/

CSM și-ar fi dat avizul pentru desființarea Secției Speciale

CSM ar fi de acord cu desfiițarea Secției Speciale
CSM ar fi de acord cu desfiițarea Secției Speciale (sursă: facebook/Tribunalul București)

CSM ar fi de acord cu desfiițarea Secției Speciale. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat pozitiv, vineri, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CSM.

Potrivit surselor citate, decizia a fost luată cu 11 voturi „pentru”.

Avizul dat de Consiliul Superior al Magistraturii este unul consultativ.

Citește și: EXCLUSIV Medicul Dorin Ionescu, fost subaltern al lui Lucian Duță, susținut de PNL la șefia CNAS

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, anunţa, pe 21 ianuarie, punerea în dezbatere publică a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

CSM ar fi de acord cu desfiițarea Secției Speciale

Conform proiectului, competenţele SIIJ vor fi preluate de o structură inspirată din modelul Parchetului European, cu 12 procurori la centru şi 30 în teritoriu, câte doi pentru fiecare Curte de apel.

„În total, 42 de procurori care vor investiga infracţiunile care până acum erau în competenţa SIIJ. Aceşti procurori sunt anume desemnaţi de plenul CSM. Cei 12 procurori din Bucureşti vor fi selectaţi şi desemnaţi de plenul CSM, din cadrul Secţiei de Urmărire Penală din Parchetul General, iar cei 30 de procurori din Curţile de apel vor selectaţi şi desemnaţi de plenul CSM din cadrul Parchetelor de pe lângă Curţile de apel”, indica ministrul Predoiu.

Citește și: Cum pot fi anulate în instanţă amenzile date de CNAIR pentru lipsa rovinietei

Procurorii din Parchetul General vor fi propuşi plenului CSM de către procurorul general, iar procurorii de la Parchetele de pe lângă Curţile de apel de către prim-procurorii acestor structuri.

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

  • Patreon
  • cont bancar: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Asociația „Doar fapte”, CIF 45500057.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

20:54David Popovici, amenințat cu incendierea bolidului Porsche Spyder de către un vecin. Sportivul a cerut ordin de restricție
19:49Navigație pe Prut, cerință a mediului de afaceri din estul României. Finalizarea licitațiilor pentru Autostrada A8, alt obiectiv important
19:38Barajele mai multor lacuri de acumulare și instalațiile hidromecanice aferente vor fi reabilitate cu bani PNRR, dacă Guvernul nu-i pierde
19:23România riscă să piardă 660 milioane euro din PNRR fiindcă a modificat legea pensiilor speciale în favoarea specialilor, după ce primise OK-ul Bruxelles-ului
18:51Guvernul taie un miliard din banii Capitalei. „Cer scuze bucureştenilor că le-am transmis că partidele la guvernare vor înţelege ceva” – Nicușor Dan
17:37Marele scandal al avocaților care își spală rufele în public, faza pe reclamanți și pârâți în instanță
14:42Halucinant: fostul director Romsilva, care la pensionare a primit un bonus de 100.000 de euro, s-a reangajat în aceeași regie și are un salariu astronomic
12:28Subvenția pentru partide în 2025, prevăzută la uriașa sumă de 284 milioane de lei, mai puțin ca în 2024, dar mai mult ca în 2023
11:52Surse Antena 3: Iohannis nu va demisiona și va rămâne la Cotroceni până la instalarea noului președinte
11:50EXCLUSIV Creierul operațiunilor psihosociale derulate de Călin Georgescu este un absolvent al Academiei SRI și fost consilier în CSAT
10:49În fieful lui Bolojan, la Senat, și la Camera Deputaților, nu se taie nici un ban de la salarii, dimpotrivă, cresc ușor cheltuielile în 2025, arată bugetul de stat
10:10„Călin Georgescu prezintă planul de pace al Rusiei. Este un pericol real”, acuză un profesor universitar
22:40SRI și SIE, acuzate că îl protejează pe Călin Georgescu: dosarul acestuia NU a fost transmis CNSAS, arată un cercetător, fostul disident Gabriel Andreescu
19:36VIDEO Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016: „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul”
17:50Călin Georgescu, idolul femeilor: 62% dintre urmăritorii săi pe TikTok sunt de sex feminin. Fostul candidat are audiență mare și în rândul tinerilor