duminică 15 martie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: antena 3

131 articole
Politică

Trei asemănări între Piedone și Oprescu

Trei asemănări între ex-primarii Piedone-Popescu și Sorin Oprescu. Ambii au jucat rol de independenți, dar au fost susținuți, de facto, de grupări transpartinice din PSD și din zona de influență politică a lui Dan Voiculescu. Piedone Popescu era, formal, în partidul lui Dan Voiculescu, dar a evitat o asociere evidentă. În 2011, PNL-ul condus de Crin Antonescu s-a alăturat formal celor care-i susțineau pe Piedone și pe Oprescu, deși amiciția era mai veche. Ambii au fost supramediatizați de către Antena 3, care i-a promovat. Ambii au ajuns la pușcărie, dar, acum, nimeni nu-și asumă faptul că a promovat niște infractori. Sorin Oprescu a fost condamnat, azi, la zece ani și opt luni de pușcărie, dar se pare că a fugit din țară. Piedone-Popescu a primit patru ani, în dosarul Colectiv, dar a ajuns la pușcărie, după ce, acum câteva zile, DNA l-a dat jos din avionul spre Munchen. Trei asemănări între Piedone și Oprescu Atât Piedone-Popescu, cât și Sorin Oprescu, și-au început carierele politice în PSD. Ambii au fost aleși primari în 2008. Sorin Oprescu a candidat independent, dar Ion Iliescu și-a declarat public susținerea pentru el. Șeful său de campanie din 2008, Victor Dumitriu, provenea din PSD - acesta a ajuns, în 2021, consilier al premierului PNL Florin Cîțu. Tot în 2021, el a ajuns în structurile de conducere ale Transelectrica și Opcom. Piedone-Popescu a candidat la primăria Sectorului 4 cu susținerea Partidului Conservator, formațiunea lui Dan Voiculescu, dar n-ar fi fost ales dacă patronul Antenei 3 nu-i asigura, subteran, sprijinul PSD. Între 2008 și 2015, de facto, cei doi nu au avut parte de opoziție. Au fost dați jos de DNA în 2015, Oprescu fiind prins că a luat mită, iar Piedone-Popescu a fost acuzat de drama de la Colectiv. În 2012, ambii au luat un nou mandat cu susținerea publică a USL, care nici măcar nu s-a mai prefăcut că are candidați proprii. În această perioadă, Antena 3 i-a mediatizat în exces și nu i-a criticat mai niciodată. De altfel, când Dan Voiculescu a ieșit de la pușcărie, în 2017, i-a mulțumit public lui Oprescu: „Mulțumesc doamnei doctor Petrescu de la Pușcăria Rahova și lui Sorin Oprescu. Doamna doctor aproape m-a obligat să vin la spital, iar dl. Oprescu a reușit printr-un cocktail de No-Spa să mă liniștească câteva zile. Am avut un fel de preinfarct dar pe intestin”. Piedone-Popescu a revenit însă, în 2020, tot cu sprijinul lui Dan Voiculescu. Deși se putea bănui că va fi condamnat, el a fost ales primar - de data aceasta în Sectorul V. PSD l-a susținut, după alegerea sa. Piedone-Popescu s-a întâlnit cu Marcel Ciolacu, care i-a pus băiatul pe listele de deputați, acesta fiind ales în circumscripția Suceava. Consilierii PSD din Sectorul V au votat proiectele lui Piedone-Popescu. Citește și: Atacuri în valuri ale miniștrilor împotriva PNRR. Budăi (PSD): Prevederile sărăcesc pensionarii. Burduja (PNL): Unele ţinte sunt greu de înţeles. România – zero obiective atinse

Trei asemănări între ex-primarii Piedone-Popescu și Sorin Oprescu Foto: captură video
Dosarul "Colectiv" a ajuns la final Foto: Facebook Popescu Piedone
Politică

Cine-l susține pe penalul Popescu Piedone

Cine-l susține pe penalul Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, care azi a fost reținut de DNA pe Aeroportul Otopeni: președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că îl „cunoaște de mult timp”. Consilierii PSD din consiliul Sectorului 5 votează proiectele propuse de Piedone Popescu. Fiul lui Piedone Popescu a fost ales deputat pe listele formațiunii conduse de Marcel Ciolacu. Piedone Popescu pleca, azi, în Germania, cu câteva zile înainte de sentința în dosarul Colectiv. Însă DNA l-a ridicat de pe aeroportul Otopeni, pentru a-l aduce la audieri într-un alt dosar. Cine-l susține pe penalul Popescu Piedone În octombrie 2020, Piedone Popescu a fost la sediul PSD și a discutat cu Marcel Ciolacu. „Ne cunoaştem de mult timp şi am avut o discuţie telefonică şi ne-am văzut", a spus liderul PSD. La scurt timp după această întrevedere, fiul lui Piedone Popescu a fost plasat pe listele PSD de candidați pentru Camera Deputaților, la Suceava - cu care nu avea nici o legătură. Oficial, atât primarul, cât și fiul său, deputat, fac parte din partidul lui Dan Voiculescu, PPU-SL. Antena 3, postul controlat de Dan Voiculescu, l-a mediatizat puternic pe primarul Sectorului 5. Iată câteva din titlurile de pe site-ul acestui post: „Viaţă nouă pentru o familie cu cinci copii din Sectorul 5 | Primarul umanist Cristian Popescu Piedone: "Maica Domnului este cu voi"„Cristian Popescu Piedone, mesaj tranşant pentru poliţiştii care amendează bătrănii în pieţe: "Nu bunicii cu palmele tăbăcite de sapă și de brazde sunt infractorii! Punem tarabe gratuite şi îi ajutăm să vândă"„Soluția găsită de Piedone pentru familiile lăsate în frig din Sectorul 5: ”Alungăm frigul! Readucem zâmbetele furate de dezvoltatorul mincinos”„Cristian Popescu Piedone, mesaj pentru Nicuşor Dan: "M-am săturat de aroganţa, de letargia dvs. Lasaţi-mă să mă ocup de comunitatea care m-a ales" Pe de altă parte, în iunie 2021, Piedone Popescu s-a implicat în susținerea candidatului PNL la primăria orașului Bragadiru. Candidatul PNL la primăria Bragadiru, omul de afaceri Gabriel Lupulescu, a postat pe contul său de Facebook o filmare în care primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, anunță că îl sprijină. Lupulescu a câștigat alegerile. Deputatul PSD Florea, ex-primar la Sectorul 5, audiat la DNA Daniel Florea, fost primar al Sectorului 5, a fost chemat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiat în acelaşi dosar în care este vizat şi actualul primar Cristian Popescu Piedone. Și Florea este deputat PSD. Potrivit unor surse, procurorii DNA fac cercetări într-un dosar de abuz în serviciu în legătură cu un contract pentru salubrizare. Curtea de Apel Bucureşti urmează să pronunțe pe data de 3 mai sentința definitivă în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane. Citește și: Statele Unite îi dau lovitura finală lui Putin: 20 de miliarde de dolari, sprijin pentru Ucraina în armament și muniție. Alte 13 miliarde, asistență economică și umanitară

Panica indusă de Antena 3 și RTV în emisiuni, despre război si prețul benzinei. Sursă imagine: Inquam Photos - Octav Ganea
Eveniment

Antena3 și RomâniaTV au indus panica de la benzinării

Antena3 și RomâniaTV au indus și stimulat panica de la benzinării. Antena 3 a vorbit despre „fricile” românilor, fără să încerce să le dezamorseze, prezentând „efectele războiului”. La RTV, Victor Ciutacu a sugerat că „s-a insistat” (fără să explice cine a insistat) că „sunt plăsmuiri” cozile, inducând ideea că de fapt manipularea este că nu sunt cozi, nu că aceste cozi au apărut tocmai din cauza panicii induse de manipulare. Citește și: Șoșoacă și Flux 24 rostogolesc ultima minciună a Kremlinului: „Scandalul laboratoarelor biologice secrete din Ucraina” Antena3 și RomâniaTV au indus și stimulat panica de la benzinării. Antena 3 a vorbit despre „efectele războiului” și a anunțat și al treilea pas: „cumpărarea de valută” Antena 3 a publicat, miercuri după-amiază, un text intitulat „Efectele războiului. Românii îşi fac stocuri de alimente”, tratat și la TV. În acest text, Antena 3 prezintă „cele mai mari temeri” ale românilor, fără să explice pe ce își bazează analiza. Pe burtieră, apare mesajul „Alertă națională! Noi recorduri la pompă. Cât s-a făcut benzina?”. Prezentatoarea citește un text în care susține că „românii și-au schimbat cele mai mari temeri foarte rapid”, fără să explice de unde are această informație și fără să încerce să demonteze aceste frici pe care susține că le are poporul român. Citește și: Ministrul Energiei: Avem suficiente stocuri de combustibil! Românii nu trebuie să intre în panică şi să stea la cozi Burtiera cu „alerta națională” privind „cât s-a făcut benzina” Ea spune despre „teama că războiul va ajunge în ţara noastră. Tocmai de aceea, mulţi dintre români au început să îşi facă provizii alimentare şi să umple rezervoarele maşinilor. Cu speranţa că alimente vor avea prin locuinţă, a treia prioritate ar fi cumpărarea de valută pentru a pleca din ţară. Şi cu documentele trebuie să fim în ordine, cred mulţi români, aşa că acum sunt cozi interminabile la paşapoarte. În unele oraşe, iodura de potasiu lipseşte din farmacii, deşi luată fără sfatul medicului, poate îmbolnăvi. Totuşi subiectul principal al acestor zile rămâne teama de armată. Trebuie sau nu să se ducă bărbaţii la război într-o posibilă situaţie de criză?”. Cum este prezentată panica oamenilor Antena 3 prezintă declarația unui bărbat cu provizii pentru că „cine știe ce urmează” În imaginile video, prezintă declarațiile a doi bărbați, dintre care unul care și-a pus și două bidoane cu benzină în portbagaj pentru că „cine știe ce urmează”. Cei doi oameni sunt lăsați să își exprime temerile fără contextualizare și fără ca vreun specialist să atragă atenția că este o panică nejustificată în prezent. Mai mult, psihologul invitat să vorbească la Antena 3 spune că „faptul că ne punem ordine în documente, că suntem mai atenți cu cheltuielile (...) ele pot fi într-o normalitate, atâta timp cât nu facem acest lucru”. Nici psihologul, nici prezentatoarea nu au făcut apel la calm, în imaginile video prezentate pe site-ul Antenei 3. Textul și înregistrarea, aici. La RTV, se vorbea despre „proteste” în benzinării. Ciutacu spunea că „s-a insistat că sunt plăsmuiri” cozile, ignorând panica creată La RTV, miercuri seară a fost prezentat un „document intern obținut de la un mare lanț de benzinării”, în care se susține că benzinarii se pregătesc de proteste și că aceștia trebuie să cheme poliția locală dacă oamenii devin agresivi. Din nou, nici un apel la calm. Dimpotrivă, se discută despre cum oamenii sunt tot mai nervoși că „se așează la coadă cu un preț și ies de la coadă cu alt preț”. Mai mult, discuția din platou, între Victor Ciutacu și invitații săi, începe de la abordarea că „s-a insistat că este o plăsmuire a mass-media” că sunt cozi în benzinării. Theodor Meleșcanu, invitat în emisiune, spune cum a trecut pe lângă o coadă kilometrică la o benzinărie. Totuși, nimeni nu a negat că erau cozi miercuri seară la benzinării, ci autoritățile au atras atenția că prețul de 11 lei pentru un litru de benzină, la o benzinărie din Beiuș, reprezintă o excepție. Pe rețelele de socializare, circulau informații că de joi prețul la benzină ar fi urmat să se dubleze, informație fără nici o sursă. Emisiunea, disponibilă aici. CNA a anunțat monitorizări ale emisiunilor difuzate miercuri. Un raport, însă, abia marțea viitoare Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, după panica de miercuri, că va monitoriza emisiunile ddifuzate miercuri de televiziunile de știri și generaliste referitoare la sucmpirea benzinei, conform Agerpres. Totuși, un raport ar urma să fie elaborat abia marțea viitoare. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că vor fi controlate toate companiile petroliere care funcţionează în România, iar ANAF, ANPC şi Consiliul Concurenţei au demarat verificările necesare şi se vor aplica sancţiuni "drastice" pentru cei care încalcă legea.

Antena 3: Nu zaietz, nu pogodi (sursa: kmkz.ro)
Eveniment

Antena 3: "Nu zaietz, nu pogodi"

Antena 3: "Nu zaietz, nu pogodi". "După jocurile video cu avioane doborâte, acum postul de televiziune s-a întors la genul cu care s-a afirmat: desenele animate", scrie publicația de umor kmkz.ro. Antena 3: "Nu zaietz, nu pogodi" Glumele au avut drept punct de plecare imagini difuzate de Antena 3 în emisiunea lui Mihai Gâdea. În acestea, se putea vedea un avion de vânătoare care face manevre de evitare pe un cer de noapte. De la sol, tir continuu. Avionul emitea, din când în când, niște mici jeturi galbene. În studio, se comenta savant că acele jeturi erau menite să devieze cumva tirul de artilerie. I s-a cerut părerea generalului Spânu, care încuviința. În cele din urmă, avionul a fost atins de tirul de artilerie și doborât. În urmă, se vedea parașuta pilotului, deschisă după catapultare. A urmat un dialog despre soarta pilotului, care „a aterizat în curtea unității militare ucrainene, deci…”. Așadar, avionul ar fi fost rusesc. Iar locul ar fi fost undeva la „Marea Azov”, după cum spunea Gâdea atunci când imaginile cu avionul în care se trăgea apăreau pe ecran. Doar că, a comentat Marian Godină pe Facebook, pilotul nu a pățit nimic: imaginile nu erau reale, ci dintr-un joc video. Citește și: VIDEO Gâdea, Radu Tudor și gen. Spânu (MApN) comentează la Antena 3 imagini dintr-un joc video crezând că sunt imagini reale din Ucraina cu un avion doborât

Antena 3, joc video despre Ucraina (sursa: Facebook/Marian Godina)
Eveniment

Antena 3, joc video despre Ucraina

Antena 3, joc video despre Ucraina. Penibil și impostură fără margini la Antena 3: în emisiunea lui Mihai Gâdea, în care se mai află și Radu Tudor, angajat al Antenei 3, dar și un general căruia i se spune Spânu (cel mai probabil, șeful Comunicării Ministerului Apărării, Constantin "Costi" Spânu), au fost difuzate imagini de război. Antena 3, joc video despre Ucraina În imagini apare un avion de vânătoare care face manevre de evitare pe un cer de noapte. De la sol, se trage tir continuu. Avionul emite, din când în când, niște mici jeturi galbene. În studio, se comentează savant că acele jeturi sunt menite să devieze cumva tirul de artilerie. I se cere părerea generalului Spânu, care încuviințează. În cele din urmă, avionul este atins de tirul de artilerie și doborât. În urmă, se vede parașuta pilotului, care se deschide după catapultare. Urmează un dialog despre soarta pilotului, care "a aterizat în curtea unității militare ucrainene, deci...". Așadar, avionul era rusesc. Iar locul era undeva la "Marea Azov", după cum spune Gâdea atunci când imaginile cu avionul în care se trage apar pe ecran. Doar că, comentează Marian Godină pe Facebook, pilotul nu a pățit nimic: imaginile nu sunt reale, ci dintr-un joc video.

Piperea, avalanșă de teorii conspiraționiste Foto: captură YouTube
Politică

Piperea, avalanșă de teorii conspiraționiste

Gheorghe Piperea, avocatul favorit al postului Antena 3, unde este frecvent invitat, și al PSD, lansează, pe Facebook, o avalanșă de teorii conspiraționiste. El explică, pe larg, că Vladimir Putin are doar rolul de a crea o diversiune pentru a distrage atenția de la conspirație. La fel ca și Putin, Trump ar face parte din „opoziția controlată”, scrie avocatul. Piperea, avalanșă de teorii conspiraționiste „Putin e parte din scenariu. El joacă rolul nebunului care dărâmă mesele palatinilor ca să distragă atenția de la conspirație. În timp ce Putin recunoaște pompos independența a două regiuni din Ucraina, pregătindu-se de misiuni de „apărare a păcii” în aceste teritorii (cam cum au făcut americanii în Kosovo și în Siria), Canada trece oficial la dictatură - Senatul acestei țări, cândva model de democrație și libertate, a votat o lege impusă de Trudeau care instituie un soi de stare de urgență marțială, în baza căreia protestatarii pentru libertate și susținătorii acestora vor fi zdrobiți economic și social, pentru a fi reduși la tăcere. Și chiar zdrobiți fizic, cu copitele de cai, așa cum s-a văzut la tv”, susține Piperea. Citește și: Lista completă a băncilor, companiilor și persoanelor din Rusia sancționate de SUA. Șeful FSB, fiul acestuia și adjunctul șefului de cabinet al lui Putin, pe lista neagră El reia o teorie conspiraționistă potrivit căreia premierul canadian Trudeau ar fi fiul lui Fidel Castro: „Așadar, în Canada nu mai este doar despre un mic dictator, presupus fiu nelegitim al lui Fidel Castro, ci despre un întreg establishment politic, votat de canadieni”, susține el Dispreț suveran față de președintele Rusiei Avocatul explică și care este scopul conspirației: resetarea omului normal. ”În plus, Forumul Economic Mondial de la Davos a lansat deja proiectul „creditului social” de tip chinezesc, care va permite urgent resetarea totalitară a omului normal și transformarea lumii vestice într-o dictatură digitală, imposibil de evitat pentru cei ce vor să trăiască sau care pretind că trăiesc în noua-normalitate”. La final, Piperea îi desființează pe Putin și Trump: „Nicio stimă pentru ei”! Gheorghe Piperea este frecvent invitat la Antena 3, fapt observabil din numeroasele știri cu el de pe site-ul postului. El este menționat în 239 de articole de pe acest site. Piperea a fost adesea asociat cu PSD. El a fost, de exemplu, avocatul lui Dan Tudorache și ar fi contribuit la redactarea ueni legi semnate de Daniel Zamfir.

Mircea Marian
Opinii

Ideile lui Câciu agent de influență al Chinei

De la ce pornim, cred că se știe deja. Domnul Câciu, ministru PSD al Finanțelor, a declamat: „În zona în care există o, să nu-i spun opulență, dar o preocupare prea intensă pentru a acumula proprietăți, aș vedea o taxare”. Două-trei mașini sau trei apartamente, cam de aici vrea să pornească domnul Câciu suprataxarea. Pentru context, să nu uităm cine este domnul Câciu: domnia sa a primit 5.000 de euro - atât a declarat...- ca să publice un articol în care ataca memorandumul România-SUA privind tehnologia 5G. Acest acord înseamnă, în esență, ca România să nu permită ca echipamentele Huawei să fie folosite pentru rețelele 5G. Nimic deosebit, întreaga lume liberă se desprinde de Huawei datorită riscurilor de securitate: aceste echipamente ar putea permite securității de la Beijing să aibă acces la un volum uriaș de informații. În totală opoziție cu eforturile statelor democratice, domnul Câciu și-a asumat - repet, pentru 5.000 de euro...- să facă reclamă Huawei și, implicit, intereselor Chinei comuniste. În alte state NATO un asemenea personaj nu era primit în Guvern nici la ministerul Familiei. În România, PSD l-a strecurat în CSAT. Ce vrea acum domnul Câciu, disperat că n-are bani și pentru pensiile speciale și pentru promisiunile populiste ale partidului său? Să jupoaie oamenii care, prin muncă cinstită, au acumulat niște bunuri. Întâmplător, am un prieten care are trei proprietăți: un corporatist bine plătit, dar nu excepțional, care a strâns bani din greu și a investit în două apartamente pe care le închiriază legal, cu plata tuturor taxelor. Pentru fiecare ban strâns a plătit taxe peste taxe, nici un leu n-a fost din zona gri sau neagră. Acum, domnul Câciu îl face de rușine - cică ar avea o preocupare “prea intensă pentru a acumula proprietăți“ - îl dă pe mâna poporului nervos și vrea să mai ia un rând de piele de pe el. Și zece case să fi avut, dacă le-a cumpărat prin munca lui cinstită, taxată, nu văd de ce ar fi nevoie să-l impozităm suplimentar. De altfel, ca să închei cu acest exemplu: prietenul meu a emigrat și mi-a rămas în minte că, la ultima întâlnire, mi-a spus “cel mai mult mă bucur că nu mai plătesc taxe la statul român“. Domnul Câciu are resurse de unde ar putea duce bani, dar n-are curaj să se ducă în acea zonă: sunt miliarde de lei de recuperat de la hoți, mă refer la prejudiciile stabilite de instanțe. Responsabil de recuperarea prejudiciilor este departmanetul de operațiuni speciale din cadrul ANAF. Se duce însă domnul Câciu după banii furați de Dan Voiculescu, când Antena 3 îl ține în brațe? Nu! Dimpotrivă, ANAF refuză să mai răspundă la întrebările privind stadiul recuperării prejudiciilor în dosare sensibile precum ICA, Relu Fenechiu, RAFO sau Dosarul Transferurilor. În plus, la ANAF există o direcție care verifica averile mari ale persoanelor fizice. Activitate ei este un mister, nu pare să fi ajuns să deranjeze vreun client PSD. Însă, potrivit informațiilor din zona Antenei 3, pe cine verifica, în 2021, această direcție? Pe Camelia Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu. Ca să tragem linie: ce vrea PSD-Câciu este un amestec între Coreea de Nord și regimurile de stânga, corupte și populiste, din America de Sud. Să fie jupuiți bogătașii, dar să nu ne atingem de clienții Partidului. Plus: să plafonăm prețurile! Cu aceste genii economice, care au terminat o universitate privată la 30 de ani sau și-au luat diploma la școala de miliție, o să ajungem ca-n Venezuala, să fim fericiți dacă găsim hârtie igienică.

Extremiștii și conspiraționiștii mediatizați la Antena 3 Foto: Captură video
Politică

Extremiștii și conspiraționiștii mediatizați la Antena 3

Extremiștii și conspiraționiștii mediatizați la Antena 3: în ultimele două săptămâni postul controlat de Dan Voiculescu le-a oferit acestora o platformă pentru a-și lansa mesajele. Moderatorii nu i-au deranjat cu întrebări critice, iar declarațiile lor au fost intens promovate pe site-ul postului, într-un mod favorabil. Extremiștii și conspiraționiștii mediatizați la Antena 3 De exemplu, George Simion a fost invitat la Sinteza Zilei la 24 ianuarie, când se aniversa unirea Moldovei cu Țara Românească. Era și ziua în care un cetățean din Iași l-a stropit cu cerneală. Simion și-a expus pe larg teoriile și, printre altele, a spus că-l va aduce pe Călin Georgescu în conducerea AUR. După exact 14 zile, Simion a revenit la Sinteza Zilei. Era ziua în care îl agresase pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, așa că și-a putut prezenta pe larg propria versiune a incidentului. “Asta îmi spunea ministrul Virgil Popescu: Hai, dă, loveşte-mă. Se aude în întregistrare dacă ascultăm atenţi. Nu am sărit niciodată calul, nu am făcut niciodată acel pas spre violenţă fizică, iar domnul Popescu, eu spunându-i că e hoţ, iar el spunându-mi că sunt prost...Noi suntem proşti de fapt, ne iau de proşti că plătim acele facturi“, a susținut Simion. Citește și: Cu ce l-a servit Putin pe Macron: cină cu șase feluri de mâncare și vinuri din podgorii rusești După încă o zi, Simion revine la Antena 3 și relatează cât plătește mama sa pentru factura la energie. Mugur Ciuvică, prezent în platou și de obicei agresiv cu invitații, o compătimește pe mama liderului AUR. Georgescu, “salvatorul României“ Duminică, 6 februarie, în prime-time este invitat Dan Puric, care-și spune teoriile conspiraționiste. Iată câteva din titlurile de pe site-ul Antenei 3: Dan Puric, despre spionarea omenirii prin inteligenţa artificială: "România este între monştrii. Este ecoul unui comunism întârziat"Dan Puric: "S-a vrut depresia. Sistemul nervos să fie distrus. A fost o ocazie bună să insulte acest popor" Ambele articole erau marcate cu supratitlul “Exclusiv“. Îns sfârșit, la 31 ianuarie, a fost intervievat Călin Georgescu. El a beneficiat de întrebări precum: “Dimineața când vă priviți în oglindă, știind că mii de oameni vă socotesc omul salvator al României, vă apasă responsabilitatea asta?“ sau “Nu vă temeți că vă izolați când le spuneți eroi legionarilor, lui Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu?“.

Nicușor Dan, replică dură pentru Antena 3 Foto: Captură video
Eveniment

Nicușor Dan, replică dură pentru Antena 3

Nicușor Dan, replică dură pentru Antena 3: primarul Capitalei a ieșit din obișnuita sa prudență și a răspuns atacurilor postului controlat de Dan Voiculescu. Primarul Capitalei a făcut apel la CNA să ia act de minciunile difuzate de Antena 3 și a invitat CNN să nu se mai asocieze cu trustul lui Voiculescu. El a oferit exemple concrete legate de minciunile Antenei 3. Nicușor Dan a susținut că scopul postului este să o readucă pe Gabriela Firea în funcția de primar al Capitalei. Nicușor Dan, replică dură pentru Antena 3 Iată postarea integrală a primarului Capitalei: „Pentru că minciunile devin din ce în ce mai dese, iar neobrăzarea din ce în ce mai mare, vreau să explic din nou bucureștenilor și CNA ce înseamnă știrile false Antena 3 și de ce ele continuă să apară. Să luăm doar ziua de azi. Despre Matei Damian, director executiv al Direcției Urbanism din primărie, Antena 3 a spus azi, la ora 12.17, că ar fi audiat „în aceste momente” la DNA. Minciună. La ora respectivă, Matei Damian era în sediul PMB și lucra la niște documentații, nu era la DNA. Am verificat personal. (Trecem peste altă minciună, voită sau nu, că Matei Damian ar fi „arhitectul Primăriei Generale”. Nu e. Arhitectul șef al Primăriei Capitalei se numește Adrian Bold). Despre Diana Punga, administratorul public al Capitalei, Antena 3 a afirmat, în același material în care a livrat minciuna de mai sus, că și-ar fi dat azi demisia din funcție. Din nou – Minciună. Diana Punga lucrează în continuare, nu a depus nicio demisie. (Trecem iar peste minciuna că ea ar fi în același timp și unul dintre consilierii mei personali). Să nu credeți că Antena 3 minte din obișnuință sau din plictiseală în legătură cu ceea ce se întâmplă la Primăria Capitalei sau cu angajații primăriei. Nu. Minciuna și manipularea au un scop clar: Antena 3 își dorește să mă demoleze mediatic, în speranța că asta o va ajuta pe Firea să ajungă din nou primar. Mai mult, pentru asta atacă angajați din PMB, încercând să-i demoralizeze indirect pe toți oamenii din primărie care încearcă să facă ceva pentru București. Eu am încredere în echipa mea și îi voi susține fără rezerve în fața acestor presiuni josnice. Firea, înveninată de pierderea alegerilor Vorbim, de altfel, de același post TV care a mințit isteric despre mine luni în șir, în vara și toamna lui 2020, doar-doar va reuși s-o mențină primar general pe Gabriela Firea. N-a reușit și asta îi enervează în continuare, după cum și pe G. Firea o enervează și o înveninează în continuare pierderea acelor alegeri. Nu știe să piardă, cum nu știe să câștige respectul oamenilor, cinstit. Citește și: PNL a umplut guvernul cu sute de sinecuri. Peste 1.800 de angajări în doi ani, peste o sută în ultimele luni Aviz către CNN Tuturor bucureștenilor de bună-credință, indiferent dacă mă susțineți sau nu, vă spun doar un lucru: nu credeți nicio iotă din ce auziți la Antena 3 despre mine sau despre Primăria Capitalei. Orice aș face sau orice ar face PMB, puteți fi siguri că Antena 3 va găsi o cale să distorsioneze, să manipuleze sau să dezinformeze. Antena 3 nu are nicio credibilitate și niciun bucureștean cinstit n-ar trebui să-i acorde vreuna. Aviz CNN cu ce își asociază prestigioasa siglă. O mașinărie infernală de produs ură merită un singur tratament: o distanță sănătoasă”.

Antena 3, în campanie pentru liderii AUR Foto: Facebook George Simion
Eveniment

Antena 3, în campanie pentru liderii AUR

Antena 3, în campanie pentru liderii AUR: de mai multe zile, postul prezintă o imagine favorabilă a lui George Simion și Călin Georgescu. Atitudinea moderatorilor contrastează puternic cu cea pe care o au cu alți invitați. De exemplu, consiliera USR din Mogoșoaia care a fost agresată, a fost acuzată că n-ar fi victimă, iar colegul ei de partid, senatorul Ștefan Pălărie, a fost scos din emisiune. Antena 3, în campanie pentru liderii AUR Luni seara, moderatorii emisiunii în care era invitat Călin Georgescu au avut întrebări care îl ajutau pe liderul AUR. “Dimineața când vă priviți în oglindă, știind că mii de oameni vă socotesc omul salvator al României, vă apasă responsabilitatea asta?“, l-a chestionat Adrian Ursu. Potrivit lui George Simion, Călin Georgescu va fi președinte de onoare al AUR. Întrebarea lui Ursu sugerează că Georgescu chiar ar fi considerat de o mare parte a populației drept “omul salvator“. Însă viitorul președinte de onoare al AUR n-a candidat până acum și nici un sondaj public important nu i-a măsurat popularitatea. Foto: captură video O altă întrebare pusă lui Georgescu de Antena 3 sugerează că a-i considera “eroi“ pe Zelea Codreanu și Ion Antonescu presupune un act de curaj: “Nu vă temeți că vă izolați când le spuneți eroi legionarilor, lui Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu?“. Citește și: Președintele de onoare al AUR, apologie pentru extrema-dreaptă la un post de televiziune Abordarea din această emisiune contrastează flagrant cu cea de acum câteva zile, când consiliera USR din Mogoșoaia, agresată de colegii din PNL și PMP, a fost acuzată că a înscenat acel scandal. Simion, viitor soț și tată Și președintele AUR, George Simion, este puternic mediatizat. Duminică, un material al Antenei 3, plasat și la deschiderea site-ului, îi prezenta calitățile umane. “George Simion se însoară: Vreau șase copii. Cineva mai trebuie să facă copii în țara asta!", era titlul reportajului. În material se anunța că Simion se va căsători în 2024, în comuna Măciuca din Vâlcea. Știrile de pe site-ul Antenei 3 arată că Simion a fost mediatizat favorabil la fiecare câteva zile. În 24 ianuarie, el a fost invitat în emisiunea Sinteza Zilei unde și-a expus teoriile fără a fi deranjat. În schimb, Diana Șoșoacă a dispărut din emisiunile Antenei 3.

Antena 3 rescrie agresiunea de la Mogoșoaia Foto: print screen Antena 3
Eveniment

Antena 3 rescrie agresiunea de la Mogoșoaia

Antena 3 rescrie agresiunea de la Mogoșoaia: consiliera USR este acuzată că i-a provocat pe agresori, întrucât i-a filmat fără voia lor. Antena 3 rescrie agresiunea de la Mogoșoaia "Am trăit o zi întreagă cu impresia că doamna a fost agresată, în condițiile în care o persoană strigă după ajutor fără să se vadă imaginile. Iată, agresiunea s-a "dezumflat" - nu mi se mai pare că doamna a fost agresată. (…) Cred că doamna nu ar fi trebuit să facă pe victima în condițiile în care domnia sa știa ce se petrecuse acolo", a spus Diana Tache, la "Exces de putere". Emisiunea a fost moderată de Adrian ursu. Acesta l-a dat afară din emisune pe senatorul USR Ștefan Pălărie, când acesta l-a acuzat că manipulează opinia publică. Antena 3 a prezentat imagini de la o cameră de supraveghere care arată cum un consilier PNL îi smulge cu brutalitate telefonul consilierei USR, care filmează, aceasta încearcă să își recupereze telefonul și pleacă strigând după ajutor. "Miza o știți - o afacere imobiliară uriașă și iată la ce s-a ajuns. Priviți aceste imagini neblurate, needitate, nu așa cum s-au dat inițial de către cei de la USR. (…) În aceste imagini se vede că cel care trece la acțiune primul, la acțiunea mai directă, contact fizic, este consilierul PNL, care încearcă să-i ia telefonul din mână doamnei de la USR care filma, deși i se ceruse să nu filmeze. După care are loc acel corp la corp în care auzim țipetele de ajutor", a spus Adrian Ursu. Falcă, atac la victimă Logica lui Ursu - “consilierul PNL, care încearcă să-i ia telefonul din mână doamnei de la USR care filma, deși i se ceruse să nu filmeze“ - este cea folosită de miliție în anii 80, când le reproșa fetelor care reclamau violuri sau agresiuni sexuale că umblă în fustă scurtă. Citește și: Ilfov, regiune autonomă a mafiei, unde talibanii bat femei. Imaginea unui stat prăbușit În emisune a fost prezent și europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă, care a fost de partea agresorilor, dintre care unul este colegul său de partid. ”Nu inciți, dacă inciți faci parte din ce a reproșat lumea”, a filosofat Falcă. Pe site-ul Antenei 3, emisunea este prezentată sub titlul: “Răsturnare de situație în cazul bătăii între politicieni. Avem imaginile surprinse de camerele de supraveghere“.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră