Directorul CSNAT vrea să plătească DeFapt.ro. Radu Popa, șeful Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”, a fost de curând subiectul unui articol publicat de către DeFapt.ro.
Ce a publicat DeFapt.ro despre șeful CSNAT
Articolul se intitulează „EXCLUSIV Liberalii au instalat un condamnat pentru delapidare la șefia Complexului Sportiv <Arcul de Triumf>. Radu Popa a fost om de bază pentru Sorin Oprescu și Victor Ponta”.
A fost publicat joi, 16 ianuarie 2025.
Popa a fost contactat de către DeFapt.ro și citat în text cu declarația completă pe care a dat-o reporterului cu care a discutat.
Directorul CSNAT vrea să plătească DeFapt.ro
La o zi după publicare, vineri, 17 ianuarie 2025, Radu Popa a găsit potrivit să trimită în contul Asociației Doar Fapte (care deține și operează DeFapt.ro), cont public pe site-ul DeFapt.ro, suma de 500 de lei.
Popa și-a justificat astfel plata, după cum se poate vedea în documentul de mai jos: „plata articol despre Radu Popa din 17.01.2025 (cum am precizat anterior, articolul fusese publicat pe 16.01.2025 – n.r.)”.
În aceeași zi, 17 ianuarie 2025, suma i-a fost returnată directorului CSNAT (vezi document mai jos).
Popa a „recidivat” și a dublat suma
Radu Popa, însă, a revenit luni, 20 ianuarie 2025, cu o nouă plată.
De data aceasta, a justificat-o drept „donatie” în valoare de 1.000 de lei (documentul, mai jos).
Și în acest caz, suma i-a fost returnată directorului Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf” (document, mai jos).
Asociația Doar Fapte, în calitate de publisher al DeFapt.ro, îi cere public lui Radu Popa să nu mai trimită bani, oricare ar justificarea acestor plăți, în contul ADF.
În caz contrar, Asociația Doar Fapte îi va returna orice sumă.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.
[…] Citește și: Apel DeFapt.ro către Radu Popa, directorul Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”: Nu … […]