Directorul CSNAT vrea să plătească DeFapt.ro
Directorul CSNAT vrea să plătească DeFapt.ro. Radu Popa, șeful Complexului Sportiv Național "Arcul de Triumf", a fost de curând subiectul unui articol publicat de către DeFapt.ro. Ce a publicat DeFapt.ro despre șeful CSNAT Articolul se intitulează "EXCLUSIV Liberalii au instalat un condamnat pentru delapidare la șefia Complexului Sportiv . Radu Popa a fost om de bază pentru Sorin Oprescu și Victor Ponta". Citește și: Simion, poză ridicolă în palton și cu fular, lângă președintele Camerei Reprezentanților SUA, care este la costum: „I just had a great conversation” A fost publicat joi, 16 ianuarie 2025. Popa a fost contactat de către DeFapt.ro și citat în text cu declarația completă pe care a dat-o reporterului cu care a discutat. Directorul CSNAT vrea să plătească DeFapt.ro La o zi după publicare, vineri, 17 ianuarie 2025, Radu Popa a găsit potrivit să trimită în contul Asociației Doar Fapte (care deține și operează DeFapt.ro), cont public pe site-ul DeFapt.ro, suma de 500 de lei. Popa și-a justificat astfel plata, după cum se poate vedea în documentul de mai jos: "plata articol despre Radu Popa din 17.01.2025 (cum am precizat anterior, articolul fusese publicat pe 16.01.2025 - n.r.)". Documentul plății de 500 de lei făcute Asociației Doar Fapte de către Radu Popa (sursa: Asociația Doar Fapte) În aceeași zi, 17 ianuarie 2025, suma i-a fost returnată directorului CSNAT (vezi document mai jos). Ordinul de plată prin care Asociația Doar Fapte i-a returnat suma de 500 de lei lui Radu Popa (sursa: Asociația Doar Fapte) Popa a "recidivat" și a dublat suma Radu Popa, însă, a revenit luni, 20 ianuarie 2025, cu o nouă plată. De data aceasta, a justificat-o drept "donatie" în valoare de 1.000 de lei (documentul, mai jos). Documentul plății de 1.000 de lei făcute Asociației Doar Fapte de către Radu Popa (sursa: Asociația Doar Fapte) Și în acest caz, suma i-a fost returnată directorului Complexului Sportiv Național "Arcul de Triumf" (document, mai jos). Ordinul de plată prin care Asociația Doar Fapte i-a returnat suma de 1.000 de lei lui Radu Popa (sursa: Asociația Doar Fapte) Asociația Doar Fapte, în calitate de publisher al DeFapt.ro, îi cere public lui Radu Popa să nu mai trimită bani, oricare ar justificarea acestor plăți, în contul ADF. În caz contrar, Asociația Doar Fapte îi va returna orice sumă.
