duminică 18 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

frauda

48 articole
Internațional

Trump sugerează că ar trebui repus la putere chiar dacă pentru asta ar trebui abolită Constituția SUA

Trump vrea abolirea Constituției Statelor Unite. Fostul preşedinte republican al SUA, Donald Trump, a cerut sâmbătă desfiinţarea Constituţiei americane, insistând din nou asupra acuzaţiilor sale că ar fi pierdut în urma unei fraude alegerile din 2020 în faţa democratului Joe Biden. Trump vrea abolirea Constituției Statelor Unite Trump a transmis acest mesaj pe reţeaua sa de socializare Truth Social, în urma publicării pe Twitter a unor emailuri interne ale acestei companii care arată cum aceasta a blocat înaintea alegerilor prezidenţiale un articol despre afacerile lui Hunter Biden, fiul actualului lider de la Casa Albă. În mesajul postat pe Truth Social fostul preşedinte scrie că "Partidul Democrat şi Comitetul Naţional Democrat" s-au folosit de marile platforme de social-media pentru a reuşi o "fraudă masivă" la alegerile din 2020. "O fraudă masivă de asemenea tip şi magnitudine permite să se pună capăt tuturor regulilor, normelor şi articolelor, inclusiv a celor din Constituţie", a apreciat Trump. Casa Albă condamnă declarația Casa Albă a reacţionat condamnând această poziţie a fostului preşedinte republican. "Nu poţi iubi America doar atunci când câştigi. Constituţia SUA este un document sacrosanct care a garantat timp de peste 200 de ani ca libertatea şi domnia legii să se menţină în marea noastră ţară", a declarat un purtător de cuvânt al preşedintelui Joe Biden. Puţin mai devreme, noul proprietar al Twitter, Elon Musk, a anunţat pe reţeaua sa de socializare va publica pe această temă o a doua serie de informaţii, pe care le-a denumit "Arhivele Twitter". Citește și: Cum a reușit Republica Moldova în doar șase luni să implementeze reforme cerute de UE esențiale pentru începerea negocierilor de aderare Musk a distribuit anterior o serie de mesaje ale jurnalistului Matt Taibbi, în care este detaliat, citând documente interne ale Twitter, modul cum această platformă a acţionat pentru a limita cât mai mult distribuirea unui articol din New York Post despre afacerile lui Hunter Biden când tatăl acestuia era în campanie electorală înaintea alegerilor. Taibbi dezvăluie astfel cum angajaţi ai reţelei de socializare, care primea atunci donaţii substanţiale din partea Partidului Democrat, au diminuat distribuirea acelui articol şi au eliminat linkurile ce trimiteau la acesta inclusiv în mesajele directe, invocând drept justificare politica societăţii referitoare la materialele piratate.

Trump sugerează că ar trebui repus la putere chiar dacă pentru asta ar trebui abolită Constituția SUA
Ne-a tras pe toți în piept cu Carpați, a fugit în SUA, a fost prins, dar e ca și scăpat de pedeapsă
Eveniment

Ne-a tras pe toți în piept cu Carpați, a fugit în SUA, a fost prins, dar e ca și scăpat de pedeapsă

O „căpuşă” a fostei Fabrici de Ţigarete are toate şansele să scape fără nicio pedeapsă. Ne-a tras în piept cu Carpați Comerciantul a fost condamnat iniţial la peste un deceniu de închisoare după ce a cumpărat ţigări cu cecuri fără acoperire. A fugit în Statele Unite, iar până să fie prins, s-a schimbat Codul Penal, iar pedeapsa i s-a înjumătăţit. După capturare, cazul a fost redeschis. Citește și: EXCLUSIV „Tun” uriaș pe dezinsecție pus la cale de CJ Ilfov, condus de liberalul Hubert Thuma: drumurile din județ, lungite din pix de zeci de ori. Comuna Vidra ar avea 1.729 km de drumuri A primit doar o pedeapsă simbolică, cu amânare. Şi aceasta ar putea fi anulată, în apel. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ce mai fură polițiștii români: zeci de angajați ai Internelor cercetați pentru fraudă cu vouchere de vacanță
Eveniment

Ce mai fură polițiștii români: zeci de angajați ai Internelor cercetați pentru fraudă cu vouchere de vacanță

Zeci de angajați ai Internelor sunt cercetați pentru fraudă cu vouchere de vacanță. Inspectoratul de Poliție Cluj a anunţat, vineri, că 60 de angajaţi din cadrul instituţiei sunt cercetaţi într-un dosar penal privind o astfel de fraudă. Angajați ai Internelor, fraudă cu vouchere de vacanță "Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, în acest moment precizăm că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj are calitatea de persoană vătămată în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea proprie a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, care vizează infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu privire la decontul unor servicii turistice acordate cadrelor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj (...). Cercetările demarate vizează un număr de 60 de efective din cadrul Inspectoratului", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Cluj. Potrivit sursei citate, asemenea comportamente nu sunt tolerate în cadrul instituţiei. "Menţionăm, în contextul dat, faptul că la nivelul instituţiei nu sunt tolerate comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere imaginii acesteia. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj acordă sprijin anchetei demarate de către unitatea de parchet, în vederea clarificării situaţiei de fapt şi deservirii intereselor justiţiei", se menţionează în comunicat. Presa locală a scris că polițiștii plecau în vacanță în străinătate, deci nu puteau folosi voucherele de 1.450 de lei. În consecință, ca să nu piardă banii banii, recurgeau la decontări false. Conform legii, polițiștii primesc vouchere de vacanță în cuantum de până la 1.450 de lei. Pentru aceasta, polițistul își alege o unitate de cazare, transmite ulterior IPJ-ului factura emisă, alături de un raport. Pompierii și jandarmii, alături de polițiști Procurorii au descoperit că o mare parte din aceste rapoarte vin prin intermediul a două agenții de turism, iar firmele care eliberau facturi nu erau acreditate în domeniu. Și firmele ar fi luat procente sau sume fixe în vederea eliberării facturilor. Citește și: 416.395 de convorbiri interceptate în dosare penale în 2021, fără cele de la Parchetul General, DIICOT și DNA Nu ar fi vorba doar despre polițiști, ci și despre pompieri și jandarmi, în total circa 1.000 de persoane, transmite Antena3. De altfel, azi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a transmis, citat de cluj24.ro, că ar cerceta 118 angajați ai Internelor, nu doar 60 de polițiști.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră