Deputatul AUR agresor de soție, exclus. Deputatul Dumitru Viorel Focşa, acuzat că şi-ar fi agresat soţia, a fost exclus din AUR, conducerea formaţiunii politice solicitându-i, totodată, să-şi depună mandatul de parlamentar.
Deputatul AUR agresor de soție, exclus
„Biroul Naţional de Conducere al AUR a decis astăzi (sâmbătă-n.r.) să îl excludă pe Dumitru Viorel Focşa din partid, după ce acesta şi-a agresat fizic soţia în timpul unui scandal casnic. Ancheta internă întreprinsă de Juriul de Onoare al Alianţei pentru Unirea Românilor a stabilit că acuzaţiile apărute în spaţiul public în urma scandalului declanşat la domiciliul familiei Focşa se confirmă. Gestul comis de deputatul Dumitru Viorel Focşa este incompatibil cu calitatea de membru de partid şi cu demnitatea de parlamentar”, se arată într-un comunicat de presă transmis sâmbătă de conducerea AUR.
Potrivit acestuia, AUR „îi cere public deputatului Focşa să îşi respecte angajamentul asumat şi să îşi depună mandatul de parlamentar, ca urmare a sancţiunii primite pe linie de partid”.
Citește și: Livrări militare esențiale pentru Ucraina din SUA, Germania și Franța: tancuri și obuziere
„AUR respinge ferm orice formă de violenţă domestică şi se disociază de orice personaj care practică, promovează sau tolerează acest gen de manifestare. Cerem pe această cale partidelor şi organizaţiilor publice din România să urmeze exemplul pe care îl dăm astăzi şi expună public toate cazurile de agresiune împotriva unor persoane lipsite de apărare”, se mai arată în comunicatul AUR.
Deputatul Dumitru Viorel Focşa a relatat într-o postare pe Facebook, pe care ulterior a şters-o, cum ar fi lovit-o pe soţia sa, pe care a acuzat-o de gelozie şi de faptul că nu l-ar fi îngrijit corespunzător pe unul dintre copii.
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.