/

Cîțu a dublat subordonații penalului Borbely, care face simpozioane și strategii

Cîțu a dublat funcționarii subordonați penalului Borbely Foto: Facebook Departamentul de Dezvoltare Durabila

Cîțu a dublat funcționarii subordonați penalului Borbely, ex-lider al UDMR. Acesta conduce, din perioada regimului Dragnea, Departamentul de Dezvoltare Durabilă. Departamentul funcționează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Oficial, această structură urmărește „punerea în operă a prevederilor europene și a celor din documentele ONU în materie de dezvoltare sustenabilă”. Concret, departamentul este o sursă de simpozioane, postări festive pe Facebook și de mesaje generoase. În decembrie, Laszlo Borbely a fost la Expo Dubai, unde a declarat: „Trebuie să ne regândim <<natura>> de a fi, de a trăi, de a interacționa cu mediul natural”. Însă, dincolo de cuvinetle frumoase, Borbely a avut serioase probleme penale. El a scăpat de ancheta DNA întrucât Camera Deputaților nu i-a ridicat imunitatea. În schimb, toți complicii săi în acel dosar au ajuns la pușcărie.  

Cîțu a dublat funcționarii subordonați penalului Borbely

Laszlo Borbely a fost angajat la conducerea acestui departament în 2017, în guvernarea Grindeanu (PSD). UDMR nu-l mai plasase pe listele de candidați la Parlament.

Printr-o hotărâre de guvern emisă în octombrie 2021, numărul angajaților în Departamentul de Dezvoltare Durabilă a crescut la 20. În 2017, când acest departament a fost creat, erau șase angajați. Ulterior s-a ajuns la zece. Acum, guvernul Cîțu i-a adus la 20. În nota de fundamentare a acestui HG lipsește orice referință la impactul bugetar. Probabil că, având în vedere salariile din SGG și nenumăratele sporuri care se acordă, acest impact depășește 250.000 de euro pe an.

În 2020, aceste primea o pensie specială, de ex-deputat, de 131.000 de lei pe an, o pensie bazată pe contributivitate, de 72.000 de lei, era în consiliul de administrație al Radiocom – încă 18.000 de lei – și avea un salariu de 116.000 de lei de la Guvern.

De două ori a încercat DNA să-i ridice imunitatea fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, în 2012 și în 2015. De fiecare dată, parlamentarii majorității pesediste, plus UDMR, l-au protejat. În schimb, procesul presupușilor săi complici a mers mai departe, iar aceștia au fost condamnați.

Complicii, la pușcărie, Borbely, protejat de imunitate

Borbely a fost acuzat de DNA că, în calitate de ministru al Mediului, ar fi primit de la omul de afaceri Ioan Ciocan foloase necuvenite, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, în valoare de 80.952 lei, pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române“ – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului – în vederea determinării acestora să favorizeze Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş la diferite licitaţii organizate de „Apele Române“.

Citește și: Portretul sinecuristului la stat: absolvent de universitate privată, funcționar, membru în patru CA-uri

În noiembrie 2016, Szepessy Szabolcs, fost consilier al lui Laszlo Borbely în perioada în care politicianul a fost ministrul Mediului, a fost condamnat la doi ani şi şase luni cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă.

Afaceriştii Ioan Ciocan și Anton-Petre Molnar au fost condamnaţi la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă.

Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

3 Comments

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

17:41VIDEO+FOTO Călin Georgescu și soția, păziți de o mică armată de bodiguarzi. Georgescu a jucat Hora Unirii cu gărzile de corp și soția sa
14:32Relatare ceaușistă la Realitatea TV a vizitei de lucru a lui Călin Georgescu și a mult iubitei sale soții în Parcul Tineretului din București
11:25Tarom vinde bilete ieftine, între 24 și 26 ianuarie, către șapte destinații externe
10:59Premierul Marcel Ciolacu, în vacanță neoficială de circa o săptămână: nu a avut nici o activitate la Guvern, nu a fost văzut în public
10:11Delfinii, ca la pușcărie, sub PNL: un fost șef de penitenciar a fost pus de liberalul care conduce CJ Constanța la conducerea Delfinariului
09:58Fără discursuri ale politicienilor, dar cu mii de plăcinte la evenimentele de la Iași dedicate Unirii Principatelor Române
09:46Fostele cinematografe de stat, într-un film prost: abandonate, în ruină, în așteptarea investitorilor salvatori
09:21Avocatul și-a dat clientul în judecată, a pierdut, acum trebuie să plătească și onorariul noului avocat al fostului său client
20:21Publicația „Bihoreanul” și un ex-vicepreședinte al CJ Bihor demolează minciunile lui Grindeanu: din 105 angajați concediați, doar doi au câștigat procesele
19:10A mințit Bolojan când s-a lăudat cu restructurarea CJ Bihor? Din 200 de posturi reduse, 195 au câștigat procesul – susține Grindeanu
17:36PSD reîncepe parodia din 2023 a restructurării: desființează posturi neocupate, nu este clar dacă cineva va fi concediat
14:54Cum poți transforma crizele în oportunități? Sfaturi de la experții IQ DIGITAL (P)
14:10Media primei de pensionare la Romsilva, uriașă, echivalentul a peste 30 de pensii medii pe economie. Au beneficiat de ea 1.267 de angajați în ultimii doi ani
12:43Becali, insultat de proprii colegi și de propaganda AUR fiindcă l-a atacat pe Georgescu: „Are potențialul să devină o a doua Șoșoacă”
11:50Fostul socru a lui Ponta, Ilie Sârbu, are două pensii speciale uriașe, cât primesc 13 pensionari obișnuiți la un loc