vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: canada

29 articole
Eveniment

Epopeea a 20 de fugari evadați într-o noapte furtunoasă

Canada urmărește cu sufletul al gură epopeea a 20 de fugari evadați într-o noapte furtunoasă din iulie, când au sărit gardul fermei și au dispărut în pădure. Curajul lor a fost lăudat de un senator din Legisltivul canadian. Epopeea a 20 de fugari evadați într-o noapte furtunoasă Este vorba de 20 de vaci care au scăpat de la o fermă din Saint-Barnabé și, de atunci, sunt căutate în întreaga țară, dar reușesc să rămână ascunse. Întâmplarea a generat discuții în întreaga Canada și a fost relatată de presa din toată lumea, de la Al Jazeera la The Times. „Vacile au scăpat dintr-o fermă din Saint-Barnabé într-o noapte furtunoasă de iulie, sărind un gard și dispărândîn pădure. Unele rapoarte spun că erau 20, iar unele erau însărcinate și de atunci au născut viței”, scrie The Times. Al Jazeera relatează cum a eșuat o misiune de capturare a evadaților. „După ce a fost plimbat între guvern, poliție și agențiile de protecție a animalelor, fiecare spunând că nu poate face nimic pentru a ajuta, Marie-Andree Cadorette, managerul general al micuțului sat canadian Saint-Severe, din Quebec – populație 320 – avea nevoie de întăriri. Cowboy cu dronă, depășiți Opt cowboy călare i-au răspuns apelului, echipați cu dronă și garduri. Ținta lor? Un grup de tinere vaci fugitive, care a scăpat încă din vară, făcând ravagii și provocând pagube de zeci de mii de dolari în zona în mare parte rurală. «Au reușit să-i încercuiască», a spus Cadorette într-un interviu acordat programului de duminică seara, de mare audiență, de la Radio-Canada, Tout le monde en parle. «Dar, din păcate, junincile au trecut pe lângă un câmp care nu fusese încă recoltat și au fugit în lanul de porumb. Și apoi nu a mai fost nimic de făcut». Povestea celor aproximativ două duzini de animale de fermă dispărute a captat atenția presei și a publicului din provincia francofonă Quebec, ministerul agriculturii numind situația «complexă și fără precedent»”, relatează Al Jazeera. „O vaca se poate ascunde destul de bine (N.red: în lanul de porumb). S-a întins și tu treci chiar pe lângă ea”, a explicat Sylvian Bourgeois, șeful celor opt cowboy, pentru The Wall Street Journal. Meanwhile, the term "Covert Operations" takes on a new meaning in Canada.https://t.co/2ckzTchuEm— Dan Kaszeta ???? (@DanKaszeta) December 20, 2022 Vacile, lăudate în plenul Parlamentului Totuși, patru dintre vaci au fost capturate sâmbăta trecută, în cadrul unei operațiuni secrete, pentru ca vacile să nu fie speriate de curioși. Acum, ele s-au întors la proprietarul lor, care le-a pregătit un hambar special, plin cu mâncare și apă. Turma a fost lăudată de la un senator care le-a salutat aventurile, în Parlamentul canadian. El și-a exprimat „admirația nestăpânită pentru aceste vaci care și-au găsit libertatea”. Hommage à des vaches inspirantes et à Marie-Andrée Cadorette, directrice générale de Saint-Sévère, une femme qui n'a pas froid aux yeux. #polqc #vaches #liberté pic.twitter.com/FDxdPARwK0— Julie Miville-Dechêne (@mivillej) November 23, 2022 La Montreal, Mathieu Murphy-Perron, un sindicalist și artist care a relatat aventurile vacilor într-o serie de videoclipuri TikTok, a deplâns perspectiva ca frigul să pună capăt acestei aventuri. Dar o linie de tricouri pe care el a făcut-o, sărbătorind modul lor de viață „sălbatic, murdar și liber” a câștigat aproximativ 2.000 de dolari pe care intenționează să-i doneze unui sanctuar pentru animale.

Epopeea a 20 de fugari evadați într-o noapte furtunoasă Foto: Facebook Irish Hereford
Jim Carrey, interzis pe teritoriu rusesc (sursa: CNN)
Internațional

Jim Carrey, interzis pe teritoriu rusesc

Jim Carrey, interzis pe teritoriu rusesc. Rusia a anunţat luni că interzice intrarea pe teritoriul său a 100 de canadieni, printre care actorul Jim Carrey şi mai mulţi jurnalişti, ca răspuns la sancţiunile Canadei care au vizat în octombrie jurnalişti şi actori ruşi. Jim Carrey, interzis pe teritoriu rusesc Această decizie a fost luată ca răspuns la "practica regimului premierului Justin Trudeau de a impune sancţiuni liderilor, politicienilor, parlamentarilor (...), jurnaliştilor şi personalităţilor culturale din Rusia", a explicat Ministerul rus de Externe într-un comunicat. Printre cei care au primit interdicţie de intrare în Rusia se numără şi actorul şi comediantul Jim Carrey, în vârstă de 60 de ani. Pe listă figurează de asemenea jurnaliştii Paul Workman de la postul de televiziune CTV şi Margaret Evans de la CBC, Caroline Xavier, şefa Centrului de securitate pentru telecomunicaţii, precum şi mai multe personalităţi canadiene de origine ucraineană. Citește și: Putin a reluat tradiția sovietică a titlurilor de „Mamă-eroină”. Și soția lui Kadîrov a primit unul: are 14 copii Moscova acuză aceste persone de "implicare directă în promovarea unei politici agresive rusofobe", se arată în comunicat. De la începutul ofensivei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, Canada a impus sancţiuni împotriva a peste 1.400 de persoane şi entităţi din Rusia, Belarus şi Ucraina, sau provenind din aceste ţări. În octombrie, Canada a impus sancţiuni mai multor jurnalişti şi mass-media din Rusia, precum şi actorilor consideraţi "complici în campania de dezinformare" din jurul conflictului din Ucraina.

China are zeci de secții secrete de poliție peste hotare Foto: Twitter
Internațional

China are zeci de secții secrete de poliție peste hotare

China are zeci de secții secrete de poliție peste hotare, relevă o anchetă a unei organizații non-guvernamentale, Safeguard Defenders, anchetă preluată de Newsweek SUA. După apariția acestor dezvăluiri, mai multe state - printre care Olanda, Spania și Canada - au reacționat, au spus că ele sunt ilegale și au anunțat că vor deschide anchete. Datele Safeguard Defenders nu arată existența vreunei astfel de misiuni în România. China are zeci de secții secrete de poliție peste hotare „Un program pilot derulat de birourile de securitate publică din Fuzhou și Qingtian — din provinciile de coastă Fujian și, respectiv, Zhejiang — a înființat 54 de „centre de servicii de poliție de peste mări” pe cinci continente, în 25 de orașe și 21 de țări la 21 iunie, potrivit ONG-ului spaniol Safeguard Defenders. Foto: Twitter Safeguard Defenders Stațiile de poliție de peste mări au fost create în numele combaterii criminalității transnaționale, în special fraudei în telecomunicații, care a dus deja arestarea unui număr mare de cetățeni chinezi care locuiesc în străinătate. Sarcinile lor declarate includ, de asemenea, furnizarea de servicii administrative, cum ar fi reînnoirea permiselor de conducere din China, se arată în raport (…) Între aprilie 2021 și iulie 2022, autoritățile chineze au arestat astfel 230.000 de suspecți, majoritatea din Asia de Sud-Est, a spus ONG-ul (…) Un factor mai îngrijorător al operațiunilor poliției chineze pe pământ străin este însă țintirea de către Beijing a dizidenților politici și a altora care ar putea fi supuși persecuției odată „convinși” să se întoarcă acasă, a arătat ONG-ul. „Persuasiunea de a se întoarce” permite autorităților să ignore protocoale juridice, cum ar fi dreptul un proces echitabil, se arată în comunicat. „Aceste operațiuni evită cooperarea polițienească și judiciară bilaterală oficială și încalcă statul de drept internațional și pot încălca integritatea teritorială a țărilor terțe implicate în instituirea unui mecanism paralel de poliție prin metode ilegale”, se mai arată în raport”, scrie Newsweek SUA. Poliția chinei comuniste acționează și la New York Aceste stații de poliție s-ar afla în SUA, la New York, la Toronto, în Canada (unde ar fi trei astfel de stații), în Ecuador, Argenti și Chile - din America de Sud. Nu mai puțin de nouă stații s-ar afla în Spania: la Madrid, Barcelona, Valencia și Santiago de Compostella. Italia are patru stații, Franța - trei, Portugalia - trei, Marea Britanie - trei (la Londra și Glasgow). România nu apare pe lunga listă a documentului Safeguard Defenders. "The Chinese police have opened at least two offices in the Netherlands since 2018, without informing the Dutch government. There are also indications that the annexes are used to put pressure on critical Chinese in the Netherlands."https://t.co/aHIyb2KAcy— Shannon Van Sant (@shannonvansant) October 25, 2022 Azi, ministerul olandez de Externe a spus că existența acestor stații de poliție este ilegală. Presa din această țară a identificat două astfel de misiuni ale Chinei comuniste. Și Spania și Canada au anunțat, azi, că vor investiga existanța acestor secții ilegale de poliție ale Chinei comuniste pe teritoriul său.

Papa recunoaște uciderea, abuzarea copiilor indigeni (sursa: Vatican News)
Internațional

Papa recunoaște uciderea, abuzarea copiilor indigeni

Papa recunoaște uciderea, abuzarea copiilor indigeni. Călătoria pe care papa Francisc o va efectua în Canada săptămâna viitoare va fi un "pelerinaj de pocăinţă", a declarat duminică suveranul pontif, care şi-a exprimat speranţa că vizita sa va ajuta la vindecarea "răului îndurat", comis împotriva indigenilor de către preoţii şi călugăriţele Bisericii Romano-Catolice aflaţi la conducerea şcolilor rezidenţiale unde aveau loc abuzuri, informează Reuters. Papa recunoaște uciderea, abuzarea copiilor indigeni Călătoria apostolică va avea loc în perioada 24-30 iulie şi va include cel puţin cinci întâlniri cu nativi canadieni. Papa Francisc şi-a luat angajamentul că îşi va cere scuze pe teritoriul lor de origine pentru rolul Bisericii în şcolile sancţionate de stat, care au căutat să elimine culturile indigene. "Din păcate, în Canada, mulţi creştini, inclusiv unii membri ai ordinelor religioase, au contribuit la politicile de asimilare culturală care, în trecut, au dăunat grav, în diferite feluri, populaţiilor native", a spus papa Francisc în discursul său săptămânal adresat duminică celor prezenţi în Piaţa Sf. Petru. Aproximativ 150.000 de copii au fost luaţi cu forţa din casele lor. Mulţi au fost supuşi la abuzuri, violuri şi malnutriţie în ceea ce Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere a numit în 2015 "genocid cultural". 165 de ani de teroare Scopul declarat al acestor şcoli, care au funcţionat în Canada în perioada 1831-1996, a fost de asimilare a copiilor indigeni. Acestea au fost conduse de culte creştine în numele guvernului, majoritatea de către Biserica Catolică. Aceste şcoli s-au aflat în centrul discuţiilor dintre papa Francisc şi indigeni, care au avut loc la Vatican în martie şi aprilie. Reamintind aceste întâlniri, papa a subliniat duminică faptul că şi-a exprimat "durerea şi solidaritatea pentru răul pe care l-au îndurat". "Mă pregătesc să efectuez un pelerinaj de pocăinţă care, cu harul lui Dumnezeu, sper să poată contribui la parcursul vindecării şi reconcilierii care a fost deja început", a spus suveranul pontif. Gropi comune cu oseminte de copii Papa, în vârstă de 85 de ani, va vizita Edmonton, Maskwacis, Lac Ste. Anne, Quebec şi Iqaluit din teritoriul arctic al Canadei. El va rosti nouă omilii şi va oficia două slujbe. Scandalul recurent al acestor şcoli a izbucnit din nou anul trecut după descoperirea rămăşiţelor a 215 copii pe locul unei foste şcoli rezidenţiale pentru minori indigeni, Kamloops, din provincia vestică Columbia Britanică, închisă în 1978. Descoperirea a condus la noi solicitări pentru asumarea responsabilităţii. De atunci, au fost găsite alte sute de locuri de înmormântare nemarcate. Papa Francisc a fost ales în această funcţie la aproape două decenii de la închiderea ultimei astfel de şcoli. Papa, probleme de sănătate Suveranul pontif a fost nevoit să anuleze o călătorie în Republica Democrată Congo şi Sudanul de Sud, la începutul lunii iulie, din cauza unei probleme la genunchi care l-a obligat să folosească mai întâi un fotoliu rulant şi mai târziu un baston. Citește și: Șeful forțelor armate britanice nu crede că Putin e în pericol să fie asasinat: E mai degrabă „wishful thinking” din partea celor ce spun asta Într-un interviu acordat Reuters pe 2 iulie, papa a făcut pentru prima dată publice detalii referitoare la starea sa, spunând că a suferit "o mică fractură" la genunchi când a făcut un pas greşit în timp ce avea un ligament inflamat.

Germania sprijină Gazprom, Nord Stream 1 (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Germania sprijină Gazprom, Nord Stream 1

Germania sprijină Gazprom, Nord Stream 1. Canada va returna Germaniei turbinele ruseşti reparate necesare pentru mentenanţa gazoductului Nord Stream 1, a comunicat sâmbătă ministrul canadian al resurselor naturale, transmit Reuters şi AFP. Germania sprijină Gazprom, Nord Stream 1 "Canada va acorda Siemens Canada un permis revocabil şi de o durată limitată pentru a permite revenirea în Germania a turbinelor Nord Stream 1 reparate, ceea ce va sprijini capacitatea Europei de a avea acces la energie fiabilă şi accesibilă în timp ce continuă tranziţia de la petrolul şi gazul ruseşti", a declarat ministrul Jonathan Wilkinson. "În lipsa unei aprovizionări necesare cu gaz natural, economia germană va suferi dificultăţi foarte importante şi germanii înşişi riscă să nu îşi poată încălzi locuinţele la apropierea iernii", a explicat ministrul canadian într-un comunicat. El l-a acuzat pe preşedintele rus Vladmir Putin că vrea să "provoace divizări între aliaţi". Returnarea turbinei ocolește sancțiunile occidentale Guvernul german se afla de mai multe săptămâni "în contacte intense" cu Ottawa pentru a obţine returnarea acestor echipamente în Europa în pofida sancţiunilor aplicate Rusiei. Gazprom a redus luna trecută volumul de gaz pompat prin Nord Stream 1 la doar 40% din nivelul obişnuit, invocând întârzierea în primirea echipamentelor trimise de Siemens pentru mentenanţă la filiala sa din Canada. Citește și: Zelenski recheamă câțiva ambasadori, printre care și pe cel din Germania, țară cu care Ucraina are relații încordate Ucraina s-a opus returnării acestor turbine către Gazprom, spunând că gazoductele de pe teritoriul său pot transporta un volum suficient de gaz spre Germania pentru a compensa scăderea livrărilor prin Nord Stream 1. Canada anunță extinderea sancțiunilor "Nu trebuie să cedăm şantajului Kremlinului", a declarat joi Serhii Makogon, şeful operatorului de transport de gaz OGTSU. Tot sâmbătă, guvernul de la Ottawa a mai anunţat că va extinde sancţiunile economice împotriva Rusiei pentru a include şi producţia industrială. Noile sancţiuni "se vor aplica transportului terestru şi prin conductă, precum şi producţiei de metale şi de echipamente de transport, calculatoare, electronice şi electrice, precum şi de maşini" industriale, a precizat ministrul de externe Melanie Joly.

Kirill, patriarhul diavolului de la Kremlin (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Kirill, patriarhul diavolului de la Kremlin

Kirill, patriarhul diavolului de la Kremlin. Canada l-a inclus pe lista sa cu sancţiuni pe patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe ruse, în cadrul unei noi serii de măsuri ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, vizând "agenţi ai dezinformării şi propagandei ruse", relatează AFP. Kirill, patriarhul diavolului de la Kremlin Măsurile au fost denunţate rapid de Moscova prin intermediul purtătoarei de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, potrivit căreia "sancţiunile împotriva patriarhului nu au putut fi introduse decât de satanişti". Patriarhul Kirill, şeful ortodocşilor ruşi din 2009, şi-a pus biserica în serviciul preşedintelui rus Vladimir Putin, calificându-l drept "miracol" şi împărtăşindu-i ambiţia unei Rusii conservatoare, dominatoare şi susţinând ofensiva Rusiei în Ucraina. În afară de Canada, Regatul Unit l-a sancţionat şi ea în iunie pe patriarhul Kirill, în vârstă de 75 de ani, după ce Uniunea Europeană a renunţat să-l includă pe lista sa neagră. Și RT, sub sancțiuni "Pentru a contracara campania de dezinformare a Kremlinului, Canada impune sancţiuni împotriva a 29 de agenţi ai dezinformării şi propagandei de stat ruse şi a 15 entităţi controlate sau deţinute de guvernul rus şi care participă la eforturile de dezinformare", a indicat ministrul de externe canadian, Melanie Joly, în marja reuniunii G20 din Bali (Indonezia). Sancţiunile îl vizează de asemenea pe Sumbatovici Gasparian, şeful departamentului internaţional al grupului media rus Russia Today (RT). În ultimele luni, Ottawa a interzis difuzarea canalelor RT în Canada, atrăgându-şi represalii din partea Moscovei, care a închis biroul media public canadian CBC/Radio-Canada în Rusia. "Mașina de propagandă" "Maşina de propagandă rusă trebuie să răspundă pentru minciunile sale. Canada este hotărâtă să combată dezinformarea peste tot şi oricând", a declarat şefa diplomaţiei canadiene, avertizând că "cei care propagă înşelătoria" vor fi "traşi la răspundere". Citește și: Orban i-a jucat iar pe degete pe omologii din UE: patriarhul Kirill a fost scos de pe lista de sancțiuni În total, Ottawa a impus sancţiuni pentru peste 1.150 de persoane şi entităţi din Rusia, Belarus şi Ucraina (regiunile Lugansk şi Doneţk, controlate de separatişti).

Canada își consolidează apărarea în Arctica (sursa: Twitter/cbc.ca
Internațional

Canada își consolidează apărarea în Arctica

Canada își consolidează apărarea în Arctica. Ministrul canadian al apărării a anunţat luni modernizarea apărării antiaeriene şi antirachetă din Arctica, în colaborare cu Statele Unite, transmite AFP. Potrivit ministrului Anita Anand, noile măsuri sunt justificate de ameninţările militare tot mai mari din partea Rusiei şi de apariţia unor noi tehnologii inamice, precum rachetele hipersonice. Canada își consolidează apărarea în Arctica Într-o conferinţă de presă organizată la cea mai mare bază aeriană din Canada, situată în oraşul Trenton din Ontario, ministrul a anunţat deblocarea unui buget de 4,9 miliarde de dolari canadieni (3,6 miliarde de euro) pe parcursul a şase ani. Fondurile vor fi cheltuite pentru instalarea de radare la sol şi prin satelit, capabile să detecteze bombardiere sau rachete, precum şi reţele de senzori cu "capacităţi clasificate" pentru a monitoriza evenimentele aeriene şi maritime din Arctica până pe continent. Citește și: Kremlinul, provocare pentru Casa Albă: americanii capturaţi în Ucraina, „mercenari” angajaţi în activităţi ilegale, trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru „crimele” comise Programul se înscrie în intenţia de modernizare a Comandamentului de apărare aerospaţială din America de Nord (NORAD) şi a sistemelor sale de avertizare timpurie. O modernizare pe care invadarea Ucrainei de către Rusia a accelerat-o. Aceste sisteme vor înlocui vechiul sistem de avertizare nordic din perioada războiului rece - 50 de staţii radar cu rază scurtă şi lungă de acţiune amplasate în Alaska -, care nu mai sunt capabile să detecteze rachetele moderne. "Pe măsură ce regimurile autocratice ameninţă ordinea internaţională bazată pe statul de drept care ne-a protejat de zeci de ani şi pe măsură ce concurenţii noştri dezvoltă noi tehnologii, cum ar fi arme hipersonice şi rachete de croazieră, devine urgentă modernizarea capacităţilor canadiene ale NORAD", a spus Anita Anand. Aceste investiţii reprezintă pentru Canada "cea mai semnificativă modernizare în aproape patru decenii", a adăugat ea, potrivit Agerpres. La rândul lor, SUA au stabilit deja un nou buget pentru apărarea continentală. În luna martie, guvernul canadian şi-a anunţat intenţia de a cumpăra 88 de avioane de luptă americane F-35 pentru a-şi înnoi flota. Principalul lor rol va fi acela de a patrula în nordul îndepărtat al Canadei.

În Canada, a fost lansat parfumul „Glorie Ucrainei” Foto: Twitter
Eveniment

Canada lansat parfumul „Glorie Ucrainei”

În Canada, un producător de parfumuri de nișă, Meleg Perfumes, a lansat parfumul „Glorie Ucrainei”. Parfumul costă 200 de dolari canadieni, din care 50 se duc direct la Banca Națională a Ucrainei. În Canada, a fost lansat parfumul „Glorie Ucrainei” Pe sticla parfumului este inscripția „Glorie Ucrainei. Glorie eroilor”. Pe site-ul brandului canadian se explică faptul că scopul creării parfumului este de „a ajuta armata ucraineană, singura forță care poate opri invazia Rusiei în Europa”. „Vând „Glorie Ucrainei” pentru că nu mai există democrație în Rusia, iar Putin vrea să restabilească URSS, timp în care au fost uciși 70 milioane de oameni”, a spus autorul mărcii, Matthew Meleg. ‘I do it because my grandmother had to escape from Stalinism.’Canadian perfume designer Matthew Meleg has created the fragrance ‘Slava Ukraine.’ The composition includes linden flower, fruit, and honey. Some part of the income goes to support the Ukrainian army?@melegperfumes pic.twitter.com/CPZd1QUAtk— Belsat in English (@Belsat_Eng) June 12, 2022 El mai arată că a fost crescut de bunica sa, din Slovacia, care a făcut foametea în timpul stalinismului, iar fratele ei a murit de frig. „Știu bine istoria estului Europei și a Rusiei, iar bunica mea a fugit ca să scape de sărăcie, de Stalin și de URSS”, mai scrie acest producător de parfumuri, autodidact. Citește și: Ucraina a anunțat că au fost stabilite două rute pentru exportul cerealelor: una prin Polonia, cealaltă prin România. La București, tăcere, autoritățile nu comunică nimic pe subiect Brandul canadian Meleg Perfumes și-a făcut apariția pe piață în urmă cu câțiva ani.

Podul Ambassador a fost deblocat după o săptămână (sursă: Facebook/Kelly McBride)
Internațional

Podul Ambassador a fost deblocat după o săptămână

Podul Ambassador a fost deblocat după o săptămână. Axă frontalieră nevralgică între Canada şi SUA, blocată de şapte zile de manifestanţi împotriva măsurilor sanitare, a fost redeschisă circulaţiei, a anunţat duminică seara societatea exploatatoare, informează luni AFP. "Podul Ambassador este acum pe deplin deschis, permiţând din nou libera circulaţie a comerţului între economiile canadiană şi americană", informează această societate într-un comunicat. Acest blocaj a avut consecinţe pentru industria auto de pe ambele părţi ale frontierei. Câteva minute mai târziu, serviciile de frontieră canadiene confirmau într-un tweet: "Operaţiunile frontaliere normale au fost reluate la podul Ambassador. Călătoriile neesenţiale nu sunt recomandate". Citește și: Claudiu Târziu, atac la foștii tovarăși de drum Șoșoacă și Călin Georgescu. Despre Simion: nici el nu ne poate da afară, nici noi pe el Poliţia canadiană a avut nevoie de două zile pentru a reuşi să evacueze podul blocat de lunea trecută de către manifestanţii împotriva măsurilor sanitare. Podul Ambassador a fost deblocat după o săptămână Sâmbătă, majoritatea camioanelor şi camionetelor au fost retrase de pe pod, însă câteva sute de manifestanţi refuzau să părăsească locul. Citește și: Bode: „Granițele noastre sunt sigure”. În 2021, avioane cu țigări de contrabandă au aterizat în România fără să fie oprite Poliţia a anunţat că între 25 şi 30 de protestatari au fost arestaţi. Washingtonul a exercitat o oarecare presiune asupra guvernului canadian, cerându-i săptămâna trecută să facă uz de "puterile federale" pentru a pune capăt unui blocaj cu "consecinţe serioase" asupra economiei americane, dată fiind importanţa schimburilor comerciale care implică acest pod. Canada este zguduită de două săptămâni de o amplă mişcare de contestare a măsurilor sanitare: protestatarii ocupă străzile din centrul capitalei federale din 29 ianuarie şi mai multe axe frontaliere.

Canada își retrage soldații din Ucraina (sursă: kremlin.ru)
Internațional

Canada își retrage soldații din Ucraina

Canada își retrage soldații din Ucraina. Canada a decis "relocarea temporară" în Europa a unei părţi a personalului său militar staţionat în Ucraina din cauza situaţiei din regiune, a anunţat duminică Ministerul canadian al Apărării, notează AFP.Ministerul a precizat într-un comunicat că această repoziţionare temporară a "elementelor" contingentului său afectat pregătirii armatei ucrainene "nu înseamnă încheierea misiunii" militarilor canadieni, ci permite Canadei "să-şi recentreze eforturile, asigurând în acelaşi timp siguranţa membrilor forţelor armate canadiene". Citește și: Claudiu Târziu, atac la foștii tovarăși de drum Șoșoacă și Călin Georgescu. Despre Simion: nici el nu ne poate da afară, nici noi pe elOttawa nu a oferit detalii despre numărul militarilor în cauză sau despre locul repoziţionării lor.Aproximativ 200 de militari canadieni sunt desfăşuraţi din 2015 în Ucraina în cadrul misiunii UNIFIER, vizând să contribuie la pregătirea forţelor ucrainene. Canada își retrage soldații din Ucraina "Forţele armate canadiene rămân angajate faţă de poporul ucrainean şi misiunea lor de a spori capacităţile Forţelor de securitate ale Ucrainei", a subliniat Ottawa. Citește și: Bode: „Granițele noastre sunt sigure”. În 2021, avioane cu țigări de contrabandă au aterizat în România fără să fie opriteLa sfârşitul săptămânii, Statele Unite au informat despre retragerea din Ucraina a 160 de soldaţi care antrenau forţele ucrainene.Canada a anunţat sâmbătă închiderea temporară a ambasadei sale de la Kiev şi transferul operaţiunilor acesteia într-un birou temporar din Lvov (vest), din cauza "deteriorării situaţiei cauzate de desfăşurarea trupelor ruse la frontieră".

Convoaiele anti-restricții blochează planeta (sursa: Guardian)
Internațional

Convoaiele anti-restricții blochează planeta

Convoaiele anti-restricții blochează planeta. Protestele împotriva restricţiilor sanitare care au izbucnit în Canada, unde camionagii au paralizat capitala Ottawa, se extind în mai multe ţări, relatează AFP. Mișcarea a fost iniţiată la sfârşitul lunii ianuarie de camionagii canadieni care protestau împotriva vaccinării obligatorii pentru a trece graniţa cu Statele Unite. Autointitulată "Convoiul libertăţii", mișcarea s-a transformat rapid într-un protest împotriva măsurilor sanitare generale din Canada. Pentru unii manifestanţi, a fost și împotriva guvernului lui Justin Trudeau. Convoaiele anti-restricții blochează planeta În capitala federală Ottawa, sute de camioane au blocat străzile timp de două săptămâni. După Ottawa duminică, starea de urgenţă a fost declarată vineri în toată provincia Ontario. Aceste proteste s-au extins şi în alte mari oraşe canadiene (Toronto, Winnipeg, Quebec City). Dar şi în trei zone de frontieră cu Statele Unite, cu scopul de a lovi economia. Manifestanţii au blocat Podul Ambassador, care leagă oraşul canadian Windsor de Detroit, în Statele Unite, şi care este esenţial pentru industria auto. Precum şi pentru spitalele americane, unde lucrează multe asistente medicale canadiene. Curtea Superioară din Ontario a ordonat vineri ridicarea acestei blocade. Citește și: Ce și-au transmis la telefon, timp de peste o oră, Putin și Biden? Washingtonul și Kremlinul tac, tensiunea e maximă Printre promotorii mişcării se numără mai mulţi activişti din Partidul Maverick, precum şi din Canada Unity. Prima este o organizaţie politică marginală şi embrionară care militează pentru independenţa provinciilor vestice. Canada Unity, fondată de James Bauder, a susţinut public opiniile mişcării conspiraţioniste QAnon şi a calificat COVID-19 "cea mai mare înşelătorie politică din istorie". "Toate opţiunile sunt pe masă" pentru a pune capăt convoaielor, a declarat vineri premierul Trudeau. Mișcarea a trecut granița în SUA Statele Unite au cerut Canadei să folosească "puterile federale" pentru a elimina blocajele de la graniţa dintre cele două ţări. Casa Albă afirmă că a fost avertizată cu privire la organizarea unui "convoi al libertăţii" la Washington la începutul lunii martie. Washingtonul a dat asigurări că "ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că acest convoi nu perturbă comerţul sau transportul şi nu afectează activitatea guvernului federal, a forţelor de ordine şi a serviciilor de urgenţă". Convoaiele au primit sprijin din partea unor oficiali americani conservatori. Ca senatorul texan Ted Cruz, care i-a numit pe protestatari "eroi" şi "patrioţi". Sau ca fostul preşedinte Donald Trump şi miliardarul Elon Musk. În Franța au reapărut vestele galbene În Franţa, mii de manifestanţi împotriva certificatului de vaccinare, intrat în vigoare la 24 ianuarie, sau opozanţi ai guvernului, care au campat la porţile capitalei, au pornit la drum sâmbătă dimineaţă în maşini, rulote şi camionete pentru a intra în Paris. Scopul: manifestații în pofida interdicţiei din partea prefecturii de poliţie, hotărâtă să împiedice orice blocaj. Cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, susţinătorii acestei mişcări, inspirate de evenimentele din Canada, se revendică totodată drept "veste galbene". Este vorba de mobilizarea populară din 2018-2019, declanşată de o creştere a preţului benzinei care s-a transformat într-o revoltă împotriva preşedintelui Emmanuel Macron. Preşedintele francez a făcut vineri apel la "cel mai mare calm". Din Noua Zeelandă în Europa În Noua Zeelandă, protestatarii anti-vaccin au campat de marţi în faţa Parlamentului într-o "Tabără a Libertăţii". Joi, poliţia a încercat să îi disperseze, fără succes, ceea ce a dus la ciocniri violente. Peste 120 de persoane au fost arestate. Numărul demonstranţilor a crescut de la aproximativ 250 la început la aproape 1.500 vineri. În Austria, poliţia a anunţat joi interzicerea "convoaielor libertăţii", invocând un prejudiciu "inacceptabil". Contextul: câteva sute de vehicule plănuiau să se adune vineri în centrul Vienei şi într-un mare parc public. Autorităţile au anunţat joi că interzic accesul în Bruxelles a unui convoi aşteptat luni în capitala belgiană. Totul, după un apel care circula pe reţelele de socializare şi care a evocat o "convergenţă" din toată Europa.

SUA cer Canadei să deblocheze frontiera (sursă: Facebook/Maureen Haley)
Internațional

SUA cer Canadei să deblocheze frontiera

SUA cer Canadei să deblocheze frontiera. Statele Unite cer Canadei să folosească "puterile federale" pentru a ridica blocajele ridicate la frontiera dintre cele două ţări de convoaiele de camioane care protestează împotriva măsurilor sanitare, au făcut cunoscut joi responsabili de la Casa Albă, notează AFP.Administraţia SUA a oferit "sprijin deplin şi complet" Ministrului canadian al securităţii Interne, au precizat aceştia. Citește și: Tratatul dintre România și Rusia din 2003, nerespectat azi de către Putin, care vrea acces la scutul de la Deveselu Casa Albă a făcut cunoscut că mai mulţi miniştri şi înalţi consilieri americani (Securitate Internă, Transporturi) sunt în contact regulat cu omologii lor canadieni şi a asigurat că administraţia Biden este "mobilizată non-stop pentru a pune capăt rapid" unei crize care loveşte industria americană. Preşedintele Joe Biden este informat în mod regulat, potrivit aceleiaşi surse. Pe de altă parte, Casa Albă a informat că a fost avertizată despre organizarea unui "convoi al libertăţii" la Washington, la începutul lunii martie, şi a adăugat că "va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că acest convoi nu va perturba comerţul sau transporturile şi nu va afecta munca guvernului federal, a forţelor de ordine şi de salvare". SUA cer Canadei să deblocheze frontiera "În prezent, nu avem informaţii potrivit cărora indivizii mobilizaţi ar fi implicaţi în vreo activitate care nu ţine" de libertatea de exprimare, aşa cum este protejată de Constituţie, a subliniat, totuşi, Casa Albă.Trei artere frontaliere dintre Canada şi Statele Unite sunt acum blocate de manifestanţii care contestă măsurile sanitare. Citește și: 416.395 de convorbiri interceptate în dosare penale în 2021, fără cele de la Parchetul General, DIICOT și DNA Mai multe uzine ale producătorilor auto Ford, Stellantis şi Toyota din America de Nord au fost nevoite să închidă temporar sau să funcţioneze la capacitate redusă din cauza blocajelor.

Simion cheamă oile la protest Foto: facebook Simion
Politică

Simion cheamă oile la protest

Simion cheamă oile la protest anti-Iohannis. Președintele AUR a anunțat luni seară că partidul va organiza un ”mega protest” pe 27 februarie similar celor din Canadă, cu camioane, tractoare și automobile. Simion cheamă oile la protest Invitat din nou la Antena 3, George Simion pe fermieri ”să iasă în stradă cu oi... că și eu au probleme”, relatează Hotnews. „Hoții vor să dea un OUG noaptea, așa că ieșim în Piața Victoriei iar pe 27 februarie pentru facturi, prețuri și dreptate!”, a scris Simion pe contul său de Facebook. Citește și: Viitorul președinte de onoare al AUR, Călin Georgescu, atacă scutul de la Deveselu și-i ridică ode lui Putin Potrivit Hotnews, Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), a confirmat la Antena 3 că se pregătește un protest al camionagiilor. El a spus că va susține acest protest, inclusiv pe parte de organizare.

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau s-a infectat cu Covid (sursa: Facebook/Justin Trudeau)
Internațional

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau s-a infectat cu Covid

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau s-a infectat cu Covid. El a anunţat luni că a primit rezultat pozitiv la testul COVID-19, dar că se simte bine şi va continua să lucreze la distanţă, informează Reuters şi AFP. 'În această dimineaţă am fost testat pozitiv la COVID-19. Mă simt bine şi voi continua să lucrez la distanţă în această săptămână, potrivit instrucţiunilor de sănătate publică', a scris pe Twitter şeful guvernului. Citește și: EXCLUSIV Terenurile lui Dăianu de la Mogoșoaia, unde se coace „Sectorul 0”, cumpărate de la Ninel Peia, aliatul AUR El nu va putea să fie prezent în parlament luni la reluarea lucrărilor după vacanţa de iarnă, dar intenţionează să asiste online. Justin Trudeau a primit recent a treia doză de vaccin împotriva COVID-19. Prim-ministrul canadian Justin Trudeau s-a infectat cu Covid-19 El a intrat în izolare săptămâna trecută după ce unul din copiii săi a fost testat pozitiv, dar atunci testul său rapid a ieşit negativ, a declarat premierul pentru Canadian Press. Trudeau, în vârstă de 50 de ani, a mai fost în izolare timp de două săptămâni în martie 2020, la începutul pandemiei, după ce soţia sa, Sophie, a fost testată pozitiv la noul coronavirus. Citește și: Viceprimărița din Brașov, amenințată cu bătaia: Să facem ca la Mogoșoaia Mai mulţi miniştri canadieni, printre care şefa diplomaţiei, Melanie Joly, au fost bolnavi de COVID-19 în ultimele luni.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră