Deficitul bugetar la nouă luni, mai mare decât în 2024. Încasările la TVA, mult sub așteptări
Deficitul bugetar la nouă luni este mai mare decât în 2024 în termeni nominali, iar încasările la TVA sunt mult sub așteptări, arată surse de presă citate de Gândul. Potrivit acestor surse, deficitul a ajuns, la final de septembrie, la circa 103 miliarde de lei. Citește și: Grindeanu se opune ca România să ajute R.Moldova dacă este atacată și îl contrazice pe șeful Armatei În 2024, la final de septembrie, deficitul era de 96,2 miliarde de lei, respectiv 5,44% din PIB. În septembrie 2023, era numai 56,5 miliarde de lei. Deficitul bugetar la nouă luni, mai mare decât în 2024 Datele oficiale privind execuția bugetară pentru primele nouă luni vor fi comunicate în ultimele zile din luna octombrie. Gândul mai susține că Guvernul a reușit să încaseze din TVA numai 95 miliarde de lei în perioada ianuarie-septembrie, o creștere de doar 7,7% (în primele nouă luni din 2024 încasase 88 de miliarde), deși inflația este de aproape 10%, iar TVA-ul a fost majorat cu două procente de la 1 august 2025. Doar urmare a inflației, creșterea de TVA trebuia să fie de 10%, deci sunt probleme și pe partea de colectare. În plus, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 4% în august 2025 față de august 2024. Cele mai mari căderi, în august 2025, față de iulie, 2026 au fost la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-11,7%), vânzările de produse nealimentare (-8,0%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-3,3%).