vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: bizar

3 articole
Eveniment

Cimpanzeii urmează și ei trenduri bizare. Ce ne arată despre propriile comportamente sociale

Imitația la cimpanzei explică cultura umană. Cercetătorii au surprins un fenomen surprinzător în rândul cimpanzeilor: adoptarea unor „tendințe” fără nicio utilitate practică. Descoperirea aruncă o nouă lumină asupra rădăcinilor culturii și ale comportamentelor noastre sociale. Imitația la cimpanzei explică cultura umană Într-un sanctuar din Zambia, opt cimpanzei salvați din traficul ilegal de animale trăiesc în comunitate. Citește și: Au încărcat o rulotă cu de toate, și-au luat fetițele și au gonit spre moarte. Oficial, plecau în vacanță La un moment dat, unul dintre ei decide să-și introducă o firimitură de iarbă în ureche. Gestul, fără scop aparent, este rapid imitat de cinci dintre congenerii săi. În câteva săptămâni, moda s-a răspândit. Testată chiar și de cercetători, practica s-a dovedit neplăcută și complet inutilă. „Nu are nimic de-a face cu spargerea nucilor sau pescuitul termitelor. Este pur și simplu o modă la cimpanzei”, explică Jake Brooker, coautor al studiului publicat în Behaviour. Cultura animală: un subiect mereu disputat Timp de secole, s-a crezut că doar omul deține cultura, înțeleasă ca transmiterea unor tradiții, gesturi sau simboluri arbitrare. Însă primatologii au adunat, în ultimele decenii, dovezi contrare. Cimpanzeii folosesc unelte, însă tehnicile diferă de la grup la grup. Ceea ce frapează acum este caracterul complet inutil al acestei „mode a firului de iarbă”. Fenomenul nu este nou: acum peste zece ani, alți cimpanzei din același refugiu adoptaseră aceeași practică. La fel ca în societatea umană, moda pare a fi ciclică. Cum se propagă tendințele: știința imitației Pentru a înțelege răspândirea obiceiului, echipa condusă de Edwin van Leeuwen (Universitatea din Utrecht) a folosit o metodă statistică avansată – network-based diffusion analysis. Rezultatele au arătat clar: comportamentul nu s-a transmis întâmplător, ci prin observație și imitare socială. În câteva săptămâni, majoritatea grupului adoptase „tendința”, demonstrând că imitația este cheia transmiterii în comunitatea de cimpanzei. De ce imită comportamente absurde? Cercetătorii propun o explicație: în captivitate, cimpanzeii nu trebuie să-și dedice întreaga zi hrănirii sau vigilenței față de prădători. Astfel, au mai mult „timp liber cognitiv” pentru experimentare, joacă și comportamente sociale aparent inutile. „În captivitate, ei au mai mult timp pentru a se juca și a se imita unii pe alții”, afirmă Edwin van Leeuwen. Un „TikTok” al lumii animalelor Fenomenul amintește izbitor de modul în care oamenii adoptă trenduri virale. „Aceste comportamente ar putea contribui la întărirea legăturilor sociale sau la marcarea apartenenței la un grup”, explică Jake Brooker (Universitatea Durham). Observarea unor practici „absurde, dar semnificative social” oferă indicii despre felul în care culturile umane au evoluat. Cultura cumulativă: atuul evoluției umane Un vechi argument al antropologilor este că oamenii au progresat rapid datorită „culturii cumulative” – capacitatea de a transmite și îmbogăți cunoștințele de la o generație la alta. Fără acest mecanism, omenirea ar fi rămas blocată în descoperiri individuale, obligată să reinventeze mereu roata sau focul. Deși se credea că animalele nu au această abilitate, studiul recent arată că și cimpanzeii pot transmite între ei comportamente lipsite de utilitate, doar prin imitație. „Este important să împărtășim aceste observații, pentru că ele contrazic ideea că animalele nu pot avea forme de cultură socială”, conchide Jake Brooker.

Imitația la cimpanzei explică cultura umană (sursa: Pexels/Guerrero De la Luz)
Halep, suspectată de dopaj în suspendare (sursa: Facebook/Simona Halep)
Eveniment

Halep, suspectată de dopaj în suspendare

Halep, suspectată de dopaj în suspendare. Raportul care a dus la suspendarea de către ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului) a Simonei Halep pentru patru ani conține date care aruncă îndoieli asupra interpretărilor date de experții contractați de ITIA. Proba 50 din decembrie 2022 Suspendarea provizorie a Simonei Halep, după identificarea în organismul său a substanței interzise Roxadustat, a început pe 21 octombrie 2022. Citește și: Halep a spus tribunalului care a judecat-o pentru doping cine i-ar fi dat suplimentul contaminat cu roxadustat: fizioterapeuta de la Academia Mouratoglou ITIA, însă, a continuat să cerceteze și așa-numitul "pașaport biologic" al sportivei românce, adică datele unor parametri ai sângelui sportivei din probe adunate în timp. Mai mult, au fost cerute probe de sânge și ulterior datei de 21 octombrie 2022. Una din probele de sânge analizate a fost datată 13 decembrie 2022, la aproape opt săptămâni de la data la care Halep a fost suspendată provizoriu. Era vorba de proba 50. "Nu există un scenariu evident de dopaj sanguin" Potrivit raportului ITIA, unul din experții ITIA, profesorul d'Onofrio, a considerat această probă 50 ca fiind "suspectă" din cauza unor valori care nu se încadrau în limitele considerate firești pentru un sportiv "curat". Citește și: Numărul 9 în clasamentul WTA, jucătoarea de tenis Maria Sakkari, o apără, indirect, pe Halep: „Sistemul este înfricoșător”. Sakkari spune că se teme să mai meargă, noaptea, la baie Mai mult, profesorul d'Onofrio a comparat proba 50 (din decembrie 2022) cu proba 46 din sângele Simonei Halep, datată aprilie 2022. Potrivit analizei profesorului d'Onofrio, proba 46 de sânge din aprilie 2022 ar fi indicat o posibilă folosire a unor steroizi anabolizanți (substanțe interzise). Însă, în final, nici proba 46 și nici proba 50 nu au fost incluse printre motivele de suspendare ale Simonei Halep. Citește și: Halep respinge decizia ITIA și anunță că o va contesta: „Sunt şocată şi extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal” Ca să fie totul și mai confuz, profesorul d'Onofrio notează, cu referire la cele două probe de sânge, că "Nu există un scenariu evident de dopaj sanguin". Analiza profesorului d'Onofrio a probei 50 de sânge (sursa: ITIA) Halep, suspectată de dopaj în suspendare Totuși, faptul că proba 50 de sânge a fost considerată "suspectă" ridică mai multe întrebări: ce sens avea sugerarea dopajului, adică caracterul "suspect" al probei 50, când aceasta venea de la o sportivă care nu era activă competițional? ce sens avea comparația între proba 46 (când Halep era în perioadă competițională) și proba 50 (când Halep era suspendată)? de ce aceste probe de sânge "suspecte" nu au fost analizate mai detaliat pentru a fi folosite în raportul final? este, de fapt, posibil ca analiza probelor de sânge să fi fost viciată sau chiar manipulată pentru a permite ITIA să tragă concluziile convenabile?

Ofițerul care a închis Crevedia, mort (sursa: Facebook/Raluca Pușcoi)
Eveniment

Ofițerul care a închis Crevedia, mort

Ofițerul care a închis Crevedia, mort. Angajatul ISU care a lăsat fără autorizație stația GPL din Crevedia în 2020 a murit, în mod ciudat, la o săptămână după exploziile cisternelor GPL. Ofițerul care a închis Crevedia, mort Este vorba de Bogdan Georgian Puşcoi, fost şef în ISU Dâmboviţa. Acesta e decedat într-un accident rutier inexplicabil într-un poligon pentru motociclete din comuna Ulmi, județul Dâmbovița. Citește și: Arafat se contrazice: neagă că la Crevedia ar fi dat ordine pompierilor, dar spune că a fost „comandant al acțiunii” și că a cerut retragerea oamenilor și trimiterea roboților S-a întâmplat sâmbătă, 2 septembrie a.c., la o săptămână după cele două explozii de la stația GPL ilegală de la Crevedia. Pușcoi avea 50 de ani. Citește și: EXCLUSIV La stația GPL ilegală din Crevedia parcau des cisternele firmei ADE Gas. Printre asociați, un mason care stă des la șpriț cu șeful SRI Oltenia în restaurantul lui din Craiova "Ca să facem puțină lumină, să nu intrăm în conspirații ca să spunem că cineva i-a făcut ceva, vreau să fac câteva precizări: domnul colonel era la prima lecție pe motocicleta, era cu instructorul pe motocicletă, fără cască, din ce am înțeles, nu știu dacă e adevărat. A accelerat și a intrat într-un perete. Citește și: FOTO Fiul pistolar al primarului GPL de Caracal, relație strânsă cu avocatul soților Ceaușescu din procesul de la Târgoviște, generalul Constantin Lucescu. Primarul Doldurea i-a fost alături la moarte generalului Deci nu l-a lovit nimeni, nu a intrat nicio mașină în el. Din păcate, noi am pierdut un om care rămâne coleg al pompierilor, dar aici nu putem să speculăm", a spus Raed Arafat în timpul conferinței de presă de duminică, cu referire la moartea pompierului. A intrat în plin într-un zid Bogdan Puşcoi era cursant al unei școli moto și se afla împreună cu instructorul său pe motocicletă când, la un moment dat, ar fi pierdut controlul vehiculului şi a intrat în plin într-un zid, conform antena3.ro. Citește și: Paul Stănescu, secretarul general al PSD, confirmă că primarul GPL de Caracal e protejatul său: M-am întâlnit frecvent cu primarul de la Caracal. Sunt de partea dânsului "Din primele date, se pare că un bărbat de 50 de ani, care s-ar fi deplasat pe motocicletă alături de un alt bărbat de 60 de ani, s-ar fi izbit de zidul unui gard. Din nefericire, s-a constatat decesul bărbatului de 50 de ani, celeilalte persoane fiindu-i acordate îngrijiri medicale", a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa într-un comunicat.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră