este mai veche, liderul PNL reproșându-i că nu l-a susținut pe Ciprian Ciucu în campania electorală pentru alegerea primarului Capitalei. Însă șeful CJ Ilfov i-a spus lui Bolojan că nu s-a implicat în campania de la prezidențiale, când Crin Antonescu era candidatul PSD-PNL.

Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Negoiță: Cocoș, 2,70 la Bacalaureat, la Matematică
Politică

Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Negoiță: Cocoș, 2,70 la Bacalaureat, la Matematică

Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Robert Negoiță: Adrian Marian Cocoș, acum viceprimar al acestui sector, celebru pentru că, în 2011, a luat nota 2,70 la Bacalaureat, la Matematică.  Citește și: EXCLUSIV Un piețar țepar a devenit șeful tranzacțiilor Romarm. Noul director comercial Brezoi, băiat de casă al lui Radu Oprea (PSD) Cine este primarul interimar plasat de PSD la Sectorul 3, în locul lui Negoiță Potrivit Snoop.ro, Cocoș a picat prima sesiune de bacalaureat, având notele: Limba și literatura română – nota  5.25, Matematica – nota 2.7, Biologie – nota 6.2. El a studiat la Colegiul Saligny din București, specialitatea sa fiind de tehnician mecatronist.  Totuși, până la urmă a trecut de acest examen, pentru că, potrivit propriului CV, în 2013 a intrat la Universitatea Artifex, Specialitatea Management, unde ar fi studiat până în 2016.  Primarul ales, Robert Negoiță, este cercetat pentru abuz în serviciu, iar în cazul său a fost stabilită o cauțiune în valoare de 800.000 de lei, pe care trebuie să o achite în termen de 10 zile. În plus, el a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicția de a-și exercita funcția în această perioadă.  Adrian Cocoș a ajuns consilier local la Sectorul 3 în 2020, pe lista Partidului București, formațiune înființată de Robert Negoiță. Când Negoiță a revenit în PSD, și Cocoș a trecut la acest partid. El ar fi acum vicepreședinte al PSD București.  Smoop.ro mai arată că Adrian Cocoș a fost managerul companiei Blue Tune SRL și acționar în Global Team Dacu SRL.

Nucleara pe care o are Nicușor Dan dacă Grindeanu îi refuză propunerile la SRI și SIE
Opinii

Nucleara pe care o are Nicușor Dan dacă Grindeanu îi refuză propunerile la SRI și SIE

Mai întâi, faptele. Articolul 103 din Constituția României: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”. Articolul 4 din Acordul politic între PSD, PNL, USR și UDMR: „Formațiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotației în privința ocupării funcției de prim-ministru. Pentru perioada iunie 2025 - aprilie 2027, candidatul la funția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de PNL. Pentru perioada aprilie 2027 - decembrie 2028 candidatul la funția de prim-ministru, susținut de Coaliție, va fi desemnat de PSD”.  Azi, PSD îi blochează lui Nicușor Dan toate propunerile pentru șefii serviciilor secrete. Fără aceștia, fără informații credibile și de bună calitate de la serviciile de informații, șeful statului este aproape un cetățean oarecare, pripășit într-un palat prea mare pentru atribuțiile sale, pentru puterea reală pe care o poate exercita. Fără șefi credibili la SRI și SIE, sunt șanse minime ca lupta cu corupția să fie relansată.  PSD vrea să-l umilească pe Nicușor Dan. Îi respinge propunerile, îl acuză în presa pe care o plătește că „nu face nimic” și, pe de altă parte, vrea să-i bage pe gât politruci de tip Claudiu Manda. Ce s-ar alege din credibilitatea acestui șef al statului dacă ar numi la SRI sau la SIE astfel de personaje?  Deci, după opinia mea de ziarist - poate prea agresiv - e vremea ca Nicușor Dan să le arate pesediștilor că are o bombă nucleară și o va folosi: când va veni vremea „rotativei”, va refuza desemnarea lui Grindeanu pentru funcția de premier. El n-a semnat acordul politic PSD-PNL-USR-UDMR, nu are obligații... Sigur, există scenariul suspendării președintelui, dar hai să ne uităm la pasul B. Va fi demis Nicușor Dan, prin referendum? Nu cred. Dar să zicem că se întâmplă și asta. Îi va conveni lui Grindeanu să aibă un președinte „suveranist”? Nu cred nici asta. În sfârșit, cine va candida din partea „suveraniștilor”? Îl va lăsa Simion pe Georgescu să ajungă la Cotroceni? Eu nu aș risca... N-ar fi exclus - dar aceasta este o altă discuție - ca Ilie Bolojan să fie dat jos în această primăvară, iar viitorul prim-ministru să fie tot din PNL, dar, de fapt, omul PSD. Și, din nou, coaliția va ajunge la Cotroceni, pentru a cere desemnarea premierului... PSD a jucat extrem de dur în ultimele luni, la două capete. I-a blocat și pe Bolojan, și pe Nicușor Dan, a amenințat că face guvern cu AUR, s-a folosit de presa pe care o plătește masiv - 72,6 milioane de lei doar în 2025, doar banii de la partid, din subvenția de la buget - pentru a-i ataca constant și murdar - nu există cuvât mai bun decât acesta, „murdar” - pe președinte și pe premier.  A acționat ca și cum n-ar avea teamă de nimic, nimic nu i-ar sta în cale.  După experiența mea de jurnalist, de 35 de ani, liderii PSD nu știu decât de teamă. Au în ei vechea mentalitate stalinistă, confundă eleganța cu slăbiciunea. Nici Nicușor Dan, nici Bolojan, nu le-au arătat că pot lua măsuri punitive. Nu-i judec, nu sunt eu în situația lor - mai ales că amândoi sunt oameni care vor să construiască, nu să se certe la televizor - dar cred că PSD a tras concluzia că poate face orice cu ei.  S-a obrăznicit peste măsură.  Așa că las aici ce spune Ecleziastul: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică (...) Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti/ Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace”. 

În plină austeritate, Guvernul a închiriat zeci de mașini de la RAAPPS la prețuri uriașe
Politică

În plină austeritate, Guvernul a închiriat zeci de mașini de la RAAPPS la prețuri uriașe

În plină austeritate, Guvernul a închiriat, prin Secretariatul General al Guvernului, zeci de mașini de la RAAPPS la prețuri uriașe. În august 2025, Secretariatul General al Guvernului (SGG), condus de pesedistul Radu Oprea, a încheiat cu Regia Protocolului de Stat, RAAPPS, un „Contract servicii de transport auto persoane”. Citește și: Simion a plătit masiv lobby-iști americani ca să-l ducă la Trump, dar a luat țeapă. Acum cere despăgubiri - presă Contractul acoperea ultimele patru luni din 2025 și avea o valoare de 5,8 milioane de lei. El este semant chiar de Radu Oprea, șeful SGG.  Guvernul a închiriat zeci de mașini de la RAAPPS la prețuri uriașe Tariful unic de închiriere, cu șofer cu tot: 997 de lei pe zi! Acest tarif nu include consumul de carburant, care se factura separat, și facturile pentru deplasări „interne/externe”.  Dar, în București, sunt companii care închiriază mașini premium cu 150 de euro pe zi, dacă contractul este mai lung de 15 zile.  Beneficiarii erau, potrivit contractului, persoane din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG).  Potrivit unei anexe la contract, SGG a oferit 50 de mașini, printre care un Volkswagen Touareg, mai multe mașini Skoda Octavia sau Superb, precum și Dacia Duster.  În iulie 2025, șeful Cancelariei primului-ministru - o structură diferită de SGG - vorbea despre cheltuielile cu mașinile folosite de aparatul Guvernului. „Bugetul Cancelariei previzionat pe anul acesta este de 41 de milioane de lei, din care 23 de milioane sunt cheltuielile de personal. Pe lângă asta, mai avem 18 milioane de lei cheltuieli cu bunuri și servicii, iar în categoria bunuri și servicii cea mai mare cheltuială – a fost un șoc și pentru mine – este cheltuiala cu automobile: avem 12 milioane de lei pe an, un milion de lei pe lună pentru 30 de mașini, fără să includem în această cheltuială și cheltuiala cu combustibil. Cheltuiala lunară de până acum, cu combustibil, este de, aproximativ, o medie de 33.000 de lei pe lună și un consum mediu de aproximativ 20 de litri per suta de kilometri. Asta este ceea ce reiese din cheltuială/ număr de kilometri. Cheltuiala cu mașini – am să o explic puțin mai mult, pentru că este un lucru extrem de interesant. Avem un cost zilnic, cu tot cu TVA, de 1.300 de lei, care include tot ceea ce înseamnă cheltuiala cu șofer, cheltuiala de întreținere a mașinii, mai puțin combustibilul. Acest contract este oferit de RA-APPS, iar pe lângă acest contract, în zona de cheltuieli cu bunuri și servicii, pe lângă cei 12 milioane, RA-APPS-ul este unul dintre beneficiarii neți ai acestor contracte, având și cheltuielile de protocol”, spunea Mihai Jurca, șeful Cancelariei. 

Clienta PSD, Renate Weber, Avocat al Poporului, atacă la CCR neplata primei zile de concediu medical. Mandatul ei, de cinci ani, a expirat
Politică

Clienta PSD, Renate Weber, Avocat al Poporului, atacă la CCR neplata primei zile de concediu medical. Mandatul ei, de cinci ani, a expirat

Clienta PSD, Renate Weber, Avocat al Poporului, atacă la CCR neplata primei zile de concediu medical. Ea susține că neplata primei zile de concediu medical nu reprezintă o simplă ajustare tehnică, ci o atingere directă adusă dreptului la protecție socială și dreptului la ocrotirea sănătății, astfel cum sunt garantate de Constituție.  Citește și: Ceasul de 200 dolari al lui Bolojan, umilit de piesele nomenklaturii PSD, cu tot cu Rareș Bogdan Mandatul ei, de cinci ani, a expirat. Weber a fost numită în acest post la 26 iunie 2019. În iunie 2021, Parlamentul a demis-o din funcție, dar după nici două săptămâni CCR a decis că ea a fost concediată ilegal, așa că a revenit în funcție.  Acum, ea contestă una din principalele măsuri ale guvernului Bolojan.  Clienta PSD, Renate Weber, Avocat al Poporului, atacă la CCR neplata primei zile de concediu medical „Prin neplata indemnizației de incapacitate temporară de boală corespunzătoare primei zile de concediu medical, exercițiul dreptului constituțional la asigurări sociale de sănătate este atins în însăși substanța sa. Atunci când statul colectează resurse sub titlu de contribuții de sănătate obligatorii, dar refuză plata primei zile de concediu medical, acesta operează, practic, o deturnare de scop a fondurilor, deoarece sumele încasate cu titlu de asigurare nu se mai regăsesc în prestația de protecție oferită asiguratului. Această conduită transformă contribuția de asigurări sociale dintr-o sumă cu destinație specială într-un impozit mascat, fără o contraprestație corelativă, încălcând astfel însăși rațiunea existenței FNUASS. Or, dacă natura juridică a contribuției la sănătate este una specială (cu destinație precisă), atunci orice limitare a unui drept, în condițiile în care cota de contribuție rămâne neschimbată, poate fi interpretată ca o încălcare a protecției sociale, dar și a unui drept patrimonial corelativ contribuțiilor plătite”, se arată în sesizarea către CCR.  În opinia Avocatului Poporului, invocarea fraudei ca temei pentru neplata primei zile de incapacitate temporară de muncă instituie o prezumție de fraudă din partea tuturor asiguraților, „aspect de neacceptat într-un stat de drept”. „Neplata primei zile de concediu medical afectează în mod disproporționat lucrătorii cu venituri mici, transformând dreptul la asistență socială într-unul iluzoriu. Statul român, prin această reglementare, ignoră obligația de a nu diminua nivelul de protecție socială, încălcând standardele europene de protecție a drepturilor omului”, potrivit Avocatului Poporului.

Ceasul de 200 dolari al lui Bolojan, umilit de piesele nomenklaturii PSD, cu tot cu Rareș Bogdan
Politică

Ceasul de 200 dolari al lui Bolojan, umilit de piesele nomenklaturii PSD, cu tot cu Rareș Bogdan

Ceasul de 200 dolari al lui Bolojan, umilit de piesele nomenklaturii PSD, cu tot cu Rareș Bogdan: doar Breitlingul lui Sorin Grindeanu, pe care liderul PSD îl consideră ieftin, este de zece ori mai scump. Citește și: BoardingPass demontează o minciună suveranistă: „Traficul cargo a început să scadă dramatic” Nici ANAF, nici ANI, nu au părut preocupate de diferența dintre veniturile acestor politicieni și bunurile de lux cu care se afișează.  Ceasul de 200 dolari al lui Bolojan, umilit de piesele nomenklaturii PSD, cu tot cu Rareș Bogdan Însă alți lideri social-democrați s-au afișat cu ceasuri de circa 200.000 de euro. Sorin Grindeanu susține că ar purta, de ani întregi, un Breitling de doar 2.000 de euro. El a făcut aceste mărturisiri după ce presa a sesizat și-a scos ceasul de la mână și l-a băgat în buzunar înainte de a susține declarații de presă. Însă presa susține că, în funcție de dotare, acest model de Breitling poate ajunge la 60.000 de euro Rareș Bogdan, surprins la piață cu un Rolex de 30.000 de euro. În declarația de avere apar ceasuri și bijuterii de 200.000 euro Laura Vicol, ex-deputată PSD, cea care plimba conducerea PSD cu avioanele Nordis, s-a afișat cu un Richard Mille de 180.000 de euro DeFapt.ro a prezentat fotografii cu liderul PSD Marian Mina, etern bugetar, cu un Rolex Oyster, de aur. În alte fotografii, acesta se afișează cu ceea ce pare a fi un Patek Phillipe Aquanaut, care costă între 40 și 60.000 de dolari.  În 2015, procurorii puseseră sechestru pe trei ceasuri pe care Mircea Geoană le primise cadou de la Marian Vanghelie, anchetatorii considerând la începutul anchetei că acestea ar fi fost cumpărate cu bani proveniţi din infracţiuni. Fiecare costa peste 34.000 de euro În 2008, proprietarul unui magazin care vindea ceasuri de lux relata în fașa judecătorilor că un om de afaceri care avea contracte cu Sectorul 5 i-a cumpărat lui Marian Vanghelie un Vacheron Constantin și un Cartier.  În 2024, DeFapt.ro a relatat despre ținutele de lux ale conducerii PSD: Marcel Ciolacu și Alfred Simonis purtau pantofi de circa 1.000 de euro, iar președintele PSD s-a filmat cu un hoodie Loro Piana de peste 1.000 de euro.  Fostul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache, a fost acuzat de DNA de spălare de bani prin achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro, etc.). 

Lista liderilor PSD care, la fel ca și Daniel Băluță, au susținut că s-a încercat asasinarea lor
Politică

Lista liderilor PSD care, la fel ca și Daniel Băluță, au susținut că s-a încercat asasinarea lor

Lista liderilor PSD care, la fel ca și Daniel Băluță, au susținut că s-a încercat asasinarea lor: Liviu Dragnea, Gabriela Fire și Doina Pană.  „Nu am vorbit în campanie pentru că nu am vrut să mă victimizez. Am fost intoxicat. Analizele medicale nu fac altceva decât să confirme o realitate. Este o realitate, nu e o presupunere, este o certitudine. Cineva mi-a făcut rău, chiar mi-a făcut rău”, a spus recent primarul PSD al Sectorului 4, Daniel Băluță, care a afirmat că ar fi fost otrăvit cu arsenic și mercur. Citește și: BoardingPass demontează o minciună suveranistă: „Traficul cargo a început să scadă dramatic” Lista liderilor PSD care, la fel ca și Băluță, au susținut că s-a încercat asasinarea lor Însă acesta nu a făcut plângere la poliție, deși, la Antena 3, a prezentat buletine de analize medicale. Conform datelor citite în studio, nivelul de arsenic din sânge ar fi fost de 18,2 micrograme/litru, peste limita maximă admisă de 10, iar cel din urină de 359 micrograme, față de o limită maximă admisă de 15. Totodată, a fost prezentat și un rezultat pentru mercur în sânge de 14,5 micrograme, comparat cu o limită admisă de 5 micrograme. Băluță se înscrie pe linia unui șir de lideri PSD care au încercat să provoace emoție spunând că s-a încercat uciderea lor. Liviu Dragnea: „S-a încercat asasinarea mea. Am avut o tentativă anul trecut. În aprilie. Au venit patru străini, au fost cazaţi la Athenee Palace, din ce mi s-a spus. Au stat trei săptămâni aici. Am scăpat. Au ajuns în preajma mea” - august 2018, afirmații făcute la Antena 3. Liviu Dragnea a mai spus că asasinii ar fi fost plătiţi de "un om foarte celebru în lume". Nici o instituție a statului nu a confirmat afirmațiile sale.  Gabriela Firea: „Nu vreau să fac un păcat, dar în acest moment cred nimeni în situația mea nu ar exclude orice variantă. Și varianta unei întâmplări, și anume, a unui produs în care să se fi strecurat din greșeală, din eroarea unei fabrici. Dar și să se fi introdus acea mică sârmă sub formă rotundă, inițial, în alimente, pentru că ea în colon a fost găsită desfășurată, nu strânsă. Avea 4 cm. Nu aveam cum să o înghit atât de mare”, declara Gabriela Firea, în mai 2019, tot la Antena 3. „Există anumite persoane care îmi spun că tipul acesta de aliaj, în anumite condiții, de căldură sau de apropiere de anumite substanțe, facea acea sârmă mai mică sau de o anumită formă, încât să poată fi introdusă în mâncare. Medicii nu au explicație, noi nu avem explicații. Poate că vom rămâne cu această întrebare: dacă a fost o întâmplare sau dacă a fost o mână criminală”, mai susținea Firea.  Doina Pană, fost ministru al Mediului: „Eu am făcut o plângere la poliţie. Nu pot să vorbesc despre anchetă, dar vreau să vă spun că problema e foarte veche din 2-3 februarie 2018. Eram ministru la păduri pe vremea Guvernului Tudose, în noiembrie 2017 am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că am probleme foarte mari cu inima, modificări pe EKG cu iminenţă de infarct, am urmat un tratament, chiar m-au văzut mai mulţi specialişti şi cu toate astea m-am simţit tot mai rău. La un moment dat, pentru că epuizasem toate analizele specifice, s-au gândit să mă trimită într-un final la o analiză toxicologică şi în 15 ianuarie 2018 am aflat rezultatul: eram intoxicată cu mercur în concentraţie mare” - Digi 24, 9 mai 2019. Ea a sugerat că a fost otrăvită de mafia lemnului. În noiembrie 2022, procurorii DIICOT au clasat dosarul în care Doina Pană a reclamat că a fost otrăvită, după ce IML a stabilit că ea nu a fost intoxicată cu mercur. În ordonanţa de clasare obţinută de către Agerpres, procurorii notează că Doina Pană a adus ca principală probă fotocopia unui buletin de analize toxicologice din data de 16 ianuarie 2018, emis de către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Secţia ATI Toxicologie, cu toate că ea nu figurează în baza de date ca prezentată sau internată în perioada ianuarie 2018 – iunie 2018 în această unitate sanitară.

EXCLUSIV Adriana Georgescu, arestată pentru mită, a finanțat PNL. A primit funcții publice și de la liberali, și de la PSD
Investigații

EXCLUSIV Adriana Georgescu, arestată pentru mită, a finanțat PNL. A primit funcții publice și de la liberali, și de la PSD

Avocata Adriana Georgescu, membră PNL Sector 1, și Gheorghe Iscru, fals general SIE, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost prinși în flagrant de procurorii DNA în timp ce primeau 60.000 de euro mită de la afaceristul Jean Paul Tucan. Cei doi i-au promis afaceristului că îl pot scăpa de dosarele penale în urma unor intervenții la șeful DNA, la premier și la președintele României.   Dintr-o declarație de avere depusă în octombrie 2020 rezultă că liberala Adriana Georgescu a moștenit peste 182 de hectare de pădure în Prahova, mai multe terenuri agricole, o jumătate de vilă în Ploiești și o cincime dintr-o casă de 2.500 mp. Citește și: Cel mai dur atac al procurorului CSM Sandu la gruparea Savonea: „Sufletele noastre vor arde in iad” Documentele publice arată că, la finalul anului 2020, Adriana Georgescu era secretar general al PNL Sector 1, secretar regional al Organizației Femeilor Liberale București – Ilfov și consilier local la Sectorul 1. Totodată, ea a fost pe locul 16 pe lista candidaților PNL București la Camera Deputaților, listă în fruntea căreia se afla Ludovic Orban. Atunci, Adriana Georgescu a contribuit la campania PNL cu suma de 14.615 lei, fonduri proprii. Orban a adus-o la Transporturi Liberala Adriana Mihaela Georgescu și-a început cariera ca stagiar la Reprezentanța permanentă a României la Bruxelles în mai 2007. După patru luni la Bruxelles, ea a revenit tocmai în sânul Ministerului Transporturilor, condus atunci de Ludovic Orban. Astfel, pe filieră liberală, a fost numită într-una dintre cele mai importante funcții: director juridic al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. A părăsit funcția în octombrie 2008, cu două luni înainte de a pleca Ludovic Orban din funcția de ministru al Transporturilor. Preluată de Ioan Rus, instalată la CFR În perioada iunie 2009 – august 2010, Adriana Georgescu a fost director juridic și de resurse umane la Agenția Română pentru Dezvoltare Durabilă a Zonelor Industriale, o instituție publică aflată în subordinea Ministerului Economiei. A revenit în Ministerul Transporturilor în iunie 2014, pe funcția de consilier personal al ministrului Ioan Rus, parte a grupului PSD Cluj. După ce l-a consiliat timp de patru luni pe pesedistul Ioan Rus, Adriana Georgescu a fost plasată pe funcția de director juridic la CFR SA. Consilier local la Sectorul 1 În anul 2016, Adriana Georgescu a candidat pentru un post de consilier local la Sectorul 1 din partea PNL. Conform declarației sale de interese de atunci, ea era membru în biroul permanent al PNL Sector 1 și coordonator al Comisiei Transporturi din cadrul PNL București. A ajuns, însă, consilier local la Sectorul abia 1 în august 2019, nereușind să câștige un loc în 2016. A dat bani pentru campania PNL din 2020 Un an mai târziu, a candidat din partea PNL pentru un fotoliu de deputat de București. În capul listei se afla Ludovic Orban, în timp ce Adriana Georgescu se afla pe locul 16, neeligibil.  Documentele publicate în Monitorul Oficial arată că liberala Adriana Georgescu a contribuit la campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie 2020 cu suma de 14.615 lei, echivalentul a aproximativ 3.000 de euro. Din nou la Transporturi pe mâna liberalilor Tot atunci, ea a depus o nouă declarație de interese în care a menționat că deține simultan funcțiile de secretar general al PNL Sector 1 și secretar regional al Organizației Femeilor Liberale București – Ilfov. Funcțiile Adrianei Georgescu în 2020 (sursa: integritate.eu) PNL a avut grijă de ea și mai departe: în iulie 2022, a fost angajată la Ministerul Transporturilor, pe funcția de consilier personal a secretarului de stat Ion Popa, fostul președinte al PNL Argeș. Moșteniri imobiliare mari Liberala Adriana Georgescu a depus ultima declarație de avere în octombrie 2020. Din documentul citat rezultă că Adriana Georgescu moștenise câte o pătrime din cinci terenuri agricole situate în localitatea prahoveană Salcia. În total, vreo 8.500 de metri pătrați de teren agricol. A mai moștenit 1,822 milioane metri pătrați (182,2 hectare) de pădure în localitatea prahoveană Lapoș, plus cinci terenuri intravilane din care îi revin cote care echivalează cu aproape șase hectare. Georgescu își cumpărase în anul 2008 un apartament în București, dar a moștenit și jumătate dintr-o vilă de 182 mp în Ploiești, plus o cincime dintr-o altă vilă, situată Lapoș. Pe numele ei se mai afla un BMW din anul 2016, dar și datorii la bănci de 77.000 de lei. Din avocatură a declarat venituri de 116.000 lei, plus 4.587 lei de la Consiliul Local Sector 1. 

PNL dă semnale că nu e de acord cu măsurile sociale cerute de PSD: Nu există bani în buget
Politică

PNL dă semnale că nu e de acord cu măsurile sociale cerute de PSD: Nu există bani în buget

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că actuala coaliție de guvernare, deși „complicată” și „tensionată”, și-a demonstrat stabilitatea în Parlament. Potrivit acestuia, Partidul Național Liberal își dorește continuarea guvernării în actuala formulă. Abrudean a subliniat că PNL rămâne un factor de stabilitate politică și că menținerea coaliției este esențială pentru continuitatea guvernării. Măsuri sociale, condiționate de existența fondurilor Întrebat despre propunerile de măsuri sociale susținute de Partidul Social Democrat, Mircea Abrudean a precizat că acestea pot fi susținute doar dacă există resurse bugetare suficiente. Citește și: Ploiești, 2025: cheltuieli de personal mult reduse, datoriile exigibile - plătite, investiții duble față de 2024 Potrivit liberalului, fără bani în buget nu pot fi adoptate noi măsuri sociale, iar echilibrul bugetar trebuie să rămână o prioritate. Reforma administrației, cheia echilibrului bugetar Președintele Senatului a insistat asupra necesității reformei administrației publice, pe care a descris-o drept singura soluție reală pentru reducerea cheltuielilor și crearea de spațiu fiscal. Abrudean a arătat că premierul Ilie Bolojan susține ferm această reformă, considerată esențială pentru economii la buget și pentru finanțarea măsurilor destinate categoriilor vulnerabile și mediului economic. PNL respinge condiționările cu tentă electorală Referindu-se la solicitarea PSD de a adopta un pachet de solidaritate alături de măsurile de relansare economică, Abrudean a avertizat că astfel de condiționări riscă să creeze un climat electoral artificial. Acesta a subliniat că, deși toate partidele își doresc sprijinirea categoriilor vulnerabile, deciziile trebuie luate în funcție de realitățile bugetare, nu de calcule politice. Programul de guvernare, „linie roșie” pentru liberali Mircea Abrudean a amintit că Biroul Politic Național al PNL a adoptat o decizie clară de susținere a reformei administrației, considerată o „linie roșie” în cadrul coaliției. El a avertizat că nerespectarea programului de guvernare asumat public afectează credibilitatea clasei politice și actul de guvernare, subliniind că responsabilitatea și coerența sunt esențiale. Tensiuni în coaliție și impact asupra guvernării Întrebat dacă PSD joacă rolul unei opoziții interne, președintele Senatului a recunoscut că situația din coaliție este complicată și că aceste tensiuni se resimt în actul de guvernare. Abrudean și-a exprimat speranța că divergențele vor fi depășite, pentru a permite adoptarea bugetului de stat, un element crucial pentru stabilitatea economică, ratingul de țară și atragerea investițiilor. PSD susține pachetul de solidaritate și relansare economică Duminică, Partidul Social Democrat a decis, în Consiliul Politic Național, să susțină adoptarea în regim de urgență a unui pachet de relansare economică, însoțit de unul de solidaritate. Acesta vizează protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în contextul creșterii accelerate a costului vieții.

Aeroportul în care guvernarea PSD a „investit” 70 de milioane euro a avut zero pasageri în noiembrie
Eveniment

Aeroportul în care guvernarea PSD a „investit” 70 de milioane euro a avut zero pasageri în noiembrie

Un aeroport în care guvernarea PSD a „investit” 70 de milioane euro a avut zero pasageri în noiembrie. Este vorba de aeroportul din Tulcea care, oficial, este în subordinea Consiliului Județean Tulcea, dar, de facto, este controlat de președintele CJ din acest județ, Horia Teodorescu (PSD). Citește și: Misterioasa doamnă Fulger din Voluntari, care conduce trei aeroporturi și oferă consultanță aeroporturilor statului Aeroport în care guvernarea PSD a „investit” 70 de milioane euro a avut zero pasageri în noiembrie Stoian Vâlcu, un pensionar care joacă la Loto și care, profesional, nu are nici o legătură cu managementul aeroportuar, conduce aeroportul Tulcea.  Vâlcu era, în 2019, vicepreședinte al organizației județene a PSD Tulcea. Și în martie, aeroportul a înregistrat zero pasageri. Angajații aeroportului sunt în număr de 50, dar, pe lângă aceștia, mai sunt și angajați ai Vămii, poliției de frontieră și ai controlului anti-terorist.  În septembrie 2025, Antena 3 a anunțat că DNA a deschis un dosar penal privind modernizarea Aeroportului Tulcea, un proiect de peste 70 de milioane de euro. Potrivit acestui post, membrii Consiliului de Administrație și-au triplat indemnizațiile în 2025, ajungând la 69.828 de lei brut anual, iar cheltuielile cu personalul au crescut la 4,1 milioane de lei în 2024, aproape dublu față de 2022.  Aeroportul Tulcea, deși are o capacitate de 400 de pasageri pe oră, a avut un trafic de doar 47 de pasageri în primele cinci luni ale anului 2025.

PSD somează PNL și USR să accepte un pachet de 3,39 de miliarde de lei pentru „vulnerabili”
Politică

PSD somează PNL și USR să accepte un pachet de 3,39 de miliarde de lei pentru „vulnerabili”

PSD a decis duminică, în ședința Consiliului Politic Național, să susțină adoptarea în regim de urgență a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate. Măsurile vizează protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile, în contextul presiunilor tot mai mari generate de creșterea accelerată a costului vieții. „Adoptarea este obligatorie și nu este negociabilă” Potrivit unui comunicat de presă al partidului, adoptarea imediată a celor două pachete este „absolut obligatorie” și „nu negociabilă”. Citește și: DOCUMENTE Amica lui Sebastian Burduja, Corina Tarniță, profesoară la Princeton, apare în e-mail-urile lui Epstein Social-democrații consideră că întârzierea acestor decizii ar agrava situația economică și socială a milioane de români afectați de scumpiri. Sorin Grindeanu: Prioritatea absolută este nivelul de trai Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a subliniat că tema centrală a momentului este costul vieții și protejarea nivelului de trai. Acesta a avertizat că discuțiile politice sterile despre funcții sau scenarii de putere nu trebuie să blocheze măsurile esențiale pentru populație. Grindeanu a declarat că limita de suportabilitate a fost deja depășită și că România nu își mai permite experimente financiare care afectează direct cetățenii și companiile. Pachetul de relansare economică, vital pentru locurile de muncă PSD afirmă că pachetul de relansare economică este esențial pentru menținerea locurilor de muncă și pentru supraviețuirea firmelor românești. Măsurile sunt gândite pentru a susține economia reală într-un context marcat de inflație și incertitudine. Pachetul de solidaritate: sprijin pentru peste 5 milioane de beneficiari Pachetul de solidaritate vizează protecția minimă a celor mai afectați de austeritate: pensionari cu venituri mici, copii cu dizabilități, mame cu copii, veterani și persoane cu handicap. Impactul bugetar total al acestor măsuri este estimat la 3,39 miliarde de lei, pentru peste 5 milioane de beneficiari. Ajutoare financiare pentru pensionari, acordate în două tranșe PSD propune acordarea unui sprijin financiar în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie, pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari: 1.000 de lei pentru 1,24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei; 800 de lei pentru 497.000 de pensionari cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei; 600 de lei pentru 612.000 de pensionari cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei. De asemenea, social-democrații susțin introducerea unei scheme de ajutor pentru persoanele vulnerabile afectate de liberalizarea prețurilor la gaze, după modelul celei aplicate în domeniul energiei. PSD refuză tăierile din bugetul Educației Partidul anunță ferm că nu va accepta reduceri ale bugetului Educației. Potrivit PSD, diminuările de costuri operate în 2025 au generat deja probleme majore în sistemul de învățământ. Investițiile și protejarea comunităților locale, condiții esențiale PSD afirmă că va susține doar soluții care reduc presiunea asupra populației și economiei și va sancționa politic orice tentativă de prelungire a austerității pe seama categoriilor vulnerabile. Social-democrații cer ca aprobarea celor două pachete să aibă loc înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026. Totodată, partidul insistă pentru continuarea investițiilor în infrastructura mare de transport și sănătate, în programele din agricultură și pentru menținerea investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025. În acest sens, PSD consideră că autoritățile locale trebuie să păstreze, în cotele actuale, sumele provenite din impozitele și taxele locale colectate de la contribuabili.

Facturile la apă caldă și căldură să fie anulate dacă serviciile sunt livrate prost, cere PSD
Eveniment

Facturile la apă caldă și căldură să fie anulate dacă serviciile sunt livrate prost, cere PSD

Președintele PSD București și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat lansarea unei inițiative menite să protejeze bucureștenii care plătesc facturi ridicate la energie termică, deși serviciile de încălzire și apă caldă sunt întrerupte sau livrate sub standardele contractuale. Facturi neplătite dacă serviciile nu sunt livrate corespunzător Potrivit liderului PSD București, soluția propusă vizează stoparea plății facturilor la termie în situațiile în care apa caldă și căldura nu sunt furnizate în parametri normali sau sunt întrerupte perioade îndelungate. Citește și: Ministrul Pîslaru, disperat că PNRR-ul ar putea fi ratat: „Chestia asta mă scoate din minţi” În acest sens, grupul consilierilor PSD din Consiliul General al Municipiului București va depune, în cursul săptămânii viitoare, un proiect de hotărâre care să consacre acest principiu: cetățenii racordați la sistemul centralizat nu vor mai fi obligați să plătească pentru un serviciu nefuncțional. Daniel Băluță: „Oamenilor le-a ajuns cuțitul la os” Daniel Băluță afirmă că situația actuală este inacceptabilă și că mii de blocuri din București primesc apă caldă la temperaturi insuficiente, iar caloriferele sunt aproape reci. „Facem dreptate pentru bucureșteni, pentru că așa nu se mai poate. Apa este călâie, caloriferele sunt amorțite, iar oamenii plătesc sume uriașe. Lucrul acesta se va schimba”, a declarat președintele PSD București, făcând apel la toți consilierii generali să susțină inițiativa. Responsabilitatea, mutată de pe cetățeni pe furnizori Proiectul propus de PSD prevede că, în cazul în care serviciile nu sunt livrate la parametrii contractuali, responsabilitatea financiară nu mai revine cetățenilor, ci operatorilor din sistem. „Dacă nu se livrează apă caldă și căldură în parametri, să plătească cine este de vină. Oamenii nu plătesc nimic”, a subliniat Daniel Băluță, indicând explicit Termoenergetica și ELCEN drept entitățile care trebuie să își rezolve problemele interne fără a transfera costurile asupra populației. „Nu livrezi calitate, nu primești banii” Liderul PSD București afirmă că bucureștenii nu sunt interesați de disputele dintre producători și distribuitori, ci de calitatea serviciului pentru care plătesc. „Nu este problema noastră dacă e vina ELCEN sau Termoenergetica. Ne interesează să plătim pentru un serviciu de calitate. Dacă nu livrezi un produs corespunzător, nu primești banii”, a transmis Băluță. Promisiune fermă: fără plată din ianuarie Daniel Băluță a anunțat că măsura va avea efect retroactiv pentru cei afectați, începând cu luna ianuarie, și va viza atât apa caldă, cât și căldura. „Este o promisiune pe care o facem oamenilor care nu au primit agent termic la parametrii din contract. Din ianuarie, nu vor mai plăti nimic. Nici pentru apă caldă, nici pentru căldură”, a declarat acesta, adăugând că inițiativa reprezintă „o lecție” pentru instituțiile care, până acum, au invocat constant scuze și justificări.

Reconfigurarea puterii în PSD București: demisii pe linie și oameni-cheie în față
Politică

Reconfigurarea puterii în PSD București: demisii pe linie și oameni-cheie în față

Organizația PSD București a anunțat sâmbătă noile propuneri pentru funcțiile de președinte ale organizațiilor de sector 2, 4 și 6, în urma demisiilor înaintate de foștii lideri de filială. Cei care și-au dat demisia sunt Rodica Nassar (Sector 2), Andrei Trocan (Sector 4) și Gabriel Mutu (Sector 6). Nominalizările susținute de conducerea PSD București Propunerile pentru noile conduceri interimare au fost formulate de președintele PSD București, Daniel Băluță, și au fost susținute în unanimitate în cadrul organizației. Citește și: Ministrul Pîslaru, disperat că PNRR-ul ar putea fi ratat: „Chestia asta mă scoate din minţi” Astfel: - Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, a fost nominalizat pentru funcția de președinte al Organizației PSD Sector 2; - Alexandru Hazem Kansou, secretar executiv al PSD București, a fost propus pentru conducerea Organizației PSD Sector 4; - Adrian Vigheciu, viceprimar al Municipiului București, a fost desemnat pentru preluarea președinției Organizației PSD Sector 6. Validarea propunerilor, în Consiliul Politic Național Potrivit unui comunicat transmis de PSD București, aceste nominalizări vizează asigurarea conducerii interimare a celor trei filiale, până la organizarea de noi alegeri în perioada imediat următoare. Propunerile urmează să fie prezentate duminică în cadrul Consiliului Politic Național, pentru a fi supuse procedurilor statutare de validare. Daniel Băluță: „Bucureștiul are nevoie de o nouă abordare” În declarația sa, Daniel Băluță a subliniat necesitatea unei schimbări de viziune la nivelul organizației PSD București, cu accent pe politici orientate către oameni și pe corectarea inechităților sociale. „Organizația PSD București are nevoie de o nouă abordare, care să ne permită să punem în practică măsurile pe care ni le dorim și pe care trebuie să le implementăm în folosul oamenilor. Trebuie să redresăm Bucureștiul, să identificăm resursele necesare pentru a dezvolta orașul, dar să nu uităm niciodată că orașul este, înainte de toate, despre oameni”, a declarat Daniel Băluță. Președintele PSD București a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă o parte importantă a populației Capitalei, în contextul creșterii costului vieții, subliniind responsabilitatea socială a partidului. Totodată, acesta le-a mulțumit foștilor președinți de organizații de sector pentru activitatea depusă și și-a exprimat încrederea că, alături de noii lideri propuși și de președinții organizațiilor PSD din sectoarele 1, 3 și 5, partidul va continua să acționeze „pentru a face dreptate oamenilor care au cea mai mare nevoie de sprijin”.

A început măcelul în PSD cu ordin de la Olguța Vasilescu: doi șefi de mari organizații, demisie
Politică

A început măcelul în PSD cu ordin de la Olguța Vasilescu: doi șefi de mari organizații, demisie

Două demisii importante au fost anunțate în interiorul PSD, după ce Rodica Nassar și Gabriel Mutu au decis să renunțe la funcțiile de conducere pe care le dețineau în organizațiile de sector din București. Demisie la conducerea PSD Sector 2 Rodica Nassar și-a anunțat demisia din funcția de președintă a PSD Sector 2. Citește și: EXCLUSIV Cum a ajuns Claudiu Manda latifundiar milionar printr-o firmă fără angajați și cu profit minuscul. Rețeaua interlopilor, condamnaților și intermediarilor Anunțul a fost făcut public printr-un mesaj extrem de scurt, postat pe contul său de Facebook, care conținea un singur cuvânt: „Demisie”. Gabriel Mutu părăsește conducerea PSD Sector 6 Și Gabriel Mutu a anunțat că renunță la funcția de președinte al PSD Sector 6, după aproape 14 ani de mandat. Decizia, potrivit acestuia, vine din dorința de a permite deschiderea unei noi etape de organizare și consolidare a filialei, în interesul partidului și al comunității locale. Motivele demisiei, explicate public Într-o postare amplă pe Facebook, Gabriel Mutu a precizat că demisia este una asumată și că lasă în urmă o organizație matură, funcțională, precum și proiecte care trebuie continuate cu responsabilitate. El a amintit că, de-a lungul anilor, a reprezentat Sectorul 6 atât ca primar, cât și ca senator, în trei mandate consecutive. Gabriel Mutu rămâne în PSD Fostul lider al PSD Sector 6 a subliniat că va rămâne membru al organizației și că va continua să se implice acolo unde experiența sa poate fi utilă. Totodată, le-a mulțumit colegilor pentru colaborare, efort și încrederea acordată de-a lungul anilor.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră