duminică 18 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

9068 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Politică

Clienta Olguței Vasilescu, care a îngropat Electrocentrale Craiova, a rămas „administrator special” - date AMEPIP

O activistă PSD din Craiova, Lorena Voican, cu studii de drept la Spiru Haret, a rămas administrator special la Electrocentrale Craiova, după ce anterior a fost director general, arată datele Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Electrocentrale Craiova, la care statul român este acționar majoritar, deținând, prin ministerul Energiei, peste 77% din acțiuni, este în insolvență. Ultimele date AMEPIP sunt din 2024 și arată o pierdere de 433 milioane de lei. Datoriile erau de aproape un miliard de lei.  Citește și: FOTO 15 politicieni și demnitari, cu Bode și Tudose în frunte, se înghesuie în poză la inaugurarea a 12 km de autostradă Pe site-ul companiei, informația privind administratorul special este de negăsit. Credit de 70 milioane de euro de la Eximbank, „nu se va mai plăti în veci” Premierul Bolojan și vicepremierul Oana Gheorghiu au vorbit frecvent despre dezastrul de la această companie, dar Lorena Voican a fost de neclintit: Ilie Bolojan, 30 aprilie: „La compania Electrocentrale din Craiova, care încălzește orașul Craiova, în 2024 s-a acordat un credit de 70 de milioane de euro de la EximBank pentru a funcționa, pentru a merge lucrurile bine, dar acel credit nu se va mai plăti în veci, pentru că compania a intrat în insolvență”. Oana Gheorghiu, 12 mai: „În 2023, România avea șansa să primească GRATIS, prin PNRR, 162 de milioane de euro pentru o centrală nouă, modernă, pe gaz la Craiova. Bani europeni, nerambursabili (...) Licitațiile au fost anulate și niciun constructor nu a vrut să își asume proiectul în condițiile create (...) România a pierdut finanțarea de 162 milioane Euro”.  Ilie Bolojan, 5 august: „Noi ne-am angajat să înlocuim o producţie pe cărbune care este ineficientă cu o producţie pe gaz. Am avut pentru asta cinci ani la dispoziție şi în loc să înlocuim, de exemplu, centrala de la Craiova nu am înlocuit-o, în loc să înlocuim o parte din centralele din Valea Jiului de pe cărbune pe gaz, pentru că avem toate sistemele în zonă, nu am făcut acest lucru. De ce? Am făcut proiecte supradimensionate, care odată scoase la licitaţie nu au avut ofertanţi atât ca urmare a proiectării eronate, care nu s-a bazat pe consumuri dar şi evaluării unor preţuri care nu au corespuns realităţii, am avut politici care nu au susţinut stocarea”.  Cine este Lorena Voican, și acum administrator special la Electrocentrale Craiova: a studiat dreptul la Spiru Haret, iar după facultate a ajuns juristă la Regia Autonomă de Termoficare Craiova, o structură controlată de Consiliul Local Craiova. Ulterior, a fost juristă la Termo Craiova, înființată în 2012 de Consiliul Local Craiova. În 2017, a fost promovată la rangul de administrator, administrator special și director adjunct la Termo Craiova. În 2022 a ajuns directoare generală la Termo Urban Craiova, controlată tot de Consiliul Local Craiova, post în care a stat până în iunie 2024, când a ajuns directoare la Electrocentrale Craiova.  Voican a postat pe Facebook poze de la mitinguri PSD, în care apare alături de primarul Craiovei, Olguța Vasilescu.   

Clienta Olguței Vasilescu, care a îngropat Electrocentrale Craiova, a rămas „administrator special” - date AMEPIP
FOTO 15 politicieni și demnitari, cu Bode și Tudose în frunte, se înghesuie în poză la inaugurarea a 12 km de autostradă
Politică

FOTO 15 politicieni și demnitari, cu Bode și Tudose în frunte, se înghesuie în poză la inaugurarea a 12 km de autostradă

Un pluton de 15 politicieni și demnitari s-au înghesuit, marți, în poza de la deschiderea unui nou tronson de autostrada, de doar 12,4 kilometri, între Zimbor și Poarta Sălajului. În fotografie, în primul rând, apare fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, deputat PNL de Sălaj. Un pic în spate este și fostul premier PSD Mihai Tudose.  În unele imagini de la eveniment apar chiar 18 personaje.  „Infrastructura modernă se construiește prin seriozitate, perseverență și colaborare. Așa transformăm investițiile în dezvoltare și în oportunități reale pentru comunități”, a scris Bode, pe Facebook, într-o lungă postare la care a atașat șapte poze. Tudose nu a marcat momentul, pe Facebook.  La eveniment a fost prezent și ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță.  Deschiderea, mult întârziată de constructorul Umbrărescu În iulie, secretarul de stat de la Transporturi Horațiu Cosma (USR) acuza CNAIR că nu vrea să inaugureze tronsonul ca să nu fie un câștig de imagine pentru USR și guvernul Bolojan. „Poate că domnul Pistol nu este lăsat de părinții lui politici Grindeanu și Thuma să deschidă autostrăzi în această perioadă, ca nu care cumva să se contabilizeze kilometrii noi în dreptul USR. Sau poate așteaptă întoarcerea din concediu a colegului de puci din PNL, domnul Bode, fără de care nu se pot tăia panglici în Sălaj (...) Curaj, domnule Pistol! Faceți recepția lucrărilor și deschideți circulația pe Autostrada Transilvania. Românii s-au săturat de această bătaie de joc. Dacă nu sunteți capabil să vă respectați fișa postului, plecați acasă!”, a scris Cosma, pe Facebook. Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, este susținut de PNL, dar este un apropiat al grupării anti-Bolojan din PNL.  Tronsonul, contruit de firma lui Dorin Umbrărescu, s-a deschis cu întârziere.  Contractul pentru această secțiune a fost semnat cu UMB la 1 iulie 2020, în timp ce contractul pentru secțiunea vecină Nădășelu-Zimbor a fost semnat la 28 decembrie 2020. Ambele contracte prevedeau câte 12 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Ordinele de începere au fost emise la 31 mai 2021 pentru Zimbor-Poarta Sălajului și la 25 ianuarie 2021 pentru Nădășelu-Zimbor, iar autorizațiile de construire au fost emise în mai multe etape pe parcursul anului 2021, ultima fiind emisă în decembrie. Potrivit Asociației Pro Infrastructură, în baza termenelor inițiale, lucrările ar fi trebuit să fie finalizate în decembrie 2023, respectiv cel mai târziu în august 2024 dacă sunt luate în calcul disputele tehnice din zona dealului Zimbor și dificultățile întâmpinate în teren. La finalul lunii august este așteptată deschiderea unui tronson de autostradă de aproximativ 47 de kilometri între Adjud Nord și Bacău Sud.

Scădere abruptă a inflației în iulie, cu 2,2% sub nivelul din iunie - INS
Economie

Scădere abruptă a inflației în iulie, cu 2,2% sub nivelul din iunie - INS

Inflația a scăzut accentuat în luna iulie, rata anuală ajungând la 8,2%, anunță Institutul Național de Statistică. Este o scădere cu 2,2% față de rata anuală din iunie.  Citește și: Sociologul Palada, plătit de AUR în 2025, anunță scoruri zdrobitoare pentru partidul lui Simion. La prezidențialele din 2025, prognozele sale, complet greșite „Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025 a fost 8,2%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2025 – iulie 2026) faţă de precedentele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) a fost 9,8%”, arată INS. Fructele și legumele au tras inflația în jos Raportat la iulie 2025, cele mai mari creşteri de preţ s-au menţinut şi de această dată la servicii, 13,6%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 7,9%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 5%. La alimente, cele mai mari scumpiri au rămas la cafea, preţul acesteia majorându-se într-un an cu 19%. Ouăle se află pe locul secund cu o creştere a preţurilor de 14%, în timp ce carnea de porc s-a scumpit cu 11,6%. În schimb, la legume și fructe proaspete prețurile au scăzut cu aproape 5%, respectiv 14%, într-un an.  Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri sunt de această dată la motorină, 30,7%, urmate de cele la benzină cu 23,1%. Un consilier al premierului Bolojan, Ionuț Dumitru, anticipa scăderea inflației, însă prevedea o reducere mai accentuată. „În iulie 2026 vom avea o scădere a inflaţiei anuale, în estimările noastre, vedem de la un 10,6 în iunie la un 7,8 în iulie şi încă o scădere semnificativă, de circa încă două puncte procentuale la 5,7 în august, când efectul creşterii de TVA din august 2025 va dispărea din inflaţia anuală", a declarat, la final de iunie, Ionuţ Dumitru, la ZF Live.  „Deci practic în iulie 2026 – august 2026 vom avea o reducere a inflaţiei anuale de circa patru puncte procentuale, ceea ce nu e deloc puţin, mai bine de patru puncte procentuale", a mai explicat acesta.  Însă această diminuare a inflației se va datora modului în care aceasta este calculată: dispare din calculul inflaţiei anuale efectul de bază produs de majorarea TVA din august 2025, un factor tehnic cu impact direct şi cuantificabil asupra indicelui preţurilor de consum, explică Ziarul Financiar.  „Cred că în trimestrul al treilea, începând cu iulie-august, o să începem să vedem scăderea inflației și ea se va duce spre intervalul de referință undeva în decembrie, adică înspre 4%. Deci, începând cu luna iunie-iulie, vom vedea aceste efecte”, spunea ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, în ianuarie 2026. 

Sociologul Palada, plătit de AUR în 2025, anunță scoruri zdrobitoare pentru partidul lui Simion. La prezidențialele din 2025, prognozele sale, complet greșite
Politică

Sociologul Palada, plătit de AUR în 2025, anunță scoruri zdrobitoare pentru partidul lui Simion. La prezidențialele din 2025, prognozele sale, complet greșite

Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, a declarat, pentru Gândul, că AUR ar controla peste 50% din Parlament, după alegeri și prin redistribuire. Însă Palada spunea, în mai 2025, că „George Simion ar avea undeva la 53% față de Nicușor, 47%, prezenţă de 63%”. Însă prezidențialele din 18 mai 2026 s-au încheiat cu un scor de 53,6% pentru Nicușor Dan și doar 46,4% pentru Simion, adică exact invers față de predicția lui Palada. Citește și: Angajatorul nu plătește salariul la timp: ce poate face salariatul și cum își recuperează banii Palada, nuntaș la cununia lui Simion, își prea-mărește fosta gazdă „Ei se prefac că sunt dușmani. Au în cap o singură frică, cu adevărat: să nu vină AUR la guvernare, la putere. Știu sondajele: AUR-ul este peste 40% în momentul de față. Cu redistribuire, ar ajunge la 50%. Eu sunt printre puținii oameni din România care fac sondaje de opinie și vă spun că AUR, în mod constant, în ultima perioadă, este la 45%. Nu mă interesează ce spun alții. Eu știu să măsor și, pe o perioadă lungă de 20 de ani, s-a dovedit că am știut să măsor”, a spus Palada la Gândul.  DeFapt.ro a scris, la 21 mai 2025, că 297.500 de lei a primit la 15 mai firma Sociopol, controlată de fostul purtător de cuvânt al guvernului Ponta. Palada a fost prezent și la nunta lui Simion.  Teoretic, AUR l-a plătit pe Palada, prin Sociopol, pentru „cercetări sociologice”. Însă, Palada avea o prezență intensă în media în care declara că George Simion va câștiga.  „George Simion ar avea undeva la 53% față de Nicușor, 47%,prezenţă de 63%”, anunța sociologul, citat de RTV. În plus, Palada încerca să-i descurajeze pe simpatizanții lui Nicușor Dan să se lupte pentru o prezență mare la vot. „Toată lumea zice că o prezență ridicată la vot îl avantajează pe Nicușor, dar este fix pe dos. Cu cât e participarea mai mare la vot cu atât Simion este mai avantajat. O prezență scăzută îl avantajează pe Nicușor Dan, dar după modelele noastre, prezența nu va fi scăzută. E undeva între 63 și 65%, iar la acest scor Simion este avantajat în momentul de față, scor cu tot cu Diaspora”, a susținut clientul AUR la 16 mai, o zi după ce partidul lui Simion îi achitase 60.000 de euro. „Indiferent cît se vor chinui forțele non-civile «pro-europene» din miezul Deep State și al Bruxellesului să îl demonizeze și să genereze o nouă isterie colectivă tefelistă de tip Iliescu – Vadim, lucrurile sînt clare: George Simion e ca și președintele României”, mai arăta Mirel Palada la 5 mai.  „Nu vor fi de acord cu Simion președintele României. La fel cum nu au fost de acord cu Georgescu. Mai avem 14 zile, două săptămâni până la turul 2. Timp de 10 zile se vor chinui năpraznic să rostogolească toate temele de demonizare la adresa lui Simion pentru a-l împinge, in extremis, pe Nicușor ca președintele României. Când vor vedea, în sondaje, că este groasă situația și Simion tot bate cu 55-45, atunci vor face ca tura trecută (...) Când sistemul va vedea că Nicușor n-are nicio șansă să iasă președinte, ca să-i facă pe plac lui Macron, o să anuleze alegerile ca să rămână Bolojan până-n noiembrie”, a spus Palada la Gândul, la 4 mai, citat de R3Media. 

Rogobete promovează o reformă liberală: spargerea monopolului CNAS
Politică

Rogobete promovează o reformă liberală: spargerea monopolului CNAS

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete (PSD), a scris, pe Facebook că monopolul CNAS trebuie spart. În 2012, regimul Băsescu a promovat un proiect de lege a sănătății care prevedea această măsură, dar a retras proiectul după proteste violente. Citește și: Angajatorul nu plătește salariul la timp: ce poate face salariatul și cum își recuperează banii Acum, Rogobete scrie: „Una dintre marile reforme de care sistemul sanitar românesc are nevoie este spargerea monopolului CNAS și regândirea profundă a sistemului de asigurări de sănătate”. „Pacientul să poată alege asigurătorul și pachetul care răspund cel mai bine nevoilor sale” „ADEVĂRATA REFORMĂ ÎN SĂNĂTATE SPARGEREA MONOPOLULUI CNAS   Cât am fost ministrul Sănătății, am susținut această idee. Nu este nouă. A fost însă împinsă de fiecare dată într-un sertar, pentru că este o reformă grea, care deranjează și schimbă fundamental modul în care circulă banii în sănătate. Nu am renunțat la ea!   Cred în continuare că una dintre marile reforme de care sistemul sanitar românesc are nevoie este spargerea monopolului CNAS și regândirea profundă a sistemului de asigurări de sănătate. Actualul mecanism a fost construit pentru o altă realitate, una veche, care nu mai corespunde anului 2026. Între timp, medicina s-a schimbat enorm. Avem terapii inovatoare, tehnologii medicale pe care acum 20 de ani nici nu ni le imaginam, servicii complementare, telemedicină, spitale și cabinete private, medicină personalizată și o relație public–privat mult mai complexă.   Sistemul de finanțare a rămas însă în urmă.   Am încercat să deschid această reformă și cât am fost ministru. Și, paradoxal, tocmai cei care se prezintă astăzi drept marii „reformiști închipuiți" din alianța Bolofilǎ s-au opus unei asemenea schimbări structurale.   În schimb, ce ni se propune? Tăieri. Tăieri de venituri. Tăieri de investiții. Limitarea accesului la inovație. Economii făcute contabil, fără să fie schimbat mecanismul care produce dezechilibrele. Asta nu este reformă. Este doar austeritate administrată cu Excelul. Eu cred într-un alt model: deschiderea sistemului de asigurări, dezvoltarea asigurărilor complementare, stimularea asigurărilor private și integrarea lor transparentă într-un mecanism care să completeze solidaritatea sistemului public, nu să o distrugă. Și vreau să fie foarte clar: această reformă NU înseamnă renunțarea la componenta socială a asigurărilor de sănătate și NU înseamnă că oamenii fără venituri vor rămâne fără acces la servicii medicale. Dimpotrivă. Statul trebuie să rămână garantul accesului la un pachet de servicii medicale pentru cei vulnerabili, pentru cei fără venituri și pentru cei care nu își pot permite o asigurare suplimentară. Solidaritatea rămâne. Monopolul trebuie să dispară!   Ce putem câștiga? LIBERTATE DE ALEGERE – pacientul să poată alege asigurătorul și pachetul care răspund cel mai bine nevoilor sale, în interiorul unor reguli clare stabilite de stat. CONCURENȚĂ PENTRU CALITATE – mai mulți asigurători înseamnă presiune pentru servicii mai bune, contracte mai eficiente și soluții noi pentru pacienți. PROTECȚIE SOCIALĂ GARANTATĂ – persoanele fără venituri sau vulnerabile trebuie să rămână protejate, iar accesul lor la serviciile medicale esențiale să fie garantat. Reforma trebuie să aducă eficiență, nu să elimine solidaritatea. MAI MULTĂ TRANSPARENȚĂ ȘI EFICIENȚĂ – banii din contribuțiile pentru sănătate trebuie urmăriți mai clar și utilizați mai eficient, cu responsabilitate pentru rezultatele obținute pentru pacient. MAI MULT SPAȚIU PENTRU INOVAȚIE – asigurările complementare și mecanismele competitive pot crea posibilitatea dezvoltării unor pachete suplimentare și a unui acces mai rapid la servicii, tehnologii și soluții medicale moderne.   Există modele europene diferite. Nu trebuie să copiem mecanic pe nimeni. Trebuie să analizăm ce funcționează și să construim un model românesc, în care competiția, eficiența și libertatea de alegere să funcționeze împreună cu solidaritatea socială.   Dar pentru asta trebuie să ai curajul să reformezi mecanismul, nu să pedepsești oamenii și sǎ te lauzi cǎ ești mare "reformist"! Să tai de la medici, să tai de la pacienți și să blochezi investițiile pentru că nu ești capabil să reorganizezi sistemul nu înseamnă reformă.   Acolo, la CNAS, este una dintre marile reforme pe care România trebuie să le facă. Acolo trebuie să avem curajul să schimbăm mecanismele. Nu renunț la această idee. Ca parlamentar, voi continua să susțin spargerea monopolului CNAS și modernizarea sistemului de asigurări de sănătate. Pentru că reforma adevărată nu înseamnă să tai.   Înseamnă să schimbi. Să construiești. Să protejezi. Și să faci sistemul să funcționeze mai bine pentru pacient.   O să fie bine!”, a scris fostul ministru. 

Ciolacu, acum specialist în hidrodinamică: „S-au schimbat curenţii, era logic”. Fostul premier critică intervenția de pe brațul Bala
Politică

Ciolacu, acum specialist în hidrodinamică: „S-au schimbat curenţii, era logic”. Fostul premier critică intervenția de pe brațul Bala

Fostul premier PSD Marcel Ciolacu, care ar fi luat 7,06 la Bacalaureat - dar n-a prezentat originalul diplomei - și și-a luat licența în Drept la 36 de ani, la o universitate privată, a criticat intervenția guvernului Bolojan pe brațul Bala, pentru a dirija apa spre centrala nucleară de la Cernavodă. Centrala urmează să fie oprită după ce apa de pe Dunăre a continuat să scadă, deși au fost scufundate patru barje pe brațul Bala și a fost dinamitată o stâncă, pentru a dirija apa pe Dunărea Veche.  Citește și: Angajatorul nu plătește salariul la timp: ce poate face salariatul și cum își recuperează banii Nuclearelectrica anunţă, marţi, că Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi oprită în dimineaţa zilei de 13 august. Ministerul Energiei a precizat că Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a iniţiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unităţii 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării, dar menţionează că procedurile sunt uzuale. „Cu natura nu te pui”, concluzionează Marcel Ciolacu Însă fostul premier Marcel Ciolacu, acum președinte al Consiliului Județean Buzău, a profitat de situație pentru a-l critica pe ministrul USR al Apărării, Radu Miruță.  „Mi se pare de o penibilitate ieşită din comun. Parcă am mai trăit filmul ăsta şi prin pandemie. Aia cu barjele mi-a plăcut cel mai mult. În fiecare seară mi-a venit să scriu cum stătea un ministru, ministru al Apărării într-o ţară membră NATO, să se uite prin binoclu cum se dinamitează o stâncă. Oameni buni, cu natura nu te pui şi lucrul s-a dovedit. Acum am scufundat nu ştiu câte barje, nu s-a întâmplat nimic, fiindcă normal că s-au schimbat curenţii, era logic. Am văzut că preşedintele Băsescu de această dată, mai aşa, mai cu milă, i-a 'accidentat'. Pentru prima oară în viaţa mea sunt de acord cu dânsul. Să vedeţi cât o să ne coste să scoatem barjele de acolo", a declarat marţi, după şedinţa CJ, preşedintele instituţiei, Marcel Ciolacu. Întrebat despre criza energetică, Marcel Ciolacu a subliniat că este vorba despre "o criză de penibilitate"."Noi economisim de fel. Eu acasă. E o criză de penibilitate, asta este. Am ajuns să vindem energia pe negativ, să o stocheze investitorii bulgari, să ne-o vândă de zece ori mai scump şi să facă profituri de vreo 6 milioane pe zi. Au o facere bună", a mai precizat fostul premier.La sfârşitul lunii iulie, a fost declarată stare de alertă la nivel naţional în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producţiei de energie electrică.

CNSAS spulberă mitul industriei comuniste cu documentele Securității: Autocamioane Brașov raporta realizarea a 60% din planul de export, în realitate era 0,04%
Politică

CNSAS spulberă mitul industriei comuniste cu documentele Securității: Autocamioane Brașov raporta realizarea a 60% din planul de export, în realitate era 0,04%

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) publică o notă secretă a Securității, din septembrie 1989, în care arată blocajele din industria ceaușistă, precum și raportările false ale întreprinderilor socialiste. Uzinele de pe platforma Brașov, analizate de nota Securității, se confruntau cu lipsa materiilor prime sau a componentelor care trebuiau livrate de alte fabrici din România. „Discursul nostalgic idealizează adesea industria din perioada comunistă, prezentând-o ca pe o epocă de aur a independenței economice, în care România producea de toate, de la agrafe la avioane. În realitate, succesul raportat de propaganda regimului Ceaușescu a fost o iluzie contrazisă grav de cifrele economice ascunse publicului”, scrie CNSAS. Consiliul explică situația: „Modelul comunist s-a bazat pe industria grea și petrochimie, dezvoltate disproporționat și fără o logică a pieței. România importa materie primă pe valută forte (petrol, minereuri) și exporta produse finite ieftine sau de slabă calitate, adesea în pierdere, doar pentru a raporta îndeplinirea planului cincinal. De exemplu, prelucrarea țițeiului în combinate mamut aducea pierderi nete la fiecare tonă, procesul fiind un generator masiv de «muncă în zadar»”.  Raportări false ale întreprinderilor socialiste Ce arată nota Securității: La Autocamioane Brașov, „planul la export, în valoare de 13.013 mii ruble, compus numai din piese schimb și componente (întreprinderea neavând comenzi de autocamioane) din care s-a raportat o realizare în primele două decade în proporție de 60 %, în realitate până în prezent nu s-a realizat decât 0,04 %”. „Cauza principală care a condus la această stare de lucruri este lipsa de materii prime și materiale de la întreprinderile colaboratoare”, arăta Securitatea.  Lipseau: „oțelul pătrat 56 x 56 înalt aliat 41 MoC 11 X și profilul de jantă X 20 MUST 34-2 de la Întreprinderea „Laminorul” Brăila, oțeluri rotunde de 80 și 85 mm de la Combinatul Siderurgic Reșița, anvelope de la „Danubiana” București și Întreprinderea de anvelope Florești, grund 7003 A și 5630 de la „Policolor” București, email roșu, verde și negru de la „Azur” Timișoara, furtune de la C.A.T.C. Pitești și Jilava, precum și amortizoare de la Întreprinderea Mecanică Reșița” „La Întreprinderea „Electroprecizia” Săcele, care, din planul pe luna septembrie, în valoare de 160 milioane lei, a realizat până la 28.09 a.c. doar 37 %”.  „Aceasta se datorează neasigurării unor materii prime și materiale, astfel: din necesarul de 125 tone cupru, întreprinderii i-au fost repartizate doar 50 tone; aluminiu necesar 50 tone, repartizate 10 tone; argint, necesar 42 kg., repartizate 5 kg. Lipsesc de asemenea unele componente cum sunt: circuite flexibile (furnizor I.P.R.S. Băneasa, care din 8000 buc. contractate a livrat doar 50 %), componente electronice (furnizori I.P.R.S. Băneasa și „Electronica” Curtea de Argeș, livrate 50 %), contacte wolfram nesosite din import”. Electroprecizia Săcele nu a reușit să-și facă planul la export în RDG, Olanda și Thailanda. „O situație similară se înregistrează și la Întreprinderea Tractorul Brașov unde din planul de 765 milioane lei pe luna septembrie a.c. se estimează realizarea a numai 550 milioane lei (...) Principalele impedimente în realizarea integrală a planului sunt legate de lipsa unor materii prime, materiale și componente din colaborarea pe orizontală din care mai semnificative sunt cele 33 buc. motoare destinate echipării tractoarelor S.1501 – export U.R.S.S. – și 23 buc. autoșasiuri pentru combine care nu au fost livrate până în prezent de către Întreprinderea de Autocamioane Brașov, cele 29 tone vopsele de diferite calități și 12,4 tone grund, nelivrate de Întreprinderea „Azur” Timișoara și respectiv „Policolor” București, precum și cele 1325 buc. pompe de injecție și peste 7000 buc. injectoare ce nu au fost livrate încă de către I.M.F. Sinaia”.  „Principala problemă identificată de organele de securitate este degradarea accentuată a stării de spirit în rândul muncitorilor, fenomen declanșat direct de neajunsurile materiale zilnice și de scăderile drastice ale veniturilor, cauzate la rândul lor de neîndeplinirea sistematică a planului impus de la nivel central. Documentul scoate la iveală un cerc vicios al ineficienței economice, în care uzinele de renume, în cazul de faţă Întreprinderea de Autocamioane Braşov, erau complet paralizate din cauza blocajelor masive apărute pe lanțul de aprovizionare”, comentează CNSAS. 

Soții de la Craiova, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, s-ar fi întâlnit cu Simion, în secret, și au pregătit un guvern PSD-AUR, fără Grindeanu - surse presă
Politică

Soții de la Craiova, Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, s-ar fi întâlnit cu Simion, în secret, și au pregătit un guvern PSD-AUR, fără Grindeanu - surse presă

Olguța Vasilescu și soțul ei, Claudiu Manda, secretar general al PSD, s-ar fi întâlnit, în secret, cu președintele AUR, George Simion, acum trei săptămâni, scrie Cotidianul. Potrivit acestei publicații, relația dintre Grindeanu și soții de la Craiova s-a răcit puternic. Citește și: EXCLUSIV Scandalul armei de asalt prin SAFE: Predoiu și Cotroceniul insistă pentru Sig Sauer, deși România are oferte clare de la Heckler & Koch și FN Herstal „S-a discutat o formulă de guvernare PSD–AUR. Construcția a fost agreată de principiu, cu un detaliu care schimbă natura întregii discuții: Sorin Grindeanu nu face parte din ea. Principiul acestei alianțe a fost că ea va continua și din 2028”, susține Cotidianul. Grindeanu, ignorat și izolat Publicația arată că sunt mai multe semne că Grindeanu nu mai controlează PSD: Claudiu Manda, care se ducea zilnic la biroul președintelui Camerei Deputaților, și-a sistat vizitele Marian Mina și-a întârziat declarația de avere până când subiectul a devenit public și a fost presat de Grindeanu Dorin Popa, deputat afiliat grupului PSD, a semnat pentru declanșarea procedurii de suspendare a lui Nicușor Dan, deși PSD a afirmat că nu susține acest demers.  În mai, primarul PSD din Buzău, Constantin Toma, a susținut, într-un interviu pentru Ziare.com, că partidul a ajuns la o intenție de vot de 13-14% și nu are soluții la criza actuală. Potrivit lui Toma, dacă Grindeanu și „soții de la Craiova” , Olguța Vasilescu și Claudiu Manda, ar demisiona, s-ar putea reface coaliția cu PNL, USR și UDMR.  Întrebat dacă este de părere că Sorin Grindeanu ar trebui să plece din fruntea partidului, primarul PSD a spus: „Cu siguranță. Și nu numai el. Vorbesc și de cei doi soți de la Craiova”.  Încă din aprilie, primarul PSD al Craiovei, Olguța Vasilescu, părea că îi dă un brânci lui Sorin Grindeanu: acesta „poate” demisiona de bună voie de la conducerea Camerei Deputaților, dacă se rupe de coaliția cu PNL, USR și UDMR care l-a susținut pentru acest post. Șeful PSD pierdea toată puterea în stat, plus nenumărate privilegii. „Domnul Grindeanu a şi spus că nu se ţine de scaunul de la Camera Deputaţilor şi că în momentul în care această coaliţie nu mai există, automat poate să-şi dea demisia”, spunea primarul Craiovei.  Însă surse din PSD arătau că, dimpotrivă, Grindeanu le-a spus liderilor de organizații județene că nu va demisiona de la conducerea Camerei Deputaților.  Încă din octombrie 2025, o analiză DeFapt.ro avertiza că „adevăratul șef PSD nu va fi Grindeanu, secundant de carieră”.  „Adevăratul șef al PSD este deja și va fi și în viitorul apropiat Lia Olguța Vasilescu, primar al Craiovei, fost lider al tineretului PRM, pe atunci într-o relație politică extrem de apropiată de Vadim Tudor, care a adus-o în Parlament (...)  Mai mult, trecutul peremist al Olguței Vasilescu o fac pe aceasta partenerul perfect al AUR. Vedem deja semnale dinspre PSD: îl critică pe ministrul Apărării fiindcă vrea adoptarea rapidă a legii serviciului militar voluntar și îl contrazice pe șeful Statului Major, generalul Vlad, după ce a spus că România trebuie să ajute R.Moldova în caz că este invadată de Rusia. Pe scurt, doar mesaje care bucură Moscova și AUR.  Vom vedea în ce direcție va evolua un PSD disperat că scade în sondaje, electoratul său migrând în masă la AUR”. 

Spitalul Județean Timișoara a sesizat procurorii în legătură cu suspiciunile de șpagă la angajare. Un asistent medical declara că i s-au cerut 15.000 de euro
Eveniment

Spitalul Județean Timișoara a sesizat procurorii în legătură cu suspiciunile de șpagă la angajare. Un asistent medical declara că i s-au cerut 15.000 de euro

Spitalul Județean Timișoara a anunțat că, după apariția transcrierii unei discuții în care un asistent medical afirma că i s-au cerut 15.000 de euro pentru a fi angajat, a sesizat „organele competente”. „Conducerea spitalului a aflat din mass-media despre existența înregistrării difuzate public. Având în vedere gravitatea afirmațiilor conținute în aceasta, spitalul va sesiza organele competente pentru verificarea completă a aspectelor semnalate”, se arată într-un comunicat al spitalului. Citește și: EXCLUSIV Scandalul armei de asalt prin SAFE: Predoiu și Cotroceniul insistă pentru Sig Sauer, deși România are oferte clare de la Heckler & Koch și FN Herstal SJU Timișoara precizează că „existența unei conversații nu echivalează cu dovedirea faptelor relatate în cadrul acesteia, stabilirea situației de fapt revenind instituțiilor abilitate”. „Spitalul va sesiza organele competente pentru verificarea completă” Un asistent medical relata, într-o discuție publicată pe pagina de Facebook a medicului Ciprian Maxim, că i s-au cerut 15.000 de euro pentru a fi angajat la Spitalul Județean Timișoara. Medicul Ciprian Maxim, care a mai publicat informații despre corupția din sistemul medical, nu a precizat cine sunt persoanele care discută. „Și atunci mi-o cerut 15.000 de euro. O zis că dacă tu vrei să te angajezi pe secția asta, ascultă-mă ce-ți spun. Trebuie să dai 15.000 de euro și spun la cine și care e încrengătura și de ce se cer așa de mulți bani, că practic nu ne rămân nouă toți banii ăștia. Și i-am zis că eu nu-ți dau niciun 15.000 de euro morții mă-tii”, ar fi spus asistentul medical.  În comunicatul difuzat luni seara, SJU Timișoara mai arată: „Cu privire la arhivă și digitalizarea spitalului Imaginile prezentate în spațiul public cu documente medicale sunt imagini anterioare și nu reflectă situația actuală. Situația respectivă a fost remediată, iar documentele au fost recuperate, curățate și gestionate ulterior conform prevederilor aplicabile păstrării și arhivării documentelor medicale”. „Fotografia în care apare un produs medicamentos cu termen de valabilitate depășit este o imagine anterioară, distinctă de imaginile recente cu spațiile securizate la nivelul Secției Clinice de Neurochirurgie. În data de 7 august 2026, conducerea spitalului a dispus securizarea unor spații și declanșarea unei verificări interne. Inventarierea și verificarea documentară sunt în desfășurare, motiv pentru care spitalul nu va formula concluzii privind existența, cantitatea, proveniența sau circuitul unor eventuale produse cu termen de valabilitate depășit înainte de finalizarea acestora. Până la acest moment nu există date care să ateste administrarea către pacienți a unor medicamente cu termenul de valabilitate depășit”.  „SCJU „Pius Brînzeu” Timișoara nu minimalizează nicio situație reală și va verifica toate aspectele care pot privi siguranța pacientului, respectarea circuitelor medicale sau conduita personalului. În egală măsură, considerăm necesar ca situații produse în perioade diferite, imagini care nu reflectă starea actuală și procese distincte – precum digitalizarea și arhivarea – să nu fie asociate într-o manieră care poate crea o percepție eronată asupra situației reale din spital.   Conducerea unității va dispune măsurile necesare ori de câte ori verificările vor identifica deficiențe și va pune la dispoziția instituțiilor competente toate documentele solicitate”, se mai arată în comunicatul acestui spital. 

Spre deosebire de optimistul Nazare, consilierul prezidențial Burnete estimează o cădere a PIB-ului
Politică

Spre deosebire de optimistul Nazare, consilierul prezidențial Burnete estimează o cădere a PIB-ului

Consilier prezidențial Radu Burnete a apreciat, într-un interviu pentru Libertatea, că PIB-ul României se va contracta, în 2026, cu 0,4-0,6%: „E foarte posibil ca anul ăsta, să încheiem cu o recesiune”. Citește și: EXCLUSIV Scandalul armei de asalt prin SAFE: Predoiu și Cotroceniul insistă pentru Sig Sauer, deși România are oferte clare de la Heckler & Koch și FN Herstal Evaluarea sa este similară celor făcute de Fitch sau diferite instituții bancare. În schimb, la o dezbatere organizată de Ziarul Financiar acum câteva zile, ministrul de Finanțe susține că România va avea o creștere economică de 0,1% din PIB, așa cum se estimase la început de 2026: „Mă uit la următoarele trimestre, T3 şi T4, şi sperăm într-o revenire a consumului în aceste două trimestre, astfel încât să avem un trimestru patru pozitiv, ceea ce ne-ar permite să fim aproape de ţinta de creştere pe care am prognozat-o la începutul anului (...) Scenariul de bază era un plus de 0,1%, dar acest plus depinde foarte mult de modul în care va evolua economia în T3 şi T4”. „Estimăm că economia României se va contracta cu 0,6% în 2026 (creștere medie de 0,3% în perioada 2024-2026), în ciuda investițiilor mai mari finanțate de UE, întrucât scăderea veniturilor reale disponibile și încrederea scăzută a consumatorilor reduc cheltuielile gospodăriilor, în timp ce conflictul din Orientul Mijlociu afectează cererea externă”, era evaluarea Fitch, de acum câteva zile.  România mai are de așteptat săptămâni până la viitorul Guvern În ceea ce privește viitorul Guvern, Burnete a spus că „în câteva săptămâni, la începutul toamnei, vom vedea o soluție”.  Consilierul prezidențial a arătat că președintele Nicușor Dan exclude în continuare o coaliție PSD-AUR.  El a vorbit și despre viitoarea lege a salarizării bugetarilor, negociată în aceste zile la Palatul Cotroceni: „Anul acesta România va cheltui în jur de 166 miliarde de lei cu salarizarea publică. Dacă aplicăm aceste plafoane, suma anul viitor, se duce undeva spre 170 miliarde de lei. (…) Din tot ceea ce produce România, rezonabil este ca nu mai mult de 8% să se ducă pe salarizarea publică. În această limită trebuie să ne încadrăm. În anul viitor va însemna între 8 și 12 miliarde de lei în plus. Dacă economia noastră va crește și aceste sume vor crește”.  Președinții PSD, PNL, USR și UDMR, Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor, se întâlnesc marți, 11 august 2026, cu președintele României, Nicușor Dan pentru discuții în cadrul grupului de lucru privind legea salarizării. Demnitarii PSD au ținut la sertar legea salarizării, deși era jalon PNRR, din 2022 până în ianuarie 2026, arăta ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Dragoș Pîslaru, la podcastul DeFapt.ro.  Abia în ianuarie 2026, ministrul PSD al Muncii, Florin Manole a reînceput să lucreze la acest proiect, dar „anvelopa bugetară” era de opt miliarde de euro - față de plafonul de doar 7,3 miliarde de euro - ba chiar mai mult. „Proiectul cu legea salarizării a fost discutat în 2022, abandonat, 2023 pusă din nou până în 2024, abandonat, reluat de ministrul Manole în ianuarie 2026 atenție la dată (...). Atunci au cerut din nou Băncii Mondiale să vină să refacă calculele. În ianuarie 2026 reintră Banca Mondială, face repede calculele și pregătește proiectul. Proiectul există, proiectul e pregătit, este gata de a fi adoptat”, a spus Pîslaru. 

Președintele Nicușor Dan salvează relația Ciolacu-Docuz: atacă la CCR legea prin care concubinele își declarau averea
Politică

Președintele Nicușor Dan salvează relația Ciolacu-Docuz: atacă la CCR legea prin care concubinele își declarau averea

Președintele Nicușor Dan a atacat la CCR amendamentul din legea integrității care prevedea ca „persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți” cu un demnitar să-și declare averea. Acum câteva zile, partenera de viață a lui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, și-a publicat declarația de avere. Citește și: La cât a ajuns suma astronomică pe care magistrații o au de luat de la buget, după ce au dat statul în judecată, pentru salarii Ciolacu nu a clarificat relația sa cu Docuz, nu se știe dacă mai este sau nu căsătorit În ianuarie, Marcel Ciolacu, acum președinte al Consiliului Județean Buzău, a fost fotografiat într-o stațiune din Vietnam alături de Sorina Stan, fostă Docuz, fosta soție a lui Robert Negoiță. Presa a scris in 2023 că cei doi au o relație, dar Ciolacu a negat. Acum, nu este clar dacă fostul premier a divorțat sau care este relația sa cu Docuz. Ei ar locui împreună într-un penthouse de lux din zona Herăstrău, pe care l-au închiriat.  Totuși, amendamentul AUR scoate de pe lista celor care trebui să facă publice declarațiile de avere ale „partenerelor de viață” aleșii locali - precum primarii sau președinții de consiliu județean, cum este Ciolacu. Însă dacă legea era aplicată în forma propusă de AUR, obligația putea fi ușor extinsă la aleșii locali.  Acum, șeful statului susține că amendamentul AUR la legea integrității este „lipsit de orice reper obiectiv și conduce la o posibilă aplicare inegală, bazată pe aprecieri subiective”. „Publicarea averii partenerilor de viață poate fi o decizie personală, așa cum Președintele României și doamna Mirabela Grădinaru au considerat că este firesc. Însă introducerea unei prevederi legislative în acest sens nu se poate face dacă nu sunt respectate niște criterii care să o facă aplicabilă. Un alt articol neconstituțional introdus în legea ANI transformă interdicția de 3 ani de a ocupa o funcție publică, care se aplica până acum doar pentru viitor, într-o încetare automată a unei funcții sau a unui mandat aflat deja în exercitare. Această prevedere încalcă principiul neretroactivității prevăzut în Constituție, conform căruia acțiunea unei noi legi se aplică exclusiv în viitor. În plus, pentru funcțiile obținute în urma unui scrutin, sancțiunea anulează retroactiv voința suverană a cetățenilor, care a fost exprimată în acord cu regulile valabile la data alegerilor electorale. România are nevoie de o soluție solidă din punct de vedere constituțional, nu de un text vulnerabil, construit pe calcule și interese politice conjuncturale, care riscă să fie desființat mai târziu și să creeze un vid legislativ în zona integrității”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.  Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere, care arată că în anul fiscal 2025 a avut un salariu net anual de 158.630 de lei de la Renault/Automobile Dacia. Ea a moștenit de la bunicii ei și de la tatăl ei aproape patru hectare de teren în intravilan și extravilan, în județul Vaslui, inclusiv o vie de 1.200 mp. „În spiritul transparenței și pentru a înlătura orice speculații, am decis împreună cu Mirabela să publicăm declarațiile sale de avere și de interese. Documentele sunt disponibile pe site-ul Administrației Prezidențiale”, a scris Nicușor Dan, pe X/Twitter.

Pilonul II de Pensii anunță că câștigurile sale nete au depășit 100 miliarde lei. Olguța Vasilescu a declarat, recent, că sunt „o mare țeapă”
Eveniment

Pilonul II de Pensii anunță că câștigurile sale nete au depășit 100 miliarde lei. Olguța Vasilescu a declarat, recent, că sunt „o mare țeapă”

Pentru prima dată în istoria Pilonului 2, câştigul net obţinut de fondurile de pensii private obligatorii a depăşit pragul de 100 de miliarde de lei, ajungând la 108,6 miliarde de lei (20,7 miliarde EUR) la sfârşitul lunii iulie 2026, potrivit calculelor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) publicate astăzi pe pilonul2.ro.  Citește și: La cât a ajuns suma astronomică pe care magistrații o au de luat de la buget, după ce au dat statul în judecată, pentru salarii „Din punctul meu de vedere, pensiile din pilonul doi sunt o mare țeapă. Oamenii se așteaptă că vor primi foarte mulți bani în momentul în care vor ieși la pensie și nu va fi așa, o să aibă un șoc”, spunea liderul PSD Olguța Vasilescu la 15 iulie.  În 2021, Vasilescu a anunțat că s-a retras din acest pilon. PSD a vrut de mai multe ori să naționalizeze banii din acest pilon, dar a renunțat în fața reacțiilor publice vehemente. 95% din activele fondurilor de pensii private sunt investite în România Acum, administratorii Pilonului II spun că aproximativ 95% din activele fondurilor de pensii private sunt investite în România, ceea ce face din Pilonul 2 unul dintre cei mai importanţi investitori instituţionali ai economiei româneşti.  Activele nete administrate de fondurile de pensii private în numele celor 8,5 milioane de participanţi au urcat la 246,7 miliarde de lei (47 miliarde EUR). Totodată, fondurile au efectuat până în prezent plăţi totale de 7,9 miliarde de lei (1,5 miliarde EUR) către peste 350.000 de participanţi şi beneficiari, o dovadă concretă că sistemul funcţionează eficient şi produce rezultate pentru participanţi.La fondurile de pensii private obligatorii sunt înscrişi 8,5 milioane de români, adică majoritatea populaţiei active a ţării. Dintre aceştia, peste 4,6 milioane contribuie regulat, lună de lună, cu 4,75% din venitul brut, ca parte a contribuţiei de asigurări sociale CAS de 25%. Banii din Pilonul 2 sunt al doilea cel mai valoros activ financiar al populaţiei, după depozitele bancare, precum şi principala sursă de economisire pe termen lung pentru români, în special cei cu venituri mici.Aproximativ 95% din activele fondurilor de pensii private sunt investite în România, ceea ce face din Pilonul 2 unul dintre cei mai importanţi investitori instituţionali ai economiei româneşti. Circa două treimi din active sunt plasate în titluri de stat, iar peste un sfert sunt investite în companii listate la Bursa de Valori Bucureşti. În acest fel, fondurile de pensii contribuie atât la finanţarea sustenabilă a statului român, cât şi la dezvoltarea companiilor locale, la creşterea economică şi la crearea de locuri de muncă, menţinând în acelaşi timp un profil de risc prudent.Astfel, Pilonul 2 s-a consolidat ca o componentă esenţială a sistemului de pensii din România, în linie cu modelele consacrate din statele dezvoltate ale Uniunii Europene şi OCDE, având o contribuţie importantă atât la bunăstarea viitorilor pensionari, cât şi la dezvoltarea economiei naţionale."În spatele acestor cifre se află milioane de români care economisesc pentru viitorul lor. Depăşirea pragului de 100 de miliarde de lei câştig net obţinut pentru participanţi este cea mai clară dovadă că Pilonul 2 îşi îndeplineşte misiunea pentru care a fost creat: transformarea contribuţiilor lunare ale românilor în economii solide pentru viitor. Totodată, faptul că peste 350.000 de persoane au beneficiat deja de plăţi din fondurile de pensii private demonstrează că acest sistem produce rezultate concrete şi măsurabile şi după perioada de acumulare. După mai bine de 18 ani de funcţionare, Pilonul 2 este nu doar un mecanism de economisire pentru pensie, ci şi un pilon de stabilitate economică şi financiară pentru România", a declarat Cristian Pascu, preşedintele APAPR.Pe portalul pilonul2.ro oricine poate afla în câteva secunde la ce fond de pensii private contribuie şi îşi poate deschide un cont online pe site-ul administratorului pentru a consulta suma acumulată, istoricul contribuţiilor şi alte informaţii relevante despre propriul cont de pensie privată.

La cât a ajuns suma astronomică pe care magistrații o au de luat de la buget, după ce au dat statul în judecată, pentru salarii
Eveniment

La cât a ajuns suma astronomică pe care magistrații o au de luat de la buget, după ce au dat statul în judecată, pentru salarii

Ministerul de Finanțe a comunicat, într-un răspuns la o interpelare, care este valoareea totală a sumelor ce ar trebui plătite magistraților, după ce aceștia au dat statul în judecată pentru a obține salarii mai mari. „Care este valoarea totală estimată a obligațiilor financiare ale statului rezultate din hotărârile judecătorești privind drepturile salariale restante ale magistraților și ale altor categorii profesionale din sistemul judiciar?”, a fost întrebarea deputatului Daniel Biro. Citește și: 15.000 de euro, șpaga pentru angajarea unui asistent medical la SJU Timișoara - discuție înregistrată și prezentată de medicul Ciprian Maxim Doar penalitățile pe o lună pot ajunge la 0,5 miliarde euro, dacă Guvernul nu se grăbește să plătească „Cu privire la valoarea totală estimată a obligaţiilor de plată a drepturilor salariale restante, stabilite prin hotărâri judecătoreşti, din sistemul de justiţie, pentru perioada 2026-2028, respectiv pentru Înalta Curte de Casație și Justiţie, Ministerul Justiţiei, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii, mentionăm că, din datele comunicate de ordonatorii principali de credite, aceasta este în sumă de circa 8.577,04 milioane lei”, arată ministerul de Finanțe.  Datele sunt din 10 iunie.  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru data de 20 august pronunţarea unei soluţii definitive în dosarul pe care l-a câştigat în primă instanţă cu Guvernul şi Ministerul Finanţelor pentru neplata unor drepturi salariale restante către magistraţi, apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătoreşti.  Procesul se află în faza de recurs, după ce Curtea de Apel Bucureşti a admis pe 5 mai acţiunea introdusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a obligat Guvernul şi Ministerul Finanţelor să plătească, inclusiv prin rectificare bugetară, drepturile salariale restante ale magistraţilor. Inițial, se știa că miza acestui proces este de cinci miliarde de lei, dar Finanțele arată că suma este cu 70% mai mare.  Inițial, la 5 mai, Curtea de Apel București a stabilit că Guvernul şi Ministerul de Finanţe trebuie să pună în executare decizia în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei, cu penalităţi de 1% pentru fiecare zi de întârziere, dar şi amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. La o sumă de 8,57 miliarde de lei, penalitățile sunt, deci, de aproape 86 milioane de lei pe zi. Într-o singură lună s-ar strânge penalități de peste 2,5 miliarde de lei, adică aproape 500 milioane de euro.  În cererea de chemare în judecată, semnată de preşedinta instanţei, Lia Savonea, Înalta Curte susţine că neplata sumelor restante afectează dreptul de proprietate al judecătorilor care deţin titluri executorii neexecutate de peste zece ani. Guvernul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate a unor articole din legea contenciosului administrativ, pentru a afla dacă o instanţă poate impune Guvernului alocări bugetare suplimentare şi dacă este constituţional ca instanţele să stabilească drepturi peste alocările bugetare stabilite prin lege. CCR va lua o decizie pe 23 septembrie.  De asemenea, Guvernul a cerut şi sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, solicitând ca, până la o decizie a CJUE, procesul să fie suspendat.

Călin Georgescu rescrie istoria: Imperiul Habsburgic a fost precursorul globaliștilor anticreștini, de aceea l-a ucis pe Mihai Viteazul
Politică

Călin Georgescu rescrie istoria: Imperiul Habsburgic a fost precursorul globaliștilor anticreștini, de aceea l-a ucis pe Mihai Viteazul

Fostul candidat la președinția României scrie, pe Facebook, că Mihai Viteazul a fost asasinat pentru că „aceleași interese imperiale, reprezentate acum de globaliștii anticreștini, se tem de românii uniți”. Citește și: 15.000 de euro, șpaga pentru angajarea unui asistent medical la SJU Timișoara - discuție înregistrată și prezentată de medicul Ciprian Maxim La 9 august s-au împlinit 425 de ani de la uciderea lui Mihai Viteazul de către un grup de mercenari, la ordinul generalului Giorgio Basta, un italian de origine albaneză aflat în slujba împăratului Rudolf al II-lea. Acesta era al Împărat al Sfântului Imperiu Roman și Arhiduce al Austriei, care însă a acordat anumite libertăți protestanților. Globalistul Basta l-a asasinat pe Mihai Viteazul „Astăzi, 9 august 2026, s-au împlinit 425 de ani de la uciderea marelui voievod iubitor de Hristos, Mihai Viteazul, primul domnitor din istorie care a făurit cu sabia unirea românilor. La 9 august 1601, Mihai Viteazul, apărător al Ortodoxiei, a fost ucis mișelește, prin trădare, la Câmpia Turzii. Nu doar voievodul devenise un pericol în calea intereselor Imperiului Habsburgic, ci și ideea pe care o întruchipa: unitatea românilor.   La fel ca atunci, și astăzi, aceleași interese imperiale, reprezentate acum de globaliștii anticreștini, se tem de românii uniți.   Mihai Viteazul ne-a arătat ce pot înfăptui românii atunci când sunt uniți; Sfânta Evanghelie din duminica aceasta ne arată de unde vine puterea de a rămâne astfel: dintr-un grăunte de credință care poate muta munții din loc, din rugăciune și din post. Uniți unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu: «…și nimic nu va fi vouă cu neputință»”, a scris Georgescu, pe Facebook.    Însă numeroși istorici contestă afirmația că Mihai Viteazul dorea „unirea românilor”.    „Mihai a cucerit Ardealul şi Moldova, nu din cauza caracterului lor românesc, ci pentru că se depărtaseră de la unirea încheiată între ele pentru a lupta cu turcii. El a restabilit această unitate a Ligii încheiate în 1594, ideea politică ce l-a călăuzit a fost aceea a unităţii pe temei de cruciadă. De aceea nu l-a preocupat unitatea politică, a fost domn peste trei ţări, cu graniţele lor, cu guvernele lor deosebite(...) Mihai Viteazul a cucerit Ardealul dintr-un motiv politic, înţelegerea principelui ardelean cu moldovenii şi cu polonii de a-l înlocui în scaun, plan care-i fusese arătat pe faţă. Dar alături de acest fapt care l-a hotărât definitiv, ideea cuceririi Ardealului îşi făcuse de mult drum în mintea lui. Încă din 1597 cancelarul ardelean Iojica tratase cu Mihai un plan îndrăzneţ, Sigismund Bathory să abdice în favoarea domnului român şi acesta să unească sub sceptrul său Ardealul, Ţara Românească şi chiar Bulgaria, ce urma să se răscoale sub conducerea lui”, scria P.P. Panaitescu în lucrarea „Mihai Viteazul”.   Cronicarul Mihai Costin a fost un critic al lui Mihai Viteazul: „O! nesăţioasă hirea domnilor spre lăţire şi avuţie oarbă! Pe cât să mai adauge, pe atâta râvneşte. Poftele domnilor şi a împăraţilor n-au hotar. Având mult, cum n-ar avea nimic le pare. Pe cât îi dă Dumnezeu nu se satură. Având domnie, cinste şi mai mari şi mai late ţări poftesc (...) Aşa şi Mihai-vodă, vrând sa hie crai la unguri, au pierdut şi domnia Ţării Munteneşti”. 

15.000 de euro, șpaga pentru angajarea unui asistent medical la SJU Timișoara - discuție înregistrată și prezentată de medicul Ciprian Maxim
Eveniment

15.000 de euro, șpaga pentru angajarea unui asistent medical la SJU Timișoara - discuție înregistrată și prezentată de medicul Ciprian Maxim

Un asistent medical relatează, într-o discuție publicată pe pagina de Facebook a medicului Ciprian Maxim, că i s-au cerut 15.000 de euro pentru a fi angajat la Spitalul Județean Timișoara. Medicul Ciprian Maxim, care a mai publicat informații despre corupția din sistemul medical, nu precizează cine sunt persoanele care discută. Citește și: Cine este favorit la funcția de premier pentru pariorii de pe Polymarket și pentru Crin Antonescu „Am făcut acest gest pentru că, la un moment dat, tăcerea devine complicitate. Și pentru că într-un sistem medical în care se fac premiere naționale și în care medici formați în străinătate încearcă să ridice standardul, nu putem pretinde că nu auzim când se discută despre «taxa de intrare» pe o secție (...) Instituțiile care au atribuții în acest domeniu – DNA, Ministerul Sănătății, conducerea spitalului – știu acum că acest text există public. Pot să-l ignore. Pot să-l verifice. Pot să-l trateze ca pe o simplă postare de Facebook”, a precizat, într-o altă postare, medicul Ciprian Maxim.  „Dacă nu dai tu nu o să intri pe județean niciodată, pentru că nu se intră pe județean fără bani” Ce se arată în discuția publicată de Maxim: „- Ți-o cerut ție Pătru pentru angajare? 15.000 de euro? - Da, da. - OK.   - În casă la mine, la masă la mine de față cu maică-mea. Pot să o aduc martor în p*** mea, dacă nu mă crede nimeni (...) În 2023, următorul an o fost septembrie-octombrie-noiembrie, când Cosmin o stat la mine în casă, da? Când l-o dat afară pe Tuci. Și atunci mi-o cerut 15.000 de euro. O zis că dacă tu vrei să te angajezi pe secția asta, ascultă-mă ce-ți spun. Trebuie să dai 15.000 de euro și spun la cine și care e încrengătura și de ce se cer așa de mulți bani, că practic nu ne rămân nouă toți banii ăștia. Și i-am zis că eu nu-ți dau niciun 15.000 de euro morții mă-tii. Tu n-ai bani de țigări, tu stai la mine în casă pe mâncarea mea și pe vorba aia tu vrei 15.000 de euro de la mine? I-am zis că-l scuip. Și eu aveam deja un an lucrat pe secție, vorba vine, nu? Și i-am zis că eu nu-ți dau. O zis că dacă nu dai tu nu o să intri pe județean niciodată, pentru că nu se intră pe județean fără bani. Și nu i-am dat. De ce să-i dau? Îți dai seama. Asta o fost chestia cu banii. Na, dacă vrei să-ți faci așa o idee.   - Cătălina, nu tu mi-ai zis că Cosmin i-o cerut și la fata aia tânără ce era voluntară?   - Da, la Andreea, la Zaharia. Numai că aia acuma s-o dat de partea lor. Nu știu dacă ea mai e pe secție, că pe mine m-au dat voluntară de pe secție afară, dar ea o rămas voluntară pe secție (...) Și în momentul în care pe mine m-au dat afară, în perioada aia de o lună de zile, cât s-or chinuit ei să-mi desfacă mie contractul de voluntariat, fata lucra cu el și la nivel de zvonuri pe secție era că Cosmin, asta e noua sursă de venit a lu' Cosmin, că fata dă bani, că fata vrea pe secție neapărat și că ar fi trăit cu ea. Dar fata era puțin măritată. Eu nu știu dacă e adevărat (...)”   Cât costă operația?    În discuție se arată cum se cereau banii de la pacienții disperați că nu stiu câți bani să de șpagă:    „Da, 300 de euro o dat atuncea fata aia care am fost eu la salon la ea, că ea, ea m-o întrebat pe mine că vrea să dea. Era dansatoare sau nu știu ce era fata, nu era asigurată și voia să dea bani. Și eu i-am zis că nu trebuie să dai bani, că ești în spital de stat și nu i-o fost să-mi dea bani. Și i-am zis: «Du-te, fată!» Deci și atuncea mă zicea: «Păi de ce tu nu iei și colegul tău o luat?» (...)   Când venea unul nou, erau buluc peste el cât scoate din buzunar. Hai să fim serioase. În fine. Cred că și de aia nu le-o plăcut de mine în mod expres, că eu nu voiam să iau. În fine. Și aia m-a întrebat că o să fie operată, că are emoții, că are stres. Na, am încercat s-o liniștesc și m-a întrebat fata cât se dă pentru o operație de hernie de disc.   Țin minte până crăp. Și eu am spus: „Băi fată, nu dai nimic, ba că știu că se dă, că nu știu ce, că nu știu cum.” Și zic: „Uite, dacă tu vrei, eu mă duc să întreb, dar zic eu nu cred că se plătesc astea”, zic. Și am zis la Pătru la fumat, era la fumat în spate și i-am zis: „Băi, uite, fata aia era pacienta noastră în salon, era la mijloc internată, nu mai știu dracu care salon șasesute, nu știu, șapte, opt. În față era și zic: „Uite, e cu hernia de disc, e la domnul doctor Pleș, vrea să dea bani, dar nu știe cât.” Și el a zis: „Păi ce are? Hernie de disc ușoară. A, trei-patrusute de euro.” L-am pus să-mi scrie pe un bilețel și eu m-am dus și i-am dat biletul la fată. Atât am făcut eu. Și aia a doua zi a fost operată și la trei zile parcă o plecat”.    Asistenta disperată fără șpăgi de 4-500 lei/zi   „Păi Mariana avea tariful ei, nu? Că toată lumea vorbea că și-a făcut o casă nu știu unde dracu, la Dumbrăvița și că dintr-un căcat de salariu de asistentă n-aveai cum. Că ea dacă o zis în gura mare, n-am auzit-o eu, o zis astea în oficiu, că ea dacă nu face patru-cinci sute de lei pe zi, la ea e zi pierdută. Nu. Păi ce-și lua? De unde să știu? Eu am fost în policlinică? Cum, cum impunea ea să primească banii ăștia?   Că făcea programări mai repede, că vorba ta, elibera concedii medicale pe alte perioade care nu trebuiau, că nu știu despre ce era vorba, dar se zvonea că lua bani”, se arată în transcrierea de pe Facebook.    „Dacă eu la Ministerul Sănătății am ajuns și am semnalat o problemă și eu în două zile am fost dată afară de pe secție.   No, tu îți dai seama cam dacă deschizi gura ce se întâmplă?”, se mai arată în discuția publicată de medicul Ciprian Maxim. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră