sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: abuz în serviciu

13 articole
Justiție

Parchetul îi trimite în judecată pe șefii Jandarmeriei

Cinci ani de la Jandarmeriada din 10 august 2018, Parchetul îi trimite în judecată pe șefii Jandarmeriei, dar faptele se vor prescrie în scurt timp. Parchetul a anunțat în această dimineață că a trimis în judecată 16 inculpați, dintre care patru în rezervă. Cei 16 sunt acuzați de „abuz în serviciu și fals intelectual” și de „purtare abuzivă”. Pentru purtare abuzivă - fapta de care sunt acuzați 13 dintre jandarmi - termenul de prescriere este de cinci ani. Pentru abuz în serviciu, fapta de care sunt acuzați trei șefi ai jandarmilor, termenul de prescriere este de opt ani. Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, arată Codul Penal. Purtarea abuzivă este reglementată de articolul 296 din Codul penal și, în caz de lovire sau alte violențe, prevede o pedeapsă maximă de opt luni de închisoare. În consecință, un proces care ar dura măcar trei ani i-ar putea salva, prin prescriere, pe toți acuzații. Citește și: Ștefan Mandachi s-a supărat pe Aeroportul Otopeni pentru că l-a pus să plătească parcarea. Omul de afaceri și-a lăsat mașina timp de șase zile în parcarea unde costă 20 lei/oră Iată lista celor acuzați, confrom comunicatului Parchetului general: Parchetul îi trimite în judecată pe șefii Jandarmeriei „În cauza cunoscută generic sub denumirea „Dosarul 10 august”, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului următoarele: Procurorii Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpați, cercetați în stare de libertate, astfel: - inculpatul col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), în prezent ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual; - inculpatul col. (r) CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu; - inculpatul col. (r) SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu; - inculpatul col. (r) CIOBANU LAURENȚIU CRISTIAN, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă şi o infracţiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul col. POPESCU CĂTĂLIN RĂZVAN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real; - inculpatul col. ZĂVOIANU MARIAN ION, ofițer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă; - inculpatul lt.col. DUMITRU ADRIAN COSTEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă şi trei infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul mr. MOLDOVEANU LUCA FLORIN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul cpt. MIHAI MARIUS DANIEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul plt. adj. (r) BELECCIU ALIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă; - inculpatul plt. maj. BÎRSAN MARIAN CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul plt. adj. BOLAT CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă; - inculpatul plt. adj. şef BUZATU GEORGE, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul plt. adj. CARMOCANU FLOREA, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real; - inculpatul plt. adj. şef (r) CUSTRIN BARDAHAN PAVEL, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă; - inculpatul plt. maj. (r) ZAMFIR GEORGE CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă”. Care sunt faptele de care sunt acuzați, tot potrivit Parchetului General: Câțiva jandarmi și-au recunoscut faptele „Din probatoriul administrat de procurori a rezultat următoarea situație de fapt: În data de 10 august 2018, la ora 23.11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piața Victoriei din municipiul București, col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, în calitate de comandant al acțiunii, precum și inculpații CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, și SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, în calitate de coordonatori ai aceleiași acțiuni, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piața Victoriei (aproximativ 30.000 persoane), intervenție pe care ulterior au și condus-o. Faptele inculpaților au avut drept consecințe îngrădirea libertății de întrunire și a dreptului la integritate fizică și psihică a manifestanților prezenți în Piața Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum și provocarea de suferințe fizice sau leziuni ce au necesitat între 1 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că intervenția în forță a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesității, gradualității și proporționalității, principii consacrate de reglementările legale în materie și reflectate în jurisprudența CEDO. Astfel, s-a reținut că jandarmii au acționat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale, ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor. În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe de calibru 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână. În ceea ce-l privește pe inculpatul col. CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un raport de acțiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menționat că prefectul municipiului București ar fi aprobat intervenția în forță a militarilor jandarmi asupra demonstranților adunați în Piața Victoriei. În privința celorlalți inculpați, din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul dispozitivului de asigurare și restabilire a ordinii publice din Piața Victoriei, distinct de ordinul de intervenție în forță dat de către primii trei inculpați menționați anterior, au înlesnit utilizarea forţei fizice și mijloacelor tehnice din dotare sau le-au folosit împotriva unor protestatari în mod nejustificat, cauzându-le acestora suferințe fizice și/sau leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare între 1 și 50 zile de îngrijiri medicale. Precizăm că în acest dosar s-au dispus și soluții de clasare, două disjungeri față de doi inculpați, cu care s-au încheiat ulterior două acorduri de recunoaștere a vinovăției sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, precum și alte disjungeri în vederea identificării unor jandarmi cu privire la care, din cercetările efectuate, au rezultat indicii referitoare la săvârșirea unor fapte de natură penală. Menționăm că, până la data de 01.08.2023, dintre persoanele vătămate, 312 s-au constituit părți civile în cauză. Procurorii militari au dispus introducerea în procesul penal, în calitate de părți responsabile civilmente, a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București. Menționăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Militar București. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

Parchetul îi trimite în judecată pe șefii Jandarmeriei
CCR înlătură pragul abuzului în serviciu (sursa: Hotnews)
Justiție

CCR înlătură pragul abuzului în serviciu

CCR înlătură pragul abuzului în serviciu. Curtea Constituțională (CCR) a decis, miercuri, că abuzul în serviciu poate fi incriminat și fără prag valoric, lăsând însă la latitudinea judecătorului să decidă asupra gravității faptei, au declarat pentru HotNews surse judiciare. CCR înlătură pragul abuzului în serviciu Potrivit acestora, CCR a admis sesizarea ICCJ asupra Codurilor penale, identificând probleme și la prevederea care reintroduce SRI în procesele penale. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Modificarea prin care abuzul în serviciu a fost reglementat fără un prag valoric, după ce inițial Senatul a reșapat OUG 13 și a stabilit un prag de 250.000 de lei, a fost contestată la CCR de către instanța supremă. Noile modificări la codurile penale au fost adoptate de parlament în 5 aprilie, fără a fi instituit un prag valoric pentru incriminarea abuzului în serviciu, deși Curtea Constituțională ceruse asta. Citește și: În timp ce NATO consideră China comunistă o amenințare, foștii premieri PSD Dăncilă și Adrian Năstase se laudă cu vizitele la Beijing De asemenea, SRI revine în anchetarea dosarelor penale, mai exact pot fi folosite ca probe interceptările SRI făcute pe mandate de siguranță națională și în cazul dosarelor de corupție, conform noii modificări adoptate. Asta, în condițiile în care în mai multe decizii CCR a decis că acest lucru nu se poate întâmpla. Inițial, Senatul a votat legea cu un prag de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu. După scandalul din spațiul public, ministrul Predoiu a propus un nou prag de 9.000 de lei, iar în cele din urmă Comisia Juridică a Camerei Deputaților a renunțat la orice prag

Pragul abuzului, eliminat, în ciuda CCR (sursa: Youtube/USR)
Politică

Pragul abuzului, eliminat, în ciuda CCR

Pragul abuzului, eliminat, în ciuda CCR. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport de adoptare, marţi, proiectului de lege care modifică Codul penal şi vizează abuzul şi neglijenţa în serviciu, fiind acceptată forma venită de la Guvern. Pragul abuzului, eliminat, în ciuda CCR În acest fel, a fost eliminat pragul de la care se consideră infracţiune pentru abuz în serviciu. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "În acest moment, coaliţia de guvernare îşi retrage toate amendamentele depuse astăzi în Comisia juridică şi vom vota eliminarea tuturor amendamentelor adoptate la Senat, inclusiv acel prag stabilit. Propun un raport de adoptare pentru forma venită de la Guvern", a spus preşedintele Comisiei juridice, Laura Vicol. După ce a supus la vot aceste propuneri, Vicol a menţionat că pentru infracţiunea de abuz în serviciu nu mai există prag. "A fost eliminat amendamentul votat la Senat, pentru că aceasta era problema societăţii civile, în primul rând. Aşa cum a solicitat societatea civilă, în acest moment am respectat solicitarea. Forma venită de la Guvern a fost votată în majoritate în Comisia juridică", a conchis Vicol. USR reclamă "ticăloșia" Deputatul USR Stelian Ion a criticat faptul că reprezentanţii coaliţiei de guvernare au retras toate amendamentele legate de modificarea Codului penal, fiind votată forma propusă de Guvern fără să fie impus un prag pentru abuzul în serviciu, şi a susţinut că acest articol va fi declarat neconstituţional şi "toate faptele vor fi şterse cu buretele", adăugând că "e vorba de ticăloşie şi incompetenţă" din partea coaliţiei. Citește și: Stenogramele dosarului Otopeni: „Păi da’ n-oi face afacere cu statu’! Se fură la stat, nebunule!”. Cum erau descriși liderii politici: Ciolacu – un țăran de Buzău, Rareș Bogdan – un măscărici "Peste un timp, Curtea Constituţională va declara acest articol, pe care îl împing domnul Predoiu şi coaliţia Ciucă - Ciolacu, neconstituţional şi toate faptele şterse cu buretele, de parcă n-ar fi fost de ajuns că s-au închis mii de dosare în ultimii ani, mii de dosare de corupţie, de criminalitate organizată, toată aria de infracţionalitate cu miliarde de euro prejudicii. E vorba de ticăloşie şi e vorba de incompetenţă.", a afirmat Stelian Ion.

Elena Lasconi: De ce nu faceti prag pentru furt?
Politică

De ce nu faceţi prag pentru furt?

Primarul USR din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi a criticat pragul de 250.000 lei la abuzul în serviciu: „De ce nu faceţi prag pentru furt? Intră unul în magazin şi fură un televizor. Nu păţeşte nimic, că n-a furat 10”. Lasconi, invitată la emisiunea Insider politic, difuzată de Prima TV, a spus că pragul trebuie să fie zero. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online De ce nu faceţi prag pentru furt? „Ce este mizeria asta (pragul pentru abuz în serviciu - n.r.)? De ce nu faceţi, fraţilor, prag pentru furt? Intră unul în magazin şi fură un televizor. Nu păţeşte nimic, că n-a furat 10. Ce vorbim noi aici? Eu am trimis sesizare către DNA şi Parchet pentru un director de spital care a dorit să deconteze sejur, aşa scria pe factură. Şi un pachet de ţigări şi nişte bere. Mi se pare, aşa, o ghiolbănie, o mitocănie, o lipsă de respect faţă de cetăţean. Să te uiţi în ochii cetăţeanului, să te baţi cu pumnul în piept că faci şi dregi, şi tu să decontezi din banii lui. 100% nu sunt de acord. Să nu fie niciun prag. Zero”, a spus Elena Lasconi, citată de news.ro. Întrebată dacă primarii n-ar putea face puşcărie pe nedrept, în cazul în care legea nu prevede un prag, Elena Lasconi a răspuns: ”Aoleu! Pentru ce? E adevărat că poţi să faci multe greşeli dacă munceşti foarte mult, dar atunci când e vorba de cifre, trebuie să deschizi foarte bine ochii, să vezi ce semnezi, pentru că eşti ordonator principal de credite”. Citește și: Revoltă în PNL: un deputat cere conducerii să explice cum s-a ajuns ca „1-2 persoane să decidă pentru partid”. El vrea să știe și cum s-a decis pragul de 250.000 lei pentru abuz în serviciu Primarul USR anunţă că a aderat la strategia naţională anti-corupţie. ”Am numit o comisie care să urmărească cadourile primite în primărie. Cadoul să nu depăşească, se sugerează, 200 de euro. Eu înnebunesc şi la asta. Dar de ce nu faceţi, fraţilor, 200.000 de euro? Faceţi cadou de 200.000 de euro, să vină omul să-i lase două maşini primarului în faţa primăriei. Ce este asta?”, a adăugat Elena Lasconi. Întrebată dacă ar accepta flori în valoare de 200 de euro, Elena Lasconi a răspuns: ”Flori în valoare de 200 de euro? Nici nu pot să mă gândesc cam cum arată. Dar ce au? Sunt stropite cu diamante?”.

Revoltă în PNL: deputatul PNL Băcanu cere explicații conducerii
Politică

Revoltă în PNL

Revoltă în PNL: un deputat, Cristian Băcanu, cere conducerii partidului să explice cum s-a ajuns ca „1-2 persoane să decidă pentru partid”. „Astăzi asistăm la o îndepărtare a partidului de popor și pentru asta am fost și suntem penalizați. Și pe bună dreptate!”, a scris Băcanu pe Facebook. Băcanu a fost secretar de stat în ministerul Justiției din noiembrie 2019 în decembrie 2020. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Revoltă în PNL În postarea sa, el solicită conducerii să răspundă la cinci întrebări: Cine a luat decizia ca PNL să susțină un prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu? În ce for al partidului / în ce format s-a luat această decizie? Cu cine din partid s-au consultat cei care au luat această decizie? Cine își asumă în interiorul partidului, dar și public, eroarea uriașă de a impune acest vot privind abuzul în serviciu grupului de senatori PNL? Votul din Senat asupra abuzului în serviciu reprezintă o greșeală impardonabilă. Cine își asumă faptul că partidul funcționează fără a avea întâlniri statutare în care să se ia deciziile importante și că această manieră de conducere este una păguboasă pentru interesele națiunii dar și pentru interesele partidului? Cristian Băcanu își îndeamnă colegii „să vină în forurile de conducere ale partidului și să ne spună direct și cinstit care au fost reacțiile românilor în momentul în care au aflat că decizia unui număr restrâns de oameni din conducerea PNL, neasumată încă de nimeni, a fost aceea de a susține un prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu”. Citește și: FOTO Maia Sandu, la Bucha, alături de Volodimir Zelenski, la un an de la masacrul comis de forțele rusești invadatoare „Vremea tăcerii, a resemnării și a respectării voinței impuse a trecut; suntem datori față de oameni, suntem datori față de mediul de afaceri și de partenerii noștri internaționali, suntem datori față de activul de partid”, a mai afirmat deputatul, fost candidat la primăria Sectorului V.

Ciolacu face pe prostul la prag (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Politică

Ciolacu face pe prostul la prag

Ciolacu face pe prostul la prag. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, că ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, ar fi trebuit să îşi asume pragul de 9.000 de lei pentru abuz în serviciu, în proiectul de modificare a Codului penal, încă de când acesta a trecut prin Guvern. Pragul, pus în cârca lui Predoiu "E foarte greu să explici românilor tehnica parlamentară. În schimb, o să încerc să explic, cum am încercat şi atunci când . Ştiţi că nu era cameră decizională Camera Deputaţilor şi un anumit proiect de lege a trecut tacit, pentru că nu ne puteam întâlni fiindcă eram în pandemie şi nu aveam procedurile ca Parlamentul să fie funcţional electronic. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Când s-a depus acel amendament era ultima zi de depunere a amendamentelor la Senat, urmând ca dezbaterea pe acel amendament să se facă la Camera Deputaţilor. Mă bucur mult că Ministerul Justiţiei a venit într-un timp foarte scurt şi şi-a asumat un prag, lucru pe care, cu toată prietenia şi cu tot respectul pentru domnul ministru, trebuia să şi-l asume încă de la început, când a înaintat şi a trecut legea prin Guvernul României", a spus Ciolacu, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă a fost de acord cu pragul de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu. Glume de neconstituționalitate El a adăugat că ştia toată lumea, inclusiv ministrul Justiţiei, că, dacă nu ar fi fost trecut un prag pentru abuz în serviciu, legea respectivă ar fi fost neconstituţională. "Să continuăm să facem legi cu privire la pensiile speciale, la Coduri şi ele pe urmă să nu ţină cont de deciziile Curţii Constituţionale am fi trăit într-o ipocrizie. A venit această propunere, ne-am asumat şi eu şi domnul prim-ministru propunerea Ministerului Justiţiei, cea de 9.000 de lei, cred că este şi justificarea ministerului, părerea mea că ar fi trebuit trecută încă de la început în proiectul de lege care a fost avizat şi trecut prin Guvern", a menţionat Ciolacu. Ciolacu face pe prostul la prag Preşedintele PSD a mai spus că acest proiect de lege va fi votat miercuri de Camera Deputaţilor cu pragul de 9.000 de lei, apoi va pleca spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis. Întrebat dacă ministrul Justiţiei l-a anunţat că va trimite în Parlament un amendament care prevede prag pentru abuz în serviciu de 250.000 de lei, Ciolacu a răspuns: "Nu cred că a fost anunţat nimeni, nu ştiu dacă domnul Predoiu, dacă este venită de la... Întrebaţi-i pe cei care v-au spus acest lucru (n.r. - că amendamentul a fost trimis de coaliţie în Parlament). Citește și: Ciolacu, ipocrizie maximă: se distanțează de reglementarea tip OUG 13 privind abuzul în serviciu. El a participat, duminică, la ședința de coaliție la care s-a decis amendamentul Indiferent dacă ar fi rămas acel amendament, şi fără anunţul Ministerului Justiţiei, el intra într-o procedură parlamentară de dezbatere. (...) Eu am fost anunţat de o singură cifră - 9.000 de lei, am luat act din declaraţia Ministerului Justiţiei".

Vicepremierul PSD Grindeanu, atac la Predoiu  Foto: Facebook
Eveniment

Vicepremierul PSD Grindeanu, atac la Predoiu

Vicepremierul PSD Grindeanu, atac la Predoiu după scandalul privind ridicarea plafonului de la care abuzul în serviciu este faptă penală. El i-a reproșat ministrului Justiției că nu a avizat această măsură înainte de a fi votată în Senat. În realitate, măsură fusese decisă de liderii coaliției, duminică seara. Vicepremierul PSD Grindeanu, atac la Predoiu „Nu am participat duminică seara la coaliţie. Nu am avut niciun fel de discuţie pe această speţă, colegii mei ştiind că nu doresc să mă implic de niciun fel pe subiecte legate de justiţiei şi îmi păstrez această linie. Am văzut că Ministerul Justiţiei a dat un punct de vedere. Probabil că trebuia să îl dea mai dinainte, înainte de votul din Senat”, a spus Grindeanu. Citește și: PSD, PNL și UDMR, vot în bloc pentru „albirea” abuzului în serviciu până la 250.000 de lei. AUR a acceptat tacit: abțineri pe toată linia. Doar USR și patru neafiliați au votat „împotrivă” Azi, Predoiu a explicat că nu putea fi evitată decizia CCR potrivit căreia, pentru a constitui infracţiune, această faptă trebuie raportată la un prag valoric sau la o vătămare de o anumită intensitate a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. De asemenea, ministrul a argumentat că sub acest prag nu există un vid legislativ, ci dimpotrivă, ”funcţionează o contravenţie foarte severă”. ”Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegem este că Senatul a acţionat firesc în includerea unui prag în lege”, a precizat Cătălin Predoiu. Potrivit unor surse politice, la reuniunea la vârf a liderilor coaliției majoritare, de duminică, moment la care s-a decis ca plafonul pentru abuz în serviciu să fie 250.000 lei au participat: liderul PSD, Marcel Ciolacu, secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu (PSD), Robert Cazanciuc, senator PSD, liderul PNL Nicolae Ciucă, ministrul de interne Lucian Bode (PNL), ministrul justiției, Cătălin Predoiu (PNL), liderul UDMR, Kelemen Hunor și deputata Rozalia Biro.

Chesnoiu și Costel Alexe- printre penalii care ar fi scăpat Foto: Facebook
Politică

Chesnoiu și Costel Alexe- penalii care ar fi scăpat

Fostul ministru PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, și președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe (PNL), sunt printre cei care ar fi scăpat, parțial, de acuzații, dacă abuzul în serviciu era încriminat doar pentru prejudicii peste 250.000 lei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Potrivit unor surse politice, decizia politică privind pragul de 250.000 de lei a fost luat duminică seara, la o reuniune a liderilor coaliției într-un format restrâns: Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor, alături de care au mai fost ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, și Marian Neacșu, secretar general al Guvernului, condamnat definitiv la șase luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, în 2016. Cei care ar fi susținut acest prag ridicat ar fi fost Kelemen Hunor și Marian Neacșu. Chesnoiu și Costel Alexe- printre penalii care ar fi scăpat Fostul ministru PSD Adrian Chesnoiu a fost trimis în judecată cu acuzațiile de comitere a patru infracțiuni de instigare și o infracțiune de abuz în serviciu. Însă prejudiciul estimat de procurori este puțin peste 50.000 de lei, deci ar fi scăpat de una din acuzații. Foto: Facebook Citește și: PSD, PNL și UDMR, vot în bloc pentru „albirea” abuzului în serviciu până la 250.000 de lei. AUR a acceptat tacit: abțineri pe toată linia. Doar USR și patru neafiliați au votat „împotrivă” Costel Alexe, liberalul care conduce CJ Iași, a fost trimis în judecată pentru două infracțiunii de abuz în serviciu - „ar fi dispus, cu încălcarea prevederilor legale, detașarea inculpatului Babă Vlad-Corneliu de pe funcția de consilier IA în cadrul Compartimentului cabinetului președintelui Consiliului Județean Iași, pe funcția de manager (director) interimar al Școlii Populare de Arte „Titel Popovici” Iași”, arată DNA - însă prejudiciul este de143.587 lei. El a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni de luare de mită și instigare la delapidare. După ce Senatul a ridicat pragul pentru abuzul în serviciu la 250.000 de lei au urmat proteste vehemente, iar premierul Ciucă a anunțat că susține ca acest prag să fie coborât la 9.000 de lei.

AUR susține "albirea" abuzului în serviciu (sursa: Inquam Photos/Sabin Cîrstoveanu)
Politică

AUR susține "albirea" abuzului în serviciu

AUR susține "albirea" abuzului în serviciu. Partidul condus de George Simion face jocurile puterii în Parlament fără nici un fel de jenă: proiectul de lege prin care abuzul în serviciu sub 250.000 de lei este dezincriminat a fost susținut indirect și de senatorii Alianței pentru Unirea Românilor. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Toți cei zece senatori ai AUR au votat "abținere". AUR susține "albirea" abuzului în serviciu S-au opus doar senatorii USR (25 de voturi) și patru senatori neafiliați, printre care și Diana Șoșoacă, după cum arată lista electronică a voturilor. Parcursul acestui proiect de lege poate fi urmărit integral aici. „Fapta funcţionarului public, care cu ştiinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege (…) ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Citește și: Kovesi desființează pragul de 50.000 de euro pentru abuzul în serviciu: Intenția este de a dezincrimina parțial infracțiunea, ar afecta investigațiile Parchetului European Dispoziţiile privind condiţia ca paguba să fie mai mare de 250.000 lei nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o fracţiune de abuz în serviciu ori pe neglijenţă în serviciu, într-un interval de cinci ani de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătoreşti de condamnare”, se arată într-un amendament adoptat de Senat. Deputații pot îndrepta abuzul Potrivit aceluiaşi proiect, cu aceeaşi pedeapsă (închisoare de la doi la șapte ani) se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV SIDA. Citește și: Ciolacu, ipocrizie maximă: se distanțează de reglementarea tip OUG 13 privind abuzul în serviciu. El a participat, duminică, la ședința de coaliție la care s-a decis amendamentul Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Kovesi desființează pragul de 50.000 de euro la abuzul în serviciu Foto: Inquam/ Octav Ganea
Politică

Kovesi desființează pragul la abuzul în serviciu

Lura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, EPPO, desființează pragul de 50.000 de euro la abuzul în serviciu: intenția este de a dezincrimina parțial infracțiunea și ar afecta investigațiile parchetului european, a explicat ea pentru G4Media. Citește și: Ciolacu, ipocrizie maximă: se distanțează de reglementarea tip OUG 13 privind abuzul în serviciu. El a participat, duminică, la ședința de coaliție la care s-a decis amendamentul Kovesi desființează pragul de 50.000 de euro la abuzul în serviciu „EPPO a fost creat pentru a îmbunătăți nivelul de protecție a intereselor financiare ale UE. Prin urmare, este de datoria mea să reactionez dacă văd evoluții care merg în direcția opusă. Ceea ce văd în aceste amendamente propuse este intenția de a dezincrimina parțial infracțiunea de abuz în funcție. Dacă aceste modificări ar fi adoptate, ar afecta investigațiile EPPO și ar scădea nivelul existent de protecție a intereselor financiare ale UE în România. Acesta este motivul pentru care vom urmări cu atenție următorii pași ai procedurii legislative și vom fi pregătiți să aducem această problemă în atenția Comisiei Europene, inclusiv în cadrul mecanismului de condiționare a statului de drept”, a arătat ea. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Duminică, într-o ședință a coaliției PSD-PNL-UDMR, la care au participat președinții celor trei partide plus ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, s-a decis ca, în cazul prejudiciilor sub 50.000 de euro, abuzul în serviciu să nu mai fie considerat infracțiune. Propuneera a fost adoptată, azi, de Senat. Pragul de 250.000 de lei este aproape identic cu pragul de 200.000 de lei din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu în 2017, care a dus la cele mai mari proteste de stradă din ultimele decenii. Dacă această prevedere ar fi fost în vigoare, Liviu Dragnea nu ar mai fi fost condamnat, mai scrie G4Media.

Ciolacu, ipocrizie maximă Foto: Facebook
Eveniment

Ciolacu, ipocrizie maximă

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, o nouă dovadă de ipocrizie maximă: într-o postare pe Facebook, se distanțează de reglementarea tip OUG 13 privind abuzul în serviciu. Însă, potrivit unei relatări a președintelui comisiei Juridice din Senat, senatorul PNL Cristian Niculescu Țăgârlaș, Ciolacu participat, duminică, la ședința de coaliție la care s-a decis amendamentul acesta la Codul Penal. În plus, senatorii PSD din comisia juridică au votat acest text. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Ciolacu, ipocrizie maximă „PSD rămâne consecvent și va vota în Camera Deputaților, care este for decizional, doar ceea ce recomandă profesioniștii din justiție. Modificarea Codurilor Penale este jalon în PNRR și trebuie să ne asigurăm că această reformă se va face cum trebuie”, a scris președintele PSD pe Facebook. Însă el s-a aflat la ședința de duminică a coaliției unde, la propunerea lui Cătălin Predoiiu, ministru al Justiției, s-ar fi aprobat ca, în cazul prejudiciilor sub 50.000 de euro, abuzul în serviciu să nu mai fie considerat infracțiune. Pragul de 250.000 de lei este aproape identic cu pragul de 200.000 de lei din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu în 2017, care a dus la cele mai mari proteste de stradă din ultimele decenii. Citește și: Abuzul în serviciu de 50.000 de euro a devenit legal în România, a decis Senatul. Prevederea apărea și în celebra OUG 13 din era Dragnea „În urma deciziei politice de duminică seară din Coaliție ni s-au pus la dispoziție amendamentele care trebuiau să fie însușite, conform regulamentului, de către senatori. S-a luat decizia ca membrii Comisiei Juridice din Coaliție PSD, PNL și UDMR să-și însușească amendamentele. Textele mi-au fost comunicate luni și le-am transmis membrilor comisiei și le-am acordat un termen de studiu pentru marți dimineața când le-am discutat și le-am supus votului”, a explicat senatorul PNL Țăgârlaș, azi. La ședința de duminică seară au participat Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor și Cătălin Predoiu.

50.000 euro abuz, legal în România (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

50.000 euro abuz, legal în România

50.000 euro abuz, legal în România. Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la doi la șapte ani, se stabileşte la 250.000 de lei. 50.000 euro abuz, legal în România "Fapta funcţionarului public, care cu ştiinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege (...) ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Dispoziţiile privind condiţia ca paguba să fie mai mare de 250.000 lei nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o fracţiune de abuz în serviciu ori pe neglijenţă în serviciu, într-un interval de cinci ani de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătoreşti de condamnare", se arată într-un amendament adoptat de Senat. Potrivit aceluiaşi proiect, cu aceeaşi pedeapsă (închisoare de la doi la șapte ani) se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV SIDA. Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Pensiile speciale nu au fost eliminate "Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă vor să dea liber la furat până în 250.000 de lei. PSD şi PNL au votat la Senat un nou prag la abuzul în serviciu. Comiţi un prejudiciu de 250.000 de lei? Ai scăpat. E legea care ne-a scos în stradă, cu sutele de mii, în 2017. E legea pe care am oprit-o atunci. Aşa cum trebuie să facem şi acum. Urmează Camera Deputaţilor şi ne vom lupta să nu treacă aşa ceva. Vă chem alături de mine şi USR să punem presiune pe coaliţia asta a hoţiei şi sărăciei", a scris Drulă, pe Facebook. El a menţionat că votul vine "în aceeaşi zi în care, tot la Senat, au refuzat să elimine" pensiile speciale. "Alegerea lor e făcută: preferă să îşi apere specialii decât să luăm miliarde de euro din PNRR. Nu mai au nicio limită", a menţionat liderul USR. Deputatul Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, a anunţat că USR a propus un prag valoric pentru abuzul în serviciu la nivelul unui salariu minim pe economie. "Iohannis şi Predoiu desăvârşesc ce a început în 2017 Dragnea", a scris şi deputatul USR, pe Facebook. Posibil protest în Piața Victoriei Dragoş Pîslaru, copreşedinte REPER, acuză partidele din coaliţie că au adoptat în Senat "fosta OUG 13" şi anunţă un protest în Piaţa Victoriei. Citește și: Lavrov, amenințare nu foarte subtilă la adresa Moldovei: pomenește trupele ruse transnistrene care „păzesc uriaşul depozit de muniţii din Kobasna”. Noi acuzații la adresa Maiei Sandu "Dragnea, foştii tăi elevi te-au depăşit. Ce n-ai reuşit în 2017, au făcut acum moştenitorii tăi. PSD, PNL şi UDMR au trecut AZI în Senat fosta OUG 13. Abuzul în serviciu este dezincriminat dacă prejudiciul este mai mic de 250.000 de lei, adică 50.000 euro. Practic, dacă furi 49.999 euro, eşti ok, nu eşti cercetat penal. Ca idee, atât costă un apartament cu două camere în provincie sau o garsonieră în Bucureşti. Diseară, colegii mei din REPER, dar şi oamenii care cred în valorile democraţiei, se strâng în Piaţa Victoriei să protesteze împotriva acestei mojicii. Ştiţi coregrafia din 2017, nu?", a scris europarlamentarul, pe Facebook.

Jumătate de milion, furt la psihiatrie (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Jumătate de milion, furt la psihiatrie

Jumătate de milion, furt la psihiatrie. Fostul director al Institutului de Psihiatrie Socola din judeţul Iaşi şi alţi doi angajaţi în cadrul instituţiei au fost trimişi în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Jumătate de milion, furt la psihiatrie Acuzația: au achitat aproape 500.000 de lei unei firme care făcuse lucrări la unitatea medicale, deşi acestea nu fuseseră finalizate. Potrivit comunicatului DNA, este vorba de abuz în serviciu. Citește și: Propagandă anti-NATO din partea unui deputat AUR: „România va deveni un avanpost al NATO pentru o invazie asupra Ucrainei din partea NATO fără încălcarea art. 5?” Ministerul Sănătăţii a comunicat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 490.323 lei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră