sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: dodon

13 articole
Politică

Un fost consilier al socialistului Igor Dodon, invitat Congresul PSD

Un fost consilier al socialistului Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, a fost invitat la Congresul PSD, reiese dintr-o postare a acestuia pe facebook, în care sugerează că se va implica activ în alegerea lui Ciolacu în funcția de președinte al României. Dodon va fi, probabil, principalul adversar al Maiei Sandu la alegerile din toamna acestui an. Citește și: Mesaj șoșocist al lui Ciolacu: “România nu va fi atrasă în niciun război!“. Liderul PSD respinge complet și armata obligatorie, deși majoritatea statelor NATO îl reintroduc În noiembrie 2023, Lebedinschi susținea că se retrage din politică, dar este evident că acest angajament nu a durat. Un fost consilier al socialistului Igor Dodon, invitat la Congresul PSD “Astăzi este Congresul PSD România, astăzi va fi desemnat candidatul PSD la funcția de Președinte a României. Toamna va fi fierbinte“, a scris Lebedinschi pe Facebook. În cele două fotografii postate se vede că are ecuson, dar nu se poate citi dacă are statut de invitat sau chiar de delegat. Însă fotografiile sunt făcute într-un grup de delegați, deci este posibil ca Lebedinschi să nu fi fost un doar invitat. “Maxim Lebedinschi a fost unul dintre apărătorii lui Igor Dodon, bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită. Maxim Lebedinschi a fost membru al Comisiei Electorale Centrale, fiind promovat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). În mandatul de președinte de țară al lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi a fost Consilier în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui R. Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul. A fost și consilier municipal din partea PSRM. Anterior, Lebedinschi a fost unul din avocații preferați de Igor Dodon. Lebedinschi a reprezentat într-un proces firma „Hunter Elit Club”, administrată de apropiaţii lui Igor Dodon și Fabrica de Conserve din Călăraşi, care, în ultimii ani a fost ţinta mai multor procese de judecată. Despre ambele entități, ZdG a scrisa anterior că ar avea legături cu fostul președinte Igor Dodon. Maxim Lebedinschi este fratele lui Adrian Lebedinschi, deputat socialist şi unul din donatorii formaţiunii în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016“, scria Ziarul de Gardă la 30 noiembrie 2023. Mesajul oficial al lui Ciolacu „În continuare, voi acorda o atenţie specială relaţiei noastre cu Republica Moldova. Voi sprijini activ parcursul european al Republicii Moldova. O voi sprijini pe Maia Sandu şi Guvernul de la Chişinău pentru că sunt singura garanţie că această ţară îşi va păstra orientarea pro-europeană”, a afirmat, ieri, Marcel Ciolacu, în fața delegaților la Congresul PSD. În realitate, liderul PSD i-a sprijinit constant pe adversarii Maiei Sandu, în primul rând pe Ion Ceban, primarul Chișinăului.

Un fost consilier al socialistului Igor Dodon, invitat la Congresul PSD Grupaj foto: Pro TV Moldova
Dodon condamnă războiul pornit de Rusia Foto: Kremlin.ru
Politică

Dodon condamnă războiul pornit de Rusia

Fostul președinte Igor Dodon condamnă războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei și mulțumește României pentru curentul livrat Moldovei, relatează publika.md. Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon primea un salariu lunar de 45.000 de dolari pe lună de la Moscova, arăta, la 31 octombrie, Washington Post. Acest ziar scrie că a obținut de la serviciul ucrainean de securitate documente ale FSB – servicul rusesc de securitate internă – care arată cum încearcă Moscova să manipuleze state din Estul Europei. După ce Dodon a demisionat din Partidul Socialist, a fost numit președinte al consiliului de afaceri moldo-rus, o organizație înființată de Delovaya Rossiya, legată de Kremlin. Salariul lunar al lui Dodon, plătit de consiliul de afaceri, era de 29.016 USD, plus un bonus lunar de 14.508 USD, arată documentele. Citește și: Curtea de Conturi, cuibușorul PSD: penali și suspecți conduși de un subofițer de miliție din echipa Dragnea. PSD a schimbat legea pentru ca Bădălău să ajungă în această instituție Dodon condamnă războiul pornit de Rusia „Este foarte tragic pentru noi, din cauza la aceste bombardamente ale Federației Ruse spre Ucraina noi am rămas fără energie electrică şi eu cred că asta este foarte grav”, a spus, azi, Igor Dodon. Fiind întrebat de jurnaliști dacă condamnă acțiunile Rusiei, fostul președinte al Republicii Moldova a oferit un răspuns afirmativ. „Evident. Noi am rămas fără lumină, și Dumneavoastră, și eu acasă la mine. La Buiucani mai repede s-a aprins, dar în unele regiuni a durat și 24 de ore. Închipuiți-vă, ce poate fi la iarnă, când în plină iarnă ar putea să se stingă lumina pe o sutcă… Ce fac oamenii?”, a întrebat retoric Igor Dodon. Totodată, fostul șef al statului este de părere că ar fi oportun să fie căutată o soluție tehnică, iar în context a exprimat recunoștință României pentru curentul livrat țării noastre. „Trebuie de găsit o soluţie tehnică, dacă procurăm energie electrică de la români, iar pentru asta trebuie să le spunem mulțumesc, chiar dacă e mai scump. Trebuie să vedem tehnic cum să nu fim afectați, malul drept Nistrului, măcar”, a menționat Igor Dodon. Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon a fost trimis în judecată sub acuzațiile de corupere pasivă și finanțarea ilegală a partidului din partea unei organizații criminale, în dosarul „Kuliok (Sacoșa)”. Conform procurorilor, Dodon ar fi cerut și primit de la miliardarii Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov până la un milion de dolari, pentru a-i scăpa, printre altele, de răspunderea penală în Rusia.

Noi date despre implicarea masivă a FSB în Moldova Foto: Twitter
Politică

Noi date despre implicarea masivă a FSB

O investigație Dossier Center și Rise Project prezintă noi date despre implicarea masivă a FSB în Republica Moldova. Pornind de la aceste date, disidentul rus Mihail Hodorkosky arată cum a primit Igor Dodon 45.000 de dolari imediat după ce i-a cerut Maiei Sandu să se ducă la Moscova și să-i ceară lui Putin să ofere Moldovei gaze ieftine. Hodorkovsky scrie, pe Twitter, despre investigație și apreciază că, după Ucraina, Moldova este cea mai bună țintă pentru Putin. 1)Last week @washingtonpost reported on Kremlin attempts to subvert Moldovan governmentThat’s just the tip of the iceberg. The @dossier_center uncovered who runs FSB operations in Moldova??, how much money its ex-president receives from Russia?? and who is spying there right now pic.twitter.com/fCCGYvYjTb— Mikhail Khodorkovsky (English) (@mbk_center) October 31, 2022 Tot în investigația Dossier Center și Rise Project scrie că ofițeri în rezervă ai companiei rusești Alfa au pregătit un document despre invadarea Moldovei, dar au concluzionat că este mai eficient să continue destabilizarea din interior. Noi date despre implicarea masivă a FSB în Moldova „«Principalul sediu regional al FSB este situat în Transnistria, în afara teritoriului controlat de Republica Moldova. Aici, ei antrenează și coordonează agenți pentru muncă ilegală în regiune, în special în sudul Ucrainei. Deoarece această regiune separatistă este în afara razei de acțiune a serviciilor de securitate moldovenești și ucrainene, este posibil (…) să pregătească grupuri de sabotaj. Și, de asemenea, aici sunt mobilizați oamenii în cazul în care trupele lui Putin reușesc să pătrundă în regiunile Mykolayiv și Odesa», a declarat un membru al unui serviciu secret din Republica Moldova unui jurnalist RISE”, scrie Dossier Center. Citește și: Dodon primea un salariu lunar de 45.000 de dolari de la Moscova, scrie Washington Post. Plus: „Servicul rus de securitate subminează guvernul pro-vestic al Moldovei” În articol se arată cât de strâns legat era Dodon de urmașii KGB-ului. Potrivit facturilor lui Dodon, descoperite de Dossier Center și RISE Moldova, în 2020, fostul președinte a fost în strânsă legătură cu mai mulți ofițeri de informații din Rusia. În plus, Dodon a trimis proiecte ale discursurilor sale altor oficiali ruși de rang înalt din securitate – de exemplu, discursul său de la conferința de securitate de la München din 2019 a fost trimis unui general SVR prin intermediul ambasadorul Rusiei. Dossier Center și Rise mai arată că Igor Ceban, actualul primar al Chișinăului, a beneficia de consultanță oferită de Rusia, în 2019, când a fost ales edil-șef al capitalei Republicii Moldova. Invazia diplomaților cu stele „Jurnaliştii RISE au obţinut acces la baza de date a punctelor de trecere a frontierei cu Moldova. Datele au dezvăluit un model: de la jumătatea anului 2014, după anexarea Crimeei de către Rusia, rușii cu pașapoarte diplomatice au intrat în Moldova în fiecare an – și de fiecare dată în grupuri de trei. Documentele lor, judecând după numerele de serie, erau adesea emise secvenţial, la fel cum a fost cazul agenţilor GRU care i-au otrăvit pe Serghei şi Iulia Skripal în Salisbury, Anglia, în 2018. Majoritatea oaspeţilor au rămas în ţară timp de un an, apoi a plecat și nu s-a mai întors în Moldova. Dodon is a proof that Communist parties are just daughter filials of KGB/FSB implementing subversive operations in neighboring countries. https://t.co/exSoe4IvNj— Ruthen (@RutheniaRus) April 28, 2017 Sursa RISE, care este apropiată de Ambasada Rusiei la Chișinău, spune că bărbații nu lucrau la biroul diplomatic. La o inspecție mai atentă, Dossier Center a descoperit că mulți dintre acești „diplomați” aveau legături cu FSB. Din 24 de persoane, patru erau înscrise în unități militare sau clădiri ale Serviciului de Frontieră al FSB; încă două au fost înregistrate în casele departamentale ale serviciului special; alţi doi au urmat pregătire militară” mai explică investigația.

Dodon primea salariu lunar de la Moscova Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Dodon primea salariu lunar de la Moscova

Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon primea un salariu lunar de 45.000 de dolari de la Moscova, scrie, azi, Washington Post. Acest ziar scrie că a obținut de la serviciul ucrainean de securitate documente ale FSB - servicul rusesc de securitate internă - care arată cum încearcă Moscova să manipuleze state din Estul Europei, deși campania sa militară se clatină. „FSB a canalizat zeci de milioane de dolari de la unele dintre cele mai mari companii de stat din Rusia pentru a cultiva o rețea de politicieni moldoveni și a reorienta țara spre Moscova, indică documentele și interviurile”, arată publicația de la Washngton DC. Russia used Ilan Shor and his political party to undermine Moldova's democracy and foreign relations, U.S. Treasury sayshttps://t.co/tUiBEfRnx4— Haaretz.com (@haaretzcom) October 27, 2022 Documentele mai arată că Moscova a trimis consultanți care să-l ajute pe oligarhul fugar Ilan Șor. În plus, un om de afaceri apropiat Kremlinului a preluat una din afacerile acestuia, pentru a o proteja de sechestrul autorităților de la Chișinău. Dodon primea salariu lunar de la Moscova „După ce Dodon a demisionat din Partidul Socialist, a fost numit președinte al consiliului de afaceri moldo-rus, o organizație înființată de Delovaya Rossiya, legată de Kremlin. Salariul lunar al lui Dodon, plătit de consiliul de afaceri, era de 29.016 USD, plus un bonus lunar de 14.508 USD, arată documentele. Contractul, totuși, a venit cu condiții atașate. Dodon a trebuit să clarifice cu noul său angajator tot ce a spus public, arată o captură de ecran a unei conversații scrise între Dodon și Chaika. În conversația din 2 decembrie 2021, Dodon a insistat că este „o persoană liberă”. «Liber, dar limitat de etica corporativă a Uniunii [ruso-moldovene]”», a spus Chaika. «Ați început să mă îngropați devreme. Dacă transmiteți condiția ca, pentru una dintre declarațiile mele publice, să îmi reduceți salariile și să închideți noul consiliu de afaceri… atunci să vorbim despre asta în detaliu». a răspuns Dodon”, scrie Washington Post. Igor Chaika este un om rus de afaceri și ambasadorul în Moldova al asociației de afaceri Delovaya Russia, o structură strânse legată de Kremlin. Tatăl lui Chaika a fost procuror general al Rusiei. Din 2016, operațiunile FSB în Moldova sunt conduse de Dmitri Milyutin, general în serviciul de securitate care deține funcția de adjunct al șefului Departamentului Informații Operaționale, potrivit documentelor obținute de WP. În cea mai mare parte a timpului, Miliutin a lucrat prin Igor Chaika. Miliutin a comunicat cu Chaika de peste 6.000 de ori între decembrie 2020 și iunie 2022, potrivit documentelor serviciilor de informații ucrainene. FSB „verifica cu [Chaika] ceea ce trebuia făcut în orice moment”, a spus un oficial de securitate ucrainean. Chaika „este ca un portofel pentru ei”, a mai spus el. Dodon, abandonat și înlocuit cu Șor În 2021, Moscova a decis însă să-l schimbe pe Dodon cu Ilan Șor, pe care documentele FSB îl prezintă drept un personaj populist și manipulabil. Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor „Strategii politici angajați de Kremlin au călătorit pentru prima dată la Chișinău din Rusia în martie 2021 pentru a lucra în secret cu partidul lui Șor, arată documentele. Ei au făcut eforturi mari pentru a se asigura că prezența lor este nedescoperită, cumpărând cartele SIM preplătite și păstrând ascunse adresele apartamentelor pe care le închiriau (…) Printre măsurile pe care le-au recomandat partidului Șor a fost aceea de a șterge cât mai mult posibil „fondul negativ”, probabil condamnarea penală anterioară a lui Șor, și de a încerca să-și curățeze imaginea pe internet. Într-un grafic care făcea parte din recomandările trimise către FSB, strategii au propus să le ofere jurnaliştilor „recompense” pentru a şterge articole”, mai arată Washington Post. Citește și: VIDEO Zelenski, noaptea, lângă epava unei drone kamikaze iraniene Shahed, discurs extraordinar: Nu ne este frică de întuneric

Igor Dodon, pe banca acuzaților Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Igor Dodon, pe banca acuzaților

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, pe banca acuzaților: procurorii au finalizat dosarul în care ăl acuză că a acționat în favoarea lui Plahotniuc. Urmărirea penală în dosarul „Energocom”, în care este vizat fostul președinte al țării Igor Dodon, a fost finalizată, au anunțat, azi, procurorii din Republica Moldova. Igor Dodon este în prezent în arest la domiciliu. Igor Dodon, pe banca acuzaților Acuzațiile împotriva fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de vicepremier, ministru al Economiei și Comerțului. Acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom”, cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor legale. „Potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv, a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%”, scrie newsmaker.md. Statul ar fi avut pierderi de în valoare de 11,9 milioane de dolari SUA, susțin procurorii. Consumatorii au plătit, la rândul lor, un preț mai mare la energie Andy Vermaut shares:Europe's energy crisis: Moldova's ex-president Igor Dodon seeks snap elections as gas prices soar: Pro-Russian opposition leader Igor Dodon has called for immediate elections, after an announcement that gas prices in… https://t.co/cUabnYvyhR Thank you. pic.twitter.com/6WVjQnSCPS— Andy Vermaut (@AndyVermaut) August 3, 2022 „Urmărirea penală continuă în privința unor persoane fizice, companii străine, înregistrate în zone off-shore, pe contul cărora au fost transferate o parte din mijloacele financiare rezultate din contractul privind procurarea energiei electrice de către SA „Energocom”, unele dintre care sunt parte a grupului criminal organizat condus de Vladimir Plahotniuc, prin intermediul persoanelor sale de încredere, inclusiv Vladimir Andronachi, care sunt beneficiarii finali a unei părţi din mijloacele financiare obținute din „schema cu energia electrică””, spun procurorii. Citește și: Companiile aeriene ruseşti încep să îşi dezmembreze avioanele pentru piese de schimb

Dodon împrăștie propagandă rusească din arest Foto: Inquam/ Adela al-Haddad
Internațional

Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu

Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu. Judecătoria Chişinău a decis marţi prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru fostul preşedinte socialist Igor Dodon, relatează presa de peste Prut. Acesta a fost reţinut pe 24 mai pentru 72 de ore, după ce procurorii au dispus percheziţii la reşedinţele sale, iar două zile mai târziu a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu Fostul lider al Partidului Socialiştilor este suspectat de corupţie pasivă, acceptarea finanţării formaţiunii sale politice de către o organizaţie criminală, trădare de ţară şi îmbogăţire ilicită. Între timp, săptămâna trecută a fost pusă sub învinuire şi soţia sa, Galinei Dodon, care a primit ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara timp de 60 de zile. Citește și: Lupte feroce pentru Insula Șerpilor: Ucraina încearcă să recucerească minuscula stâncă din Marea Neagră care are o importanță strategică uriașă "Am fost pusă sub învinuire-complice, pentru îmbogăţire ilicită, fără probe", a declarat Galina Dodon, potrivit unimedia.info, ea acuzând un dosar motivat politic. După ce a aflat despre prelungirea arestului său domiciliar, Igor Dodon a susţinut că ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, ar fi implicat în acest proces. "Toţi care acum nu o ascultă pe (preşedinta Republicii Moldova) Maia Sandu şi pe Litvinenco, el conduce acest proces, sunt presaţi, deci era aşteptat acest lucru", a spus fostul preşedinte.

Dodon împrăștie propagandă rusească din arest Foto: Inquam/ Adela al-Haddad
Internațional

Dodon împrăștie propagandă rusească din arest

Dodon împrăștie propagandă rusească din arest. Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon susține că se pregătește o "conexiune" politică și militară între Chișinău și România, avertizând ca Moldova riscă să fie atrasă într-un "război regional sângeros", relatează TASS. Dodon împrăștie propagandă rusească din arest Se pregăteşte o Unire tehnică, politico-militară, pe care ulterior vor încerca să o formalizeze şi legalizeze juridic de Parlamentul majoritar PAS şi de Curtea Constituţională capturată, sub "protecţia" trupelor străine prezente aici, aşa cum a mai fost în istoria poporului nostru la începutul secolului trecut, a scris Dodon într-o postare făcută pe canalul său de Telegram. Citește și: EXCLUSIV Uriașa țeapă a măștilor din Vietnam: în 2020, Ministerul Economiei a cumpărat 100 de milioane de bucăți pentru 31 de milioane USD. După doi ani, mai avea 90 de milioane în stoc Dodon acuză Occidentul că "dorește să-i folosească pe moldoveni drept carne de tun în bătălia geopolitică care se desfășoară în prezent în această regiune". "De fapt, toate aceste procese de înarmare și isterie anti-rusă sunt organizate intenționat pentru a justifica prezența trupelor NATO pe teritoriul Republicii Moldova", susține fostul președinte moldovean.

Cine este Ion Ceban, primarul pro-Kremlin care a blocat Radio Chișinău Foto: Facebook Ion Ceban
Politică

Cine este Ceban primarul blocat Radio Chișinău

Cine este Ion Ceban, primarul socialist care a blocat Radio Chișinău, o flială a Societății Române de Radiodifuziune (SRR): el a stabilit relații puternice cu primarul PSD al Sectorului IV, Daniel Băluță, cu care s-a văzut de mai multe ori. Acum câteva luni s-a văzut, la București, cu conducerea PSD, reprezentată de Marcel Ciolacu și Paul Stănescu. Ceban este considerat viitorul lider al taberei pro-Kremlin din Republica Moldova și potențial contracandidat al Maiei Sandu, la alegerile prezidențiale din 2024. Ion Ceban a făcut parte din partidul comunist, apoi din cel socialist - condus de Igor Dodon - iar în 2021 și-a înființat propriul partid, denumit Mișcarea de Alternativă Națională (MAN). Cine este Ceban, primarul care a blocat Radio Chișinău Zilele trecute, el a interzis postului Radio Chișinău să folosească numele orașului. Radio Chișinău este deținut de Radio România Actualități, postul public din România. Decizia sa pare a fi o replică la decizia guvernului de la Chișinău de a bloca propaganda unor structuri de presă controlate de Kremlin. În 2019, Ceban trebuia să se întâlnească cu Gabriela Firea, dar întâlnirea nu a mai avut loc, după ce a izbucnit un scandal public. În schimb, el s-a văzut cu omul lui Firea, Aurelian Bădulescu, la acel moment viceprimar al Bucureștiului. În schimb, Ceban s-a văzut cel puțin de trei ori cu Daniel Băluță, primarul PSD al Sectorului 4. Știrile din presă arată că aceștia s-au întâlnit în: Foto: Facebook Ion Ceban martie 2021, când Ceban a venit la Bucureștimai 2021, când Băluță s-a dus la Chișinăufebruarie 2022, când a avut un adevărat turneu de forță, având programate inclusiv discuții cu primari USR, PNL și UDMR. Tot în februarie 2022, el a discutat cu președintele PSD, Marcel Ciolacu. „Una dintre principalele întâlniri ale lui Ceban a fost cu Marcel Ciolacu și Paul Stănescu. Ceban a scris pe Facebook după întâlnirea cu liderii PSD că printre subiectele discutate s-au numarat ”lansarea și perspectivele Mișcării Alternativa Națională (MAN – noul său partid)”, dar și despre potențialul de colaborare cu partea română”, relata G4Media. Citește și: Ucraina, foarte aproape de a lovi ținte din Rusia: Pentagonul a confirmat că poate livra Kievului lansatoare multiple de rachete cu rază de acțiune de minimum 300 de kilometri Însă, în paralel cu discuțiile cu liderii români, Ion Ceban a făcut constant vizite la Moscova. Viitoarele alegeri pentru primăria Chișinău vor avea loc în 2023.

Ex-președintele Dodon, în arest la domiciliu Foto: Kremlin.ru
Politică

Ex-președintele Dodon arest la domiciliu

Republica Moldova: judecătorii au decis ca ex-președintele Dodon să fie plasat în arest la domiciliu. Tot azi, parlamentul de la Chișinău i-a ridicat imunitatea deputatei Marina Tauber. Procuratura Anticorupție a anunțat că va contesta decizia magistraților privind plasarea lui Igor Dodon în arest la domiciliu. Ex-președintele Dodon, în arest la domiciliu Procurorii susțin că există riscul ca Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, să distrugă probe și să influențeze alte persoane care ar putea avea relevanță în dosar. „În dosar sunt peste 100 de file, probe care confirmă riscurile invocate: de distrugere a probelor, influențarea martorilor, determinarea depunerii declarațiilor false, distrugerii documentelor. Un aspect important: una dintre infracțiunile care se investighează este de organizator și complice la acceptarea finanțării unui partid politic din partea grupului criminal organizat Plahotniuc. În viziunea noastră, este inadmisibil faptul că persoana a fost plasată în arest la domiciliu, având posibilitatea reală de a comunica cu persoane vizate în anchetă”, a declarat procurorul de caz, Petru Iarmaliuc. De asemenea, procurorii susțin că nu este corect faptul că complicele lui Dodon va fi deținut în arest în penitenciarul nr. 13, în timp ce Dodon se va afla în arest la domiciliu. La fel, acuzare a precizat că secvența video în care Igor Dodon discută cu Vladimir Plahotniuc nu este singura. În posesia procurorilor ar fi circa 40 de minute. „Este un moment foarte important de concretizare: nu există doar 5 minute răspândite în presă, ci peste 40 de minute. Există probe. Vom demonstra că această cauză penală este bazată pe fapte factuologice, apreciate corect. Dl Dodon recunoaște că a avut discuții cu liderul criminal Plahotniuc”, a mai spus procurorul. Tot azi, deputata fracțiunii Partidul „ȘOR” Marina Tauber a rămas fără imunitate parlamentară. Citește și: Autoritatea lui Putin se fisurează încetul cu încetul: văduva mentorului său din perioada Sankt Petersburg îi apără pe oamenii de cultură ruși care critică invadarea Ucrainei Procuratura cere reținerea, arestarea, percheziția și tragerea la răspundere penală celor doi lideri ai Partidului „ȘOR”, Ilan Șor și Marina Tauber, pe care îi acuză de escrocherie în proporții deosebit de mari și de spălare de bani.

Penalul Rizea, amendat la un miting pro-Dodon  Foto: Facebook Cristian Rizea
Eveniment

Penalul Rizea, amendat la un miting pro-Dodon

Penalul Cristian Rizea, condamnat definitiv în România, dar pe care statul nu-l poate aduce la închisoare, a fost amendat ieri, la un miting pro-Dodon din Chișinău. El a fost sancționat cu amendă de 1.500 de lei moldovenești (circa 75 de euro) și 3 puncte de penalizare pentru că a încălcat prevederile Regulamentul Circulației Rutiere. Informația a fost confirmată pentru newsmaker.md de către Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP). Penalul Rizea, amendat la un miting pro-Dodon Imaginile postate de newsmaker.md arată că Rizea își parcase ilegal mașina Range Rover. El se afla în zonă pentru a protesta față de reținerea fostului președinte Igor Dodon și perchezițiile de la locuința acestuia. Grupaj foto: newsmaker.md Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în România pentru trafic de influență la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Acesta, însă, fugise din România cu două luni înainte de anunțarea sentinței, în ianuarie 2019 și s-a mutat în Republica Moldova. Însă, în decembrie 2021, Curtea de Apel de la Chișinău i-a retras cetățenia și i-a respins cererea de azil. În prezent se judecă solicitarea de extrădare a fostului deputat PSD. În 31 martie 2021, fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost trimis în judecată de Procuratura din Republica Moldova, pentru fals în declarații comis la obținerea cetățeniei acestei țări, prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017. Pe 13 aprilie, Rizea a anunțat că a decis să înființeze, în Republica Moldova, un partid politic, „de orientare pro-europeană și naționalistă”. Mircea Geaonă, în 2008, vacanță pe iaht cu Rizea Fotografii publicate de deputatul fugar Mircea Geoană și Rizea, 2008, St. Tropez În plus, el a înființat site-ul „Realitatea din Moldova” și un canal de YouTube. Citește și: La două zile după ce a promis că, din iulie, nu mai face angajări la stat, Guvernul va majora personalul Internelor cu circa 8.000 de persoane. Impactul bugetar: neprecizat

Ce a găsit procuratura la fostul președinte Dodon Foto: Adel Al-Haddad
Politică

Ce găsit procuratura la fostul președinte Dodon

Ce a găsit procuratura de la Chișinău la perchezițiile la fostul președinte Dodon: sume impresionate de bani, seturi de șah din materiale prețioase și o chitanță pentru utilaje de bucătărie în valoare de 25.000 de euro. În timpul percheziției, o persoană a încercat să înghită documente, a arătat procuratura. Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore. Ce a găsit procuratura la fostul președinte Dodon „Înscrisurile depistate la domiciliu confirmă tranzacțiile cu bunuri imobile ce depășesc suma de 700 mii de euro. La persoana respectivă au fost găsite și alte surse bănești, în valoare de peste 37 mii de euro”, a afirmat procurorul-șef interimar al Procuraturii Anticorupție, Elena Cazacov. În una din locațiile supuse perchezițiilor au fost găsite 600 de mii de lei, iar într-un plic cu însemnul unui partid – sume în valută de peste 17 mii euro și 1000 dolari. „Doar la începutul anului 2022, persoanele supuse cercetărilor și persoanele interpuse au beneficiat de unele surse pe care nu le cunoaștem, în vederea obținerii unor „tururi turistice” în sumă de peste 4 milioane de ruble rusești”, a adăugat Cazacov. La cursul actual, patru milioane de ruble rusești înseamnă circa 50.000 de dolari. Potrivit portalului anticorupție.md, care prezintă și fotografii, la domiciliul lui Dodon s-au găsit: mai multe seturi cu piese de şah, despre care se presupune că ar fi confecţionate din materiale preţioase. un set pentru cafea, care se presupune că ar fi confecţionat din aur. „O parte din obiectele găsite i-ar fi fost dăruite lui Igor Dodon de către persoane care au deţinut funcţii înalte în stat”, scrie anticoruptie.mdo chitanță semnată de Galina Dodon, descoperită de procurori, arată că aceasta a plătit anul trecut 25.000 de euro doar pentru utilajele mobilierului de la bucătărie. Punguța neagră de la Plahotniuc Fostul președinte al țării Igor Dodon este cercetat penal pentru corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită. În 2020, deputatul Iurie Reniță a publicat o înregistrare video în care apare fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, și fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, precum și fostul democrat Serghei Iaralov. În materialul video, Vlad Plahotniuc îi oferă lui Igor Dodon o pungă neagră, în care s-ar afla, potrivit unor interpretări, sume mari de bani. Anterior, socialistul Igor Dodon a negat acuzațiile și a calificat apariția imaginilor video drept o provocare. Acesta a declarat, de asemenea, că o parte al dialogului dintre el și Vlad Plahotniuc ar fi fost trucat. Kremlinul s-a declarat „alarmat” de „persecutarea” fostului președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, susținător al „dezvoltării unor relații prietenoase, reciproc avantajoase cu Federația Rusă”, a transmis purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, citat de Interfax.

Dodon împrăștie propagandă rusească din arest Foto: Inquam/ Adela al-Haddad
Politică

Fostul președinte Dodon reținut 72 de ore

Fostul președinte al Republicii Molodva, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore. Procurorul general interimar, Dumitru Robu, a confirmat pentru Deschide.MD reținerea pentru 72 de ore a ex-președintelui Igor Dodon. El este acum președinte de onoare al Partidului Socialist, PSRM. Totodată, a fost reținut și cumnatul său, Petru Merineanu, suspectat ar fi încercat să distrugă mai multe probe. Fostul președinte Igor Dodon, reținut 72 de ore Procurorii anticorupție, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și cei ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) au inițiat percheziții, în dimineața de 24 mai, acasă la Dodon. Reprezentanta Procuraturii, Mariana Cherpec, a precizat că este vorba despre un dosar penal pornit în baza mai multor articole din Codul Penal. Foto: Inqaum/ Adela Al-Haddad „Confirmăm efectuarea perchezițiilor de către procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție în comun cu CNA și SIS la domiciliul ex-președintelui RM, Dodon Igor. Perchezițiile se efectuează inclusiv la alte locații, imobile deținute prin persoane interpuse, în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute de art.324 (corupere pasivă) art.181/2 (acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală), art.337( trădare de patrie) și art.330/2 (îmbogățire ilicită)”, a declarat pentru newsmaker.md Mariana Cherpec. Tot Newsmaker.md scrie că în fața locuinței lui Igor Dodon din sectorul Buiucani al capitalei se adună tot mai multă lume. La fața locului se află, pe lângă jurnaliști, liderul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc și ex-deputatul român condamnat la închisoare pentru corupție, Cristian Rizea. Bani de la Plahotniuc, acuzații de trădare Perchezițiile au loc în cadrul dosarului „kuliok” (săcoșă). Publicația scrie că este vorba de imaginile video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi bani, președintelui Igor Dodon. Din imaginile video rezultă că banii pe care îi ia Dodon de la Plahotniuc sunt pentru salarizarea celor din PSRM. https://youtu.be/NyoPJbQEgP8 Sursele Deschide.MD susțin că perchezițiile au loc și la alte adrese, respectiv casa părinților lui Dodon din satul Sadova, dar și la tabăra de odihnă care ar aparține familiei lui Dodon. Totodată, acțiunile de urmărire penală sunt demarate la cel puțin două apartamente care i-ar aparține lui Dodon, dar care ar fi înregistrate pe numele cumnatului său, dar și a finului socialistului, fostului ofițer al SPPS, Lilian Filipov. Citește și: Republica Moldova poate deveni cel mai fierbinte punct din est, după Ucraina: în timp ce oficialii de la Moscova insistă pe neutralitatea Chișinăului, Vestul vorbește de înarmare NATO Potrivit procurorului responsabil de comunicare cu mass-media din cadrul Procuraturii Generale, perchezițiile se efectuează la imobile deținute prin persoane interpuse, în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunilor, coruperea pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită. Vom reveni.

Dodon se plânge că i se pune sechestru Foto: Facebook Igor Dodon
Internațional

Dodon se plânge că i se pune sechestruDodon se plânge că regimul Maia Sandu îi pune sechestru pe avere

Fostul președinte socialist al Republicii Moldova, Igor Dodon, se plânge că regimul Maia Sandu vrea să-i pună sechestru pe avere. Dodon are statut de „bănuit” în dosarul Energocom. Dodon se plânge că i se pune sechestru „Cu cât e mai mare dezastrul economic în țară, cu cât e mai mare disperarea guvernării că pierde susținerea oamenilor, cu atât mai mult această guvernare are nevoie să distragă atenția cetățenilor cu show-uri și alte acțiuni politice. Ce pot inventa ei de această dată? Să intenteze alte dosare penale pe deputații și liderii din opoziție, să pună sechestru pe bunurile familiei mele, ale soției, mamei și ale copiilor? Să arunce în media o nouă doză de minciuni și de mizerie? Asta n-o să vă ajute, doamnelor și domnilor de la guvernare. Revolta cetățenilor crește de la o zi la alta și totul azi atârnă pe un fir de ață, care se poate rupe oricând”, a scris Dodon, pe Facebook. Potrivit site-ului realitatea.md, fostul șef al statului este suspectat că „ar fi facilitat intermedierea procurării energiei electrice din Ucraina în perioada 2008-2009, când exercita funcția de ministru al Economiei. Potrivit expertului în domeniul energetic, Sergiu Tofilat, suma prejudiciului adus statului ar fi de peste 14,5 milioane de dolari. Igor Dodon se declară nevinovat și califică acuzațiile ce i se aduc drept o tentativă a guvernării de a distrage atenția societății de la criza energetică și socială în care se află Republica Moldova”. Citește și: Bode: „Granițele noastre sunt sigure”. În 2021, avioane cu țigări de contrabandă au aterizat în România fără să fie oprite Igor Dodon a fost deja audiat de două ori în acest caz de către procurorul de caz, unde i s-a adus la cunoștință că are statut de bănuit.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră