duminică 27 septembrie
Login Contact
DeFapt.ro

aur

655 articole
Politică

Cine este Petrișor Peiu, auristul care spera ca PSD să-l propulseze președinte interimar al României: l-a slujit pe Adrian Năstase, penalul PSD Neacșu l-a propus la Transgaz

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, urma să devină președinte al Senatului, dacă ajungea la o înțelegere cu PSD, afirmă surse politice. Citește și: Anca Alexandrescu, atacuri în serie la Călin Georgescu: l-ar fi oprit pe George Simion să voteze guvernul Veștea Angajata Realității TV Anca Alexandrescu a confirmat, parțial, această intenție: „Opinia mea este următoarea: domnul Georgescu a avut informațiile și a știut 100% că domnul Simion a purtat aceste negocieri. Domnul Georgescu s-a gândit în felul următor și pot să-l înțeleg din punct de vedere strategic: «Băi, dacă AUR acum votează Guvernul Veștea, ia președinția Senatului, este pe cai mari, eu ce mai fac? Rămân în afara jocului. Păi și cum pot eu să rezolv lucrurile astea? Să spun că, dacă votează, sunt niște trădători»”, a relatat ea.  Peiu, supărat că PSD nu l-a împins la Cotroceni Însă planul AUR nu era să se mulțumească cu președinția Senatului, ci să-l suspende pe președintele Nicușor Dan, ceea ce l-ar fi propulsat pe Peiu în funcția de președinte interimar. Însă planul nu a funcționat, iar Peiu s-a supărat pe Sorin Grindeanu. „Dacă ridicolul politic ar avea un nume, acesta ar fi Sorin Grindeanu. Iată, pe scurt, situația comică a personajului de mai sus: după ce și-a scos, cu surle și trâmbițe, partidul de la guvernare, Grindeanu nu are altceva mai bun de făcut decât să jignească și să suduie singurul partid care îl putea ajuta să re-ajungă la guvernare! (...) AUR nu va mai putea face nicio înțelegere politică, de niciun fel, cu PSD, cât timp Sorin Grindeanu este președinte al acelui partid, de vreme ce acestuia îi repugnă cei 90 de parlamentari ai noștri (...) Dacă vreodată cineva va supune la vot înlocuirea lui Grindeanu de la conducerea Camerei Deputaților, parlamentarii AUR vor avea tendința naturală de a vota acest lucru”, a scris Peiu, pe Facebook.  Peiu, clientul penalilor din PSD Însă Petrișor Peiu a fost, pe parcursul carierei sale, beneficiar al bunăvoinței PSD: în iunie 2022, penalul Marian Neacșu, pe atunci secretar general al Guvernului, l-a propus pe peiu în CA-ul Transgaz. Însă acționarii au respins propunerea.  între 2001 și 2002 a fost consilierul premierului PSD Adrian Năstase, care ulterior a ajuns la închisoare pentru corupție.  între 2003 și 2004 a fost vicepreședinte la Agenția pentru Investiții Străine, tot în guvernarea Năstase Peiu a făcut parte din CA-urile Sidex (1999-2000), Romtelecom (1997-2000) și Electroputere Craiova (2003-2005), chiar înainte de privatizarea acestora.  În plus, între 2020 și 2022, Peiu a lucrat în cadrul trustului Realitatea, unde a fost „coordonator” la realitateafinanciara.net.  Potrivit unei declarații de avere, el a beneficiat de plata unor drepturi de autor și de la Babilon Press, care publică Q Magazine, revista Florianei Jucan. 

Cine este Petrișor Peiu, auristul care spera ca PSD să-l propulseze președinte interimar al României: l-a slujit pe Adrian Năstase, penalul PSD Neacșu l-a propus la Transgaz
Anca Alexandrescu, atacuri în serie la Călin Georgescu: l-ar fi oprit pe George Simion să voteze guvernul Veștea
Politică

Anca Alexandrescu, atacuri în serie la Călin Georgescu: l-ar fi oprit pe George Simion să voteze guvernul Veștea

Fosta aliată a lui Călin Georgescu, Anca Alexandrescu, l-a acuzat pe fostul candidat la prezidențialele din 2024 că a reușit să oprească AUR să voteze guvernul Veștea, acuzându-l de trădare. Alexandrescu pare să fi fost o susținătoare a alianței PSD-AUR, cu Veștea premier, apreciind că partidul lui George Simion era „pe cai mari” dacă primea președinția Senatului, la schimb cu votul pentru Guvern. Citește și: Pensia anticipată în 2026: cine se poate pensiona mai devreme, cum se calculează suma și ce acte sunt necesare Ea a afirmat că în negocierile cu AUR ar fi fost implicați consilieri prezidențiali, dar nu a prezentat nici un element care să-i susțină afirmația. Simion a negociat cu PSD „George Simion a negociat cu PSD-ul până duminică, atunci când Călin Georgescu a făcut acea declarație, a dat acel mesaj: «Cine votează Guvernul Veștea este un trădător» (...) Până în acel moment, George Simion a negociat cu PSD-ul, inclusiv cu consilieri prezidențiali, votarea Guvernului Veștea. Inclusiv luni dimineață s-a întâmplat lucrul acesta (...) Opinia mea este următoarea: domnul Georgescu a avut informațiile și a știut 100% că domnul Simion a purtat aceste negocieri. Domnul Georgescu s-a gândit în felul următor și pot să-l înțeleg din punct de vedere strategic: «Băi, dacă AUR acum votează Guvernul Veștea, ia președinția Senatului, este pe cai mari, eu ce mai fac? Rămân în afara jocului. Păi și cum pot eu să rezolv lucrurile astea? Să spun că, dacă votează, sunt niște trădători». Și care este pasul următor? Să distrug credibilitatea Realitatea Plus și pe Anca Alexandrescu, ca George Simion și AUR să nu mai aibă o platformă pentru viitor”, a perorat Alexandrescu, potrivit unei transcrieri a site-ului stiripesurse.ro.  Ea l-a mai acuzat pe Georgescu că „sparge” mișcarea suvernaistă, iar următoarea sa victimă va fi George Simion. „Eu știu exact ce discuții sunt în interior și se așteaptă doar momentul. La momentul oportun, domnul Georgescu se va lepăda și de AUR, și de George Simion. Asta vreau să rămână înregistrat”, a susținut Anca Alexandrescu. 

Cum își bate joc fostul premier al R. Moldova, Ion Sturza, de prim-vicepreședintele AUR Dan Dungaciu: i se spunea „Generalul”
Politică

Cum își bate joc fostul premier al R. Moldova, Ion Sturza, de prim-vicepreședintele AUR Dan Dungaciu: i se spunea „Generalul”

Omul de afaceri Ion Sturza, fost premier la Chișinău timp ce circa nouă luni, în 1999, îl ironizează pe prim-vicepreședintele AUR Dan Dungaciu, după ce acesta a cerut ca ajutoarele penntru Republica Moldova să fie tăiate. Sturza scrie că lui Dungaciu i se spunea „generalul” și că a venit atât de des în Republica Moldova încât s-a căsătorit cu o moldoveancă: „Acum, brusc, nu-i mai plac moldovenii. Sper ca nu și nevasta”.  Citește și: Medicul Marius Uscatu relatează cum a plătit fiica sa de 3 ori o amendă, dar are conturile blocate „România oprește orice finanțare externă, că este vorba de Ucraina, că este vorba de Republica Moldova”, a anunțat, la un podcast Gândul, Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, la 15 iulie. El a motivat această propunere prin situația economică a României.  „Sincer, retorica profesorului Dungaciu le amintește multor moldoveni de cea pe care o auzeau cândva de la Moscova: noi v-am construit, noi v-am dat, iar voi nu sunteți recunoscători”, mai apreciază fostul premier de la Chișinău.  „Dacă nu ai ști că vorbește Dungaciu, ai crede că o auzi pe Zaharova, purtătoarea de cuvânt a lui Lavrov” „«Generalul» Așa îl poreclesc la Chișinău pe domnul Dan Dungaciu. Din respect pentru contribuția pe care a avut-o, de-a lungul anilor, la promovarea românismului de pretutindeni. Zeci de ani a tot venit la Chișinău. La un moment dat a fost chiar consilier, cu acte în regulă, al președintelui interimar Mihai Ghimpu. Seminare, conferințe, articole. Poate doar domnul Iulian Chifu îi poate face concurență la capitolul «prolific». Din câte mi-a mărturisit mereu, i-au plăcut moldovenii. A și „furat” o moldoveancă de nevastă.   Acum, brusc, nu-i mai plac moldovenii. Sper ca nu și nevasta .   Cere insistent sistarea ajutorului acordat de România Republicii Moldova. Spune că este o risipă de resurse, la fel ca în cazul Ucrainei. Mai spune că, odată cu plecarea lui Emmanuel Macron, prietenul Maiei Sandu și a moldovenilor, Uniunea Europeană se va destrăma, iar viitoarea alianță strategică ar trebui construită cu… Turcia. Dacă nu ai ști că vorbește profesorul Dungaciu, ai putea crede că o auzi pe Zaharova, purtătoarea de cuvânt a lui Lavrov.   Numai că lucrurile nu sunt atât de liniare.   În România noastră dragă devine tot mai populară ideea că Republica Moldova huzurește pe spatele fratelui mai mare.   Nimeni nu contestă importanța sprijinului venit de peste Prut.   Dar…   Dacă ne uităm la cifre, imaginea este mult mai nuanțată. Da, Republica Moldova importă în principal resurse energetice din România. Dar le cumpără. La prețul pieței. Sprijinul constă în faptul că are acces sigur și rapid la aceste resurse. Vorbim despre exporturi energetice românești de aproximativ un 1,85 miliarde de euro anual, dintr-un total de circa 2,5 miliarde de euro exporturi către Republica Moldova. O cifră deloc neglijabilă pentru producătorii români.   Și importă de circa 1,5 miliarde.   Se vorbește mult despre fondul românesc de 100 de milioane de euro destinat școlilor, grădinițelor, proiectelor culturale și sociale. În realitate, în aproape două decenii au fost utilizați puțin peste 16 milioane de euro, în proiecte cofinanțate și de partea moldovenească.   Bursele pentru tinerii basarabeni? Aproximativ 3–4 mii anual. O investiție care aduce României una dintre cele mai valoroase resurse: forță de muncă tânără și educată. Cei mai mulți absolvenți rămân în România. De-a lungul anilor vorbim de câteva zeci de mii de oameni. Estimările arată că astăzi trăiesc permanent în România peste 200.000 de persoane originare din Republica Moldova. Contribuția lor la PIB-ul României este de ordinul miliardelor de euro anual. Peste 5.600 de întreprinderi sunt înființate de basarabeni, active în aproape toate domeniile economiei. Mii de manageri, ingineri, aviatori, IT-iști și medici lucrează astăzi în România. Există oare vreun român care să nu fi fost tratat, măcar o dată, de un medic venit din Republica Moldova?   În același timp, marile companii românești trec tot mai des Prutul. Și este firesc. Fac afaceri, nu binefacere.   Marile proiecte de infrastructură sunt executate, în bună măsură, de firme românești: modernizarea infrastructurii energetice, Portul Giurgiulești, stațiile de transformare pentru linia Vulcănești–Chișinău, podurile peste Prut, reabilitarea căii ferate și multe altele. Sunt proiecte finanțate de Guvernul Republicii Moldova și de Uniunea Europeană, din care beneficiază și companiile românești.   Un exemplu este podul de la Ungheni. Finanțarea vine prin mecanismul european Connecting Europe Facility, iar sectorul de autostradă de pe teritoriul Republicii Moldova este susținut prin programul SAFE. Lucrările sunt executate de firme românești.   Aș putea continua cu multe alte exemple. Am un dosar consistent la tema .   Realitatea este că relația dintre cele două state nu este una de asistență unilaterală. Este, din ce în ce mai mult, o relație de interese economice și strategice reciproce.   Sincer, retorica profesorului Dungaciu le amintește multor moldoveni de cea pe care o auzeau cândva de la Moscova: noi v-am construit, noi v-am dat, iar voi nu sunteți recunoscători.   Ba da, suntem recunoscători.   Dar recunoștința nu poate fi cerută cu bățul în ochi.   Mai degrabă vorbim despre un parteneriat din care câștigă ambele părți. Iar marile oportunități pentru companiile românești abia urmează, pe măsură ce Republica Moldova avansează spre integrarea europeană, iar Ucraina va intra în etapa reconstrucției postbelice.   Și, la final, o amintire personală.   Era prin 1998. Traian Băsescu era ministrul Transporturilor.   În fața jurnaliștilor mi-a spus, pe un ton tăios: — Voi, moldovenii, sunteți niște mafioți. Faceți cabotaj cu transportatorii voștri în România și tot nu sunteți mulțumiți. Una , alta …   După conferința de presă ne-am așezat la un șpriț. Dintr-odată, tonul s-a schimbat complet. Am discutat deschis, am glumit și am rămas prieteni.   Ca între frați.   Poate că aceasta este, până la urmă, cea mai bună definiție a relației dintre România și Republica Moldova: frații se mai ceartă, își mai reproșează câte ceva, dar nu încep niciodată să țină contabilitatea dragostei în public. Cu atât mai mult nu scot bățul”, a scris Sturza. 

Primul lider PSD care îi contrazice pe Grindeanu și Olguța Vasilescu și respinge guvernarea cu AUR
Politică

Primul lider PSD care îi contrazice pe Grindeanu și Olguța Vasilescu și respinge guvernarea cu AUR

Prim-vicepreședintele PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că nu acceptă o guvernare cu AUR. El a explicat și ce riscuri ar implica o astfel de guvernare. Citește și: Baza de date a Cadastrului a fost spartă, informațiile au fost scoase la vânzare de hackeri Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, pentru prima oară, că nu exclude o cooperare cu AUR. El a formulat câteva critici slabe legate de „credibilitatea unor lideri” și a pus condiții vagi privind relația cu Rusia și cooperarea cu Ucraina.  „AUR la guvernare înseamnă: modelul Ungaria, blocarea fondurilor europene, investiții mai puține” Însă Negrescu a spus că AUR ar trebui izolat, în niciun caz cooptat la guvernare. „Eu personal nu accept o astfel de guvernare cu AUR din foarte multe motive care nu privesc interesele PSD, care privesc interesele României. Pentru mine, AUR la guvernare înseamnă așa: modelul Ungaria, blocarea fondurilor europene, investiții mai puține la noi în țară, înseamnă decizii antidemocratice, decizii împotriva libertății de exprimare, înseamnă o metodă de guvernare și o acțiune guvernamentală care vine împotriva convingerilor mele. (...) Eu personal sunt partizanul unei linii dure în ceea ce înseamnă izolarea AUR și o s-o mențin în continuare”, a declarat acesta. În plus, prim-vicepreședintele PSD s-a distanțat de amenințările lui Grindeanu că nu va vota legile PNRR. „Cred că, dincolo de declarațiile publice, PSD poate găsi o soluție pentru aprobarea unei bune părți dintre aceste măsuri, dacă va exista dialog. Aici intervenția Administrației Prezidențiale va fi esențială pentru readucerea tuturor la masa negocierilor. Nu vorbim doar despre legea salarizării, ci și despre alte măsuri importante. Fac apel să depășim aceste momente și să ajungem la o formulă acceptată de toate părțile”, a arătat Negrescu. 

Auristul Dan Tanasă, audiat de procurori în dosarul în care este acuzat de incitare la ură. AUR îl protejează
Politică

Auristul Dan Tanasă, audiat de procurori în dosarul în care este acuzat de incitare la ură. AUR îl protejează

Deputatul AUR Dan Tanasă, purtător de cuvânt al partidului, a fost audiat azi la Parchetul General, a anunțat George Simion, pe Facebook. Citește și: Baza de date a Cadastrului a fost spartă, informațiile au fost scoase la vânzare de hackeri El a instigat susținătorii partidului împotriva procurorului care l-a audiat pe Tanasă: „Atenție! Au început atacurile la AUR - Dan Tănasa tocmai a ieșit de la procurorul Rareș Stan, același care ne-a furat telefoanele înainte de alegerile europarlamentare (...) Nu vă lăsați intimidați, sunt ultimele zvârcoliri!”. Parchetul General, sesizat de Godină Ancheta a fost deschisă în urma unor postări publicate de parlamentar pe Facebook despre muncitorii străini din România. „Refuzați comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!!!”, a scris Dan Tanasă pe Facebook, în august 2025. Și AUR și-a apărat liderul. „Deputatul Dan Tanasă nu a instigat la violență împotriva nimănui, ci a atras atenția, într-un mod direct și necesar, asupra unei probleme grave cu care se confruntă România: importul necontrolat de forță de muncă necalificată din Asia și Africa, care afectează piața muncii din România, securitatea cetățenilor și identitatea națională. În loc să dezbată aceste realități, autoritățile aleg să îl ancheteze pe cel care le semnalează”, se arată în comunicatul AUR. „Ca să nu las pe alții ceea ce pot face și eu, am formulat o plângere penală împotriva deputatului aur Dan Tanasă pentru săvârșirea infracțiunii de "Incitarea la violenţă, ură sau discriminare" prevăzute de art 369 din Codul Penal”, a anunțat Godină, pe Facebook, la 19 august 2025. El a postat, de asemenea, și textul plângerii penale înaintate.

Grindeanu pregătește terenul guvernării cu AUR: „Eu nu exclud”. Condiții vagi pentru cooperare
Politică

Grindeanu pregătește terenul guvernării cu AUR: „Eu nu exclud”. Condiții vagi pentru cooperare

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, pentru prima oară, că nu exclude o cooperare cu AUR. El a formulat câteva critici slabe legate de „credibilitatea unor lideri” și a pus condiții vagi privind relația cu Rusia și cooperarea cu Ucraina.  Citește și: AUR anunță oficial că va tăia finanțarea pentru Republica Moldova și Ucraina, atacă SAFE și cere reorientarea României spre Turcia lui Erdogan Grindeanu nu a amintit de faptul că AUR vrea să oprească susținerea pentru Republica Moldova.  Critici neclare și vagi ale lui Grindeanu legate de orientarea pro-Rusia a AUR Întrebat dacă respinge ferm în continuare varianta unui cabinet PSD-AUR, liderul social-democraților a răspuns, la Antena 3: „Eu cred că nu poate să conteste nimeni în acest moment că AUR este undeva, să spunem, între 35 şi 40 (la sută, intenții de vot conform sondajelor – n.r.). Asta e radiografia astăzi, că peste o săptămână e altceva, că peste… Radiografia astăzi este aceasta, în care pe primul loc este AUR-ul, e un lucru pe care nu cred că îl contestă nici măcar aceşti hashtagi. Eu spun aşa: atâta timp cât românii votează un partid, eu cred că românii trebuie să fie respectaţi în decizia lor. Aşa că eu nu exclud. Din contră, am respect pentru votanţi şi pentru români”.  El a explicat și ce obiecții are, acum, în legătură cu AUR. „Dacă am ceva, e ceva legat de credibilitatea unor lideri şi, în al doilea rând, de nişte lucruri care ţin de sancţiuni la adresa Rusiei sau chestiunea legată de Ucraina, pe care în acest moment, din perspectiva mea, AUR-ul nu le-a clarificat, ba chiar din contră”, a arătat liderul PSD. Grindeanu a subliniat că astfel de chestiuni „mari” ce țin de AUR intră în contradicţie cu poziţia pe care o au PSD, Uniunea Europenă, NATO și partenerul strategic SUA. ”Să vorbim de chestiuni mari, care intră în contradicție cu ceea ce susține PSD-ul, ceea ce susține și Uniunea Europeană, și NATO, și partenerul strategic SUA. Și atunci, aici sunt lucruri care intră în coliziune cu noi”, a conchis președintele PSD.

Noua strategie a PSD anti-PNL: împinge la greve ale bugetarilor, nemulțumiți de noua lege a salarizării. Sindicatele, negocieri cu PSD-AUR
Politică

Noua strategie a PSD anti-PNL: împinge la greve ale bugetarilor, nemulțumiți de noua lege a salarizării. Sindicatele, negocieri cu PSD-AUR

Federația Sanitas, controlată de unul dintre cei mai vechi și bogați lideri sindicali, Leonard Bărăscu, a anunțat că va declanșa o grevă de avertisment, luni, 20 iulie. Greva va fi de două ore, între 9 și 11, și se vor primi doar urgențele. Va fi prima acțiune de acest fel din ultimii 20 de ani. Citește și: AUR anunță oficial că va tăia finanțarea pentru Republica Moldova și Ucraina, atacă SAFE și cere reorientarea României spre Turcia lui Erdogan După greva de avertisment, ar urma greva generală din 28 iulie. AUR și PSD încurajează sindicatele bugetarilor să ceară mai mulți bani În ultima declarație de avere disponibilă, Bărăscu, vicepreședinte SANITAS și șeful Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România, declara venituri de circa 16.000 de euro pe lună. Antena 3, tot mai critică față de guvernul Bolojan, a mediatizat puternic această grevă: „Peste 540 de spitale vor fi în grevă de avertisment luni. Mesajul medicilor pentru pacienți: Dacă nu aveți urgență, nu veniți la spital”. Însă în România sunt circa 370 de spitale de stat - controlate fie de ministerul Sănătății, fie de autoritățile locale.  Și Realitatea TV, care primește bani de la PSD, prin subvenția de la stat, a mediatizat puternic greva Sanitas. În plus, site-ul acestui post a publicat o reclamă plătită de AUR în care era citat deputatul AUR Sorin Muncaciu, vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților: „Greva din Sănătate este strigătul de disperare al celor care salvează vieți, după tăierile impuse de actualul Guvern”.  În ultimele zile, și PSD, și AUR, s-au întâlnit cu lideri ai sindicatelor și au promis noi majorări de salarii în sectorul bugetar, prin noua lege a salarizării. PSD ar fi promis o majorare cu 12 miliarde a fondului de salarii din 2027, față de opt miliarde, cât propunea guvernul Bolojan. Reprezentanții AUR s-au întâlnit miercuri cu principalele sindicate pentru a discuta despre noua lege a salarizării. În urma întâlnirii, Alianța a anunțat că a fost încheiat un acord de colaborare, iar aleșii partidului nu vor susține noua lege fără consultări publice.  La 13 iulie, și angajații de la ANAF și Direcția de Antifraudă au amenințat cu blocarea activității și intrarea în grevă generală prin declanșarea unui conflict oficial de muncă dacă legea salarizării trece în forma actuală. În mai, au anunțat că trâng semnături pentru declanșarea grevei generale și funcționarii din Parlament.

AUR anunță oficial că va tăia finanțarea pentru Republica Moldova și Ucraina, atacă SAFE și cere reorientarea României spre Turcia lui Erdogan
Politică

AUR anunță oficial că va tăia finanțarea pentru Republica Moldova și Ucraina, atacă SAFE și cere reorientarea României spre Turcia lui Erdogan

„România oprește orice finanțare externă, că este vorba de Ucraina, că este vorba de Republica Moldova”, a anunțat, la un podcast Gândul, Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR. El a motivat această propunere prin situația economică a României.  Citește și: Olguța Vasilescu, nou atac la Pilonul II de pensii. Ea s-a retras din acest pilon În schimb, el a făcut apologia unei alianțe militare cu Turcia, stat condus autoritar de Recep Erdogan și aflat într-o strânsă relație cu Rusia. De exemplu, Rusia a permis Turciei să amâne plățile pentru gazele naturale, în valoare de miliarde de dolari, până în 2024. Analiștii susțin că această manevră a reprezentat o intervenție țintită a lui Putin, menită să contribuie la stabilizarea lirei turcești și să consolideze șansele lui Erdoğan în perspectiva realegerii sale la limită din 2023. Turcia a achiziționat de la Rusia sistemul avansat de apărare antirachetă S-400, ceea ce a determinat Statele Unite să excludă Turcia din programul avioanelor de vânătoare F-35. În plus, criticii occidentali l-au acuzat pe Erdoğan că îi face jocul lui Putin prin blocarea cererilor de aderare la NATO ale Suediei și Finlandei. „Dacă vrei să joci ceva semnificativ în Balcani, trebuie să ai o legătură cu Turcia” Mesajele lui Dungaciu, deși nu fac nici o referire la Rusia, sunt integral favorabile regimului Putin. „Deficitele economice sunt cele care sunt. România oprește orice finanțare externă, că este vorba de Ucraina, că este vorba de Republica Moldova. Republica Moldova se va finanța, din punctul nostru de vedere, doar prin fondul de Investiții Moldova pe care noi l-am propus. Este o legislație în Parlament, fondul Moldova adică investiții eficiente și pentru România și pentru Republica Moldova și atât. Nu bani gratis, nu bani despre care nici nu știm unde ajung și cum ajung”, a spus Dungaciu.  El a criticat și SAFE, program care, pe lângă înarmare, asigură și finanțarea unor autostrăzi din România spre Republica Moldova. „Noi știm că România ajută direct Ucraina prin anumite fonduri, împrumuturi pe care le face inclusiv în cadrul programului SAFE. România dă bani la bugetul European pentru Ucraina. România finanțează prin programele SAFE armata europeană comună. Asta înseamnă tot bani pentru securizarea Europei, plus banii pentru NATO (...) Se vede foarte clar că SAFE este un proiect politic, nu un proiect de securitate. În spatele acestui program SAFE se află o gândire foarte simplă: Vreau să rămânem la putere. Asta e tot ce s-a întamplat acolo. Dacă aveai o gândire strategică, te gândeai și tu acolo ce ai de făcut. Dacă mă întrebați pe mine, miza care nu a fost folosită este Turcia. N-am accesat cum s-ar fi cuvenit, inclusiv în parteneriate militare. Turcia are o industrie semnificativă și dacă vrei să joci ceva semnificativ în Balcani, trebuie să ai o legătură cu Turcia”, a mai spus liderul AUR.   

Sondajul comandat de PSD ridică AUR la 40% și plasează partidul lui Grindeanu peste PNL. Majoritatea îi dă premierului notă de trecere
Politică

Sondajul comandat de PSD ridică AUR la 40% și plasează partidul lui Grindeanu peste PNL. Majoritatea îi dă premierului notă de trecere

Un sondaj comandat de PSD la IRES, publicat de stiripesurse.ro, site-ul controlat de soțul unei deputate PSD, arată că intenția de vot pentru AUR este la 40%. În plus, spre deosebire de alte sondaje, PSD ar fi pe locul II, peste PNL. Citește și: Cumpărarea vechimii pentru pensie în 2026: cine poate încheia contractul, cât costă și ce acte sunt necesare Sondajul mai arată că peste 90% dintre cei chestionați consideră că țara este într-o criză politică de proporții, iar vinovatul principal este indicat Ilie Bolojan (16%), urmat de PSD (14%) și Nicușor Dan (14%). Majoritatea îi dă premierului Bolojan notă de trecere În ceea ce privește intenția de vot, clasamentul este: AUR - 40%, urmat de PSD - 21%, PNL - 17% şi USR - 10%. Alte partide nu ar trece de pragul de 5%: UDMR - 3%, SENS - 2%, Partidul SOS România - 2% și POT - 1%. Potrivit IRES, 80% dintre respondenți declară că direcția în care se îndreaptă România este greșită, în timp ce doar 18% o consideră bună. Între Sorin Grindeanu (președintele PSD) și Ilie Bolojan (președintele PNL), 41% consideră că liderul PSD gestionează mai bine actuala situație politică, comparativ cu 38% care îl preferă pe premierul PNL - susține sondajul comandat de PSD. Mai mult, activitatea premierului Ilie Bolojan la conducerea Guvernului primește o notă medie de doar 4,71. Cea mai frecventă notă acordată este 1 (29%) din opțiuni. Pe de altă parte, 25% dintre cei chestionați îi dau note între opt și zece. 57% îi au note peste cinci (6% - zece, 8% - 0, 11% - nota opt, 9% - 7, 8% - 6, 12% - 5, 7% - 4, 3% - 3, 6% - 2). Circa 66% dintre cei chestionați consideră că acesta nu ar trebui să mai ocupe funcția de prim-ministru. Sondajul a fost realizat de IRES la comanda Partidului Social Democrat în perioada 29 iunie - 2 iulie 2026. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice) pe un eșantion de 1.002 respondenți adulți (18+ ani), reprezentativ la nivel național. Eroarea maximă tolerată este de ±3,1%. Structura eșantionului include o repartizare pe genuri (52% femei, 48% bărbați), medii de rezidență (53% urban, 47% rural), educație și regiuni istorice (45% Sud/București/Dobrogea, 34% Transilvania/Banat, 20% Moldova) . Datele ARP, diferite de cele ale PSD Un sondaj al Agenției de Rating Politic (ARP), efectuat între 30 iunie și 3 iulie, arăta că, din aprilie până acum, intenția de vot pentru PNL a crescut puternic, cu peste opt procente. PSD a rămas la același nivel, dar a fost depășit de liberalii conduși de Ilie Bolojan.  Ce arăta sondajul ARP în ceea ce privește intenția de vot: AUR este pe primul loc, a crescut puțin, de la 35,8% în aprilie la 36,4% în iunie-iulie PNL a sărit de la 14,2% la 22,4% - locul doi PSD, relativ constant, intenție de vot de 17,9% USR, tendință de scădere ușoară, de la 11,2% la 10,5%. USR simte deja amenințarea de a-și pierde alegătorii în fața efectului „Bolojan”, comentează directorul ARP, sociologul Cristian Andrei.  SOS a ajuns la 2,9%, iar POT la 1,3%.  “PNL este câștigătorul net al ultimelor luni în intenția de vot, atrăgând mai ales votanți nehotărâți, dar și de la partidele mai mici precum USR sau REPER (...) PSD își păstrează capitalul electoral, însă are publicul cel mai dezinteresat de alegeri. Invers, votanții PNL și AUR sunt cei mai mobilizați - în caz de alegeri, ele ar fi mai avantajate de momentul politic“, aprecia, pe Facebook, sociologul Cristian Andrei. 

Sociologul Ștefureac estimează care ar fi rezultatul anticipatelor: AUR se dublează, PNL crește
Politică

Sociologul Ștefureac estimează care ar fi rezultatul anticipatelor: AUR se dublează, PNL crește

Sociologul Remus Ștefureac avertizează, într-o postare pe Facebook, că AUR va fi principalul câștigător al alegerilor anticipate. „Ne putem trezi însă și cu partide noi în Parlament în condițiile nemulțumirilor cronice ale populației față de clasa politică, respectiv a incertitudinii legate de conduita publică/politică a lui Călin Georgescu”, a scris Ștefureac. Citește și: PSD pregătește, împreună cu sindicatele, o lege a salarizării care aruncă în aer cheltuielile Remus Ștefureac conduce institul de sondaje INSCOP. El a fost consilier al directorului SRI George Maior, în perioada în care acesta era ambasadorul României în SUA. Azi, președintele Nicușor Dan a spus, la Pro TV, că nu exclude anticipatele: „Nu exclud, nu e ceva ce-mi doresc și cred că este foarte puțin probabil în momentul ăsta, pentru că nu ar avea niciun fel de logică. Vom fi cam tot în această situație, plus încă trei-patru luni de alegeri în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele și după aceea o să-i rugăm să guverneze împreună”. „Fragmentarea reprezentării în Parlamentul României se va păstra” „În urmă cu două luni, în mai 2026, 41% dintre români erau de părere ca alegerile anticipate sunt soluția pentru depășirea crizei politice (26% dintre votantii PSD, 25% dintre votantii PNL, 39% dintre votantii USR și 63% dintre votantii AUR). Acum, după două luni de blocaje si nuanțarea discursului politic pe marginea acestui subiect, percepțiile probabil ca s-au modificat și ele. Întoarcerea la popor este, în situații de criză și blocaj total, un mecanism legitim, democratic, mai ales atunci când reprezentanții aleși ai poporului nu mai sunt dispuși la compromis politic. Poate ca alegerile anticipate ar putea duce la o deblocare a situației. Poate ca nu, așa cum au demostrat-o în mod repetat bulgarii. Cert este ca daca ele ar fi organizare duminica viitoare, ele ar duce la dublarea scorului AUR, la o creștere la PNL, la o stagnare în acel mai bun caz a PSD, USR și UDMR, respectiv la o dispariția din viața politică parlamentară a SOS și POT. Ne putem trezi însă și cu partide noi în Parlament în condițiile nemulțumirilor cronice ale populației față de clasa politică, respectiv a incertitudinii legate de conduita publică/politică a lui Călin Georgescu.   La fel de adevărat este ca orice campanie electorală mai poate schimba peisajul politic, mai cresc unii, mai scad alții, în funcție de gafe, atacuri sau comportamente excepționale. O certitudine avem însă. Fragmentarea reprezentării în Parlamentul României se va păstra, cu toate consecințele ei asupra capacității de formare a unei majorități în condițiile evaporării compromisului politic”, a scris sociologul. 

Simion îi cere lui Grindeanu să arate că s-a rupt de PNL: să pună un aurist președintele Senatului
Politică

Simion îi cere lui Grindeanu să arate că s-a rupt de PNL: să pună un aurist președintele Senatului

George Simion i-a cerut lui Sorin Grindeanu să dovedească faptul că este în opoziție votând pentru demiterea penelistului Mircea Abrudean din funcția de președinte al Senatului. Abrudean este un apropiat al lui Bolojan. Citește și: Vasile Dîncu arată care este premierul de compromis pe care l-ar putea accepta PSD: „Este un om care poate să ducă mai departe, să piloteze” În locul său ar urma să fie numit un lider AUR, a cerut Simion. Dacă președintele României este suspendat sau funcția devine vacantă (cum s-a petrecut în 2025, după demisia lui Iohannis), președintele Senatului - numărul doi în ierarhia Constituțională - devine președinte interimar. „Dacă PSD, în vreun fel, își dorește o colaborare cu noi și să scape de Ilie Bolojan” „Ar fi normal pentru al doilea partid, dacă PSD are președinția Camerei Deputaților, ca AUR, ca al doilea partid al țării, să dea președinția Senatului”, a spus George Simion la un podcast Gândul.  „Dacă PSD, în vreun fel, își dorește o colaborare cu noi și să scape de Ilie Bolojan, soluția primă, un prim pas dacă se dorește deblocarea – așa am auzit de la domnul Grindeanu, că era foarte maleabil astăzi, ar fi ca al doilea partid din Parlament să primească conducerea uneia dintre cele două Camere”, a mai explicat președintele AUR. „Și să nu îl mai lase pe Mircea Abrudean, omul lui Ilie Bolojan, președinte la Senat. Printr-un vot al majorității parlamentare, majoritate care poate fi constituită din parlamentarii AUR și parlamentarii PSD, putem desemna un alt președinte la conducerea Senatului. În mod normal, dacă președinte la Camera Deputaților rămâne reprezentantul PSD, Sorin Grindeanu, președintele Senatului trebuie să fie dat de AUR, și nu de Mircea Abrudean, dacă într-adevăr această coaliție și-a dat obștescul sfârșit”, a teoretizat Simion. 

Pîslaru o desființează pe sinecurista Zară: „A pus în pericol viața oamenilor de la Dumbrava”
Politică

Pîslaru o desființează pe sinecurista Zară: „A pus în pericol viața oamenilor de la Dumbrava”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a afirmat că fosta șefă a Autorității pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, ANPDPD, Alexandra Zară a fost toată viața ei o sinecuristă și, prin modul în care a acționat la azilele lui Viorel Pașca, „a pus în pericol viața oamenilor bătrâni și bolnavi de la Dumbrava”. Citește și: Viorel Pașca, apărat de avocatul lui Cătălin Cherecheș, ex-primarul PSD șpăgar de Baia Mare „Și ce o mai recomandă, de asemenea, pe doamna Zară pentru funcții înalte este faptul că tatăl ei este domnul Ovidiu Zară, consilier general la Primăria Capitalei din partea AUR”, a mai scris Pîslaru, pe Facebook. „În toată scurta ei carieră profesională, doamna Zară a fost tot timpul o sinecuristă” „Când am demis-o pe doamna Alexandra Zară de la conducerea ANPDPD, am sunat-o în prealabil și i-am comunicat decizia mea. N-avem nicio obligație legală în acest sens și mi-am luat din timpul pe care nu îl am, ca ministru la două ministerele grele, pentru a-i explica că a greșit dezastruos în cadrul intervenției DIICOT și faptul că urmează să fie demisă.   Puteam, în mod evident, să nu îi dau niciun telefon, să nu îi explic absolut nimic și pur și simplu să o dau afară.   În fond, doamna Zară ocupa o funcție politică, în care a fost numită. Regula este simplă: cine te numește te și demite. Nu e nevoie de nicio justificare pentru demitere, cum nu e nevoie de nicio justificare pentru numire.   Din eleganță și diplomație, nu am demis-o însă pur și simplu, ci am ales să îi comunic asta în prealabil și să îi explic cum stau lucrurile.   În mod regretabil, în politica pesedistă, eleganța și diplomația nu își au locul.   Doamna Zară a organizat imediat o conferință de presă pentru a se auto-intitula victima unui abuz, apoi a mers la posturile TV de propagandă pentru a se victimiza. După ce a pus în pericol viața oamenilor bătrâni și bolnavi de la Dumbrava, doamna Zară s-a gândit că victimele nu sunt de fapt acei oameni, ci că ea însăși este victima.   Văzând atacurile mincinoase ale PSD din aceste zile, mă văd nevoit să combat manipulările lor:   În toată scurta ei carieră profesională, doamna Zară a fost tot timpul o sinecuristă. A ocupat doar funcții politice din partea PSD și a fost plimbată de partid de la Primăria Sector 5, la Parlament și la Guvern doar pentru că era membră PSD.   Nu a condus niciodată nicio structură relevantă, dar a fost pusă de PSD să conducă o echipă de peste 70 de profesioniști de la ANPDPD.   Și ce o mai recomandă, de asemenea, pe doamna Zară pentru funcții înalte este faptul că tatăl ei este domnul Ovidiu Zară, consilier general la Primăria Capitalei din partea AUR. Tatăl consilier general AUR și fiica președintă cu rang de secretar de stat, sinecuristă PSD - ca să înțelegem dimensiunea reală a lucrurilor. Cât privește activitatea sa profesională, absolut nimic din CV-ul doamnei Zară nu putea vreodată să justifice numirea ei, la 26 de ani, în funcția de președinte ANPDPD. Nicun loc de muncă în sectorul privat, niciun loc de muncă pentru care să fi concurat vreodată, nicio experiență de conducere. Doamna Zară a fost numită în acea funcție numai din considerente politice.   Și deși PSD a fugit de la guvernare de mai bine de două luni, doamna Zară nu și-a dat demisia pentru că e greu să renunți la o sinecură bine plătită.   Ei bine, am înlocuit-o pe sinecurista doamnă Alexandra Zară cu doamna conferențiar universitar doctor Ana Rădulescu, care nu este și nu a fost niciodată membră a vreunui partid politic.   Am înlocuit o domnișoară cu 27 de ani de viață cu un profesionist cu peste 30 de ani experiență profesională în domeniu. Diferența de pregătire dintre cele două se vede de pe Lună și e suficient să pui CV-urile în oglindă.   PSD nu pare să priceapă că oamenii s-au săturat de PCR: pile, cunoștințe și relații.   Iar pentru că toată strategia PSD tocmai pe PCR se bazează, devin disperați atunci când văd că o sinecură este înlocuită de un om cinstit și profesionist.   Așa că vin să facă spume pe internet, crezând că manipularea îi mai poate salva.   Am o veste proastă, domnilor de la PSD: din păcate pentru voi, nu mai merge cu manipularea. Poporul este mai treaz și mai puternic ca niciodată și oricând vor veni următoarele alegeri, mâine sau peste un an, veți vedea exact ce simte poporul față de PSD-PCR”, a scris Pîslaru. 

Extremistul britanic invitat de AUR în România, întâlniri cu ruși din cercul lui Putin
Eveniment

Extremistul britanic invitat de AUR în România, întâlniri cu ruși din cercul lui Putin

Tommy Robinson, activist britanic de extremă dreapta și unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai discursului antiimigrație din Regatul Unit, urma să participe în luna iunie la o conferință organizată la București cu sprijinul unor membri ai AUR. Apariția sa în România nu a mai avut loc după ce Robinson a fost reținut pe aeroportul Heathrow de autoritățile britanice, în baza legislației antiteroriste, la întoarcerea dintr-o călătorie în Rusia. Errol Musk, tatăl lui Elon Musk, a declarat recent că el a fost cel care l-a dus pe Robinson în Rusia și că deplasarea a fost finanțată de fundația familiei Musk. Vizita s-a desfășurat într-un context în care Rusia încearcă să dezvolte relații cu reprezentanți și influenceri ai extremei drepte europene, pe fondul războiului din Ucraina și al campaniilor de dezinformare îndreptate împotriva statelor occidentale. Robinson, anunțat drept speaker la București Tommy Robinson, al cărui nume real este Stephen Yaxley-Lennon, fusese anunțat oficial drept vorbitor la o conferință programată la București pe 20 iunie 2026. Citește și: Viorel Pașca, apărat de avocatul lui Cătălin Cherecheș, ex-primarul PSD șpăgar de Baia Mare Evenimentul era promovat de membri și susținători ai AUR, formațiune cu care activistul britanic dezvoltase anterior relații publice. Invitația a generat controverse inclusiv prin prisma acuzațiilor formulate împotriva lui Robinson în legătură cu violențele izbucnite la Belfast. Activistul fusese acuzat că a alimentat protestele de stradă declanșate după un atac cu cuțitul, proteste în timpul cărora au fost vandalizate și locuințele a trei familii de români. Participarea sa la evenimentul din România a devenit însă imposibilă după ce, pe 14 iunie, a fost reținut de autoritățile britanice pe aeroportul Heathrow din Londra. Poliția i-a confiscat telefoanele la revenirea din Rusia, iar verificările au fost efectuate în baza legislației britanice privind combaterea terorismului. Robinson mai vizitase Rusia și în trecut, însă cea mai recentă deplasare s-a remarcat prin mesajele publice mult mai favorabile Moscovei și prin întâlnirile desfășurate alături de reprezentanți ai mediului de afaceri și ai unor organizații naționaliste ruse. Errol Musk: „Eu l-am adus în Rusia” Errol Musk, tatăl miliardarului Elon Musk, a declarat pentru publicația britanică The Guardian că el a organizat deplasarea lui Tommy Robinson în Rusia. „Eu l-am adus în Rusia”, a afirmat Errol Musk, precizând că ambii au participat la întâlniri cu oameni de afaceri ruși. Potrivit relatării sale, costurile călătoriei ar fi fost acoperite de Musk Foundation, organizație filantropică privată înființată de Elon Musk și fratele său, Kimbal Musk. Robinson a publicat imagini în care apărea alături de Errol Musk într-un hotel de lux din Moscova. De acolo, activistul britanic a transmis mesaje susținătorilor săi și i-a îndemnat să participe la proteste după atacul comis la Belfast. Errol Musk l-a descris pe Robinson drept „un tânăr de treabă”, deși a admis că acesta este „foarte impulsiv”. Tatăl lui Elon Musk a susținut că Robinson s-a implicat activ în discuțiile purtate la Moscova, printre subiectele abordate numărându-se inclusiv eforturile autorităților ruse de a contracara scăderea natalității. „Tommy s-a implicat cu adevărat în aceste întâlniri”, a afirmat Errol Musk. Tatăl lui Elon Musk, admirator declarat al Rusiei Errol Musk are la rândul său o relație îndelungată cu Rusia. El a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, un eveniment anual susținut de Kremlin și folosit de autoritățile ruse pentru promovarea relațiilor economice și politice internaționale. Acesta a mai călătorit în Rusia și a susținut că s-ar fi întâlnit, la un moment dat, cu Vladimir Putin. Errol Musk și-a exprimat public admirația pentru Rusia și a adoptat poziții favorabile Moscovei în privința războiului din Ucraina. El a mers până la a afirma că Rusia ar beneficia de un „avantaj genetic” în comparație cu statele occidentale. Errol Musk a povestit că a început să se intereseze de Tommy Robinson după ce activistul britanic a fost încarcerat pentru încălcarea unui ordin privind sfidarea instanței. Robinson are mai multe condamnări în Marea Britanie, pentru fapte diferite, iar una dintre pedepsele care i-au adus cea mai mare vizibilitate publică a fost pronunțată după ce a încălcat restricții impuse de instanță privind relatările dintr-un proces. „Așa că l-am contactat pe Tommy. La un moment dat, am fost întrebat la televiziunea britanică ce părere am despre el”, a spus Errol Musk. Robinson, elogii la adresa societății ruse După vizita la Moscova, Tommy Robinson a declarat că a ajuns să vadă „frumusețea unei societăți civilizate”. Afirmația marca o schimbare de ton față de vizitele sale anterioare în Rusia, când mesajele sale publice fuseseră mai puțin explicit favorabile regimului de la Kremlin. Activistul a distribuit și imagini cu ultranaționaliști ruși care organizau un miting în memoria lui Henry Nowak, un adolescent britanic ucis. Materialele au fost preluate și promovate în rețelele online apropiate mișcărilor naționaliste din Rusia și din Europa. Robinson a oferit, de-a lungul timpului, mai multe interviuri postului de televiziune RT, fost Russia Today, principalul canal internațional de propagandă finanțat de statul rus. RT este sancționat sau restricționat în mai multe state occidentale după invadarea Ucrainei. Rusia și recrutarea vocilor care pot destabiliza Occidentul Vizitele în Rusia ale lui Tommy Robinson și ale fraților Andrew și Tristan Tate au fost analizate de experți în contextul strategiei de război hibrid desfășurate de Moscova împotriva statelor occidentale. În aceeași perioadă, frații Tate au publicat imagini din Rusia în care apăreau trăgând cu arme și deplasându-se într-un tanc, aparent alături de persoane asociate armatei ruse. Andrew Tate este cunoscut pentru mesajele sale misogine, pentru teoriile conspiraționiste promovate online și pentru influența sa asupra unor comunități de tineri din mai multe state occidentale. Profesorul Stephan Lewandowsky, de la Universitatea din Bristol, specialist în efectele dezinformării asupra societății, a declarat că astfel de contacte trebuie privite în cadrul operațiunilor prin care Kremlinul încearcă să submineze din interior democrațiile occidentale. „O parte a acestui război presupune recrutarea oricărei persoane care poate submina din interior democrația occidentală, fie că este vorba despre Robinson, frații Tate sau alte persoane implicate în politica mai convențională”, a afirmat Lewandowsky. Potrivit acestuia, apropierea dintre Rusia și asemenea personaje are atât o explicație pragmatică, cât și una ideologică. „Există un motiv pragmatic pentru care rușii stabilesc astfel de legături. Este în avantajul lor politic, dar există în mod clar și exemple de convergență ideologică, în măsura în care vorbim despre ultranaționaliști care se aseamănă între ei”, a explicat profesorul britanic. Reuniuni ale extremei drepte europene în Rusia Contactele lui Robinson nu reprezintă un caz izolat. The Guardian a relatat la începutul acestui an că liderul unei importante grupări britanice de extremă dreapta a participat la o reuniune a organizațiilor ultranaționaliste europene convocată în Rusia de un oligarh apropiat de Vladimir Putin. La evenimentul organizat la Sankt Petersburg a vorbit Mark Collett, activist cu o îndelungată activitate în extrema dreaptă britanică și fondator al organizației Patriotic Alternative. Gruparea sa încercase anterior să exploateze politic protestele și violențele izbucnite în fața hotelurilor în care erau găzduiți solicitanți de azil din Marea Britanie. Organizația ultranaționalistă asociată lui Konstantin Malofeev Investigațiile jurnalistice au arătat că Tommy Robinson are legături directe cu propagandiști, oligarhi și rețele finanțate de administrația lui Vladimir Putin. În timpul vizitelor sale în Rusia, Tommy Robinson a fost asociat cu Frăția Academicienilor, o organizație ultranaționalistă rusă de tineret aflată în sfera de influență a Societății Țargrad. Societatea a fost fondată de Konstantin Malofeev, oligarh rus cunoscut și sub numele de „oligarhul ortodox”, datorită promovării valorilor religioase conservatoare și a ideologiei naționaliste. Malofeev este sancționat de Statele Unite și de Uniunea Europeană pentru rolul său în finanțarea acțiunilor separatiste și a agresiunii ruse în Ucraina, fiind considerat unul dintre promotorii proiectului ideologic al unei Rusii imperiale și ortodoxe și un apropiat al cercurilor conservatoare din jurul Kremlinului. Robinson a distribuit și a promovat public videoclipuri produse de gruparea naționalistă rusă. Legătura cu organizațiile aflate în sfera lui Malofeev este relevantă în condițiile în care oligarhul rus a susținut financiar și politic mai multe rețele conservatoare și ultranaționaliste din Europa. Întâlnirea cu un propagandist sancționat de Statele Unite Contactele lui Robinson cu persoane apropiate aparatului de propagandă rus datează cel puțin din februarie 2020, când activistul britanic a vizitat Moscova și Sankt Petersburg. În timpul acelei deplasări, el s-a întâlnit cu Alexander Malkevich, personaj cunoscut din rețeaua media a Kremlinului. Malkevich a fost sancționat de autoritățile americane pentru implicarea în operațiuni de dezinformare și de interferență în procesele electorale din state occidentale. Malkevich a fost asociat cu proiecte media folosite pentru influențarea publicului din afara Rusiei, inclusiv prin intermediul unor platforme care imitau publicații jurnalistice obișnuite. Întâlnirea cu acesta, alături de aparițiile repetate ale lui Robinson la RT, indică o relație constantă a activistului britanic cu mediul propagandistic apropiat Kremlinului, nu doar contacte ocazionale apărute în timpul ultimei sale călătorii. Rolul de „ambasador” într-o rețea de propagandă O investigație publicată de Byline Times a arătat că Tommy Robinson ar fi fost desemnat în trecut „ambasador al bunei voințe” al unei organizații denumite MMBF Trust. Potrivit investigației, structura controla mai multe site-uri locale din Marea Britanie care erau utilizate pentru campanii de „black PR”, termen folosit pentru operațiuni de discreditare, manipulare și dezinformare prezentate sub forma unor materiale jurnalistice. Organizația din spatele rețelei a fost identificată drept Moscow Media Group, companie care ar fi lucrat direct pentru administrația prezidențială rusă. Aceeași structură avea, potrivit investigației, legături financiare cu Gazprom Neft, companie petrolieră de stat aflată sub sancțiuni occidentale. George Simion, invitat la mitingul lui Tommy Robinson Relațiile dintre Tommy Robinson și AUR au devenit vizibile public în septembrie 2025, când George Simion a călătorit la Londra pentru a participa la mitingul „Unite the Kingdom”, organizat de activistul britanic. La manifestație au participat peste o sută de mii de persoane, potrivit estimărilor prezentate ulterior în presa britanică. Evenimentul a reunit grupări și simpatizanți ai dreptei radicale, activiști antiimigrație și susținători ai unor curente populiste europene și americane. Simion a fost prezentat drept invitat special și a urcat pe scenă alături de Robinson. Liderul AUR și-a exprimat solidaritatea cu „patrioții britanici”, a vorbit despre credință, familie, patrie și viitorul civilizației occidentale și l-a elogiat pe Elon Musk pentru pozițiile sale privind libertatea de exprimare. Simion a afirmat că „românii liberi” sunt alături de Marea Britanie și de Statele Unite și a acuzat liderii europeni că încearcă să impună o formă de dictatură pe continent. Câteva luni mai târziu, activistul britanic a fost anunțat ca invitat la conferința organizată la București.

AUR continuă să plătească sume uriașe la Realitatea TV, chiar și după ce Călin Georgescu a fost interzis la acest post de televiziune
Politică

AUR continuă să plătească sume uriașe la Realitatea TV, chiar și după ce Călin Georgescu a fost interzis la acest post de televiziune

Site-ul Realității TV continuă să încaseze sume uriașe, lunar, de la AUR, pentru publicitate on-line, deși acest post a anunțat că îl va cenzura pe Călin Georgescu. Azi, 11 iulie, pe site-ul acestui post de televiziune este postată știrea “Petrișor Peiu dezvăluie cele trei decizii pe care AUR le-ar lua imediat după preluarea guvernării“. Citește și: EXCLUSIV Șapte instituții au controlat azilele lui Pașca până în 2026: condiții „corespunzătoare”, nici o amendă Simion continuă să dea bani mulți la presa zis liberă La finalul știrii se menționează că acesta este un material publicitar: MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026 În notificare se precizează că AUR plătește lunar 60.000 de euro, plus TVA, către Realitatea TV, iar banii sunt din subvenția de la buget: “SPONSOR: PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR ADRESĂ: BD. IANCU DE HUNEDOARA, NR. 8A, SECTOR 1, BUCUREȘTI PERIOADA ÎN CARE ESTE PREVĂZUTĂ PUBLICAREA MATERIALULUI PUBLICITAR POLITIC: 02.01.2026 – 31.12.2026 SUMA BUGETATĂ PENTRU MATERIALUL PUBLICITAR POLITIC TIP CHELTUIELI PENTRU PRESĂ ȘI PROPAGANDĂ: 60000 euro/LUNĂ + TVA – ONLINE. BUGETUL ESTE CONSTITUIT DIN FINANȚAREA PUBLICĂ A PARTIDULUI“.  AUR, condus de suveranistul George Simion, nu pare deranjat de faptul că Realitatea TV îl cenzurează pe Călin Georgescu, după ce acesta i-a reproșat Ancăi Alexandrescu că a fost cenzurat, precum și susținerea pentru premierul desemnat Adrian Veștea.  Postul Realitatea Plus a suspendat aparițiile lui Călin Georgescu în urma unui conflict direct și tensionat izbucnit în direct la emisiunea Ancăi Alexandrescu din 28 iunie 2026. Georgescu a criticat-o dur pe moderatoare și a acuzat postul de cenzură pentru că nu i-a preluat un apel adresat parlamentarilor. Televiziunea a considerat că afirmațiile lui Georgescu au depășit limitele acceptabile. „După declarațiile făcute aseară de domnul Georgescu la adresa Realitatea PLUS și a telespectatorilor noștri, considerăm că a fost depășită o limită. Cu atât mai mult cu cât domnia sa a afirmat că prezența și mesajele sale au fost difuzate de această televiziune doar pentru rating. Dacă singurul nostru obiectiv ar fi fost audiența, am putea continua în aceeași manieră. Însă, pentru noi, respectul față de telespectatori și față de propria credibilitate este mai important decât orice punct de rating”, a transmis Realitatea Plus. Postul TV l-a somat pe  Călin Georgescu să-și ceară scuze. „Din acest motiv, până în momentul în care domnul Călin Georgescu își va cere scuze public atât Realității PLUS, cât si telespectatorilor care urmăresc această televiziune, ne rezervăm dreptul de a nu mai participa și de a nu mai transmite evenimente dedicate exclusiv domniei sale. Ne asumăm această decizie chiar dacă ea poate însemna pierderea unei părți din audiența pe care am fi câștigat-o prin reflectarea activității sale”. AUR nu a reacționat la acest conflict.   

Siegfried Mureșan anunță că PSD nu mai este principalul partid și nu își va recăpăta influența
Politică

Siegfried Mureșan anunță că PSD nu mai este principalul partid și nu își va recăpăta influența

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a scris pe Facebook că PSD este incapabil să mai influențeze deciziile în Parlament, ceea ce arată că nu mai este principala formațiune a României. Mai mult, “PSD nu va mai recâștiga influența pe care a avut-o timp de peste 3 decenii în România“. Citește și: EXCLUSIV Șapte instituții au controlat azilele lui Pașca până în 2026: condiții „corespunzătoare”, nici o amendă Potrivit lui Mureșan, confruntarea, la viitoarele alegeri, va fi între AUR și PNL-ul condus de Ilie Bolojan. “PSD nu va mai recâștiga influența pe care a avut-o timp de peste 3 decenii în România“ “PSD este acum dezorientat pentru că vede că și-a pierdut, pentru totdeauna, rolul de principal partid din România. De la Revoluție încoace, PSD a fost, până de curând, partidul care influența cel mai mult jocul politic din România, chiar și când era în opoziție.   Ne amintim perioada CDR 1996–2000, când PSD (pe atunci PDSR), deși în opoziție, era în continuare principala forță politică din țară, cu cei mai mulți oameni în administrație și cu cei mai mulți lideri în teritoriu. Perioada 1996–2000 a fost o perioadă de instabilitate și pentru că PSD sabota pe toate căile încercările de reformare ale CDR.   Tot PSD este partidul care, din opoziție, a ținut în funcție Guvernul minoritar Tăriceanu.   Iar, în 2016, în timpul guvernului tehnocrat al lui Cioloș, tot PSD deținea cele mai multe funcții în eșalonul 2 și conducea, de facto, țara.   Acum, pentru prima dată, PSD vede că este incapabil să mai influențeze deciziile în Parlamentul României. Deși au existat doi premieri desemnați care au fost pe placul lor, pesediștii nu au reușit să construiască o majoritate în Parlament.   PSD nu va mai recâștiga influența pe care a avut-o timp de peste 3 decenii în România. Confruntarea, la următoarele alegeri, va fi între partidul extremist, populist, antieuropean AUR și forțele pro-europene conduse de Ilie Bolojan“, a explicat Mureșan. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră