vineri 31 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

Maria Pană

2830 articole
Maria Pană

Economie

Medic, vilă scoasă la vânzare cu 2,65 milioane de euro. Are dotări de ultralux și se află pe un domeniu de 11.000 de metri pătrați

Medic, vilă superluxoasă scoasă la vânzare. Cea mai scumpă casă aflată la vânzare în Iaşi e o vilă din Bucium de 740 de metri pătraţi, care se vinde împreună cu 11.000 mp de teren. Medic, vilă superluxoasă scoasă la vânzare Casa pare desprinsă din serialul Beverly Hills 90210. O ştire de acum 11 ani anunţa că vila în care s-a turnat celebrul serial a fost scoasă la vânzare cu nouă milioane de dolari. Citește și: EXCLUSIV Unul din suspecții de ucidere a omului de afaceri din Sibiu a putut pleca din țară după crimă pentru că un judecător de la Craiova îi ridicase controlul judiciar în alt dosar Proprietatea din Bucium, Iaşi, care nici nu a fost vedetă de film, se vinde cu 2.650.000 de euro. Proprietar ar fi un medic din Iaşi, spun surse din domeniul imobiliarelor. Iar grija cu care a fost construită, astfel încât casa să nu sufere, de exemplu, în cazul unor întreruperi de energie electrică, pare să fie aceeaşi ca a unui chirurg în sala de operaţie. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Medic, vilă scoasă la vânzare cu 2,65 milioane de euro. Are dotări de ultralux și se află pe un domeniu de 11.000 de metri pătrați
EXCLUSIV Unul din prezumtivii ucigași ai omului de afaceri din Sibiu a putut pleca din țară după crimă pentru că un judecător de la Craiova îi ridicase controlul judiciar în alt dosar
Eveniment

EXCLUSIV Unul din prezumtivii ucigași ai omului de afaceri din Sibiu a putut pleca din țară după crimă pentru că un judecător de la Craiova îi ridicase controlul judiciar în alt dosar

Ucigașul afaceristului sibian, eliberat de judecător. Marian-Cristian Minae, unul din cei trei care l-au ucis și jefuit pe omul de afaceri sibian Adrian Kreiner, este recidivist. Inculpat pentru trafic de migranți Minae s-a aflat multă vreme sub control judiciar fiind inculpat într-un caz de trafic de migranți. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Minae este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranți și de trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Citește și: Cine este judecătoarea care, din lene, era să-i scape pe presupușii criminali ai omului de afaceri din Sibiu: fost avocat, cu o avere consistentă, câștigă circa 20.000 lei/lună Minae, arată procurorii, a participat la realizarea a două transporturi de migranți originari din Afganistan și Pakistan, în februarie și martie 2021. Aceștia erau aduși din Serbia și trecuți ilegal granița în România. Pe 7 decembrie 2021, Tribunalul Dolj a dispus începerea judecății cauzei în acest dosar, soluție rămasă definitivă pe 23 februarie 2022. Ucigașul afaceristului sibian, eliberat de judecător Încă din iulie 2021, Marian-Cristian Minae se afla sub control judiciar. O măsură pe care a tot contestat-o în instanță, fără succes. Citește și: Criminalii omului de afaceri din Sibiu ar putea scăpa din arest, urmare a greșelilor de procedură făcute de judecătorii români. Capul grupării, de negăsit în continuare Până pe 8 decembrie 2022, când un complet al Tribunalului Dolj a decis că "Revocă măsura preventivă a controlului judiciar" în cazul lui Minae și a celorlalți inculpați din dosar. Din acel moment, Minae a fost liber să iasă în afara țării fără nici un fel de opeeliște. Ceea ce a și făcut după crima și jaful din Sibiu. Minae a făcut și cinci ani de pușcărie pentru un jaf din 2013.

Pedepsit să stea o lună în plus în închisoare pentru niște căști. Pe care le cumpărase de la magazinul penitenciarului
Eveniment

Pedepsit să stea o lună în plus în închisoare pentru niște căști. Pe care le cumpărase de la magazinul penitenciarului

Căști radio, o lună de închisoare. O pereche de căşti pentru radio l-au costat pe fostul primar Gheorghe Nichita o lună de libertate. Căști radio, o lună de închisoare Considerate de conducerea penitenciarului Vaslui drept accesorii pentru telefonul mobil, interzise după gratii, căştile i-au atras fostului primar o sancţiune severă. Citește și: Cine este judecătoarea care, din lene, era să-i scape pe presupușii criminali ai omului de afaceri din Sibiu: fost avocat, cu o avere consistentă, câștigă circa 20.000 lei/lună Aceasta a fost ulterior anulată în instanţă, dar timpul pierdut nu a mai putut fi recuperat. Culmea, căştile buclucaşe fuseseră achiziţionate chiar de la chioşcul închisorii. Continuarea, în Ziarul de Iași.

VIDEO Prezența piloților ucraineni pentru F-16 în România va duce la creșterea acțiunilor de spionaj și sabotaj rusești, potrivit unor surse militare. Însă Bucureștiul își consolidează rolul în NATO
Investigații

VIDEO Prezența piloților ucraineni pentru F-16 în România va duce la creșterea acțiunilor de spionaj și sabotaj rusești, potrivit unor surse militare. Însă Bucureștiul își consolidează rolul în NATO

Piloții ucraineni F-16, ținta spionajului rusesc. European F-16 Training Center (EFTC): acesta este numele inițiativei de la Baza 86 Fetești a Ministerului Apărării Naționale unde ar urma să ajungă piloți ucraineni pentru a se antrena pe aparatele americane. Piloții ucraineni F-16, ținta spionajului rusesc EFTC a fost inaugurat recent la Baza 86 aeriană în prezența a celor trei mari actori ai proiectului: ministrul român al Apărării (instituția care pune la dispoziție baza aeriană), ministrul olandez al Apărării (țara care a furnizat primele aparate F-16 pentru antrenament) și reprezentanți ai Lockheed Martin (compania producătoare a aparatului multirol, care va furniza și instructori). Autoritățile de la București au ținut să precizeze că EFTC este, în primul rând, menit să instruiască piloți români pentru F-16. Și, abia apoi, piloți ucraineni sau piloți ai unor țări membre NATO, dacă acestea din urmă își vor prezenta interesul. Citește și: EXCLUSIV Armata română se dotează mai repede cu avioane F-16 decât cu camioane: vehiculele Iveco vin cu întârzieri mari. Penalizările au ajuns la 29 de milioane de lei Prezența piloților ucraineni în România va intensifica activitățile de spionaj și sabotaj ale rușilor, crede un analist militar, fost cadru activ în intelligence-ul militar, azi comandor în rezervă. Misterul venirii ucrainenilor și al livrării F-16 Momentul venirii ucrainenilor, totuși, este încă neprecizat. Potrivit informațiilor deja publice, o parte din piloții Kievului se pregătesc în mai multe țări europene și în SUA atât pentru a dobândi nivelul necesar de engleză pentru a comunica, cât și pentru a se antrena pe avioane de tip jet, altele decât F-16. Nici momentul în care avioane F-16 vor fi livrate Ucrainei nu este cunoscut (sau, cel puțin, comunicat) în acest moment. Analiștii militari și de securitate consultați de către DeFapt.ro sunt sceptici că escadrilele de F-16 destinate Ucrainei vor fi active mai devreme de un an de acum înainte. Nici rolul F-16 în război nu este considerat a fi neapărat decisiv, câtă vreme cele peste 40 de aparate sunt considerate ca fiind puține pentru nevoile strategice ale Kievului.

Zeci de copii dintr-o comună traversează calea ferată ca să ajungă la școală. Luni dimineață, unul din ei a fost lovit mortal de tren
Eveniment

Zeci de copii dintr-o comună traversează calea ferată ca să ajungă la școală. Luni dimineață, unul din ei a fost lovit mortal de tren

Lovit mortal de tren spre școală. Zeci de copii din Podu Iloaiei care fac naveta la şcoală sunt în pericol deoarece sunt nevoiţi să traverseze liniile de cale ferată. Lovit mortal de tren spre școală În zona localităţii Scobâlţeni, aproximativ 200 de elevi au nevoie să fie transportaţi cu microbuzele la şcoală, mai ales dimineaţa. Citește și: Cine este jandarmerița-cocaină: fiică de militar și suspectă că era „escortă de lux”. După ce a fost prinsă, a plecat în concediu de odihnă Cele două microbuze ale Primăriei Podu Iloaiei pot duce aproximativ 160 de elevi, dar nu mai este timp şi pentru ceilalţi 60. Aceştia merg pe jos până la Podu Iloaiei, fiind nevoiţi să traverseze liniile de cale ferată, atât dimineaţa cât şi la orele amiezii, iar asta timp de ani de zile. Continuarea, în Ziarul de Iași.

De ce luptă românii în Ucraina: Nu vrem ca Rusia să ajungă la granițele României. Aici luptă doar idealiștii, banii nu merită
Eveniment

De ce luptă românii în Ucraina: Nu vrem ca Rusia să ajungă la granițele României. Aici luptă doar idealiștii, banii nu merită

Românii luptă în Ucraina din idealism. Un grup de români care luptă în războiul din Ucraina a povestit jurnaliştilor viaţa dură din tranşee. Românii luptă în Ucraina din idealism Românii luptători sunt din toate zonele României, printre ei aflându-se la un moment dat şi un cetăţean din Republica Moldova care avea domiciliul în Iaşi. Citește și: Edi Iordănescu voia să demisioneze de la națională în septembrie, indiferent de soarta calificării. Ce va face acum antrenorul Însă, văzând „iadul” luptelor de la Bahmut, acesta s-a întors acasă, la familie. „Aici luptă doar idealişti. Banii primiţi aici nu merită efortul de a te înrola”, spun cei de pe front. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Traficul va fi infernal din primăvară în cel de-al doilea ca mărime oraș al României, după începerea lucrărilor la refacerea unui pasaj important
Eveniment

Traficul va fi infernal din primăvară în cel de-al doilea ca mărime oraș al României, după începerea lucrărilor la refacerea unui pasaj important

Bucium și Socola, trafic de coșmar. Lucrările de modernizare a şoselei Bucium şi cele de consolidare şi refacere a Pasajului Socola vor începe la primăvară. Bucium și Socola, trafic de coșmar Directorul general al firmei care şi-a adjudecat ambele contracte de lucrări a precizat că niciun şantier nu va începe decât după ce vor fi stabilite clar alternativele de trafic. Citește și: Năsui: un român obişnuit, pe salariul mediu, după 35 de ani de muncă, ar putea avea pensie de 7.000 lei/lună, dacă nu ar depinde de politic. Acum, are 1.785 lei/lună Chiar şi aşa, după începerea lucrărilor traficul va fi anevoios, spune Irinel Tofan. În privinţa pasajului, vor fi două-trei rute alternative, chiar dacă nu se va închide în totalitate – aşa cum afirma primarul Mihai Chirica într-o şedinţă recentă de plen a Consiliului Local. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, obligată de lege să verifice lucrările de restaurare de la bojdeuca lui Ion Creangă din Iași, obiectiv de patrimoniu
Eveniment

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, obligată de lege să verifice lucrările de restaurare de la bojdeuca lui Ion Creangă din Iași, obiectiv de patrimoniu

Turcan, obligată să verifice restaurarea bojdeucii. Pe lista monumentelor istorice din județul Iași, bojdeuca lui Ion Creangă este la numărul 1.597 și are codul IS-IV-m-B-04328. Turcan, obligată să verifice restaurarea bojdeucii Lista este întocmită de Institutul Național al Monumentelor Istorice, subordonat Ministerului Culturii. Citește și: Bojdeuca lui Creangă din Iași era din lemne și lut. A devenit din ciment încă din 1984, după prima restaurare Acest institut, prin Direcția de Cultură Iași, ar fi trebuit să supervizeze lucrările de restaurare ale bojdeucii lui Ion Creangă din municipiu. Și direcțiile județene de cultură sunt subordonate Ministerului Culturii, condus acum de Raluca Turcan, colegă în PNL cu Costel Alexe, șeful Consiliului Județean Iași (instituția care s-a ocupat de restaurarea bojdeucii). Construită în 1842, căsuţa din mahalaua Ţicău a devenit primul muzeu memorial din România, al unui scriitor român, pe data de 15 aprilie 1918. Actuala restaurare este însă a treia, iar multe din elementele puse acum la zid în public, cum ar fi cimentul de pe pereţi sau curtea pavată, existau dinaintea acestei intervenţii.

Bojdeuca lui Creangă din Iași era din lemne și lut. A devenit din ciment încă din 1984, după prima restaurare
Eveniment

Bojdeuca lui Creangă din Iași era din lemne și lut. A devenit din ciment încă din 1984, după prima restaurare

Bojdeuca lui Creangă, lemne și lut. Construită în 1842, căsuţa din mahalaua Ţicău a devenit primul muzeu memorial din România, al unui scriitor român, pe data de 15 aprilie 1918. Bojdeuca lui Creangă, lemne și lut Era la aproape 30 de ani de la moartea povestitorului. Cealaltă Casă „Ion Creangă”, cea din Humuleşti, a devenit muzeu mult mai târziu: în 1951. Citește și: DOCUMENT EXCLUSIV Facturile lui Umbrărescu pentru Autostrada Moldovei, neplătite: nu mai sunt bani la buget. Șeful CNAIR: Nu am avut toată suma Actuala restaurare este însă a treia, iar multe din elementele puse acum la zid în public, cum ar fi cimentul de pe pereţi sau curtea pavată, existau dinaintea acestei intervenţii. Care este povestea birocratică a actualei restaurări, considerată de unii ca fiind controversată? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Procurorul Horodniceanu, vice al CSM, ar putea fi urmărit penal: este cercetat de Parchetul General pentru abuz în serviciu şi fals intelectual
Justiție

Procurorul Horodniceanu, vice al CSM, ar putea fi urmărit penal: este cercetat de Parchetul General pentru abuz în serviciu şi fals intelectual

Procurorul Horodniceanu, vice CSM, dosar penal. Procurorul Daniel Horodniceanu este acuzat că ar fi continuat să lucreze la dosarul "Veranda" chiar şi după ce fusese ales vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorul Horodniceanu, vice CSM, dosar penal Când, evident, nu mai era procuror de caz. "Nişte minciuni", a comentat sec Horodniceanu. Citește și: EXCLUSIV Filiera italiană – România a pregătit celule de lux pentru „vedetele” care se sustrag executării sentințelor. Deținuții obișnuiți au ploșnite, mizerie, abuzuri, sancționate de CEDO Dosarul "Veranda" vizează condiţiile în care a fost efectuată supraetajarea Halei Centrale şi amenajarea pe terasa acesteia a unui restaurant. Solicitarea M.Chim, societate administrată de omul de afaceri Cristin Zămosteanu, de autorizare a lucrărilor a fost iniţial refuzată de Primărie, întrucât indicatorii urbanistici ai clădirii erau deja depăşiţi. Continuarea, în Ziarul de Iași.

După înjurăturile lui Ciolacu, coaliția PSD-PNL stă în limba de lemn a lui Ciucă: "Respectul trebuie să fie reciproc. Asigurăm stabilitatea ţării". Cei doi promit că taxele nu cresc în 2024
Politică

După înjurăturile lui Ciolacu, coaliția PSD-PNL stă în limba de lemn a lui Ciucă: "Respectul trebuie să fie reciproc. Asigurăm stabilitatea ţării". Cei doi promit că taxele nu cresc în 2024

Ciucă și Ciolacu nu părăsesc guvernarea. Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că respectul în coaliţie trebuie să fie reciproc, subliniind că rolul celor două partide este de a continua guvernarea pentru asigurarea stabilităţii ţării şi finalizarea obiectivelor propuse, "mai presus de orice fel de reacţie personală şi orgoliu personal". "Ne trebuie liniște" El a fost întrebat cu privire la schimbul de replici între premierul Marcel Ciolacu şi prim-vicepreşedintele liberalilor Rareş Bogdan. "Nu este normală niciun fel de astfel de discuţie într-o coaliţie. O coaliţie trebuie să se bazeze pe respect între parteneri şi atunci respectul se concretizează şi în ceea ce înseamnă anumite comportamente, mai ales în spaţiul public. (...) Citește și: Vodafone, dezastru în toată Europa: creșteri abuzive de prețuri, procese cu consumatorii, 11.000 de concediați, scăderea acțiunilor. Compania, desființată de presa europeană Încă o dată, respectul trebuie să fie reciproc, nu doar de o parte sau de cealaltă, ca atare, eu sunt convins că, aşa cum am găsit soluţii până acum, am înţeles că mai presus de orice fel de reacţie personală şi orgoliu personal este rolul nostru să continuăm să guvernăm şi să asigurăm stabilitatea ţării şi să finalizăm toate obiectivele pe care ni le-am propus. Urmează să venim cu bugetul şi să avem o construcţie bugetară pentru anul 2024, aşa cum s-a asumat în coaliţie, ne trebuie linişte şi trebuie să gândim ceea ce trebuie să facem pentru români", a afirmat Ciucă, la sediul central al PNL. Ciucă și Ciolacu nu părăsesc guvernarea Chestionat şi dacă se pune problema ieşiri PNL de la guvernare, el a răspuns că ambele partide trebuie să-şi asume menţinerea stabilităţii în coaliţie şi guvernarea ţării. "Tocmai am vorbit de seriozitatea responsabilităţii actului de guvernare. Actul de guvernare, în momentul de faţă, este între două partide, PNL şi PSD. Ca atare, ambele partide trebuie să-şi asume menţinerea stabilităţii în coaliţie şi guvernarea ţării. Nu ne putem permite să destabilizăm situaţia politică a ţării, pentru că odată cu o asemenea situaţie se produc efecte pe care nu le putem controla niciunul dintre noi", a explicat preşedintele PNL. El a adăugat că a discutat cu Marcel Ciolacu despre această situaţie. "Imaginea coaliţiei este afectată de astfel de schimburi între membrii celor două partide în sensul în care ieşim în spaţiul public cu subiecte absolut marginale faţă de ceea ce avem noi de făcut", a transmis Nicolae Ciucă. "Ne-am asumat să facem acest construct politic" Întrebat dacă a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis ca de anul viitor să nu mai existe o coaliţie PNL-PSD, Ciucă a precizat: "Preşedintele ţării tocmai a asigurat constituirea acestei coaliţii pentru a putea să guvernăm ţara". Nicolae Ciucă a fost întrebat şi cum comentează afirmaţia lui Rareş Bogdan potrivit căreia atmosfera în coaliţie a devenit una insuportabilă pentru PNL. "Revin. Aici este absolut obligatoriu să înţelegem că nu suntem într-o relaţie în care să ne suportăm sau să nu ne suportăm unii cu alţii. Ne-am asumat să facem acest construct politic, apoi mergem cu el până la capăt. Nu cred că ne putem permite, nici PNL, nici PSD să producem un dezechilibru politic", a menţionat liderul PNL. "Mergem oriunde trebuie", a mai afirmat el, întrebat dacă Rareş Bogdan sau prim-vicepreşedinţii partidului vor mai merge la şedinţele de coaliţie. Ciolacu și Ciucă promit că nu cresc taxele în 2024 În ce privește deficitul bugetar, Ciucă a spus că "Este o asumare a noastră a tuturor legat de faptul că nu vom creşte taxele şi impozitele. Este absolut incorect faţă de mediul de afaceri să venim cu creşterea taxelor şi impozitelor undeva în prima jumătate sau a doua jumătate a anului". "Am spus foarte clar că anul viitor nu vor fi taxe noi. Şi vreau un singur lucru, în schimb, vreau să-şi plătească taxele şi cei care nu plăteau până acum, cei care fraudau statul român şi care efectiv fură din sănătatea, educaţia şi pensiile românilor", l-a completat Ciolacu, de la Guvern.

Coloneii SRI pensionari mai fac un bănuț din contracte cu statul. Cazul foștilor șefi ai SRI Iași
Eveniment

Coloneii SRI pensionari mai fac un bănuț din contracte cu statul. Cazul foștilor șefi ai SRI Iași

Colonei SRI pensionari, contracte cu statul. Afacerea coloneilor pensionaţi din SRI a înflorit în cei cinci ani de activitate după înființare. Colonei SRI pensionari, contracte cu statul Fostul adjunct al SRI Iaşi Cristian Obreja a înfiinţat firma de consultanţă în securitate Stabris SRL, la care au devenit colaboratori fostul şef al SRI Iaşi Radu Voroneanu Popa şi chestorul de poliţie Ioan Scripniciuc. Citește și: Vodafone, dezastru în toată Europa: creșteri abuzive de prețuri, procese cu consumatorii, 11.000 de concediați, scăderea acțiunilor. Compania, desființată de presa europeană Între timp, Voroneanu şi Scripniciuc au încetat colaborarea cu firma lui Obreja, care s-a specializat în afaceri cu statul. Obreja şi-a mai deschis încă două firme, toate trei într-un apartament din Nicolina. Câţi bani a făcut afacerea coloneilor SRI Iaşi şi cu ce instituţii a lucrat aceasta? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Turnător la Securitate, angajat la Guvern. Fost parlamentar PSD, are pensie de 200.000 de lei, cinci imobile, milioane în conturi
Politică

Turnător la Securitate, angajat la Guvern. Fost parlamentar PSD, are pensie de 200.000 de lei, cinci imobile, milioane în conturi

Turnător la Securitate, angajat la Guvern. Nicolae Ciprian Nica, cu nume de cod "Bratosin", a fost angajat la Secretariatul General al Guvernului (SGG) drept "expert în evaluarea actelor normative". Turnător la Securitate, angajat la Guvern Nica este fost vicepreşedinte al Comisiei juridice ex-deputat PSD până în 2016. Angajarea sa la SGG a fost dezvăluită de Presshub. Citește și: Ce pensie ar trebui să primească un contribuabil de 65 de ani de la care s-au colectat 650.000 lei, dacă banii ar fi investiți. Diferența imensă față de pensia oferită de stat "Bratosin" și-a turnat colegii de liceu, potrivit deciziei de instanță care definitivează statutul de colaborator al Securității. Nica nu va fi concediat de la Guvern, deși a colaborat cu Securitatea, întrucât nu are statut de funcionar public, potrivit SGG, citat de G4Media. "Bratosin" este unul dintre artizanii modificărilor toxice ale Codului penal din 2015, prieten vechi cu Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae. Printr-o decizie din octombrie 2022, Nicolae Ciprian Nica era numit membru în cadrul Consiliului consultativ pentru evaluarea impactului actelor normative, pentru un mandat de patru ani. Numirea s-a făcut în urma unei note a SGG care susținea că avea nevoie de "expertul" în legislație Nica, decizia fiind semnată de Marian Neacșu, fost secretar general al Guvernului. Exemple de turnătorii ale lui Nica, aici. Sentinta-civila-colaborator-Securitate-Nicolae-Ciprian-NicaDescarcă Nica nu va fi concediat de la Guvern, deși a colaborat cu Securitatea, întrucât nu are statut de funcionar public, potrivit SGG, citat de G4Media. "Bratosin" este unul dintre artizanii modificărilor toxice ale Codului penal din 2015, prieten vechi cu Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Șerban Nicolae. Printr-o decizie din octombrie 2022, Nicolae Ciprian Nica era numit membru în cadrul Consiliului consultativ pentru evaluarea impactului actelor normative, pentru un mandat de patru ani. Averea lui Nica este impresionantă. Declaratie-avere-2023-Nicolae-Ciprian-NicaDescarcă

IFC, parte a Grupului Băncii Mondiale, investește 50,8 milioane de euro într-o emisiune de obligaţiuni a Raiffeisen Bank
Economie

IFC, parte a Grupului Băncii Mondiale, investește 50,8 milioane de euro într-o emisiune de obligaţiuni a Raiffeisen Bank

IFC (BM) investește în obligațiuni Raiffeisen. Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), parte a Grupului Băncii Mondiale, a anunţat marţi că a investit 50,8 milioane euro într-o emisiune de obligaţiuni a Raiffeisen Bank S.A. (RBRO), aceasta fiind prima emisiune internaţională de obligaţiuni sustenabile, denominate în euro, a băncii, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale. IFC (BM) investește în obligațiuni Raiffeisen Fondurile obţinute din această emisiune de obligaţiuni vor fi folosite pentru a finanţa proiecte în domeniul climei, inclusiv prin acordarea de împrumuturi şi linii de credit în condiţii preferenţiale pentru proiecte ecologice, de eficienţă energetică şi de energie din surse regenerabile şi finanţarea proiectelor agricole sustenabile şi de transport curat, dar şi a anumitor activităţi sociale, cum ar fi cele din domeniile sănătate, educaţie, infrastructură primară, locuinţe accesibile şi generarea de locuri de muncă. Citește și: Câteva zeci din cele mai înalte turbine eoliene din lume, de aproape 200 de metri, vor fi instalate în România "Ne bucură încrederea acordată de către investitorii instituţionali străini şi locali, prin participarea la emisiunea noastră inaugurală de euroobligaţiuni. Interesul arătat de către piaţa de capital confirmă, încă o dată, că modelul nostru de banking este unul responsabil, caracterizat de o situaţie financiară solidă şi o preocupare permanentă de a încorpora perspectiva tuturor actorilor relevanţi", a declarat Alina Rus, director financiar al RBRO. Condiții MREL Se aşteaptă ca emisiunea de obligaţiuni să îndeplinească Cerinţele minime de fonduri proprii şi de pasive eligibile (MREL) impuse în temeiul Directivei privind redresarea şi rezoluţia bancară a Uniunii Europene. Această cerinţă de reglementare urmăreşte să asigure că băncile au capacitate de a absorbi pierderile şi că salvarea instituţiilor financiare nu este finanţată de contribuabili. "În anii următori, economia României are potenţialul de a continua să asigure convergenţa către nivelul de trai din UE, eliminând, în acelaşi timp, şi restul inegalităţilor sociale şi teritoriale. Dar acest lucru va necesita un mai bun acces la finanţare. Prin acest parteneriat, IFC îşi propune să continue să promoveze un sector bancar şi o piaţă locală de capital reziliente, cu un angajament solid faţă de sustenabilitate şi incluziune", a declarat Ary Naym, director IFC pentru Europa Centrală şi de Sud. IFC și RBRO, relație de lungă durată Finanţarea are la bază relaţia de lungă durată cu RBRO şi grupul bancar Raiffeisen. Proiectele anterioare au inclus investiţii multiple în emisiunile de obligaţiuni ale băncii, iar fondurile astfel atrase au fost folosite pentru a finanţa proiecte ecologice şi sociale în România. IFC - organizaţie membră a Grupului Banca Mondială - este cea mai mare instituţie globală de dezvoltare axată pe sprijinirea sectorului privat din pieţele emergente. IFC este prezentă în peste 100 de ţări şi îşi utilizează capitalul, expertiza şi reţeaua pentru a crea pieţe şi oportunităţi în ţările în curs de dezvoltare. În exerciţiul financiar 2023, IFC a alocat o sumă record de 43,7 miliarde de dolari companiilor private şi instituţiilor financiare din ţările în curs de dezvoltare. Raiffeisen Bank activează pe piaţa bancară din Romania deservind aproximativ 2,2 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are peste 4.900 de angajaţi în 285 de sucursale, 1.126 de bancomate şi maşini multifuncţionale (ATM şi MFF) şi peste 28.900 de POS-uri.

Cel mai atractiv start-up din România a plecat de la un cățel abandonat salvat de un IT-ist
Economie

Cel mai atractiv start-up din România a plecat de la un cățel abandonat salvat de un IT-ist

Cel mai atractiv start-up din România. Digitail, startup-ul cu rădăcini în Iaşi, este pe locul întâi în topul startup-urilor pe care investitori, fonduri de investiţii şi acceleratoare de afaceri din România cred că merită să le urmărim. Cel mai atractiv start-up din România Topul a fost realizat de start-up.ro, prin consultarea, pe parcursul întregului an, a mai multor jucători din ecosistemul companiilor tech. Citește și: Ce pensie ar trebui să primească un contribuabil de 65 de ani de la care s-au colectat 650.000 lei, dacă banii ar fi investiți. Diferența imensă față de pensia oferită de stat Fiecare dintre aceştia au propus propriul top cinci al celor mai importante startup-uri româneşti, iar la final, când s-a tras linia, Digitail s-a dovedit cel mai atractiv. Digitail a abordat problema serviciilor medicale oferite animalelor şi a creat o platformă de management veterinar pentru clinici şi spitale veterinare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră