joi 23 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

Mircea Marian

8614 articole
Mircea Marian

Mircea Marian este jurnalist din 1990, când a lucrat la UniFan Radio, primul post de radio independent din București. A fost reporter politic la Mediafax, Adevărul și Evenimentul Zilei și a moderat emisiuni la TVR Info și B1 TV. A fost șef al Departamentului Politic&Economic la România Liberă, între 2016 și 2017, și senior editor la Newsweek România din 2017 în ianuarie 2021.

Eveniment

Rafila: Spitale în care medicii de gardă dorm şi primesc salarii mai mari decât la urgență București

„Pot, putem să dăm şi nu vreau să nominalizez, spitale care nu fac servicii medicale, în care medicii care sunt de gardă dorm foarte liniştiţi şi care primesc nişte salarii mai mari decât primeşte de exemplu un spital de urgenţă din Bucureşti”, a declarat fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, acum purtător de cuvânt al PSD.  Citește și: EXCLUSIV Comandantul Spitalului Militar, unde DNA face percheziții, se ponta din Sharm El-Sheikh. Fraude cu fonduri europene, atribuții delegate El a arătat că în prezent există spitale care îşi cheltuiesc banii exclusiv pe salarii şi nu fac altceva decât să transfere pacienţii altor spitale. Bugetul sănătăţii a crescut cu circa 10%, peste creşterea produsului intern brut, a mai arătat fostul ministru. Spitale în care medicii de gardă dorm şi primesc salarii mai mari decât la urgență București „Există instituţii medicale care sunt finanţate similar. Unele dintre ele oferă servicii medicale de foarte bună calitate şi au un excedent din punct de vedere financiar şi pot să vă dau mai multe exemple. Există alte instituţii la care nu are niciun fel de legătură finanţarea cu calitatea serviciilor medicale. Această finanţare care la noi este pentru DRG (Diagnostic Related Groups, schema de clasificare a pacienţilor în funcţie de diagnostic - n.red.), pe deoparte, şi pentru echilibrările legate de plata salariilor, ţine ascunsă realitatea furnizării de servicii de sănătate reale”, a declarat Rafila. „Pot, putem să dăm şi nu vreau să nominalizez, spitale care nu fac servicii medicale, în care medicii care sunt de gardă dorm foarte liniştiţi şi care primesc nişte salarii mai mari decât primeşte de exemplu un spital de urgenţă din Bucureşti, pentru că ei nu fac altceva decât fie să trimită pacienţii şi să păstreze doar cazuri care se pot trata şi în ambulatoriu şi aşa mai departe”, a arătat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor. Alexandru Rafila a insistat că există o percepţie greşită că finanţarea este cea care condiţionează sustenabilitatea serviciilor medicale. „În ideea în care tu plăteşti ceva care nu este realizat, atunci îmi pare rău, dar nu pot fi de acord cu această comparaţie că avem o problemă legată de calitatea serviciilor medicale, în momentul în care finanţarea e similară şi modul de fornizare a serviciilor este cu totul diferit. Să ne gândim la spitale de urgenţă, la institutele naţionale, Institutul Fundeni, Institutul Matei Balş, ce complexitate de cazuri au, câte cheltuieli au şi totuşi se menţin la un echilibru financiar. Şi alte spitale, încă lucram la Ministerul Sănătăţii, trimiteau scrisori sau făceau petiţii de presă. Le-am întrebat ce grad de ocupare a paturilor au. Aveau 35% şi sigur că şi 35% erau tot cazuri banale, probabil, şi spuneau că nu au o suficientă finanţare şi cheltuie toţi banii pe salarii cu ei”, a mai spus Alexandru Rafila.

Rafila: Spitale în care medicii de gardă dorm şi primesc salarii mai mari decât la urgență București
Încă un pesedist cu mesaj ceaușist-aurist: „Mă doare în cot de deficitul bugetar! România era pe plus în 1989”
Politică

Încă un pesedist cu mesaj ceaușist-aurist: „Mă doare în cot de deficitul bugetar! România era pe plus în 1989”

Încă un pesedist cu mesaj ceaușist-aurist: „Mă doare în cot de deficitul bugetar! România era pe plus în 1989”, a declarat medicul Adrian Streinu Cercel, senator PSD, la Profit Health.forum. Streinu Cercel, care a condus zeci de ani Institutul Matei Balș, este acum președintele comisiei de sănătate din Senat.  Citește și: ANALIZĂ Șeful ANAF, absolvent Artifex, aruncă petarde, în timp ce Fiscul protejează marea evaziune, cu rădăcini politice Pesedist cu mesaj ceaușist-aurist: „Mă doare în cot de deficitul bugetar! România, pe plus în 1989” „Cu privire la deficitul bugetar: Mă doare în cot de deficitul bugetar! Este o bulibăşeală totală, da? Nu are nicio chestie. România a fost singura ţară din lagărul socalist care şi-a plătit toate datoriile externe la zero. Şi era şi pe plus în 89. Polonia a avut nu ştiu câte miliarde datorii, le-au fost şterse toate. Aşa că lăsaţi-mă cu deficitul bugetar! Când se doreşte, vine Banca Mondială sau FMI-ul sau cineva o mai veni, ia pixul, cât ai avut, nu mai ai. Ce să vezi? Ştiţi cum a fost criza de pe Wall Street? S-au culcat seara cu bani şi dimineaţa erau pe zero. De ce? Din pix. Aşa că mai uşor cu pianul pe scări, că se dezacordează”, a spus Streinu-Cercel. Recent, fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș  a susținut că, atunci când i-a spus premierului Ciolacu că deficitul „se duce în cap”, acesta i-ar fi răspuns că „îl doare în organul genital de deficitul bugetar”.  De altfel, la această dezbatere, Streinu Cercel l-a lăudat pe Ciolacu. „Nu mă interesează deficitul. Trebuie să facem investiţii şi să dezvoltăm România. Şi nu aş fi vrut să intru în politică, dar PSD-ul a venit cu un program de guvernare, cu industrializarea, re-industrializarea României. S-au bătut să-l dea jos pe Ciolacu şi s-a dus dracului şi programul. Deci ăştia suntem noi românii (...) Când ai aur în pământ, când ai sare în pământ, când ai gaze în pământ, ai de toate şi tu nu faci nimic, de ce ne plângem? De ce ne plângem? Le avem pe toate astea şi nu le exploatăm”, a susținut senatorul PSD. 

ANALIZĂ Șeful ANAF, absolvent Artifex, aruncă petarde, în timp ce Fiscul protejează marea evaziune, cu rădăcini politice
Opinii

ANALIZĂ Șeful ANAF, absolvent Artifex, aruncă petarde, în timp ce Fiscul protejează marea evaziune, cu rădăcini politice

Din ziua în care Adria Nica a fost numit la șefia ANAF trebuia să fi înțeles că omul nu este numit acolo ca să atace marile rețele de evaziune. Nu trebuie decât să te uiți în CV-ul său: studii dubioase, o carieră încărcată de sinecuri grase, promovări semnate de șefimea PSD, inclusiv Ciolacu. Adrian Nica a studiat contabilitatea la prestigioasa universitate Artifex. Nu înțeleg cum, după atâtea discuții despre impostura de la vârful statului, guvernul nu poate promova într-o asemenea poziție pe cineva cu o „facultate pe bune”? În 1999 a absolvit-o, s-a angajat la Fisc, iar din 2013 au început să curgă sinecurile: AGA Transelectrica, CA-ul Romatsa, AGA CFR Marfă, CA-ul CFR, Consiliul de Supraveghere CFR Călători, CA-ul Metrorex, CA-ul Loteriei Române. Se evde că absolvenții Artifex erau pregătiți pentru orice: rețele electrice, control trafic aerian, transport pe calea ferată, păcănele... În ianuarie 2024, an electoral, cu cele mai nerușinate abuzuri economice ale guvernării PSD-PNL, Marcel Ciolacu l-a plasat la conducerea corpului de control al premierului. Poziție din care nu a făcut nimic pentru binele public, până și Curtea de Conturi a fost mai activă.  Din septembrie 2025 conduce ANAF, iar primele date, neoficiale, nu arată o îmbunătățire a colectării TVA-ului. Gândul susține că Guvernul a reușit să încaseze din TVA numai 95 miliarde de lei în perioada ianuarie-septembrie, o creștere de doar 7,7% (în primele nouă luni din 2024 încasase 88 de miliarde), deși inflația este de aproape 10%, iar TVA-ul a fost majorat cu două procente de la 1 august 2025. De ce scriu? Fiindcă apariția șefului ANAF la Antena 3 a fost marcată de petarde și diversiuni, în timp ce temele sensibile au fost atent ocolite: Miercuri, 15 octombrie, șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a acuzat direct autoritățile române că se prefac că nu văd evaziunea din Portul Constanța. La Antena 3, Nica a ignorat acest subiect.  Șeful ANAF nu a deschis gura despre recuperarea prejudiciilor constatate în dosarele cu condamnări definitive. Anul 2025 ar putea fi cel mai prost an din ultimii zece, la acest capitol.  În schimb, Nica a aruncat, evident cu intenție, o serie de diversiuni pe care știa că presa le va prelua: gemul făcut de bunicuțe, autoconsumul din gospodării, în general, este de vină pentru că UE ne calculează un gap mare la TVA. În realitate, cei care fac gemuri, zacuscă sau murături plătesc TVA la borcane, zahăr, sare, gaz, apă, curent electric - TVA care nu poate fi dedus.  „Fiecare bombardier din ţara asta să se gândească de trei ori înainte, atunci când se urcă într-o maşină şi nu are venituri, că există posibilitatea ca ANAF să o confişte”: Nica ignoră mașinile de lux ale PSD. Site-ul Snoop.ro l-a surprins recent pe deputatul PSD Mihai Weber la volanul unui autoturism Mercedes AMG GLE 53. Mașina a fost cumpărată de o firmă din Gorj, care a raportat un profit de 3.500 de euro în 2024 și deține un butic într-un sat de 900 locuitori. Fostul premier Mihai Tudose se plimbă cu un Mercedes de lux „al unei rude”, iar fostul ministru Adrian Câciu folosește tot un Mercedes, de la compania fostei soții, care figura în 2024 ca angajată la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) - scrie Snoop. De ce „bombardierii” sunt preocuparea lui Nica și nu șefimea PSD?  Acestea sunt faptele, premierul Bolojan trebuie să se decidă dacă a numit persoana potrivită la ANAF. Problema pentru cetățenii României este simplă: dacă ANAF continuă să ignore marea evaziune - despre rețelele uriașe, vizibile de pe lună, care importă legume și fructe și le vinde sub eticheta de marfă românească pe marginea șoselelor, nici nu se discută - Finanțele nu-și vor face planul la încasări și taxele vor crește din nou. Noi vom plăti. 

George Simion, mesaje către PSD: „Noi suntem deschiși să susținem o guvernare românească”
Politică

George Simion, mesaje către PSD: „Noi suntem deschiși să susținem o guvernare românească”

George Simion, mesaje către PSD: „Noi suntem deschiși să susținem o guvernare românească”, a spus președintele AUR la Realitatea TV. El a insistat că asta ar însemna ca el și partidul său să se „sacrifice”.  Citește și: EXCLUSIV Comandantul Spitalului Militar, unde DNA face percheziții, se ponta din Sharm El-Sheikh. Fraude cu fonduri europene, atribuții delegate Simion nu a menționat direct PSD-ul, dar este puțin probabil ca alt partid din actuala coaliție majoritară să guverneze alături de AUR. George Simion, mesaje către PSD: „Noi suntem deschiși să susținem o guvernare românească” „Noi suntem deschiși să susținem o guvernare românească, o guvernare care să oprească criza economică în care suntem. Cu oricine dorește binele poporului român (...) Putem decide în actuala configurație a Parlamentului o schimbare de Guvern. Putem indica un alt drum decât cel spre prăpastie pe care îl indică actuala coaliție”, a arătat George Simion.  Ulterior, liderul AUR a reluat obișnuitele sale mesaje: „Nu vrem puterea pentru noi, ci pentru poporul român. Călin Georgescu trebuie să ajungă în fruntea țării”.  „Am spus de multe ori, chiar daca nu ajungem la anticipate, dar se găsește o formulă de guvernare care să fie concentrată pe problemele românilor….Am dat același nume de premier, mă mențin pe aceleași poziții”, a mai spus el, referindu-se la Călin Georgescu.  „Vorbesc azi în numele a 45.000 de membri AUR, vorbesc și în numele conducerii a partidului, noi am fi dispuși să facem parteneriat la guvernare cu orice partid prin care putem opri actualul atac asupra democrației. Sunt dispus să fac sacrificii pentru români, eu nu-mi doresc nimic”, a mai susținut Simion.  

Gâdea: „Am făcut tot ce am putut pentru ţară”. Angajatul Antenei 3 amenință coaliția și cere demisii
Politică

Gâdea: „Am făcut tot ce am putut pentru ţară”. Angajatul Antenei 3 amenință coaliția și cere demisii

„Am făcut tot ce am putut pentru ţară”, a declarat, miercuri seara, într-un lung expozeu, moderatorul emisiunii Sinteza Zilei, Mihai Gâdea. În plus, angajatul Antenei 3 amenință coaliția și cere demisii pentru ceea ce el a considerat a fi haosul de la mobilizarea rezerviştilor. Citește și: EXCLUSIV Comandantul Spitalului Militar, unde DNA face percheziții, se ponta din Sharm El-Sheikh. Fraude cu fonduri europene, atribuții delegate Dincolo de aceste declarații, Gâdea i-a atacat de fapt pe ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, USR, precum și pe premierul Ilie Bolojan. PSD a insistat în ultimele zile că ar fi preferat să guverneze fără formațiunea condusă de Dominic Fritz. Angajatul Antenei 3 amenință coaliția și cere demisii „Asta este o bătaie de joc naţională şi eu m-am săturat! De aici încolo să vedeţi ce păţeşte această coaliţie cu mine şi cu noi. Am făcut tot ce am putut pentru ţară. De acum încolo toţi cei care sunteți şmecheri, cu funcţii, aveți toată puterea pe mână, trebuie să faceţi treabă şi să nu vă bateți joc de oamenii ăștia. Apropos, până la ora asta, Armata a depus vreun raport la CSAT cu ce s-a întâmplat la alegeri? Întrebarea este: nu cumva cineva din zona... aia... a făcut toată această demenţă în România tocmai ca să isterizeze lumea sau e vorba doar de prostie, prostie, prostie?”, a perorat Gâdea, potrivit transcrierii de pe site-ul Antenei 3.  „Mie mi se pare inadmisibil că, până la această oră, n-a ieşit nimeni de la vârful statului să spună: Ne cerem scuze! În momentul în care faci o astfel de mobilizare şi iese aşa, cineva trebuie să plece. Dacă nu pleacă până mâine cineva care a organizat treaba asta, toţi din Ministerul Apărării, atunci trebuie să plece ministrul. Dacă nu pleacă ministrul, atunci să plece prim-ministrul.  Cum e posibil aşa ceva să fie în România, să se isterizeze  lumea, chemaţi de pe o zi pe alta, trimişi la alte adrese? Chiar toată lumea asta a ajuns în situaţia în care nu mai spune nimeni nimic, pentru că zic ăia cu dezinformarea? Cu respectul în această ţară, cu modul în care tratezi cetăţenii când ai război la graniţă...”, a mai spus angajatul Antenei 3.   

În ziua în care Kovesi vorbește despre evaziunea din Portul Constanța, Șeful ANAF dă vina pe gemul bunicii pentru gap-ul la TVA
Eveniment

În ziua în care Kovesi vorbește despre evaziunea din Portul Constanța, Șeful ANAF dă vina pe gemul bunicii pentru gap-ul la TVA

În ziua în care Kovesi vorbește despre evaziunea din Portul Constanța, șeful ANAF dă vina pe gemul bunicii pentru gap-ul la TVA, adică procentul uriaș de neîncasare a acestei taxe.  Citește și: Deținuții au preluat controlul total al sistemului informatic din penitenciare, influențând pedepse - sindicatul polițiștilor din penitenciare Gap-ul de TVA reprezintă diferența dintre cât TVA ar trebui să încaseze statul (conform legislației fiscale) și cât TVA încasează efectiv.  Șeful ANAF dă vina pe gemul bunicii pentru gap-ul la TVA „Am văzut că țările vecine, cum ar fi Bulgaria, au solicitat asistență de specialitate pentru a avea o formulă corectă de calcul a acestor diferențe, când vorbim de gap-ul de TVA în mod special. Asta încercăm să facem și noi, să ne prezentăm mai bine și mai corect către Comisia Europeană”, a explicat Nica la Antena 3. După care, a dat un exemplu: „Este de notorietate discuția apărută în spațiul public cu privire la producția pe care România o înregistrează, fiind specificul acestei țări, atunci când vorbim de autoconsum. Și ca să dau câteva exemple clare: modul în care tratăm gemul pe care îl face în casă bunica”!  „Asta contează la gap-ul de TVA în România?”, a întrebat moderatorul. „Din păcate, astăzi, da. Da, este calculat astăzi la gap-ul de TVA”, a răspuns șeful ANAF, Adrian Nica. Azi, șefa Parchetului European, EPPO, Laura Codruța Kovesi, a lansat un atac fără precedent la adresa pasivității autorităților române și a promis că va ajunge și la neregulile din Portul Constanța. „Dacă nimeni nu ne sesizează și nimeni nu vrea să lucreze cu noi, vă promit eu că o să lucrăm încet, mai greu, mai dificil, dar tot o să ajungem acolo, în portul Constanța”, a declarat ea pentru Libertatea. „Parchetul European poate ajuta România, poate reduce frauda cu TVA, poate reduce frauda vamală, poate ajuta statul român să aibă mai mulți bani în buget”, a mai afirmat șefa EPPO. 

Promisiunea lui Grindeanu, că în 2025 se vor inaugura „minimum” 200 km de autostradă, spulberată: „cu chiu, cu vai” vor fi 83,54 km, arată Pro Infrastructura
Eveniment

Promisiunea lui Grindeanu, că în 2025 se vor inaugura „minimum” 200 km de autostradă, spulberată: „cu chiu, cu vai” vor fi 83,54 km, arată Pro Infrastructura

Promisiunea lui Sorin Grindeanu, că în 2025 se vor inaugura „minimum” 200 km de autostradă, este spulberată: „cu chiu, cu vai” vor fi 83,54 km, arată Asociația Pro Infrastructura.  În martie 2025, fostul ministru al Transporturilor afirma, la Antena 3: „Dacă s-ar alinia planetele, am putea ajunge la 300 km în 2025, dar minimum 200 km sunt realizabili. Atunci spun că un an normal ne-ar aduce în jur de 250 km de autostradă și drum expres dați în circulație anul acesta, ceea ce sigur reprezintă un record”.  Citește și: Banca de stat Eximbank are credite neperformante de miliarde lei, acordate de politrucii din CIFGA Asociația Pro Infrastructura a scris, pe Facebook, că vineri s-ar putea deschide un nou tronson de autostradă, Mizil-Buzău, dar „bătaia de joc ține până în ultima clipă”.  Promisiunea lui Grindeanu, că în 2025 se vor inaugura „minimum” 200 km de autostradă, spulberată „Autostrada A7 Mizil-Buzău se deschide vineri dar bătaia de joc ține până în ultima clipă! Vineri, 17 octombrie, probabil după ora 15:00, se va deschide circulația pe cei 28,35 kilometri ai lotului 2 al Autostrăzii A7 Ploiești-Buzău.   Dar la noi niciodată nu este așa simplu: în loc să se dea drumul la trafic complet pe autostradă până în nodul trifoi A7-DN2 aflat pe lotul vecin, executat de Nurol, doar încărcarea spre București se face prin acest punct. În schimb, șoferii care vin dinspre Ploiești trebuie să iasă de pe A7 la km 47, pe DJ203G, și să intre prin Stâlpu ori prin Pietrosu/Costești și Spătaru, în loc să evite complet aceste localități!   Nivelul de incompetență și delăsare este absolut inacceptabil. Grija față de cetățenii care le plătesc salariile responsabililor din CNAIR și MT este ca și inexistentă. Au avut timp berechet să se asigure că Nurol termină în timp util breteaua necesară astfel încât să fie folosit și sensul de descărcare pe cei câțiva kilometri de pe lotul turcilor, până în nodul dintre A7 și DN2, nu doar cel de încărcare.   Mai mult, așa era planul de inaugurare înainte să avem bâlbele bulgarilor de la Trace de pe cele 3 structuri unde au greșit nu doar sudurile inițiale, ci la podul peste pârâul Sărata au dat de gard inclusiv cu soluția de remediere!   Lăsând la o parte greșelile impardonabile repetate ale constructorului Trace, indolența, incompetența și fuga de răspundere ale oficialilor CNAIR și ale celor din Ministerul Transporturilor, în frunte cu șeful Pistol, respectiv miniștrii Grindeanu și Șerban și secretarului de stat Scrioșteanu, sunt strigătoare la cer.   După promisiunile fanteziste ale lui Grindeanu, Scrioșteanu și Pistol din 2024 când se băteau cu pumnul în piept că vom circula pe aici cel târziu în septembrie 2024, acum nu sunt în stare nici măcar să deschidă cum trebuie autostrada!   Singura consolare este că turcii de la Nurol pot termina breteaua din nodul A7-DN2 necesară pentru fluxul de trafic sud->nord într-o săptămână-două și restul din cei aproape 14 kilometri ai A7 care ocolesc Buzăul spre sfârșitul lunii noiembrie.   La nord de Focșani, vom vedea dacă UMB reușește în decembrie doar Tișița-Adjud sau va livra și Focșani-Tișița.   Contractul pentru cei 28,35 kilometri a fost semnat cu asocierea româno-bulgară Coni-Trace în 07.06.2022 pe 1,25 miliarde lei fără TVA și prevede 20 de luni de execuție directă, fără perioadă de proiectare. Ordinul de începere a fost dat în 11.08.2022 și antreprenorii au primit o extensie de vreo 6 luni, justificată de materialul inutilizabil din gropile de împrumut. Deci întârziere de un an față de termenul contractual de finalizare ajustat, octombrie 2024.   Cu chiu cu vai, rețeaua românească de autostrăzi și drumuri expres aflate în exploatare ajunge așadar la 1353,4 kilometri, din care 83,54 kilometri au fost inaugurați în 2025”, a scris Pro Infrastructura. 

De la cititori: cum își bate joc casa de pensii de pensionari. Dosar „fizic”, nici o digitalizare
Eveniment

De la cititori: cum își bate joc casa de pensii de pensionari. Dosar „fizic”, nici o digitalizare

Cum își bate joc casa de pensii de pensionari: am primit un mesaj de al calvarul îndurat de un pensionar care s-a mutat în alt județ și a avut îndrăzneala să ceară ca talonul de pensie să-i fie transferat electronic la noua adresă. Citește și: Banca de stat Eximbank are credite neperformante de miliarde lei, acordate de politrucii din CIFGA Cum își bate joc casa de pensii de pensionari Vă prezentăm, fără modificări, mesajul acestui cititor: „Azi am fost la casa de pensie pentru a transfera dosarul de pensie al soțului meu în alt județ, pentru că ne-am mutat. Răspuns: transferul se face fizic ( adica se trimite pachet dosarul în alt județ), acolo se începe recalculcularea din nou și apoi va primi altă decizie de pensionare din acel județ! Întreb: «Și cât durează?»  «Nu știm. De un an e blocat...» «Și cuponul de pensie unde îl primește?»  «Tot la vechea adresă». Eu îi spun că noi ne-am mutat din oraș și la vechea adresă e altcineva. «Nu putem primi electronic?» «Nu. Asta e legea...» Deci despsre ce digitalizare vorbim?”. 

Kovesi, atac fără precedent la adresa pasivității autorităților române: „Vă promit, ajungem în Portul Constanța”
Eveniment

Kovesi, atac fără precedent la adresa pasivității autorităților române: „Vă promit, ajungem în Portul Constanța”

Șefa Parchetului European, EPPO, Laura Codruța Kovesi, lansează un atac fără precedent la adresa pasivității autorităților române și le promite că va ajunge și la neregulile din Portul Constanța. „Dacă nimeni nu ne sesizează și nimeni nu vrea să lucreze cu noi, vă promit eu că o să lucrăm încet, mai greu, mai dificil, dar tot o să ajungem acolo, în portul Constanța”, a declarat ea pentru Libertatea. Citește și: Deținuții au preluat controlul total al sistemului informatic din penitenciare, influențând pedepse - sindicatul polițiștilor din penitenciare Ea a vorbit în această declarație despre ceea ce se petrece în acest port - controlat de ministerul Transporturilor - și de lipsa de implicare a autorităților din România. Kovesi, atac fără precedent la adresa autorităților Iată principalele afirmații făcute de Kovesi pentru Libertatea: „Dacă nimeni nu ne sesizează și nimeni nu vrea să lucreze cu noi, vă promit eu că o să lucrăm încet, mai greu, mai dificil, dar tot o să ajungem acolo, în portul Constanța. Eu aștept totuși ca anumite instituții din România să se trezească” „Noi de când s-a înființat Parchetul European din 2019, n-am primit nicio informație legată de ce se întâmplă în portul Constanța, absolut niciuna”  „Un șef de vamă ne-a sunat și ne-a spus că după acțiunea noastră la Pireu a simțit că a crescut foarte mult volumul operațiunilor la el în port” „Au fost situații în care am văzut că bunurile au intrat în portul Constanța, ele au avut ca destinație finală Germania sau Spania, dar aveau conexiuni cu România. Deci noi cumva venim cu informațiile din Spania și din Germania și vedem ce se întâmplă în România. Deci nu poate nimeni să mă convingă că tu, din România, nu vezi ce se întâmplă la tine în țară (...) Pentru că aceste dosare cu fraudă vamală și cu TVA ce au avut conexiuni cu România, le-am deschis pe baza informațiilor primite din afară, dar niciodată din România” „Parchetul European poate ajuta România, poate reduce frauda cu TVA, poate reduce frauda vamală, poate ajuta statul român să aibă mai mulți bani în buget”, a mai afirmat șefa EPPO. 

„Mama dvs a luat prea mult paracetamol”: argumentul unui senator șoșocist în disputa cu un userist
Politică

„Mama dvs a luat prea mult paracetamol”: argumentul unui senator șoșocist în disputa cu un userist

„Mama dvs a luat prea mult paracetamol”: argumentul unui senator șoșocist în disputa cu un userist, într-o dezbatere în plenul Senatului. Citește și: ANALIZĂ Adevăratul șef PSD nu va fi Grindeanu, secundant de carieră, pentru Dragnea, pentru Ciolacu În plenul acestei camere a Legislativului se dezbătea o iniţiativă legislativă a AUR pentru modificarea şi completarea Legii 96/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei. „Mama dvs a luat prea mult paracetamol” Senatoarea USR Ruxandra Cibu s-a pronunţat împotriva proiectului, pe motiv că protejarea minorilor se face cu legi "bune", "nu cu interziceri generale pentru întreaga populaţie adultă". Însă ea l-a amintit, în acest context, pe Călin Georgescu: „Nouă nu ne-a trecut prin cap să facem o lege ca să blocăm toate aberaţiile suveraniste de pe Internet şi să le cerem celor care vor să aibă în continuare acces la discursurile deocheate de misticism şi putinism ale lui guru Georgescu să facă ei o cerere, USR va vota împotriva acestei propuneri”. Însă senatorul Ninel Peia, care a fost ales pe listele partidului Dianei Șoșoacă, SOS România, și care în Senat și-a intitulat grupul parlamentar „PACE-Întâi România”, s-a simțit jignit. „Am impresia că atunci când mama dumneavoastră a fost însărcinată cu dumneavoastră, a fost foarte, foarte răcită. Şi, din această cauză, cred că a luat prea mult paracetamol. Dimineaţa, la prânz şi seara. Asta e concluzia", a spus Peia. El s-a referit la controversata teorie conform căreia autismul ar fi cauzat de administrarea paracetamolului în timpul sarcinii. Acum circa o săptămână, președintele AUR, George Simion, a sugerat că Nicușor Dan este autist.  USR a cerut sancționarea senatorului Peia.  Ninel Peia a fost deputat PSD din 2012 în 2016, fiind membru al PSD Ilfov și un apropiat al familiei Firea-Pandele. „Eu, personal, mi-as dori ca Ninel Peia sa candideze la una dintre primariile din Ilfov, chiar de pe colegiul lui de deputat”, spunea Firea în 2016, când se bucura că acesta nu a fost exclus din PSD.     

Deținuții au preluat controlul total al sistemului informatic din penitenciare, influențând pedepse - sindicatul polițiștilor din penitenciare
Eveniment

Deținuții au preluat controlul total al sistemului informatic din penitenciare, influențând pedepse - sindicatul polițiștilor din penitenciare

Deținuții au preluat controlul total al sistemului informatic din penitenciare, influențând pedepse, anunță, pe site-ul propriu, sindicatul polițiștilor din penitenciare, SNPP. Acest sindicat susține că deținuții „au avut acces TOTAL la ABSOLUT ORICE, nu DOAR SĂ VADĂ ci ȘI SĂ MODIFICE adică să INFLUENȚEZE pedepse, drepturi, mobilități deținuți și în general… ORICE”.  Citește și: ANALIZĂ Adevăratul șef PSD nu va fi Grindeanu, secundant de carieră, pentru Dragnea, pentru Ciolacu Situația ar fi fost descoperită din întâmplare de o polițistă, dar directorul Administrației Penitenciarelor, Geo Bogdan Burcu, ar fi vrut să mușamalizeze situația, așa că nu se știe amploarea capturării sistemului.  Deținuții au preluat controlul total al sistemului informatic din penitenciare Ce arată SNPP, pe site: În data de 08.08.2025  X începe să se logheze la Tg-Jiu de pe terminalul infochiosc utilizând datele de acces aparținând unui cadru de la Spital Dej. Acesta începe prin a-și acorda roluri de securitate care să-i permită accesarea diverselor meniuri din cadrul aplicației IMSweb precum și efectuarea de alterări ale datelor deja înregistrate. În primă fază se observă o activitate crescută pe zona de alocare drepturi de acces, dar și activități de accesare a unor site-uri cu conținut destinat adulților (pornografie). Inițial X accesează date precum ocuparea pe camere, mișcare deținuți, permisii dar începând cu data de 14.08.2025 acesta începe să acceseze și sa altereze datele referitoare la fisa contabila a persoanelor private de libertate. Modificările au constat fie în alterarea sumelor din tranzactii, crearea de tranzactii noi ori stergerea sumelor reprezentand cumparaturi, fapt ce a dus la alterarea soldurilor fiselor de evidenta a situatiei financiare a detinutilor, permitandu-le acestora sa beneficieze de importante sume de bani in mod fraudulos. A existat o situatie punctuala in care un detinut a efectuat cumparaturi online de aproape 10.000 lei intr-o singura luna utilizand sume obtinute fraudulos prin alterarea datelor din fisele de evidenta a situatiei financiare. Se inregistreaza de asemenea accesari ale sectiunilor precum credite, calcul perioada sentinta, evenimente negative, numere de telefon permise, evaluari, reintegrare sociala, cumparaturi, date de identitate detinuti (nume, prenume, adresa, stare civila, religie, etc.). Modificarile efectuate prin alterarea datelor din aplicatia IMSweb au vizat un nr. important de persoane private de libertate (aprox. 15 la o prima evaluare), incarcerati la Penitenciarul Targu Jiu cat si in alte unitati. „Ar mai fi de adăugat ca după verificarea de la la Tg-Jiu, s-a făcut o verificare și la Spitalul Dej, iar deținutul din acea unitate a afirmat ca modalitatea respectiva de intrare în sistem e chiar simplista. Apoi a făcut o demonstrație în care a arătat cum intră în sistem doar cu mouse-ul, fără tastatura! Apoi a afirmat ca face demonstrație și cum se loghează de pe tableta. Luni 6 octombrie, de fata cu cei de la IT și supraveghetor, a schimbat limba de la imprimanta din secretariatul unității în timp ce el opera de pe tableta din sectorul de deținere și totodată a dovedit ca poate vedea contul de pe care intrau și parola”, se arată în documentația SNPP. 

Banca de stat Eximbank are credite neperformante de miliarde lei, acordate de politrucii din CIFGA - presă
Economie

Banca de stat Eximbank are credite neperformante de miliarde lei, acordate de politrucii din CIFGA - presă

Banca de stat Eximbank are credite neperformante de miliarde lei, acordate cu girul politrucilor din Comitetul Interministerial de Finantari, Garantii si Asigurari, CIFGA, relatează Economedia. Citește și: ANALIZĂ Adevăratul șef PSD nu va fi Grindeanu, secundant de carieră, pentru Dragnea, pentru Ciolacu Banca este condusă de Traian Halalai, căruia premierul Bolojan i-a cerut demisia, dar acesta nu a fost schimbat din funcție la trei luni de la solicitarea șefului Guvernului. Bolojan a reproșat conducerii Eximbank închirierea unui imobil al RAAPPS printr-un intermediar. Eximbank plătește intermediarului o chirie de zece ori mai mare decât cea plătită de intermediar către RAAPPS.  În septembrie, un membru al CIFGA, secretarul de stat Flavius Nedelcea (PSD) a fost reținut de procurorii DNA pentru că ar fi cerut ca un post din conducerea Protecției Consumatorilor Caraș Severin să fie eliberat pentru o pilă de partid. Eximbank are credite neperformante de miliarde lei, acordate de politrucii din CIFGA Acum, Economedia scrie că Eximbank a împrumutat miliarde de lei către GSP Constanța, Liberty Galați și Electrocentrale Craiova și sunt șanse mici să recupereze banii. Împrumuturile au fost girate prin intermediul CIFGA, din care făcea parte inclusiv vicepremierul PSD Marian Neacșu, care a avut o condamnare penală.  În plus, creditele neperformante ale Eximbank ar putea încărca deficitul bugetar.  Potrivit Economedia, în 2024, Eximbank a creditat Electrocentrale Craiova - compania care furnizează apă caldă și căldură Craiovei - cu 350 de milioane de lei pentru a nu intra în faliment. Însă DeFapt.ro a scris că, în septembrie 2025, compania a cerut 350 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului ca să nu lase Craiova în frig.  Ministerul, condus de pesedistul Bogdan Ivan, nu explică cum a ajuns Electrocentrale Craiova în această situație disperată. Teoretic, compania - care în 2024 a avut pierderi de 433 de milioane de lei și a acumulat datorii de 969 de milioane de lei - este sub controlul ministerului Energiei. În fapt, ea a fost condusă de apropiați ai PSD.  Într-un răspuns către Economedia, Eximbank a susținut că: „Creditele neperformante acordate către Gabriel Comănescu, combinatul Liberty Galați și termocentrala Craiova «nu sunt parte a indicatorilor financiari ai băncii». Banca deține o poziție de capital și performanță financiară solidă”.

Ce soluție pentru combaterea corupției propune un consilier prezidențial: „Digitalizarea pe bune”
Politică

Ce soluție pentru combaterea corupției propune un consilier prezidențial: „Digitalizarea pe bune”

Ce soluție pentru combaterea corupției propune un consilier prezidențial: „Digitalizarea pe bune”, scrie Radu Burnete, pe Facebook. El a fost numit, începând cu 1 iulie 2025, consilier prezidențial pentru probleme economice și sociale. Citește și: ANALIZĂ Adevăratul șef PSD nu va fi Grindeanu, secundant de carieră, pentru Dragnea, pentru Ciolacu Ce soluție pentru combaterea corupției propune un consilier prezidențial „Combaterea corupției este foarte importantă pentru dezvoltarea economică. Corupția scăpată de sub control înseamnă bani publici risipiți (deci taxe mai mari decât ar fi necesar). Corupția deschide foarte multe uși prin care statul intră în economia privată și o distorsionează și asta nu va duce în timp la actori competitivi capabili să exporte și să concureze global și să ofere salarii din ce în ce mai mari. Prea multă corupție ajunge în timp să-i promoveze în mediul economic privat pe cei care știu să deschidă aceste uși și nu pe cei care oferă cele mai bune produse și servicii la cele mai bune prețuri. Dincolo de instrumentele bine știute de combatere a acestui fenomen mai există unul despre care am vorbim enorm în România, pe care am cheltuit foarte mulți bani și care rămâne totuși un deziderat îndepărtat: digitalizarea. Digitalizarea pe bune. Edge Institute a publicat recent un raport despre guvernanța digitalizării în România și las aici un grafic mai mult decât grăitor unde vedeți comparată «maturitatea digitală» a României cu cea a Estoniei. Va trebui să ne suflecăm mânecile și să recuperăm repede la acest capitol fiindcă beneficiile vor fi pe toate fronturile de la achiziții publice mai corecte la reducerea evaziunii fiscale și de la servicii publice mai bune pentru cetățeni la un ecosistem care va permite României să țină pasul în cursa inteligenței artificiale care nu poate fi câștigată cu xeroxuri și imprimante.   În ciuda unui deceniu în care s-au dus multe resurse publice în această direcție nu am progresat suficient. De fapt am progresat nejustificat de puțin. Este o temă asupra căreia ne vom și mă voi apleca cu precădere. Nu mai poate aștepta”, a scris Burnete pe Facebook. 

Olguța Vasilescu amenință din nou cu ieșirea PSD de la guvernare
Politică

Olguța Vasilescu amenință din nou cu ieșirea PSD de la guvernare

Vicepreședintele PSD Olguța Vasilescu amenință din nou cu ieșirea PSD de la guvernare: „Dacă domnul Bolojan va accepta și propunerile noastre, atunci va rămâne premier, în caz contrar partidul se va retrage de la guvernare”, a spus ea, la Antena 3. Citește și: ANALIZĂ Adevăratul șef PSD nu va fi Grindeanu, secundant de carieră, pentru Dragnea, pentru Ciolacu Vicepreședintele PSD nu a precizat, concret, ce nemulțumire are, spunând doar că viitorul pachet 3 trebuie să conțină și propunerile PSD de „relansare economică”. Olguța Vasilescu amenință din nou cu ieșirea PSD de la guvernare „În cazul în care propunerile noastre nu vor trece, sigur ne vom retrage din coaliție. Vedeți, acesta este scopul uneii coaliții: să vină mai multe idei, mai cedează unul, mai cedează altul și rămân cele mai bune idei. Poate să fie acest pachet 3. Dacă nu sunt prinse și măsurile de relansare economică pe care noi le dorim, vă dați seama că în acel moment este o problemă cu coaliția. Dacă domnul Bolojan va accepta și propunerile noastre, atunci va rămâne premier, în caz contrar partidul se va retrage de la guvernare. Acum depinde ce își doresc, dar guvernare fără PSD nu se poate, nici de o parte, nici de alta”, a afirmat Vasilescu.  Însă ea a insistat că atitudinea PSD nu se va schimba nici după congres: „Să știți că toate declarațiile noastre nu au nicio legătură cu Congresul. Veți vedea că noi aceleași declarații le vom avea și după Congres, la fel cum avem și acum (...) Eu mă aștept la un Congres lin la PSD, avem un singur candidat”. 

Cheltuielile cu investițiile au ajuns, după primele nouă luni, egale cu cele pentru plata dobânzilor - surse
Economie

Cheltuielile cu investițiile au ajuns, după primele nouă luni, egale cu cele pentru plata dobânzilor - surse

Cheltuielile cu investițiile au ajuns, după primele nouă luni, egale cu cele pentru plata dobânzilor, arată un document privind execuția bugetară, consultat de Mediafax. Documentul mai arată că cheltuielile de personal au crescut cu 6% în primele nouă luni din 2025 față de perioada similară din 2024. Citește și: ANALIZĂ Adevăratul șef PSD nu va fi Grindeanu, secundant de carieră, pentru Dragnea, pentru Ciolacu Cheltuielile cu investițiile au ajuns egale cu cele pentru plata dobânzilor Aceste date preliminare privind execuția bugetară arată că cheltuielile cu dobânzile au crescut cu 50% în primele nouă luni din 2025, față de aceeași perioadă a anului trecut și au ajuns la 40 de miliarde de lei. Cheltuielile cu investițiile - așa numitele cheltuieli de capital - s-au redus cu 6% și au fost tot de 40 miliarde de lei.  Cheltuielile de personal, salariile bugetarilor, au consumat 127 de miliarde de lei, cu 6% mai mult față de perioada similară din 2024.  Pentru bunuri și servicii, statul a cheltuit 71 miliarde de lei (+7%), iar cu pensiile și asistența socială a cheltuit 188 miliarde de lei (+13%).  Deficitul bugetar la nouă luni este mai mare decât în 2024 în termeni nominali, iar încasările la TVA sunt mult sub așteptări, arată surse de presă citate de Gândul. Potrivit acestor surse, deficitul a ajuns, la final de septembrie, la circa 103 miliarde de lei. În 2024, la final de septembrie, deficitul era de 96,2 miliarde de lei, respectiv 5,44% din PIB. În septembrie 2023, era numai 56,5 miliarde de lei.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră