vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: asf

27 articole
Eveniment

Cea mai mare listare de la Bursa din România

A început cea mai mare listare de la Bursa din România: pot fi cumpărate 78 de milioane de acțiuni la Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie a statului. Pot fi subscrise minimum 50 de acțiuni. În primele 90 de minute ale ofertei de listare Hidroelectrica micii investitori au luat acţiuni de 40 mil. lei, arată Ziarul Financiar. Acestea sunt doar ordinele investitorilor de retail. Cele ale investitorilor instituţionali nu sunt publice. Cea mai mare listare de la Bursa din România „Trei grupuri de investitori instituţionali români (“Investitorii Principali”) au fost de acord să fie investitorii principali în cadrul Ofertei şi au încheiat un acord de investiţii cu Societatea şi Acţionarul Vânzător. Investitorii Principali s-au angajat să achiziţioneze în total 2,24 miliarde RON în acţiuni la Preţul Final de Ofertă, sub rezerva anumitor condiţii uzuale”, se arată în comunicatul de presă care anunţă publicarea prospectului Hidroelectrica. Fondul Proprietatea a anunţat că vinde 78 milioane de acţiuni, adică 17,34%, dar menţionează că pachetul poate fi suplimentat la 89,7 milioane, adică 19,94%, respectiv deţinerea integrală. “Listarea Hidroelectrica la Bursa de la București este cea mai mare din istoria pieței noastre de capital și chiar din regiune și va deveni un punct de referință pentru bursa românească. Acest demers va oferi o altă anvergură pieței de capital din România și va atrage atât micii cât și marii investitori“, se arată într-un comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară. Perioada de Ofertă începe pe 23 iunie 2023 și este de așteptat să se încheie cel târziu pe 4 iulie 2023 la ora 12. Citește și: Mineriada magistraților: Ce facem cu nesimțiții din Justiție, viitori pensionari speciali, care-și bat joc de o țară întreagă? Investitorii de retail au dreptul la un discount de 3% din Prețul de Ofertă pentru acele ordine de cumpărare care au fost înregistrate în primele cinci zile lucrătoare ale Perioadei de Ofertă. Acțiunile Oferite pentru care s-a subscris în cadrul tranșei de retail începând cu a șasea zi lucrătoare a Perioadei de Ofertă vor fi vândute investitorilor de retail la Prețul de Ofertă.

Cea mai mare listare de la Bursa din România: Hidroelectrica Foto: Facebook Hidroelectrica
Dezmăț de Paște în instituțiile publice Foto: Inquam/ George Calin
Eveniment

Dezmăț de Paște în instituțiile publice

Dezmăț de Paște în instituțiile publice: ASF își premiază eșecul Euroins - compania de asigurări care a dat faliment recent - cu vinuri franțuzești, ciocolată și foie gras, scrie Europa Liberă. Ieri, presa a relatat că Banca Națională a României cumpără pește proaspăt și fructe de mare de 850.000 de euro pentru angajați. Printre produsele achiziționate se află icre negre, icre roșii, Butterfish, calamari, ton Isko de Pacific și creveți. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Atât președintele ASF, Nicu Marcu, cât și ceilalți membri din conducerea instituției încasează lunar mii de euro pentru a supraveghea piața asigurărilor. Preşedintele instituţiei are un salariu de 43.000 de lei la care se adaugă o indemnizație de aproape 20.000 de lei. Dezmăț de Paște în instituțiile publice Potrivit site-ului Europa Liberă România, la 10 aprilie, ASF a achiziționat 140 de Coșuri Chez Maxim 19%, 140 de Coșuri Chez Maxim 9%, 10 coșuri Fantastique 19% și 10 Fantastique 9%. „Prețul de achizitie a variat între 70 și 330 de lei pe bucată, în funcție de produse. Coșurile mai ieftine au doar vin și prăjituri, cele scumpe vin franțuzesc, un cozonac și o terină sau foie gras. În februarie, de la aceeași firmă, ASF a achiziționat o sticlă de șampanie în valoare de 170 de euro. Plus, și anul trecut, și acum doi ani, cadouri de Paște și Crăciun. În 2022, ASF a fost singurul client din SEAP al firmei și a cumpărat produse de lux de 172.000 de lei - sticle de șampanie, coșuri cadou. La fel și în 2021, când achizițiile au fost, însă, ceva mai modeste, de doar 84.000 de lei”, arată Europa Liberă. Montaj foto: Ziarul Financiar BNR se laudă că a controlat inflația Joi, Economedia a relatat că BNR a scos la licitație în SICAP un contract cu o valoare maximală de 4,21 milioane lei pentru achiziția de pește proaspăt și congelat, fructe de mare și preparate din pește pentru restaurantele sale cu circuit închis din sediul central, Cumpătu Sinaia și Păltiniș. Cei mai mulți bani sunt alocați restaurantului-cantină de la sediul central din București, 3,1 milioane lei. În departajarea ofertelor, BNR pune punctaj suplimentar pentru livrarea de produse ecologice. Citește și: Panică la AUR! George Simion mă roagă să-i adaug pagina la „Favorite”: „Algoritmii Facebook nu mai permit ca toate postările să ajungă la tine” Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR a scris, ieri, pe Facebook, că „masa de Paște este mai scumpă în medie cu aproape un sfert (21.6%) față de anul trecut”. El a apreciat că „dacă Banca Națională a României nu lua măsuri, ar fi fost mult mai rău”.

Prețul polițelor RCA nu se plafonează (sursa: pexels.com/Artyom Kulakov)
Economie

Prețul polițelor RCA nu se plafonează

Prețul polițelor RCA nu se plafonează. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras proiectul privind preţurile poliţelor RCA pentru a realiza o analiză a observaţiilor apărute, a precizat, vineri, purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol. Prețul polițelor RCA nu se plafonează "Ca urmare a observaţiilor pronunţate pe proiectul iniţial pus în dezbatere publică, proiectul a fost retras tocmai pentru a se realiza o analiză a acestor observaţii", a declarat Daniel Apostol. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Brokerii de asigurări au vineri anunţat că se opun proiectului de HG privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru poliţele RCA, principalul motiv fiind impactul negativ major pe care viitorul act normativ îl va avea asupra distribuţiei de asigurări, a consumatorilor şi, totodată, asupra tuturor participanţilor la traficul rutier. "Varianta actuală a proiectului de act normativ riscă să determine un blocaj cvasi-total în piaţa de asigurări RCA, fie prin limitarea vânzării de poliţe RCA de către societăţile de asigurare, fie prin retragerea unor jucători de pe piaţa RCA (aşa cum s-a întâmplat cu Uniqa Asigurări după falimentul City Insurance), fie printr-o combinaţie a celor două ipoteze", se menţionează într-un comunicat comun, semnat de Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR) şi Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare - Reasigurare (PRBAR). Proiectul încalcă legislația europeană Astfel, UNSICAR şi PRBAR solicită retragerea acestui proiect şi iniţierea unui dialog cu toţi actorii pieţei (consumatori, asigurători, distribuitori de asigurări, prestatori de servicii) în cadrul căruia să fie expuse punctele de vedere de către toate părţile implicate şi, împreună, să fie identificate soluţii constructive, în beneficiul şi pe termen mediu şi lung al consumatorilor de asigurări şi al păgubiţilor, precum şi al tuturor participanţilor la această piaţă. Şi asociaţiile asigurătorilor au anunţat că nu sunt de acord cu proiectul de Hotărâre de Guvern privind îngheţarea preţurilor RCA, pe motiv că încalcă legislaţia europeană, este lipsit de fundament economic, ambiguu şi poate destabiliza şi mai mult piaţa. "UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România), BAAR (Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România), PIAR (Patronatul Industriei Asigurătorilor din România) au luat notă de proiectul de Hotărâre de Guvern care instituie o plafonare pe termen de 6 luni a tarifelor de primă la asigurările RCA, făcând următoarele precizări: industria nu poate fi de acord cu proiectul de HG, care încalcă în mod evident legislaţia europeană, este lipsit de fundament economic şi ambiguu pe anumite aspecte, riscând să destabilizeze şi mai mult piaţa de asigurări RCA. Legislaţia trebuie modificată, dar necesită un pachet de măsuri mai amplu care să fie discutat împreună cu toate părţile direct implicate", susţin asigurătorii, într-un comunicat. Tarifele nu sunt transparente La rândul său, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a arătat că susţine principiul limitării preţului contractelor RCA, dar consideră că mecanismul din proiectul de Hotărâre de Guvern nu reprezintă o rezolvare optimă a problemei şi propune ca limitarea să nu poată depăşi tarifele de referinţă. "În contextul situaţiei intervenite prin retragerea autorizaţiei de funcţionare a Euroins, liderul de piaţă din zona asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) susţine principiul limitării preţului contractelor RCA, pentru a preîntâmpina explozia acestora până la niveluri care să le facă inaccesibile consumatorilor. Citește și: Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins, petrecut sub ochii ASF: între 250 de milioane de euro și un miliard. Pentru falimentul City Insurance s-au plătit circa 130 milioane de euro Falimentul anterior de pe această piaţă, cel al societăţii City Insurance, liderul de piaţă de la acea vreme, a generat o creştere masivă de preţuri ale contractelor RCA, iar consumatorii nu mai pot digera o nouă evoluţie similară şi de această dată. Deşi susţinem principiul limitării preţului contractelor RCA, credem că mecanismul propus prin HG pus în dezbatere publică de către Ministerul Finanţelor nu reprezintă o rezolvare optimă a problemei, pentru că tarifele de prima practicate de asigurători la 1 martie 2022 nu sunt transparente şi nu pot fi verificate de consumatori, pentru a putea fi siguri că limitarea este respectată în mod efectiv", susţin reprezentanţii AURSF, conform unui comunicat. Guvernul constată retragerea proiectului Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a anunţat că proiectul de plafonare a preţului poliţelor RCA nu figurează pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de vineri, deoarece a fost retras de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Proiectul a fost publicat miercuri în dezbatere publică de către Ministerul Finanţelor. Documentul prevede îngheţarea temporară, pe o perioadă de şase luni, a tarifelor pentru RCA la nivelul din 1 martie 2022. Potrivit proiectului, comisioanele de distribuţie aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima brută încasată pentru o perioadă de șase luni.

Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins Foto: Facebook Euroins
Eveniment

Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins

Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins, petrecut sub ochii ASF: între 250 de milioane de euro și un miliard, estimările fiind atât de diferite în funcție de cel care face evaluarea. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins „Estimarea mea este de 250 de milioane de euro”, a spus vicepreședintele ASF Cristian Roșu, care răspunde chiar de sectorul asigurări, întrebat cât îi va costa pe contribuabili falimentul Euroins. Însă președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu, a declarat pentru wall-street.ro, că paguba creată de situația de la Euroins se ridică la cel puțin 1 miliard de euro, „doar la prima vedere”. El a spus că numai dosarele din instanță în care este implicată compania ajung la peste 300 de milioane de euro. În mai 2022, COTAR a arătat că Euroins achita sub 10% din reparații, avea deja peste 50.000 de procese și nu respecta hotărârile judecătorești. Euroins are 2,5 milioane de clienți în România. Potrivit Libertatea, în conturile Fondului de Garantare a Asiguraților se mai află doar 180 de milioane de lei, deci pentru a acoperi aceste falimente va fi nevoie de bani de la buget. În falimentul City Insurance, Fondul de Garantare a Asiguraților a plătit circa 130 de milioane de euro pentru un sfert din cererile depuse. DIICOT face cercetări, dar până acum nici o persoană nu este acuzată. Piața de asigurări din România s-a confruntat în ultimii 8 ani cu trei falimente mari, în afară de Euroins: Astra Asigurări, Carpatica ASIG și City Insurance, arată Digi 24. Falimentul Astra Asigurări a atras despăgubiri de peste 550 de milioane de lei plătite de Fondul de Garantare a Asigurărilor. Nici o persoană nu a fost condamnată definitiv în acest dosar, inculpații find achitați în 2021. Citește și: Răsplata eșecurilor de sute de milioane de euro: conducerea ASF primește 16 salarii pe an. În 2021, șeful ASF, fost contabil de ocol silvic, a câștigat aproape 750.000 lei Falimentul Carpatica ASIG a însemnat o pagubă de 498 de milioane de lei acoperită de Fondul de Garantare a Asiguraților. Este singurul dosar în care s-au dat condamnări, cea mai mare fiind a lui Ilie Carabulea, care a primit 5 ani și șase luni de închisoare. Conducerea ASF, acuzată de complicitate, a fost achitată.

Conducerea ASF, in frunte cu Nicu Marcu (foto) primește 16 salarii pe an Foto: ASF
Eveniment

Conducerea ASF primește 16 salarii pe an

Răsplata eșecurilor de sute de milioane de euro din sectorul asigurărilor: conducerea ASF primește 16 salarii pe an, scrie deputatul USR Claudiu Năsui. În declarația de avere pe 2022, care acoperă anul fiscal 2021, președintele ASF, Nicu Marcu, arată că a încasat indemnizații în valoare totală, pe întregul an, de 748.324 de lei. Asta înseamnă că el a câștigat, în medie, 65.000 lei/lună, adică circa 13.000 de euro/lună. Citește și: Cine conduce ASF, instituția care trebuia să prevină dezastrul Euroins: Nicu Marcu, a absolvit facultatea la 29 de ani, ex-contabil la Ocolul Calafat. Trei ani în Parlament, a vorbit o dată Conducerea ASF primește 16 salarii pe an Plăţile doar pentru falimentul City Insurance au ajuns la 603 mil. lei din total, scria, la 18 ianuarie 2023, Ziarul Financiar. Bani au fost scoși din Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA). „Conducerea ASF primește 16 salarii pe an. Un salariu în plus de Paște, încă unul de Crăciun, încă unul înainte de vacanța mare și încă un bonus de performanță de un salariu. Asta cu salarii între 13 și 15 mii de euro net pe lună”, a scris Năsui, pe Twitter. Conducerea ASF primește 16 salarii pe an. Un salariu în plus de Paște, încă unul de Crăciun, încă unul înainte de vacanța mare și încă un bonus de performanță de un salariu.Asta cu salarii între 13 și 15 mii de euro net pe lună.#RomaniaNuESaracaESaracita— Claudiu Nasui (@ClaudiuNasui) March 17, 2023 Ovidiu Wlassopol, membru neexecutiv al ASF, un fost jurnalist de la Pro TV care a fost căsătorit cu Lia Olguța Vasilescu, a câștigat, în anul fiscal 2021, 368.000 de lei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Elena Dascălu, prim-vicepreședinte al ASF și fostă consilieră a lui Mihai Tudose, a câștigat 713.000 lei, în 2021, de la ASF. Ea are și o pensie de peste 140.000 de lei. Foto: Facebook Salariile angajaților ASF au fost secretizate, în condițiile în care Mirabela Moise, soția șefului ANI - instituție care ar trebui să asigure transparența declarațiilor de avere - este consiliera șefului ASF. Referitor la City Insurance, DIICOT a precizat, către Financial Intelligence: “Facem precizarea că pe rolul DIICOT – Structura Centrală sunt în lucru două dosare având ca obiect comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune , fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic și bancrută frauduloasă, urmărirea penală nefiind finalizată până în prezent (etapa in rem)”.

Nicu Marcu, președintele ASF, a absolvit facultatea la 29 de ani
Economie

Nicu Marcu a absolvit facultatea la 29 de ani

Cine conduce ASF, instituția care trebuia să prevină dezastrul Euroins, mai ales după prăbușirea spectaculoasă a unui alt asigurator City Insurance: Nicu Marcu, personaj care a absolvit Facultatea de Economie la Craiova la 29 de ani. Nu se știe ce a făcut de la 18 ani, când ar fi absolvit liceul - nu se știe ce liceu, informația nu apare in multiplele biografii publice - și 24 de ani, când a intrat la facultate. La conducerea ASF a ajuns cu susținerea politică a PSD. Nicu Marcu, președintele ASF, a încasat din această funcție un salariu de 748.324 lei în anul 2021, în creștere față de 391.563 cât încasase în anul 2020, potrivit declarației de avere. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Nicu Marcu a absolvit facultatea la 29 de ani După facultate, ani întregi a fost contabil de ocol silvic, la Calafat, printre altele. Din 2003, cariera sa a explodat: a fost director economic al Romsilva, în guvernarea Năstase, iar în guvernarea Tăriceanu a ajuns, din august 2007 în aprilie 2009 (când Boc ajunsese premier) secretar general al ANAF. Potrivit unui CV publicat de Ziarul Financiar, din 2004 în 2007 a fost „Consilier Tehnico-Economic, Compania Naţională Loteria Română, 2006 – 2007”. În 2012, Marcu a fost ales deputat, pe listele PNL/ USL. A luat cuvântul o singură dată, la depunerea jurământului. În 2014, când Klaus Iohannis a fost ales președinte, părăsit PNL și a ajuns în grupul conservator, controlat politic de Dan Voiculescu. În 2015, cu susținerea ALDE - formațiunea lui Călin Popescu Tăriceanu - a ajuns la Curtea de Conturi. Marcu a fost coordonator de doctorat, la Școala Doctorală a Academiei Române. Biografia sa de pe site-ul Camerei Deputaților consemnează faptul că este “Membru în Comitetul consultativ al Revistei Metalurgia International“ sau “Membru în Comitetul de Redacție pentru ”Revista Tinerilor Economisti (The Young Economists Journal)”, Craiova“. Citește și: Un caz șocant pentru politicienii români: după zece ani în politică, Maia Sandu a rămas fără economii de 160.000 de dolari, bani strânși când lucra la Banca Mondială

Polițele RCA se vor scumpi masiv (sursa: Facebook/Euroins Romania)
Economie

Polițele RCA se vor scumpi masiv

Polițele RCA se vor scumpi masiv. Haos pe piața asigurărilor din România, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a retragă autorizația companiei de asigurări Euroins. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Astfel, compania urmează să intre în insolvență. Decizia îi va afecta pe cei 2,8 milioane de români care au polițe de Răspundere Civilă Auto încheiate cu Euroins. Polițele RCA se vor scumpi masiv Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să ridice autorizația companiei Euroins, potrivit ziarului Libertatea. Surse din cadrul ASF au declarat pentru Defapt.ro că procedura în astfel de cazuri prevede că decizia luată de ASF trebuie să fie comunicată prima dată companiei Euroins. Ulterior va fi făcută publică. Decizia de retragere a autorizației Euroins are un impact devastator asupra șoferilor și a companiilor de transport pentru că ar putea duce la scumpirea asigurărilor. În acest sens, spun sursele consultate de către Defapt.ro, urmează să fie plafonat prețul polițelor RCA pentru o anumită perioadă de timp. Încă nu s-a decis la ce valoare vor fi plafonate asigurările obligatorii și nici pe ce perioadă. O măsură similară a mai fost luată în anul 2016, atunci când prețurile au fost plafonate pentru o perioadă de șase luni. Companiile de asigurări Groupama, Allianz-Țiriac Asigurări, Asirom, Generali, Omniasig, Uniqa și Grawe au dat Guvernul în judecată pentru că au fost forțate să vândă polițe RCA la niște prime stabilite în mod arbitrar și care au condus la falimentul unor societăți de asigurări. În data de 19 iulie 2018, Comisia Europeană a decis în urma neregulilor de piața RCA să inițieze procedura de infringement împotriva României. Marcel Ciolacu: "Este posibil să fie un faliment anunțat!" Marcel Ciolacu, liderul PSD, a fost întrebat în urmă cu opt zile despre scumpirea asigurărilor auto obligatorii. Dar el a vorbit despre un faliment pe piața asigurărilor. "Ştiţi foarte bine că este posibil să fie un faliment anunţat. Sunt ferm convins că guvernul va interveni, aşa cum a mai făcut odată", a răspuns Marcel Ciolacu. Premoniția lui Ciolacu, întâmplătoare sau nu, a atras critici din partea Alinei Gorghiu, președintele interimar al Senatului. "Nu comentez declaraţiile preşedintelui PSD, dar cred că în România e destul de sensibil să te joci cu termeni de genul faliment sau insolvenţă, dat fiind istoricul recent de pe piaţa asigurărilor. Cred că aceste teme, atunci când ieşi cu ele şi eşti un om politic foarte sus pus, trebuie să vii cu argumente atunci când emiţi sau vorbeşti de un subiect atât de grav. PNL aşteaptă toate informaţiile corecte să găsim soluiţii, fără să alertăm pe nimeni şi fără să discutăm în cheie populistă vreun subiect", a declarat Alina Gorghiu. Nicolae Ciucă: "La nivelul ASF trebuie găsite soluțiile" Piața asigurărilor din România s-a inflamat în urma declarațiilor făcute de politiceni. Nicolae Ciucă, premierul României, a anunțat cu o zi înainte de a fi retrasă autorizația companiei Euroins că o decizie de intrare în insolvență ar afecta foarte mulți oameni și companii de transport. Citește și: „Comportamentul agresiv a fost intenționat”, a spus șeful Statului Major al SUA despre piloții ruși care au avariat o dronă americană. Lavrov, arogant: Am impus restricții în Marea Neagră "Concluziile sunt că Euroins are o cotă de piață destul de consistentă și la nivelul ASF trebuie găsite soluțiile ca acea cotă de piață, dacă într-adevăr intră în insolvență, să poată fi preluată pentru că e vorba de foarte mulți oameni și companii de transport care vor fi afectate. Plafonarea prețurilor RCA este o ipoteză care este în analiză, doar că această plafonare poate să se întâmple pe o perioadă determinata de timp, pe care o vor stabili experții", a declarat premierul Nicolae Ciucă. Compania Euroins, parte a grupului bulgar Eurohold, avea la finalul anului 2022 în jur de 2,8 milioane de poliție RCA vândute în România.

Cine este șeful ANI, care l-a acuzat pe Nicușor Dan de incompatibilitate Foto: captură video/ G4Media
Eveniment

Cine șeful ANI, acuzat Nicușor Dan incompatibilitate

Cine este șeful ANI, care l-a acuzat pe Nicușor Dan de incompatibilitate și fapte penale: Florin Moise, ales de Senat, în iunie 2021, în funcția de președinte al acestei instituții, este fiu de primar PSD și deținător al unei impresionante averi, acumulate din moșteniri și salariul de bugetar. Cine este șeful ANI, care l-a acuzat pe Nicușor Dan de incompatibilitate La scurt timp după ce Florin Moise a ajuns președintele ANI, soția sa a plecat din această instituție, unde era consilier, și a ajuns la ASF, consiliera președintelui autorității, Nicu Marcu. Din 2019, salariile angajaților ASF nu mai sunt publice - nu este clar din ce motiv - așa că veniturile soției lui Moise nu apar în declarația de avere din 2022. Însă Bursa estimează că salariul ei se va dubla, adică de la circa 4.000 lei/lună, primiți de la ANI, va ajunge la 8.000 lei/lună. Tatăl lui Florin Moise, Ștefan Moise, a fost primar PSD al comunei Tufești din Brăila timp de 28 ani și s-a retras în 2020 din motive de sănătate. El era președintele județean a asociației comunelor. Însă, dacă tatăl, fostul primar, are o avere modestă, fiul - bugetar, ca și tatăl său - are o avere impresionantă: deține două case în Vrancea (moștenire) și un apartament în București, două mașini, dintre care un BMW X1, și datorii de 590.000. La acestea se adaugă uriașe suprafețe de teren: circa 13 hectare de teren agricol cumpărat - în 2013, când era consilier la ANI - majoritatea între 2012 și 2014, când era consilier la ANI - sau moștenit, plus câteva sute de metri pătrați de teren în intravilan. Interesant este că, potrivit declarației de avere, șeful ANI nu ar avea în conturile bancare, în total, mai mult de 5.000 de euro: rubrica este complet goală. Salariul său a fost, în 2021, în medie, de 12.500 de lei/lună. Datoriile sale la trei bănci însumează aproape 600.000 de lei. În 2021, Newsweek România scria că, de fapt, Florin Moise a fost „asistent de cabinet al primului președinte al ANI, Cătălin Macovei, calitate în care avea sarcini precum curier, șofer, asistent de secretară. A devenit ulterior consilier și, apoi, inspector de integritate”. Fostul șef al lui Moise, amicul lui Chirieac și Roșca Stănescu Cătălin Macovei, la cabinetul căruia Moise a avut prima sa slujbă, a fost înregistrat, în 2009, în timp ce discuta cu Bogdan Chirieac. În această discuție, Chirieac îi transmitea lui Macovei că Sorin Roșca Stănescu i-ar fi cerut să „avanseze” în dosarele Berceanu și Videanu. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a fost acuzat, joi, de Agenția Națională de Integritate (ANI) că s-a aflat într-o situație de incompatibilitate prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB). Citește și: Nicușor Dan, acuzat de ANI că s-ar fi aflat în incompatibilitate. Primarul respinge acuzațiile și cere ANI să prezinte presei întregul dosar administrativ Însă edilul-șef a arătat că nu a ocupat funcția de director și nu a fost retribuit.

Țuțu, șeful Romarm, avea o interdicție de 5 ani de la ASF Foto: Inquam/ George Călin
Eveniment

Țuțu, șeful Romarm, avea interdicție de 5 ani de la ASF

Gabriel Țuțu, șeful Romarm, avea o interdicție de 5 ani de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și nu putea vinde nici măcar o poliță de asigurare, dar a fost pus să conducă industria de armament a României, scrie Libertatea. Țuțu, șeful Romarm, avea o interdicție de 5 ani de la ASF Procurorii DNA vor solicita Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, în dosarul legat de achiziţii de măşti de protecţie neconforme pentru Ministerul Apărării. Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Alexandru Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie. Potrivit Libertatea, printr-o firmă de consultanță, exact ca în cazul anchetat de procurorii DNA, Țuțu a fost implicat în falimentul societății de asigurări Forte. „ASF a constatat în 2016 că există «îndoieli rezonabile referitoare la capacitatea și probitatea morală a domnului Țuțu Gabriel de a-și exercita atribuțiile corespunzătoare funcției» și i-a interzis ca, vreme de cinci ani, să facă parte din conducerea unei societăți de asigurări. Exact pe perioada restricției, el a fost numit director general al ROMARM, care înglobează 15 uzine, fabrici și un institut de cercetări, de importanță strategică”, scrie Libertatea. În decizia ASF cu numărul 1.359 din 7 iulie 2016 s-a hotărât că Țuțu e amendat cu 50.000 de lei și are interdicție de a ocupa orice funcție care necesită aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru o perioadă de 5 ani de la comunicarea deciziei de sancţionare. Țuțu nu pare să fi atacat în instanță această decizie. Citește și: EXCLUSIV Profitul afacerilor lui Pițurcă jr a crescut de 85 de ori în pandemie. Cifra de afaceri: de la 500.000 de lei, la 18 milioane. Pentru acele afaceri, Pițurcii, reținuți de DNA

Tractoristul PSD Paul Stănescu și-a pus fratele șef Foto: News.ro
Politică

Tractoristul Paul Stănescu pus fratele șef

Tractoristul PSD Paul Stănescu și-a pus fratele șef peste 1,2 miliarde de euro: Alexandru Stănescu a câștigat, prin concurs, postul de director general al Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest ”Oltenia”. Agenția gestionează fonduri europene de 1,2 miliarde de euro. Paul Stănescu este secretar general al PSD și, din această poziție, controlează de facto fondurile uriașe primite de acest partid de la buget, adică circa 11 milioane de lei pe lună. Din această sumă, majoritatea pleacă spre presă. ADR Sud-Vest Oltenia este un ONG înființat și controlat de baronii locali din județele din regiune – Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea. Tractoristul PSD Paul Stănescu și-a pus fratele șef Paul Stănescu a absolvit la fără frecvență facultatea de agronomie din Craiova, perioadă în care a muncit ca tractorist. El este cel care l-ar fi adus pe Darius Vâlcov în PSD și i l-a prezentat lui Liviu Dragnea. Alexandru Stănescu, care a absolvit una din cele mai slabe facultăți ale Politehnicii București, Mașini Agricole, nu are nici o experiență în gestionarea fondurilor europene. În decembrie 2021, el a fost numit în conducerea ANRE, dar, după un puternic scandal public, el a demisionat din această instituție în martie 2022. „Domnul Stănescu a fost parlamentar timp de două mandate, preşedinte de comisie şi eu spun că are nişte calităţi şi puteţi întreba de activitatea dânsului”, a spus despre el Marcel Ciolacu, în decembrie 2021, explicând de ce PSD îl susține pentru conducerea ANRE. Citește și: Cine răspunde de calitatea spitalelor și acreditarea unităților spitalicești? Jurnalist produs de Spiru Haret, ex-subordonat al lui Vâlcov, șeful ANMCS Foto: Facebook Marcel Ciolacu Oameni tractoristului, cuib la ASF Gruparea Paul Stănescu - Gabriela Firea și-a impus, discret, mai mulți oameni în aparatul bugetar. Robert Marius Modan, soțul fetei lui Paul Stănescu, a fost adus în ASF prin delegare și nu prin concurs. El ar avea un salariu de 4.000 de euro.Plasarea lui Modan la ASF a fost posibilă pentru că Nicu Marcu, șeful acestei instituții, este extrem de apropiat de Paul StănescuUn jurnalist produs de celebra universitate privată Spiru Haret, ex-subordonat al lui Vâlcov, Valentin-Florin Ciocan, a fost plasat, în martie 2022, în fruntea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). La momentul numirii sale, prin decizie a premierului Ciucă, presa nu l-a asociat cu nici un partid aflat la guvernare, însă el a fost propulsat de gruparea PSD din Olt, condusă de tot mai influentul Paul Stănescu.Gheorghe Cârciu, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a primit acest post tot cu ajutorul lui Stănescu. Cârciu, care a absolvit în 2021 Facultatea de Științe Economice la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj, la exact 30 de ani de la terminarea liceului, este supranumit „ospătarul lui Stănescu”. Însă, în vară, el nu a reușit să-și impună omul la ministerul Agriculturii, Ciolacu reușind să-l aducă, în locul lui Adrain Chesnoiu, pe Petre Daea. În PSD, Paul Stănescu face echipă cu Gabriela Firea și este într-o relativă opoziție la președintele partidului, Marcel Ciolacu. Firea a afirmat că, în 2016, Paul Stănescu a propus ca PSD să-i susțină candidatura la primăria Capitalei.

Alexander Adamescu, amenzi ASF pentru țepe (sursa: Pro TV)
Eveniment

Alexander Adamescu, amenzi ASF pentru țepe

Alexander Adamescu, amenzi ASF pentru țepe. Fugarul Alexander Adamescu și administratorul său, Bogdan Antonescu, au fost amendați de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru că nu au informat corespunzător investitorii de la Unirea Shopping Center, respectiv pe cei de la Compania Hotelieră Intercontinental. Pe numele lui Alexander Adamescu a fost emis un mandat de arestare internațional la cererea Direcției Naționale Anticorupție. Autoritățile române așteaptă ca Adamescu jr să fie extrădat din Marea Britanie, acolo unde a contestat și pierdut procesul de extrădare. Alexander Adamescu, amenzi ASF pentru țepe Autoritatea de Supraveghere Financiară l-a amendat cu suma de 23.900 de lei pe Alexander Adamescu pentru că, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Unirea Shopping Center, nu a respectat obligațiile "de informare corespunzătoare a investitorilor în ceea ce privește litigiile în care este implicată societatea". Alexander Adamescu, în calitate de președinte al Companiei Hoteliere Intercontinental, a mai fost amendat cu 25.000 de lei pentru că nu respectat drepturile "acționarilor în ceea ce privește întocmirea unui raport de audit suplimentar". Citește și: Blindatele Piranha V, contractate fără licitație și plătite în avans, au fost livrate României în bătaie de joc: doar 50% au venit. Potul: 900 de milioane de euro Totodată, a fost amendat cu suma de 4.500 de lei și Bogdan Antonescu, membru în Consiliul de Administrație de la Intercontinental și administratorul preferat al lui Adamescu jr, pentru nerespectarea obligațiilor de informare corespunzătoare a investitorilor în ceea ce privește modificările intervenite în structura de conducere a societății. Țepe date inclusiv jurnaliștilor de la RL Astfel, Alexander Adamescu trebuie să plătească în total nu mai puțin de 48.900 de lei (în jur de 10.000 de euro). Bogdan Antonescu a declarat, la solicitarea Defapt.ro, că amenda primită este legată de faptul că nu a fost anunțată demisia directorul general de la Intercontinental. "Eu am făcut un punct de vedere pentru nu sunt de acord cu chestia asta. În primul rând, Intercontinental avea managementul și era treaba lor să numească directorul general. Directorul general nu este trecut la Registrul Comerțului. Este un abuz 100% din partea ASF", a spus Antonescu. Milionarul Alexander Adamescu și administratorul său, Bogdan Antonescu, au responsabilitatea de a plăti salarii restante mai multor jurnaliști care și-au dat demisia de la cotidianul România Liberă la finalul lui 2017. Salariile restante nu au fost achitate nici până în prezent. Întrebat de ce nu se plătesc salariile restante, Bogdan Antonescu a făcut pe niznaiul: "Din câte știu, s-au plătit salariile restante ale jurnaliștilor. Nu știu, nu am mai verificat. Nu știam că mai sunt restanțe". Când va fi extrădat Alexander Adamescu din Marea Britanie? Înalta Curte de Casație și Justiție din România a decis definitiv arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu în data de 26 mai 2016. El este acuzat de Direcția Națională Anticorupție că, împreună cu tatăl său, Dan Adamescu, decedat între timp, ar fi dat mită 15.000 de euro şi 23.000 de lei judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţii favorabile în dosare de insolvenţă. Alexander Adamescu s-a refugiat la Londra pentru a scăpa de acuzațiile din România. El a încercat să scape de extrădarea în România sub pretextul că îi sunt încălcate drepturile și că este victima unui proces politic. Curtea Supremă a Regatului Unit a menținut decizia instanței inferioare, din aprilie 2018, potrivit căreia Alexander Adamescu poate fi extrădat în România, unde este acuzat de dare de mită. "Alexander Adamescu este localizat în Marea Britanie. Căile de atac formulate de Adamescu au fost epuizate și respinse, există hotărâre definitivă de predare a acestuia către România. Predarea va putea avea loc în momentul în care autoritățile britanice vor comunica această informație", a transmis Ministerul Justiției din România.

Nicu Marcu, președintele ASF (sursa: zf.ro)
Politică

Președintele ASF ar putea fi convocat la Parlament

Președintele ASF ar putea fi convocat la Parlament din cauza polițelor auto. Liberalii vor solicita audierea în Parlament a preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Nicu Marcu, pe tema preţurilor la poliţele RCA, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, după şedinţa Biroului Executiv al partidului. Citește și: Firea a găsit ceva de făcut la Ministerul Familiei: exploatează drama familiei de români din Danemarca – părinții, arestați; bebelușul, în spital"Cea de-a doua concluzie a şedinţei noastre de astăzi ţine de o problemă a sistemului de asigurări, problemă generată poate şi de falimentul unei mari companii de asigurări anul trecut şi soluţiile pe care ni le dorim în acest moment ţin, pe de-o parte, de stoparea creşterii preţurilor poliţelor RCA, iar, pe de altă parte, de anumite măsuri pe care ni le dorim a fi adoptate pentru a preîntâmpina anumite posibile practici similare a celor care, din păcate, au dus la falimentul acestei mari companii şi la generarea tuturor problemelor ulterioare", a precizat Stroe. Președintele ASF ar putea fi convocat la Parlament El a informat că PNL va solicita audierea preşedintelui ASF într-o şedinţă comună a Comisiilor de buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Citește și: Înregistrări din ședința conducerii USR: Cioloș a amenințat cu demisia"Trebuie să ne asigurăm că nu poate fi vorba de o anumită lipsă de acţiune ca în cazul crizei din zona energiei şi, pe de altă parte, trebuie să ne asigurăm că în momentul de faţă ASF studiază şi vine cu propuneri concrete privind stabilizarea preţurilor asigurărilor în România. Afectaţi sunt deopotrivă atât proprietarii de maşini şi vehicule, cât şi transportatorii", a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.Întrebat dacă s-ar impune o demitere sau o demisie a preşedintelui ASF, el a afirmat: "Concluzii şi decizii putem să tragem după ce avem aceste audieri în Parlament. Parlamentul este autoritatea care exercită control parlamentar asupra activităţii ASF, nu putem de la bun început ieşi cu astfel de solicitări, cum la fel probabil că şi în plan public, nu numai în plan politic vom avea măsuri clare şi bine definite din partea ASF".

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră