duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: gaz

65 articole
Internațional

Fără gaz rusesc în iarna viitoare

Fără gaz rusesc în iarna viitoare. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat miercuri Uniunea Europeană să se pregătească pentru "întreruperea completă" a gazelor din Rusia, transmite dpa. Fără gaz rusesc în iarna viitoare Şefa executivului european a declarat că Comisia intenţionează să anunţe planuri de urgenţă la nivelul UE, la jumătatea lui iulie, pentru a asigura transportul gazelor "acolo unde este cea mai mare nevoie de ele", în cazul sistării complete a furnizării de gaz rusesc. Ea a informat la zi Parlamentul European, la Strasbourg, despre progresele realizate de UE în eliminarea dependenţei de importurile de energie din Rusia, în contextul războiului din Ucraina. Invazia rusă din această ţară a declanşat sancţiuni europene împotriva Moscovei, care a reacţionat prin blocarea unor livrări. Ca urmare, importul de gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA s-a triplat, pe ansamblul UE, faţă de anul 2021, în timp ce importurile medii lunare prin conductele de gaze din Rusia a scăzut cu o treime, a arătat von der Leyen. Energia regenerabilă, în cărți Preşedinta CE a respins apelurile la temporizarea tranziţiei Uniunii către energia regenerabilă, deşi Europa se confruntă cu o criză energetică tot mai acută. "Noul mediu de securitate este cel mai bun argument pentru accelerarea dezvoltării regenerabilelor", a susţinut ea, adăugând că aceste surse de energie "ne asigură independenţa faţă de combustibilii fosili ruseşti". Citește și: Boris Johnson, mesaj foarte important în favoarea Ucrainei: Teritoriul capturat de Rusia poate fi recuperat. Întreaga comunitate internațională sprijină Kievul Concurenţa continuă pentru resursele limitate de combustibili fosili nu va face altceva decât să crească preţurile şi să îl finanţeze pe preşedintele rus Vladimir Putin, a arătat von der Leyen. "Este evident că Putin continuă să folosească energia ca pe o armă", a declarat ea, precizând că Rusia a sistat deja livrările de gaze către 12 state membre ale Uniunii Europene.

Fără gaz rusesc în iarna viitoare (sursa: Facebook/European Commission)
Rusia seamănă haos pe piața europeană de energie (sursa: Facebook/Robert Habeck)
Internațional

Rusia seamănă haos pe piața europeană de energie

Rusia seamănă haos pe piața europeană de energie. Reducerea livrărilor de gaz rus către Europa via Nord Stream, decisă recent de Moscova, reprezintă un "atac" care urmăreşte "semănarea haosului pe piaţa europeană a energiei", a afirmat marţi ministrul german al Economiei şi Climei, Robert Habeck, relatează AFP. "Ceea ce am văzut săptămâna trecută capătă o altă dimensiune. Reducerea livrărilor de gaz prin Nord Stream este un atac la adresa noastră", a afirmat ministrul german într-un discurs rostit la Berlin în faţa patronilor din industrie. Rusia seamănă haos pe piața europeană de energie Acest "atac economic" a fost "comis în mod deliberat" de Vladimir Putin, a adăugat el. "Am văzut deja acest mod de mai multe ori, cu reducerea livrărilor de gaz în Bulgaria, Polonia sau în Danemarca", a precizat ministrul german. Citește și: Lupte feroce pentru Insula Șerpilor: Ucraina încearcă să recucerească minuscula stâncă din Marea Neagră care are o importanță strategică uriașă "Este vorba de a semăna haos pe piaţa europeană de energie" prin "creşterea preţurilor", a avertizat Robert Habeck. Grupul rus Gazprom a scăzut săptămâna aceasta livrările către Europa prin gazoductul Nord Stream cu 40%, apoi cu 33%, invocând o problemă tehnică. Dar pentru guvernul german, este o decizie politică, menită să cântărească în confruntarea dintre Moscova şi ţările occidentale privind războiul din Ucraina. Pentru a face faţă acestei scăderi a livrărilor, Berlinul a anunţat duminică o utilizare sporită, până în 2024, a centralelor pe cărbune pentru a produce energie electrică, potrivit Agerpres. O decizie incomodă pentru acest guvern de coaliţie care a promis că va elimina treptat cărbunele până în 2030.

Gazprom suspendă livrările de gaz în Olanda (sursa: Facebook/Gazprom)
Internațional

Gazprom suspendă livrările de gaz în Olanda

Gazprom suspendă livrările de gaz în Olanda. Gigantul rus al gazelor naturale Gazprom suspendă, începând de marţi, livrări către furnizorul GasTerra, deţinut în parte de către statul olandez, în urma refuzului acestuia de a plăti în ruble, anunţă firma olandeză, relatează AFP. ”Gazprom a anunţat că întrerupe aprovizionarea începând de la 31 mai”, a anunţat într-un comunicat, luni, GasTerra, subliniind că a ”anticipat acest lucru şi a cumpărat dn altă parte”. Gazprom suspendă livrările de gaz în Olanda După lansarea invaziei Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, şi impunerea unor sancţiuni occidentale Moscovei, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut, la 31 martie, cumpărătorilor de gaze naturale ruseşti din ţări ”neprietene” să plătească în ruble, în conturi din Rusia, altfel aprovozionarea urmând să fie întreruptă. Citește și: Erdogan face jocurile lui Putin în Marea Neagră: potrivit Kremlinului, Turcia ar colabora cu Rusia la deblocarea exporturilor de cereale rusești și ucrainene. Ce vrea Putin la schimb ”GasTerra a îndemnat în mai multe rânduri Gazprom să-i respecte structura de plată şi obligaţiile de livrare convenite prin contract, din nefericire în zadar”, anunţă întreprinderea, potrivit The Guardian. ”GasTerra nu se conformează cerinţelor de plată”, anunţă compania, subliniind că acest lucru ar prezenta ”riscul încălcării sancţiunilor elaborate de UE”, dar şi ”riscuri financiare şi operaţionale”. În urma deciziei gigantului rus, două miliarde de metri cubi de gaze naturale urmează să nu mai fie furnizate Olandei, până în octombrie, precizează GasTerra, care insistă că a ”anticipat acest lucru şi a cumpărat gaze naturale din altă parte”. Guvernul olandez a anunţat că ”înţelege” decizia GasTerra de a nu se conforma cererii ”unilaterale” a Gazprom. ”Această decizie nu are nicio consecinţă asupra aprovizinării fzice cu gaze naturale a gospodăriilor olandeze”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter ministrul Mediului şi Energiei Rob Jetten.

Ungaria a șantajat UE până a obținut derogare(sursa: HungaryToday.hu)
Internațional

Ungaria se opune sancțiunilor UE împotriva Rusiei

Ungaria se opune sancțiunilor UE împotriva Rusiei. Ungaria nu poate sprijini noul pachet de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei în forma sa actuală, inclusiv un embargou asupra importurilor de ţiţei rusesc, a declarat prim-ministrul Viktor Orban vineri la radioul de stat, citat de Reuters. Orban a spus că propunerea actuală a Comisiei Europene ar echivala cu o "bombă atomică" aruncată asupra economiei ungare, adăugând că Budapesta este pregătită să negocieze dacă observă o nouă propunere care să răspundă intereselor Ungariei. Ungaria se opune sancțiunilor UE împotriva Rusiei Printre altele, într-o scrisoare citată joi de Financial Times (FT), premierul Viktor Orban i-a declarat de asemenea preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen că Ungaria nu poate să susţină cel mai recent plan de sancţiuni ale UE "în forma sa actuală". "Dacă comisia insistă asupra adoptării propunerii sale, va trebui să-şi asume întreaga responsabilitate pentru un eşec istoric în cursul integrării europene", a notat Orban, potrivit Agerpres. Citește și: Decizie comună extrem de importantă a Germaniei și SUA: cele două țări nu vor recunoaște nici un câștig teritorial al Rusiei în Ucraina, vor susține țara invadată până la capăt Diplomaţii UE se ceartă cu privire la planurile anunţate de Von der Leyen săptămâna aceasta de a elimina treptat toate importurile de ţiţei rusesc sau de petrol rafinat, ca parte a celui de-al şaselea pachet planificat de sancţiuni împotriva Moscovei, drept represalii pentru invazia din Ucraina. Ungaria, fără ieşire la mare şi care se bazează în mare măsură pe petrolul rusesc, precum şi Slovacia ar beneficia de o perioadă mai lungă de eliminare treptată conform propunerilor UE. Dar pachetul a depăşit cu mult consensul UE, i-a scris Orban lui Von der Leyen, notează FT. Ungaria, dependentă de Rusia lui Putin Pentru "Ungaria, sancţiunile propuse necesită o modernizare serioasă a infrastructurii alternative de aprovizionare şi o rearanjare completă a capacităţilor noastre de rafinare", a notat Orban. "Aceste eforturi necesită timp şi investiţii care sunt redundante şi, prin urmare, nu pot fi finanţate în conformitate cu criteriile de piaţă". "Nici Ungaria şi nici UE în ansamblu nu sunt pregătite să adopte şi să pună în aplicare măsurile propuse de comisie. Sancţiunile ar trebui adoptate într-un moment în care toate condiţiile prealabile necesare sunt îndeplinite în toate statele membre", se mai spune în scrisoare. Sancţiunile au "deturnat resursele naţionale necesare către investiţii redundante în combustibili fosili, în timp ce finanţarea relevantă din partea UE ne este disponibilă doar pe hârtie", a notat Orban, făcând aluzie la disputele de lungă durată dintre Budapesta şi Bruxelles privind distribuţia fondurilor UE şi asupra statului de drept, care au întârziat recuperarea post-pandemică. Orban a mai spus că sancţiunile vor creşte şi mai mult preţurile energiei, fără ca UE să ia măsuri de atenuare. Comisia a purtat discuţii cu Ungaria joi, iar diplomaţii UE îşi păstrează speranţa că se poate ajunge la un acord în câteva zile, cu posibile concesii, inclusiv bani UE pentru construirea unei noi infrastructuri. "Sunt negociatori duri, dar în cele din urmă deschişi la compromis", a spus unul dintre ei. "Am convenit deja cinci pachete de sancţiuni cu Ungaria", a adăugat el. UE a fost de acord să pună capăt importurilor de cărbune rusesc, dar până acum s-a abţinut de la interzicerea gazului din Rusia, în timp ce ţări precum Germania încă depind foarte mult de aceste livrări. Cu toate acestea, compania energetică de stat rusă Gazprom a întrerupt aprovizionarea cu gaz a Poloniei şi Bulgariei, deoarece ele au refuzat să respecte cererea Kremlinului de a plăti factura în ruble, despre care UE spune că ar încălca sancţiunile. Printre altele, premierul ungar Viktor Orban a semnalat vineri că schimbări semnificative în structura noului său guvern urmează a fi efectuate la sfârşitul acestei luni, notează Reuters. Orban, care a fost reales pentru al patrulea mandat consecutiv la scrutinul de luna trecută, a declarat la radioul de stat că îşi va prezenta noul guvern până cel târziu la sfârşitul lunii mai.

UE vrea să scape de petrolul și gazul rusesc (sursa: Facebook/Paolo Gentiloni)
Internațional

UE vrea să scape de petrolul și gazul rusesc

UE vrea să scape de petrolul și gazul rusesc. UE are ca obiectiv reducerea dependenţei de petrolul şi gazul rusesc cu două treimi până la sfârşitul anului şi la zero până la finalul lui 2027, a afirmat marţi comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, într-un interviu acordat publicaţiei italiene Il Messaggero, transmite Reuters. UE vrea să scape de petrolul și gazul rusesc Chiar dacă blocul comunitar a promis că va înceta să mai utilizeze combustibili din Rusia în 2027, pe termen scurt rămâne dependent de Rusia pentru 26% din necesarul său de petrol şi 40% din necesarul de gaze naturale, în condiţiile în care anul trecut UE a importat 155 miliarde metri cubi de gaze naturale din Rusia. De asemenea, Gentiloni a avertizat că UE va reduce propriile previziuni privind creşterea economiei în 2022, de la ţinta precedentă de 4%. În data de 16 mai, UE va publica previziunile de primăvară privind evoluţia economiei blocului comunitar, potrivit Agerpres. Citește și: Indiferent de soarta războiului din Ucraina, Putin e din ce în ce mai aproape de a fi inculpat pentru crime de război: procurorul Curții Penale Internaționale va coopera cu Eurojust Săptămâna trecută, FMI a înrăutăţi previziunile pentru zona euro, estimând în acest an un avans de doar 2,8%, faţă de 3,9% prognozat anterior, din cauza efectelor războiului dintre Ucraina şi Rusia. Dar Gentiloni consideră că este prea curând să aprecieze dacă încetinirea va duce la stagflaţie, citând "unii factori pozitivi moşteniţi din semestrul doi din 2021", cum ar fi nivelul extrem de scăzut al şomajului şi gradul ridicat de economisire. "Riscul stagflaţiei va depinde de asemenea de cât de mult va dura războiul", a afirmat comisarul european pentru economie.

Schröder, interesat doar de gazul nemțesc (sursa: dw.com)
Eveniment

Schröder, interesat doar de gazul nemțesc

Schröder, interesat doar de gazul nemțesc. Fostul cancelar german Gerhard Schröder, care are strânse legături cu preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat pentru cotidianul american New York Times că liderul de la Kremlin nu va întrerupe livrările ruseşti de gaz către Germania, notează dpa. Schröder, interesat doar de gazul nemțesc Gerhard Schröder, de când s-a retras din politică, şi-a asumat un rol profitabil în fruntea consiliului de administraţie al gigantului energetic de stat rus Rosneft, dar a lucrat şi pentru gazoductele Nord Stream şi Nord Stream 2. Citește și: The Telegraph: Franța și Germania au vândut Rusiei armament de 230 de milioane de lire sterline, eludând embargoul impus de Uniunea Europeană Într-un interviu care urmează să fie publicat duminică, fostul cancelar a sugerat că va demisiona numai dacă Putin va închide robinetul de gaz către Germania. "Nu se va întâmpla", spuse el. Dar dacă va fi aşa, "atunci voi demisiona", a confirmat Schröder, fără a preciza la care dintre funcţii se referă. Schröder, impasibil la invadarea Ucrainei Fostul cancelar a fost aspru criticat în Germania pentru că nu a întrerupt legăturile cu industria rusă a combustibililor fosili, în ciuda invaziei ruse a Ucrainei. Gigantul energetic rus Gazprom l-a nominalizat, de asemenea, pe Schröder pentru o funcţie în consiliul de administraţie la începutul lunii februarie - cu puţin timp înainte de începerea războiului din Ucraina. Potrivit New York Times, Schröder a refuzat să precizeze dacă va accepta nominalizarea Gazprom.

Exporturile Rusiei de gaze către Europa ar putea scădea cu o treime în 2022
Eveniment

Exporturile de gaze ale Rusiei către Europa ar putea scădea cu o treime în 2022. De ce cumpără India tot mai mult țiței rusesc

Efectele războiului din Ucraina se fac simțite și pentru gigantul rus Gazprom, previziunile arătând o că exporturile de gaze ale Rusiei către Europa vor scădea cu peste 30% în anul 2022. După declanșarea conflictului ucrainean, Uniunea Europeană a realizat că dependența economiilor blocului comunitar de gazul rusesc este una cât se poate de dăunătoare. De aceea, primul pas pentru reducerea acestei dependența a fost efortul de a crește importurile de gaz natural lichefiat (GNL). În contextul sancțiunilor economice impuse de economiei Rusiei, Vladimir Putin a contraatacat și a cerut plata în ruble pentru gazul rusesc. Această cerere a accentuat și mai mult sentimentul Occidentul trebuie să scape cât mai repede de această dependență. Iar primele efecte ale acestei reorientări încep să se facă simțite. Gigantul de stat rus Gazprom ar putea pierde anul acesta aproximativ o treime din volumele sale obișnuite de export către piețele europene, anunță de la oilprice.com. Exporturile de gaze ale Rusiei către Europa, mai mici 40-45 miliarde de metri cubi în 2022 Serghei Kapitonov de la Centrul Energetic al Școalii de Management Skolkovo din Moscova a declarat pentru Reuters că livrările Gazprom către Europa ar putea scădea cu 40-45 miliarde de metri cubi (bcm) în acest an, de la aproximativ 150 de miliarde de metri cubi în 2021. Citește si: Norvegia crește producția de gaze naturale, în timp ce Europa se luptă să scape de dependența de Rusia Sindre Knutsson, șeful departamentului de cercetare a pieței gazelor de la Rystad Energy, a declarat că volumele de gaz de pe conducte pot scădea și mai mult, „motivate de un impuls al cumpărătorilor de a deveni mai puțin dependenți de Rusia sau de faptul că dezacord asupra monedei în care gazul ar trebui plătit”. Sindre Knutsson, șeful departamentului de cercetare a pieței gazelor de la Rystad Energy - Foto: Rystad Energy „În plus, să nu uităm și faptul că războiul ar putea perturba, de asemenea, tranzitul de gaze prin conductele prin Ucraina dacă infrastructură este deteriorată sau lovită” a continuat Knutsson. Putin insistă să fie plătit în ruble... Rusia asigură în prezent aproximativ 40% din aprovizionarea cu gaze europene. Luna trecută, Vladimir Putin a spus că națiunile „neprietenoase” ar trebui să plătească în ruble pentru gazul natural. Rusia a stabilit un termen limită pe 31 martie pentru ca țările pe care le consideră „ostile” – inclusiv Statele Unite, toate statele membre UE, Elveția, Canada, Norvegia, Coreea de Sud, Japonia și multe altele – să înceapă să plătească în ruble gazele naturale. ... dar, UE nu vrea să audă de Ruble UE a respins cererile lui Putin de a face plăți în ruble. Cu toate acestea, Rusia nu a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Europa după 1 aprilie, parțial pentru că depinde de veniturile din gaze și pentru că aceste plățile pentru gazele livrate după 1 aprilie nu sunt scadente decât la începutul lunii mai. Săptămâna trecută vicepremierul rus Alexander Novak a spus că „unii dintre clienții de gaz au fost de acord să plătească în ruble pentru gazul rusesc. Oficialul nu a dezvăluit însă despre ce cumpărători ar fi vorba. Viktor Orban are alte opinii decât Bruxelles-ulîn chestiune plății gazului rusesc în ruble În Uniunea europeană, Ungaria – al cărei prim-ministru Viktor Orban are legături strânse cu Vladimir Putin de un deceniu – a declarat la începutul acestei luni că este gata să plătească în ruble pentru gazul rusesc. Când a declarat că este gata să plătească în ruble, Ungaria a rupt, practic, unitatea UE, în ciuda încercărilor oficialilor de la Bruxelles de a vorbi pe o singură voce în fața cererii lui Vladimir Putin. Dilema indiană Nu numai gazul este o armă politică pentru Vladimir Putin, ci și petrolul. Pe de-o parte Rusia șantajează Occidentul cu livrările de materie primă energetică, dar pe de alta este dependentă de banii care vin din vânzarea acesteia. Din această cauză, o scădere a livrărilor către Occident îl obligă pe Putin să găsească alte piețe pentru vânzare. Iar India este una dintre acestea. La începutul invaziei Rusiei în Ucraina, la una dintre primele conferințe de presă ale lui Joe Biden, una dintre întrebările jurnaliștilor pentru președintele SUA a fost legată de poziția Indiei în acest conflict. Părea ciudată această întrebare, însă și mai ciudat a fost răspunsul lui Biden care a spus că nu știe nimic pe această temă. La două luni de la debutul conflictului din Ucraina, Occidentul a observat că India poate fi o piață de desfacere pentru petrolul lui Putin și de aceea a încercat să pună presiune pe aceasta pentru a păstra distanța față de Moscova. Dar, cu toate acestea, a existat o creștere a importurilor Indiei de petrol din Rusia. Guvernul de la New Dehli se apără Conform BBC, guvernul de la New Dehli s-a apărat declarând că ceea ce cumpără de la Rusia într-o lună este mai puțin decât ceea ce cumpără Europa de la Rusia într-o după-amiază. Practic, India a profitat de prețurile reduse și a crescut importurile de țiței rusesc. SUA au spus că, deși aceste importuri nu încalcă sancțiunile, „sprijinul pentru Rusia... este o susținere a invaziei care, evident, are un impact devastator”. Ministrul de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, a cerut Indiei să-și reducă dependența față de Rusia - Foto: Flickr Ministrul de Externe al Marii Britanii, Liz Truss, a cerut Indiei să-și reducă dependența față de Rusia în timpul unei recente călătorii la New Delhi, care a avut loc în același timp cu o vizită a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov. Lavrov le-a spus omologilor săi indieni că Rusia este dispusă să discute despre orice bunuri pe care India dorește să le cumpere și a cerut ca plățile să fie făcute în ruble. De unde își ia India țițeiul? După SUA și China, India este al treilea consumator de țiței din lume. Problema este că 80% din acest țiței este importat. Potrivit grupului de cercetare a pieței mărfurilor Kpler, în 2021 India a cumpărat circa 12 milioane de barili de țiței rusesc, ceea ce a reprezentat doar 2% din totalul importurilor. De unde importă India țiței - Sursa Kpler Cele mai mari livrări de anul trecut au venit din Orientul Mijlociu, cu cantități semnificative și din SUA și Nigeria. În primele două luni ale anului, India nu a importat deloc țiței din Rusia, însă în martie și aprilie achizițiile au ajuns deja la 14 milioane de barili, potrivit datelor de de la Kpler. Importurile lunare de țiței rusesc ale Indiei - Sursa Kpler De ce este tentată India să cumpere țiței rusesc După invadarea Ucrainei, acum sunt mai puțini cumpărători pentru țițeiul rusesc de tip Ural, iar prețul acestuia a scăzut. „Deși nu știm prețul exact pe care îl plătește India, discountul pentru achiziție de țiței Ural față de Brent care este nivelul de referință global, în ultima săptămână a crescut la aproximativ 30 de dolari pe baril”, spune Matt Smith, analist la Kpler, citat de BBC. Trebuie ținut cont de faptul că aceste două tipuri de țiței se vând în mod normal la un preț similar. „Dar la un moment dat în martie, pe măsură ce prețul Uralului a continuat să scadă, diferența dintre ele a atins un record istoric”, adaugă Matt Smith. De aceea India este cât se poate de tentată să cumpere cel puțin o parte din acest țiței care în prezent este foarte ieftin

Dependența Europei de energia rusească, profundă (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Dependența Europei de energia rusească, profundă

Dependența Europei de energia rusească, profundă. O interdicţie a Europei pentru importurile de gaz şi petrol ruseşti riscă să facă să explodeze preţurile energiei în lume, a avertizat joi secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, făcând apel la reducerea dependenţei europene "fără a penaliza întreaga planetă", relatează AFP. Dependența Europei de energia rusească, profundă "Trebuie să fim prudenţi cu o interdicţie europeană completă a importurilor de petrol", a spus ministrul economiei şi finanţelor din administraţia Joe Biden, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Departamentul Trezoreriei. "Dacă am putea găsi un mijloc de a o face, fără a dăuna întregului glob cu creşterea preţurilor la energie care ar rezulta, ar fi ideal şi este o problemă la care încercăm să reflectăm împreună", a mai spus ea. Citește și: Estonia și Letonia, primele țări europene care califică oficial acțiunile Rusiei în Ucraina drept genocid Ţările europene încearcă să-şi reducă dependenţa de petrolul şi gazul importate din Rusia, pentru a o sancţiona după invadarea Ucrainei. Dar "acest lucru ar creşte în mod clar preţurile mondiale la petrol şi ar avea un impact nefast asupra Europei şi a altor părţi din lume", a avertizat Janet Yellen. O treime din țițeiul din Europa, rusesc Ea a reafirmat totuşi că "produsul vânzărilor de petrol şi de gaz este o importantă sursă de venituri pentru Rusia" şi "ar fi foarte util să încercăm să găsim un mijloc de a reduce încasările ruseşti (...) Acesta este obiectivul". "În cazul petrolului şi a gazului natural, situaţia Europei este în mod clar diferită de cea a SUA. Am interzis importurile ruse de energie de toate tipurile, dar noi importăm foarte puţin din Rusia. Asta nu este adevărat în cazul Europei", care, a precizat ministrul, "trebuie în mod clar, pe termen mediu, să-şi reducă dependenţa energetică faţă de Rusia". În 2021, Moscova a furnizat 30% din ţiţeiul şi 15% din produsele petroliere achiziţionate de UE. UE a decis de altfel pe 8 aprilie să pună capăt achiziţiilor de cărbune din Rusia, un embargo care va intra în vigoare la începutul lui august, la 120 de zile după publicarea noului pachet de sancţiuni în jurnalul oficial al UE.

UE avertizează statele să nu plătească gazele în ruble (sursa: Reuters)
Internațional

UE avertizează statele să nu plătească gazele în ruble

UE avertizează statele să nu plătească gazele în ruble. Uniunea Europeană a emis un avertisment către statele sale membre împotriva îndeplinirii cererii Rusiei de gaz contra ruble. Aceasta consideră că ultimatumul lansat de președintele rus Vladimir Putin către "țările neprietenoase" are ca scop încălcarea sancțiunilor introduse împotriva Kremlinului în urma invaziei sale în Ucraina, care a început la 24 februarie. UE avertizează statele să nu plătească gazele în ruble Comisia Europeană a prezentat statelor sale membre un raport în care oferă o analiză detaliată a situației. Cererea lui Putin de gaz contra ruble prevede ca cumpărătorii europeni să deschidă două conturi: unul în valută și celălalt în ruble. Conform schemei, Gazprom se va ocupa de convertirea valutei străine în ruble și de virarea plăților pentru gaz către sine, potrivit Kiev Post. Citește și: Avalanșa de angajări la Guvern nu se mai oprește: Ministerul Economiei, plus 10% la schema de personal. Fondurile Europene au anunțat deja: numărul angajaților crește cu 30% Comisia consideră că Putin încearcă să creeze o portiță legală pentru ca Banca Centrală a Rusiei să asigure o supraveghere completă a procesului de cumpărare. De asemenea, acesta urmărește să folosească această oportunitate pentru a interveni asupra cursului de schimb valutar ori de câte ori consideră necesar. Deoarece Rusia dorește să obțină controlul complet al procesului de achiziție, aceasta înseamnă că cumpărătorul va depinde în totalitate de capriciile Kremlinului, permițându-i acestuia din urmă să încalce sancțiunile împotriva guvernului rus, a băncii sale centrale și a altor administratori fiduciari. De asemenea, acest lucru ar putea avea un impact asupra altor interdicții impuse de Occident în legătură cu gigantul energetic rus Gazprom. Majoritatea statelor membre ale UE au precizat că nu intenționează să plătească pentru gazul rusesc în ruble, Germania reiterându-și poziția la 13 aprilie. Potrivit contractelor, companiile locale sunt obligate să plătească în dolari sau euro, nu în ruble. De asemenea, UE a subliniat că va reacționa la orice încercare a rușilor de a eluda sancțiunile.

Germania, în fața unei decizii cruciale (sursa: Euronews.com)
Eveniment

Germania, în fața unei decizii cruciale

Germania, în fața unei decizii cruciale. Economia germană ar fi afectată puternic în cazul unei opriri a furnizării de gaze rusești, au avertizat institutele germane. Potrivit unei previziuni economice comune a cinci institute germane de cercetare economică de top, în cazul unei întreruperi imediate a livrărilor de gaz rusesc, o producție economică germană în valoare totală de 220 de miliarde de euro (238 de miliarde de dolari) ar fi în pericol atât în 2022, cât și în 2023. Acest lucru ar fi echivalent cu peste 6,5% din producția economică anuală a Germaniei. Germania, în fața unei decizii cruciale "Dacă livrările de gaze ar fi întrerupte, economia germană ar suferi o recesiune puternică", a declarat Stefan Kooths, vicepreședinte și director de cercetare pentru cicluri economice și creștere economică la Institutul Kiel pentru Economie Mondială. Citește și: Putin admite că nu a intenționat niciodată să negocieze serios cu Ucraina, dă semnalul unui război de uzură și acuză „înscenări” ale crimelor de război ruse Institutele au redus creșterea PIB-ului pentru 2022 la 2,7%, de la 4,8%, din cauza războiului actual din Ucraina și a ramificațiilor sale economice și se așteaptă ca inflația să atingă 6,1% în 2022, cea mai mare cifră din ultimii 40 de ani. "În cazul unei opriri a aprovizionării cu energie, aceasta ar crește chiar la 7,3%, un nivel record în Germania postbelică", se arată în comunicat. La sfârșitul lunii martie, Germania a emis un "avertisment timpuriu" cu privire la posibile penurii de gaze naturale din cauza unei dispute de plăți cu Rusia, care ar putea duce la raționalizarea energiei, îndemnând toți consumatorii să își reducă pe cât posibil consumul. "Procesul de redresare a economiei germane este din nou întârziat. Tabloul economic este conturat de forțe opuse, toate acestea ducând la creșterea prețurilor", a declarat Kooths. Prognoza economică comună a fost elaborată de Institutul German pentru Cercetare Economică (DIW Berlin), Institutul ifo (München), Institutul Kiel pentru Economie Mondială (IfW Kiel), Institutul de Cercetare Economică din Halle (IWH) și RWI (Essen).

Ungaria accepta să plătească gazul în ruble (sursa: cnn)
Internațional

Ungaria accepta să plătească gazul în ruble

Ungaria accepta să plătească gazul în ruble. Kievul a acuzat joi Ungaria că "îl ajută pe Putin" în războiul împotriva Ucrainei, la o zi după ce premierul ungar Viktor Orban s-a declarat dispus să plătească în ruble pentru gazul rusesc, spre deosebire de celelalte ţări din UE, relatează Agerpres. Ungaria accepta să plătească gazul în ruble "Budapesta a trecut la etapa următoare: îl ajută pe Putin să-şi continue agresiunea împotriva Ucrainei", a transmis într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean al Afacerilor Externe, Oleg Nikolenko, spunând că Ucraina "distruge unitatea" UE prin această poziţie. Citește și: Avertisment dur al secretarului general al NATO: Putin nu a renunțat la ambiția de a controla toată Ucraina. Trebuie să fim realişti. Războiul poate dura mult, câteva luni, chiar ani Kievul "consideră declaraţiile prin care Ungaria se declară pregătită să achiziţioneze gaz rusesc în ruble drept o poziţie inamicală împotriva statului nostru", a spus el, precizând că propunerea ungară de a organiza discuţii de pace ruso-ucrainene la Budapesta este "cinică". "Dacă Ungaria vrea cu adevărat să pună capăt războiului, iată ce trebuie să facă: să înceteze să mai distrugă unitatea UE, să susţină noile sancţiuni împotriva Rusiei, să ajute militar Ucraina", a adăugat el. "Şi nu să creeze surse suplimentare de finanţare pentru maşina militară rusă", a mai declarat purtătorul de cuvânt. Nikolenko a denunţat de asemenea "reticenţa liderilor ungari de a recunoaşte responsabilitatea Rusiei în atrocităţile armatei ruse la Bucea, Irpin şi Gostomel", unde sute de cadavre în haine civile au fost descoperite în ultimele zile. Acest lucru "ar putea întări sentimentul de impunitate al Rusiei şi ar putea să o încurajeze să comită noi atrocităţi", a atras el atenţia. Rusia a respins "categoric" aceste acuzaţii, denunţând în schimb o "înscenare" din partea Ucrainei.

Lecția Lituaniei pentru UE: fără Gazprom (sursa: ec.europa.eu)
Eveniment

Lecția Lituaniei pentru UE: fără Gazprom

Lecția Lituaniei pentru UE: fără Gazprom. Lituania, prima țară europeană care a oprit complet importurile de gaze din Rusia: datele de sâmbătă din sistemul lituanian de transport gaze arată că importurile au fost zero. Lecția Lituaniei pentru UE: fără Gazprom Dorind să obțină independența energetică deplină față de gazul rusesc și ca răspuns la șantajul energetic al Rusiei, după invadarea Ucrainei, Lituania s-a desprins complet gazul rusesc: sistemul de transport al gazului funcționează fără gaze rusești de la începutul acestei luni, potrivit presei internaționale. Citește și: BREAKING Lituania, prima țară din UE care a oprit complet importurile de gaze din Rusia Ministerul lituanian a anunțat că întregul consum energetic al Ucrainei se va face pe bază de importuri de gaz natural lichefiat la terminalul din portul Klaipeda, finanțat cu bani europeni. "Începând din această lună – fără gaz rusesc în Lituania", a scris pe Twitter și președintele țării, Gitanas Nauseda, adăugând și că Lituania rupe legăturile energetice cu țara agresoare. "Dacă noi putem, și restul Europei poate" "Dacă noi putem să o facem, atunci și restul Europei poate", a adăugat șeful statului lituanian. Anterior, Lituania a anunțat și că nu va permite importuri de gaz lichefiat din Rusia. Terminalul de gaz natural lichefiat din Klapeida, denumit "Independența", a fost inaugurat în 2014, tocmai pentru a opri dependența de gazul rusesc, pe care președinta de atunci, Dalia Grybauskaite a numit-o o "amenințare existențială". Totuși, Lituania nu va opri tranzitul gazului rusesc spre exclava Kaliningrad. Citește și: Germania înlocuiește Rusia cu Qatar pentru a-și asigura necesarul de energie

Rusia amenință UE să facă plata în ruble (sursa: ridl.io)
Internațional

Rusia amenință UE să facă plata în ruble

Rusia amenință UE să facă plata în ruble. Preşedintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, avertizează Uniunea Europeană va trebui să plătească în ruble dacă vrea gaz rusesc. De asemenea și exporturile de petrol, cereale, metale, îngrăşăminte, cărbune şi cherestea vor fi vândute în curând pe ruble, informează Reuters. Rusia amenință UE să facă plata în ruble După ce Occidentul a impus sancţiuni drastice împotriva Rusiei în urma invaziei din Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat ca exporturile de gaz natural spre Europa şi SUA să fie achitate în ruble. Miniştrii energiei ai ţărilor din Grupul celor şapte cele mai industrializate ţări ale lumii (G7) au respins cererea de plăţi în ruble, a declarat ministrul german Robert Habeck. Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a spus la rândul său lui Vladimir Putin că acest lucru nu ar fi posibil. "Vreți gaze, cereale, ulei, cărbune, metale, găsiți ruble!" "Dacă vreţi gaz, găsiţi ruble", a transmis miercuri, într-o postare pe o reţea socială, Viaceslav Volodin. "Mai mult decât atât, ar fi corect - acest lucru este benefic pentru ţara noastră - să fie extinse listele de produse care să fie plătite în ruble, pentru a include: îngrăşăminte, cereale, ulei de gătit, ţiţei, cărbune, metale, cherestea, etc.", a adăugat el. Deocamdată nu este clar dacă o astfel de decizie ar putea deveni politica oficială a Rusiei, deşi atunci când şi-a anunţat decizia privind plata în ruble pentru gazul natural Vladimir Putin a spus că acesta este doar începutul procesului. Rusia afirmă că sancţiunile Occidentului - şi în special îngheţarea celor circa 300 de miliarde de dolari ale rezervelor Băncii Centrale ruse - echivalează cu o declaraţie de război economic, aminteşte Reuters.

Europa este pregătită ca Rusia să taie gazul (sursa: repubblica.it)
Internațional

Europa este pregătită ca Rusia să taie gazul

Europa este pregătită ca Rusia să taie gazul. Plata în ruble a gazelor ruseşti înseamnă o încălcare a contractelor în vigoare, iar, dacă Rusia decide să întrerupă livrările, Uniunea Europeană este gata să facă faţă acestei decizii, a afirmat, marţi, comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni, prezent la Bucureşti la o conferinţă organizată de publicaţia The Economist, anunță Agerpres. Europa este pregătită ca Rusia să taie gazul Întrebat dacă UE este gata să plătească gazele în ruble, aşa cum a cerut Rusia, dacă se aşteaptă ca Rusia să întrerupă livrările de gaze şi dacă Europa este pregătită pentru asta, oficialul european a răspuns că nu ştie la ce să se aştepte din partea Rusiei, însă plata în ruble ar însemna o încălcare a contractelor aflate în vigoare. Citește și: EXCLUSIV România ia în calcul un acord guvernamental cu Franța pentru corvetele MApN. Contractul câștigat de Naval Group, sabotat de Bosânceanu "În al doilea rând: suntem gata să luăm atitudine în faţa dependenţei de Rusia? Sigur că suntem gata. Am decis să facem asta, iar războiul a fost un semnal de trezire, dar nu putem face nimic repede fără sacrificii. Suntem gata să ne asumăm aceste sacrificii? Categoric da. Nu punem pe masă sancţiuni privind energia, dar, dacă sunt decizii (din partea Rusiei de întrerupere a livrărilor - n.r.), suntem gata să le facem faţă şi putem face asta cu efort puternic şi vom continua cu orice chip să reducem dependenţa de energia venind din Rusia", a spus oficialul european. Rusia a avertizat că nu va furniza gaze ţărilor europene dacă acestea refuză să achite în ruble livrările de gaze, aşa cum a cerut Moscova, relatează EFE şi TASS. ''Este evident că nu vom furniza gaze în mod gratuit. Asta se poate spune cu siguranţă'', a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că Rusia nu va accepta plăţi pentru gaze în valută, inclusiv dolari şi euro, şi că va percepe doar ruble pentru livrările de hidrocarburi către ţările 'neprietenoase', între care figurează toate statele membre ale Uniunii Europene, SUA şi Marea Britanie. Decizia Moscovei a stârnit îngrijorare în Occident, unde mai multe ţări au anunţat că nu sunt dispuse să cumpere gaze şi petrol dacă plata trebuie făcută în ruble ruseşti.

Ucraina îndeamnă Occidentul să refuze șantajul rusesc (sursa: kyivindependent.com)
Internațional

Ucraina îndeamnă Occidentul să refuze șantajul rusesc

Ucraina îndeamnă Occidentul să refuze șantajul rusesc. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba a îndemnat Europa să ignore insistențele Rusiei ca plata pentru viitoarele livrări de gaz rusesc să fie făcută în ruble, potrivit CNN. Ucraina îndeamnă Occidentul să refuze șantajul rusesc Anunțul făcut de Moscova este considerat o încercare de a determina țările europene să susțină moneda rusă, a cărei valoare a scăzut semnificativ de la începutul războiului. Citește și: Putin și dilema „butonului nuclear”: folosirea armelor nucleare tactice ar umili Ucraina și îngrozi NATO, dar ar provoca respingere până și din partea Chinei "Dacă vreo țară din UE se va pleca în fața cererilor umilitoare ale lui Putin de a plăti pentru petrol și gaze în ruble, va fi ca și cum ai ajuta Ucraina cu o mână și i-ai ajuta pe ruși să ucidă ucraineni cu cealaltă", a declarat ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba într-un tweet. "Îndemn țările relevante să facă o alegere înțeleaptă și responsabilă". Occidentul a impus sancțiuni grele Rusiei de când Moscova a trimis trupe în Ucraina în urmă cu o lună. Cu toate acestea, Europa depinde în mare măsură de gazul rusesc pentru încălzire și generarea de energie, iar Uniunea Europeană este divizată în privința sancționării sau nu a sectorului energetic al Rusiei. Mesajul lui Putin a fost clar: "Dacă vreți gazul nostru, cumpărați moneda noastră". A rămas neclar dacă Rusia are puterea de a modifica unilateral contractele existente convenite în euro. Piața bursieră din Rusia s-a deschis joi pentru prima dată într-o lună, investitorii participând la o sesiune de tranzacționare foarte restricționată. Indicele de referință MOEX a câștigat până la 10% în primele tranzacții la Moscova.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră