sâmbătă 22 august
Login Contact
DeFapt.ro

ciolos

17 articole
Politică

Drulă, considerat salvarea USR. Barna și Cioloș par a fi de neîmpăcat (ANALIZĂ)

Cătălin Drulă poate fi salvarea USR, apreciază tot mai mulți comentatori. Partidul este profund divizat, iar conflictul dintre Dacian Cioloș și Dan Barna pare a fi de neoprit, finalul putând fi ruperea formațiunii. Cioloș neagă că ar demisiona de la șefia USR, dar a confirmat că ar putea forma grupuri PLUS, separate de USR, în cele două camere ale Parlamentului. Acesta ar putea fi un pas pentru divizarea formațiunii. Tensiunile Barna-Cioloș pot duce la ruperea partidului Unul din puținele exemple de coabitare între USR și PLUS este la București, unde Claudiu Năsui (USR) a renunțat la șefia organizației locale, iar postul a fost preluat de Vlad Voiculescu (ex-PLUS). Cei doi cooperează foarte bine în prezent, arată surse din USR. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat pesediștii Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator În plus, USR pare să-și fi pierdut masiv din nucleul de activiști duri, după ieșirea de la guvernare. În perioada în care USR era la putere, unii dintre aceștia au fost răsplătiți cu posturi în structuri deconcentrate. Odată cu trecerea partidului lor în opoziție, mulți și-au păstrat posturile trecând la PNL sau PSD. La vârf, ura dintre Cioloș și Barna pare a fi de neoprit. Tensiunile dintre ei au început de mai mulți ani, dar s-au acutizat când se luptau pentru șefia formațiunii. În 2021, după ce Cioloș a câștigat președinția partidului, dar Barna a reușit să-și impună majoritatea în Biroul Permanent, tabăra celui din urmă a sărbătorit la Romexpo. Potrivit unor surse din USR, susținătorii lui Barna au folosit cuvinte vulgare la adresa lui Cioloș, dar, până la urmă, cele două părți au convenit ca filmările să nu ajungă la presă. De atunci, tensiunile au crescut și, până la urmă, au devenit publice. Cioloș este nemulțumit că nu se poate impune în Biroul Național (BN). De exemplu, acum o săptămână, echipa lui Barna și-a impus propriul candidat pentru funcția de secretar general adjunct ale Senatului, în BN al USR. Însă, la Senat, PNL și PSD au votat pentru candidatul lui Cioloș, pentru a accentua disputele din USR - ceea ce le-a reușit. Viitorul congres USR ar trebui să fie în 2023 și Barna speră să revină, dacă Cioloș nu performează. După patru luni în opoziție, partidul cumulează o intenție de vot de circa 12%. Celălalt partid de opoziție, AUR, este în plină creștere. Drulă poate fi salvarea USR În aceste condiții, mai mulți analiști consideră că Drulă este singurul care „are tracțiune” la electorat și ar putea scoate partidul din situația actuală. Și în partid, el este privit cu speranță. La congresul USR din octombrie, Drulă a candidat pentru un post de vicepreședinte și a obținut cele mai multe voturi, 610. Barna a avut doar 592 de voturi. Aparent, fostul șef al USR este într-o relație amicală cu ex-ministrul Transporturilor, dar, în realitate, Barna nu ar dori ca Drulă să preia conducerea. În plus, Drulă ar dori ca-n 2024 să candideze la funcția de primar al municipiului București. Cătălin Drulă are 41 de ani și este la baza IT-ist. În mai 2015, Drulă și alți câțiva membri ai comunității peundemerg.ro au fondat Asociația Pro Infrastructura (API), prima asociație din socitatea civilă axată pe monitorizarea proiectelor de infrastructură. În 2015, a fost numit consilier personal al prim-ministrului Dacian Cioloș pe teme de infrastructură. Din 23 decembrie 2020 până în 9 septembrie 2021 a ocupat postul de ministru al Transporturilor în Guvernul Florin Cîțu. Recent, Drulă a fost ales președinte al comisiei de Transporturi din Camera Deputaților.

Drulă, considerat salvarea USR. Barna și Cioloș par a fi de neîmpăcat (ANALIZĂ)
Ministrul Energiei îi recomandă lui Cioloș să ceară demisia lui Macron
Politică

Ministrul Energiei îi recomandă lui Cioloș să ceară demisia lui Macron

Cioloș, îndemnat să ceară demisia lui Macron. Virgil Popescu i-a transmis președintelui USR să ceară sancțiuni politice și-n Franța, fiindcă și acolo sunt prețurile mari. Declarația a venit în contextul exploziei prețurilor la energie, în România. Ministrul a refuzat să-și asume vreo vină. Cioloș, îndemnat să ceară demisia lui Macron "Dacian Cioloş poate ar fi bine să îi ceară demisia şi domnului Macron, că şi acolo preţurile sunt mari. Eu nu mai comentez declaraţiile domnului Cioloş de mult timp", a afirmat Virgil Popescu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria. Întrebat dacă se consideră vinovat pentru modul în care a fost aplicată schema de compensare a facturilor la energie, ministrul a declarat că facturile au fost eronate, dar că ministerul nu are rol de supraveghere a pieţei. "Din cauza facturilor eronate. Ministerul Energiei, am spus şi astăzi, nu supraveghează piaţa, nu are acest rol", a precizat el. Factura de 500 de lei va fi 300 de lei Pentru a ilustra modul în care noile măsuri de plafonare şi compensare se vor resimţi în preţurile suportate de populaţie, ministrul a explicat că un consumator care până în prezent plătea 500 de lei pentru un consum de 500 kW, va plăti de acum înainte peste 300 de lei pentru energia electrică. "Cineva care consuma 500 kW înainte de a creşte acest plafon, plătea un leu pe kilowat, deci plătea 500 de lei; acum, dacă i se scade plafonul, odată este 80 de bani şi se mai aplică şi - pentru că se încadrează în plaja de consum - i se mai aplică şi acel discount, plăteşte 68 de bani. 68 de bani înmulţit cu 500, plăteşte undeva la 300 şi ceva de lei. Deci, o scădere de la 500 la 300 şi ceva", a spus el. Citește și: Primarul din Câmpulung acuză PSD că a blocat spitalul Ministrul a mai arătat că susţine măsurile de reducere şi eficientizare a consumului, dar că în contextul actual, al unor "preţuri volatile", trebuie protejată populaţia. Potrivit lui, astfel de măsuri de eficientizare a consumului energetic nu pot fi aplicate imediat şi ordonanţa de urgenţă este menită să protejeze populaţia de efectele crizei energetice. Populația, trimisă după panouri voltaice "Eu cred că în momentul de faţă, la preţurile volatile la care asigurăm, trebuie să protejăm populaţia. Ceea ce zic dânşii (experţii, n.r.) cred că este într-o condiţie normală de piaţă şi eu încurajez evident economisirea, dar acum nu suntem în condiţii normale de piaţă şi evident că trebuie să ajutăm populaţia. Dacă populaţia, la rândul ei, face şi o eficienţă energetică şi pune panouri fotovoltaice - şi aici venim cu alte programe de ajutor -, dacă îşi face o eficienţă energetică a clădirii, în sensul că îşi izolează mai bine casa, îşi schimbă geamurile, de exemplu, îşi pun geamuri care sunt izolate mai bine, atunci evident că şi consumul se reduce şi evident că şi factura se reduce", a mai spus el.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră