/

Emmanuel Macron este așteptat marți în România. Liderul de la Paris va vizita baza NATO de la Kogălcineanu

Macron vine în România
Macron vine în România(sursa: Facebook/Emmanuel Macron)

Macron vine în România. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, este aşteptat marţi în România pentru a-i saluta pe cei 500 de soldaţi francezi care sunt desfăşuraţi la o bază militară a NATO de la invadarea Ucrainei, înainte de o vizită de sprijin în Moldova şi o posibilă deplasare la Kiev, comentează AFP.

Este primul turneu al preşedintelui francez în sud-estul Europei direct afectat de conflictul declanşat de Moscova la sfârşitul lui februarie.

Macron vine în România

Foarte aşteptată de săptămâni întregi, vizita sa în Ucraina ar putea avea loc în curând în compania cancelarului german, Olaf Scholz, şi a premierului italian, Mario Draghi, potrivit presei de la Berlin şi Roma. Informaţie neconfirmată de Palatul Elysee care a precizat că „nimic nu a fost stabilit” până în prezent. Ar fi cu atât mai important cu cât Franţa deţine până la 30 iunie preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.

Emmanuel Macron, însoţit de miniştrii de externe, Catherine Colonna, şi apărării, Sébastien Lecornu, va ajunge la sfârşitul zilei la baza Mihail Kogălcineanu, lângă Constanţa, principalul port românesc la Marea Neagră, punct devenit extrem de strategic de la începutul războiului.

Citește și: Putin nu doar că împiedică exporturile ucrainene de cereale pe mare, dar a și furat de la țara invadată, cu tancurile și rachetele, peste un sfert din terenurile agricole

După ce va fi întâmpinat de premierul român, Nicolae Ciucă, şeful statului francez va discuta cu forţele misiunii Aigle, lansată în cadrul întăririi de către NATO a „poziţiei sale de descurajare şi defensive pe flancul său estic al Europei”.

Franța – națiune cadru

Naţiune-cadru în această operaţiune, Franţa desfăşoară 500 de militari, dintre care 350 din armata terestră, din diferite unităţi. Aceştia formează Batalionul „vârf de lance” („Spearhead Battalion”) împreună cu 300 de soldaţi belgieni care vor fi înlocuiţi de olandezi în lunile următoare.

Miercuri dimineaţă, i se va alătura la baza NATO preşedintele României, Klaus Iohannis, după care Emmanuel Macron va exprima „un mesaj foarte clar al angajamentului nostru faţă de aliaţii din NATO şi partenerii europeni”, potrivit preşedinţiei franceze care insistă asupra „investiţiei foarte semnificative” pe care îl reprezintă. Franţa a instalat recent acolo un sistem de apărare sol-aer de ultimă generaţie.

Această misiune va continua să crească în putere cu un total de 1.000 de militari şi întăriri cu tancuri Leclerc până la sfârşitul anului.

Președintele Franței este așteptat și la Chișinău

La orele prânzului, Emmanuel Macron va fi primit la Chişinău, capitala Republicii Moldova, de preşedinta Maia Sandu, cu care a dezvoltat „o relaţie de încredere” după ce a primit-o de trei ori la Paris din februarie 2021.

Primul preşedinte francez care vizitează această ţară de la Jacques Chirac în 1998, Emmanuel Macron, alături de Catherine Colonna, va exprima „sprijinul (Franţei) în cel mai direct mod posibil” pentru această fostă republică sovietică, afectată în mod deosebit de invazia rusă a Ucrainei, cu care are o frontieră comună.

Pentru aceasta, Franţa ajută financiar şi material Republica Moldova, care dă dovadă de o „solidaritate excepţională” în primirea refugiaţilor ucraineni: peste 480.000 au trecut frontiera acolo şi 80.000 sunt în continuare prezenţi.

Cu o populaţie de 2,6 milioane de locuitori, această ţară, una dintre cele mai sărace din Europa, şi-a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la 3 martie, la fel ca Ucraina (28 februarie) şi Georgia (3 martie). O cerere asupra căreia Comisia Europeană va decide în zilele următoare înainte de a fi discutată la summitul european din 23 şi 24 iunie de la Bruxelles.

În cursul vizitei sale la Paris în mai, preşedinta Maia Sandu a salutat public „iniţiativa” lansată de Emmanuel Macron de a crea o comunitate politică europeană, despre care a spus că va permite ţării sale „să accelereze” intrarea în UE. „Înţelegem că aderarea este un proces lung şi complex, care necesită mult efort şi multă muncă. Nu căutăm o scurtătură pe această cale”, a explicat ea. 

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

15:43Ciucă îi cere lui Ciolacu biletul cu care și-a dus fiul la Nisa, la cursa de Formula 1: „Nu ați fost plecat pe banii Nordis?”
15:05Ciolacu va fi președinte fiindcă a mituit 50% din țară – pensionari, bugetari, presă, politicieni, magistrați – și toți sunt mulțumiți
13:41BREAKING Comisia Europeană arată că majorarea salariilor bugetarilor, nu investițiile, a dus la deficitul uriaș
11:29Guvernul își recunoaște eșecul: în trimestrul III a ratat o treime din banii europeni pe care spera să-i aducă la buget
10:58ANALIZĂ Guvernul a crescut cu 30% cheltuielile cu salariile din Justiție, care vor ajunge la astronomica sumă de șase miliarde de lei
09:52Începe marea detoxifiere de final de an, cunoscută și ca Postul Crăciunului
09:44Guvernul Ciolacu nu plătește pensiile celor care s-au pensionat după 1 septembrie: Casa de Pensii nu are timp să le calculeze
09:31Încă un dosar penal în Primăria Iași: organizarea Revelionului 2022, suspectată de DNA de corupție
09:22Enigmatica avere a lui Geoană: sute de mii de euro moștenite de la părinți din surse incerte, apartamente de lux cumpărate suspect de ieftin, beneficii din șpăgile cumnatului Ionuț Costea
21:41Șoșoacă cere fanilor ei să nu-l voteze pe Călin Georgescu și explică cum poate fi ea votată: „Facem cu toții pătrățel”
18:24Slovacia: Administraţia prezidenţială a încetat plata indemnizaţiei către ex-preşedintele condamnat pentru fraudă fiscală
16:16Mai mult de un sfert dintre locuitorii Bistriței, inclusiv fostul primar, nu-și achită taxele de salubritate, susține actualul primar
15:46Cum face AUR jocurile Rusiei: se opune înzestrării Armatei Române, dezvoltării NATO și susținerii pentru Ucraina
12:35Răspunsul penibil al lui Ciolacu, întrebat dacă a fost în Franța pe banii Nordis: „Ciolac” înseamnă ciung de mână dreaptă
10:55Grindeanu se leapădă de aeroportul primarului Băluță: nu figurează nici în Master Planul de Transport, nici în Planul Investițional 2021-2030