luni 19 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

primar

197 articole
Eveniment

Chirica versus DNA: în ce condiții se poate ajunge la alegeri anticipate de primar la Iași

Chirica versus DNA: alegeri anticipate? Primarul de Iași, Mihai Chirica, rămâne cel puţin până vineri sub control judiciar. Acesta a contestat măsura dispusă de procurorii DNA, instanţa stabilind ziua de marți ca termen de pronunţare. Primarul s-a prezentat marți dimineaţă la Tribunal, însoţit de avocatul Marius Striblea. Citește și: PNL a umplut guvernul cu sute de sinecuri. Peste 1.800 de angajări în doi ani, peste o sută în ultimele luni Şedinţa de judecată nu a durat însă mult, întrucât apărătorul lui Chirica a solicitat acordarea unui nou termen, pentru a putea consulta dosarul. Decizia cu privire la controlul judiciar urmează să fie luată vineri. Vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Marius Striblea, s-a declarat convins că ziua de vineri va marca ridicarea controlului judiciar dispus împotriva lui Chirica. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Chirica versus DNA: în ce condiții se poate ajunge la alegeri anticipate de primar la Iași
Giurgiu ar putea rămâne fără căldură, de marți. Primarul PNL cere, disperat, ajutor
Eveniment

Giurgiu ar putea rămâne fără căldură, de marți. Primarul PNL cere, disperat, ajutor

Giurgiu ar putea rămâne fără căldură, de marți. Primarul municipiului, Adrian Anghelescu, a transmis o scrisoare deschisă Guvernului, Ministerului Finanţelor şi parlamentarilor PNL şi PSD în care afirmă că nu mai poate plăti agentul termic. Din lipsa banilor, livrarea agentului termic se va face de către furnizor doar către Spitalul Judeţean şi instituţii sociale. Primarul este membru al PNL. Giurgiu ar putea rămâne fără căldură Primarul explică faptul că, în 2021, a plătit 5,5 milioane de lei pentru subvenţia la încălzire pentru tot sezonul rece, iar acum deja a alocat 16 milioane de lei pentru doar 2 luni. Acesta explică faptul că, deşi a făcut demersuri pentru a obţine ajutor finaniar nu a primit până acum niciun răspuns, scrie news.ro. ”Această scrisoare deschisă pe care o lansez şi o susţin este în primul rând un strigăt disperat de ajutor, dar în acelaşi timp un apel la solidaritate şi la conectarea tuturor parlamentarilor PNL şi PSD pentru acelaşi deziderat, de a sprijini solicitarea administraţiei locale din Giurgiu. Vă aduc la cunoştinţă faptul că, în acest moment Primăria municipiului Giurgiu a epuizat toate resursele financiare disponibile, mai mult decât atât săptămana aceasta am vândut 700 de certificate de CO2, obţinând suma de 350.000 lei, bani care asigură agentul termic, până marţi 8 februarie 2022”, arată primarul în document. Timișoara, într-o situație similară Potrivit primarului, în situaţia în care municipalitatea din Giurgiu nu va primi un ajutor financiar cât mai repede, Uzina Termoelectrica Production Giurgiu va funcţiona în urma unui plan de urgenţă. Acesta a explicat că toate resursele financiare ale administraţiei din Giurgiu au fost epuizate pentru plata gazului în avans şi în curând nu o să mai poată asigura întreţinerea oraşului (plata operatorului de salubritate), dezvoltarea (proiecte noi) şi cofinanţarea pentru proiectele europene ce urmează să fie implementate. Citește și: Gabriela Firea ar dori postul de ministru al Muncii, spun surse din PSD Şi alte administraţii din ţară se confruntă cu probleme, cea mai gravă fiind la Timişoara.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră