sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Economie 27 octombrie 2024

Datoria publică a ajuns la un nivel uriaș: peste 876 de miliarde de lei, adică 52% din PIB. Dar Ciolacu nu se oprește: a decis creșterea cel puțin până la 53%

Creșterea datoriei publice, 52% din PIB (sursa: Facebook/Marcel Cioalcu)
Creșterea datoriei publice, 52% din PIB (sursa: Facebook/Marcel Cioalcu)

Creșterea datoriei publice, 52% din PIB. Datoria publică a României a înregistrat o creștere semnificativă în iulie 2024, ajungând la 876,288 miliarde lei, conform datelor oferite de Ministerul Finanțelor. Față de luna precedentă, când se ridica la 860,331 miliarde lei, această creștere duce datoria la 52% din PIB, față de 51,1% în iunie.

Creșterea datoriei publice, 52% din PIB

În luna iulie, datoria pe termen mediu și lung a urcat la 824,06 miliarde lei, comparativ cu 809,248 miliarde lei în iunie, iar datoria pe termen scurt a ajuns la 52,228 miliarde lei.

Citește și: Cui concesionează Simion locurile de parlamentar: bugetară din Guvern, cu 4 case și 2 apartamente, deschide lista AUR la Bacău

Majoritatea datoriei, respectiv 738,508 miliarde lei, este reprezentată de titluri de stat, iar împrumuturile au ajuns la 122,379 miliarde lei.

Distribuția datoriei în funcție de valută

Din totalul datoriei, cea contractată în moneda națională a atins 401,757 miliarde lei.

Datoria în euro se cifrează la echivalentul a 389,45 miliarde lei, iar cea în dolari americani la 83,867 miliarde lei.

Datoria administrației publice centrale și locale

Administrația publică centrală a înregistrat o datorie totală de 854,206 miliarde lei, din care 802,030 miliarde lei sunt datorii pe termen mediu și lung.

Această datorie este contractată preponderent în lei (384,178 miliarde lei) și euro (384,949 miliarde lei echivalent).

Datoria administrației publice locale a crescut, de asemenea, la 22,081 miliarde lei.

Datoria internă și externă a administrației publice

Datoria internă a administrației publice se ridica, în iulie 2024, la 428,925 miliarde lei, reprezentând 25,5% din PIB.

Datoria externă a administrației publice era de 447,363 miliarde lei, ceea ce înseamnă 26,6% din PIB.

Mărirea plafonului datoriei publice la 53% din PIB

Pentru a susține planul de finanțare din 2024 și pentru a asigura fonduri de prefinanțare pentru anul 2025, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care majorează plafonul datoriei publice la 53% din PIB.

Această decizie vine pentru a oferi flexibilitate în atragerea resurselor financiare și pentru menținerea unui nivel confortabil al rezervei valutare la dispoziția Trezoreriei.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră