duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: borbely

2 articole
Politică

Guvernul îi dă penalului Borbely un milion

Guvernul îi dă penalului Borbely un milion de euro pentru promovarea intereselor românești peste hotare. Potrivit unei hotărâri de guvern aflate pe ordinea de zi a ședinței de guvern, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă va primi de la buget, în 2022, cinci milioane de lei. Departamentul este condus de Laszlo Borbely, fostul lider UDMR care a scăpat de două ori de urmărirea penală fiindcă Parlamentul nu i-a ridicat imunitatea. Toți complicii lui Borbely din acel dosar au ajuns la pușcărie. Acesta conduce din 2017, când premier era Sorin Grindeanu, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Guvernul îi dă penalului Borbely un milion Proiectul de hotărâre de guvern care urmează să fie adoptat azi are o denumire stranie: „ pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare parţială a sumelor prevăzute la lit. c) şi d) din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021”. Însă, în nota de fundamentare se arată că este vorba de dirijarea a cinci milioane de lei de la buget pentru „promovarea intereselor românești peste hotare” și „finanţarea acţiunilor cu caracter ştiinţific şi social-cultural”. Departamentul lui Borbely va avea dreptul, printre altele, să plătească sondaje de opinie, să cumpere servicii de promovare în presă și să achiziționeze servicii de consultanță. În rest majoritatea banilor ar urma să fie cheltuiți pe simpozioane, precum și pixuri, stilouri, stegulețe și insigne. Laszlo Borbely a fost angajat la conducerea acestui departament în 2017, în guvernarea Grindeanu (PSD). UDMR nu-l mai plasase pe listele de candidați la Parlament. Numit de Grindeanu, păstrat de PNL Printr-o hotărâre de guvern emisă în octombrie 2021, numărul angajaților în Departamentul de Dezvoltare Durabilă a crescut la 20. În 2017, când acest departament a fost creat, erau șase angajați. Ulterior s-a ajuns la zece. Acum, guvernul Cîțu i-a adus la 20. În nota de fundamentare a acestui HG lipsește orice referință la impactul bugetar. Probabil că, având în vedere salariile din SGG și nenumăratele sporuri care se acordă, acest impact depășește 250.000 de euro pe an. Citește și: Cîțu a dublat subordonații penalului Borbely, care face simpozioane și strategii În 2020, aceste primea o pensie specială, de ex-deputat, de 131.000 de lei pe an, o pensie bazată pe contributivitate, de 72.000 de lei, era în consiliul de administrație al Radiocom – încă 18.000 de lei – și avea un salariu de 116.000 de lei de la Guvern. De două ori a încercat DNA să-i ridice imunitatea fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, în 2012 și în 2015. De fiecare dată, parlamentarii majorității pesediste, plus UDMR, l-au protejat. În schimb, procesul presupușilor săi complici a mers mai departe, iar aceștia au fost condamnați. _________________________________

Guvernul îi dă penalului Borbely un milion Foto: Facebook Departamentul de Dezvoltare Durabila
Cîțu a dublat funcționarii subordonați penalului Borbely Foto: Facebook Departamentul de Dezvoltare Durabila
Eveniment

Cîțu a dublat funcționarii subordonați penalului Borbely

Cîțu a dublat funcționarii subordonați penalului Borbely, ex-lider al UDMR. Acesta conduce, din perioada regimului Dragnea, Departamentul de Dezvoltare Durabilă. Departamentul funcționează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Oficial, această structură urmărește „punerea în operă a prevederilor europene și a celor din documentele ONU în materie de dezvoltare sustenabilă”. Concret, departamentul este o sursă de simpozioane, postări festive pe Facebook și de mesaje generoase. În decembrie, Laszlo Borbely a fost la Expo Dubai, unde a declarat: „Trebuie să ne regândim de a fi, de a trăi, de a interacționa cu mediul natural”. Însă, dincolo de cuvinetle frumoase, Borbely a avut serioase probleme penale. El a scăpat de ancheta DNA întrucât Camera Deputaților nu i-a ridicat imunitatea. În schimb, toți complicii săi în acel dosar au ajuns la pușcărie. Cîțu a dublat funcționarii subordonați penalului Borbely Laszlo Borbely a fost angajat la conducerea acestui departament în 2017, în guvernarea Grindeanu (PSD). UDMR nu-l mai plasase pe listele de candidați la Parlament. Printr-o hotărâre de guvern emisă în octombrie 2021, numărul angajaților în Departamentul de Dezvoltare Durabilă a crescut la 20. În 2017, când acest departament a fost creat, erau șase angajați. Ulterior s-a ajuns la zece. Acum, guvernul Cîțu i-a adus la 20. În nota de fundamentare a acestui HG lipsește orice referință la impactul bugetar. Probabil că, având în vedere salariile din SGG și nenumăratele sporuri care se acordă, acest impact depășește 250.000 de euro pe an. În 2020, aceste primea o pensie specială, de ex-deputat, de 131.000 de lei pe an, o pensie bazată pe contributivitate, de 72.000 de lei, era în consiliul de administrație al Radiocom - încă 18.000 de lei - și avea un salariu de 116.000 de lei de la Guvern. De două ori a încercat DNA să-i ridice imunitatea fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, în 2012 și în 2015. De fiecare dată, parlamentarii majorității pesediste, plus UDMR, l-au protejat. În schimb, procesul presupușilor săi complici a mers mai departe, iar aceștia au fost condamnați. Complicii, la pușcărie, Borbely, protejat de imunitate Borbely a fost acuzat de DNA că, în calitate de ministru al Mediului, ar fi primit de la omul de afaceri Ioan Ciocan foloase necuvenite, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, în valoare de 80.952 lei, pentru a-şi exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române“ – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului - în vederea determinării acestora să favorizeze Lescaci Com SRL din Negreşti Oaş la diferite licitaţii organizate de „Apele Române“. Citește și: Portretul sinecuristului la stat: absolvent de universitate privată, funcționar, membru în patru CA-uri În noiembrie 2016, Szepessy Szabolcs, fost consilier al lui Laszlo Borbely în perioada în care politicianul a fost ministrul Mediului, a fost condamnat la doi ani şi şase luni cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă. Afaceriştii Ioan Ciocan și Anton-Petre Molnar au fost condamnaţi la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru cumpărare de influenţă.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră