Colecție de aberații aruncate de Călin Georgescu: de la „Cea mai prosperă este industria calului” la „a fost o manipulare cu mersul omului pe lună”. Declarațiile sale – atent citate, în context, și cu indicarea sursei – se află pe site-ul „Ce a zis Georgescu”.
Site-ul prezintă și elemente care demontează afirmațiile acestuia.
Colecție de aberații aruncate de Călin Georgescu
Ce declarații hilare sau controversate ale celui care se intitulează „președintele ales al României” sunt consemnate pe acest site:
- „Nu a fost decât o lege pe care înaintașii noștri au apărat-o. Legea divină a Sarmizegetusei” – declarație făcută la 14 aprilie 2024, în cadrul unei conferințe.
- „Șansa României este înțelepciunea rusească. Rusia nu este o țară lașă și sigur își va proteja compatrioții” – înregistrare Recorder.
- De la finlandezi la albanezi, toți vorbesc româna: „Orice neam din…orice populație din Europa va dori să-și cunoască identitatea și rădăcinile va da sigur de limba română”
- „Singura știință care există în această lume este Iisus Hristos, singura și unică, nu există altă știință”
Fericirea de a nu fi în Schengen
- „Pentru mine este o mare onoare că nu am intrat în Schengen, subliniez asta, mă bucur că nu am intrat în Schengen, ne este bine că n-am intrat în Shengen, noi nu avem nevoie de covrigul lor, și nici să pupăm ghiulul”
- „Hrana nu înseamnă mâncare. Ha. Știți de ce se mănâncă? De ce mănâncă omul? Nu ca să aibă energie, ci ca să dea de mâncare la paraziți, și atunci când ți-e frică, când ai neliniști, când ai oboseli, ești parazitat energetic, asta înseamnă”
- „Cea mai prosperă afacere în această lume este industria calului. La fiecare 3-5 minute este o cursă de cai în întreaga lume. România deține, morfologic vorbind, cea mai mare capital pentru creșterea acestui nobil animal, pe care de altfel l-a crescut înainte. Un cal înseamnă cel puțin 12-15 meserii, deci breslele și meseriașii ar fi, ca o floare s-ar dezvolta. Aparte de faptul că faci totul natural și extrem de pur”.
- „Japonia modernă astăzi, uitați-vă, vă dau un exemplu concret, se bazează pe legea lui Spiru Haret”
- Nanocipurile din Pepsi: „Deci daca te uiți pe etichetă […] sunt peste 38 de ingrediente. Deci cum poți să bei ceva cu peste 38 de ingrediente. Este imposibil. Deci aicia sigur…este exact ceea ce vor ei să facă: ți-au predat marfa de plastic, tot ce înseamnă nanocipuri și intră în tine ca într-un laptop”
- „Vom funcționa foarte curând, nu prin telefoane, prin telepatie, exact cum funcționează plantele, păsările, animalele. Și este absolut firesc. Exact cum funcționa viața pe vremea lui Ștefan cel Mare…trebuie să ne întoarcem la rădăcini.
- „Zic unii a ajuns omul pe lună. Eu, nu, nu că nu cred, sunt sigur că nu a fost așa. Este o altă manipulare. Dar asta e altă temă. Domne aia a fost o manipulare cu mersul omului pe lună, dar asta e altă poveste, drept dovadă că după ce au fost prin 70 nu a mai fost nimeni pe lună, adică brusc, domne nu am mai avut tehnica să facem știi?”
_______________________________
Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.
Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.
Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro
CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450
Deschis la BRD
Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.