miercuri 18 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: deces

110 articole
Internațional

Cum arată locul exploziei bloggerului putinist

Cum arată locul exploziei bloggerului putinist. Tatarski nu a avut nici o șansă să scape viu: se afla foarte aproape de o mică statuetă care-l reprezenta și care conținea explozibil. Cum arată locul exploziei bloggerului putinist Explozia a avut loc într-o cafenea din centrul oraşului Sankt Petersburg. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Tatarski, în vârstă de 40 de ani şi pe numele său real Maksim Fomin, avea peste 560.000 de urmăritori pe Telegram, fiind unul dintre cei mai influenţi bloggeri militari. Grupul Cyber Front Z, care se prezintă pe reţelele sociale drept „soldaţii informaţiei Rusiei”, a indicat că închiriase localul pentru seara de duminică. Citește și: VIDEO Atentat cu bombă la Sankt Petersburg, un foarte influent blogger militar putinist a fost ucis. Se fac paralele cu cazul Daria Dughina „A avut loc un atac terorist. Am luat unele măsuri de securitate, dar din păcate nu au fost de ajuns”, a declarat grupul pe Telegram. Russian propogandist Vladlen Tatarsky said to have been blown up in a cafe in St Petersburg. Video from scene reportedly shows his remains, blurred. Cafe either owned or previously owned by Wagner mercenary company owner Yevgenny Prigozhin, reports say. pic.twitter.com/VTODTPU8xn— Euan MacDonald (@Euan_MacDonald) April 2, 2023

Cum arată locul exploziei bloggerului putinist (sursa: Twitter/Euan MacDonald)
Blogger militar putinist, ucis în atentat (sursa: westobserver.com)
Internațional

Blogger militar putinist, ucis în atentat

Blogger militar putinist, ucis în atentat. Un cunoscut blogger militar rus a fost ucis duminică într-o explozie într-o cafenea din centrul oraşului Sankt Petersburg, a anunţat Ministerul rus de Interne. Blogger militar putinist, ucis în atentat Alte 19 persoane au fost rănite în explozia (VIDEO) în care şi-a pierdut viaţa Vladlen Tatarski, a precizat ministerul într-un comunicat. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Comitetul de anchetă rus a indicat că deflagraţia a fost provocată de un "dispozitiv exploziv necunoscut" şi a menţionat că a fost lansată o anchetă penală. Potrivit unui site local citat de Reuters, explozia s-a produs într-o cafenea care i-a aparţinut la un moment dat lui Evgheni Prigojin, fondatorul companiei Wagner care susţine Rusia în Ucraina. Nu există indicii cu privire la motivul exploziei. Dacă Tatarski a fost cel vizat, ar fi al doilea asasinat pe teritoriul rus al unei figuri proeminente asociate cu războiul din Ucraina, după Daria Dughina, fiica unui ultranaţionalist, ucisă în august în explozia maşinii în care se afla. Cyber Front Z: "Atac terorist" Tatarski, în vârstă de 40 de ani şi pe numele său real Maksim Fomin, avea peste 560.000 de urmăritori pe Telegram, fiind unul dintre cei mai influenţi bloggeri militari. Grupul Cyber Front Z, care se prezintă pe reţelele sociale drept "soldaţii informaţiei Rusiei", a indicat că închiriase localul pentru seara de duminică. Citește și: Pentru a nu cădea în mâinile rusofililor, Sofia trebuie să accepte o alianță între reformatori și coruptul Borisov. Alegeri esențiale în Bulgaria "A avut loc un atac terorist. Am luat unele măsuri de securitate, dar din păcate nu au fost de ajuns", a declarat grupul pe Telegram. Procurorul Sankt Petersburgului, Viktor Melnik, s-a deplasat la faţa locului, a precizat agenţia rusă de presă Tass.

Moartea mezzosopranei Maria Macsim, mare mister (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Moartea mezzosopranei Maria Macsim, mare mister

Moartea mezzosopranei Maria Macsim, mare mister. Soțul mezzosopranei Maria Macsim nu va fi judecat pentru omor, ci doar pentru lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Moartea mezzosopranei Maria Macsim, mare mister Omorul a cărui victimă este un membru al familiei agresorului se pedepsește cu până la 25 de ani de închisoare, lăsarea fără ajutor poate atrage o condamnare de cel mult un an de detenție sau chiar o simplă amendă penală. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară, solistă a Operei Naționale ieșene, a suferit în luna mai 2020 multiple leziuni cerebrale, toracice şi vertebrale după ce a căzut pe scările vilei sale din Aroneanu. Citește și: Grindeanu și „greaua moștenire” din CFR: ministrul Transporturilor nu-și găsește nici o vină pentru accidentul de la Galați, nu-și dă demisia pentru „o emoție de moment” Evenimentul a fost anunțat la 112 abia la opt ore după producerea sa. Solista a fost internată în comă, la spitalul de Neurochirurgie, iar apoi la cel de Recuperare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Femeie ucisă de câinele din adăpost (sursa: Facebook/ASPA București)
Eveniment

Femeie ucisă de câinele din adăpost

Femeie ucisă de câinele din adăpost. O femeie a fost omorâtă de un câine într-o curte a unui imobil din Sectorul 3 al Capitalei. Victima se afla acolo pentru a-i da de mâncare câinelui adoptat de tatăl ei în urmă cu patru luni de la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA). Femeie ucisă de câinele din adăpost Primele informații arată că femeia în vârstă de 53 de ani s-a dus într-o curte de pe strada Constantin Ștefan, din Sectorul 3 al Bucureștiului, pentru a-i da de mâncare unui câine adoptat de tatăl ei. La adresa cu pricina își avea sediul social al firmei celui care adoptase câinele în urmă cu patru luni de la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor. "La data de 20.02.2023. ora 11.30, Secția 13 Poliție a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în curtea unui imobil, din Sectorul 3, o femeie este mușcată de un câine. Polițiștii au intervenit la fața locului și au stabilit faptul că victima, de 53 ani, era căzută în curtea imobilului, în stare de inconștiență, având mai multe leziuni pe corp, iar într-una dintre camerele imobilului se afla un câine de talie mare", a anunțat Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Serviciul Omoruri și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 va continua cercetările în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul și pentru luarea măsurilor legale. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Câinii au atacat din nou în zona Lacul Morii Săptămâna trecută, pe digul de la Lacul Morii, o altă femeie a fost atacată de doi câini din rasa Cane Corso. Câinii scăpaseră din curtea proprietrului și se plimbau liberi pe câmpul din zona Lacului Morii, din București. Femeia a reușit să scape de câinii agresivi după ce a sărit digul. Femeia atacată a spus că atunci când câinii au văzut-o pe dig, au început să alerge spre ea și i-au atacat cățelușa. Citește și: VIDEO Câinii de luptă care atacă pe maidanul de lângă Lacul Morii trec pe lângă candelele aprinse pentru Ana Oros, sfâșiată de maidanezi Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor împreună cu jandarmii și polițiștii de la Secția 20 Poliție au capturat câinii. Autoritățile l-au amendat pe proprietarul câinilor cu suma de 100 de lei, care poate fi plătită în 15 zile la jumătate. Adică doar 50 de lei.

Papa emerit Benedict XVI a murit (sursa: BBC)
Internațional

Papa emerit Benedict XVI a murit

Papa emerit Benedict XVI a murit. Acesta avea 95 de ani și era foarte bolnav. Papa emerit Benedict XVI a murit "Cu durere vă anunţ că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a murit astăzi la ora 9:34, la Mânăstirea Mater Ecclesiae, din Vatican", a anunţat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat. Starea de sănătate a teologului german se deteriorase în ultimele zile, însă Vaticanul precizase vineri că starea sa era "stabilă" şi că Benedict a participat joi la celebrarea Sfintei Liturghii în camera sa. Cotidianul catolic La Croix publicase ştirea că Benedict era tratat pentru probleme renale. Agenţia italiană de presă ANSA a raportat, de asemenea, că fostul papă suferea de insuficienţă renală. Vaticanul nu a comentat aceste informaţii, însă precizase recent că situaţia se află sub control. Funeraliile celui de-al 265-lea papă sunt aşteptate să fie oficiate de succesorul său, Francisc, la Roma, un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice la care ar putea participa zeci de mii de persoane, inclusiv şefi de stat. Agenţiile de presă Reuters şi AFP prezintă momentele care au marcat viaţa şi pontificatul lui Benedict, care a demisionat în 2013, fiind primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care a făcut un astfel de pas, în loc să rămână pe viaţă în fruntea Bisericii. Benedict al XVI-lea a fost ales papă la 19 aprilie 2005 pentru a-i succeda popularului Ioan Paul al II-lea, care a condus Biserica Catolică timp de 27 de ani. Benedict a fost primul papă german din ultimii 1.000 de ani. Cardinalii l-au ales din rândul lor, căutând continuitate şi ceea ce unul dintre ei a numit "o persoană de încredere". Născut în 1927, Joseph Ratzinger a predat teologia timp de 25 de ani în Germania înainte de a fi numit arhiepiscop de Munchen. Timp de aproape alţi 25 de ani, în calitate de cardinal, Joseph Ratzinger a fost puternicul şef al biroului pentru doctrină al Vaticanului, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei (CDF). Un conservator teologic intransigent, Ratzinger a părăsit Germania şi postul său de arhiepiscop de Munchen în 1982 pentru a conduce CDF. Acţiunile sale disciplinare împotriva preoţilor din America Latină care promovau Teologia Eliberării, de influenţă marxistă, i-au adus porecla de "Rottweilerul lui Dumnezeu". Un administrator slab care a recunoscut o "lipsă de hotărâre în guvernare şi în luarea deciziilor", Benedict a avut un pontificat de opt ani marcat de paşi greşiţi şi de un scandal de scurgere de informaţii. Ca şef al Bisericii Catolice, a apărat o linie conservatoare, în special în ceea ce priveşte avortul, homosexualitatea sau eutanasia. El i-a iritat pe musulmani, sugerând că islamul este în mod inerent violent. I-a înfuriat pe evrei prin reabilitarea unui negaţionist al Holocaustului şi a provocat consternare internaţională când a spus că utilizarea prezervativelor în lupta împotriva SIDA nu face decât să agraveze problema. Scandalul "Vatileaks" din 2012 a contribuit la destrămarea pontificatului său. Paolo Gabriele, majordomul lui Benedict al XVI-lea, a dezvăluit documente secrete care au scos la iveală o Curie romană (''guvernul'' Vaticanului) afectată de intrigi, corupţie şi lipsă de rigoare financiară. Dar renunţarea sa la pontificat, anunţată în limba latină la 11 februarie 2013, a fost o decizie personală legată de slăbirea forţelor sale şi nu de presiunea scandalurilor, a asigurat fostul papă într-o carte de confidenţe publicată în 2016. Scandalurile legate de abuzurile asupra copiilor au afectat cea mai mare parte a pontificatului său, dar i se atribuie meritul de a fi iniţiat procesul de disciplinare sau de expulzare a preoţilor violatori, după o atitudine mai laxă în timpul lui Ioan Paul al II-lea. El a ordonat o anchetă privind abuzurile din Irlanda, care a dus la demisia mai multor episcopi. L-a sancţionat disciplinar pe preotul Marcial Maciel, între timp decedat, fondatorul ordinului catolic Legionarii lui Hristos şi unul dintre cei mai cunoscuţi abuzatori din cadrul Bisericii. Vaticanul, sub conducerea papei Ioan Paul al II-lea, nu luase măsuri împotriva lui Maciel, în ciuda dovezilor copleşitoare ale infracţiunilor sale. În 2022, un raport independent din Germania, ţara natală a lui Benedict al XVI-lea, a susţinut că acesta nu a luat măsuri în patru cazuri în perioada în care a fost arhiepiscop de Munchen, între 1977 şi 1982. Fostul papă a recunoscut, într-o scrisoare personală emoţionantă, că au avut loc erori şi a cerut iertare. Avocaţii săi au argumentat într-o replică detaliată că nu a fost direct vinovat. Confuzia legată de cei "doi papi" a fost accentuată de decizia lui Benedict de a continua să poarte veşminte albe şi de a fi cunoscut ca "papă emerit". Polarizarea rezultată i-a determinat atât pe conservatorii, cât şi pe liberalii Bisericii să ceară modificări ale legislaţiei ecleziastice pentru a reglementa funcţiile şi statutul foştilor papi. Benedict a scris peste 60 de cărţi între 1963, când era preot, şi 2013, când a demisionat din fruntea Bisericii Catolice. ''În realitate, sunt mai mult un profesor, o persoană care reflectează şi meditează asupra unor chestiuni spirituale'', a declarat Benedict după demisie. Cânta la pian şi avea o preferinţă pentru Mozart şi Bach. În calitate de muzician clasic, a dezaprobat rock and roll-ul ca fiind "o expresie a pasiunilor josnice" şi a numit odată muzica populară "un cult al banalităţii". Şi papei Francisc îi place muzica clasică, dar apreciază cântecele pop italiene de la începutul anilor 1960 şi iubeşte şi muzica tango din Argentina sa natală. Ultima înregistrare video cu Benedict al XVI-lea, difuzată de Vatican în august, cu ocazia vizitei tradiţionale a noilor cardinali, arată un bărbat slăbit şi emaciat, purtând un aparat auditiv, care nu mai poate vorbi, dar cu o privire încă vie.

Pelé (82 de ani) a murit (sursa: Facebook/Pelé)
Eveniment

Pelé (82 de ani) a murit

Pelé (82 de ani) a murit. Fostul mare fotbalist brazilian Pelé a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani, a anunţat, joi, una dintre fiicele sale, Kely Nascimento, dar și pagina de Facebook a fostului mare sportiv. Pelé (82 de ani) a murit "Te iubim la infinit, odihneşte-te în pace", a scris ea pe Instagram, din spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, unde Edson Arantes do Nascimento era internat de o lună. Spitalul a precizat că decesul a survenit în urma "cedării mai multor organe vitale". Singurul fotbalist cu trei titluri de campion mondial în palmares (1958, 1962, 1970), Pele era internat încă din 29 noiembrie pentru o reevaluare a tratamentului de chimioterapie contra unui cancer de colon diagnosticat în 2021 şi pentru tratarea unei infecţii respiratorii. Citește și: VIDEO Imagini extraordinare cu adolescenta cu brațele replantate de medicii din Iași după un accident teribil de autocar Pe 21 decembrie, echipa de medici a semnalat că tumoarea a avansat şi că Pelé a avut nevoie de tratament intensiv din cauza disfuncţiilor la rinichi şi inimă. Decesul lui Pelé survine la 11 zile după încheierea Cupei Mondiale de fotbal din Qatar şi la doi ani după dispariţia altui monstru sacru al fotbalului, argentinianul Diego Armando Maradona.

35 de protestatari, morți în Iran (sursa: WANA)
Internațional

35 de protestatari, morți în Iran

35 de protestatari, morți în Iran. Cel puţin 35 de civili au fost ucişi în Iran în ultima săptămână, de la debutul manifestaţiilor reprimate de forţele de securitate şi izbucnite după decesul unei femei tinere după arestarea sa de către poliţie, a indicat sâmbătă o agenţie de presă iraniană, transmite AFP. 35 de protestatari, morți în Iran "Televiziunea de stat a anunţat vineri seară că numărul persoanelor decedate în timpul recentelor revolte din ţară a trecut de 35, potrivit statisticilor neoficiale", a anunşat Borna News, o agenţie de presă legată de Ministerul Sporturilor iranian. Precedentul bilanţ oficial era de 11 morţi, dintre care şapte manifestanţi şi patru membri ai forţelor de securitate. În Iran, cei care încalcă sharia, legea islamică, se expun la amenzi sau chiar arestare, dar în ultimele luni militanţi civici le-au încurajat pe femei să renunţe la văl, în pofida campaniei autorităţilor împotriva "comportamentelor imorale". Conform unor informaţii care au circulat online, Amini a fost arestată pentru că vălul nu stătea perfect pe cap şi erau vizibile câteva fire de păr. Regulile stricte ale portului islamic pentru femei, în vigoare de la revoluţia islamică din 1979, sunt totuşi în mare parte ignorate, mai ales în marile oraşe, spre nemulţumirea politicienilor ultraconservatori. #MahsaAmini Protestele au continuat în Iran, iar #MahsaAmini a devenit unul dintre cele mai folosite hashtag-uri pe Twitter în persană, în contextul furiei iranienilor în legătură cu moartea unei tinere femei aflate în arestul poliţiei moravurilor, responsabilă cu aplicarea regulilor stricte privind portul de hijab, potrivit Reuters şi AFP. https://www.youtube.com/watch?v=kCEW-SpXKaI Mahsa Amini, în vârstă de 22 de ani, a murit vineri, 16 septembrie, după ce a intrat în comă în urma arestării sale la Teheran la începutul săptămânii, un caz care a adus în atenţie drepturile femeilor în Iran. Poliţia a respins suspiciunile de pe social media conform cărora femeia a fost bătută, spunând că ei i s-a făcut rău în timp ce aştepta împreună cu alte femei închise. Preşedintele Ebrahim Raissi a cerut deschiderea unei anchete. "Femeie, viaţă, libertate" Sute de protestatari s-au adunat duminică în jurul Universităţii din Teheran strigând "Femeie, viaţă, libertate", conform unor înregistrări video postate online. Reuters precizează că nu a putut verifica videourile. Hashtag-ul în persană #MahsaAmini ajunsese duminică la 1,63 de milioane de menţionări pe Twitter. Numeroşi cineaşti, artişti şi personalităţi sportive, politice şi religioase şi-au exprimat nemulţumirea pe reţelele de socializare. Citește și: După ce i-a ajutat pe ucraineni, Musk vrea să susțină și revoltele din Iran, oferind servicii de Internet prin Starlink. Teheranul a tăiat conexiunile tradiționale la internet Masha Amini era din Kurdistan, unde au avut loc de asemenea proteste sâmbătă, inclusiv la funeraliile din oraşul său natal, Saqez. Gărzile Revoluţionare din Iran au reprimat mereu tulburările din rândul minorităţii kurde. Poliţia a dispersat demonstraţiile de la Saqez

William, Harry, absenți la moartea suveranei (sursa: Facebook/The Royal Family)
Internațional

William, Harry, absenți la moartea suveranei

William, Harry, absenți la moartea suveranei. Regina Elisabeta a II-a a decedat joi în castelul său scoţian de la Balmoral în urma a ceea ce a părut o degradare a stării de sănătate produsă atât de rapid, încât doi dintre fiii ei şi nepotul William nu ar fi avut cum să ajungă la timp la căpătâiul suveranei, informează AFP. Medicii îi mai dădeau doar câteva ore La 12:32, ora Londrei, (11:32 GMT) soseşte primul comunicat de la Palatul Buckingham, scurt, dar alarmant, care împărtăşeşte lumii temerile medicilor reginei, "preocupaţi" de starea ei de sănătate. În privat însă, apropiaţii reginei se aşteptau la ce e mai rău de câteve ore deja, relatează vineri presa britanică. Suverana a fost nevoită să anuleze o reuniune prin videoconfeinţă în seara zilei anterioare, iar de la orele 9:00, "medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit", a scris The Sun, în timp ce Daily Mail evocă "o agravare a situaţiei joi dimineaţă". Apropiaţii suveranei s-au organizat de urgenţă pentru a ajunge în Scoţia. În primul rând, moştenitorul tronului, Charles, şi soţia sa, Camilla, care, potrivit presei, au plecat în a doua parte a dimineţii de la Dumfries House, în sudul Scoţiei, la bordul unui elicopter regal. La Balmoral, se afla sora lui Charles, Anne. William, Harry, absenți la moartea suveranei Nu ştim ora precisă a decesului reginei, survenit în cursul "după-amiezii", potrivit Palatului Buckingham. Prim-ministrul britanic Liz Truss, numită oficial de suverană marţi la Balmoral, a fost informată de decesul reginei aproximativ la ora locală 16:30 (15:30 GMT), potrivit biroului său, cu două ore înaintea anunţului oficial. Dacă este aşadar probabil ca Charles şi Anne să fi fost prezenţi la ultimele momente din viaţa suveranei, nu este probabil în cazul celorlalţi doi fii ai reginei, Andrew şi Edward, şi nici a prinţului William. Sosiţi în Scoţia cu o aeronavă a Royal Air Force, aceştia au intrat pe porţile castelului abia după ora 17:00 (16:00 GMT). Prinţul Harry, aflat în relaţii tensionate cu familia regală, a sosit încă şi mai târziu, neînsoţit, după ce vestea făcuse deja înconjurul lumii. A plecat separat vineri dimineaţă, cu o cursă obişnuită British Airways. 17 luni de la moartea prințului Philip Doar şase ore au trecut între primul comunicat al palatului şi anunţul oficial al decesului reginei Elisabeta a II-a, a cărui cauza nu a fost anunţată. Citește și: Cum își bate joc Blue Air de guvernările care-i fac cadouri din bani publici: deși Fondul de Mediu i-a permis eșalonarea datoriei, anunță că nu reia zborurile până la 10 octombrie Starea de sănătate a suveranei de 96 de ani era într-un declin vizibil de mai multe luni, în special după decesul soţului ei, prinţul Philip, în aprilie 2021. A petrecut o noapte în spital în octombrie anul trecut în vederea unor investigaţii a căror natură nu a fost dezvăluită. Palatul a evocat de atunci "probleme de mobiliate". În ultimele fotografii cu Elisabeta a II-a, realizate marţi la Balmoral, imaginea mâinii sale drepte, învineţite, a ridicat semne de întrebare. Suverana şi-a făcut apariţia surâzătoare, în picioare, dar mai fragilă ca oricând.

Încă un pro-rus aruncat în aer (sursa: Reuters)
Internațional

Încă un pro-rus aruncat în aer

Încă un pro-rus aruncat în aer. Şeful desemnat de ruşi al oraşului Mihailovka (Mihailivka), situat în zona controlată de trupele ruse în regiunea Zaporojie, a fost ucis marţi, în urma detonării maşinii sale, a declarat un responsabil al administraţiei proruse a regiunii, potrivit Reuters. Încă un pro-rus aruncat în aer Vladimir Rogov, membru al administraţiei regionale din Zaporojie, specifică pe contul său Telegram că Ivan Suşko, desemnat de ruşi ca şef al administraţiei locale din Mihailovka, a fost grav rănit, după explozia unei bombe ce îi fusese plasată sub maşină şi a decedat la scurt timp după aceea la spital. Mihailovka este o localitate cu 11.000 de locuitori. Citește și: EXCLUSIV Dronele pentru Armata Română, a căror achiziție a fost aprobată în 2020, apoi anulată și reluată, s-au scumpit cu 77 de milioane euro, până la 354 de milioane euro Acesta este ultimul dintr-o serie de colaboraţionişti desemnaţi în administraţiile locale de trupele ruse în zonele ocupate din Ucraina care îşi pierde viaţa. În regiunea vecină Herson, şeful adjunct al oraşului Novaia Kahovka a fost împuşcat mortal la domiciliul său în 6 august, aminteşte agenţia de presă citată. Potrivit unor media ucrainene, în eliminarea acestora ar fi implicată rezistenţa ucraineană din teritoriile aflate sub ocupaţia forţelor ruse.

Portarul Nelu Bucu (Politehnica) a murit (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Portarul Nelu Bucu (Politehnica) a murit

Portarul Nelu Bucu (Politehnica) a murit. Originar din Săveni (Botoșani), Bucu a apărat poarta lui Poli în perioada 1976-1985. Portarul Nelu Bucu (Politehnica) a murit A trecut apoi două sezoane la Dinamo, fiind antrenat și de Mircea Lucescu. După retragerea din cariera de fotbalist a fost președinte la Politehnica Iași și director al DJST Iași. Citește și: EXCLUSIV Dronele pentru Armata Română, a căror achiziție a fost aprobată în 2020, apoi anulată și reluată, s-au scumpit cu 77 de milioane euro, până la 354 de milioane euro Bucu a făcut parte din naționalele de juniori, tineret și olimpică a României. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Manelistul Florin Salam, mort de supradoză (sursa: stirileprotv.ro)
Eveniment

Știrile Pro TV au anunțat sâmbătă seara că Florin Salam ar fi murit în spital. Manelistul e viu

Manelistul Florin Salam, mort în spital. Conform surselor Știrilor Pro TV, Florin Salam ar fi decedat din cauza consumului de droguri. Manelistul Florin Salam, mort în spital? În urmă cu două zile, presa tabloidă anunțat că interpretul de manele fusese internat de urgență în spital, în stare gravă, din cauza Covid-19, mai arată Știrile Pro TV. Surse independente arată, însă, că Salam nu a fost niciodată internat la "Matei Balș". Mai mult, chiar Florin Salam a infirmat "știrea", pe pagina sa oficială de Facebook. După ce manelistul a negat că ar fi decedat, Știrile Pro TV au adăugat în titlul știrii de pe site că ar fi vorba de o știre pe "SURSE". Articolul, însă, nu mai poate fi accesat.

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful

Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful. Apropiaţii celor doi avocaţi - tânăra decedată în urma căderii de la etaj şi iubitul ei, acuzat acum de crimă - spun că cei doi formau un cuplu bizar, că se certau des, şi că pentru această stare de fapt o anume vină o avea şi ea. Șeful avocatei moarte a refuzat poligraful Avocatul Sebastian Felecanu era destul de bun în branşă şi, spun cunoscuţii, avea “lipici” la femei frumoase. Asta era o mare problemă pentru iubita sa. Citește și: Agitația politică de la Sofia continuă, spre folosul Moscovei: președintele pro-rus Rumen Radev le cere socialiștilor să formeze guvernul Primul mare semn de întrebare al anchetatorilor a apărut în momentul în care Felecanu a refuzat testul poligraf, pentru a-şi susţine varianta. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Șeful avocatei căzute pe geam, arestat (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Șeful avocatei căzute pe geam, arestat

Șeful avocatei căzute pe geam, arestat. Monica Cioată, în vârstă de 25 de ani, a căzut de la etajul şase al unui bloc situat în Târgu Cucu, în dimineaţa zilei de 19 iunie 2021. Șeful avocatei căzute pe geam, arestat La ora 4.30, un apel 112 a anunţat că o persoană a căzut de la înălţime în parcarea din spatele blocului. Nouă minute mai târziu, un vecin a coborât pentru a vedea ce s-a întâmplat, iar la 4:36 a ajuns un echipaj de ambulanţă. Citește și: Regiunea caspică ar putea deveni colacul de salvare al Europei în încercarea de a renunța la gazul rusesc (Geopolitical Futures) Un minut mai târziu a ajuns şi Poliţia. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Românca ucisă de rechin: cauza probabilă (sursa: Ahram Online)
Eveniment

Românca ucisă de rechin: cauza probabilă

Românca ucisă de rechin: cauza probabilă. Sezonul de reproducere stă la baza recentelor atacuri ale rechinilor în Marea Roşie, în urma cărora şi-au pierdut viaţa două turiste - o româncă şi o austriacă - în staţiunea Sahl Hashish, din Egipt, în condiţiile în care rechinii se aflau în căutare de hrană şi înotau în ape puţin adânci, a concluzionat o comisie de anchetă egipteană, informează marţi EFE. Românca ucisă de rechin: cauza probabilă Potrivit unui raport de opt pagini difuzat de comisia de specialişti de la protectoratul Mării Roşii şi de la Asociaţia de Conservare şi Protecţie a Mediului din Hurghada, "un singur exemplar de rechin tigru" s-a aflat în spatele celor două atacuri fatale din 1 iulie, "date fiind urmele de muşcătură de pe corpurile victimelor, care făceau snorkeling", a informat cotidianul oficial egiptean Al Ahram. Comisia a atribuit atacurile "prezenţei rechinului în ape puţin adânci, dat fiind că este sezonul de reproducere şi de depunere a ouălor, care începe de la jumătatea lunii aprilie şi se încheie la sfârşitul lunii iulie" şi a adăugat că "motivul din spatele atacului a fost cel mai probabil hrana". De ce atacă rechinii Potrivit textului redactat de experţi egipteni, turista din România a fost atacată prima, în staţiunea Sahl Hashish, din Hurghada, cu toate că întâia victimă descoperită a fost turista austriacă. Ulterior, guvernatorul Mării Roşii, Amr Hanafy, a interzis toate activităţile nautice în perimetrul atacurilor, fără a preciza când anume vor putea fi reluate acestea. În raportul său, comisia a enumerat o serie de motive pentru atacurile rechinilor în Marea Roşie: pescuitul excesiv în Marea Roşie, folosirea excesivă a locurilor pentru scufundări şi snorkeling, oameni care dau de mâncare peştilor, animale care caută noi locuri pentru a se hrăni, ajungând în zonele de ţărm şi în locuri cu apă puţin adâncă. Pescuitul recreativ trebuie stopat Comisia a prezentat şi o listă de recomandări care ar urma să fie puse în aplicare pe termen scurt şi lung. Pe termen scurt, comitetul a recomandat monitorizarea zonei unde au avut loc atacurile, stoparea imediată a pescuitului recreativ şi desfăşurarea activităţilor de snorkeling doar sub supravegherea unor ghizi atestaţi. Pe termen lung, comisia a recomandat introducerea unui program exhaustiv de gestionare a zonelor de scufundări şi snorkeling pentru a-i proteja pe scufundători şi viaţa marină. Comisia a mai recomandat reglementarea pescuitului în Marea Roşie, între care suspendarea pescuitului comercial şi recreativ de la jumătatea lunii aprilie şi până la sfârşitul lunii iulie. Plin de turiști în locul predilect al rechinilor În ultimii ani, atacurile rechinilor au fost relativ rare în regiunea de coastă a Mării Roşii, scrie Al Ahram. În 2020, un băiat din Ucraina şi-a pierdut o mână, iar un ghid egiptean a rămas fără un picior în urma unui atac de acest tip. În 2018, un rechin a ucis un turist ceh în apropierea unei plaje de la Marea Roşie. Un turist german şi-a pierdut viaţa în 2015, într-un atac similar. În 2010, mai multe atacuri ale rechinilor s-au soldat cu moartea unui turist european şi cu mutilarea altor câţiva în largul staţiunii Sharm El-Sheikh din Peninsula Sinai. Citește și: EXCLUSIV Dîncu îl trimite pe generalul Incicaș, șeful înzestrării Armatei, la Paris pentru a negocia rezolvarea licitației pentru corvete. Proiectul, prioritate zero pentru Franța Zona în care s-a produs atacul este un loc predilect pentru scafandrii din întreaga lume datorită apelor sale calde şi transparente, pline de viaţă acvatică. Turismul joacă un rol major în economia Egiptului, iar Marea Roşie este un punct de atracţie pentru mii de turişti, în marea lor majoritate provenind din Rusia şi din ţări est-europene.

Cu cancer terminal, arestat pentru trădare (sursa: rferl.org)
Internațional

Cu cancer terminal, arestat pentru trădare

Cu cancer terminal, arestat pentru trădare. Omul de ştiinţă rus Dmitri Kolker, care a fost arestat în urmă cu două zile în Siberia pentru înaltă trădare, cu toate că suferea de cancer la pancreas în stadiu terminal, a murit, a declarat duminică pentru Reuters avocatul său, Aleksandr Fedulov. Cu cancer terminal, arestat pentru trădare Kolker fusese transportat la închisoarea Lefortovo din Moscova, potrivit avocatului său. Omul de ştiinţă fusese transferat din arest la o unitate de terapie intensivă a unui spital din Moscova, unde a şi încetat din viaţă, a relatat duminică agenţia de presă Interfax, citată de dpa. "A murit ieri. Mâine vom depune o plângere în legătură cu detenţia sa", a explicat avocatul. Familia lui Kolker a anunţat săptămâna trecută că omul de ştiinţă a fost ridicat direct de pe patul de spital din Novosibirsk (Siberia), unde era hrănit printr-un tub, şi dus cu avionul la Moscova de către agenţi ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB). Tehnologiile optice cuantice, miza cazului Kolker, în vârstă de 54 de ani, era doctor în fizică şi matematică. Familia sa a declarat că omul de ştiinţă fusese acuzat că a colaborat cu serviciile de securitate din China. Potrivit fiului său, Kolker susţinuse într-adevăr mai multe prelegeri ştiinţifice în China ca parte a unui schimb universitar, dar era întotdeauna însoţit de agenţi ai FSB. Citește și: Ce știe Zelenski? Președintele ucrainean prezintă la Lugano planul de reconstrucție a Ucrainei după război Fiul lui Kolker a mai spus că prelegerile erau discutate în cel mai mic detaliu cu serviciile secrete ruse astfel ca nicio informaţie considerată secret de stat să nu fie divulgată, relatează dpa. Potrivit agenţiei de presă germane, Kolker conducea laboratorul de tehnologii optice cuantice la Universitatea de Stat din Novosibirsk, fiind implicat - între altele - în dezvoltarea de lasere în scopuri medicale. Încă o arestare pentru trădare Sâmbătă, agenţia de stat TASS a transmis că Rusia a reţinut un al doilea om de ştiinţă din Novosibirsk sub suspiciunea de înaltă trădare. Nu este clar dacă există vreo legătură între cele două cazuri, scrie Reuters. În schimb, agenţia dpa - care îl identifică pe al doilea om de ştiinţă reţinut la Novosibirsk drept Anatoli Maslov, care făcea cercetări în domeniul hipersonicii - scrie că arestarea lui Maslov are legătură cu cazul Kolker. O serie de oameni de ştiinţă ruşi au fost arestaţi şi acuzaţi de înaltă trădare în ultimii ani în Rusia pentru că ar fi transmis străinilor documente sensibile. Criticii Kremlinului invocă o paranoia nefondată a regimului. Acuzaţia de înaltă trădare este pasibilă în Rusia cu o pedeapsă care merge până la 20 de ani de închisoare.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră