/

EXCLUSIV Omul de afaceri arestat Călin Donca doar se lăuda că e bogat: într-un singur an (aprilie 2021 – mai 2022), a fost nevoit să ia credite pe persoană fizică de 200.000 de euro

Călin Donca, împrumutat personal de bănci
Călin Donca, împrumutat personal de bănci (sursa: PRO TV)

Călin Donca, împrumutat personal de bănci. De investitorul, antreprenorul și vizionarul Călin Donca de la Brașov era mai mult gura. Sau infracționalitatea economică, după cum spune DIICOT.

Arest pe 30 de zile pentru trei complici

Trei persoane, printre care şi omul de afaceri braşovean Călin Donca, au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, prin decizie a Tribunalului Braşov, într-un dosar de infracţiuni financiare, inclusiv de înşelăciune prin crearea unei monede virtuale proprii, a anunţat, marţi conducerea Tribunalului Braşov.

„A fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru cei trei inculpaţi, respectiv Călin Donca, Ileana Buzatu şi Iulia Elena Dobre. Cu drept de contestaţie în 48 ore de la pronunţare. Toţi au contestat măsura dispusă”, a precizat sursa citată.

Conform unui comunicat remis marţi de către DIICOT, cei trei ar fi membri ai unei grupări infracţionale şi sunt cercetaţi pentru săvârşirea de infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi operaţiuni de manipulare a pieţei de capital.

Astfel, potrivit anchetatorilor, respectivele persoane ar fi înregistrat în contabilitatea unor societăţi operaţiuni fictive, cu consecinţa micşorării bazei de calcul a impozitului pe profit şi a măririi cuantumului TVA deductibilă, care a avut ca rezultat sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului consolidat al statului, cauzând un prejudiciu de 4.346.286 de lei.

Multe milioane în transferuri ilegale

De asemenea, prin documente care ar atesta operaţiuni fictive, liderul grupării ar fi transferat sau ar fi dispus transferarea a 8.337.746 de lei între societăţi aparţinând sau controlate de membrii grupării, dintre care una ar fi înregistrată în Emiratele Arabe Unite – Dubai, precum şi achiziţionarea unor bunuri de lux, în valoare de 340.000 USD, toate acestea fiind însuşite din patrimoniul societăţii, fapt care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare având consecinţe deosebit de grave.

Totodată, membrii grupării ar fi iniţiat un proiect în domeniul monedelor virtuale, deţinut şi controlat de către aceştia, creând propria monedă virtuală.

„Având în vedere interesul scăzut pentru aceasta, membrii grupării ar fi întreprins operaţiuni de manipulare a pieţei de capital, inducând, totodată, persoanele interesate în eroare, prin diseminarea în spaţiul public a unor informaţii nereale, potrivit cărora investiţia în această monedă virtuală poate genera câştiguri de 100 de ori mai mari, şi reuşind obţinerea unor sume importante de bani (aproximativ 700.000 USD)”, susţin procurorii de combatere a criminalităţii organizate.

Călin Donca, împrumutat personal de bănci

În ciuda acestor operațiuni care ar fi ilegale, potrivit DIICOT, omul de afaceri Călin Donca nu pare a se fi îmbogățit.

În decurs de un an și o lună, acesta împreună cu soția au făcut trei credite în valoare totală de peste 900.000 de lei, echivalentul a aproape 200.000 de euro.

Avizele de ipotecă mobiliară ale împrumuturilor luate de soții Donca-Oncioiu (sursa: RNPM)
Urmărește-ne pe Google News

_______________________________

Defapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială.

Defapt.ro nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice.

Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent: 

FORMULARUL 230

Donează prin PayPalpaypal icon
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului Defapt.ro

Donează prin Transfer Bancar

CONT BANCAR: IBAN RO48BRDE445SV97760644450

Deschis la BRD


Donează prin Patreon


Asociația „Doar fapte, CIF 45500057.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultima oră

21:30BREAKING Boloș recunoaște că pensiile speciale au blocat PNRR-ul: „Avem jaloane care nu au fost îndeplinite, unul, cel legat de pensiile speciale”
21:11Candidatura lui Crin Antonescu va fi oficializată de alianța de guvernare iar candidatul „va trebui să se reconecteze cu electoratul”, spune Bolojan
20:59Biden și-a grațiat preventiv și doi frați și o soră în ultimele minute de mandat, invocând o posibilă răzbunare a lui Trump
20:45VIDEO Trump fost el însuși la ceremonia de învestire: se crede salvat de Dumnezeu, va aduce „epoca de aur” în SUA, țară în care vor fi recunoscute doar două genuri
20:31Mai multe sindicate îi cer lui Călin Georgescu să nu le paraziteze mitingul de vineri, care nu este politic, ci de protest la adresa „ordonanței trenuleț”
18:20Ponta, „paradit” de fostul procuror Negulescu, zis „Portocală”: trebuie să plătească daune morale de 25.000 de lei pentru că l-a făcut „interlop”
15:44Utilizatorii de TikTok nu prea consideră China dictatură, nu au o problemă cu invazia rusă în Ucraina și nu prea cred în vaccinuri, arată un studiu german
15:32Biden îi grațiază preventiv pe Fauci, generalul Milley, pe congresmanii și polițiștii implicați în anchetarea insurecției de la Capitoliu, pentru a-i proteja de eventuale anchete în noul mandat al lui Trump
15:18Germania și aliații săi nu ar face față acum unui atac al Rusiei, susține CEO-ul Rheinmettal
15:10Călin Georgescu, amenințări către OMV Petrom dacă nu scade prețul la benzină. Facts: cel mai mic preț în București era, azi, la o benzinărie Petrom
15:09Cum a ajuns Trump de la „sociopat” și „tiran cu perucă”, la un tip cu „o fineţe incredibilă” – evaluarea ministrului britanic de Externe
14:21Apel DeFapt.ro către Radu Popa, directorul Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf”: Nu ne mai trimiteți bani, îi vom refuza de fiecare dată
13:06Voiculescu, semne că-l susține pe Georgescu: „Cele mai mari șanse, acela care va încerca să unifice”. Georgescu: „Vă chem în Marea Horă a Unirii”
12:31DOCUMENT Bilanț catastrofal al absorbției fondurilor europene: Ciolacu I a atras 7,5% din cât își planificase din PNRR, 30% din fondurile de coeziune
11:43Simion, poză ridicolă în palton și cu fular, lângă președintele Camerei Reprezentanților SUA, care este la costum: „I just had a great conversation”