duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: avioane

40 articole
Internațional

Zelenski cere Poloniei avioane și tancuri

Zelenski cere Poloniei avioane și tancuri. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a îndemnat din nou Polonia să-i trimită tancuri şi avioane de luptă, pentru a ajuta Kievul să lupte împotriva invaziei ruse asupra ţării sale, informează duminică dpa. Zelenski cere Poloniei avioane și tancuri Într-o conferinţă de presă cu omologul său polonez Andrzej Duda, Zelenski a atenţionat că dacă forţele armate ucrainene nu vor fi susţinute cu avioane de luptă şi tancuri, armata rusă ar putea deveni mai târziu o ameninţare la adresa ţărilor vecine, membre ale NATO. Dacă partenerii Ucrainei nu vor ajuta Kievul în acest fel, "există un risc ridicat ca armata rusă să devină o ameninţare nu doar pentru teritoriile vecinilor noştri - Polonia, Slovacia, Ungaria, România şi statele baltice - cu şi o ameninţare militară directă generală", a spus Zelenski sâmbătă seara târziu, potrivit site-ului Preşedinţiei ucrainene. Citește și: Biden în Polonia: Putin este un măcelar. Nu sunt sigur că rușii și-au schimbat strategia de atac în Ucraina. Articolul 5 este o obligație sacră, puteți conta pe asta Şi atunci frontierele şi oraşele vecinilor noştri vor fi ameninţate de ruşi, a atenţionat Zelenski. Un plan al Poloniei de a trimite avioane de luptă în Ucraina via o bază americană din Germania pare să fi fost abandonat după obiecţii ale SUA, în pofida rugăminţilor ucrainene. Washingtonul are temerea că astfel de măsuri ar putea duce la o confruntare directă între forţele NATO şi armata rusă. Mariupol, aproape să fie ras de pe fața pământului Între timp, lupte violente continuau sâmbătă în oraşul-port disputat Mariupol, forţele ruse atacând de asemenea cel mai mare oraş din vestul Ucrainei, Lvov, pentru prima dată de la declanşarea invaziei. Armata rusă a bombardat ţinte civile şi militare în Mariupol din aer şi cu artilerie, în timp ce forţele terestre ruse au încercat să avanseze către centrul oraşului, a anunţat Statul Major al armatei ucrainene. Liderul cecen Ramzan Kadîrov, care luptă alături de forţele ruse, a postat înregistrări video care păreau să arate cum combatanţi ai săi luptă de asemenea în Mariupol. Primarul oraşului Mariupol, Vadim Boicenko, a acuzat Rusia că încearcă să şteargă de pe suprafaţa pământului oraşul-port. Într-un interviu acordat agenţiei de presă UNIAN, el a acuzat armata rusă că întreprinde o "acţiune nemiloasă" împotriva tuturor locuitorilor acestui oraş în prezent puternic bombardat, inclusiv împotriva etnicilor ruşi. Bombardarea Lvov, replică la vizita lui Biden în Polonia În nordul Ucrainei, trupele ruse au distrus oraşul Cernihiv (Cernigău). Potrivit primarului acestui oraş, Vladislav Atroşenko, circa 200 de locuitori ai oraşului au fost ucişi. Oraşul, situat lângă frontiera cu Rusia şi Belarus, are în prezent jumătate din populaţia sa obişnuită de 285.000 de locuitori, a adăugat Atroşenko. În vestul Ucrainei, forţele ruse au vizat Lvovul, ucigând cinci oameni în lovituri aeriene, potrivit primarului Andrii Sadovîi. Administraţia militară regională a raportat trei explozii puternice la periferia estică a oraşului. Un depozit de combustibil a fost lovit, a spus Sadovîi, însă nu a oferit mai multe detalii. Unii consideră aceste atacuri drept o atenţionare adresată preşedintelui american Joe Biden, care a întreprins o vizită în Polonia. Biden a susţinut un discurs puternic la Varşovia, asigurându-i pe ucraineni de sprijinul SUA şi atenţionându-l pe preşedintele rus Vladimir Putin împotriva unui atac asupra teritoriului NATO.

Zelenski cere Poloniei avioane și tancuri (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Avioane rusești, pe lista neagră americană (sursa: Agerpres)
Internațional

Peste o sută de avioane rusești, inclusiv jetul privat al lui Roman Abramovici, pe lista neagră a SUA

Avioane rusești, pe lista neagră americană. Departamentul american al Comerţului a trecut pe lista neagră aproximativ 100 de avioane ruseşti, printre care cel al omului de afaceri rus Roman Abramovici şi Boeing-urile companiei Aeroflot, care au încălcat recent sancţiunile SUA împotriva Rusiei, notează AFP. Avioane rusești, pe lista neagră americană Statele Unite au interzis avioanelor fabricate în Statele Unite sau având în compunere cel puţin 25% piese de origine americană să intre în Rusia fără o autorizaţie specifică. Dar, "de la 2 martie 2022, pe baza informaţiilor disponibile publicului, ministerul a identificat o serie de zboruri comerciale şi private din ţări terţe către Rusia, toate fiind deţinute sau controlate de, sau în regim charter ori închiriate de Rusia sau cetăţeni ruşi", explică ministerul într-un comunicat care publică lista completă a aeronavelor în cauză. Aceste avioane nu mai pot beneficia de realimentare, întreţinere sau furnizare de piese de schimb ori de servicii. "Împiedicând aceste aeronave să primească orice serviciu, inclusiv din străinătate, de exemplu", orice zbor internaţional din Rusia cu aceste aeronave ar putea duce la blocarea lor la sol, a indicat Departamentul Comerţului. Ce avioane sunt pe listă Lista cuprinde avioane ale companiilor Aeroflot, AirBridge Cargo, Utair, Nordwind, Azur Air şi Aviastar, precum şi avionul privat Gulfstream G650 al lui Roman Abramovici. Citește și: Roman Abramovici nu mai poate face bani din clubul Chelsea. Guvernul britanic i-a „înghețat” toate bunurile "Publicăm această listă pentru a avertiza lumea că nu vom permite companiilor şi oligarhilor din Rusia şi Belarus să călătorească nepedepsite, încălcând legile noastre", a declarat secretarul american pentru comerţ, Gina Raimondo. Statele Unite şi aliaţii săi au impus sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei în urma invaziei Ucrainei la 24 februarie, reaminteşte AFP.

Londra: Polonia poate trimite avioane Ucrainei (sursa: news.sky.com)
Internațional

Londra: Polonia poate trimite avioane Ucrainei

Londra: Polonia poate trimite avioane Ucrainei. Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a declarat marţi că Londra ar susţine Varşovia dacă ar decide să ofere Ucrainei avioane de luptă. Dar a atras atenţia că o astfel de decizie ar putea avea consecinţe directe pentru Polonia. Londra: Polonia poate trimite avioane Ucrainei Wallace a mai spus că preşedintele rus Vladimir Putin este "terminat", indiferent ce se va întâmpla în Ucraina, relatează Reuters. "I-aş susţine pe polonezi în orice decizie ar lua", a spus Wallace la Sky News, adăugând că Marea Britanie nu ar putea să ofere avioane pe care să le poată folosi ucrainenii. "Am susţine Polonia. I-am ajuta cu tot ce ar avea nevoie", a afirmat el. Citește și: Polonia nu va ceda MiG-urile sale Ucrainei și nu va permite folosirea aeroporturilor "Polonia va înţelege că alegerile pe care le face nu doar vor ajuta direct Ucraina, ceea ce este un lucru bun, dar ar plasa-o în prima linie a focului din partea unor ţări precum Rusia sau Belarus", a mai declarat ministrul britanic al Apărării. "Armata lui Putin este terminată" Într-un interviu separat pentru Times Radio, Wallace a spus totodată că preşedintele rus Vladimir Putin nu mai are nicio putere, indiferent ce se va întâmpla în Ucraina. "Indiferent ce se va întâmpla, preşedintele Putin nu mai are nicio putere în lume. Este terminat. Armata sa este terminată. Iar el trebuie să recunoască asta", a declarat el. Citește și: România, alături de Polonia, rută de aprovizionare a Ucrainei cu armament, scrie New York Times. Ungaria a refuzat să permită tranzitarea echipamentului militar "Comunitatea internaţională s-a unit împotriva sa. Din poziţia sa, el va produce dificultăţi economice uriaşe pentru poporul său", a atras atenţia ministrul britanic al Apărării.

Polonia nu va ceda MIG-urile sale Ucrainei Foto: Facebook Polish Air Force
Internațional

Polonia nu va ceda MIG-urile sale Ucrainei

Polonia nu va ceda MiG-urile sale Ucrainei și nu va permite folosirea aeroporturilor, a anunțat guvernul polonez pe Twitter. Guvernul acestei țări a dezminţit informaţiile apărute în presă, potrivit cărora ar intenţiona să trimită Ucrainei avioane de luptă de fabricaţie sovietică şi să primească la schimb aparate de luptă din SUA, transmite duminică agenţia dpa. Polonia nu va ceda MIG-urile sale Ucrainei "Polonia nu va trimite avioane de luptă în Ucraina şi nici nu va permite folosirea aeroporturilor sale", a scris pe Twitter guvernul polonez. "Ajutăm semnificativ în multe alte domenii", a adăugat executivul de la Varşovia. Totuşi, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că ţara sa cooperează cu Polonia în sensul că partea poloneză să poată furniza ucrainenilor aparate de zbor pe care aceştia ştiu să le piloteze şi să primească în schimb avioane de fabricaţie americană. "Vrem să vedem dacă putem fi de ajutor, după cum am spus, şi să ne asigurăm că, indiferent de ceea ce livrează ei (polonezii) ucrainenilor, ceva se întoarce la ei pentru a compensa pentru orice sincopă de securitate care ar putea apărea pentru Polonia", a declarat Blinken la CNN. Totodată, un purtător de cuvânt al guvernului polonez a declarat că discuţiile cu partea americană sunt în desfăşurare, dar că nu s-a luat deocamdată o decizie. Orice ţară care îşi pune la dispoziţia Ucrainei aerodromurile pentru atacuri asupra Rusiei poate fi considerată că a intrat în conflict, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov, relatează Reuters. Citește și: Preşedintele Poloniei pune la dispoziţia refugiaţilor reşedinţele sale oficiale

Polonia și-ar dona flotila de Mig-uri Ucrainei Foto: Facebook Polish Air Force
Internațional

Polonia și-ar dona flotila de Mig-uri

Polonia și-ar dona flotila de Mig-uri Ucrainei, scrie Politico.com. Avantajul acestei donații este că piloții ucraineni sunt deja instruiți să folosească astfel de avioane. Însă Polonia cere în schimb avioane americane, arată Politico. Polonia are 23 de Mig-uri, 48 de avioane F-16, două avioane Suhoi-22 și a comandat 32 de F-35. Polonia și-ar dona flotila de Mig-uri În timp ce calcula dacă poate să-și trimită avioanele de război în Ucraina, Varșovia a întrebat Casa Albă dacă administrația Biden le poate garanta că le va furniza avioane de luptă fabricate în SUA, pentru a umple golul. Casa Albă a spus că va analiza problema. Administrația Biden nu s-a opus ca guvernul Poloniei să acorde Kievului MiG-urile, ceea ce ar putea crește tensiunile dintre NATO și Moscova. Polonia, deocamdată, și-a păstrat avioanele de luptă. Discuțiile dintre Varșovia și Washington sunt încă în desfășurare, deși autorizarea pentru noi avioane de vânătoare de schimb în Polonia ar putea dura mult timp. „Colaborăm cu polonezii în această problemă și ne consultăm cu restul aliaților noștri NATO”, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe pentru POLITICO. „Lucrăm, de asemenea, la capacitățile pe care le-am putea oferi pentru a ajuta Polonia dacă ar decide să transfere avioane în Ucraina.” Citește și: Ministrul turc de Externe a confirmat anunțul lui Zelenski: Turcia va interzice navelor de război rusești să intre în Marea Neagră Mai multe țări est-europene, cum ar fi Polonia, Bulgaria și Slovacia, mai dețin zeci de avioane rusești și au ezitat să renunțe la acele avioane fără garanții din partea SUA că ele vor fi înlocuite.

Zelenski cere avioane într-o convorbire cu congresmeni americani Foto: Facebook Zelenski
Internațional

Zelenski cere avioane

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cere avioane într-o convorbire cu congresmeni americani. El a făcut un ''apel disperat'' pentru avioane pentru a lupta împotriva invadatorilor ruşi în timpul unei convorbiri video pe Zoom, sâmbătă, cu parlamentari americani, a declarat liderul majorităţii democrate din Senatul SUA, Chuck Schumer. Zelenski cere avioane Zelenski a cerut în repetate rânduri Occidentului să implementeze o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei, dar SUA şi aliaţii săi din NATO au respins aceste apeluri, temându-se de o confruntare directă cu Moscova. În schimb, SUA i-au promis lui Zelenski ajutor militar, iar liderul ucrainean ''a făcut un apel disperat pentru ca ţările europene să furnizeze Ucrainei avioane de fabricaţie rusească'' în timpul convorbirii video de sâmbătă, a precizat Schumer. ''Aceste avioane sunt foarte necesare. Şi voi face tot ce pot pentru a ajuta administraţia să faciliteze transferul lor'', a declarat Schumer într-un comunicat. Peste 280 de membri ai Senatului şi Camerei Reprezentanţilor au participat la apel. Nu este clar cum ar putea Washingtonul să ajute la transferul aeronavelor de fabricaţie rusă, scrie Reuters. Cu toate acestea, ar putea facilita tranzacţii sau, eventual, s-ar putea implica în plata sau în furnizarea de înlocuiri pentru aliaţii care dau avioane Ucrainei. Mai mulţi membri republicani ai Congresului, între care senatorii Marco Rubio şi Lindsey Graham, şi-au transmis pe Twitter sprijinul pentru Zelenski în timpul şi după convorbire. ''Există avioane disponibile în unele ţări NATO pe care ucrainenii ştiu să le piloteze, dar se pare că SUA sunt parte a problemei şi nu parte a soluţiei'', a declarat Lindsey Graham într-o înregistrare video postată pe Twitter. ''Să le dăm avioanele şi dronele de care au nevoie", a continuat el, fără a detalia. Polonia, Bulgaria și Slovacia au avioane pentru piloții ucraineni Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat duminica trecută că state UE erau dispuse să livreze avioane de luptă MiG, pe care piloţii ucraineni ştiu să le piloteze, dar ţările în cauză, printre care Bulgaria, Polonia şi Slovacia, au dat apoi dovadă de mai multă reţinere, aminteşte AFP. În Congresul SUA, controlat de democraţi, există un puternic sprijin bipartizan pentru un ajutor militar şi umanitar de urgenţă în valoare de 10 miliarde de dolari pentru Ucraina în urma invaziei Rusiei din 24 februarie, scrie Reuters. ''Suntem uniţi în sprijinul nostru pentru Ucraina'', a declarat senatorul republican Steve Daines la Fox News. Trebuie să votăm pentru acest ajutor de 10 miliarde de dolari, care ar fi jumătate umanitar, jumătate militar'', a adăugat el, citat de AFP. În timpul convorbirii virtuale, Zelenski a cerut totodată sancţiuni economice mai dure împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de petrol şi gaze ruseşti, precum şi suspendarea cardurilor de credit Visa şi Mastercard în Rusia, potrivit aleşilor americani. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a acuzat sâmbătă alianţa NATO că a cedat în faţa presiunilor ruseşti, după ce membrii NATO au refuzat să aplice o zonă de interdicţie aeriană deasupra Ucrainei. Citește și: BREAKING Premierul israelian Naftali Bennett a ajuns la Moscova, în secret, pentru discuții cu Putin NATO nu este forţa pe care ucrainenii şi-o imaginau anterior, a adăugat Kuleba, potrivit Reuters. Vorbind la televiziunea ucraineană, oficialul a mai spus că este deschis la discuţii cu omologul rus Serghei Lavrov, dar numai dacă aceste negocieri sunt "semnificative".

Bulgaria refuză să ofere Mig-uri ucrainenilor Foto: Captură YouTube
Internațional

Bulgaria refuză să ofere Mig-uri ucrainenilor

Bulgaria refuză să ofere Mig-uri ucrainenilor: premierul Kiril Petkov a susținut, pentru Politico, că țara sa are nevoie de aceste avioane pentru a-și proteja spațiul aerian și nu are nici piese de schimb suficiente. Luni, un purtător de cuvânt al UE a declarat că ministrul de externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, a făcut o cerere de livrare a unor astfel de avioane de luptă în timpul unei reuniuni a miniștrilor de externe G7, în cursul zilei de duminică. Potrivit unui diplomat, șeful diplomației UE, Josep Borrell, a transmis această solicitare, în cadrul unei întâlniri ulterioare a miniștrilor de externe ai Uniunii, colegilor din Bulgaria și Polonia. Aceștia nu au participat la întâlnirea G7. Aceste țări au aceleași tip de avioane de luptă, Mig-29, iar piloții ucraineni sunt deja pregătiți să zboare pe astfel de aparate. Bulgaria refuză să ofere Mig-uri ucrainenilor S-a ajuns la un acord pentru a furniza armament armatei ucrainene în valoare de 450 de milioane de euro şi echipamente de protecţie şi combustibil în valoare de 50 de milioane de euro. Toate acestea vor fi acoperite de Facilitatea noastră pentru pace şi de Fondul nostru interguvernamental. Este pentru prima dată în istorie când vom face acest lucru", a precizat Josep Borrell după o întâlnire prin videoconferinţă a miniştrilor de externe ai UE. "Vom furniza chiar și avioane de luptă. Nu vorbim doar de muniție", a spus el într-o conferință de presă. Citește și: Explozii puternice la Kiev și Harkov, relatează media ucrainiene Flota de avioane a Forțelor Aeriene Ucrainene consta dintr-un amestec de MiG-29 Fulcrum și Su-27 Flanke, din regimul sovietic. Nicio țară din Uniunea Europeană nu operează avioane Su-27. Bulgaria, Slovacia și Polonia dețin Mig-29, arată defenceromania.ro.

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, are un proiect de țară Foto: Facebook ministerul Economiei
Eveniment

Ministrul Economiei are un proiect de țară

Ministrul PSD al Economiei, Florin Spătaru, are un proiect de țară: vrea ca România să construiască avioane. Spătaru a declarat că vrea să aducă la masă toţi jucătorii din industria aeronautică pentru a pune la punct acest proiect de țară. Avionul produs în România ar urma să fie utilizat și la nivel mondial. Ministrul Economiei are un proiect de țară Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a precizat că va face această propunere în cadrul unei întâlniri pe care Ministerul Economiei şi Camera Deputaţilor o vor organiza, marți, cu „jucătorii” din industria aeronautică românească. „Îmi doresc foarte mult ca în urma discuţiilor pe care le vom avea săptămâna viitoare, organizate în urma evenimentului pe care îl realizăm cu Camera Deputaţilor, să aducem la masă toţi jucătorii din industria aeronautică şi să avem un proiect de ţară, un nou avion produs în România, cu ajutorul companiilor din România, utilizat nu numai în România, ci în regiune şi, de ce nu, la nivel mondial”, a afirmat ministrul Economiei. Citește și: Simion recunoaște că a negociat cu Cristian Diaconescu încă din noiembrie 2021. Liderul AUR îl atacă pe Tomac Florin Spătaru a subliniat că România are o tradiţie în acest domeniu şi trebuie să reînceapă cercetarea în domeniul aeronauticii. Industria aeronautică ceaușistă a eșuat România a mai construit avioane între 1982 și 1989: la Întreprinderea de Avioane București au fost finalizate 11 avioane Rombac 1-11, după o licență BAC 1-11. Era singurul avion comercial cu reacție din Europa comunistă, cu excepția URSS. Toate au fost cumparate de Tarom și Romavia, ulterior fiind operate și de către alte companii. În plus, la IAR Craiova s-au produs din 1985 în 2008 28 de avioane IAR 99, un avion pentru antrenamentele piloților militari.

Bode: granițele sunt sigure Foto: Facebook Lucian Bode
Eveniment

Bode: granițele sunt sigure

Ministrul de Interne Lucian Bode a dat asigurări că granițele României sunt sigure. Într-un interviu pentru B1TV, acordat lui Dan Bucura, el a spus că, în cazul în care Rusia atacă Ucraina, țara noastră se va confrunta cu un mare flux de refugiați. Bode: granițele sunt sigure „Vreau să îi asigur pe toți românii că granițele noastre sunt sigure, că beneficiem de acest statut de țară membră NATO cu toate garanțiile de securitate și că un eventual conflict în Ucraina categoric ne va afecta”, a susținut ministrul de Interne. Însă presa a relatat anul trecut și-n 2020 că avioanele contrabandiștilor ucraineni își debarcau țigările în Suceava fără să fie oprite de autorități. Ele au fost capturate ulterior de autoritățile din Ucraina și Republica Moldova. Însă, potrivit unui raport recent al autorităților ucrainene, flota aeriană a contrabandiștilor era mult mai dezvoltată. Grănicerii ucraineni au găsit și reținut 8 obiecte de zbor numai pe raza de competență teritorială a Direcției de Grăniceri Cernăuți din care trei avioane AN-2. „Odată cu acestea „au mai fost sechestrate produse din tutun, radiouri, dispozitive de vedere pe timp de noapte, accesorii pentru computer, navigație UAV (folosite în general pentru drone) și teleccomenzi”. Pe lângă cele trei AN-2 descoperite de grănicerii ucraineni pe raza regiunii Cernăuți au fost identificate și 1 avion Picas, 2 aeroshootere (aeronavă ușoară, care constă din două module – un cărucior prevăzut cu motor, scaune și sistem de control și o singură „aripă” asemănătoare cu o parașută) și 2 vehicule aeriene fără pilot”, scrie Obiectiv de Suceava. Pregătiri pentru sute de mii de refugiați Bode a mai vorbit, la postul B1, despre fluxul mare de emigranți care ar putea sosi în România. Citește și: Claudiu Târziu, atac la foștii tovarăși de drum Șoșoacă și Călin Georgescu. Despre Simion: nici el nu ne poate da afară, nici noi pe el „Spre exemplu, știm că Polonia se pregătește pentru a prelua un milion de migranți. Este România pregătită să preia sute de mii de refugiați într-un aflux necontrolat? Chiar astăzi după-amiază am terminat planul de acțiune privind managementul unui flux masiv de refugiați pe teritoriul României. Am luat în lucru mai multe ipoteze. Am analizat în etape cum intervenim, în primul rând, în județele din nord, respectiv din est, Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași, Tulcea. Suntem în acest moment în analiză să vedem câte tabere pentru refugiați putem să montăm într-un timp relativ scurt, vorbesc de ore, maxim 10, 12, 24 de ore. Analizăm toate capacitățile de cazare existente pe județele de graniță, dar în același timp discutăm în etapa a doua de județele din vecinătatea județelor de graniță și în etapa a treia de toată țara”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

Rusia a lansat noi manevre militare. (sursă: kremlin.ru)
Internațional

Rusia a lansat noi manevre militare

Rusia a lansat noi manevre militare la granița Ucrainei dar și în peninsula Crimeea, care a fost ocupată ilegal în 2014. La exerciţii participă peste 6.000 de militari şi 60 de avioane de vânătoare şi de bombardament, potrivit agenţiilor ruse de presă, citate de AFP şi EFE.Este vorba despre o operaţiune ''interarme'' în care sunt angajate în special ''forţele aeriene şi antiaeriene, grupuri de nave ale flotelor de la Marea Neagră şi Marea Caspică'', a declarat comandantul districtului militar Sud, Aleksandr Dvornikov. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”Potrivit agenţiei TASS, exerciţiile forţelor aeriene se desfăşoară în patru regiuni, inclusiv în peninsula Crimeea, şi au ca obiectiv principal testarea coordonării acţiunii marinei şi aviaţiei în cadrul unor tiruri cu rachete. La exerciţii participă avioane de vânătoare Su-27SM şi Su-30SM2, precum şi avioane de bombardament SU-34. Rusia a lansat noi manevre militare la frontierele Ucrainei Grupurile aeriene din districtul militar Sud şi din Flota Mării Negre sunt transferate la aerodromuri operative şi testează atacuri cu rachete la o ''distanţă cât mai mare posibil'', potrivit unui comunicat militar transmis de agenţia Interfax.În acest timp, la baze din mai multe regiuni din sudul Rusiei circa 6.000 de militari sunt angajaţi în exerciţii menite să verifice starea lor de pregătire de luptă. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”Anunţarea acestor exerciţii survine la câteva ore după de Moscova a criticat decizia Washingtonului de a plasa în alertă mii de militari americani în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Occident asupra Ucrainei, Kremlinul estimând că această decizie duce la o ''exacerbare a tensiunilor''.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră