duminică 21 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Autor: Gabriela Iordache

1990 articole
Gabriela Iordache

Internațional

Șantaj: anexarea teritorilor ucrainene contra electricitate

Șantaj: anexarea teritorilor ucrainene contra electricitate. Dacă vrea să nu mai aibă probleme cu energia, Ucraina ar trebui să recunoască anexarea de către Rusia a 19% din teritoriul său, a arătat vineri vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev. Șantaj: anexarea teritorilor ucrainene contra electricitate Încercările Ucrainei de a cumpăra energie electrică din Europa "nu vor asigura stabilitatea dorită", întrucât aceasta nu va duce decât la creşterea preţului la energie în Europa, explică Medvedev într-o postare pe Telegram, după bombardamentele masive asupra infrastructurii energetice ucrainene de către Rusia. "Calea către stabilizarea aprovizionării cu energie electrică este alta. Trebuie recunoscută legitimitatea cerinţelor Rusiei în cadrul şi rezultatele ei, reflectate în Constituţia noastră. Şi atunci se va rezolva şi problema curentului", susţine Medvedev în postarea sa. Test: electricitate din Slovacia Cu o zi în urmă, traderul de stat ucrainean "Compania energetică din Ucraina" (JSC Energy Company of Ukraine) a achiziţionat pentru prima oară, în regim de test, curent electric din Slovacia pentru a "susţine sistemul energetic ucrainean în cazul unui deficit de capacitate de generare". "Ca urmare a atacurilor cu rachete ruseşti şi a avarierii infrastructurii energetice, riscurile pentru traversarea stabilă din punct de vedere termic şi energetic a sezonului rece au crescut semnificativ", a explicat directorul general al companiei, Viktor Butenko. Citește și: Planeta a devenit un loc mult mai periculos: SUA și-au modificat strategia nucleară pentru a „descuraja orice formă de atac strategic” din partea Rusiei, Chinei, Coreei de Nord Rusia se axează pe distrugerea masivă a sectorului energetic al Ucrainei din 10 octombrie. Oficial, preşedintele rus Vladimir Putin a legat aceste bombardamente de reacţia Moscovei la explozia de pe podul peste strâmtoarea Kerci, în urma căruia o bandă auto şi una feroviară au fost avariate, catalogată drept "atentat terorist" de Moscova şi atribuit serviciilor speciale ucrainene. 30% din rețea, avariată Pe parcursul acestei perioade de atacuri cu rachete de croazieră şi drone iraniene, Rusia a avariat peste 30% din instalaţiile energetice din întreaga Ucraină. Potrivit companiei naţionale de energie Ukrenergo, echipamentele reţelei principale a sistemului de distribuţie a energiei electrice în regiunile centrale au fost deteriorate. Din această cauză, consumul de energie este restricţionat la Kiev şi în împrejurimi, precum şi în regiunile Cernigov, Cerkasî şi Jitomir. Kirill Timoşenko, adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, a recomandat întreruperi mai drastice de furnizare a curentului electric, după un bombardament nocturn în 27 octombrie, când o instalaţie energetică critică a fost grav avariată. Anexări doar pe hârtie Rusia a anexat regiunile Doneţk, Lugansk (est), Zaporojie şi Herson (în sud) în urma unor aşa-zise "referendumuri" pe care ONU le-a calificat drept "nelegitime". Ceremonia oficială de anexare a avut loc la 30 septembrie la Kremlin cu lideri numiţi de Moscova în aceste regiuni ucrainene. După aceea, patru noi regiuni au fost introduse în Constituţia Rusiei, dar autorităţile ruse nu s-au lămurit între ce graniţe le-au anexat: niciuna dintre ele nu este în totalitate ocupată şi controlată de forţele ruse. Mai mult, de la data anexării, suprafaţa controlată de trupele ruse în cele patru regiuni s-a redus, după ce armata rusă s-a retras în faţa avansului forţelor ucrainene. La Kiev, oferta lui Medvedev, fost preşedinte între 2008 şi 2012, a fost considerată drept o recunoaştere din partea Moscovei că utilizează atacurile asupra infrastructurii energetice pentru şantaj, potrivit Unian.

Șantaj: anexarea teritorilor ucrainene contra electricitate (sursa: kremlin.ru)
Hărțuirea sexuală de la Operă, fantomatică (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Hărțuirea sexuală de la Operă, fantomatică

Hărțuirea sexuală de la Operă, fantomatică. Balerinul Vlad Mărculescu îl atacă public pe managerul Operei Naţionale Române din Iaşi, Andrei Fermeşanu, într-o serie de postări pe Facebook. Hărțuirea sexuală de la Operă, fantomatică Mărculescu îl acuză pe manager că, în contextul plângerilor de hărţuire sexuală făcute la adresa sa de mai multe balerine din instituţie, nu a fost demarată nicio anchetă internă pentru a se clarifica situaţia. Asta, deşi Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi-a declinat competenţa. Citește și: VIDEO Putin, show-delir de trei ore și jumătate: discurs și răspunsuri la întrebări despre decadența Occidentului mercantil care vrea să supună Rusia Apoi a trimis plângerile înapoi, pentru soluţionare, la conducerea operei. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Coreea de Nord pregătește test nuclear (sursa: KCNA)
Internațional

Coreea de Nord pregătește test nuclear

Coreea de Nord pregătește test nuclear, a lansat o rachetă balistică "neidentificată", a anunţat vineri armata sud-coreeană, pe fondul temerilor privind un nou test nuclear al Phenianului, informează AFP. Coreea de Nord pregătește test nuclear "Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată" spre Marea Japoniei, a anunţat Statul Major interarme sud-coreean (JCS), fără a oferi alte detalii. Acest tir intervine la puţin timp după o întrevedere între miniştrii adjuncţi ai afacerilor externe american, nipon şi sud-coreean, care s-au angajat să-şi întărească operaţiunile de descurajare în regiune. "Am convenit să ne întărim cooperarea (...) pentru ca Phenianul să pună imediat capăt imediat activităţilor sale ilegale şi să reia negocierile pentru denuclearizare", a declarat în timpul acestei întrevederi sud-coreeanul Cho Hyun-dong. "Cele trei ţări au convenit asupra necesităţi unui răspuns de o forţă fără precedent în cazul în care Coreea de Nord va întreprinde al şaptelea său test nuclear", a declarat el pentru presă. Avertismente din Coreea de Sud şi SUA Coreea de Sud şi SUA au avertizat de mai multe ori că Phenianul ar putea fi pe punctul de a realiza un nou test nuclear, pentru prima dată după 2017, după o serie de tiruri cu rachete balistice în ultimele săptămâni. O rachetă a survolat Japonia luna trecută, iar Coreea de Nord a afirmat apoi că a efectuat exerciţii nucleare tactice. Citește și: Planeta a devenit un loc mult mai periculos: SUA și-au modificat strategia nucleară pentru a „descuraja orice formă de atac strategic” din partea Rusiei, Chinei, Coreei de Nord "Toate aceste comportamente sunt periculoase şi profund destabilizatoare", a avertizat secretarul de stat adjunct american Wendy Sherman, îndemnând Coreea de Nord "să se abţină de la noi provocări". Marţi, Coreea de Nord a întreprins circa 240 de tiruri, potrivit JCS, care a calificat acest gest drept "încălcare manifestă" a acordului din 2018, potrivit agenţiei Yonhap. Acest acord a stabilit "o zonă maritimă tampon" menită să prevină tensiunile.

Blocul - construit, autorizația de construire - anulată (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Blocul - construit, autorizația de construire - anulată

Blocul - construit, autorizația de construire - anulată. După mai multe amânări, Tribunalul Iaşi a dispus "anularea autorizaţiei de construire (...) în favoarea beneficiarilor Bolobiţă". Blocul - construit, autorizația de construire - anulată Familia care locuieşte în casa cea mai afectată de ridicarea imobilului înalt de peste 12 metri în faţa ferestrelor ei a contestat încă din 2018 autorizarea construcţiei. Pe parcursul procesului, autorizaţia a fost supendată pentru scurtă vreme. Citește și: E din ce în ce mai clar că Rusia pregătește o lovitură nucleară pe care vrea să o camufleze în autosabotaj ucrainean. „Dovada”, ridicolă: o poză din Slovenia, fără legătură cu Kievul Pe de altă parte, în aceeaşi încheiere de şedinţă, instanţa consideră că demolarea casei vechi, aflată în Lista Monumentelor Istorice, ca să facă loc blocului cu patru niveluri nu a fost ilegală. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Rusia pregătește o lovitură nucleară camuflată (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Rusia pregătește o lovitură nucleară camuflată

Rusia pregătește o lovitură nucleară camuflată. Moscova a folosit o fotografie din Slovenia datată 2010 pentru a susţine pe Twitter afirmaţiile despre o "bombă murdară" care ar fi pregătită de Ucraina, a declarat miercuri guvernul sloven. Rusia pregătește o lovitură nucleară camuflată Utilizarea fotografiei "a fost făcută necorespunzător şi fără aprobarea autorităţilor slovene", a declarat Dragan Barbutovski, consilier al biroului premierului Robert Golob. Anterior, guvernul sloven a publicat o serie de tweet-uri în limba engleză în care denunţa faptul că "fotografia folosită de Ministerul rus de Externe pe Twitter" este "o fotografie a Agenţiei Slovene pentru Deşeuri Radioactive (ARAO)". Ministerul rus de Externe a postat luni pe Twitter următorul mesaj, tot în limba engleză: "Ministerul rus al Apărării: conform informaţiilor de care dispunem, două organisme ucrainene au primit ordinul să creeze #bomba murdară". Citește și: Încordare în legătură cu „bomba murdară” (radiologică) de care vorbesc rușii: americanii nu o văd nicăieri, dar Moscova insistă pe căi diplomatice oficiale că va fi detonată Textul a fost ilustrat cu fotografii reprezentând în special o centrală nucleară, un loc de depozitare a deşeurilor radioactive, reactoare de cercetare ştiinţifică precum şi saci din plastic care conţin uraniu şi plutoniu uzaţi. Cuvântul "radioaktivno", care înseamnă "radioactiv" în slovenă, se afla pe sacii din plastic. Lovitură sub "steag fals" Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că Rusia are cunoştinţă despre planurile Ucrainei de a utiliza o "bombă murdară", reluând o acuzaţie nefondată făcută în mod repetat de Moscova în ultimele zile. SUA, Europa şi NATO au calificat acuzaţia împotriva Ucrainei drept o invenţie a Rusiei, în timp ce guvernul ucrainean a avertizat că Rusia denunţă adesea astfel de probleme atunci când intenţionează să folosească ea însăşi arme interzise, cel mai adesea sub "steag fals" şi apoi să dea vina pe Kiev, notează agenţiile de presă internaţionale. O bombă radiologică sau "bombă murdară" constă din explozibili convenţionali înconjuraţi de materiale radioactive destinate să fie diseminate în praf în momentul exploziei.

Cum poate să-ţi ia iubitul casa (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Cum poate să-ţi ia iubitul casa

Cum poate să-ţi ia iubitul casa. 100.000 de euro daune morale şi încă pe atât, daune materiale. Cum poate să-ţi ia iubitul casa Acestea sunt despăgubirile pe care speră să le obţină o ieşeancă, după aproape zece ani de procese în care a luptat să-şi recupereze bunurile. Este vorba de o casă, construită din banii obţinuţi prin munca în străinătate, şi o suprafaţă de teren de 300 de metri, care îi fusese atribuită de Primăria Ciurea. Citește și: Cea mai dură înfrângere pentru Putin în prag de iarnă: șantajul gazelor la adresa UE a eșuat, blocul comunitar și-a asigurat rezervele până în primăvară iar prețurile au scăzut În timp ce ea muncea în străinătate şi îi trimitea bani iubitului ca să construiască locuinţa, acesta s-a căsătorit cu o altă femeie şi, cu ajutorul viceprimarului, şi-a trecut atât terenul, cât şi clădirea, pe propriul nume. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Putin recunoaște recruții primesc arme ruginite (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin recunoaște: recruții primesc arme ruginite

Putin recunoaște: recruții primesc arme ruginite. Într-o reuniune a consiliului de coordonare a guvernului care a abordat nevoile armatei ruse, preşedintele rus Vladimir Putin a cerut marţi să li se garanteze trupelor ruse care luptă în Ucraina, ţară vecină pe care Moscova a invadat-o la 24 februarie, accesul la echipamentul "cel mai modern, comod şi eficient". Birocrația sovietică, încă la lucru "Nu doar că trebuie să garantăm echipamentul utilizat în operaţiunea militară specială (...) ci acesta trebuie să fie modern, comod şi eficient", a insistat Putin la reuniune. Putin a cerut să se reducă birocraţia care provoacă întârzieri în aprovizionarea cu echipamente a trupelor ruse care luptă în Ucraina. "A fost creată cine ştie în ce vremuri şi în condiţii complet diferite. De aceea atrag atenţia: regulile sunt reguli, dar haideţi să le schimbăm sau să le modificăm rapid (...), uitându-ne la situaţia reală, la nevoile reale", a insistat şeful statului rus. Putin recunoaște: recruții primesc arme ruginite Scopul demersului făcut de Putin este de a reduce la minimum greşelile descoperite în timpul procesului de mobilizare parţială care a generat numeroase plângeri, nu doar din cauza convocării eronate a unor persoane care nu îndeplineau criteriile de mobilizare, dar şi a echipamentelor puse la dispoziţia persoanelor mobilizate. Potrivit unor informaţii difuzate de presa rusă, s-au înregistrat situaţii în care militarii au primit puşti ruginite, veste antiglonţ de proastă calitate sau căşti din timpul celui de-al doilea Război Mondial. În plus, au existat denunţuri potrivit cărora, în multe cazuri, centrele de recrutare le cereau persoanelor încorporate să vină cu echipament de acasă, în principal saci de dormit şi truse de prim ajutor. În acest sens, Putin le-a cerut membrilor consiliului, condus de premierul Mihail Mişustin, să elaboreze "un plan de lucru precis şi concret" pentru depăşirea acestor probleme. Liderul de la Kremlin, exasperat de formalități Totodată, liderul de la Kremlin a cerut creşterea numărului de companii care produc echipamente pentru armată şi a apreciat că acestea trebuie să primească un "feedback direct" din partea militarilor cu privire la eficienţa produselor lor. "Şi dumneavoastră trebuie să primiţi informaţii de la prima mână. Ştiu că unii dintre dumneavoastră o faceţi deja, vă cer să continuaţi şi să extindeţi această practică", a insistat Putin, invitându-i pe membrii consiliului "să nu se ascundă în spatele formalităţilor". Citește și: Cea mai dură înfrângere pentru Putin în prag de iarnă: șantajul gazelor la adresa UE a eșuat, blocul comunitar și-a asigurat rezervele până în primăvară iar prețurile au scăzut La rândul său, Mişustin a cerut "creşterea la scară mare a producţiei de bunuri pentru întregul echipament al persoanelor încorporate" şi a subliniat importanţa "de a implica toate capacităţile industriei uşoare, inclusiv micile companii regionale". Potrivit premierului rus, guvernul a alocat deja fonduri suplimentare pentru achiziţia de uniforme şi alte echipamente pentru recruţi.

Asociație franceză cu legături rusești, cercetată penal (sursa: Facebook/EPOC)
Internațional

Asociație franceză cu legături rusești, cercetată penal

Asociație franceză cu legături rusești, cercetată penal. Două anchete sunt în desfăşurare la Paris legate de asociaţia Dialog franco-rus, justiţie încercând să stabilească dacă doi dintre responsabilii săi, un europarlamentar şi un fost senator, au obţinut avantaje în schimbul unor poziţii favorabile Moscovei, notează AFP. Asociație franceză cu legături rusești, cercetată penal Anchetele, lansate în 2021, se referă la suspiciuni de corupţie şi trafic de influenţă, pe de o parte, şi abuz de încredere şi spălare de bani, pe de altă parte, a informat luni Parchetul de la Paris. Potrivit unei surse apropiate anchetei, europarlamentarul Rassemblement national (RN, extremă-dreaptă) Thierry Mariani, care este copreşedinte al asociaţiei din 2012, şi Yves Pozzo di Borgo, fost senator centrist, membru al asociaţiei şi preşedinte al unei firme de consultanţă, se află în centrul investigaţiilor. Mariani şi Pozzo di Borgo ar fi beneficiat printre altele, potrivit cotidianului Le Monde, de călătorii finanţate de Rusia şi justiţia ar căuta, potrivit unei surse apropiate dosarului, să ştie în ce măsură aceste cadouri ar fi putut servi de contrapartidă la luări de poziţie favorabile Rusiei. Asociaţia Dialog franco-rus a fost creată în 2004 sub patronajul preşedinţilor francez Jacques Chirac şi rus Vladimir Putin. Aceasta se prezintă ca "un instrument privilegiat de comunicare între cercurile politice, economice şi culturale din cele două ţări" şi îşi propune "să contribuie la aprofundarea relaţiilor strategice şi a parteneriatului privilegiat dintre Franţa şi Rusia". Mariani susține că nu a avut nici un beneficiu Cele două anchete preliminare au fost deschise în urma unui raport al Tracfin, unitatea de informaţii financiare a Ministerului Economiei, potrivit Parchetului. Contactat de AFP, Thierry Mariani s-a declarat "căzut din nori", afirmând că "a descoperit din presă existenţa acestor anchete". Citește și: VIDEO Macron șochează: Interesele Franței nu sunt afectate dacă Rusia atacă nuclear Ucraina Mariani a susţinut că conturile asociaţiei sunt "transparente şi controlate". "Nu am primit niciodată vreo retribuţie" partea asociaţiei Dialog franco-rus şi "nu deţin nicio acţiune la nicio companie rusă", a continuat el. Europarlamentarul RN a adăugat că asociaţia, din lipsă de cotizaţii, "a predat cheile localului" pe care îl ocupa. Solicitat de AFP, Yves Pozzo di Borgo nu a dorit să comenteze.

Aeroportul din Iași se mărește masiv (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Aeroportul din Iași se mărește masiv

Aeroportul din Iași se mărește masiv. Partea a doua a proiectului de extindere a infrastructurii aeroportuare din Iași este pe cale să fie realizată. Aeroportul din Iași se mărește masiv Este vorba de creşterea suprafeţelor de mişcare, de construirea unui nou turn de control şi de crearea de facilităţi cargo. Valoarea totală cu tot cu TVA este de 278,6 milioane de lei. Citește și: O „bombă murdară” (cu elemente radioactive) poate schimba radical conflictul din Ucraina: Șoigu pretinde că Ucraina s-ar autobombarda, SUA respinge „afirmațiile clar false” rusești Actualul proiect în derulare la aeroport se referă la construirea terminalului de pasageri T4 şi extinderea parcării. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Iranul livrează Rusiei turbine pentru gaz (sursa: shana.ir)
Internațional

Iranul livrează Rusiei turbine pentru gaz

Iranul livrează Rusiei turbine pentru gaz. Teheranul a anunţat duminică semnarea unui contract cu Rusia pentru furnizarea a "40 de turbine" destinate să ajute industria gazelor din această ţară lovită de sancţiunile occidentale din cauza invaziei Ucrainei, potrivit presei locale. Iranul livrează Rusiei turbine pentru gaz "Succesele industriale" ale Iranului "nu se limitează la domeniul rachetelor şi dronelor", a declarat directorul executiv al companiei iraniene de gaze (Iranian Gas Engineering and Development Company), Reza Noushadi, citat de agenţia de presă a Ministerului Petrolului, Shana. "În prezent, 85% din instalaţiile şi echipamentele necesare industriei gazelor sunt fabricate în interiorul ţării şi, ţinând cont de această capacitate, recent a fost semnat un contract pentru exportul a 40 de turbine de fabricaţie iraniană în Rusia", a spus responsabilul. El nu a precizat când a fost semnat contractul sau când se preconizează că vor fi livrate turbinele. Pretextul turbinei canadiene În urma sancţiunilor decise de Occident după invazia Ucrainei la 24 februarie, Rusia şi-a redus sau întrerupt livrările către mai multe ţări europene, provocând o creştere a preţurilor la energie. Kremlinul afirmă că sancţiunile au împiedicat întreţinerea infrastructurii de gaze a Rusiei, blocând în special întoarcerea unei turbine Siemens trimise în Canada pentru reparaţii. Occidentalii au acuzat Rusia că foloseşte gazele drept "armă". Potrivit lui Noushadi, sancţiunile americane împotriva Rusiei sunt menite să excludă Moscova de pe piaţa gazelor şi să elimine "unul dintre cei mai mari concurenţi" ai Statelor Unite pe această piaţă. O cooperare din iad Rusia şi Iranul, care dispun de unele dintre cele mai mari rezerve de gaz din lume, sunt ambele supuse unor severe sancţiuni americane. Cele două ţări au subliniat în ultimele luni importanţa creşterii cooperării bilaterale. Preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, i-a spus omologului său rus, Vladimir Putin, la mijlocul lui septembrie că cooperarea dintre cele două ţări le va face "mai puternice". Citește și: MAE iranian, bipolar: ba admite că Teheranul are o colaborare militară cu Moscova, ba se plânge că trimiterea de drone Rusiei este o acuzație „provocatoare” Preşedintele rus a vizitat Teheranul în iulie, unde s-a întâlnit cu preşedintele Raisi şi cu liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, care a cerut, de asemenea, o "cooperare pe termen lung" mai puternică cu Moscova. Teheranul a negat recent că a furnizat Rusiei arme folosite pentru ofensiva din Ucraina, ca răspuns la acuzaţiile Kievului şi aliaţilor săi occidentali, potrivit cărora Moscova foloseşte în Ucraina drone fabricate în Iran.

Patriarhul Kirill justifică iar invadarea Ucrainei (sursa: patriarchia.ru)
Internațional

Patriarhul Kirill justifică iar invadarea Ucrainei

Patriarhul Kirill justifică iar invadarea Ucrainei. Rusia a intrat în conflictul armat în Ucraina împotriva propriei sale voinţe, a susţinut Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, într-o predică ţinută duminică în regiunea Nijni Novgorod, în vestul Rusiei. Patriarhul Kirill justifică iar invadarea Ucrainei "Ceea ce se întâmplă astăzi nu este doar o altă campanie militară, un anumit tip de tensiune. Se pare că mulţi au vrut să şteargă Rusia ortodoxă de pe faţa pământului", a declarat patriarhul Kirill. Citește și: Număr uriaș de pușcăriași recrutați pentru frontul din Ucraina. După mercenarii Wagner, și armata rusă a început să racoleze în închisori "Dar nu trebuie să se întâmple asta, de aceea, astăzi, rugăciunea noastră specială este pentru autorităţile noastre, pentru armata noastră, pentru preşedintele nostru, pentru toţi cei de care depinde cu adevărat rezultatul acestei bătălii, în care am intrat împotriva voinţei noastre", a afirmat Kirill, un susţinător fervent al campaniei militare ruse în ţara vecină şi al politicilor preşedintelui Vladimir Putin. "Rusia este un ghimpe în ochi pentru mulţi" Patriarhul a adăugat că Rusia a devenit un "ghimpe în ochi" pentru mulţi în lume şi unii cred că "poate fi eliminată". "Astăzi, patria noastră trece printr-o încercare (...). Unii cred că a venit momentul când este posibil să se termine cu Rusia", a adăugat el, legând aceasta de o "viziune alternativă asupra lumii, asupra lui Dumnezeu şi asupra omului". "Deci, bineînţeles, Rusia este un ghimpe în ochi pentru mulţi", a reiterat patriarhul rus, al cărui sprijin faţă de războiul declanşat de Kremlin în Ucraina i-a atras critici atât din partea Vaticanului, cât şi a altor biserici ortodoxe. Rusia a declanşat la 24 februarie o invazie în Ucraina, prima agresiune de acest tip în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Taiwan, sprijinit de Germania împotriva Chinei (sursa: Twitter/外交部 Ministry of Foreign Affairs, ROC (Taiwan))
Internațional

Taiwan, sprijinit de Germania împotriva Chinei

Taiwan, sprijinit de Germania împotriva Chinei. Un grup de şase parlamentari germani a sosit duminică în Taiwan, în a doua vizită a unei delegaţii parlamentare germane luna aceasta, pe fondul escaladării tensiunilor în regiune, informează dpa. Taiwan, sprijinit de Germania împotriva Chinei Grupul, condus de parlamentarul Peter Heidt din Partidul Liber Democart (FDP), a fost întâmpinat de ministrul-adjunct al Afacerilor Externe al Taiwanului, Ming-Yen Tsai, pe aeroportul internaţional Taoyuan. Vizita ar urma să se încheie miercuri. Heidt a subliniat că vizita este parte a angajamentului guvernului german de a "sprijini ţările democratice", adăugând că există o mare îngrijorare că Beijingul vrea "să anexeze Taiwanul, dacă va fi necesar cu forţa", potrivit unui comunicat transmis dpa. "Gesturile de ameninţare ale Chinei nu ar trebui să ne oprească să întreprindem vizite şi să sprijinim Taiwanul ca stat care împărtăşeşte valorile noastre de democraţie şi libertate", a spus Heidt. Xi vrea Taiwan în al treilea mandat Taiwanul are propriul guvern de la victoria comuniştilor în partea continentală a Chinei, în 1949, dar Beijingul consideră acest teritoriu ca fiind una din provinciile sale şi ameninţă că va recurge la forţă în cazul în care insula îşi proclamă oficial independenţa. Citește și: Iranul recunoaște colaborarea militară cu Rusia, dar susține că „nu împotriva Ucrainei” Tensiunile dintre China şi Taiwan rămân ridicate, după ce duminica trecută preşedintele chinez, Xi Jinping, a afirmat că Beijingul nu va renunţa niciodată la dreptul de a folosi forţa împotriva Taiwanului, pe care îl consideră propriul teritoriu, dar se va strădui să se ajungă la o reglementare paşnică. O delegaţie din partea Grupului de prietenie Berlin-Taipei din Parlamentul german a întreprins o vizită la începutul lui octombrie.

Probleme de urbanism nesfârșite la Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Probleme de urbanism nesfârșite la Iași

Probleme de urbanism nesfârșite la Iași. Primarul Iaşiului ar fi refuzat în mod nejustificat prelungirea valabilităţii unui certificat de urbanism emis pentru una din firmele cunoscutului dezvoltator imobiliar Cristin Zămosteanu. Probleme de urbanism nesfârșite la Iași Aceasta a fost constatarea făcută de judecătorii Tribunalului Iaşi, într-un proces în care firma deţinută de Zămosteanu, M. Chim, cerea magistraţilor dreptate. Iar cel care l-a nedreptăţit ar fi fost chiar primarul Unităţii Administrativ Teritoriale a Municipiului Iaşi, care acum este obligat de instanţă să-i plătească lui Zămosteanu şi 8.260 de lei, cât a cheltuit acesta pe avocat şi taxa de timbru în proces. Citește și: Putin vrea să suprime „telefonul roșu”, singura cale de comunicare urgentă cu SUA la nivel înalt în situații de criză. Pentagonul i-a transmis Moscovei că e „important” să nu o facă Proiectul în cauză: cel al blocului de 155 metri înălţime din zona Europa. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Halep, apărată și înjurată pentru dopaj (sursa: Twitter/Simona Halep)
Eveniment

Halep, apărată și înjurată pentru dopaj

Halep, apărată și înjurată pentru dopaj. Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, aflat la Campionatul Mondial de Fitness din Coreea de Sud, i-a luat apărarea Simonei Halep, arătând că nu susţine dopajul, dar că a devenit un adevărat "dans pe sârmă" efortul de a practica un sport de performanţă în condiţiile în care substanţele interzise de Agenţia Mondială Antidoping se regăsesc în numeroase medicamente banale şi alimente. Halep, apărată și înjurată pentru dopaj "Simona Halep este cel mai rostit nume de român în ultimii 10 ani şi pe bună dreptate! Ne-am mândrit cu toţii cu victoriile ei, iar acum sunt mulţi care se bucură de problemele prin care trece. Nu se mai satură să distribuie ştirea şi s-o terfelească, pentru că, în sfârşit, au motivul de a o coborî la nivelul lor, al invidiei şi al urii izvorâte din frustrare. Câţi dintre voi ştiţi că substanţele interzise de WADA se regăsesc în atâtea medicamente banale şi alimente, încât este posibil să ieşi pozitiv fiind chiar nevinovat? Câţi dintre voi ştiţi că Simona Halep a fost printre cei mai testaţi sportivi români, de către Agenţia Naţională Antidoping sau WADA? La nivelul la care joacă, nu ar fi imposibil ca cineva să îi făcut rău intenţionat! Nu susţin şi nu am susţinut vreodată dopajul, dar a devenit un adevărat efortul de a practica un sport de performanţă şi a evita chiar şi cele mai banale medicamente pentru răceală, de frica de a nu fi depistat pozitiv. Trebuie să îţi actualizezi mereu informaţiile cu privire la lista substanţelor interzise care se modifică de la an la an", a arătat Gabriel Toncean pe Facebook. "Mă simt confuză şi trădată" Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness a arătat că, chiar dacă a greşit, pentru el Simona Halep rămâne aceeaşi campioană cu care România s-a mândrit în toate colţurile lumii. "Mă rog să o ajute bunul Dumnezeu să depăşească cu bine acest moment dificil al vieţii ei!", a conchis Gabriel Toncean. Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, vineri, pe Twitter, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat. "Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii mele", a scris Halep, fost lider mondial, în reţeaua de socializare amintită. "În toată cariera mea, ideea de a trişa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte şi este total împotriva valorilor cu care am fost educată. În faţa unei situaţii aşa de nedrepte, mă simt confuză şi trădată. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat conştient substanţa interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală", a mai spus Halep. "Este despre onoare" Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: "Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani". "Simona Halep, o jucătoare română de tenis de 31 de ani, a fost suspendată provizoriu conform articolului 7.12.1 din Programul Antidoping din Tenis (TADP)", a anunţat, vineri, Agenţia Pentru Integritatea Tenisului (ITIA), citată de Reuters. Citește și: Putin vrea să suprime „telefonul roșu”, singura cale de comunicare urgentă cu SUA la nivel înalt în situații de criză. Pentagonul i-a transmis Moscovei că e „important” să nu o facă "Proba a fost împărţită în două şi analiza ulterioară a conţinut FG-4592 (Roxadustat), care este pe lista 2022 a substanţelor interzise a Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA)", a menţionat ITIA, precizând prezenţa substanţei a fost confirmată la contraexpertiză. Halep, care ocupă în prezent locul 9 în clasamentul mondial, a fost testată pozitiv la US Open, potrivit APA, românca fiind învinsă în primul tur la New York de ucraineanca Daria Snigur, cu 6-2, 0-6, 6-4.

Musk va concedia 75% la Twitter (sursa: Twitter/Elon Musk)
Internațional

Musk va concedia 75% la Twitter

Musk va concedia 75% la Twitter. Elon Musk intenţionează să elimine aproape 75% din numărul de angajați la platforma de socializare Twitter dacă preia compania, a relatat Washington Post. Musk va concedia 75% la Twitter Musk plănuieşte să reducă numărul de angajaţi la companie de la 7.500 la aproximativ 2.000, potrivit Washington Post. Twitter plănuia deja reduceri semnificative, cu eliminarea a 25% din personal până la sfârşitul anului 2023 şi închiderea centrelor de date cheie, scrie Washington Post. Cu toate acestea, potrivit ziarului american, planurile miliardarului ar avea impact asupra utilizatorilor Twitter, cu un risc crescut de piratare şi expunere la material ofensator. Citește și: Ce cadou i-a făcut Beijingul lui Elon Musk după ce a spus că Taiwanul ar trebui „absorbit” de China comunistă Musk a propus iniţial să cumpere compania, dar a dat înapoi în aprilie, spunând că Twitter a făcut afirmaţii false cu privire la numărul de conturi false de pe platformă. Ca răspuns, Twitter l-a dat în judecată pe Musk, pentru a-l forţa să încheie acordul. Un proces de cinci zile a fost programat la începutul acestei luni în statul Delaware (estul SUA), totuşi între timp Musk şi-a confirmat oferta iniţială. Detaliile, încă nerezolvate Dar miliardarul şi platforma de social media încă sunt în dispută privind detaliile importante care trebuie clarificate pentru a finaliza acordul şi există în continuare o incertitudine asupra tranzacţiei. Pentru a evita procesul, Musk trebuie să finalizeze afacerea de 44 de miliarde de dolari până la 28 octombrie. Compania Twitter le-a dat joi asigurări angajaţilor săi că nu intenţionează să realizeze concedieri masive, în pofida relatărilor The Washington Post, transmite EFE. Într-un e-mail intern, avocatul principal al companiei, Sean Edgett, a declarat că Twitter nu pregăteşte concedieri, la doar câteva ore după apariţia articolului din The Washington Post.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră