joi 05 noiembrie
Login Contact
DeFapt.ro

Ramona Emilian

7806 articole
Ramona Emilian

Internațional

Danemarca avertizează SUA să nu deruleze operațiuni de spionaj în Groenlanda, intenție a Washingtonului devoalată de WSJ

Spionaj american în Groenlanda, Danemarca reacționează. Ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, a anunțat că îl va convoca pe ambasadorul Statelor Unite în Danemarca, ca reacție la informațiile publicate de Wall Street Journal privind intenția Washingtonului de a intensifica activitățile de spionaj în Groenlanda. Mobilizarea serviciilor secrete americane Administrația Trump a declanșat o operațiune amplă de colectare de informații privind Groenlanda, implicând agențiile de informații americane în identificarea potențialilor susținători ai intereselor SUA în teritoriu. Citește și: BREAKING Nicușor Dan prezintă un sondaj care arată că Simion ar câștiga alegerile prezidențiale Potrivit Wall Street Journal, CIA, NSA și Defense Intelligence Agency au primit instrucțiuni să monitorizeze mișcarea pentru independența Groenlandei și să investigheze pozițiile acesteia față de exploatarea resurselor naturale de către SUA. Totodată, Washingtonul ar încerca să identifice persoane în Groenlanda și Danemarca care susțin interesele americane în regiune. Spionaj american în Groenlanda, Danemarca reacționează Aflat la Varșovia, unde a participat la reuniunea miniștrilor de externe din Uniunea Europeană, Lars Rasmussen a calificat situația drept „foarte gravă”. „Acest articol ne îngrijorează foarte mult, pentru că prietenii nu se spionează între ei”, a declarat oficialul danez. „Nu pot ști dacă e adevărat, fiindcă este vorba despre un articol de presă. Dar nu pare să fi fost respins cu fermitate de cei care se exprimă public, ceea ce mă neliniștește”, a adăugat ministrul, afirmând că ambasadorul SUA va fi convocat la Ministerul de Externe „în speranța că informațiile pot fi dezmințite” și pentru a clarifica „poziția fermă a Danemarcei” în această privință. Avertizările lui Trump Donald Trump și-a exprimat public intențiile într-un discurs susținut în fața Congresului, în luna martie: „Avem nevoie de Groenlanda pentru securitatea noastră națională și chiar internațională”. Într-un interviu pentru NBC News, fostul președinte american a refuzat să excludă varianta unei acaparări prin forță: „Nu exclud nimic. Nu spun că o vom face, dar nu pot exclude. Avem cruntă nevoie de Groenlanda.” Interes geostrategic și economic Motivațiile din spatele interesului SUA nu sunt doar militare. Groenlanda dispune de importante zăcăminte de pământuri rare, esențiale pentru producția de vehicule electrice și turbine eoliene. De asemenea, insula are rezerve neexploatate de petrol și gaz natural, care sporesc atractivitatea sa în ochii Washingtonului. Groenlanda nu dorește o anexare americană Guvernul danez, alături de autoritățile din Groenlanda, a respins categoric orice tentativă de „cumpărare” sau anexare, reafirmând că teritoriul nu este de vânzare. Un sondaj recent arată că majoritatea covârșitoare a celor 57.000 de locuitori ai Groenlandei susțin ideea independenței față de Danemarca, însă resping categoric o eventuală anexare de către Statele Unite.

Danemarca avertizează SUA să nu deruleze operațiuni de spionaj în Groenlanda, intenție a Washingtonului devoalată de WSJ
Horoscop cu Inteligență Artificială: placebo modern pentru fericire, speranță și echilibru emoțional
Eveniment

Horoscop cu Inteligență Artificială: placebo modern pentru fericire, speranță și echilibru emoțional

Horoscopul, iluzia care ne face bine. De la templele babiloniene până la aplicațiile mobile moderne, horoscopul traversează mileniile fără să-și piardă atracția. Iar acest fenomen, aparent banal, are efecte reale asupra sănătății și psihicului. Origini străvechi: astrologia născută în Babilon În urmă cu aproximativ 2.500 de ani, preoții-astronomi din Babilon puneau bazele horoscopului. Citește și: BREAKING Nicușor Dan prezintă un sondaj care arată că Simion ar câștiga alegerile prezidențiale Bazându-se pe calcule matematice complexe, aceștia determinau pozițiile planetelor pentru a ghida deciziile politice, militare și religioase ale elitelor. De la elite la mase: democratizarea horoscopului Odată cu dezvoltarea presei în secolul XX, horoscopul a devenit accesibil tuturor. Ziarele au transformat aceste predicții astrologice în rubrici zilnice, așteptate cu nerăbdare de cititori. Astăzi, horoscopul este omniprezent, din reviste până pe site-uri și aplicații de mobil. Horoscopul, iluzia care ne face bine În ciuda popularității, nu există o explicație științifică clară privind influența planetelor asupra oamenilor. Teorii legate de gravitație sau „forțe cosmice subtile” sunt des vehiculate, însă realitatea pare să fie alta. În 1948, psihologul american Bertram Forer a demonstrat existența unui bănuial cunoscut drept efectul Barnum: oamenii tind să se regăsească în descrieri vagi și universale, mai ales dacă acestea le oferă o imagine pozitivă despre sine. Potrivit unui studiu publicat în 2016 în revista Personality and Individual Differences, citirea horoscoapelor pozitive poate îmbunătăți starea emoțională, performanțele cognitive și creativitatea. Aceste efecte sunt mai pronunțate la persoanele care cred în astrologie și simt că nu au control asupra propriei vieți. Horoscop pozitiv pentru fiecare zodie Indiferent de veridicitatea predicțiilor, horoscopul pare să aibă un rol benefic în viața cititorilor săi. Credința în el funcționează ca un placebo social, o încurajare subtilă pentru a trece mai ușor peste incertitudini. Pornind de la această idee, publicația franceză Le Point propune pentru prima dată un horoscop generat de Inteligența Artificială, conceput pentru a stimula optimismul și încrederea. Berbec Creativitatea ta este la cote maxime. Vei găsi soluții acolo unde alții văd obstacole. Ai încredere în instinctele tale. Taur O perioadă stabilă se anunță. Eforturile tale dau roade, iar recunoașterea nu întârzie să apară. Bucură-te de reușite. Gemeni Inteligența ta strălucește. Conversațiile îți aduc idei noi și o întâlnire importantă ar putea schimba ceva în profunzime. Rac Intuiția te va ghida în luarea unor decizii bune. Relațiile afective se consolidează și te ajută să te simți împlinit. Leu Strălucești în ochii celorlalți. Creativitatea ta e contagioasă. Primește cu deschidere complimentele meritate. Fecioară Capacitatea ta de organizare te avantajează. Rezolvi situații complicate cu eleganță. Meticulozitatea ta aduce rezultate. Balanță Diplomația ta deschide uși. Rezolvi cu ușurință tensiuni și pregătești terenul pentru colaborări importante. Scorpion Claritatea ta interioară transformă dificultățile în lecții valoroase. Influențezi pozitiv pe cei din jur cu tăria ta. Săgetător Se deschid noi perspective. Fii deschis la schimbare și călătorii, fie ele reale sau interioare. Înveți lucruri utile. Capricorn Perseverența ta dă rezultate. Eforturile sunt recunoscute, iar stabilitatea profesională îți oferă siguranță și încredere. Vărsător Ideile tale inovatoare sunt apreciate. Relațiile sociale se intensifică și creează sinergii benefice. Îndrăznește! Pești Creativitatea și sensibilitatea ta aduc frumusețe în jur. Intuiția îți arată direcția bună. Sincronicitățile confirmă parcursul.

UE va impune tarife avioanelor Boeing dacă negocierile cu SUA pe taxe vor eșua
Internațional

UE va impune tarife avioanelor Boeing dacă negocierile cu SUA pe taxe vor eșua

UE, tarife vamale pentru avioanele Boeing. Uniunea Europeană ar putea introduce tarife vamale pentru avioanele produse de gigantul american Boeing, dacă negocierile comerciale cu Statele Unite eșuează, relatează Financial Times. UE, tarife vamale pentru avioanele Boeing Măsura este parte a unei strategii de răspuns la taxele impuse de Washington produselor europene. Citește și: „Votantul lui Simion: bărbat, tânăr și vârstă mijlocie, zece clase sau studii medii, rural” - sociologul Cătălin Stoica Potrivit surselor citate de Financial Times, Comisia Europeană a întocmit o listă de importuri americane în valoare de 100 de miliarde de euro, care ar putea fi supuse tarifelor vamale. Lista include avioanele civile, iar măsura va intra în vigoare doar dacă discuțiile comerciale nu progresează satisfăcător. Decizia finală aparține statelor membre Orice măsură de represalii comerciale trebuie aprobată de majoritatea statelor membre UE. Comisia Europeană a precizat că aceste tarife vor fi implementate doar în absența unui acord echitabil cu Statele Unite privind reducerea taxelor aplicate produselor europene. SUA, tarife agresive pentru produsele europene În prezent, importurile europene de oțel, aluminiu și autoturisme sunt taxate cu 25% în SUA. Alte bunuri, inclusiv avioanele, sunt supuse unui tarif de 10%, care ar putea urca la 20% după expirarea unui termen de 90 de zile oferit de administrația Trump, pe 8 iulie. Impact asupra companiilor aeriene europene Transportatorii europeni au comandat sute de avioane Boeing, mizând pe creșterea pieței aeriene. Eventualele tarife ar crește considerabil costul acestor aeronave, plătite integral la livrare. Bruxelles-ul vrea condiții egale pentru Airbus și Boeing Surse din industria aeronautică susțin că Uniunea Europeană dorește să asigure un teren concurențial echitabil între Boeing și rivalul european Airbus, prin aplicarea de tarife simetrice. Măsura vine ca reacție la politicile comerciale agresive ale Washingtonului. Spre deosebire de perioada 2020–2021, când a avut loc un război comercial deschis între SUA și UE în domeniul aviației, în prezent, marile companii aerospațiale de ambele părți ale Atlanticului solicită renunțarea completă la tarifele vamale, pentru a proteja competitivitatea industriei.

O prezență de 11 milioane de alegători în turul al doilea îi poate asigura victoria lui Nicușor Dan, crede primarul Capitalei
Politică

O prezență de 11 milioane de alegători în turul al doilea îi poate asigura victoria lui Nicușor Dan, crede primarul Capitalei

Miza lui Nicușor: prezența la vot. Primarul Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a declarat că o prezență ridicată la urne pe 18 mai i-ar putea aduce un rezultat favorabil. Miza lui Nicușor: prezența la vot Potrivit estimărilor sale, un număr de 11 milioane de votanți i-ar oferi „șanse foarte mari” de câștig. Citește și: „Votantul lui Simion: bărbat, tânăr și vârstă mijlocie, zece clase sau studii medii, rural” - sociologul Cătălin Stoica „Trebuie să ne uităm la analizele sociologice: câți spun că vor veni la vot și cum se reorientează cei care au votat alți candidați. În principiu, da, o prezență mare mă avantajează”, a spus edilul. Condiții pentru o dezbatere electorală Întrebat despre o posibilă confruntare cu George Simion, contracandidatul său, Nicușor Dan a afirmat că este dispus să participe doar la dezbateri organizate de instituții serioase, precum posturile de televiziune. „Există deja câteva propuneri pentru săptămâna viitoare. La acestea voi participa. Nu fug de dezbatere, dar trebuie să fie un cadru serios, nu o farsă electorală”, a explicat el. „Românii știu să discearnă între seriozitate și fonfleu” Nicușor Dan a respins acuzațiile potrivit cărora ar evita dezbaterile, subliniind încrederea în discernământul alegătorilor: „Românii judecă cu capul lor și văd ce e serios și ce e fonfleu. Aștept o dezbatere pe bune, nu o punere în scenă populistă.” „Cultura dialogului” – o temă esențială a campaniei Candidatul independent a afirmat că una dintre temele centrale ale campaniei ar trebui să fie promovarea culturii dialogului, în detrimentul discursului instigator la ură. „De 20 de ani sunt în spațiul public și nu am promovat ura niciodată. Am criticat cu argumente, în termeni decenți. Trebuie să încurajăm o societate bazată pe dialog, nu pe violență”, a declarat Nicușor Dan. Contestarea alegerilor la CCR – un demers „neserios” Referindu-se la contestația depusă de Sebastian Popescu la Curtea Constituțională, privind anularea alegerilor din 4 mai, Nicușor Dan s-a arătat sceptic: „Nu cred că are vreo șansă. E un demers neserios. Alegerile au avut loc, cu toate nuanțele și problemele – inclusiv atacuri cibernetice –, dar campania s-a încheiat. Rezultatele sunt cele cunoscute.” Sebastian Popescu, președintele Partidului Noua Românie, a invocat inegalitatea de șanse între cei 11 candidați ca principal motiv pentru solicitarea anulării scrutinului. Nicușor Dan nu împărtășește această opinie, considerând că nu există motive solide pentru invalidarea alegerilor.

Nicușor Dan: Faptul că sunt cunoscut drept "procesoman" e o garanție că eu cred în justiție
Eveniment

Nicușor Dan: Faptul că sunt cunoscut drept "procesoman" e o garanție că eu cred în justiție

„Procesomania” lui Nicușor, garanție pentru justiție. Primarul Capitalei, Nicușor Dan, susține că reputația sa de „procesoman” reprezintă o garanție pentru susținerea statului de drept și a independenței justiției.  „Procesomania” lui Nicușor, garanție pentru justiție Întrebat despre ce asigurări oferă candidatura sa în această direcție, edilul a declarat că o justiție solidă este fundamentul oricărei dezvoltări durabile. Citește și: „Votantul lui Simion: bărbat, tânăr și vârstă mijlocie, zece clase sau studii medii, rural” - sociologul Cătălin Stoica „Calificativul de procesoman cred că e o garanție suficientă. Nu poate exista dezvoltare fără justiție. Cunosc bine sistemul și cred că trebuie să lucrăm la mecanismele interne pentru a asigura eficiența și corectitudinea sa”, a declarat Nicușor Dan la Summitul Romanian Business Leaders. Statul – garant al serviciilor publice, nu al economiei Primarul a subliniat că statul trebuie să se concentreze pe domenii esențiale precum justiția, sănătatea și învățământul, și să lase economia privată „cât mai liberă să se dezvolte”. „Există, bineînțeles, zone cu interes strategic – cum este inteligența artificială – unde statul ar trebui să sprijine, dar atât. În rest, sectorul privat trebuie lăsat să respire și să crească”, a precizat edilul. Soluții propuse pentru reducerea deficitului bugetar Nicuşor Dan a enumerat mai multe măsuri necesare pentru combaterea deficitului bugetar: Reducerea marii evaziuni fiscale Accesarea fondurilor europene Limitarea cheltuielilor publice Reforma companiilor de stat „Am închis 20 de companii ale PMB care aveau 5.000 de angajați. Acest lucru ne-a permis să ne echilibrăm financiar. E nevoie de decizii ferme și clare”, a punctat candidatul. Atragerea investițiilor străine, prioritate economică Primarul general a pledat pentru stimularea investițiilor străine, menționând avantajele competitive ale României: potențial energetic, dimensiunea pieței, stabilitatea relativă și dublarea PIB-ului în ultimul deceniu. „România are potențial și trebuie doar să stabilizăm politic scena. Investitorii vor veni, dacă le oferim predictibilitate”, a explicat acesta. România și Uniunea Europeană: un parteneriat cu beneficii Nicușor Dan a declarat că România a beneficiat clar de pe urma aderării la Uniunea Europeană, menționând politica externă predictibilă și nevoia de implicare activă în discuțiile privind competitivitatea. Totodată, a subliniat lipsa unei viziuni coerente în domenii-cheie, cauzată de absența dialogului între specialiști și factorii politici de decizie. Apel la încredere și mobilizare În încheiere, candidatul independent și-a exprimat încrederea în potențialul țării, în forța mediului privat și a diasporei: „România are un uriaș potențial, dat în special de oameni. Avem nevoie doar de o alegere înțeleaptă. Sunt optimist că viitorul poate fi foarte clar și pozitiv.”

Noua "mărgică" ouată de Trump: dacă Rusiei i s-ar permite să participe la Cupa Mondială de Fotbal din SUA (2026), războiul din Ucraina ar înceta
Internațional

Noua "mărgică" ouată de Trump: dacă Rusiei i s-ar permite să participe la Cupa Mondială de Fotbal din SUA (2026), războiul din Ucraina ar înceta

Trump vrea pace prin Cupa Mondială. Președintele american Donald Trump a afirmat că o eventuală reintegrare a Rusiei în competițiile internaționale de fotbal ar putea reprezenta un stimulent pentru încheierea războiului din Ucraina, potrivit unei declarații preluate de BBC. Rusia, exclusă din competițiile internaționale După declanșarea invaziei în Ucraina în 2022, Rusia a fost suspendată din toate competițiile internaționale organizate de FIFA și UEFA. Citește și: „Votantul lui Simion: bărbat, tânăr și vârstă mijlocie, zece clase sau studii medii, rural” - sociologul Cătălin Stoica Astfel, în prezent, echipa națională a Rusiei nu are dreptul de a participa la Cupa Mondială din 2026. Campania lui Trump și promisiunea de a opri războiul În timpul campaniei sale electorale, Donald Trump a promis că va încerca să pună capăt conflictului din Ucraina „chiar din prima zi” a unui nou mandat. În acest context, el a adus în discuție posibilitatea ca participarea Rusiei la turneul final din 2026 să contribuie la instaurarea păcii. Cupa Mondială 2026: Rusia, în continuare interzisă Cupa Mondială de fotbal din 2026 va fi găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Preliminariile au început deja în septembrie 2023, iar 45 de locuri sunt în joc, pe lângă cele trei rezervate țărilor organizatoare. Potrivit regulilor actuale, Rusia rămâne interzisă. Trump vrea pace prin Cupa Mondială În cadrul unei reuniuni dedicate organizării Cupei Mondiale din 2026, Donald Trump, aflat alături de președintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că nu știa despre interdicția Rusiei. „Nu știam asta. Este adevărat?”, a întrebat Trump, iar Infantino a confirmat: „Așa este.” Trump a declarat că reintegrarea Rusiei ar putea fi un „stimulent” eficient pentru a pune capăt războiului. „Hei, ar putea fi un stimulent bun, nu-i așa? Vrem să-i facem să se oprească. Cinci mii de tineri sunt uciși pe săptămână – este incredibil”, a spus Trump. Decizia finală, în mâinile FIFA În final, Trump a subliniat că decizia privind participarea Rusiei aparține FIFA. „Gianni este șeful aici. Eu nu am nimic de-a face cu apelurile privind Rusia”, a spus Trump, lăsând deschisă posibilitatea ca sportul să contribuie, indirect, la eforturile de pace.

Est-europeni care spionau pentru Moscova și erau controlați de la Viena, judecați în Marea Britanie
Internațional

Est-europeni care spionau pentru Moscova și erau controlați de la Viena, judecați în Marea Britanie

Spioni est-europeni, în fața justiției britanice. Șase cetățeni bulgari, două femei și patru bărbați, acuzați că au desfășurat operațiuni de spionaj în favoarea Rusiei, au fost trimiși în fața instanței din Londra începând cu această săptămână, transmite The Telegraph. Spioni est-europeni, în fața justiției britanice Procesul are loc la Curtea Penală Centrală a Angliei și Țării Galilor, cunoscută ca Old Bailey. Citește și: „Votantul lui Simion: bărbat, tânăr și vârstă mijlocie, zece clase sau studii medii, rural” - sociologul Cătălin Stoica Cei șase riscă până la 14 ani de închisoare pentru spionaj, în urma unor fapte comise între 2020 și 2023 în Regatul Unit, Austria, Spania, Germania și Muntenegru. Rețeaua „Minionii”: spionaj inspirat din desene animate Grupul a fost supranumit „Minionii”, după ce unul dintre membri i-a comparat cu personajele din filmul de animație care servesc un lider malefic. Cei șase au urmărit jurnaliști, disidenți și chiar o bază militară americană din Germania. Printre țintele spionajului s-au aflat jurnalistul de investigații Christo Grozev, fondatorul site-ului The Insider, Roman Dobrohotov – disident rus stabilit în Marea Britanie – și politicianul kazah refugiat Berghei Riskaliev. Liderul grupului, conectat la fugarul Jan Marsalek Operațiunile erau coordonate de Orlin Rusev, care primea instrucțiuni prin Telegram direct de la Jan Marsalek – fost director la compania Wirecard, fugit din Germania și suspectat că trăiește sub protecția serviciilor ruse în Moscova. Rusev ar fi primit peste 200.000 de euro pentru a finanța rețeaua. La percheziții, anchetatorii au descoperit microfoane și camere ascunse în obiecte banale precum o cravată, o piatră sau o jucărie de pluș, dar și un kit pentru falsificarea de pașapoarte. O parte au recunoscut faptele, ceilalți au fost condamnați Trei dintre acuzați au fost deja declarați vinovați în martie 2024, după un proces de mai multe săptămâni, în timp ce ceilalți trei și-au recunoscut vinovăția. Poliția britanică a putut reconstitui șase misiuni de spionaj, analizând peste 100.000 de mesaje. Comandantul unității antiteroriste din Londra, Dominic Murphy, a numit activitatea lor „spionaj industrial în favoarea Rusiei”, declarând că nu a mai văzut așa ceva în peste 20 de ani de carieră. Londra și Moscova, într-o tensiune diplomatică tot mai mare Procesul are loc într-un context de tensiuni crescânde între Regatul Unit și Rusia, după invazia Ucrainei din 2022. Oficialii britanici afirmă că acest caz transmite un mesaj clar împotriva oricărei tentative de subminare a securității naționale. În paralel, justiția britanică urmează să judece în iulie și un alt caz de spionaj, vizându-l pe Howard Michael Phillips, un britanic acuzat că a sprijinit serviciile ruse de informații.

Preferințele alegătorilor pesediști în turul întâi: Simion, Antonescu, Ponta. Votanții liberali l-au preferat pe Nicușor Dan lui Antonescu
Eveniment

Preferințele alegătorilor pesediști în turul întâi: Simion, Antonescu, Ponta. Votanții liberali l-au preferat pe Nicușor Dan lui Antonescu

Electoratul PSD aduce voturi lui Simion. George Simion a obținut cel mai mare scor electoral în localitățile din județul Iași conduse de primari PSD, unde a atins 51,5% din voturi, potrivit unei analize realizate de „Ziarul de Iași”. Electoratul PSD aduce voturi lui Simion În comunele și orașele administrate de PNL, scorul său a fost mai mic, de 42,9%. Citește și: Au început retragerile de capital din România, economia poate pierde ce a câștigat în ultimii zece ani, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu Rezultatele arată o susținere mai puternică din partea electoratului social-democrat, în timp ce Nicușor Dan a performat mai bine în mediul urban, în special în municipiul Iași. Un caz relevant este comuna Ciohorăni, unde, în ciuda excluderii primarului PSD pentru sprijinul acordat lui Victor Ponta, Simion a câștigat cu aproape 50% din voturi, dublu față de Ponta. Continuarea, în Ziarul de Iași

SMS-uri cu îndemn la vot trimise chiar în ziua alegerilor de un lider PNL, considerat legale de Biroul Electoral
Eveniment

SMS-uri cu îndemn la vot trimise chiar în ziua alegerilor de un lider PNL, considerat legale de Biroul Electoral

SMS-uri electorale în ziua votului, legale. Mesaje SMS trimise de pe telefonul lui Costel Alexe în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale au fost declarate legale de Biroul Electoral Județean Iași. SMS-uri electorale în ziua votului, legale Deși conțineau îndemnuri de vot pentru „un președinte care să ducă România Înainte”, autoritățile au concluzionat că lipsa numelui unui candidat nu încalcă legea electorală. Citește și: Au început retragerile de capital din România, economia poate pierde ce a câștigat în ultimii zece ani, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu Șase plângeri au fost depuse pentru aceste mesaje, semnate „Costel Alexe CJ Iași” și transmise de pe numărul oficial al președintelui Consiliului Județean. Textul promova ideea de stabilitate și investiții în județul Iași, fără a indica direct un competitor politic. Continuarea, în Ziarul de Iași

Un șef pesedist de CJ și-a angajat o consilieră care nu avea nici măcar liceul terminat. Dosarul penal, aproape de prescriere
Eveniment

Un șef pesedist de CJ și-a angajat o consilieră care nu avea nici măcar liceul terminat. Dosarul penal, aproape de prescriere

Șef pesedist, consilieră cu diplomă falsă. Lăcrămioara Ursu, fosta consiliera a președintelui Consiliului Județean Iași, va apărea luna viitoare în fața judecătorilor, fiind acuzată de înșelăciune și uz de fals. Șef pesedist, consilieră cu diplomă falsă Fostă angajată în cabinetul președintelui Consiliului Județean Iași, Maricel Popa, Ursu a ocupat ilegal un post destinat persoanelor cu cel puțin studii medii. Citește și: Au început retragerile de capital din România, economia poate pierde ce a câștigat în ultimii zece ani, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu La angajare, ea a prezentat o diplomă emisă de controversata Universitate Real-Umanistică din Cahul, desființată ulterior pentru emiterea de acte false. Procesul riscă însă să se încheie fără o condamnare, întrucât faptele s-ar putea prescrie înainte de pronunțarea unei decizii definitive. Continuarea, în Ziarul de Iași

Compania la care soțul Andreei Esca are aproape 50% din acțiuni, peste cinci milioane de lei datorii la ANAF. Firma a intrat în faliment
Eveniment

Compania la care soțul Andreei Esca are aproape 50% din acțiuni, peste cinci milioane de lei datorii la ANAF. Firma a intrat în faliment

Soțul Andreei Esca, datorii la stat. Compania SONYA MOD SA, cu sediul în București, a intrat în faliment la finalul anului 2024. Alexandre Douglas Eram, soțul celebrei prezentatoare TV Andreea Esca, deține 49,37% din capitalul social al societății, conform supervizor.ro. Soțul Andreei Esca, datorii la stat Potrivit tabelului creditorilor publicat în procedura de insolvență, SONYA MOD SA are datorii de cel puțin 16,7 milioane de lei. Citește și: Au început retragerile de capital din România, economia poate pierde ce a câștigat în ultimii zece ani, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu Din această sumă, aproximativ 3,8 milioane de lei reprezintă restanțe către bugetul de stat. ANAF: Datoriile reale depășesc 5 milioane de lei Datele oferite de ANAF indică o situație financiară și mai dificilă. La data de 31 martie 2025, firma înregistra obligații fiscale restante în valoare totală de 5.064.444 lei. Citește și: Andreea Esca, o antreprenoare afectată de măsurile fiscale ale lui Ciolacu: dilema celor două IMM-uri ale vedetei TV Alexandre Douglas Eram a fost, în unele perioade, și administratorul societății, ceea ce arată un grad mare de implicare în gestionarea firmei.

George Simion acoperă un caz grav de viol în grup petrecut la o școală de vară a AUR: o minoră acuză trei participanți că au îmbătat-o și abuzat-o
Eveniment

George Simion acoperă un caz grav de viol în grup petrecut la o școală de vară a AUR: o minoră acuză trei participanți că au îmbătat-o și abuzat-o

Dosarul violului la evenimentul AUR trenează. La un an de la presupusele fapte, tânăra care a acuzat trei bărbați că au violat-o în timpul unui eveniment politic organizat de partidul AUR afirmă că autoritățile nu au făcut nimic pentru elucidarea cazului. Dosarul violului la evenimentul AUR trenează Deși a fost minoră la momentul presupuselor agresiuni, ancheta bate pasul pe loc, iar victima spune că nu este considerată „credibilă”. Citește și: Au început retragerile de capital din România, economia poate pierde ce a câștigat în ultimii zece ani, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu Un raport al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, finalizat încă din luna februarie 2024, arată că pe hainele și lenjeria intimă purtate de fată în cele două seri în care susține că a fost agresată sexual au fost identificate urme de ADN ale celor trei bărbați acuzați. Mai mult, raportul precizează explicit că au fost găsite urme de spermă pe o pereche de chiloți purtată de victimă într-una dintre seri. Informațiile contrazic declarațiile publice ale doi dintre bărbați, care au negat că ar fi avut orice fel de relații sexuale cu tânăra. Probele ADN, colectate oficial pentru anchetă Pentru redactarea raportului medico-legal, autoritățile au prelevat probe ADN de la cei trei bărbați. De asemenea, din datele Digi24.ro reiese că fata și-a trimis buletinul la înscrierea pentru eveniment, document necesar pentru cazarea la hotel, ceea ce susține versiunea ei că era minoră la momentul faptei. Confirmarea agresiunii și a vătămărilor fizice Un alt raport, emis de Serviciul Medico-Legal Ialomița pe 16 septembrie 2023, imediat după presupusul viol, confirmă că tânăra, în vârstă de 17 ani, prezenta „leziuni traumatice anale”, vânătăi pe picioare și semne ale unei „deflorări recente (1-3 zile)”. Aceste constatări susțin acuzațiile fetei și indică o agresiune recentă. Victima acuză lipsa de reacție a autorităților În ciuda probelor medicale și a prezenței ADN-ului celor trei bărbați pe obiectele vestimentare, fata susține că autoritățile nu au făcut niciun progres real în anchetă. Mai mult, spune că este privită cu neîncredere și că nu i se oferă statutul de „victimă credibilă”. Într-un interviu acordat jurnalistului Mălin Bot în septembrie 2024, mama fetei a declarat că ancheta trenează, iar dosarul nu a fost încă trimis în judecată. Reacția oficială a AUR Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis un punct de vedere postului Antena 3 în legătură cu acuzațiile de viol formulate de minoră, susținând că singurul incident cunoscut de organizatori ar fi avut loc în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2023 și s-ar fi limitat la consum de alcool. Potrivit comunicatului AUR, în noaptea respectivă, o minoră cazată într-o cameră rezervată invitaților a fost găsită de organizatori într-o „avansată stare de ebrietate”. Aceștia afirmă că părinții fetei au fost alertați de modul în care aceasta vorbea la telefon și au solicitat intervenția poliției. Reprezentanții partidului susțin că, odată ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că tânăra era cooperantă și a recunoscut că a consumat alcool de bunăvoie. În lipsa altor semne sau suspiciuni, autoritățile ar fi decis că fata poate rămâne peste noapte în locația evenimentului, pentru a se reface. Conform declarației AUR, în dimineața următoare, fata a fost trimisă acasă de organizatori, însoțită de două persoane adulte, care au predat-o familiei. Totodată, partidul precizează că tânăra a participat la eveniment cu acordul părinților, la fel ca ceilalți minori prezenți. În finalul punctului de vedere, Alianța pentru Unirea Românilor menționează că a pus la dispoziția poliției listele cu participanți și imaginile video surprinse de camerele de supraveghere din hotelul care a găzduit evenimentul. George Simion: „Te agresez sexual, scroafo!” Pe 20 decembrie 2023, în timpul dezbaterilor parlamentare privind bugetul, liderul AUR, George Simion, a făcut o declarație controversată adresată senatoarei Diana Șoșoacă. Aceasta îl filma cu telefonul mobil de la mică distanță, moment în care Simion i-a spus: „Te agresez sexual, scroafo!”. În replică, Șoșoacă a întrebat: „Ce faci, mă, tu?”, iar Simion a reiterat afirmația: „Te agresez sexual.” Incidentul a fost surprins pe înregistrări video și a generat reacții puternice în spațiul public.

Friedrich Merz a devenit cancelarul Germaniei, după ce al doilea vot în Bundestag a avut succes
Internațional

Friedrich Merz a devenit cancelarul Germaniei, după ce al doilea vot în Bundestag a avut succes

Merz, cancelar după al doilea vot. Friedrich Merz a fost votat marți în funcția de cancelar federal al Germaniei de către Bundestag, după ce coaliția formată din conservatori și social-democrați a eșuat la primul vot. Merz, cancelar după al doilea vot Situația este fără precedent în istoria postbelică a Germaniei și subliniază fragilitatea noii coaliții de guvernare. Citește și: Au început retragerile de capital din România, economia poate pierde ce a câștigat în ultimii zece ani, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu Coaliția CDU/CSU–SPD a prezentat un program de guvernare pentru următorii patru ani, concentrat pe relansarea economiei, reducerea migrației ilegale și creșterea cheltuielilor militare. Totodată, guvernul promite continuarea sprijinului pentru Ucraina și combaterea ascensiunii extremei drepte (AfD). Programul de guvernare, criticat pentru lipsa de concretețe Documentul de 144 de pagini a fost criticat pentru absența unor măsuri clare și pentru faptul că multe dintre promisiuni sunt condiționate de resurse financiare încă neasigurate. Cu toate acestea, noul guvern beneficiază de o relaxare a „frânei datoriilor”, permițând investiții suplimentare în infrastructură și tranziție verde, în valoare de 500 de miliarde de euro. Prioritate: relansarea economiei germane după recesiune După doi ani de recesiune, cauzată în mare parte de pierderea gazului rusesc, obiectivul principal al noii administrații este repornirea motorului economic. Printre măsuri se numără facilități fiscale pentru companii, reducerea birocrației și plafonarea prețului la energie pentru industriile energo-intensive. Coaliția promite eficientizarea aparatului administrativ prin reducerea cu 8% a numărului posturilor publice în următorii patru ani, cu excepția celor din domeniul securității și ordinii publice. Politici mai ferme împotriva migrației ilegale Negocierile privind migrația au fost cele mai tensionate. Programul de guvernare prevede menținerea controalelor la frontieră, respingerea migranților ilegali, inclusiv a solicitanților de azil, și limitarea reuniunii familiale pentru refugiații cu protecție limitată. Toate aceste măsuri vor fi implementate în coordonare cu statele europene vecine. Creșterea cheltuielilor pentru apărare Germania intenționează să majoreze bugetul Apărării și să introducă un serviciu militar voluntar inspirat de modelul suedez, după renunțarea la armata obligatorie în urmă cu 15 ani. Măsura vine în contextul îngrijorării privind o eventuală retragere strategică a SUA din Europa. Noul guvern federal Echipa guvernamentală formată de Merz include opt femei, trei persoane din fosta RDG și o persoană de origine străină. Ministrul Apărării, Boris Pistorius, își păstrează portofoliul, în timp ce Alexander Dobrindt (CSU) preia Ministerul de Interne, Johann Wadephul (CDU) devine ministru de Externe, iar Katherina Reiche conduce Ministerul Economiei. Steinmeier: „Avem nevoie de mai multă încredere și unitate” La ceremonia de învestire, președintele german Frank-Walter Steinmeier a transmis un mesaj de responsabilitate și unitate: „Ar fi bine pentru Germania dacă ne-am plânge mai puțin și am vorbi mai mult despre ceea ce facem bine.”

Nicușor Dan, mesaj de calm după turbulențele pieței financiare: România are o economie privată competitivă
Eveniment

Nicușor Dan, mesaj de calm după turbulențele pieței financiare: România are o economie privată competitivă

Nicușor Dan, încrezător în economia României. Primarul Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a transmis marți un mesaj de „calm și optimism” în contextul fluctuațiilor recente de pe piața financiară, subliniind că România are o economie privată competitivă și un sistem financiar stabil. Nicușor Dan, încrezător în economia României „România a dublat PIB-ul în ultimii zece ani. Banca Națională dispune de rezerve valutare de 60 de miliarde de euro, capabile să absoarbă orice atac asupra leului. Citește și: ANALIZĂ Cu cât ar trebui să crească prezența la turul II pentru ca Nicușor Dan să-l bată pe Simion În plus, începem să absorbim fonduri europene consistente în cadrul exercițiului financiar 2021-2027”, a afirmat Nicușor Dan într-o conferință de presă susținută la sediul său de campanie. Edilul a amintit că, recent, Primăria Capitalei a emis obligațiuni în valoare de 555 de milioane de lei pentru refinanțare, iar cererea pieței a fost dublă față de suma dorită. „Acest lucru dovedește încrederea pieței financiare în administrația municipală”, a subliniat candidatul. Apel la responsabilitate politică în fața instabilității Nicușor Dan l-a criticat pe deputatul PSD Adrian Câciu pentru declarațiile sale legate de cursul leu-euro, pe care le-a catalogat drept „mesaj iresponsabil”. „Când există sensibilitate pe piață, un fost ministru de Finanțe nu ar trebui să pună paie pe foc. Asta înseamnă iresponsabilitate. Eu, în 2020-2022, nu am făcut comentarii despre politica financiară a Gabrielei Firea, deși PMB era în dificultate. Asta înseamnă o atitudine responsabilă”, a punctat Nicușor Dan. Reacție privind deprecierea leului Întrebat despre depășirea pragului de 5 lei de către euro, candidatul a spus că este datoria tuturor actorilor politici și instituționali să proiecteze stabilitate și încredere. „România nu are motive reale de panică. Trebuie să păstrăm calmul pentru a proteja încrederea în economie.” Mesaj șters de pe Facebook: „O eroare de comunicare” Nicușor Dan a recunoscut că un mesaj postat și apoi șters de pe pagina sa oficială, referitor la situația financiară, a fost o greșeală a echipei sale de comunicare: „A fost o eroare de comunicare. Se mai întâmplă.” Câciu, atac dur pe rețelele sociale Deputatul Adrian Câciu a afirmat că nu susține niciun candidat în turul al doilea, exprimându-și o „părere proastă” despre ambii, dar sugerând că ar putea totuși vota cu Nicușor Dan. El a postat luni pe Facebook: „Un euro, 5,1 lei. Azi! Care ai vrut duș cu apă rece, extins la nivel național...”, ironizându-l pe candidatul independent și sugerând că alegerea acestuia ar putea aduce instabilitate economică.

Primul Ferrari integral electric va fi livrat începând cu octombrie 2026. "E o capodoperă", spune CEO-ul Benedetto Vigna
Eveniment

Primul Ferrari integral electric va fi livrat începând cu octombrie 2026. "E o capodoperă", spune CEO-ul Benedetto Vigna

Ferrari lansează primul model complet electric. Constructorul auto italian Ferrari a anunțat că va începe lansarea primului său automobil complet electric în luna octombrie 2025, într-un proces desfășurat în trei etape, a declarat directorul general Benedetto Vigna. Ferrari lansează primul model complet electric În cadrul prezentării rezultatelor financiare pe primul trimestru, Vigna a precizat că Ferrari va prezenta „inima tehnologică” a noului model electric la întâlnirea cu investitorii din 9 octombrie 2025. Citește și: ANALIZĂ Cu cât ar trebui să crească prezența la turul II pentru ca Nicușor Dan să-l bată pe Simion Această etapă va marca primul pas oficial către electrificarea completă a mărcii de la Maranello. Premiera mondială și începerea vânzărilor Modelul electric va fi prezentat oficial în primăvara anului 2026, urmând ca vânzările să înceapă în octombrie 2026. „Va fi o capodoperă de tehnologie, design și caracteristici unice. Va fi primul de acest gen, dar va păstra toate elementele care definesc un adevărat Ferrari”, a declarat Vigna. Performanțe financiare solide în primul trimestru Ferrari a raportat pentru primul trimestru al anului venituri de 1,79 miliarde de euro, în creștere cu 13% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul net a ajuns la 412 milioane de euro, marcând o creștere de 17%. De asemenea, compania a livrat 3.593 de automobile, cu 33 de unități mai mult față de anul precedent. Pentru anul 2024, Ferrari a înregistrat un profit net de 1,53 miliarde de euro și venituri totale de 6,7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 21%, respectiv 12% față de 2023. Săptămâna trecută, Ferrari a prezentat modelul hibrid plug-in 296 Speciale și versiunea sa decapotabilă, confirmând planurile de a lansa șase noi modele pe parcursul acestui an.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră