duminică 18 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

9068 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Politică

Grindeanu a mințit acuzând ONG-urile de mediu că blochează devoltarea Centralei Nucleare Cernavodă

Două cunoscute ONG-uri de mediu, Greenpeace România și WWF România, arată că președintele PSD, Sorin Grindeanu, a mințit când le-a acuzat că ar fi blocat proiectul de amenajare a Brațului Bala. Proiectul era necesar ca să aducă mai multă apă pe Dunărea Veche, la Centrala Nucleară de la Cernavodă. Centrala este acum oprită pentru că debitul Dunării este foarte mic.  Citește și: România nu mai are nici o universitate în Top 1000, ARWU, Shanghai Ranking. Bulgaria și Ungaria au Grindeanu încearcă să abată atenția de la acuzațiile lui Buzoianu, că nu a făcut nimic „Nu Ministerul Transporturilor a blocat această lucrare, ci fix ONG-urile de mediu atât de dragi doamnei Buzoianu. În 5 septembrie 2024, adică acum doi ani, se publica în Monitorul Oficial o hotărâre care aproba efectuarea acestor lucrări. Aveam un miliard de euro din fonduri europene alocaţi pentru asta. Imediat, dar imediat după publicare, au început şicanele. Au existat două ONG-uri. Unul dintre ele, Greenpeace şi celălalt World Wide Fund for Nature care au denunţat acest proiect în instanţă şi au depus simultan plângeri la Comisia Europeană", a declarat Sorin Grindeanu. Dar Greenpeace și WWF for Nature spun că afirmația este falsă. „Domnul Grindeanu inventează vinovați. A spus că Greenpeace și WWF au blocat lucrările pe Brațul Bala, dar nici noi și nici ei nu am acționat în instanță sau n-am făcut vreo sesizare la Comisia Europeană”, a declarat, pentru Presshub, Mihai Matache, de la Greenpeace.  „Greenpeace România nu are nicio legătură cu blocarea sau contestarea proiectului de pe brațul Bala. Nu am acționat în instanță, nu am depus sesizări la Comisia Europeană și nu am fost parte din vreo consultare referitoare la acest proiect. Acuzațiile care atribuie ONG-urilor de mediu vina pentru oprirea sau întârzierea acestor lucrări sunt nefondate și reprezintă o dezinformare. Solicităm decidenților politici să își asume managementul, de multe ori defectuos, al proiectelor de infrastructură și să nu mai caute vinovați imaginari în rândul societății civile”, a mai spus reprezentantul Greenpeace.  Și WWF România a infirmat acuzațiile lui Sorin Grindeanu: „Nu am acționat în instanta, am contribuit constructiv la toate întâlnirile organizate de AFDJ și Ministerul Transporturilor”, a spus directoarea WWF România, Orieta Hulea.  Președintele PSD a susținut că acel proiect ar fi fost blocat fiindcă distruge habitatul sturionilor. „Pe motiv că, ce credeţi de data asta, se distruge habitatul sturionilor. Deci nu a mai fost cu carasul auriu, nu a mai fost cu urşii între Margina şi Holdea la celebra bucată, nu a mai fost cu gândacul, nu a fost cu liliacul de lângă Deva, a fost cu sturionul de data asta, cu cele două ONG-uri", a afirmat Grindeanu, fost ministru al Transporturilor.   Ministrul interimar al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, afirma că situaţia centralei de la Cernavodă, care a fost oprită joi dimineaţă, din cauză că nu mai există suficientă apă pentru răcirea reactoarelor, reprezintă "eşecul din ultimii 2-3 ani de zile de la Ministerul Transporturilor, în care nu s-a făcut o lucrare esenţială pe termen lung, care ar trebui să rezolve problema".

Grindeanu a mințit acuzând ONG-urile de mediu că blochează devoltarea Centralei Nucleare Cernavodă
România nu mai are nici o universitate în Top 1000, ARWU, Shanghai Ranking. Bulgaria și Ungaria au
Eveniment

România nu mai are nici o universitate în Top 1000, ARWU, Shanghai Ranking. Bulgaria și Ungaria au

Nici o universitate din România nu apare în clasamentul Shanghai Ranking 2026 (Academic Ranking of World Universities - ARWU), publicat azi. Bulgaria are o universitate, Sofia University "St. Kliment Ohridski", pe pozițiile 901-1000, Ungaria are nu mai puțin de patru, din care două - Eotvos Lorand și Szeged - pe locurile 501-600, iar Polonia are șapte, din care una, Universitatea din Varșovia, pe pozițiile 401-500.  Citește și: Ea - judecătoare la 27 de ani, el - fiu de comisar-șef și afacerist incert. Nunta se anunță bogată Estonia și Lituania, foarte bine plasate Universitatea Tartu, din Estonia, este pe pozițille 501-600, în creștere în ultimii trei ani. Universitatea din Vilnius, locurile 401-500, a crescut din 2022, când era pe locurile 701-800.  Israelul are două universități în Top 100.  Universitatea Harvard rămâne pe primul loc în lume, urmată de Universitatea Stanford și de Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Universitatea din Cambridge ocupă locul al patrulea, în timp ce Universitatea din California, Berkeley, completează topul mondial al primelor cinci. Universitatea Princeton urcă pe locul al șaselea, devansând Universitatea din Oxford, care se află pe locul al șaptelea. Universitatea Columbia ocupă locul al optulea, Universitatea din Chicago pe locul al nouălea, iar Institutul de Tehnologie din California pe locul al zecelea. Universitățile din Statele Unite continuă să domine primele locuri, ocupând opt dintre primele 10 locuri la nivel mondial și 14 dintre primele 20. Regatul Unit are două universități în top 10 — Cambridge și Oxford — și trei în top 20, University College London ocupând locul 17. Europa continentală este condusă de Universitatea Paris-Saclay, pe locul 13, urmată de ETH Zurich, pe locul 19. Universitatea Tehnică din München, clasată pe locul 45, este instituția germană cu cea mai bună clasare. Universitatea din Copenhaga conduce clasamentul danez, pe locul 34, în timp ce Institutul Karolinska urcă nouă locuri, ajungând pe locul 41 (la egalitate), și devine universitatea suedeză cu cea mai bună clasare. Topul mondial al celor mai bune 100 de universități din 2026 include universități din 18 țări și regiuni. Statele Unite ale Americii au 37 de instituții în clasament, în timp ce China continentală are 16, iar Regatul Unit opt.  ARWU utilizează șase indicatori obiectivi pentru a evalua instituțiile: Absolvenți și membri ai personalului care au câștigat Premiul Nobel și Medalia Fields (10% și 20%) Numărul de cercetători cu un număr ridicat de citări, selectați de Clarivate (20%) Articole publicate în revistele „Nature” și „Science” (20%) Articole indexate în principalele indexuri de citare din domeniul științelor exacte și al științelor sociale (20%) Performanța academică per capita a universității (10%) EduPedu scrie, azi, că România lipsește pentru al patrulea an consecutiv din top 1.000 mondial.

Romsilva, zeci de milioane de lei cheltuiți netransparent, prin sute de negocieri directe - analiză ANAP. După Romsilva, Spitalul Universitar București
Eveniment

Romsilva, zeci de milioane de lei cheltuiți netransparent, prin sute de negocieri directe - analiză ANAP. După Romsilva, Spitalul Universitar București

Romislva a făcut, în 2025, 371 de achiziții, în valoare de 28,2 milioane de lei, prin negociere directă, arată o analiză a Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). „82,75% dintre proceduri au fost justificate prin extremă urgență, iar 17% au fost inițiate ca urmare a neprimirii niciunei oferte la procedurile competitive inițiale”, arată ANAP. Au mai abuzat de achiziții prin negociere directă Spitalul Clinic Municipal de Urgență Moinești (418 proceduri) și Spitalul Universitar de Urgență București (351 proceduri), care sea flă pe pozițiile unu și, respectiv, trei. Spitalul Universitar de Urgență București este condus de medicul Cătălin Cârstoiu.  ANAP nu a publicat întreaga analiză și nici nu a oferit alte detalii în cazul celor două spitale. ANAP cere limitarea achizițiilor prin negociere directă Potrivit unui comunicat al ANAP, președintele agenției, Raluca Rogoz, a subliniat că negocierea fără publicare prealabilă reprezintă o excepție de la procedurile competitive de atribuire, iar nivelul de utilizare identificat justifică o monitorizare atentă și constantă. „Recomandăm consolidarea mecanismelor de planificare a achizițiilor și a sistemului de control intern la nivelul autorității contractante, astfel încât recurgerea la această procedură să rămână limitată la situațiile în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cadrul legal. Analizele de acest tip ne permit să identificăm din timp tipare și zone de risc și să transmitem aceste informații instituțiilor competente, astfel încât acestea să poată dispune, după caz, măsurile care intră în sfera atribuțiilor lor legale”, a declarat Raluca Rogoz, președintele ANAP. Acum câteva zile, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a arătat că Romsilva oferă sindicaliștilor din Fedferația Silva mașini care să-i transporte la proteste.  „O poveste tare de tot: tocmai am descoperit cum Romsilva s-a obligat să asigure mașini din cadrul instituției pentru protestele organizate de Federația sindicală Silva (...) Romsilva a negociat și a trecut în noul Contract Colectiv de Muncă că va asigura mașini pentru sindicat la acțiuni sindicale, adică inclusiv la proteste. Asta era important pentru ei: atunci când Federația Silva protestează contra reformei din Romsilva, de exemplu, să o facă pe mașinile plătite de Romsilva.   Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ   Fiecare zi în minister îmi demonstrează că trebuie reformată Romsilva”, a scris Buzoianu pe Facebook.    Romsilva a trimis un drept la replică, după ce ministrul Diana Buzoianu a arătat că regie oferă mașini Federației Sindicale Silva când organizează proteste. Însă din documentul trimis de Romsilva reiese că regia oferă sindicatului nu doar mașini, ci și spații gratuite în sediile regiei.

Viorel Pașca din Bihor, nouă victorie împotriva DIICOT: s-au ridicat toate sechestrele, anunță avocatul Doseanu
Justiție

Viorel Pașca din Bihor, nouă victorie împotriva DIICOT: s-au ridicat toate sechestrele, anunță avocatul Doseanu

Toate sechestrele instituite de DIICOT în dosarul lui Viorel Pașca au fost ridicate azi, anunță avocatul Răzvan Doseanu. DIICOT a încercat și arestarea lui Pașca, care avea în administrare mai multe azile, dar judecătorii au respins cererea.  Citește și: Polițistul Dințoi, clientul PSD, conduce lupta anti-fraudă a Guvernului de pe vremea lui Dăncilă Răzvan Doseanu este și avocatul fostului primar din Baia Mare, Viorel Cherecheș.  „Dispune ridicarea tuturor măsurilor asiguratorii” „Desființează Ordonanţa de instituire a măsurilor asigurătorii din data de 01.07.2026 emisă cu privire la inculpații PAȘCA VIOREL TEODOR, PAȘCA FLORICA și ASOCIA?IA DUMBRAVA DPG (Dumnezeu Poartă De Grijă) în dosarul nr. 3639/19/P/2026 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Secția de Combatere a Criminalității Organizate și, în consecință, dispune ridicarea tuturor măsurilor asiguratorii instituite prin această ordonanță”, se arată în decizia luată azi de magistrați.  La 13 iulie, Curtea de Apel București nu doar că a respins solicitarea DIICOT de a aresta familia Pașca, cea care controla azilele din Bihor desființate de stat acum câteva zile, dar a refuzat orice măsură de control asupra acesteia. Toți cei acuzați de DIICOT au rămas liberi, fără vreo măsură preventivă. Judecătoarea Andrada Albescu, de la Tribunalul București, care a respins cererea DIICOT de arestare preventivă a membrilor familiei Pașca, arată în motivarea deciziei că azilele administrate de Viorel Pașca funcționau fără respectarea cadrului legal. Cu toate acestea, magistratul apreciază că persoanele cazate beneficiau de condiții de locuire, igienă și curățenie „corespunzătoare”, iar alternativa pentru mulți dintre beneficiari ar fi fost „revenirea în stradă”. Potrivit procurorilor DIICOT, sute de persoane au fost transferate din spitale și direcții de asistență socială din mai multe județe și cazate în imobile din comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub aparența furnizării unor servicii de îngrijire, tratament și asistență socială. Anchetatorii susțin că Viorel Pașca nu deținea capacitatea legală, organizatorică și profesională necesară pentru desfășurarea unei astfel de activități, iar beneficiarii erau persoane aflate într-o stare accentuată de vulnerabilitate, cu dizabilități psihice, incapabile să își exprime voința sau să se apere.

Spionii germani vor putea declansa acțiuni de sabotaj sau măsuri ofensive în mediul cibernetic
Politică

Spionii germani vor putea declansa acțiuni de sabotaj sau măsuri ofensive în mediul cibernetic

În Germania, serviciul de informații externe, BND, și Oficiul pentru Securitate Internă, BfV, ar urma să aibă dreptul de a efectua operațiuni ofensive, în loc să se limiteze în mare parte la culegerea și analiza informațiilor. Miercuri, cabinetul de la Berlin a decis să propună modificarea legislației care reglementează aceste servicii de informații, dar ea va trebui aprobată de Parlament.  Citește și: Polițistul Dințoi, clientul PSD, conduce lupta anti-fraudă a Guvernului de pe vremea lui Dăncilă Bugetul spionilor germani, majorat Obiectivul reformei este acela de a conferi serviciilor secrete competențe semnificativ mai ample, având în vedere amenințarea hibridă tot mai mare venită din partea Moscovei. „Trebuie să demonstrăm că suntem capabili să întreprindem acțiuni foarte similare, astfel încât și cealaltă parte să simtă durerea”, a declarat anterior Martin Jäger, președintele Serviciului Federal de Informații (BND). Până în prezent, serviciile germane aveau dreptul, în esență, să colecteze informații, iar în viitor vor primi și „competențe limitate de intervenție”, așa cum se menționează în proiectul de lege de peste 700 de pagini. „Printre noile competențe se numără faptul că serviciul de informații externe nu numai că poate pirata sisteme informatice străine, ci are dreptul să redirecționeze date pentru a respinge un atac cibernetic. În viitor vor fi permise „hackback-urile”, adică paralizarea sistemului atacator – de exemplu, o acțiune de sabotaj împotriva unei fabrici rusești de drone. De asemenea, Oficiul Federal pentru Protecția Constituției, serviciul de informații intern, se va concentra în viitor mai mult pe urmărirea activă și combaterea spionilor și a teroriștilor. Conform proiectului de lege, Oficiul pentru Protecția Constituției va avea dreptul să pătrundă în secret în computerele și telefoanele mobile ale persoanelor vizate și nu doar să citească conversațiile din chat-uri, ci, în anumite circumstanțe, să examineze în detaliu dispozitivele. Angajații Oficiului Federal responsabil cu contraspionajul și cu activitățile de informații pe teritoriul național ar putea, de asemenea, să pătrundă într-o locuință pentru a înlocui componentele explozive cu pulbere inofensivă”, explică Der Spiegel.  „Suntem ținta zilnică a activităților de spionaj, sabotaj, atacuri cibernetice și acțiuni sub acoperire din partea unor puteri străine, menite să destabilizeze Germania, să aducă prejudicii țării noastre și să provoace schimbări politice și sociale în țara noastră.  Misiunea noastră este să adaptăm în permanență mandatul de protecție al statului la aceste noi scenarii de amenințare”, a declarat ministrul de Interne, Alexander Dobrindt, în fața jurnaliștilor, după ședința de guvern de la Berlin. Reforma serviciilor de informații din Germania ar permite autorităților să răspundă în mod activ la amenințări hibride, precum incidentul cu drona de la Leipzig. Măsurile ar putea varia de la demascarea persoanelor implicate sau distrugerea bunurilor acestora până la sabotarea explozibililor înainte de un atac sau furnizarea de informații false adversarilor după acesta, conform propunerii de reformă. Orice răspuns ar trebui să fie direct legat de incidentul inițial și nu ar putea pune în pericol viața sau integritatea fizică a persoanelor. Conform propunerii de reformă, BND va fi supusă, de asemenea, unor restricții mai puține în materie de protecție a datelor, ceea ce îi va permite să utilizeze pe scară mai largă instrumente precum inteligența artificială și recunoașterea facială, precum și să stocheze datele pe perioade mai lungi de timp. De asemenea, agenția urmează să beneficieze de o finanțare mai mare în următorii ani. Guvernul condus de Merz a majorat bugetul agenției cu aproximativ 26%, ajungând la 1,51 miliarde de euro în acest an.

Rezultate neobișnuit de bune la absorbția Fondurilor de coeziune 2021-2027: locul II în UE, după Polonia
Politică

Rezultate neobișnuit de bune la absorbția Fondurilor de coeziune 2021-2027: locul II în UE, după Polonia

România a atras, până acum, 10,7 miliarde euro din cele 30,9 miliarde euro alocate de Uniunea Europeană în cadrul „programelor 2021-2027 finanțate în cadrul Politicii de Coeziune”, arată o notă de informare a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), condus de Dragoș Pîslaru (PNL).  Citește și: Polițistul Dințoi, clientul PSD, conduce lupta anti-fraudă a Guvernului de pe vremea lui Dăncilă Nota punctează faptul că România este beneficiar net al fondurilor UE, din 2007 până acum.  România, locul II în UE, după Polonia Potrivit acestei note, „România se clasează pe locul al doilea între cele 27 state membre, în ceea ce privește sumele totale transferate de CE (sume absolute), după Polonia, care a primit în total 21,1 miliarde euro, fiind urmată de Italia cu 8,8 miliarde euro, Cehia cu 7,5 miliarde euro și Spania cu 6,7 miliarde euro”. În ceea ce privește raportul dintre sumele totale primite și alocarea UE, România se clasează pe locul 8 între statele membre. „Până la finalul anului 2026, se estimează că rata absorbției va depăși 40%.    În timpul guvernării Bolojan, absorbția totală s-a triplat, de la 3,28 miliarde euro (10,58%), la 10,73 miliarde euro (34,6%). Suma totală nerambursabilă primită de la CE din Poltica de Coeziune, în timpul guvernării Bolojan, este de 7,45 miliarde euro (...) România este un beneficiar net al bugetului comunitar, finanțarea totală primită de la Comisia Europeană, ulterior aderării la Uniunea Europeană (2007-2026), fiind de aprox. 3 ori mai mare decât contribuția națională plătită la bugetul UE, respectiv 116,1 miliarde euro, față de 37,8 miliarde euro”, se arată în document.  În cadrul fondurilor de coeziune 2021-2027, plățile efectuate către beneficiari totalizează aprox. 11,7 miliarde euro, din care aproximativ 10,5 miliarde euro reprezintă contribuție UE (33,9% din alocarea UE).  O anexă la notă arată că cea mai slabă rată de absorbție efectivă este la Programul Sănătate, doar 7,95%. Aproape la fel de rea este situația la Programul Digitalizare, cu rată de absorbție efectivă de 8,41%. pentru comparație, absorbția efectivă la Programul Transporturi este de 48,36%, iar la „Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă” este 34,44%. „Dezvoltare Durabilă” presupune „modernizarea economiei și protecția mediului prin investiții în energie verde, eficiență energetică, economia circulară, managementul apei și al deșeurilor”, iar „Tranziție justă” înseamnă sprijinirea zonelor puternic afectate de renunțarea la cărbune sau la industriile poluante (cum este județul Gorj), prin crearea de locuri de muncă sigure și reconversie economică. Însă, tot azi, Guvernul are pe ordinea de zi o notă privind cererea de plată numărul 5, unde situația este mult mai complicată.  De exemplu: „Adoptarea la nivel național, prin traducerea în limba română a 5 standarde referitoare la hidrogen, de către ASRO (Asociația de Standardizare din România): Ministerul Energiei estimează ca termen pentru finalizarea traducerii și transmiterea pachetului de 5 standarde către Ministerul Energiei data de 25.08.2026, iar recepționarea acestora la nivelul ministerului este estimată a avea loc cel târziu la data de 28.08.2026. În absența, cel puțin, a drafturilor documentelor menționate mai sus, agreate la nivel de ministru/Guvern, nu poate fi asumată responsabilitatea depunerii cererii de plată”.   

Polițistul Dințoi, clientul PSD, conduce lupta anti-fraudă a Guvernului de pe vremea lui Dăncilă
Politică

Polițistul Dințoi, clientul PSD, conduce lupta anti-fraudă a Guvernului de pe vremea lui Dăncilă

Departamentul pentru Lupta Antifraudă, din cadrul Guvernului României, este condus, din noiembrie 2019, de către polițistul Bogdan Dințoi, cu legături, prin fratele său, cu fostul ministru PSD Rovana Plumb. Dințoi a fost numit în funcție de fostul premier PSD Viorica Dăncilă și reconfirmat pentru un mandat de încă cinci ani de Marcel Ciolacu. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ Polițistul Dințoi, șef peste 90 de bugetari despre care nu se știe prea clar cu ce se ocupă Departamentul - care, teoretic, ar trebui să se lupte cu fraudele cu fonduri europene - avea, în 2025, 90 de angajați, salariile acestora însumând aproape 17 milioane de lei. Ultimul raport al Departamentului nu prezintă nici un caz concret de depistare a vreunei fraude cu fonduri europene și ar fi depistat suspiciuni de fraudă de 53 de milioane lei (circa 10 milioane euro). În schimb, documentul este încărcat de informații despre participarea angajaților DLAF la seminarii, webinarii și schimburi de experiență, inclusiv în Muntenegru, în mai, înainte de începerea sezonului de concedii la mare.  Pentru comparație, Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, avea la finalul anului 2025 un total de 535 de anchete active în România, cu un prejudiciu estimat la peste 6 miliarde de euro, potrivit raportului anual prezentat luni de instituție. În noiembrie 2019, când Dințoi a ajuns șef la DLAF, jurnalistul Petru Zoltan, acum la DeFapt.ro, scria: „Omul de casă al Rovanei Plumb, Bogdan Ionuț Dințoi, a fost uns pe funcția de șef al Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF) de Viorica Dăncilă, chiar în ultima ei zi de premier (...) Ce îl recomandă pe Dințoi pentru această funcție? Răspunsul este simplu: fratele său, Roberto Marian Dințoi, un fost ziarist din Vâlcea implicat în afaceri cu fiul Rovanei Plumb, Andrei Plumb. Mai mult, surse din cadrul PSD susțin că Roberto Dințoi ar fi finul Rovanei Plumb (...) Fratele lui Roberto Dințoi, Bogdan Ionuț Dințoi, era în 2009 angajat al Poliției Râmnicu Vâlcea. Doi ani mai târziu îl regăsim ca ofițer în cadrul Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea. După alți doi ani, pe 14 august 2012, a fost detașat pe funcția de director în cadrul Ministerului Mediului, funcție primită de la Rovana Plumb, care în aceea perioadă preluase funcția de ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice. În martie 2014, a fost retrogradat pe funcția de șef serviciu la Mediu, dar câteva zile mai târziu a fost numit consilier principal la Serviciu Corp Control al Ministerului Mediului. Din 2015 a revenit în sânul poliției, mai exact la fostul loc de muncă de la Crimă Organizată. Nu a stat mult acolo pentru că Rovana Plumb l-a luat cu ea la Ministerul Muncii. De acolo l-a dus la Ministerul Fondurilor Europene”.  În 2021, Puterea arăta: „DLAF, condus de omul Rovanei Plumb, nu se deranjează pentru jaful fondurilor europene de la AFIR”. 

Romsilva recunoaște că oferă sindicatului nu doar mașini, ci și „spații adecvate”
Politică

Romsilva recunoaște că oferă sindicatului nu doar mașini, ci și „spații adecvate”

Romsilva a trimis un drept la replică, după ce ministrul Diana Buzoianu a arătat că regie oferă mașini Federației Sindicale Silva când organizează proteste. Însă din documentul trimis de Romsilva reiese că regia oferă sindicatului nu doar mașini, ci și spații gratuite în sediile regiei. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ „Romsilva a negociat și a trecut în noul Contract Colectiv de Muncă că va asigura mașini pentru sindicat la acțiuni sindicale, adică inclusiv la proteste”, a scris ministrul Mediului, Diana Buzoianu.  Romsilva arată că e vorba de mai mult. Romsilva promite că, oferind mașini și sedii gratuite, asigură și independența sindicatului „Articolul la care face referire ministrul mediului, apelor și pădurilor, 22 (b), prevede «punerea de la dispoziție a unui spațiu adecvat, în limita posibilităților de care dispune unitatea sau subunitatea, garantându-se independența acestuia; asigurarea, în limita posibilităților, a unor mijloace de transport pentru organizarea de acțiuni sindicale.» Menționăm că acțiunile sindicale nu se rezumă doar la organizarea de proteste, Federația Sindicatelor din Silvicultură «Silva» organizând numeroase manifestări profesionale, sociale, educative, sportive sau culturale, iar articolul 22 (b) prevede susținerea acestor acțiuni, în limita posibilităților”, ne transmite Biroul de presă al Romsilva.  „Precizăm că pentru organizarea de evenimente majore, care implică participarea a numeroși membri de sindicat, Federația Sindicatelor din Silvicultură ”Silva” închiriază mijloace de transport de la firme autorizate pentru transportul participanților.  În aceste condiții, interpretarea forțată, potrivit căreia prevederea respectivă ar presupune punerea la dispoziție de către Romsilva a mijloacelor de transport pentru organizarea protestelor nu este susținută nici de formularea articolului invocat, nici de modul în care acesta este aplicat în practică. De altfel, în privința unui ”blocaj” în reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, precizăm că Romsilva și-a îndeplinit obligațiile legale și a transmis, în termenele prevăzute, cele două metodologii necesare procesului de reorganizare, însă aceste documente nu au fost aprobate prin ordin al ministrului în termenele legale, situație care a generat un blocaj obiectiv în operaționalizarea noilor structuri organizatorice și în inițierea procedurilor de concurs pentru funcțiile de conducere”, mai arată Romsilva.  „O poveste tare de tot: tocmai am descoperit cum Romsilva s-a obligat să asigure mașini din cadrul instituției pentru protestele organizate de Federația sindicală Silva (...) Romsilva a negociat și a trecut în noul Contract Colectiv de Muncă că va asigura mașini pentru sindicat la acțiuni sindicale, adică inclusiv la proteste. Asta era important pentru ei: atunci când Federația Silva protestează contra reformei din Romsilva, de exemplu, să o facă pe mașinile plătite de Romsilva.   Fiecare zi în minister îmi demonstrează că trebuie reformată Romsilva”, a scris Buzoianu pe Facebook.    În august 2025, ea arăta: „Am aflat întâmplător că şoferul care lucra pentru ministru, pentru mine în această speţă, era de fapt angajat la Romsilva, maşina era a Romsilva, toate sumele erau plătite de Romsilva. Şi am întrebat: adică nu există niciun contract de detaşare, de ceva care să-l aducă pe acest om la minister, pentru că dacă el lucrează pentru ministru, el, în mod evident, trebuie să fie plătit de la minister, maşina trebuie plătită de minister, carburantul trebuie să fie plătit de minister.   Răspunsul primit şi aflat este că, de fapt, de mai bine de zece ani de zile Romsilva plăteşte acest tribut, nu ştiu cum să-i spun, Ministerului Mediului, în care trimite şi maşină şi şofer, plăteşte în fiecare lună. Am rămas, cumva, surprinsă. (…) Deci de când Romsilva a venit la Ministerul Mediului înţeleg că această practică a fost constantă, şi anume că Romsilva a plătit şoferul şi maşina ministrului”. 

Isărescu, fost turnător al Securității, dă sfaturi despre cum trebuie rezolvată criza politică
Politică

Isărescu, fost turnător al Securității, dă sfaturi despre cum trebuie rezolvată criza politică

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a spus, azi, că partidele din fosta coaliție ar trebui să revină la masa negocierilor, iar certurile publice ar trebui să înceteze. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) l-a acuzat pe guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, că a fost informator al Securității sub numele de cod „Manole” în perioada 1979–1989. Procesul intentat de instituție a fost însă blocat după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care permitea reverificarea cazurilor, pe motiv că Senatul și Camera Deputaților nu au adoptat-o în ordinea corespunzătoare. Inițiatorii legii nu au mai încercat să corecteze situația.  Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ Acum, Isărescu reproșează partidelor din fosta coaliție că nu se împacă. „În public trebuie închise toate discuţiile astea” „Nu toţi agreează măsurile în acelaşi fel. Dacă eşti de dreapta, consideri că TVA-ul, majoritatea TVA-ului este decizia cea mai bună. Cei de stânga spun: «Nu, domnule, este regresivă, este o impozitare regresivă, nu este bun». Şi apar tensiuni. Dar, în situaţia actuală, dacă s-a ajuns aici, cred că partidele coaliţiei trebuie să se reaşeze la masă, cât le vine de greu. Efectiv, politica, am fost şi un an în politică, e arta compromisului, nu? Fiecare trebuie să facă concesiile necesare, să ducă ţara mai departe (...) Se aşează la masă, negociază, fac concesii reciproce. În interiorul sălii sau camerei de negociere se pot părui, că e absolut normal - am fost premier, am asistat la asemenea păruieli -, dar în public trebuie închise toate discuţiile astea, care sunt şi inutile până la urmă, că nu-i folosesc nimănui, niciunui partid”, a afirmat, azi, Mugur Isărescu.  În documentul în care îl acuza că a fost colaborator al Securității, CNSAS arăta: „Reţinem, astfel, notele din 16.12.1987 şi 05.03.1985, redactate olograf şi semnate de pârât cu numele conspirativ (...), prin care acesta informa Securitatea despre comentariile negative ale unor persoane la adresa nivelului de trai din România sub regimul comunist faţă de alte ţări, respectiv: * În legătură cu atitudinea din ultimul timp a I.D., sursa poate relata: 1. 'Are răbufniri destul de dese de nemulţumire faţă de aspecte sociale precum: transportul în comun din Drumul Taberii (acuzat că îi răpeşte mai mult de o oră); încălzirea locuinţei în care trăieşte; aprovizionarea cu alimente; programele de televiziune. Are tendinţa de a face comparaţii cu situaţia din alte ţări. (...) Sursa a constatat o accentuare evidentă a manifestărilor de nemulţumire după ce a divorţat (...). * În legătură cu întâlnirea din 05.03.1985 dintre E.D. şi M.I. şi D.W. (...) sursa poate relata următoarele: '(DW) în discuţii a menţionat dificultăţile întâmpinate de membrii comunităţii diplomatice din Bucureşti în această iarnă (în legătură cu asigurarea gazelor şi căldurii). A arătat că diplomaţii acreditaţi la Bucureşti îşi exprimă nedumerirea în legătură cu acest lucru, întrucât de regulă membrii corpului diplomatic sunt protejaţi în orice ţară, în România însă ei au stat în condiţii mai dificile decât populaţia. A manifestat interes faţă de eventualele măsuri care vor fi luate în România pentru depăşirea acestor dificultăţi. De asemenea, dacă în România sunt discutate efectiv alternative de dezvoltare economică sau numai se repetă linia oficială. A pus întrebări în legătură cu unele neconcordanţe între cifrele publicate în presă privind îndeplinirea planului de dezvoltarea a României (de exemplu, din anuarul statistic al R.S.R. reiese că ponderea ţărilor socialiste în comerţul nostru exterior este de cca. 45%, pe când din datele comunicatului de îndeplinire a planului este de 54%”. 

Oana Gheorghiu prezintă 28 de poziții cheie în stat ocupate de PSD, care se pretinde în opoziție
Politică

Oana Gheorghiu prezintă 28 de poziții cheie în stat ocupate de PSD, care se pretinde în opoziție

Vicepremierul Oana Gheorghiu prezintă o listă cu 28 de foști sau actuali membri PSD care ocupă poziții cheie în stat și scrie, pe Facebook: „Domnul Sorin Grindeanu ne minte în fiecare zi cum că PSD este «în opoziție»”. Multe din aceste poziții sunt în guvernul Bolojan, deci, legal, ei ar putea fi concediați ușor.  Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ Însă alte poziții, precum cea de președinte al Consiliului Legislativ, unde se află Florin Iordache, depind de votul Parlamentului. „Iată cum e PSD «în opoziție» astăzi, 13 august” „Domnul Sorin Grindeanu ne minte în fiecare zi cum că PSD este „în opoziție”. Iată cum e PSD „în opoziție” astăzi, 13 august: Președinte Autoritatea de Supraveghere Financiară: Alexandru Petrescu - ministru PSD al comunicațiilor în Guvernul Dăncilă, ministru al Mediului de Afaceri în Guvernul Grindeanu Președinte Consiliul Legislativ: Florin „altă întrebare!” Iordache - deputat PSD, ministru PSD al Justiției în Guvernul Grindeanu Președinte Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații: Valeriu Zgonea - deputat PSD, președinte al Camerei Deputaților, președinte executiv PSD Președinte Autoritatea Electorală Permanentă: Adrian Țuțuianu - consilier județean, ministru, senator, președinte CJ, secretar de stat etc. din partea PSD Vicepreședinte Curtea de Conturi: Ion Mocioalcă - deputat și senator PSD Director Serviciul de Informații Externe: Gabriel Vlase - deputat PSD Președinte Agenția Națională de Integritate: Bogdan Sticlosu - fost consilier al premierului PSD Mihai Tudose Președinte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului: Florian Daniel Geantă - deputat PSD Vicepreședinte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului: Violeta Tudorie - deputat PSD Vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care exercită atribuțiile președintelui: Ana-Claudia Țapardel - consilier general Mun. București, europarlamentar PSD Șeful Departamentului pentru Luptă Antifraudă: Bogdan Ionuț Dințoi - omul de încredere al ministrului PSD Rovana Plumb, cu fratele asociat de afaceri cu fiul Rovanei Plumb Președinte Agenţia Naţională pentru Sport: Constantin-Bogdan Matei - ministru și senator PSD Președinte Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor: Bekesi Csaba Lajos - membru PSD, director AJOFM Bihor Vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților: George Băeșu - deputat PSD, prefect PSD de Vrancea Vicepreședinte Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor: Ioan Oleleu - vicepreședinte PSD al Consiliului Județean Cluj, candidat PSD pentru Camera Deputaților Vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații: Vlad Bontea - deputat PSD, vicepreședinte PSD Mehedinți Director general Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci: Marian-Octavian Şerbănescu, director de cabinet ministrul PSD al Transporturilor Felix Stroe, consilier local PSD Constanța Președinte Agenția Națională a Funcționarilor Publici: Felix Cozma - consilier județean PSD, vicepreședinte PSD Bihor Vicepreședinte Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei: Gabriel Andronache - consilier de stat al premierului PSD Mihai Tudose Președinte Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice: Ionel Tescaru - director general al celebrei Companii PSD de Apă de la Buzău, care mergea la concerte la Viena cu Marcel Ciolacu și Valeriu Zgonea Președinte Institutul Național de Administrație: Ioana Melenciuc - simpatizantă PSD, participantă în campanii Vicepreședinte Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție: Daniela Oteșanu - deputat PSD două mandate Președinte Institutul Cultural Român: Corina Raluca Încrosnatu - vicepreședintă a Fundației Europene „Nicolae Titulescu” condusă de Adrian Năstase Director general Autoritatea Navală Română: Dan-Alexandru Catană, numit de ministrul PSD Ciprian Șerban, angajat la ANR pe vremea când tatăl său, Dumitru Catană, era șeful ANR, numit la rândul său de ministrul PSD Dan Șova. Director general Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială: Daniela Moroșanu - consilier personal și colaborat al ministrului PSD Rovana Plumb Secretar general Autoritatea Vamală Română: Mircea Titus Dobre - deputat PSD, ministru în guvernele Grindeanu și Tudose Director general Agenției Națională de Presă AGERPRES: Claudia Nicolae - consilier personal al ministrului PSD de Interne Carmen Dan și, evident: Președintele Camerei Deputaților: Sorin Grindeanu, care conduce una dintre camerele Parlamentului „în opoziție” fiind.   Sunt sute de posturi ocupate de PSD în administrația centrală, multe dintre ele de conducere.   De cele din instituțiile deconcentrate nici nu are sens să mai vorbim. Nici de posturile din companiile de stat nu are sens să mai vorbim.   Așa că, domnule Grindeanu, dacă tot ați aruncat România în haos și dacă tot vă bateți cu pumnii în piept că sunteți „în opoziție”, n-ați vrea totuși să vă luați toți PSD-iștii înapoi la partid?”, a scris Gheorghiu. 

Combinația pe care mizează PSD pentru a trece Guvernul: grup din AUR, în frunte cu Murad, și UDMR
Politică

Combinația pe care mizează PSD pentru a trece Guvernul: grup din AUR, în frunte cu Murad, și UDMR

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a recunoscut, azi, că nu a reușit să adune o majoritate parlamentară care să-i susțină Guvernul. Surse politice arată că acesta negociază cu grupul disidenților din PNL, pentru a desprinde un număr cât mai mare de lângă Bolojan, gruparea Mohammad Murad din AUR, dar și UDMR.  Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ Grupul Murad ar putea aduce 10-15 voturi de la AUR. Omul de afaceri a mai încercat să treacă în tabăra Puterii și să voteze guvernul Veștea, dar l-a oprit George Simion. Acum, scenariul ar fi ca Murad să se prefacă a fi în conflict cu Simion, dar să fie înțeleși neoficial.  Nu este clar dacă UDMR ar accepta un guvern susținut de diferiți parlamentari suveraniști. PSD vrea să-l convingă pe Kelemen Hunor arătând că viitorul guvern nu va fi compus decât din miniștri social-democrați.  Principala problemă a lui Grindeanu: să convingă UDMR Grindeanu a fost întrebat dacă PSD are voturile necesare pentru un guvern minoritar."Astăzi, când vorbim, nu. Nu s-a schimbat nimic faţă de săptămâna trecută. Eu cred că suntem cel mai aproape în a face această majoritate şi ne vom intensifica eforturile în a obţine acest lucru", a declarat Sorin Grindeanu, joi, la Parlament. El a fost întrebat pe ce se bazează atunci când spune că PSD este cel mai aproape de a coagula o majoritate parlamentară şi dacă mizează pe o schimbare de poziţie a UDMR."Eu am fost atent la ceea ce a spus Hunor şi ieri şi alaltăieri şi cred că e mai important, dar nu vorbesc în numele UDMR-ului, dar din ce am văzut ca şi declaraţie, eu cred că avem un punct comun, şi anume acela că suntem mânaţi, şi PSD şi UDMR, de dorinţa de a găsi o soluţie şi nu suntem, nici PSD nici UDMR, cei care punem stavile sau avem decizii interne care să oprească alianţele posibile în a forma o coaliţie. PSD şi UDMR n-au făcut acest lucru, alţii au luat decizii de acest tip, de aceea cred că e importantă această nuanţă, că şi PSD şi UDMR îşi doresc, dincolo de lucrurile pe care le-am decis până acum, să avem un guvern şi cred că orice român de bună credinţă îşi doreşte acest lucru, şi să avem un guvern repede", a declarat Grindeanu.

Romsilva se obligă să asigure mașini pentru protestele sindicatelor din regie, arată Buzoianu
Politică

Romsilva se obligă să asigure mașini pentru protestele sindicatelor din regie, arată Buzoianu

„Romsilva a negociat și a trecut în noul Contract Colectiv de Muncă că va asigura mașini pentru sindicat la acțiuni sindicale, adică inclusiv la proteste”, scrie ministrul Mediului, Diana Buzoianu. Ea pare a fi într-un conflict cu conducerea regiei, care acum câteva zile o acuza de „afirmatii de natura sa induca o perceptie eronata in opinia publica”.  Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ Însă Romsilva nu a răspuns acestor ultime acuzații ale lui Buzoianu. Romsilva, parc auto pentru sindicate, dar și pentru miniștrii „O poveste tare de tot: tocmai am descoperit cum Romsilva s-a obligat să asigure mașini din cadrul instituției pentru protestele organizate de Federația sindicală Silva. Haideți să o luăm de la început: Romsilva a negociat recent cu Federația Silva contractul colectiv de muncă pentru personalul silvic din cadrul Romsilva.   Credeți că negocierile au privit cum ar putea să fie mai în siguranță pădurarii care merg noaptea prin păduri, la control? Credeți că negocierile au privit cum să se facă mai bine evaluările să fie răsplătiți cei care au cu adevărat rezultate?   Nu.   Romsilva a negociat și a trecut în noul Contract Colectiv de Muncă că va asigura mașini pentru sindicat la acțiuni sindicale, adică inclusiv la proteste. Asta era important pentru ei: atunci când Federația Silva protestează contra reformei din Romsilva, de exemplu, să o facă pe mașinile plătite de Romsilva.   Fiecare zi în minister îmi demonstrează că trebuie reformată Romsilva”, a scris Buzoianu.    În august 2025, ea arăta: „Am aflat întâmplător că şoferul care lucra pentru ministru, pentru mine în această speţă, era de fapt angajat la Romsilva, maşina era a Romsilva, toate sumele erau plătite de Romsilva. Şi am întrebat: adică nu există niciun contract de detaşare, de ceva care să-l aducă pe acest om la minister, pentru că dacă el lucrează pentru ministru, el, în mod evident, trebuie să fie plătit de la minister, maşina trebuie plătită de minister, carburantul trebuie să fie plătit de minister.   Răspunsul primit şi aflat este că, de fapt, de mai bine de zece ani de zile Romsilva plăteşte acest tribut, nu ştiu cum să-i spun, Ministerului Mediului, în care trimite şi maşină şi şofer, plăteşte în fiecare lună. Am rămas, cumva, surprinsă. (…) Deci de când Romsilva a venit la Ministerul Mediului înţeleg că această practică a fost constantă, şi anume că Romsilva a plătit şoferul şi maşina ministrului”.    Întrebată ce alte lucruri le mai plăteşte Romsilva pentru Minister, Buzoianu a răspuns: ”Eu sper că nu mai e altceva, că s-a terminat”.

Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ
Politică

Cumnatul Olguței Vasilescu a dus Aeroportul Craiova la pierderi imense, deși este subvenționat de CJ

Aeroportul Craiova a înregistrat, în 2025, pierderi fără precedent, de peste opt milioane de lei, în timp ce datoriile sunt de 92 de milioane de lei, arată datele publice. Din 2005, aeroportul nu a avut pierderi atât de mari.  Citește și: Clienta Olguței Vasilescu, care a îngropat Electrocentrale Craiova, a rămas „administrator special” - date AMEPIP Circa o treime din veniturile aeroportului, de 60 de milioane de lei, au fost transferurile de 19,5 milioane de lei de la Consiliul Județean Dolj, controlat de PSD. CJ Dolj i-a dat mandat pe încă patru ani, ignorând rateurile majore Pentru 2026, bugetul aprobat de Consiliul Județean prevede deja pierderi de circa trei milioane de lei, deși transferurile cresc la 24 de milioane de lei.  Aeroportul este condus din 2021 de Sorin Manda, fratele lui Claudiu Manda, secretar general al PSD, și cumnat al Olguței Vasilescu, primarul Craiovei. În decembrie 2025, deși aeroportul avea pierderi masive, mandatul său a fost prelungit până în 2029.  În mai 2026, când Asociația Aeroporturilor a publicat ultimele date privind traficul, craiova se afla pe locul șapte, cu 70.483 de pasageri, după Suceava, Timișoara, Băneasa, Iași, Cluj și Otopeni.  Sorin Manda are un masterat la Institutul Ovidiu Șincai, o anexă a PSD, și un altul, în „Managementul Organizațiilor Sportive”, la universitatea locală, din Craiova. El a absolvit „drept juridic” la universitatea din Craiova.  El are o indemnizație brută de 37.000 de lei - ultimele date publice sunt din 2023. În schimb, premierul României, Ilie Bolojan, câștigă, brut, 26.450 de lei - date publice din martie 2025.  Acest aeroport trebuia modernizat cu fonduri europene, dar nu a fost finalizat la timp. Aeroportul nu mai poate accesa aceste fonduri, dar trebuie terminate lucrările, altfel va returna sumele deja încasate de la UE, arăta ministerul Transporturilor, în mai 2025. Ministerul Transporturilor cerea 250 de milioane de lei din acest fond pentru a închide lucrările. Noul terminal a fost inaugurat în decembrie 2025. În octombrie 2023, premierul PSD Marcel Ciolacu se lăuda pe Facebook: „Vorbim de o investiție de peste 100 de milioane de euro la Aeroportul Craiova, cea mai mare parte fiind fonduri europene nerambursabile. Va fi un terminal nou, cu infrastructură și echipamente la standarde europene. De modernizarea aeroportului va beneficia și municipalitatea din Craiova, care devine o destinație turistică. Asta înseamnă munca în echipă, iar această echipă puternică dintre Olguța și Cosmin Vasile este secretul succesului. Iar un merit major în constituirea acestei echipe îl are și președintele organizației PSD Dolj, Claudiu Manda”. 

Ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, a refuzat o întrebare în limba rusă, deşi în CV-ul său scrie că vorbeşte limba
Politică

Ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, a refuzat o întrebare în limba rusă, deşi în CV-ul său scrie că vorbeşte limba

Ministrul Apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, a întrerupt o jurnalistă de la NewsMaker care îi adresa o întrebare în rusă. Deşi în CV-ul său menţionează că vorbeşte această limbă şi că a urmat timp de patru ani studii militare în Ucraina, oficialul a declarat: „Nu vă înţeleg”. După ce reporterul şi-a reformulat întrebarea în română, ministrul i-a răspuns şi a felicitat-o pentru că vorbeşte în limba de stat a Republicii Moldova, scrie news.ro. Citește și: Clienta Olguței Vasilescu, care a îngropat Electrocentrale Craiova, a rămas „administrator special” - date AMEPIP Nosatâi știe rusă, dar refuză să o folosească în conferințele de presă Momentul a avut loc în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută miercuri, după şedinţa Guvernului. Jurnalista NewsMaker Alexandra Mereuţă şi-a început întrebarea în limba rusă: „Domnule Nosatîi, să ne spuneţi…”.   Fără a o lăsa să-şi termine întrebarea, ministrul a intervenit în limba română: „Nu vă înţeleg”.   Ulterior, jurnalista i-a adresat întrebarea în limba română. „Cu mare drag şi mulţumesc frumos că vorbiţi în limba de stat, limba română. O vorbiţi foarte bine”, a declarat Nosatîi, după care răspuns la întrebare în limba română. Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Guvernului, Anatolie Nosatîi indică drept limbă maternă româna şi menţionează că vorbeşte şi limba rusă, precum şi limba engleză. CV-ul mai arată că, în anii ’90, acesta a urmat cursuri militare timp de patru ani în Ucraina: un curs de cercetare tactică la Şcoala Militară Superioară de arme întrunite din Kiev şi un curs de infanterie la Odesa. Însă newsmaker.md/ro publică un „disclaimer” în care afirmă: „Redacția NM condamnă orice formă de discriminare, revanșism, xenofobie, limbaj al urii și exploatare a fobiilor și stereotipurilor în scopuri politice. Nu tolerăm manipulările îndreptate către divizarea oamenilor în «ai noștri» și «străini» în funcție de naționalitate, proveniență etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vârstă, posibilități limitate, viziuni, loc de trai, apartenență, orientare sexuală, etc. Misiunea noastră este informarea corectă a cititorilor despre ceea ce se întâmplă și susținerea principiilor drepturilor omului, toleranței, libertății de exprimare și gândire, diversitate, precum și respectarea drepturilor minorităților”. 

Suma astronomică pe care contribuabilii au plătit-o pe subvenția la energie
Economie

Suma astronomică pe care contribuabilii au plătit-o pe subvenția la energie

Deputata USR Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei de industrii, scrie, pe Facebook, cât i-a costat pe contribuabili schema de plafonare-compensare a prețurilor la energie: 37,5 miliarde de lei. Schema de plafonare a prețurilor la energia electrică s-a încheiat la data de 1 iulie 2025, după ce a fost instalat guvernul Bolojan. Odată cu această dată, prețurile au revenit la valorile stabilite prin contractele semnate cu furnizorii de pe piața liberă.  Citește și: Clienta Olguței Vasilescu, care a îngropat Electrocentrale Craiova, a rămas „administrator special” - date AMEPIP Furnizorii mai au de primit circa un miliard de euro din schema de subvenționare Potrivit lui Prună, din suma de 37,5 miliarde de lei, statul încă mai are de plătit furnizorilor aproximativ 5 miliarde de lei. „Schema de plafonare-compensare a prețurilor la energie ne-a costat aproximativ 37,5 miliarde de lei. Dintre aceștia, statul încă mai are de plătit furnizorilor aproximativ 5 miliarde de lei. 37,5 miliarde de lei din taxele și impozitele noastre pentru a ține, din pix, prețurile finale fixe, printr-o schemă mult prea puțin țintită și prelungită ani de zile.   Problema este că plafonarea nu face energia mai ieftină. Diferența dintre prețul plafonat plătit de consumator și costurile recunoscute furnizorilor este plătită tot de noi, prin bugetul de stat.   În loc să cheltuim zeci de miliarde pentru a trata efectele, trebuia să investim și să deblocăm la timp producția, rețelele și stocarea.   Acolo este soluția pe termen lung pentru prețuri mai mici și pentru siguranța energetică a României”, a arătat Prună.    Ea a mai scris că „în jur de 3% din bugetul anual al Nuclearelectrica ajunge la Apele Române” și, în aceste condiții, se întreabă „de ce am ajuns să facem abia acum, în regim de urgență, lucrări de dragaj”.   „În jur de 3% din bugetul anual al Nuclearelectrica ajunge la Apele Române. Cel puțin asta ne-a comunicat reprezentantul ministerului Energiei. Cu toate acestea, Unitatea 2 de la Cernavodă riscă să fie oprită din cauza nivelului extrem de scăzut al Dunării.   Seceta nu poate fi pusă în cârca unei instituții. Dar putem întreba de ce am ajuns să facem abia acum, în regim de urgență, lucrări de dragaj, derocare și alte intervenții pentru a asigura apa necesară funcționării centralei.   Într-un sistem energetic aflat deja sub presiune, fiecare MW de producție contează. Cu atât mai mult cei aproape 700 MW ai unui reactor de la Cernavodă”, a arătat Cristina Prună. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră