vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: bancă

23 articole
Economie

Românii plătesc din ce în ce mai greu ratele bancare, avertizează bancherii

Datele statistice publicate de Banca Națională a României (BNR) arată o creștere a creditelor neperformante (NPL) la nivelul pieței, media situându-se la 2,8%. În cazul BRD Groupe Société Générale, nivelul este mai scăzut, de 2,4%, a declarat miercuri Mădălina Teodorescu, director general adjunct al băncii și coordonator al activităților de retail. Întârzieri minore la plată, dar fără risc sistemic „Nu vă ascund că, odată cu creșterea substanțială a facturilor la utilități, am observat anumite dificultăți sau mici întârzieri la plată. Citește și: EXCLUSIV „Diavolul” de la Economie căuta informații despre ministrul Miruță, care-l acuză de ilegalități la numiri de șefi în companii de stat Nu este ceva critic sau care să tragă un semnal de alarmă, dar da, există mici întârzieri”, a precizat Teodorescu în cadrul unei conferințe de presă. Aceasta a subliniat că BRD se menține sub media pieței și că dinamica internă este una temperată datorită măsurilor proactive luate încă din septembrie anul trecut, când banca a început să adopte o strategie mai prudentă în acordarea creditelor. Prudență crescută și reticență la îndatorare „Există o reticență în momentul de față la îndatorare. În prima parte a anului, volumele de credite au crescut cu 40% față de anul trecut, dar în a doua parte a anului s-au temperat. Clienții sunt mult mai prudenți și preferă să aștepte”, a adăugat reprezentanta BRD. Unde se simte cel mai mult deteriorarea capacității de plată Întrebată care este segmentul cel mai afectat, Mădălina Teodorescu a explicat că problemele de rambursare se manifestă în special în rândul persoanelor fizice, mai ales pe segmentul creditelor de nevoi personale și în cazul celor cu venituri de până la 3.000 de lei. Oficialul BRD a subliniat că banca a anticipat riscurile încă din prima parte a anului, în contextul discuțiilor legate de deficitul bugetar. „Am fost mai prudenți, poate în detrimentul dinamicii de creștere a businessului, și am sfătuit clienții spre un grad de îndatorare mai mic încă din aprilie-mai. I-am îndreptat spre produse mai predictibile”, a explicat Teodorescu. Un exemplu este creditul ipotecar cu dobândă fixă pe 30 de ani, un produs istoric al BRD, unic pe piața bancară din România. „Am relansat și promovat acest produs la finalul anului trecut, pentru a oferi clienților stabilitate și control asupra cashflow-ului”, a adăugat ea. Opțiunea Multicurrency pentru cardurile de debit În cadrul aceleiași conferințe, BRD a anunțat introducerea unei noi funcționalități digitale – opțiunea Multicurrency pentru cardurile de debit. Disponibilă direct în aplicația You BRD, aceasta le permite clienților să asocieze unui singur card de debit în lei mai multe conturi în valute diferite: euro, dolari și lire sterline. „Prin lansarea opțiunii Multicurrency, ne respectăm promisiunea de a oferi soluții digitale performante și inovative, care răspund cerințelor actuale ale clienților noștri”, a declarat Mădălina Teodorescu. BRD, una dintre cele mai puternice bănci din România BRD Groupe Société Générale operează o rețea de 356 de unități la nivel național. La finalul lunii septembrie 2025, activele totale ale băncii se ridicau la 94 de miliarde de lei. BRD face parte din grupul financiar francez Société Générale, unul dintre liderii europeni în servicii bancare și financiare.

Ratele bancare, din ce în ce mai greu de plătit (sursa: Pexels/Jakub Zerdzicki)
Creditul ipotecar, dobânzi și costuri ascunse (sursa: Pexels/Kindel Media)
Eveniment

Creditul ipotecar: unde se ascund costurile pe care nu ți le spune banca

Creditul ipotecar, dobânzi și costuri ascunse. Pentru mulți români, creditul ipotecar reprezintă singura soluție pentru a deveni proprietarii unui apartament sau a unei case. Însă, deși reclamele bancare promit „dobânzi atractive” și „condiții flexibile”, realitatea din spatele contractelor este mai complexă. Creditul ipotecar, dobânzi și costuri ascunse Dobânzile pot varia de la un an la altul, comisioanele „invizibile” se acumulează, iar graba poate transforma o alegere rezonabilă într-o povară financiară. Citește și: Au încărcat o rulotă cu de toate, și-au luat fetițele și au gonit spre moarte. Oficial, plecau în vacanță Un credit ipotecar este un angajament pe 20–30 de ani. De aceea, înainte de a semna, e nevoie de o informare atentă. În continuare, vom explica tipurile de dobânzi, costurile ascunse la care trebuie să fii atent și pașii de urmat pentru a lua o decizie în cunoștință de cauză. Dobândă fixă și dobândă variabilă Dobânda fixă îți oferă stabilitate pe o perioadă limitată (3, 5 sau chiar 10 ani), după care se transformă, de regulă, în variabilă. Avantajul: știi exact cât plătești. Dezavantajul: după expirarea perioadei fixe, rata poate crește considerabil. Dobânda variabilă este calculată în funcție de indici de piață (IRCC pentru lei, EURIBOR pentru euro) la care se adaugă marja fixă a băncii. Avantajul: poate fi mai mică decât dobânda fixă la început. Dezavantajul: ești expus la creșteri bruște. Conform datelor The Global Economy, în aprilie 2025 rata medie a dobânzilor la creditele ipotecare în România era de 6,52%. O variație de numai 1% poate însemna câteva sute de lei în plus la fiecare rată lunară, pe întreaga durată a creditului. IRCC și ROBOR – cifre care contează Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) este recalculat trimestrial. În perioade de inflație ridicată, creșterea acestuia poate majora brusc ratele. De exemplu, potrivit BRD, în anii recenți ROBOR a crescut cu peste 5 puncte procentuale într-un interval de câteva luni. Costurile ascunse și cheltuieli neprevăzute Un credit ipotecar nu înseamnă doar dobândă. Costurile „invizibile” pot ridica semnificativ suma finală plătită. Evaluarea și notarul: Evaluarea imobilului: între 300 și 1.000 de lei (Patria Bank). Taxele notariale: 1–2% din valoarea locuinței (Credit Europe Bank). Intabularea în Cartea Funciară: aproximativ 0,15% din valoarea imobilului. Comisioane bancare Comision de analiză dosar: 400–900 lei, uneori exprimat în euro (150 € la anumite bănci). Comision de administrare: lunar, aplicat la sold (ex. 0,04%) (CEC Bank). Comision de rambursare anticipată: până la 1% din sold, deși unele bănci îl elimină. Asigurări Asigurarea obligatorie de locuință (PAD) – anuală, cu sumă fixă. Asigurarea facultativă a imobilului – uneori impusă de bancă prin companii partenere. Asigurarea de viață – nu e obligatorie prin lege, dar poate fi condiție de credit. Alte cheltuieli Impozitul pe proprietate: stabilit de primăria locală. Costuri de transfer bancar și administrare cont: aparent minore, dar pe termen lung se acumulează. Pașii de urmat înainte de semnare Înainte de semnarea unui contract este esențial să comparăm mai multe oferte. Dobânda Anuală Efectivă (DAE) este cel mai relevant indicator. Include dobânda și principalele comisioane, astfel încât poți compara corect ofertele între bănci. De asemenea, este indicată consultarea unui broker de credite. Aceștia colaborează cu mai multe bănci și, conform Finance Imobiliare, serviciile lor sunt gratuite pentru client. Pot obține condiții mai bune și te scapă de drumuri. Bineînțeles, contractul trebuie citit integral. Atenție mare la clauzele privind modificarea dobânzii, a comisioanelor sau la obligația de a încheia anumite asigurări! Negocierea Nu trebuie ignorată arta negocierii. Se pot obține eliminarea unor comisioane sau reduceri (evaluare gratuită, vouchere pentru taxe notariale, dobândă promoțională pentru primii ani). De asemnea, opinia unui specialist este de dorit. Pentru că un notar sau consilier financiar pot explica termenii tehnici și implicațiile juridice. Scenariul pesimist Deși băncile aprobă credite cu rate de până la 40% din venituri, specialiștii recomandă să nu depășești pragul de 30–35%. Trebuie avute în vedere și scenariile pesimiste, precum veniturile care ar putea fi reduse, sau dobânzile care ar putea să crească. Sfaturi practice pentru un credit sănătos Un credit sănătos cere, așadar, urmarea unor pași concreți Crearea unui fond de urgență, cu echivalentul a 6 luni de rate. Evitarea unui împrumut la limita maximă aprobată de bancă. Monitorizează permanent IRCC și ROBOR. Evoluția lor influențează direct rata. Analiza perioadei de dobândă fixă: ce se întâmplă după expirarea ei? Informarea la bancă despre condițiile de rambursare anticipată. Unele credite permit plata în avans fără penalizare. Evitarea surprizelor Creditul ipotecar nu este doar un instrument financiar, ci și un angajament pe mai mulți ani. Însă drumul către propria locuință poate deveni un maraton al costurilor, dacă nu suntem atenți la detalii. Dobânda, comisioanele și asigurările cer o informare corectă și multă prudență înainte de semnarea unui contract.. Iar o decizie înțeleaptă astăzi poate însemna o viață liniștită mâine, fără surprize neplăcute din partea băncii.

17 ani de rate, vis nerealizat (sursa: Pexels/Mikhail Nilov)
Eveniment

Credit în franci elvețieni: ce a decis instanța în cazul unei familii din Iași

17 ani de rate, vis nerealizat. După 17 ani de rambursare, o familie din Iași a achitat doar 22% dintr-un credit contractat în franci elvețieni, din cauza creșterii semnificative a cursului valutar. 17 ani de rate, vis nerealizat Rata lunară aproape s-a dublat față de valoarea inițială, ceea ce a făcut imposibilă rambursarea constantă a sumei împrumutate. Citește și: Cine este angajatul la stat de care nu ați auzit, dar care câștigă mai mult decât Isărescu În baza legislației care permite adaptarea contractelor când cursul deviază cu peste 52%, cuplul a dat banca în judecată. Instanța a analizat solicitarea dacă modificarea condițiilor creditului este justificată. Continuarea, în Ziarul de Iași

Bănci mai mici, dobânzi mai atractive (sursa: Pexels/Jakub Zerdzicki)
Economie

Unde îți ții banii ca să câștigi mai mult: dobânzi mai bune la băncile mici decât la cele mari

Bănci mai mici, dobânzi mai atractive. Dacă vrei să câștigi mai mult din economii, băncile mici oferă în prezent cele mai avantajoase dobânzi la depozitele în lei, în special pe termene scurte de 1-3 luni. Bănci mai mici, dobânzi mai atractive Diferențele față de ofertele băncilor mari pot depăși 2 puncte procentuale, ceea ce înseamnă câștiguri semnificative pentru sume mai mari, chiar și după impozitarea de 10%. Citește și: Anastasiu și Dogioiu au mințit: DNA le infirmă declarațiile, vicepremierul a fost martor-denunțător Unele bănci mari impun condiții suplimentare pentru dobânzi mai bune, precum încasarea salariului sau utilizarea serviciilor digitale. În plus, titlurile de stat pot fi o alternativă atractivă, oferind dobânzi nete superioare și nefiind supuse impozitării. Continuarea, în Ziarul de Iași

Bancă puțin cunoscută, lider la dobânzi (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Cele mai mari dobânzi bancare la depozite, oferite de o bancă puțin cunoscută

Bancă puțin cunoscută, lider la dobânzi. TBI Bank, o instituție bancară mai puțin cunoscută, oferă în prezent cele mai mari dobânzi la depozitele în lei, pentru termenele de 3, 6 și 12 luni. Bancă puțin cunoscută, lider la dobânzi Analiza realizată de „Ziarul de Iași” arată diferențe semnificative între randamentele oferite de principalele 11 bănci din România. Citește și: ANALIZĂ Loviturile Kievului au schilodit aviația militară rusă și capacitatea Moscovei de a ataca Ucraina În mai 2025, unele bănci ofereau dobânzi anuale de peste 6%, în timp ce altele nu depășeau 3-4%. Pentru clienții fără pachete speciale sau condiții, alegerea băncii poate însemna un câștig dublu, în funcție de termen și instituție. Continuarea, în Ziarul de Iași

ROBOR, creștere bruscă, ratele bancare explodează (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Economie

ROBOR a sărit în aer, ratele bancare cresc cu minimum 10%

ROBOR, creștere bruscă, ratele bancare explodează. Indicele ROBOR la trei luni a înregistrat o creștere semnificativă în ultimele zile, atingând 7,25% pe 8 mai 2025, față de 5,90% la începutul lunii. Această evoluție are implicații directe asupra costurilor creditelor în lei cu dobândă variabilă. Cauzele creșterii bruște a ROBOR Instabilitate politică: rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2025, în care George Simion a obținut un scor neașteptat de mare, au generat incertitudine în rândul investitorilor. Citește și: Guvernul aprobă salarii de aproape 5.000 euro/lună, brut, la compania-căpușă CNI, deși abia mai are bani de pensii Temerile privind o posibilă schimbare a politicilor economice au determinat ieșiri de capital din România, ceea ce a pus presiune pe leu. Pentru a menține stabilitatea cursului valutar, Banca Națională a României (BNR) a intervenit pe piață, cheltuind două miliarde de euro.  Ieșirile de capital au redus lichiditatea în piața interbancară, ceea ce a dus la o creștere a costurilor de finanțare între bănci. Această scădere a lichidității a fost accentuată de incertitudinea politică și economică, determinând băncile să majoreze cotațiile de dobândă pentru a se proteja împotriva riscurilor crescute. BNR a menținut dobânda de politică monetară la 6,5%, însă a majorat prognoza de inflație pentru finalul anului 2024 la 4,9%. Aceste condiții macroeconomice contribuie la creșterea ratelor dobânzilor pe termen scurt, inclusiv a indicelui ROBOR.  ROBOR, creștere bruscă, ratele bancare explodează Pentru a înțelege efectele creșterii ROBOR asupra ratelor bancare, să analizăm două scenarii: Credit de 50.000 de euro Să luăm în considerare un credit ipotecar de 50.000 de euro, echivalentul a aproximativ 250.000 de lei, contractat pe o perioadă de 30 de ani, cu o dobândă variabilă formată din ROBOR la trei luni plus o marjă fixă a băncii de 2,5%. La un ROBOR de 5,90%: Dobânda totală este de 8,40% (5,90% + 2,5%). Rata lunară este de aproximativ 1.910 lei. La un ROBOR de 7,25%: Dobânda totală este de 9,75% (7,25% + 2,5%). Rata lunară crește la aproximativ 2.100 lei. Aceasta înseamnă o creștere a ratei lunare cu aproximativ 190 lei, ceea ce se traduce într-un efort financiar suplimentar de 2.280 lei pe an. Credit de 100.000 de euro Pentru un credit de 100.000 de euro, echivalentul a aproximativ 500.000 de lei, în aceleași condiții: La un ROBOR de 5,90%: Rata lunară este de aproximativ 3.820 lei. La un ROBOR de 7,25%: Rata lunară crește la aproximativ 4.200 lei. Astfel, rata lunară crește cu aproximativ 380 lei, ceea ce înseamnă un cost suplimentar anual de 4.560 lei. Evoluția ROBOR în ultimele 12 luni Analizând evoluția indicelui ROBOR la trei luni în perioada mai 2024 – mai 2025, observăm următoarele: Valoare minimă: 5,55% înregistrată în septembrie 2024. Valoare maximă: 7,25% înregistrată pe 8 mai 2025. Valoare medie: 5,83% pe parcursul perioadei analizate. Această evoluție reflectă o tendință de creștere a costurilor de finanțare în lei, influențată de factori interni și externi, inclusiv de politicile monetare ale BNR și de condițiile economice globale.

Prudență și analiză atentă la creditare (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Prudență și analiză atentă la creditare

Prudență și analiză atentă la creditare. Specialiștii recomandă prudență atunci când se contractează un credit, subliniind importanța evaluării atente a sumei împrumutate și a condițiilor de rambursare. Prudență și analiză atentă la creditare Adrian Asoltanie, expert în educație financiară, avertizează asupra unei greșeli frecvente. Citește și: Ciolacu, ultimul pas înainte de divorț: a făcut „partaj voluntar” al bunurilor din Buzău. Motivația sa: „apropierea campaniei” „Pentru a evita dificultățile financiare, consumatorii ar trebui să fie mai precauți când iau un împrumut. Mulți întreabă direct banca: La salariul meu, care este suma maximă pe care mi-o pot permite? Dar nu iau în calcul costurile suplimentare precum cheltuielile notariale, mobilarea, renovările și eventualele variații ale dobânzilor sau veniturilor. Acest maxim nu este niciodată o opțiune sănătoasă!”, explică Asoltanie, conform unui comunicat emis de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB). Continuarea, în Ziarul de Iași.

Cum îți poate banca șterge creditul (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Cum îți poate banca șterge creditul

Cum îți poate banca șterge creditul. Un ieșean care se confrunta cu dificultăți severe de sănătate a reușit să scape de datoriile bancare prin intermediul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Cum îți poate banca șterge creditul Aceasta este o instituție care facilitează gratuit negocierile între consumatori și bănci sau instituțiile financiare nebancare (IFN). Citește și: Guvernul anunță, oficial, că va crește toate impozitele majore: TVA, accize, impozit pe profit sau venit. Termenul folosit în document: „revizuire” C.E., aflat în situația de a nu mai putea lucra din cauza unei probleme medicale și beneficiind de o pensie de boală redusă, a cerut băncii anularea datoriilor pentru două credite contractate în 2021. Banca a evaluat situația financiară dificilă a ieșeanului și a decis ștergerea completă a datoriilor, conform informațiilor oferite de CSALB. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ratele bancare, achitate greu în 2025 (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Ratele bancare, achitate greu în 2025

Ratele bancare, achitate greu în 2025. Anul viitor aduce provocări financiare pentru cei care contractează împrumuturi mari, într-un context economic marcat de posibile creșteri ale taxelor și impozitelor. Ratele bancare, achitate greu în 2025 Specialiștii avertizează că accesarea creditelor poate deveni tot mai riscantă, fiind crucial să se evite acumularea de datorii mari, deoarece rambursarea acestora va fi tot mai dificilă. Citește și: Guvernul anunță, oficial, că va crește toate impozitele majore: TVA, accize, impozit pe profit sau venit. Termenul folosit în document: „revizuire” În județul Iași, problemele legate de credite sunt frecvente. Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a primit 18 cereri de la ieșeni cu dificultăți financiare în acest an. Dintre acestea, opt cereri au fost acceptate pentru negociere, iar șapte au fost soluționate cu succes. Un caz remarcabil este cel al unui ieșean care, după pierderea locului de muncă din cauza problemelor de sănătate, a reușit să își achite datoriile la bancă cu ajutorul CSALB. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Adjunctul Gărzii de Mediu, împrumut uriaș (sursa: Facebook/Garda Națională de Mediu)
Investigații

Adjunctul Gărzii de Mediu, împrumut uriaș

Adjunctul Gărzii de Mediu, împrumut uriaș. Marius Andrei Niță, comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, consumă droguri de mare risc, potrivit DIICOT. Adjunctul Gărzii de Mediu, împrumut uriaș Niță neagă că ar fi consumator de stupefiante. Citește și: EXCLUSIV Comisarul general adjunct al Gărzii de Mediu, considerat consumator de droguri de mare risc de către DIICOT, audiat în dosarul judecătoarei drogate de la Suceava Ce este cert, însă, este că atenția sa este foarte limitată, chiar și când completează documente oficiale. De exemplu, în două declarații de avere succesive depuse în 2023, actualul comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu (GNM) a menționat un împrumut bancar uriaș. Suma împrumutată: 4,1 milioane de lei. Împrumutul declarat de Marius Andrei Niță (sursa: gnm.ro) Singurul venit al lui Niță este salariul de la Garda de Mediu, de sub 100.000 de lei pe an. Marius Andrei Niță nu are nici o proprietate declarată. "Nu am pus punctul unde trebuia" Contactat de către DeFapt.ro, Niță a susținut că la mijloc este o eroare. "A fost o greșeală. Nu am pus punctul unde trebuia. Creditul era... vreo 40 de mii lei. Am luat un alt credit ca să îl acopăr pe ăla. Am prins dobândă mai bună la ING. Eu am scris bine, dar nu am pus punctul bine. Nici nu aveam cum să iau un credit așa mare. E o eroare 100%", a spus comisarul GNM. Într-adevăr, ulterior, în declarația de avere depusă în acest an, Niță a declarat un credit la ING de peste 82.000 de lei.

Abuz bancar - dobândă variabilă neclară, comision (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Abuz bancar - dobândă variabilă neclară, comision

Abuz bancar - dobândă variabilă neclară, comision. Lungul șir al proceselor legate de clauzele abuzive introduse de bănci în contractele de creditare pare să nu se mai sfârșească. Abuz bancar - dobândă variabilă neclară, comision O ieșeancă a cerut restituirea comisionului de acordare a unui credit contractat în 2008, anularea clauzei referitoare la rata dobânzii variabile și restituirea sumelor încasate abuziv de bancă. Citește și: Ciolacu s-a dus în campanie la Baia Mare cu un Gulfstream G200, care este închiriat cu circa 10.000 de euro pe ora de zbor. După care a mâncat fasole la cantină, cu poporul Elena D. a încheiat în iunie 2008 un contract de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum cu First Bank SA. În contract a fost inclus un comision de acordare de 638 franci elvețieni, respectiv 5% din valoarea creditului. Reclamanta a apreciat că nu i se putea impune clientului vreun cost pentru prestații care nu țineau strict de banii împrumutați. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Clauze abuzive ale băncii, proces câștigat (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Economie

Clauze abuzive ale băncii, proces câștigat

Clauze abuzive ale băncii, proces câștigat. Un client a reclamat introducerea de către banca de la care a luat un credit a unor clauze abuzive referitoare la dobândă. Clauze abuzive ale băncii, proces câștigat În primă instanță, Judecătoria i-a dat dreptate, constatând că clienții băncii semnează practic în orb, fără a ști la ce rate să se aștepte în viitor. Citește și: Șmecheria la care apelează companiile aeriene care refuză pasageri cu bilete valabile din cauză că vând mai multe bilete decât locuri: „uită” să informeze călătorii că fac overbooking pe zboruri Cazul lui Costică Ichim este similar cu cel al altor câteva sute de ieșeni care s-au adresat instanței. În septembrie 2007, Ichim a împrumutat de la Banca Transilvania 45.800 lei. Contractul de împrumut nu a fost negociat, clientul având pur și simplu de semnat un contract-tip al băncii. Conform acestuia, în primele șase luni urma să se aplice o dobândă fixă de 9,5% pe an. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Scad ratele creditelor bancare în 2023 (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Economie

Scad ratele creditelor bancare în 2023

Scad ratele creditelor bancare în 2023. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 6,05% pe an, de la 6,06% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Scad ratele creditelor bancare în 2023 La începutul anului, indicele ROBOR la 3 luni era 6,21%, iar pe 3 ianuarie 2023 a fost 7,56%. Citește și: Cum poți scăpa mai repede de un credit plătind doar jumătate din dobândă. La un credit de 70.000 de euro, se economisesc 20.000-30.000 de euro Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 6,07% pe an, de la 6,08% vineri, 8%, iar ROBOR la 12 luni a rămas la valoarea de 6,08%. În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,90% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2023, în scădere faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,97%. În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Micșorarea ratelor bancare? Soluția: rambursarea anticipată "cu pași mici" (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Economie

Soluția: rambursarea anticipată "cu pași mici"

Creditele bancare sunt din ce în ce mai înrobitoare din cauza dobânzilor care au crescut masiv în ultimii ani. Soluția: rambursarea anticipată "cu pași mici". Dobânzile, de trei ori mai mari decât creditul Dar există o metodă prin care povara financiară poate fi redusă substanțial cu investiții minime. Citește și: Comisia Europeană arată dezastrul guvernării și ne imploră să facem ceva: deficitul va ajunge la 7%, investițiile PNRR sunt întârziate sau chiar abandonate Să luăm drept exemplu cazul unui credit ipotecar de 70.000 de euro (aproximativ 345.000 de lei) pe 25 de ani, cu dobândă variabilă. Rata lunară pentru un astfel de credit (luând în calcul o valoare medie a ratelor din ultimii ani) este de aproximativ 2.000 de lei. Din suma lunară de 2.000 de lei care se plătește băncii, în primii ani de plată ai creditului "principalul", adică rata din suma împrumutată, este de doar câteva sute de lei. Restul de peste 1.500 de lei reprezintă dobânzile. În al cincilea an de plată a creditului, de exemplu, doar aproximativ 500 de lei este "principalul" iar 1.500 de lei reprezintă dobânzile. Soluția: rambursarea anticipată "cu pași mici" Cum se poate evita plata dobânzilor uriașe? Este vorba de rambursarea anticipată "cu pași mici" a "principalului". Iată un exemplu: să spunem că data de plată lunară a creditului este 10 ale lunii; astfel, suma datorată băncii (principal + dobândă) trebuie plătită până la acea dată; în cazul de mai sus, este vorba de un principal de 500 de lei și de dobânzi de 1.500 de lei; pe 11 ale lunii, poți alege să mai plătești încă o rată; de data aceasta, însă, nu vei mai plăti 2.000 de lei, adică un principal de 500 de lei și dobânzi de 1.500 de lei, ci un principal de 500 de lei plus dobândă numai pentru o zi din lună (prima zi de după scadență); cum dobânda pe 30 de zile este 1.500 de lei, dobânda pe o singură zi este de 50 de lei; așadar, dacă alegi să plătești o rată anticipată a doua zi după scadență, vei scăpa de plata unei dobânzi de 1.450 de lei; într-un an, dacă faci asta în fiecare lună, vei plăti mai puțină dobândă cu 17.400 de lei (1.450 de lei X 12 luni); la fel de adevărat, însă, vei plăti 24 de "principale" în loc de 12, adică 12.000 de lei în loc de 6.000 de lei; chiar și așa, plătind cu 6.000 de lei pe an mai mult "principal" vei scădea dobânda cu 17.400 de lei, deci în mod real economisești 11.400 de lei pe an (17.400 de lei minus 6.000 de lei). mai mult, nu doar că se economisesc 11.400 de lei pe an prin această metodă (aproximativ 2.300 de euro), dar scade și durata de rambursare a creditului la jumătate. Plata creditului în loc de dobândă Suma economisită folosind această rambursare anticipată "cu pași mici" scade în a doua jumătate a perioadei de plată a creditului. Motivul: din suma medie a plății lunare de 2.000 de lei, "principalul" se apropie și chiar depășește 50%, adică 1.000 de lei. În acest caz, plata anticipată poate fi mai greu de plătit: în loc de 12.000 de lei pe an ca "principal" (1.000 de lei X 12 luni), s-ar plăti 24.000 de lei pe an (două "principaluri" pe lună: cel la termen și cel anticipat). În acest caz, însă, cu dobânda pe un an economistă s-ar mai plăti un an de "principal". Primii 10-15 ani de plată, esențiali Rambursarea anticipată "cu pași mici" a unui credit bancar este cel mai ușor de realizat în primii 10-15 ani de plată a creditului. Când, în situația expusă mai sus, suma lunară de plată către bancă este de 2.000 de lei, dar "principalul" doar în jur de 500 de lei. O sumă care poate fi plătită de două ori pe lună și care aduce economii de aproximativ 2.300 de euro anual. Se economisesc 20.000-30.000 de euro din 120.000 de euro Cu alte cuvinte, se poate reduce un credit, în 10-15 ani de plată anticipată "cu pași mici", cu 20.000-30.000 de euro. Un credit ipotecar de 70.000 de euro (aproximativ 345.000 de lei) pe 25 de ani costă, în final, peste 600.000 de lei. Cu rambursarea anticipată "cu pași mici", suma totală de plată poate scădea cu 20.000-30.000 de euro, adică cu 100.000-150.000 de lei. Astfel, suma totală de plată nu va mai fi de 600.000 de lei, ci de 500.000 de lei sau chiar 450.000 de lei. În acest din urmă caz, este vorba de doar 100.000 de lei în plus față de "principal" (345.000 de lei).

Polițist, în spital după ce un ciobănesc caucazian l-a atacat Grupaj foto: Vremea Nouă
Eveniment

Polițist, în spital după ce un ciobănesc caucazian l-a atacat

Un polițist dintr-un sat din Vaslui, Banca, a fost băgat în spital cu răni foarte grave după ce un ciobănesc caucazian l-a atacat și l-a mușcat de gât, mâini și picioare. Polițistul avea doar 25 de ani șia fost salvat de colegul său, care a reușit să alunge câinele. Citește și: Valuri de glume pe internet după ce Gabriela Firea s-a pozat gătind „chec cu banane”. Unii au pus-o pe șefa PSD București alături de Liviu Dragnea Polițist, în spital după ce un ciobănesc caucazian l-a atacat „În urma primelor cercetări efectuate, a reieşit că un bărbat în vârstă de 25 de ani, din municipiul Bârlad, în timp ce era în exercitarea atribuţiilor de serviciu în curtea Postului de Poliţie Banca, a fost atacat de câinele lăsat nesupravegheat şi care a ieşit din curtea unei societăţi comerciale, situată în vecinătatea postului de poliţie. În urma atacului canin, victima a suferit leziuni la nivelul gâtului, coapsei stângi şi braţului drept. Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Bârlad pentru evaluare şi acordarea de îngrijiri medicale", a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Oana Şopu. Vremea Nouă scrie că polițistul a fost operat la spitalul din Bîrlad, această publicație apreciind că viața victimei a fost în primejdie. „După evaluare, pacientul a fost internat în Compartimentul de Chirurgie plastică. S-a efectuat tratamentul chirurgical în Blocul Operator, unde au fost suturate plăgile de la nivelul antebrațului stâng, coapsei stângi, a brațului drept și cele din regiunea cervicală. În acest moment pacientul este încă internat pentru supravegherea postoperatorie”, a comunicat acest spital. Câinele aparține lui Cristinel Bogos, fratele omului de afaceri Fănel Bogos. „Proprietarul câinelui a fost sancționat contravențional, pentru nerespectarea regimului deținătorilor de câini agresivi. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținatorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, a arătat poliția din Vaslui.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră