vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: prescriere

35 articole
Justiție

Cherecheș, salvat de soacra pe care o vrea la pușcărie

Primarul Cherecheș ar putea fi salvat de soacra pe care o vrea la pușcărie: judecătoarea care urma să primească mita ar putea fi recuzată. De altfel, chiar edilul-șef din Baia Mare declara, miercuri seara, la România TV, că avocații i-au propus să o recuze pe judecătoare, dar a sugerat că el ar fi refuzat. Citește și: Guvernul a dat cea mai valoroasă și profitabilă companie de stat pe mâna unui politruc UDMR, cu studii dubioase, dar căsătorit cu fiica unui afacerist conexat la PSD, din Buzău Până la prescrierea faptei pe care ar fi comis-o primarul - luare de mită - mai sunt 169 de zile. Nu este clar ce s-ar întâmpla cu procesul său dacă una din cele două judecătoare de la Curtea de Apel ar fi obligată să se recuze. Soacra lui Cătălin Cherecheș ar fi fost prinsă în flagrant când intermedia o mită pentru judecătoarea care urma să pronunțe sentința în dosarul de corupție al primarului. Mita ar fi fost de 100.000 de euro. Cherecheș ar putea fi salvat de soacra pe care o vrea la pușcărie „Din câte știu de la soția mea, la ora 12 a fost la mormântul bunicilor mei cu mama, la ora 13 a plecat la Cluj că avea programare la medic fiind însărcinată și chiar i-am spus să mai stea 2 ore la birou și să plecăm amândoi și mi-a zis că pleacă pentru că vin părinții ei și s-au întâlnit la mall. Acolo au venit doi ofițeri să-i facă percheziție, nu au găsit nimic în mașină și s-a trezit că mama ei avea întâlnire cu o rudă a doamnei judecător. Paradoxal în secunda doi, mă trezesc cu sugestii de la avocați speciali că trebuie să fac urgent cerere de recuzare a judecătoarei respective. Păi de ce s-o recuz? Dacă doamna respectivă a făcut acest gen de onestitate și legalitate”, a spus Cherecheș. El a declarat că soacra sa ar trebui să ajungă la închisoare și a sugerat că va divorța: „Vă spun un lucru, dacă sotia mea m-a mințit, mi-a ascuns lucruri, indiferent din ce motiv, ea sau mama ei să îmi facă bine, în secunda doi, Chereches devine cel mai râvnit burlac al României (...) Mama soţiei mele să stea o sută de ani în închisoare dacă a făcut ceva greşit…”, a afirmat primarul Avocat: „Suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorului este afectată” Azi, un avocat citat de Gândul afirma că judecătoarea trebuie să se recuze. Citește și: PSD coace un nou atac la Pilonul II de pensii, prin banala schimbare, în noua lege a pensiilor, a cuvântului „și” cu „sau”. Un milion de persoane n-ar mai plăti contribuția la Pilonul II „La întrebarea dacă judecătorul cauzei poate să continue judecata în cauză, în opinia mea, răspunsul este negativ, pentru că unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de procedura penală este existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorului este afectată. Nu doar că este obligatoriu să existe imparțialitatea magistratului, dar, așa cum practica europeană a stabilit recent, chiar și aparențele pot prezenta importanță pentru că nu trebuie doar să se facă dreptate, ci să se și vadă că se face dreptate”, a susținut avocatul Adrian Briscan.

Cherecheș ar putea fi salvat de soacra pe care o vrea la pușcărie Foto: Facebook
Medicii șpăgari scapă prin prescrierea faptelor Foto: Facebook CSM
Eveniment

Medicii șpăgari scapă prin prescrierea faptelor

Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori în doar o lună a anului 2015 scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor. Ieri, un medic sătmărean, angajat al Casei Județene de Pensii Bihor, a scăpat de închisoare, deși avea peste 250 de capete de acuzare pentru luare de mită. Fapta sa s-a prescris. Acum două săptămâni, un alt dosar pentru șpăgi în serie, tot al unui doctor de la casa de pensii din Bihor, s-a prescris. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Medicii șpăgari scapă prin prescrierea faptelor Doctorul care a scăpat ieri, prin prescrierea faptelor, a fost trimis în judecată în decembrie 2020. Procurorii DNA au susținut că medicul ar fi luat: sume cuprinse între 50 şi 2000 de lei, respectiv între 50 şi 500 de euro (în total 90.370 de lei, 17.760 de euro, 100 de dolari americani, 20 de sticle de alcool dublu distilat din fructe (palincă) două pachete de cafea marca Lavazza de 250 grame fiecare) Potrivit DNA, șpăgile sale totalizau „491 de acte materiale”. El primea mită pentru a rezolva dosarele cu incadrarea în diferite grade invaliditate. Totuși, magistrații Tribunalului Satu Mare au dispus confiscarea specială a sumelor de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii, respectiv: 68.750 lei şi 17.410 euro. Citește și: Bătaie de joc în cazul condamnării lui Mario Iorgulescu: despăgubiri către familia celui ucis, plătite de o companie falită, nu de beizadeaua drogată. Condamnatul, în Italia, unde râde de stat 20 de șpăgi pe zi ca să-și facă datoria față de un invalid La 3 octombrie, o doctoriță care lucra tot la casa de pensii din Bihor și fusese prinsă cu 271 de șpăgi a scăpat prin prescriere. În primă instanță, Tribunalul Bihor o condamnase pe doctorița Emilia Mariana Cun la trei ani de închisoare cu suspendare și plata unei amenzi penale de 20.000 de lei. Însă, la 2 octombrie, Curtea de Apel Oradea a constatat că faptele s-au prescris. Curtea a aplicat deciziile pe prescripție ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ea era acuzată că, între 18 mai și 15 iunie 2015, ar fi primit bani, produse alimentare, alcoolice și cosmetice de la 272 de persoane. În total, aproape 29.000 de lei, 900 de euro și 10.000 de forinți în mai puțin de o lună, relatează Bihon. Potrivit informațiilor din hotărârea primei instanțe, erau zile în care peste 20 de persoane ar fi lăsat la cabinetul doctoriței din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală Bihor, plicul cu „atenții”: între 50 de lei și 400 de lei pe pacient. În schimbul șpăgilor, Emilia Cun nu ar fi făcut decât să-și îndeplinească sarcinile de serviciu: întocmea decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectua revizuirea medicală a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență ori întocmea formularele de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Chereches, pus sub control judiciar Foto: Facebook
Eveniment

Primarul din Baia Mare, pus sub control judiciar

Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj par a fi deciși să nu-l lase pe Cătălin Cherecheș să scape cu fuga: primarul din Baia Mare a fost pus, ieri, sub control judiciar, așa că va trebui să se prezinte periodic la poliție. El nu are nici dreptul de a părăsi țara. Citește și: Cum a reușit o mână de militari ucraineni pe jet ski-uri să lovească Crimeea, prima oară după 2014, și să se bată ore întregi cu forțele rusești, inclusiv aviația În plus, magistrații accelerează procesul, ca să evite prescrierea, care ar avea loc în 210 zile. Primarul din Baia Mare, pus sub control judiciar În acest dosar, Cherecheș a fost condamnat, în primă instanță, la cinci ani de închisoare cu executare. Citește și: Primarul Cherecheș din Baia Mare, disperat: internat la urgențe ca să amâne procesul, dar judecătorii nu-l cred. Miracolul fișei medicale care a ajuns de la Baia-Mare la Cluj în timp record „Curtea de Apel Cluj a amânat, vineri, procesul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, pentru data de 19 octombrie, la ora 10.00, pentru a-i da posibilitatea avocatului din oficiu să studieze dosarul. Magistrații au mai decis plasarea lui Cherecheș sub control judiciar pe 60 de zile, pentru a preîntâmpina sustragerea acestuia de la judecată sau de la o eventuală pedeapsă cu închisoarea, care ar fi definitivă. Cherecheș s-a prezentat, vineri, la Curtea de Apel Cluj având un avocat din oficiu și un avocat ales, pe Stanca Gidro, fost decan al Baroului Cluj, care au solicitat acordarea unui termen pentru studierea dosarului. Procurorul de ședință l-a acuzat pe Cherecheș că urmărește prin diverse tertipuri amânarea cauzei și prelungirea procesului până în aprilie 2024 când fapta de luare de mită se prescrie”, relatează Cluj 24. Citește și: EXCLUSIV Pescobar, țepar cu acte în regulă: o firmă de leasing i-a pus sechestru pe o mașină neplătită. Și ANAF a pus sechestru pe un autoturism al firmei de la „Taverna Racilor” Data de 19 octombrie a fost stabilită pentru următoarea înfățișare pentru că, pe 17 octombrie, la Înalta Curte de Casație și Justiție se va judeca cererea lui Cherecheș de strămutare a procesului. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, s-a căsătorit la 3 septembrie cu creatoarea de modă Tabita Gliga. Ceremonia a fost organizată pe Câmpia Tineretului, un loc public emblematic pentru oraș, și transmisă LIVE pe pagina de Facebook a primăriei.

Ceasul ticăie pentru primarul Cherecheș din Baia Mare Foto: Facebook
Justiție

Ceasul ticăie pentru primarul Cherecheș din Baia Mare

Ceasul ticăie pentru primarul Cătălin Cherecheș din Baia Mare: judecătorii de la Curtea de Apel i-au respins cererea de recuzare a completului de judecată și l-au amendat cu 4.000 de lei fiindcă nu s-a prezentat la instanță. Cherecheș trebuia să se prezinte săptămâna trecută la proces, dar în ziua respectivă s-a internat în spital în Baia Mare, invocând probleme cardiace, iar instanța a amânat cauza pentru marți la ora 13. Citește și: Primarul Cherecheș din Baia Mare, disperat: internat la urgențe ca să amâne procesul, dar judecătorii nu-l cred. Miracolul fișei medicale care a ajuns de la Baia-Mare la Cluj în timp record Dar edilul-șef al Băii Mari nu s-a prezentat nici marți, deși a fost externat din spital. Ceasul ticăie pentru primarul Cherecheș din Baia Mare Cherecheș, recent căsătorit, a susținut că a avut un atac de inimă la 13 septembrie, când se îndrepta cu mașina spre Cluj, la proces. Joi, 14 septembrie, la 7.40, primarul a fost înregistrat la UPU a spitalului județean Baia Mare. În mod miraculos, fișa sa medicală a ajuns la Cluj, la Curtea de Apel, la ora 10.00 dimineața. De la Baia Mare la Cluj sunt 142 de kilometri de drum pe o singură bandă. „Instanța a apreciat că absența de azi și recuzarea au fost tertipuri al lui Cherecheș pentru tergiversarea cauzei, astfel că i-a aplicat o amendă de 5000 de lei, care este maxim posibil. Următoarea înfățișare a fost stabilită pentru 29 septembrie, ora 10”, scrie Cluj 24. Cătălin Cherecheș este judecat de Curtea de Apel Cluj în faza de apel după ce a fost condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Publicația locală 2Mnews arată că mai sunt doar 200 de zile până când și acest dosar al lui Cherecheș se prescrie. Citește și: Ciolacu a mințit din nou: creșterile de taxe și impozite, de cinci ori mai mari decât tăierile de cheltuieli ale statului. În iulie spunea: „Greul trebuie să îl ducă statul, nu mediul privat” El a scăpat, prin prescrierea faptelor, de un alt dosar în care era acuzat de luare de mită, efectuarea de operatiuni incompatibile cu functia pe care o indeplineste și fals în declaratii sau corupere a alegatorilor. Acest proces nu a reușit, timp de zece ani, să ajungă la o concluzie, așa că faptele s-au prescris.

O judecătoare plătește zeci de mii de euro unei clarvăzătoare care amenință că-i îmbolnăvește copilul Foto: Facebook Clarvăzătoare Alberia Maria
Eveniment

Judecătoare plătește zeci mii euro unei clarvăzătoare

România, secolul XXI: O judecătoare din Sibiu plătește zeci de mii de euro unei clarvăzătoare care amenință că-i îmbolnăvește copilul. Însă, după ce judecătoarea a depus plângere, colegele victimei au tergiversat procesul până când fapta s-a prescris. Citește și: Primarul Cherecheș din Baia Mare, disperat: internat la urgențe ca să amâne procesul, dar judecătorii nu-l cred. Miracolul fișei medicale care a ajuns de la Baia-Mare la Cluj în timp record În primă instanță, clarvăzătoarea a fost condamnată la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, în formă continuată. Între timp, judecătoarea care s-a lăsat șantajată a fost promovată la o instanță superioară. Judecătoare plătește zeci de mii de euro unei clarvăzătoare În actul de sesizare al instanţei, înregistrat în 2017, se arată că "în sarcina inculpatei s-a reţinut, în esenţă, că în perioada octombrie - noiembrie 2014, profitând de credulitatea şi starea emoţională deosebită a persoanei vătămate, i-a solicitat acesteia suma de 38.000 euro, prin intermediul email-urilor, comunicând că în caz contrar copilul ei va suporta consecinţe grave, cu referire chiar la decesul lui, sumă remisă în mai multe tranşe, pentru a nu se produce cele prezise". Din analiza ansamblului materialului probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că, iniţial, în perioada decembrie 2012 - iunie 2013, între persoana vătămată şi numitul (...) a avut loc o corespondenţă, referitoare la situaţia familială a acesteia, în cadrul căreia cel din urmă i-a sugerat să depună o sumă de bani la două biserici, pentru copilul ei, pentru a fi ferit de suferinţele ce ar urma în eventualitatea producerii unui divorţ al bunicilor materni. După ce "clarvăzătorul" ar fi suferit un accident de circulaţie, femeia i-a trimis acestuia, cu titlu de împrumut, 2.000 de euro, sumă necesară intervenţiilor chirurgicale, şi ulterior 1.700 de euro, pe numele "asistentei" acestuia, pentru a fi depuşi la două biserici din Ungaria. Împrumut de la familie pentru a acoperi șantajul "În perioada octombrie - noiembrie 2014, inculpata (...) i-a prezentat persoanei vătămate, prin intermediul email-urilor, diverse scenarii implicând copiii lor, în sensul producerii unor evenimente nefericite, chiar şi decesul acestora, fapt ce a condus la remiterea în mai multe tranşe a sumei de 38.000 euro, pentru a nu se concretiza evenimentele 'prezise''', se arată în motivare. Pentru că nu deţinea suma solicitată la un moment dat, respectiv 10.000 de euro, persoana vătămată a realizat un împrumut bancar. Altădată, pentru a obţine suma de 28.000 de euro, persoana vătămată a apelat la tatăl său, care i-a împrumutat suma de 26.000 de euro, diferenţa fiind reprezentată de economiile personale ale acesteia. Inculpata i-a trimis la un moment dat din Ungaria persoanei vătămate un pachet ce conţinea un crucifix, destinat a asigura protejarea fiului acesteia. Judecătoarea nu s-a întâlnit niciodată cu clarvăzătoarea "Aceasta indică faptul că persoana vătămată credea că există persoane capabile să prevadă viitorul ori să aibă acces la informaţii privind terţe persoane pe o cale de natură ezoterică ori parapsihologie. Această credinţă în existenţa unor persoane cu capacităţi ezoterice superioare majorităţii oamenilor explică şi faptul că în momentul primirii acelor e-mail-uri, persoana vătămată a trăit o stare de temere derivată din posibilitatea ca membrii familiei sale să fie victimele unor evenimente nefericite. (...) persoana vătămată a remis o sumă mare de bani, respectiv 38.000 euro, unei persoane pe care nu a cunoscut-o niciodată în persoană, este uşor de înţeles faptul că aceasta chiar credea că interlocutorul este o persoană care are capacitatea de a determina producerea unor evenimente nefaste, cu atât mai mult cu cât s-a recomandat ca fiind un colaborator al numitului (...) persoana cu presupuse abilităţi de clarviziune, la care a apelat iniţial persoana vătămată, în considerarea credinţei sale că acesta într-adevăr are capacitatea de a previziona viitorul. De vreme ce persoana vătămată a crezut în puterile paranormale ale interlocutorului, cu consecinţa remiterii sumelor de bani solicitate în mod injust, pentru a evita ca familia sa să sufere, se reţine că mesajele pe care aceasta le-a primit, de la o presupusă colaboratoare a acestuia, au avut aptitudinea de a insufla persoanei vătămate o stare de temere serioasă", a mai scris instanţa. Opt ani, fapta s-a prescris Aceasta a avut însă în vedere că termenul de prescripţie pentru infracţiunea dedusă judecăţii este de 8 ani şi a reţinut că răspunderea penală pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune s-a prescris în martie 2023. În ceea ce priveşte banii, s-a reţinut că inculpata a remis persoanei vătămate suma de 10.000 de euro, astfel încât s-a analizat temeinicia pretenţiilor doar pentru suma de 28.000 de euro. Citește și: Mama lui Vlad Pascu, către fiul ei, în arest: Eu vreau să-ți fac dosar medical, să te trimită pe aici, pe Rahova. Este centru de tratare de dependențe La vremea respectivă, persoana vătămată activa la o judecătorie din judeţul Sibiu, iar actualmente este judecător la o instanţă superioară, arată Agerpres.

Gheboasă a bătut grav un polițist (sursa: Facebook/Gheboasa)
Justiție

Gheboasă a bătut grav un polițist

Gheboasă a bătut grav un polițist. Se vinde, după concertul susținut la UNTOLD de Gheboasă, povestea tristă a acestuia: abandonat de părinți, crescut într-un mediu complicat, rom discriminat. Gheboasă a bătut grav un polițist Dar Gheboasă este mai mult decât atât. Este un bătăuș de polițiști. În 2017, împreună cu câțiva prieteni, l-a băgat în spital pe un om al legii la Târgoviște. Și a scăpat de pușcărie din motive neelucidate. Citește și: O nouă mărturie despre practicile controversate ale Nordis, compania imobiliară controlată de soțul Laurei Vicol, șefa PSD a Comisiei juridice din Camera Deputaților: „Intenția lor e să păcălească oamenii” "Polițistul Prodan a fost bătut violent de către numitul Gavriș (Gheboasă), la instigarea unui prieten de-ai săi în legătură cu un dosar penal pe care polițistul (victima) îl întocmise acestuia cu privire la infracțiuni la regimul rutier. Din nefericire pentru polițistul Prodan, faptele lui Gavriș (Gheboasă) s-au prescris, având în vedere tergiversarea nejustificată a Parchetului care ancheta fapta de ultraj și vârsta inculpatului la data săvârșirii faptei (în minoritate). Având în vedere violența cu care a fost bătut de Gheboasă, prescrierea acelor fapte, nerespectarea de către Parchet a dispozițiilor instanțelor de judecată, putem afirma că la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, ori s-au petrecut fapte grave de corupție prin protejarea inculpatului Gavriș, fie de gravă neglijență. Dosar nesoluționat în cinci ani Astfel, după cinci ani de zile de tergiversare a dosarului penal, vom fi nevoiți să chemăm în judecată Ministerul Public și personal procurorii de caz pentru a răspunde în legatură cu acest dosar.", a spus Adrian Cuculis, avocatul polițistului, potrivit Fanatik. Citește și: Succesul lui Gheboasă nu e deloc întâmplător: în spatele „muzicii” sale se află oamenii care au produs și „Teambuilding”, mega-lovitura de public din cinematografe Polițistul bătut a cerut în instanță grăbirea cercetărilor în acest dosar, dar nu a avut mare succes. La cel mai recent termen de judecată, din februarie a.c., s-a stabilit "termenul de 4 luni pentru finalizarea urmăririi penale în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte sub nr. 49/P/2018". Acest termen a fost atins în iunie a.c., dar Gheboasă este liber ca pasărea cerului, inclusiv să cânte.

Parchetul îi trimite în judecată pe șefii Jandarmeriei
Justiție

Parchetul îi trimite în judecată pe șefii Jandarmeriei

Cinci ani de la Jandarmeriada din 10 august 2018, Parchetul îi trimite în judecată pe șefii Jandarmeriei, dar faptele se vor prescrie în scurt timp. Parchetul a anunțat în această dimineață că a trimis în judecată 16 inculpați, dintre care patru în rezervă. Cei 16 sunt acuzați de „abuz în serviciu și fals intelectual” și de „purtare abuzivă”. Pentru purtare abuzivă - fapta de care sunt acuzați 13 dintre jandarmi - termenul de prescriere este de cinci ani. Pentru abuz în serviciu, fapta de care sunt acuzați trei șefi ai jandarmilor, termenul de prescriere este de opt ani. Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, arată Codul Penal. Purtarea abuzivă este reglementată de articolul 296 din Codul penal și, în caz de lovire sau alte violențe, prevede o pedeapsă maximă de opt luni de închisoare. În consecință, un proces care ar dura măcar trei ani i-ar putea salva, prin prescriere, pe toți acuzații. Citește și: Ștefan Mandachi s-a supărat pe Aeroportul Otopeni pentru că l-a pus să plătească parcarea. Omul de afaceri și-a lăsat mașina timp de șase zile în parcarea unde costă 20 lei/oră Iată lista celor acuzați, confrom comunicatului Parchetului general: Parchetul îi trimite în judecată pe șefii Jandarmeriei „În cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul 10 august”, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele: Procurorii Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpați, cercetați în stare de libertate, astfel: - inculpatul col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), în prezent ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual; - inculpatul col. (r) CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu; - inculpatul col. (r) SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu; - inculpatul col. (r) CIOBANU LAURENȚIU CRISTIAN, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă şi o infracţiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul col. POPESCU CĂTĂLIN RĂZVAN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real; - inculpatul col. ZĂVOIANU MARIAN ION, ofițer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă; - inculpatul lt.col. DUMITRU ADRIAN COSTEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă şi trei infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul mr. MOLDOVEANU LUCA FLORIN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul cpt. MIHAI MARIUS DANIEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul plt. adj. (r) BELECCIU ALIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă; - inculpatul plt. maj. BÎRSAN MARIAN CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul plt. adj. BOLAT CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă; - inculpatul plt. adj. şef BUZATU GEORGE, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul plt. adj. CARMOCANU FLOREA, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul plt. adj. şef (r) CUSTRIN BARDAHAN PAVEL, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă; - inculpatul plt. maj. (r) ZAMFIR GEORGE CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă”. Care sunt faptele de care sunt acuzați, tot potrivit Parchetului General: Câțiva jandarmi și-au recunoscut faptele „Din probatoriul administrat de procurori a rezultat următoarea situație de fapt: În data de 10 august 2018, la ora 23.11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piața Victoriei din municipiul București, col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, în calitate de comandant al acțiunii, precum și inculpații CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, și SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, în calitate de coordonatori ai aceleiași acțiuni, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piața Victoriei (aproximativ 30.000 persoane), intervenție pe care ulterior au și condus-o. Faptele inculpaților au avut drept consecințe îngrădirea libertății de întrunire și a dreptului la integritate fizică și psihică a manifestanților prezenți în Piața Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum și provocarea de suferințe fizice sau leziuni ce au necesitat între 1 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că intervenția în forță a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesității, gradualității și proporționalității, principii consacrate de reglementările legale în materie și reflectate în jurisprudența CEDO. Astfel, s-a reținut că jandarmii au acționat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale, ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor. În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe de calibru 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână. În ceea ce-l privește pe inculpatul col. CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un raport de acțiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menționat că prefectul municipiului București ar fi aprobat intervenția în forță a militarilor jandarmi asupra demonstranților adunați în Piața Victoriei. În privința celorlalți inculpați, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul dispozitivului de asigurare și restabilire a ordinii publice din Piața Victoriei, distinct de ordinul de intervenție în forță dat de către primii trei inculpați menționați anterior, au înlesnit utilizarea forţei fizice și mijloacelor tehnice din dotare sau le-au folosit împotriva unor protestatari în mod nejustificat, cauzându-le acestora suferințe fizice și/sau leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare între 1 și 50 zile de îngrijiri medicale. Precizăm că în acest dosar s-au dispus și soluții de clasare, două disjungeri față de doi inculpați, cu care s-au încheiat ulterior două acorduri de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, precum și alte disjungeri în vederea identificării unor jandarmi cu privire la care, din cercetările efectuate, au rezultat indicii referitoare la săvârșirea unor fapte de natură penală. Menționăm că, până la data de 01.08.2023, dintre persoanele vătămate, 312 s-au constituit părți civile în cauză. Procurorii militari au dispus introducerea în procesul penal, în calitate de părți responsabile civilmente, a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Menționăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Militar București. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă (sursa: playtech.ro)
Eveniment

Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă

Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, marţi, încetarea procesului împotriva Elenei Udrea, ca urmare a prescrierii faptelor, în dosarul în care fostul ministru primise la instanţa de fond o condamnare de opt ani închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009. Prescriere - Elena Udrea, Ioana Băsescu scapă Magistraţii au pus în aplicare deciziile Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, fiind anulată astfel condamnarea de 8 ani aplicată de Curtea de Apel Bucureşti. În acelaşi dosar, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, fiindu-i anulată o pedeapsă de cinci ani închisoare primită la Curtea de Apel Bucureşti pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor. De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de șase ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond patru ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la trei ani cu suspendare pentru delapidare. Citește și: Demisii și demiteri inutile la vârful instituțiilor care puteau opri ororile din azile: nimeni nu explică „orbirea” celor care au controlat centrele unde bătrânii erau torturați Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea. În plus, Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să plătească suma de 119.000 lei către partea civilă Oil Terminal SA. Decizia instanţei este definitivă. Contracte fictive pentru bani din corupție În prezent, Udrea se află închisă la Penitenciarul Târgşor, unde execută o condamnare de şase ani primită în dosarul "Gala Bute". Conform DNA, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Citește și: DOCUMENT Pandele a mințit: Direcția de Asistență Socială Voluntari a făcut anchetă socială la unul din azilurile groazei. Direcția e în subordinea primarului, care știa de centre "Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă", mai spune DNA. Șpagă pentru contracte publice Concret, în perioada octombrie - noiembrie 2009, Elena Udrea, care îndeplinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, l-a determinat Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăţi comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare. Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului "Schi în România". Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri Anchetatorii arată că, în cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societăţile comerciale depindea de deciziile ministrului, care stabilea prioritatea plăţilor. În condiţiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare şi existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, societăţile care executau lucrări depindeau de deciziile Elenei Udrea. Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plată a societăţilor, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare. Sume camuflate în publicitate Astfel, Elena Udrea i-a indicat lui Gheorghe Nastasia atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei). În perioada 27 noiembrie - 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală. Brațul lung ai ministrei Dezvoltării În aceeaşi perioadă, Elena Udrea l-a determinat pe Victor Tarhon, preşedintele CJ Tulcea, să pretindă şi să primească de la reprezentantul unei alte societăţi comerciale (om de afaceri) suma de 691.029 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte şi efectuarea la timp a plăţilor. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu CJ Tulcea mai multe contracte finanţate de MDRT. Astfel, în perioada 26 octombrie - 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate, suma totală de 691.029 lei. DNA susţine că nici de această dată serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale. Și Ioana Băsescu avea un rol Procurorii mai arată că, în luna decembrie 2009, Ioana Băsescu i-a cerut lui Silviu Ioan Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an. În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de Silviu Ioan Wagner a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de Ioana Băsescu, care a şi intermediat încheierea tranzacţiei. Citește și: EXCLUSIV Azilul fără canalizare din Voluntari funcționa în casa unuia dintre fondatorii Scorseze Security, companie de pază care a primit zeci de contracte publice În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010, s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia lui Wagner, ca urmare a faptului că nu a primit niciun document justificativ pentru suma achitată în avans. Şi de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de Wagner neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi şi nu mai achiziţionase niciodată publicitate de asemenea valoare). Niște bani, folosiți pentru o excursie în Cuba Mai mult, firma "prestatoare" nu desfăşurase anterior activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii. Pe 19 februarie 2010, la două zile de la încasarea banilor, firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de Giovanni-Mario Francesco, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu. DNA arată că între cele două societăţi nu au existat în realitate niciun fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societăţii de stat reprezentată de Wagner. În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinută a fost folosită în interes personal de Ioana Băsescu şi Giovanni-Mario Francesco pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.

Medicamentele pentru boli grave, decizie salvatoare (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Medicamentele pentru boli grave, decizie salvatoare

Medicamentele pentru boli grave, decizie salvatoare. Chiar dacă sunt prescrise de medici în afara recomandărilor de pe prospect, trebuie plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Medicamentele pentru boli grave, decizie salvatoare Coroborată cu sentinţe recente ale Curţii ieşene de Apel, o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trasează drumul pe care îl au de urmat bolnavii a căror ultimă speranţă este un medicament folosit neconvenţional. E.C.G. s-a adresat justiţiei la începutul lunii decembrie a anului trecut. Cazul ieşencei era similar cu al multor altora, afectaţi de boli grave. Citește și: Șansa lui Halep în cazul unei suspendări pentru dopaj și de ce un precedent în materie o ajută. O eventuală suspendare poate fi redusă masiv în instanță Tratamentul convenţional nu mai funcţiona, iar medicii erau forţaţi să apeleze la medicamente recomandate pentru alte forme ale bolii decât cea de care suferea pacienta. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Claudiu Manda scapă, prin prescriere, de un dosar
Politică

Claudiu Manda scapă, prin prescriere, de un dosar

Încă un succes al viitorilor pensionari speciali: soțul Olguței Vasilescu, europarlamentarul PSD Claudiu Manda, scapă, prin prescriere, de un dosar în care ajutoarele sociale erau folosite drept mită pentru cumpărarea voturilor. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat încetarea procesului fostului preşedinte PSD Dolj Claudiu Manda, în urma intervenirii prescripţiei penale. În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj Marius Nicolae Simcelescu a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, dar decizia nu este definitivă. Claudiu Manda scapă, prin prescriere, de un dosar În 2015, fostul primar PSD din Bratovoești, Ion Marin, a acordat ajutoare ilegale către 60 de săteni din Bratovoești. Când inspectorii agenției de plăți și inspecție socială au depistat această fraudă, primarul a apelat la europarlamentarul Claudiu Manda, soțul primarului Craiovei, Olguța Vasilescu. Primarul era deranjat de faptul că beneficiarii ajutoarelor sociale trebuiau să dea înapoi banii primiți ilegal, în total peste 300.000 de lei, și asta însemna că aceștia nu l-ar mai fi votat. De altfel, în acuzarea DNA se subliniază această problemă: “Trebuie arătat că punctul de pornire a întregii construcţii infracţionale l-a constituit temerea sau mai bine spus certitudinea faptului că PSD va pierde sprijinul electoral al beneficiarilor de ajutor social de pe raza comunei Bratovoeşti, nemulţumiţi de faptul că fuseseră obligaţi să restituie unele sume încasate în mod necuvenit cu titlu de ajutor social“. Manda s-a implicat personal și a sunat la agenția județeană de plăți și inspecție socială, dar funcționarii de acolo au refuzat să-l asculte pe director, un militant PSD, și să semneze documente falsificate. Până la urmă, afacerea din 2015 a fost depistată de DNA. Primarul PSD din Bratovoești și-a recunoscut fapta și a primit doi ani cu suspendare. Beneficiarii ajutoarelor sociale, alegători PSD În aprilie 2021, fostul preşedinte al PSD Dolj Claudiu Manda şi fostul director al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj Marius Nicolae Simcelescu au fost trimişi în judecată de DNA pentru folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, respectiv abuz în serviciu. Manda era acuzat că a intervenit, în 2015, pe lângă Simcelescu, pentru a şterge, în mod nelegal, datoriile unor beneficiari de ajutor social din comuna Bratovoeşti, în cazul cărora se constatase că a fost încasat în mod necuvenit. Intervenţia lui Manda „ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social", arăta DNA. „Intervenţia inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obţinerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid şi pentru primarul comunei Bratovoeşti, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoeşti, faţă de care AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obţinute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) şi de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj", arăta DNA. Citește și: ANALIZĂ Dezastrul de după grevă: viitorul premier s-a dovedit un laș, AUR – în ascensiune, deficitul bugetar va exploda și va ucide PNRR, opoziția de dreapta – inexistentă Dosarul DNA a fost trimis la Înalta Curte.

Medic din Ploiești, care a trimis o gravidă să nască la București, a scăpat de acuzații Foto: Ziarul Incomod
Eveniment

Medic Ploiești, gravidă nască București, scăpat acuzații

Un medic din Ploiești, care a trimis o gravidă să nască la București, cu taxiul, iar copilul a murit pe drum, a scăpat de acuzații urmare a prescrierii, scrie Observator de Prahova. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Medicul era cercetat pentru neglijență în serviciu şi vătămarea fătului. Medic din Ploiești, care a trimis o gravidă să nască la București, a scăpat de acuzații „Dosarul fusese trimis în instanță abia anul trecut, la opt ani de la comiterea faptelor şi când acestea erau deja prescrise. În octombrie 2014, medicul Andreea Raluca Vasiloiu de la Maternitatea din Ploieşti a primit în urgență o gravidă şi a trimis-o pe aceasta cu taxiul la un spital din Capitală, copilul murind pe drum blocat in vaginul mamei. Tânăra al cărei copil a murit la naștere este din localitatea Scorțeni şi s-a prezentat la spital în urgență, cu ambulanța, având membranele rupte. Medicul Andreea Raluca Vasiloiu, în loc să o interneze în spital, i-a recomandat femeii să ia un taxi şi să plece la un spital în București, lucru pe care tânăra viitoare mamă l-a şi făcut. Citește și: EXCLUSIV Loteria Română scoate la vânzare 6.260 de „păcănele” achiziționate în 2013 și niciodată folosite. Acestea ar fi putut aduce venituri de un miliard de euro Pe drum, copilul s-a născut, însă a rămas blocat în vaginul mamei, decedând. Medicul Andreea Raluca Vasiloiu continuă să profeseze la Maternitatea din Ploieşti, iar în această perioadă, este în concediu întrucât va deveni mamă, au declarat pentru News.ro surse din spital.

Dominic de Habsburg, dosar penal prescris (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Dominic de Habsburg, dosar penal prescris

Dominic de Habsburg, dosar penal prescris. Arhiducelele Austriei, mare duce de Toscana, a scăpat într-un final basma curată din faţa judecătorilor ieşeni. Dominic de Habsburg, dosar penal prescris Dominic de Habsburg, fiul principesei Ileana şi nepot al regelui Ferdinand, fusese acuzat de distrugere, după ce a lăsat conacul de la Poieni să fie furat cărămidă cu cărămidă, de săteni. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Procurorii s-au codit să-l ancheteze, iar când dosarul a ajuns în instanţă, deja era târziu. Alţi patru ani s-au scurs cu termene amânate pe chestiuni procedurale sau pentru completarea dosarului. Citește și: De ce sunt veseli Ciucă și Ciolacu în privința PNRR: România poate obține lejer o renegociere a Planului, cum au făcut deja Italia, Germania, Franța. Berlinul refuză chiar reforma pensiilor Decizia din mai anul trecut a Curţii Constituţionale a clarificat lucrurile: răspunderea penală s-a prescris. Faptul a fost confirmat de magistraţii Judecătoriei luna trecută. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Parchetul General: Plagiatul lui Ciucă, prescris (sursa: gov.ro)
Justiție

Parchetul General: Plagiatul lui Ciucă, prescris

Parchetul General: Plagiatul lui Ciucă, prescris. Un procuror de la Parchetul General a dispus clasarea dosarului penal deschis în urma unei plângeri în care s-a reclamat faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Parchetul General: Plagiatul lui Ciucă, prescris Potrivit unui răspuns al Parchetului General trimis joi Agerpres, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 republicată (fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie), fapta s-a prescris, iar în cazul infracţiunii de uz de fals în formă continuată, procurorul a constatat că "fapta nu există". Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Dosarul penal a fost soluţionat prin ordonanţă de clasare la data de 15 martie 2023, după cum urmează: clasarea cauzei cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 197 alin.1 din Legea nr. 8/1996 republicată (fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale (art. 16 alin. 1 lit. f Cod de procedură penală); clasarea cauzei cu privire la infracţiunea de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 323 Cod penal, cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal, întrucât fapta nu există (art. 16 alin.1 lit.a Cod de procedură penală)", se arată în răspunsul Parchetului General. Acuzații de plagiat de la Șercan Dosarul a fost deschis în februarie 2022, iar ancheta penală a blocat mai bine de un an cercetarea tezei de doctorat de către Universitatea Naţională de Apărare "Carol I". Jurnalista Emilia Şercan a publicat, pe 18 ianuarie 2022, un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul "Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", susţinută în anul 2003 la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I". Emilia Şercan afirmă că mai multe pagini din lucrarea premierului au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice. Ciucă invocă experiența de luptă De cealaltă parte, premierul Nicolae Ciucă a declarat că alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002). Citește și: Emilia Șercan acuză un „kompromat” ochestrat de stat, după ce fotografii personale au ajuns pe site-urile de adulți "În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar şi în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menţionată cel puţin într-un loc sursa bibliografică. Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific în niciun fel, fapt ce poate fi dovedit şi de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată. Sintagme şi formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen "pilon de stabilitate" etc.) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil - precum geopolitica -, unde semantica trebuie neapărat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate", a afirmat Ciucă.

"Bombardier" amenință polițiștii, fapta se prescrie (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

"Bombardier" amenință polițiștii, fapta se prescrie

"Bombardier" amenință polițiștii, fapta se prescrie. În seara zilei de 12 septembrie 2015, doi polițiști rutieri au cerut unui BMW alb să oprească pe bulevardul Independenței, înainte de intersecția din Târgu Cucu. "Bombardier" amenință polițiștii, fapta se prescrie Autoturismul condus de Florin Pancu avea aplicate pe geamurile laterale ale portierelor din față folii de culoare neagră, neomologate RAR. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În plus, șoferul vorbea la telefon fără un dispozitiv „hands free” și nici nu purta centura de siguranță. Nu era prima întâlnire dintre Pancu și polițiștii rutieri, șoferul fiind sancționat și în trecut pentru fapte similare. Citește și: România, cel mai tăcut susținător al Ucrainei: în timp ce Polonia tocmai a anunțat că a trimis deja avioane MiG-29 Ucrainei, Aurescu susține în continuarea muțenia Bucureștiului De această dată însă, reacția sa a fost violentă. A început imediat să-i amenințe pe polițiști, înregistrarea video făcută de aceștia începând cu expresia „o dau în ultraj, o dau în pușcărie”. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Prădător sexual, aproape iertat de CCR (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Prădător sexual, aproape iertat de CCR

Prădător sexual, aproape iertat de CCR. Florinel Duduc a fost trimis în judecată în 2020, fiind acuzat de procurorii DIICOT că ar fi batjocorit, şantajat şi umilit trei tinere din Iaşi. Prădător sexual, aproape iertat de CCR Bucureşteanul le aborda pe reţele de socializare, folosindu-se de mai multe conturi, cu nume fictive. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online După ce-şi studia victimele, aflând unde învăţau şi din ce mediu proveneau, le convingea să-i trimită fotografii sau filmări cu ele, ori chiar să se întâlnească. Citește și: Ciolacu tocmai a pornit un război cu Comisia Europeană: viitorul premier a declarat răspicat că prevederile din PNRR asumate de România nu vor fi respectate și cere noi „discuții” O fată a fost abordată în 2018 în vacanţa de iarnă, iar în septembrie Duduc s-a întâlnit cu ea, la domiciliul acesteia. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră