vineri 21 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: parc

12 articole
Eveniment

Rechinul-balenă robotizat dintr-un parc din China

Rechinul-balenă robotizat dintr-un parc din China. Vizitatorii unui parc marin din China, nemulțumiți de un rechin-balenă robotizat Rechinul-balenă robotizat dintr-un parc din China Vizitatorii parcului marin "Xiaomeisha Sea World" din Shenzhen, China, au fost dezamăgiți când au descoperit că uriașul rechin-balenă din acvariu era de fapt un robot. Citește și: EXCLUSIV Nordis achiziționa trimestrial câte o mașină de lux. În trei ani a luat un BMW, un Bentley și opt Mercedes-uri, toate noi. În parcare avea deja un Porsche, un Ferrari și alte șase Mercedes-uri Parcul și-a redeschis porțile pe 1 octombrie, după o renovare de cinci ani, însă a fost rapid criticat din cauza prețurilor ridicate și a diversității limitate de animale marine expuse. Principala nemulțumire a vizitatorilor a fost legată de rechinul-balenă robotizat, construit de parc din cauza interdicției de a captura această specie din sălbăticie. Imaginile distribuite online au dezvăluit că peștele era o creație mecanică, ceea ce a generat reacții negative pe platforma de recenzii Dazhong Dianping. Mulți vizitatori s-au declarat dezamăgiți de utilizarea recuzitei în loc de animale reale. Reacția conducerii parcului În replică, conducerea parcului a explicat că nu este permis comerțul cu rechini-balenă și că ar fi neetic să fie ținuți în captivitate. Potrivit parcului, robotul are scopul de a sensibiliza vizitatorii cu privire la protecția acestei specii. Acesta nu este primul incident de acest gen în China. În mai, o grădină zoologică din Taizhou a devenit virală pe rețelele sociale după ce a prezentat doi câini din rasa Chow Chow pictați pentru a arăta ca urșii panda, ceea ce a stârnit controverse.

Rechinul-balenă robotizat dintr-un parc din China (sursa: straitstimes.com)
Cel mai mare proiect eolian românesc (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Cel mai mare proiect eolian românesc

Cel mai mare proiect eolian românesc: un amplu proiect de energie verde în care sunt implicate și firmele ieșene Euro Construcții Arhis și Crops Beton ar urma să schimbe peisajul județului Botoșani. Cel mai mare proiect eolian românesc Grupul de firme din Iași se pregătește să construiască un ansamblu eolian format din 42 de turbine eoliene, în extravilanul comunelor Adășeni, Avrămeni, Manoleasa și Mitoc, pe o suprafață de teren de aproape 84 de hectare. Citește și: FOTO Ciolacu și Geoană, la aceeași masă, cu Ponta alături. Cei trei par să se simtă foarte bine împreună. Șeful PSD și secretarul general adjunct NATO pot fi adversari la prezidențiale Ansamblul eolian, denumit "Ansamblu eolian CEE Avrămeni; CEE Adășeni; CEE Mitoc Sud", este gândit la o capacitate totală de aproximativ 305 MW, puterea instalată fiind împărțită în trei unități: 75 MW, 112 MW și 118 MW. Valoarea totală a investiției este estimată la peste 730 milioane de euro, iar dezvoltatorul este firma locală Mitoc Partners SRL, la care apar ca asociați Alerion Clean Power Ro SRL (75%), producător italian de energie electrică din surse regenerabile, și Black Sea Development Partners SRL (25%), societate deținută de avocatul român Edward Dobre. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Vântul rusesc aduce investiții eoliene imense (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Vântul rusesc aduce investiții eoliene imense

Vântul rusesc aduce investiții eoliene imense. Un nou parc eolian, similar cu cel de la Ruginoasa, va fi amenajat în judeţul Iaşi, la Hârlău. Vântul rusesc aduce investiții eoliene imense Consilierii locali au aprobat recent planul urbanistic zonal, iar la şedinţa de plen au participat şi reprezentanţi ai investitorului, care au dezvăluit cuantumul investiţiei – 80 milioane euro. Citește și: Judecătoarea Pivniceru, primă de pensionare de 30.000 de euro. Pensia anuală, aproape 400.000 de lei. Alți judecători cer aceeași primă în instanță În proiect este implicat grupul francez Solveo Energies, iar de avizarea şi autorizarea proiectului se ocupă firma ACK Paşcani, patronată de fostul senator Florin Constantinescu. Această din urmă companie a intermediat şi construcţia parcului eolian de la Ruginoasa, a multimiliardarului ucrainean Rinat Ahmetov. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Lupi după pradă în Munții Apuseni (sursa: Facebook/Parcul Natural Apuseni)
Mediu

Lupi după pradă în Munții Apuseni

Lupi după pradă în Munții Apuseni. Lupii evită, în general, omul, dar montaniarzii care se abat prin păduri e bine să fie foarte atenți la acest animal. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online În multe locuri din România, lupii au o prezență deloc de neglijat. În Apuseni, de exemplu. Lupi după pradă în Munții Apuseni "Lupi surprinși pe camerele de monitorizare. Puţine mamifere sunt atât de loiale şi de puternic ataşate de grupul din care fac parte, precum lupul. Spre deosebire de alte canide, ca de exemplu vulpile sau coioţii, lupul, de obicei, există pentru haita sa. În cadrul haitei, lupii îşi vor demonstra în mod constant rangul pe care îl deţin. Când doi lupi dintr-o haită se întâlnesc, cel care are rangul superior, va manifesta , faţă de cel din rang inferior, un comportament agresiv şi încredere prin ridicarea cozii, îndreptarea urechilor spre înainte, ridicarea buzei superioare, într-un rânjet, şi încercarea de a părea cât mai mare şi ameninţător posibil. RNP Romsilva-Administratia Parcului Natural Apuseni R.A. administrează aria naturala protejata de interes național Parcul Natural Apuseni împreună cu trei arii naturale protejate de interes comunitar denumite situri Natura 2000 (ROSCI 0002 Apuseni, ROSPA 0081 Munții Apuseni – Vlădeasa, ROSCI 0016 Buteasa) si 55 de arii naturale protejate de interes național de mici dimensiuni (rezervații si monumente ale naturii) incluse in Parcul Natural Apuseni.", a scris administrația Parcului pe Facebook.

Fostul europarlamentar Cătălin Ivan, parc fotovoltaic (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Mediu

Fostul europarlamentar Cătălin Ivan, parc fotovoltaic

Fostul europarlamentar Cătălin Ivan, parc fotovoltaic. Unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din judeţul Iaşi va fi construit pe raza comunei Vlădeni. Fostul europarlamentar Cătălin Ivan, parc fotovoltaic Proiectul este într-un stadiu avansat de avizare, iar în prima parte a acestui an ar putea fi emisă autorizaţia de construire. Parcul va avea o capacitate instalată de 31 MW şi va cuprinde aproape 50.000 de panouri solare. Citește și: Îngrijorare în Ucraina: Rusia pregătește o ofensivă masivă. Putin are 320.000 de soldați pe front, dublu față de forța inițială. „Cred că a început”, spune un comandant ucrainean Unul dintre asociaţii firmei, cel care i-a şi adus pe investitori la Iaşi, este fostul europarlamentar Cătălin Ivan. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cimitir-parc la Cluj, primul din România (sursa: Monitorul de Cluj)
Eveniment

Cimitir-parc la Cluj, primul din România

Cimitir-parc la Cluj, primul din România. Este cel mai modern cimitir-parc din România, potrivit autorităților din Cluj. Cimitir-parc la Cluj, primul din România Acesta va fi deschis pentru înhumări abia din primăvara lui 2023, în contextul în care locurile de veci din celelalte cimitire din Cluj-Napoca se epuizează treptat. Potrivit primarului Emil Boc, autoritățile urmăresc deja asigurarea cadrului legal pentru extinderea acestui cimitir-parc, care abia urmează să fie deschis. Citește și: VIDEO Cinci morți și 27 de răniți, din care șase, copii, la Dnipro, după ce un bloc de locuințe a fost lovit de o rachetă rusească "Cimitirul este gata, este pregătit, dar l-am pregătit astfel încât să aibă și continuitate după ce îl dăm în folosință. Deja trecem la etapa următoare, de extindere, utilizând în primul rând cimitirele existente, pentru a putea valorifica locurile de veci existente. În această primăvară, cu siguranță, vom fi nevoiți să trecem și la înhumări în noul cimitir de pe strada Moș Ion Roată, pentru că am ajuns la capacitatea maximă a celorlalte cimitire. Trebuie să avem continuitate, iar în momentul în care vom deschide cimitirul, trebuie să avem deja pașii legali și instituționali pregătiți, de extindere a cimitirului", a declarat edilul Emil Boc, în cadrul unei intervenții la un post local de radio, potrivit Monitorului de Cluj.

Statul, țepuit la notariatul Scântei (CCR) (sursa: Facebook/Laura-Iuliana Scântei)
Investigații

Statul, țepuit la notariatul Scântei (CCR)

Statul, țepuit la notariatul Scântei (CCR). Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) a cumpărat un parc eolian cu aproape 15 milioane de euro, bani publici, dar centralele eoliene sunt încă ipotecate pentru o datorie de aproximativ 667.000 de euro. Cu toate acestea, Bogdan Stănescu susține că a plătit toți banii și nu există vreo o ipotecă, deși documentele oficiale îl contrazic. Defapt.ro a dezvăluit în exclusivitate că această afacere a fost legalizată la cabinetul notarului Iulia Scântei, fostă senatoare PNL, în prezent judecătoare la Curtea Constituțională. Întâmplător sau nu, SAPE este deținută integral de Ministerul Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu, colegul de partid al Iuliei Scântei. SAPE, frate, SAPE, până dai de stele-n ape Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie, compania Ministerului Energiei condusă de Bogdan Stănescu, a decis în urmă cu aproape un an de zile să cumpere un parc eolian de 15 MW amplasat pe vârful muntelui Curcubăta Mică. Parcul eolian era deținut de firma Energo Proiect, patronată de Sorin Bădău. Prețul tranzacției a fost stabilit 14,73 milioane euro. Cu o zi înainte de finalul anului 2021, pe 30 decembrie, SAPE i-a plătit lui Sorin Bădău un avans de 7,365 milioane euro. Citește și: EXCLUSIV Senatoarea PNL Laura Iuliana Scântei, viitoare judecătoare la CCR, plătită ca notar cu sute de mii de lei de o firmă a Ministerului Energiei, condus de colegul ei de partid Virgil Popescu Tranzacția de la finalul anului 2021 a fost perfectată la cabinetul notarului Iulia Scântei, pe atunci senatoare PNL și colegă de partid cu liberalul Virgil Popescu, ministrul Energiei, acum judecător CCR. Onorariul notarial pentru jumătate din tranzacție a fost calculat la aproximativ 365.000 de lei, plus TVA în valoare de 69.253 lei. Laura Scântei a spus că nu știe cum a fost selectată de către SAPE, dar cu siguranță nu a contat faptul că este colegă cu ministrul liberal Virgil Popescu. Statul, țepuit la notariatul Scântei (CCR) Parcul eolian trebuia să intre integral în proprietatea SAPE, respectiv a statului român, încă din vara acestui an. Dar, surpriză: extrasul de Carte Funciară nr. 71071 arată că asupra centralelor eoliene și a construcțiilor este intabulat un drept de ipotecă pentru suma de 666.678 euro în favoarea companiei Energo Proiect SRL. Suma de bani reprezintă diferența de preț neîncasată de societatea lui Sorin Bădău. Ceea ce înseamnă că tranzacția nu s-a finalizat. Citește și: EXCLUSIV Statul le plătește șefilor din Energie permise de mătrășit bani publici până la zece milioane de euro. Oficial, e vorba de „polițe de asigurare a răspunderii manageriale” Cu toate acestea, SAPE susține că a dobândit dreptul de proprietate integral asupra activului la data de 20 mai 2022, dată de la care a început amortizarea investiției. Mai mult, Bogdan Stănescu a transmis, la solicitarea Defapt.ro, că „din informațiile publice rezultă că ipoteca la care faceți referire nu se confirmă. Plata tranzacției a fost efectuată integral”. Însă informațiile din extrasul de Carte Funciară îl contrazic pe Bogdan Stănescu. Întrebat ulterior cum explică existența ipotecii în Cartea Funciară, Bogdan Stănescu a refuzat să comenteze. Stănescu, prințul CA-urilor Bogdan Stănescu este unul dintre cei mai bine plătiți angajați ai statului român. De exemplu, Ministerul Economiei i-a plătit 64.000 de lei anul trecut doar pentru funcția de administrator special la Oltchim. Pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Depogaz, companie care înmagazinează subteran gazele naturale, a încasat puțin peste 212.000 lei. Totodată, Stănescu este membru și în Consiliul de Administrație al Rompetrol Rafinare, de unde a încasat anul trecut nu mai puțin de 180.000 de lei. Ceea ce înseamnă că statul român i-a virat în conturi nu mai puțin de 456.000 lei anul trecut doar din CA-uri. Bogdan Stănescu și-a secretizat salariul de la SAPE, deși acesta trebuie să fie public, fiind plătit de la buget. Președintele Klaus Iohannis a încasat un salariu de aproape 180.000 de lei anul trecut. Iar premierul Nicolae Ciucă a primit indemnizații pentru funcția de ministru al Apărării și premier al României în cuantum de 165.000 lei. Cei doi demnitari ai statului român au încasat cumulat numai 345.000 lei.

Parc de distracții pe mormântul Azovstalului (sursa: Twitter)
Internațional

Parc de distracții pe mormântul Azovstalului

Parc de distracții pe mormântul Azovstalului. Rusia vrea să transforme fostul combinat Azovstal într-un parc industrial sau de distracții, scrie The Moscow Times. Conform Ministerului rus al Apărării, în total 2.439 de soldaţi şi ofiţeri ucraineni, majoritatea membri ai batalionului de extremă-dreapta Azov, s-au predat la Mariupol după ce trupele ucrainene au încetat pe 16 mai să opună rezistenţă la Azovstal. Parc de distracții pe mormântul Azovstalului Procesul de reconstrucție a parcului a început deja, a anunțat vicepremierul rus Marat Khusnullin. „Nu e nevoie să restaurăm Azvostalul. Zona poate continua să funcționez ca parc industrial sau de distracții”. Proprietarul fostei uzine Rinat Akhmetov, cel mai bogat om al Ucrainei, a declarat luna trecută că intenționează să dea în judecată Rusia pentru prejudicii de 20 de miliarde de dolari ca urmare a distrugerii combinatului. În timpul atacurilor asupra Azvostalului au murit 153 de angajați. Citește și: Ucraina va căpăta un statut foarte important, deși neoficial, de partener al NATO. În limbaj diplomatic, Stoltenberg se referă la „un pachet exhaustiv de asistenţă” Khusnullin a mai transmis că Rusia intenționează să extindă capacitatea portului Mariupol și să dezvolte turismul local. „Costurile acestei lucrări sunt greu de estimat, dar sunt destul de mari”, a spus el pentru Rossiya 24. https://www.youtube.com/watch?v=MwRsBL0sC4I&ab_channel=EpochTimesRom%C3%A2nia Denis Pushilin, liderul autoproclamat al Republicii separatiste Doneţk a declarat săptămâna trecută că uzina Azovstal va fi transformată într-un parc industrial, parc public sau zonă rezidenţială. Rusia a preluat controlul deplin asupra Mariupol luna trecută, când cei aproximativ 2.500 de soldați ucraineni din subteranele combinatului s-au predat. Unii dintre prizonierii de la Azovstal au fost transferați în Rusia, iar comandanții ucraineni capturați ar fost trimiși în renumita închisoare Lefortovo din Moscova.

Comisar de poliție, bătut la joacă (sursa: monitorulcj.ro)
Eveniment

Comisar de poliție, bătut la joacă

Comisar de poliție, bătut la joacă. Parcurile de joacă din România au devenit locuri ale violenţei şi consumului de alcool. Comisar de poliție, bătut la joacă Mulţi ieşeni reclamă faptul că nu îşi mai pot duce copiii în parcuri deoarece intră în conflict cu indivizi dubioşi. Un asemenea caz a avut loc miercuri seară, când tatăl unui copil, comisar de poliţie la Secţia 5 Bularga, a fost lovit cu capul în gură şi cu un pumn în faţă. Citește și: În Republica Moldova se poate: averile acumulate prin acte de corupție vor putea fi confiscate. Proiect de lege susținut de Maia Sandu, votat în primă lectură Totul, după o ceartă cu un grup de bărbaţi care manevrau dispozitivele de forţă instalate de către autorităţi pentru a stimula mișcarea în rândul tinerilor. Continuarea, în Ziarul de Iași.

"Nu se pot construi blocuri pe versanți alunecători" (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

"Nu se pot construi blocuri pe versanți alunecători"

"Nu se pot construi blocuri pe versanți alunecători". Intenţia de a fi construite două blocuri într-o zonă de case din Copou a agitat spiritele ieri la Primărie. Aproape 20 de locuitori de pe str. Aurora au fost prezenţi la o dezbatere, ocazie cu care şi-au exprimat dezacordul faţă de proiectul imobiliar. "Nu se pot construi blocuri pe versanți alunecători" Între aceştia şi reprezentantul beneficiarului au avut loc des schimburi de replici, iar discuţiile nu au dus către un acord. Din contră, ambele părţi sunt determinate să-şi caute dreptatea în instanţă. Citește și: Avalanșa de angajări la Guvern nu se mai oprește: Ministerul Economiei, plus 10% la schema de personal. Fondurile Europene au anunțat deja: numărul angajaților crește cu 30% După dezbaterea de ieri, proiectul poate, teoretic, să ajungă şi în dezbaterea Consiliului Local (CL) pentru o eventuală aprobare, dar rămâne de văzut dacă executivul municipalităţii va introduce investiţia pe ordinea de zi a unei viitoare şedinţe. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Polițistul s-a sinucis în parc, ziua (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Polițistul s-a sinucis în parc, ziua

Polițistul s-a sinucis în parc, ziua. Concluzia anchetei în cazul poliţistului care s-a împuşcat în cap în Parcul Copou este, până la acest moment, că tânărul de 25 de ani s-ar fi sinucis din cauza depresiei. Polițistul s-a sinucis în parc, ziua În urma declaraţiilor luate apropiaţilor acestuia de către anchetatori, a rezultat faptul că tânărul se afla într-o perioadă tulbure a vieţii sale. Citește și: Cernihiv este supus unui „atac colosal”, în ciuda afirmațiilor Moscovei privind reducerea operațiunilor, spune primarul orașului Autorităţile mai aşteaptă rezultatele histopatologice ale medicilor de la Institutul de Medicină Legală Iaşi. Din care vor să afle dacă acesta se drogase înainte de a se sinucide. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Trebuie să fie parc, nu buncăr (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Trebuie să fie parc, nu buncăr

Trebuie să fie parc, nu buncăr. Lucrările de amenajare a unui nou parc la Iaşi se desfăşoară în ritm de melc. Trebuie să fie parc, nu buncăr Parcul "eGreen", de pe bld. C.A. Rosetti, ar trebui finalizat în mai puţin de două luni. Însă, realitatea din teren este departe de a confirma acest termen de execuţie. O spune şi Primăria: gradul fizic al lucrărilor este de 40%. Citește și: Valer Dorneanu, președintele CCR, prietenul Kremlinului: vizită neavizată în Rusia și premiu de la Sputnik Chiar dacă proiectul nu este unul complex, la aproape doi ani de la debutul lucrărilor, peisajul este unul dezolant: movile imense de pământ acoperă terenul, iar cabluri şi materiale de construcţii sunt lăsate la voia întâmplării. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră