luni 31 martie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: electoral

12 articole
Investigații

Clipurile electorale PSD, sponsorizate de trolli

Clipurile electorale PSD, sponsorizate de trolli. Trolli africano-români sponsorizează mesajele electorale ale ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan, candidat PSD la Camera Deputaților în județul Bistrița Năsăud. La fel ca în cazul lui Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, materiale electorale ale ministrului Bogdan Ivan promovate de trolli nu conțin codul de identificare primit de la Autoritatea Electorală Permanentă. Citește și: Rețeta TikTok a lui Călin Georgescu, inventată acum 100 de ani. Cu același efect devastator DeFapt.ro a identificat cinci conturi false de Facebook care au sponsorizat mesajele electorale ale ministrului Digitalizării, pesedistul Bogdan Ivan, în care acesta îl invocă pe Dumnezeu, cere unitate, dar mai ales voturile românilor pentru "candidații Partidului Social Democrat la Camera Deputaților și la Senatul României". Clipurile electorale PSD, sponsorizate de trolli Trollul african "Nkuli" sponsorizează campania electorală pentru alegerile parlamentare a pesedistului Bogdan Ivan, actualul ministru al Dezvoltării. Acesta este unul din cele cinci conturi false (identificate de către DeFapt.ro) care promovează ilegal și netransparent un spot electoral în care apare ministrul Bogdan Ivan, unul dintre subalternii de încredere ai lui Marcel Ciolacu, liderul PSD. Spotul electoral promovat de trolli a fost postat inițial pe contul oficial de Facebook al lui Bogdan Ivan, cu codul electoral 11240017 și haștagurile #BogdanIvan, #PSD, #RomaniaUnita, în cursul zilei de joi, la ora 17:58. Tânărul politician încearcă să-i convingă pe alegători cu mesaje copiate parcă din discursurile lui Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România. "Puteri nevăzute din țară sau din afara țării" "România este sub atac. Nu din partea armatelor, ci prin crearea de neîncredere și manipulare între noi. Cineva o face semănând haos și ură. Puteri nevăzute din țară sau din afara țării care nu vor să ne vadă uniți lucrează pentru a ne destrăma. Exploatează diferențele dintre noi punându-ne unii împotriva celorlalți. Copii împotriva părinților, prieteni împotriva prietenilor, într-un cuvânt români împotriva românilor. Vor să ne vadă slabi, divizați și vulnerabili, iar aceasta, dragii mei, nu este România noastră. Noi toți avem șansa să ne salvăm, duminică. În locul unor lupi îmbrăcați în haine de oaie putem alege lideri care își iubesc țara, comunitatea din care provin și care cred în Dumnezeu și unitate. Pe 1 Decembrie, de ziua noastră națională, vă rog să stăm uniți, ca unul singur. Alege ca viitorul României să fie unul pașnic, alege pentru o Românie puternică, alege candidații Partidului Social Democrat la Camera Deputaților și la Senatul României", le spune românilor pesedistul Bogdan Ivan. Și Ponta e promovat de africani Celelalte patru conturi false prin care s-au băgat bani pentru viralizarea mesajului cu tentă ultranaționalistă al ministrului Bogdan Ivan sunt: "Ag'geah'naa Finance", "Sons & Daughters of Lion Ones Emeritus", "Romanian Opposition" și "Bono Bingo". Trolli africani sponsorizează postările electorale ale PSD (sursa: Facebook) Ultimele două conturi, cu steagul României la poza de profil, îl promovează și pe Victor Ponta, care candidează din partea PSD pentru un loc de deputat în Dâmbovița. Video-ul cu Victor Ponta a fost preluat de pe contul de youtube "ImportantNews.Romania". La fel ca Bogdan Ivan, fostul premier Victor Ponta invocă atacul asupra statului român. "Oameni buni, acum începem să înțelegem ce s-a întâmplat duminică și ce doresc unii din afara țării, state și forțe negative, să facă din România. Să ne rupă în două! Să pună românii să se lupte cu alți români (…)", spune Victor Ponta. Publicația Public Record a identificat alte 70 de pagini și conturi false care îl promovau și lăudau pe Marce Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale. Asta, în timp ce ministrul Bogdan Ivan susținea că echipa de campanie a lui Marcel Ciolacu nu folosește trolli, "pentru că noi suntem oameni corecți".

Clipurile electorale PSD, sponsorizate de trolli africani (sursa: Facebook/Nkuli)
Victoria lui Trump, electorală și populară (sursa: Facebook/Donald J. Trump)
Internațional

Victoria lui Trump, electorală și populară

Victoria lui Trump, electorală și populară. Donald Trump a obținut majoritatea marilor electori, ceea ce îi asigură revenirea la Casa Albă, dar a câștigat și votul popular – o performanță rară pentru republicani. Victoria lui Trump, electorală și populară Ultima dată când un candidat republican a câștigat votul popular a fost în 2004, când George W. Bush a avut un avans de 3,6 milioane de voturi față de democratul John Kerry. Citește și: FOTO Sorina Docuz-Stan, buzoianca foarte apropiată de Marcel Ciolacu, la Paris cu prietena care are contracte cu PSD. Un bărbat înalt, clăpăug și grizonant se ferește de poză În 2016, Trump a câștigat colegiul electoral, dar a fost depășit la votul popular de Hillary Clinton. Pragul de 270 de electori În SUA, președintele este ales pe baza unui colegiu electoral, unde fiecare stat își desemnează electorii în funcție de câștigătorul din statul respectiv, cu excepția statelor Maine și Nebraska, care împart electorii proporțional. Conform proiecțiilor mass-media, Trump a obținut deja cel puțin 277 de electori, depășind pragul necesar de 270. De asemenea, Trump a obținut peste 71 de milioane de voturi, comparativ cu 66 de milioane pentru Kamala Harris. Discursul de victorie al lui Trump În primul său discurs după victorie, Donald Trump a adoptat un ton conciliant: „Succesul ne va uni și vom începe să punem Statele Unite pe primul loc. Nu vă voi dezamăgi”, a declarat acesta, chemând la depășirea diviziunilor din ultimii ani. Reacții internaționale Victoria lui Trump a fost salutată de lideri conservatori și suveraniști, precum premierul ungar Viktor Orban, șefa guvernului italian Giorgia Meloni și președintele argentinian Javier Milei. În contrast, liderii europeni au adoptat un ton mai rezervat, felicitându-l pe Trump și încurajându-l să colaboreze pentru întărirea relației transatlantice. Republicanii recâștigă Senatul Pe lângă victoria prezidențială, republicanii au recâștigat controlul Senatului, asigurându-și 52 de mandate din 100. Totuși, controlul Camerei Reprezentanților este încă disputat, cu 49 de mandate rămase neatribuite. Până acum, republicanii au 204 mandate, iar democrații 182, majoritatea fiind de 218.

Un funcționar electoral din SUA, arestat (sursa: channel8.com)
Internațional

Un funcționar electoral din SUA, arestat

Un funcționar electoral din SUA, arestat. Un funcționar electoral din statul american Georgia, Nicholas Wimbish, a fost arestat și acuzat de amenințare cu bombă. Incidentul a survenit după ce Wimbish, în vârstă de 25 de ani, a avut o altercație verbală cu un alegător și ulterior a trimis o scrisoare amenințătoare supervizorului electoral din comitatul Jones, orașul Gray. Un funcționar electoral din SUA, arestat Scrisoarea a fost redactată astfel încât să pară că provine de la alegătorul cu care Wimbish s-a certat anterior. Citește și: GALERIE FOTO Geoană (66 de ani), vizite secrete și frecvente la deputata PSD Cătăuță (39 de ani) În text, Wimbish era acuzat de fraudă electorală și caracterizat drept un „liberal ascuns”, iar mesajul avertiza cu o „lecție violentă” pentru cei implicați în așa-zisa fraudă. O notă adăugată menționa o „jucărie care face bum în secția de votare anticipată”. Acuzațiile împotriva lui Wimbish Procurorii federali au precizat că Wimbish se confruntă cu multiple acuzații, inclusiv amenințare cu bombă, transmiterea de informații false, expedierea unei scrisori de amenințare și declarații false către FBI. Georgia este unul dintre statele cheie în alegerile prezidențiale din SUA, iar riscul de violențe politice a determinat autoritățile să întărească măsurile de securitate în ziua alegerilor din 5 noiembrie și după.

Geoană organiza campania electorală la NATO (sursa: Facebook/Mircea Geoana)
Politică

Geoană organiza campania electorală la NATO

Geoană organiza campania electorală la NATO: deși deținea funcția de secretar general adjunct al Alianței, Mircea Geoană se ocupa de pregătirea campaniei electorale pentru prezidențiale. Geoană organiza campania electorală la NATO Acum candidat oficial la prezidențiale, Mircea Geoană este acuzat că ar fi purtat conversații prin e-mail cu Rareș Mănescu, deși public a susținut că nu a mai comunicat cu acesta de mult timp. Citește și: Ciucă sugerează că Ciolacu locuia cu Sorina Docuz într-o vilă de protocol: „Sunt sigur că nu vrea să meargă cu acest secret în turul 2” Conform unor surse citate de Realitatea Plus, discuțiile despre campanie dintre cei doi ar fi început din luna iunie, iar mailuri obținute de postul de televiziune confirmă aceste suspiciuni. Mesajele, trimise pe 19 iunie 2024, dezvăluie discuții în care Geoană și Mănescu ar fi stabilit detalii legate de campanie. Comunicatorii lui Mircea Geoană nu au făcut nici un comentariu pe acest subiect. Mesaje scrise între Mircea Geoană și Rareș Mănescu (sursa: Realitatea Plus)

Geoană, campanie electorală cu mesaje NATO (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

Geoană, campanie electorală cu mesaje NATO

Geoană, campanie electorală cu mesaje NATO. În cazul unei amenințări la frontieră din partea Rusiei, regiunea Moldovei nu va mai fi abandonată. Geoană, campanie electorală cu mesaje NATO A spus-o răspicat Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, la dezbaterea "Dezvoltarea Regiunii de Nord-Est a României în perspectiva reconstrucției Ucrainei și a integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană", găzduită de Camera de Comerț și Industrie Iași. Citește și: Cea mai clară dovadă că PSD a falsificat documentul potrivit căruia Nicușor Dan ar fi turnat la Securitate: în documentul datat 1988 este menționat un nume care a apărut în 2006 E liber la dezvoltare economică, a mai transmis reprezentantul român la NATO mediului de afaceri din capitala Regiunii Nord-Est. Anterior, la Biblioteca Centrului Universitar, el a abordat această temă remarcând îngrijorările istoricilor ieșeni survenite după ce tot el prezentase, în urmă cu două luni, aliniamentul Focșani Nămoloasa Galați ca singură strategi de apărare a României în cazul unei ipotetici invazii ruse. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Vechii social-democrați nu înțeleg campania PSD (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

Vechii social-democrați nu înțeleg campania PSD

Vechii social-democrați nu înțeleg campania PSD. Ieșiți de ani buni din viața publică, foștii "grei" ai politicii ieșene nu s-au desprins însă cu totul de vechea pasiune. Vechii social-democrați nu înțeleg campania PSD Ion Solcanu și Vasile Lupu, însă, urmăresc în continuare evoluția vieții politice, o trăiesc cu aceeași intensitate, dar și cu o doză mare de nostalgie. Citește și: Cea mai clară dovadă că PSD a falsificat documentul potrivit căruia Nicușor Dan ar fi turnat la Securitate: în documentul datat 1988 este menționat un nume care a apărut în 2006 Parcă, pe vremea lor, oamenii politici aveau altă stofă și parcă lucrurile mergeau altfel, spun cei doi, deși au perspective diferite. Cum văd doi dintre cei care au făcut și au desfăcut destinele județului cu decenii în urmă campania electorală și candidații de azi. E mai bine sau mai rău decât acum 20-30 de ani? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Plătim sume uriașe pentru campania electorală (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Plătim sume uriașe pentru campania electorală

Plătim sume uriașe pentru campania electorală. Candidații la alegerile locale din Iași au cotizat cu aproape un milion de euro în prima parte a campaniei electorale. Plătim sume uriașe pentru campania electorală În schimb, cheltuielile au fost echivalentul unei treimi din această sumă. Citește și: Geoană câștigă președinția la pas, indiferent cine-i va fi adversar în turul II – sondaj INSCOP Cel puțin astfel arată o situație intermediară furnizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Un candidat a contribuit la campania partidului din care provine cu o sumă care trece pragul de 100.000 euro. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Clip electoral AUR cu elevi minori (sursa: Facebook/Mihai Enache)
Politică

Clip electoral AUR cu elevi minori

Clip electoral AUR cu elevi minori. Situație scandaloasă și inacceptabilă la Colegiul Tehnic Mecanic Grivița din București: profesorul și dirigintele Nicolae Ungureanu a chemat toți elevii clasei XI C, majoritatea minori, pentru a filma un clip electoral alături de Mihai Enache, candidatul AUR la funcția de primar al Municipiului București. Citește și: VIDEO Imagini terifiante: mașină vandalizată, camera de supraveghere zdrobită cu o bâtă de baseball, obiecte sparte, înjurături. Așa trăiește o familie în curtea comună cu membrii unui clan Clipul electoral a fost filmat pe terenul de rugby al Complexului Studențesc Tei, aflat în subordinea Ministerului Familiei. Demersul profesorului Nicolae Ungureanu nu e întâmplător: acesta candidează din partea AUR pentru un loc în Consiliul General al Municipiului București. Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, a declarat în exclusivitate pentru DeFapt.ro că este total ilegal ce au făcut candidații AUR, motiv pentru care vor fi amendați când vor veni cu clipul la decontat, iar suma cheltuită pentru realizarea acestuia va fi confiscată. Profesorul le-a spus elevilor că filmează pentru un sponsor Profesorul Nicolae Ungureanu a transformat Colegiul Tehnic Mecanic Grivița într-o platformă electorală pentru AUR, partid din partea căruia candidează pentru un post în viitorul Consiliu General al Bucureștiului. Citește și: DeFapt.ro a câștigat un proces cu dezvoltatorul imobiliar One United Properties, care cerea prin ordonanță președințială ștergerea a trei articole. Urmează acum procesul pe fond În dimineața zilei de vineri, 24 mai 2024, profesorul Nicolae Ungureanu i-a convocat pe toți elevii clasei XI C, clasă la care este și diriginte, pe terenul de rugby al Complexului Studențesc Tei, instituție aflată în subordinea Ministerului Familiei. Elevii ar fi aflat de la dirigintele lor că urmează să filmeze un clip pentru un sponsor. Dar, în realitate, elevii urmau să fie filmați pentru un clip electoral finanțat din banii statului pentru Mihai Enache, candidatul AUR la funcția de primar al Bucureștiului. Clip electoral AUR cu elevi minori O zi mai târziu, candidatul AUR Mihai Enache a postat clipul electoral cu codul CMF 21240330 pe contul său de Facebook. Pe baza acestui cod, candidații vor cere Autorității Electorale Permanente să deconteze banii cheltuiți pentru producție și promovare. Filmarea de peste trei minute începe cu o transformare executată de Mihai Enache în aplauzele elevilor. Imediat începe să vorbească profesorul Nicolae Ungureanu care explică importanța rugby-ului. Pe urmă îl prezintă elevilor pe candidatul Mihai Enache. Apoi spune cu nonșalanță: "Ei sunt clasa mea, niște copii extraordinari care au jucat rugby, care au rezultate" și pronunță prenumele a două fete din clasă. Urmează un monolog în care profesorul Nicolae Ungureanu se laudă că a făcut rugby la Sportul Studențesc, că a trecut pe la lotul național de rugby, că era prost plătit. Într-un final, a amintit că a jucat un meci cu Noua Zeelandă la care au participat 98.000 de spectatori pe stadionul 23 August. S-ar fi obținut acord de la părinți pentru minori Contactat de către DeFapt.ro, profesorul Nicolae Ungureanu a spus că "ei (reprezentanții AUR - n.r.) au venit la un antrenament. Nu e o chestie pentru AUR. Candidatul AUR (Mihai Enache - n.r.) a venit să vadă un antrenament". Ulterior, profesorul Nicola Ungureanu a recunoscut că imaginile sunt folosite în campania electorală, dar că "au fost filmate imagini nu cu copii neapărat, au fost filmate imagini dintr-un antrenament". Totodată, profesorul de la Colegiul Tehnic Mecanic Grivița a spus că o parte dintre elevi sunt majori, iar în cazul minorilor ar fi obținut un acord din partea părinților acestora. Enache aruncă pisica la Nicușor Dan Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei, a spus că a ajuns să filmeze clipul electoral cu elevii de la Grivița pentru că profesorul care se ocupă de baza educațională este candidat la Consiliul General din partea AUR. Cât despre elevii minori, Mihai Enache a spus că a ascultat doleanțele unor copii care nu au condiții să facă sport. "Eu nu am folosit copii în campania electorală, am făcut un material despre mine, despre problemele infrastructurii sportive pentru elevii din București. Nu este nominalizat nici un copil acolo în clip", a declarat Mihai Enache. A revenit ulterior cu un telefon întrebând dacă "pe actualul primar al Capitalei" l-am întrebat "același lucru dacă este ilegal. Domnul Nicușor Dan a folosit imagini cu elevii de la Consiliul Elevilor într-un material electoral". Greblă, șeful AEP: Este ilegal Autoritatea Natională pentru Protecția Drepturilor Copilului avertiza în anul 2020 că folosirea copiilor sau a imaginii acestora în campaniile electorale este ilegală. În acest sens, legea 272/2004 care reglementează Drepturile Copilului prevede la articolul 27 alin. 4 prevede că "copiii nu pot fi folosiţi sau expuşi de către părinţi, reprezentanţi legali, alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, instituţii publice sau private, în scopul de a obţine avantaje personale/instituţionale sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice". Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente, a vizionat imaginile video postate de candidații Mihai Enache și Nicușor Dan, apoi a concluzionat că "e total ilegal ce au făcut". Totodată, a precizat că, la finalul campaniei electorale, atunci când cei doi candidați vor veni cu materialele foto și video pentru a fi decontate de către AEP, vor fi amendați pentru folosirea imaginilor cu copii. Mai mult, banii cheltuiți pentru realizarea acestora vor fi confiscați de către AEP. Șeful Complexului Tei va face plângere Cosmin Bărbălău, directorul Complexului Sportiv Tei, a declarat că urmează să facă o plângere după ce a aflat că s-a filmat un clip electoral pe terenul de rugby din incinta complexului. "Folosirea copiilor în spoturi electorale este ilegală. Acum vorbesc cu juriștii să facă o plângerea în acest sens. Vom lua toate măsurile împotriva acestora. Pe terenul de rugby, la ora la care s-a filmat clipul electoral, era programat un antrenament al celor de la CSM. Profesorul Ungureanu, din câte știu, este și angajat al Clubului Sportiv Municipal din subordinea Primăriei Municipiului București", a declarat Cosmin Bărbălău. Am încercat să obținem un punct de vedere de la Elena Mariana Bălan, directoarea Colegiului Tehnic Mecanic Grivița în legătură cu această situație, dar aceasta nu se afla în școală. Secretara colegiului a promis că îi va comunica situația. Elena Linda Șerban, de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, a cerut să vizioneze imaginile, apoi a uitat să mai transmită un punct de vedere.

Candidații pentru Primăria București, dezvăluiri media (sursa: Facebook/Primăria Municipiului București)
Politică

Candidații pentru Primăria București, dezvăluiri media

Candidații pentru Primăria București, dezvăluiri media. În prima decadă de aprilie, au fost publicate mai multe investigații de presă despre doi din cei mai puternici candidați din cursa pentru prezidențiale. Piedone, pază de 40 de milioane de euro G4 Media a dezvăluit că primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone (PUSL), care și-a anunțat candidatura la Primăria generală a Capitalei, a atribuit recent un contract de 40 de milioane de euro pentru servicii de pază printr-o procedură organizată pe site-ul instituției. Citește și: Armata obligatorie în România, o măsură urgentă, a sugerat Klaus Iohannis: „Trebuie să intensificăm eforturile pentru a consolida rezerva de personal militar” Liderul asocierii care a câștigat contractul este societatea Magic Star Security, controlată de familia lui Ionel Tucmuruz, un fost polițist condamnat penal și unul dintre liderii Partidului Umanist Social-Liberal (PUSL). Documentul prin care este anunțată atribuirea contractului este semnat de Iulian Constantin Cârlogea, administratorul public al Sectorului 5, și el membru PUSL, vicepreședinte la nivel național al partidului. Condamnarea uitată a primarului de la 5 Despre relațiile toxice ale lui Piedone a scris și DeFapt.ro. Salariul uriaș al nepoțelului lui Piedone, plătit de contribuabilii Sectorului 5, este mai mare ca al primarului Capitalei, arată datele publice de pe site-urile celor două primării. Iulian Cârlogea, administrator public al Sectorului 5 și nepot al primarului Piedone după soție, potrivit presei, câștiga, în septembrie 2023, 23.147 de lei, brut, lunar. În aceeași lună, primarul general al Capitalei avea o indemnizație de doar 23.000 de lei, a arătat DeFapt.ro. Publicația a amintit și de condamnarea pe care primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, o vrea uitată: în februarie 2018 el a primit un an de închisoare, cu suspendare, pentru că a favorizat firmele copiilor săi. Candidații pentru Primăria București, dezvăluiri media Documentele contabile și medicale intrate în posesia HotNews.ro arată că, în octombrie 2023, un pacient a fost consultat de medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu la clinica privată ANEMONA MED, care e deținută de dr. Monica-Mihaela Cîrstoiu, soția managerului. În aceeași zi, au fost consultați mulți alți oameni, susține pacientul, în mărturia sa pentru redacție. Dr. Cîrstoiu era în 2023, ca și acum, managerul general al SUUB. Sunt aceste dezvăluiri relevante în campanie? Din punctul de vedere al consultantului politic Cristian Hrițuc, nu neapărat. "S-a ajuns în momentul în care fiecare grup joacă pe culoarul lui și comunică strict pentru oamenii din bula lui și nimeni nu mai crede ce spune celalt. Sunt trei triburi cu conducătorii lui", a scris Hrițuc pe Facebook.

Stadion electoral de 400 milioane lei (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

Stadion electoral de 400 milioane lei

Stadion electoral de 400 milioane lei. Primarul Mihai Chirica vrea să înceapă construirea stadionului cu bani împrumutați. Stadion electoral de 400 milioane lei În plină campanie electorală, edilul-șef al Iașului propune un credit de 150 milioane lei: două treimi pentru stadion, iar restul banilor, pentru alte două investiții promise de mai mulți ani. Citește și: Multe BMW-uri de Poliție stau nefolosite pentru că polițiștii care trebuie să le conducă au picat examenele obligatorii de conducere defensivă Și anume reabilitarea bld. Poitiers și a șoselei Bucium. Cele o sută de milioane de lei pentru stadion reprezintă un sfert din suma totală necesară. Citește și: VIDEO Imagini brutale ale atacului terorist de la Moscova, soldat cu circa 40 de morți. Cel puțin un trăgător arestat Primarul s-a răzgândit și în ceea ce privește zona de construire: el a susținut că arena nu va mai fi construită în Moara de Vânt, ci pe șes Bahlui. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Romarm, joc electoral pentru Virgil Popescu (sursa: Facebook/Virgil Popescu)
Investigații

Romarm, joc electoral pentru Virgil Popescu

Romarm, joc electoral pentru Virgil Popescu. Compania aflată sub autoritatea Ministerului Economiei trebuie să investească două milioane de euro în construcția unei hale în care ar urma să funcționeze fabrica de asamblare a armelor Beretta. Această investiție reprezintă o obligație de offset pentru Romarm, rezultată în urma vânzării a 25.000 de pistoale Beretta către Poliția Română. Dar, de aproape un și jumătate proiectul, a fost tergiversat pentru că Ministerul Economiei, sub conducerea lui Virgil Popescu, Claudiu Năsui și Florin Spătaru, nu a alocat banii pentru investiție. În cazul în care Romarm nu respectă obligațiile de offset, riscă fie inclusă pe lista neagră a companiilor de armament a Oficiului de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială. O astfel de decizie ar duce la îngroparea definitivă a industriei de apărare românești. Uzina de la Plopeni a fost aleasă, apoi refuzată Defapt.ro a dezvăluit că Romarm, sub tutela directorului general Gabriel Țuțu, a cumpărat în vara anului 2020 o cantitate de 25.000 de pistoale Beretta pe care le-a revândut Poliției Române. Valoarea contractului a fost de 40,75 milioane de lei, echivalentul a peste opt milioane de euro. În urma acestei afaceri, Romarm a rămas cu un profit de câteva sute de mii de euro, dar și cu obligația de offset. Adică, să reinvestească o parte importantă din valoarea contractului în industria de apărare românească. Conform Acordului de Offset, Romarm trebuia să găsească un spațiu adecvat în care să instaleze liniile de asamblare a armelor Beretta. Totodată, Beretta se obliga să specializeze un număr de 150 de persoane care urmau să lucreze în noua fabrică. Spațiul nu reprezintă o problemă pentru Romarm, întrucât compania deține 15 filiale la nivel național (fabrici care produc diverse tipuri de muniții și armament. Astfel, într-o primă fază, s-a decis ca utilajele Beretta să fie instalate într-o hală din incinta Uzinei Mecanice Plopeni, una din cele 15 fabrici. Romarm trebuia să investească în spațiul respectiv în jur de 1,5-2 milioane de euro pentru a-l operaționaliza. Romarm, joc electoral pentru Virgil Popescu Acest loc, însă, nu a fost pe placul ministrului liberal Virgil Popescu, care în anul 2020 se afla la conducerea Ministerului Economiei. Așa că Romarm a decis să investească aceeași sumă în construcția unei hale pe un câmp din comuna Șimian, județul Mehedinți. De ce acolo? Pentru că, se pare, proiectul trebuia fructificat în campania electorală din județul Mehedinți. Acolo unde Virgil Popescu, în calitate de șef al PNL Mehedinți, candida pentru un nou mandat de deputat. Un alt motiv l-a reprezentat, probabil, faptul că localitatea Șimian este condusă de edilul liberal Constantin Trușcă, prietenul ministrului Virgil Popescu. Citește și: EXCLUSIV Afacerea Beretta, abandonată într-o pârloagă din județul Mehedinți. Unde a ajuns pentru că ministrul Virgil Popescu, președintele PNL pe județ, a folosit-o electoral Întrebat de către Defapt.ro cum a ales tocmai comuna Șimian pentru fabrica de arme Beretta, directorul Gabriel Țuțu a dat un răspuns pompos: „locația a fost aleasă de către AGA, în urma analizelor multicriteriale efectuate de către Consiliul de Administrație”. În plus, directorul Țuțu a mai precizat că nu s-a optat pentru achiziționarea terenului ci pentru un „plan de afacere propus de UAT Șimian”. Răspunsul Romarm pentru Defapt.ro (sursa: Romarm) Fiica primarului din Șimian, consiliera ministrului Popescu Liberalul Virgil Popescu a fost numit la șefia Ministerului Economiei pe 4 noiembrie 2019, în Guvernul lui Ludovic Orban. La scurt timp după preluarea mandatului de ministru, Virgil Popescu a decis să fie consiliat de un cadru didactic. Așa a decis să o angajeze pe Lidia Antonia Trușcă, fiica lui Constantin Trușcă, primarul din Șimian. Ea răspundea de gestionarea departamentului de comunicare, dar ținea și evidența și prezența corespondenței oficiale a ministrului. Și, ca orice fată de primar din mediul rural, a fost numită și în Consiliul de Administrație la Uzina Termoelectrică Midia. Conform declarației de avere, Lidia Antonia Trușcă deține un teren în Șimian și două apartamente în București și Timișoara. Între timp, Lidia Trușcă s-a întors la Mehedinți.

Penelistul Popescu a împușcat electoral Beretta (sursa: Facebook/Virgil Popescu)
Investigații

Penelistul Popescu a împușcat electoral Beretta

Penelistul Popescu a împușcat electoral Beretta. Fabrica de arme Beretta, un proiect patronat exclusiv de directorul Romarm, Gabriel Țuțu, ilustrează perfect eșecul industriei de apărare românești. De mai bine de doi ani de zile, italienii de la Beretta așteaptă să transfere tehnologie în valoare de 6,5 milioane de euro statului român și să creeze minimum 150 de noi locuri de muncă în România. Dar acest lucru este imposibil pentru că Romarm și Ministerul Economiei nu au pus la dispoziția italienilor o hală pentru viitoarea fabrică de arme Beretta. Fabrica de arme Beretta trebuia construită la Plopeni În vara anului 2019, compania italiană Beretta a semnat un memorandum cu Ministerul Economiei prin care își asuma că va construi o fabrică de arme în România. Conform documentelor agreate de cele două părți, fabrica urma să funcționeze într-o hală din incinta Uzinei Mecanice Plopeni, din județul Prahova. Acolo, Beretta urma să înceapă producția de arme de asalt ARX 160 la șase luni de la semnarea documentelor. Timp în care compania Romarm, deținută de Ministerul Economiei, trebuia să pună la dispoziția italienilor o hală, iar italienii să aducă tehnologia. La evenimentul de semnare a memorandumului au participat ministrul Economiei Niculae Bădălău, ministrul Apărării Gabriel Leș, Franco Gussalli Beretta – președintele Beretta și ambasadorul italian la București Marco Giungi. Vorbe frumoase la semnare „Este un moment important, un proiect strategic, acest protocol între Beretta şi uzina Plopeni. Vom putea produce la Plopeni o armă modernă, de ultimă generaţie. Vom fabrica un produs românesc, chiar dacă este sub numele Beretta. Urmează ca în perioada imediat următoare să fie înfiinţată compania mixtă, iar, cel târziu peste şase luni, să înceapă producţia”, spunea ministrul Niculae Bădălău. La rândul său, Franco Gussalli Beretta a spus că „Beretta va ajuta Romarm să fabrice componentele. Între timp, îi va ajuta să finalizeze armele. Pentru noi este important ca proiect pe termen mediu şi lung, aşa că e important să stabilim un proiect cu o ţară cum este România (...). Noi avem nevoie de clienţi şi Romarm are nevoie de un partener”, declara atunci Franco Gussalli Beretta. Țuțu, intermediar pentru Beretta Câteva luni mai târziu, mai exact pe 4 noiembrie 2019, la conducerea Ministerului Economiei a venit liberalul Virgil Popescu. Acesta l-a numit la șefia companiei Romarm pe Gabriel Țuțu, un agent de poliție ajuns peste noapte ofițer în cadrul Serviciului Român de Informații. Apoi, în vara anului 2020, Romarm a semnat un contract controversat în urma căruia a obținut dreptul de a vinde Poliției Române nu mai puțin de 25.000 de pistoale Beretta. Valoarea contractului a fost de 40,75 milioane lei, echivalentul a peste 8.000.000 de euro. Penelistul Popescu a împușcat electoral Beretta În urma acestui contract, compania Beretta a semnat un contract de offset prin care se obliga să reinvestească minim 80% din valoarea contractului în industria românească. Practic, în contul acestor obligații, Beretta trebuia să transfere tehnologia în hala care trebuia pusă la dispoziție de Uzina Plopeni pentru a începe asamblarea de pistoale și puști. Investiția italienilor este estimată la 6,5 milioane de euro, plus 150 de noi locuri de muncă. Citește și: EXCLUSIV Mama liberalului Dan Vîlceanu, 425.000 de euro de la CE Oltenia, companie controlată de ministrul liberal Virgil Popescu Dar ministrul liberal Virgil Popescu, care nu era străin de această afacere, a decis să schimbe locul în care urma să fie amplasată fabrica Beretta. Inițial, s-au mimat tatonările la fabricile de arme de la Cugir și Sadu. Însă, în final,ministrul Virgil Popescu a ales un câmp din comuna Șimian, din Mehendinți. De ce acolo? Poate pentru că ministrul Virgil Popescu este președintele PNL Mehedinți și trebuia să câștige alegerile locale și parlamentare la nivel de județ. Ministrul Popescu și reprezentanții Beretta (sursa: Facebook/Virgil Popescu) Fabrica Beretta, motor electoral pentru liberalul Virgil Popescu Comuna Șimian a devenit cunoscută după ce autoritățile au găsit acolo doi dintre leii lui Nuțu Cămătaru, celebrul lider al lumii interlope. O femelă și un mascul. Dacă Nuțu Cămătaru a decis să își țină leii la Șimian, ministrul Virgil Popescu a decis să construiască acolo fabrica de arme Beretta. În plină campanie electorală, însoțit de Gabriel Țuțu, ministrul Virgil Popescu declara în fața unui câmp din Șimian: „Mă bucur să anunț demararea unui nou proiect de investiții în județul Mehedinți. Noua fabrică de pistoale a Companiei Naționale ROMARM SA va fi construită la Șimian. Am luat decizia ca noua fabrică de pistoale a Companiei Naționale ROMARM SA să fie făcută aici, la Șimian. (…) Astăzi am avut o întâlnire de lucru pe marginea acestei investiții cu directorul general al Companiei Naționale ROMARM SA, Gabriel ȚUȚU, primarul comunei Șimian Constantin Trușcă și prefectul județului Mehedinți Cristinel Pavel. Da, se poate!”. În publicațiile locale din județul Mehedinți, mesajul ministrului Virgil Popescu era ilustrat cu afișe de campanie. Primarul: „Trebuia să se apuce de acum un an” De atunci au trecut aproape doi ani, dar Romarm nu a contract lucrările pentru construcția halei. Primarul comunei Șimian, Constantin Trușcă, a declarat pentru Defapt.ro că nu știe când vor începe lucrările pentru fabrica de pistoale. „În curând, sper! Le-am dat terenul. Trebuia să se apuce de acum un an. Trebuia să se apuce, dar nu știu. Când se va ocupa, se va ocupa. Am mai vorbit cu ei. Sunt chestii care mă depășesc. Unii vor să o facă, unii nu vor. De făcut … sunt convins că se va face. Nu avem specialiști, îi specializează ei în Italia. Îi duc acolo o lună, la calificare 40-50 de zile”, a declarat primarul Constantin Trușcă. Ministrul Florin Spătaru dă vina pe subalternul Țuțu Defapt.ro a solicitat mai multe informații despre fabrica de arme Beretta de la Ministerul Economiei, condus de Florin Spătaru, ministerul fiind acționar unic al Romarm. Mai mult, există un secretar de stat special desemnat pentru industria de armament românească aflată în colaps, în timp ce toate companiile de armament din întreaga lume fac profituri amețitoare. Răspunsul Ministerului Economiei arată că ministrului Florin Spătaru nu îi pasă de industria de apărare românească, motiv pentru care a aruncat toată responsabilitatea pe Romarm. „Compania Națională Romarm SA nu negociază cu compania Beretta construcția unei fabrici pentru asamblarea unor produse ale acestei societăţi. Ministerul Economiei nu are asumată nicio obligație în legătură cu construcţia respectivei fabrici de asamblare, obligaţiile compensatorii în legătură cu subiectul sunt asumate exclusiv de CN ROMARM SA. Decizia construirii fabricii de asamblarea a unor produse Beretta, inclusiv amplasamentul acesteia, aparține organelor de conducere ale CN ROMARM SA”, a transmis Ministerul Economiei. Romarm, prin directorul Gabriel Țuțu, nu a răspuns deocamdată solicitării transmise de către Defapt.ro.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
Ultima oră