Politică
Grindeanu, încurcat de întrebările despre relația cu Vicol-Nordis: „Cam așa”, a spus de multe ori
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost vizibil încurcat de întrebările despre relația cu Vicol-Nordis: „Cam așa”, a spus de mai multe ori, într-un interviu la Prima News.
Citește și: Sondaj CURS: încredere uriașă în Nicușor Dan, partidele pro-europene ar câștiga alegerile, chiar dacă AUR a devenit cel mai mare partid
El a evitat să spună clar cât a plătit pentru zborurile în regim charter cu un avion închiriat de Nordis, deși în campania electorală declara că va face publice facturile.
Grindeanu, încurcat de întrebările despre relația cu Vicol-Nordis
Cum a decurs discuția cu Grindeanu, potrivit transcrierii news.ro:
„Insider politic: Aţi fost audiat până acum de procurori în dosarul Nordis?Sorin Grindeanu: N-am încălcat legea o secundă. Sunt disponibil, dacă se vor cere clarificări, le voi pune la dispoziţie. N-am un centimetru, aşa cum am spus, călcat pe lângă lege. Toate lucrurile s-au făcut de către mine cât se poate de legal. Dacă voi fi solicitat să dau... Insider politic: N-aţi fost până acum? Sorin Grindeanu: Nu. Insider politic: N-aţi fost audiat? Nu v-a sunat niciun procuror?Sorin Grindeanu: Nu. Insider politic: Facturile le aveţi? Sorin Grindeanu: Am spus acest lucru, că am facturi. Le voi pune la dispoziţia celor care, eventual, sunt interesaţi să le vadă. N-am niciun fel de abordare care să fugă de anumite lucruri pe care le-am făcut şi n-am de ce să-mi fie ruşine. Insider politic: Atunci, mai bine ieşiţi cu ele.Sorin Grindeanu: Eu am mers în aceste deplasări pe banii mei personali. N-am de ce să mă ascund. Am mers împreună cu fiul meu şi, repet, dacă voi fi solicitat, n-am niciun fel de problemă să le fac publice sau să le pun la dispoziţie, neavând nicio secundă sau neîncălcând legea, nici măcar... Insider politic: Cam cât aţi plătit? Sorin Grindeanu: A prezentat şi Marcel Ciolacu cu acele facturi. Insider politic: Cam 6.500 de lei pentru două persoane. Nu e puţin? Sorin Grindeanu: Nu ştiu dacă e aşa. Adică sunt lucruri pe care nu le ţin minte exact, dar nu, n-au fost doar aşa. Insider politic: Au fost mai mult de 2.000 de euro, să spunem? În jurul a câteva mii de euro?Sorin Grindeanu: Da, cam aşa, cam aşa. Insider politic: Cam 2.000 de euro? Sorin Grindeanu: Cam aşa, cam aşa. Insider politic: Ca să ne facem o idee cât costă, totuşi, de persoană, un zbor privat.Sorin Grindeanu: Să ştiţi că depinde. Din ce am înţeles, nu sunt neapărat un specialist, dar poate să închirieze cineva un avion şi să subînchirieze locurile. Adică sunt diverse abordări”.